Cercetarea in domeniile psihopedagogiei speciale

Cercetarea in domeniile psihopedagogiei speciale

In a doua jumatate a secolul trecut cele mai numeroase si importante cercetari s-au facut in cadrul catedrelor de psihologie ale universitatilor din Bucuresti, Cluj si Iasi. Numeroase cercetari au fost consacrate problemelor invatamantului special pentru deficientii senzoriali si mintali. Multe din aceste cercetari propun procedee psihologice menite sa contribuie la ridicarea eficientei invatamantului special. In domeniul tiflopedagogiei s-a studiat procesul de compensare la deficientii de vedere D. Damaschin[1] si particularitatile perceptiei tactile la elevii orbi, ca si semnificatia lor pentru invatamantul tiflopedagogic (W. Roth). S-au publicat si date relevante privind instruirea si educarea unui copil orb-surdomut (W. Roth prezinta cazul Adamescu). Cercetarile din domeniul surdologiei se dezvolta in directia compensarii surditatii si a perfectionarii metodelor si procedeelor didactice utilizate in procesul de invatamant pentru deficientii de auz (C. Pufan, V. Mare). In ceea ce priveste cercetarea psihologica aplicata la invatamantul debililor mintal, ea se refera la diferentierea psihica dintre copiii intarziati mintal si cei normali (M. Rosca[2]), la premisele psihologice ale insusirii scrierii si citirii, a insusirii notiunii de numar si a aritmeticii (M. Rosca, Dinu-Cotutiu). S-au facut studii numeroase privind folosirea mijloacelor intuitive si formarea notiunilor la elevii din scolile ajutatoare (Gh. Radu[3]). S-au efectuat si studii cu privire la particularitatile inadaptarii profesionale a debilului mintal (St. Ionescu[4]). Psihologiei romanesti ii este caracteristica convergenta cercetarii fundamentale cu cea aplicativa; astfel, cercetarea fundamentala nu a constituit un scop in sine, ci a vizat perspectiva aplicarii in viata; la randul ei, cercetarea aplicativa nu s-a oprit la studiul unor conditii psihologice ale activitatii productive, in vederea traducerii in viata a rezultatelor obtinute, ea trecut si la generalizari si sinteze cu raza mai mare de actiune.

Infiintarea in 1956 a unui sector de defectologie la institutul de stiinte pedagogice, ca si specializarea in principal a filialei sale de la Cluj pe asemenea probleme a avut un rol insemnat pentru promovarea cercetarii in domeniul psihopedagogiei personelor cu handicap. Cercetatorii acestui sector au prezentat in sesiunile stiintifice lucrari bine studiate, au publicat articole si studii valoroase, in care s-au conturat si puncte de vedere proprii in probleme controversate. S-au schitat chiar scoli stiintifice din confruntarea carora a castigat stiinta si practica instruirii si educarii persoanelor cu nevoi speciale.

Cercetarile din acesta perioada au fost orientate in doua directii: spre problemele teoretice fundamentale si spre rezolvarea unor aspecte metodologice practice. Studiile cu caracter teoretic au vizat: recuperarea bio-psihica, posibilitatile de compensare prin mijloace instructiv-educative, posibilitatile de recuperare si integrare sociala potrivit necesitatilor societatii si drepturilor la dezvoltare a tuturor posibilitatilor persoanelor cu handicap. Preocuparile metodologice s-au concretizat in construirea unui aparat fotosensibil pentru deficientii de vedere[5], a unui policom-pensator pentru deficientii auditivi conceput si construit de V. Mare si E. Tigara de la catedra de psihologie a universitatii din Cluj[6], a unui dispozitiv pentru antrenarea respiratiei la deficientii de vorbire si a unui dispozitiv de diferentiere fonematica la acestia, aparate concepute de logopedele E. Olaru si, respectiv, V. Precup. Studiul problemelor pe care le pune tratarea unei tulburari de vorbire cum este balbaiala au fost studiate intr-un centru experimental logopedic condus de C. Paunescu[7]. De studiul balbaielii si de depistarea tulburarilor de limbaj s-a ocupat E. Boscaiu[8].

Dupa 1989 a fost infiintat Institutul national pentru recuperare si educatie speciala a persoanelor handicapate care va studia o serie de teme si va elabora lucrari cu caracter metodologic.

Publicatii

O remarca deosebita merita straduintele Asociatiei corpului didactic medico-pedagogic din Romania, respectiv a unui grup de profesori de la institutele de orbi, surdomuti si de corectie din Cernauti, care cu multa bunavointa si sacrificii materiale au editat intre anii 1931-1936 unica revista romaneasca de specialitate medico-pedagogica din acea epoca, Revista Asociatiei corpului didactic medico-pedagogic din Romania, care va insera in paginile sale studii privind particularitatile procesului instruirii copiilor cu deficiente de diferite tipuri si grade. Apar aici multe articole scrise de I. Cioranescu. Se publica si lucrari monografice de dezvoltare, intre care unele semnate de D. Rusceac (Rusticeanu).

De-a lungul anilor Revista de psihologie si Revista de pedagogie au facut loc in paginile lor unor studii si articole de psihopedagogie speciala.

In colectia de studii de psihopedagogie speciala, Probleme de defectologie, din care au aparut, incepand cu anul 1958, 8 volume, cuprinzand 291 de titluri de monografii, studii si articole, multe dintre ele elaborate pe baza de cercetai experimentale sau prin observatii stiintifice indelungate. Primul numar apare sub denumirea "Probleme de pedagogie, psihologie-pedagogie si defectologie" (E.D.P.).

Incepand cu 1992, Institutul national pentru recuperare si educatie speciala a persoane-lor handicapate scoate Revista de educatie speciala, din care au aparut bianual mai multe numere.