Aspecte ale dezvoltarii de tip heterocronic la supradotati

ASPECTE ALE DEZVOLTARII DE TIP HETEROCRONIC LA SUPRADOTATI

This research contends for using the term heterocrony as well in special education of gifted child, as in special education of children with mental disabilities. In sustaining such arguments we have focused the unequal, unconcordant and disharmonic development of the gifted children personality, stipulated by so many authors in a theoretical way.

Also, in a feasible way, we have tryed to proove these statements through a large experimental investigation, conducted especially by the maladjustment's belief of gifted child and disharmony syndrome, described by Terrasier.

Mai mult ca oricand, inteligenta joaca un rol important in societatea noastra. Ii sunt atribuite acesteia posibilitati care o situeaza in imediata vecinatate a miracolului. Se spune ca oamenii inteligenti au succes, putere si influenta, in timp ce oamenii mai putin inteligenti sunt priviti cu rezerva, ca si cand ar suferi de un handicap. Si totusi, in privinta inteligentei, lucrurile nu sunt chiar atat de simple, cum par la prima vedere.

Deoarece inteligenta sclipitoare apare atat de rar, aproape ca nu o cunoastem si nici nu ne pricepem sa o abordam. Cu exceptia preocuparilor orientate spre domeniul muzical, stiintific si sportiv desfasurate in cateva centre speciale, de restul supradotatilor nostri aproape ca nu ne ocupam, desi aproximativ 80% din totalul descoperirilor si al inovatiilor stiintifice se datoreaza supradotatilor si creativilor."

In prezentul studiu ne-am propus sa aducem in atentia dumneavoastra tocmai astfel de realitati: nu toate palierele psihismului se afla la acelasi nivel de dezvoltare in cadrul supradotatilor (aparand astfel fenomenele de heterocronie), dupa cum supradotarea - prin ea insasi nu garanteaza o adaptare socio-profesionala intotdeauna optima si eficienta. Pentru a patrunde, insa, in amanuntele acestor afirmatii, consideram ca este necesara o delimitare cat mai clara a principalelor concepte implicate in enunturile noastre: supradotare, adaptare, heterocronie.

Supradotatul este acel individ care are o inteligenta mult superioara mediei conventionale (QI>130), observandu-se diferente cognitive atat la nivel cantitativ, cat si la nivel calitativ, o mai mare maturitate privind procesarea de informatii (perceptie si memorie vizuala), dezvoltarea capacitatii metacognitive inca de la o varsta timpurie (aproximativ de la 6 ani), perspicacitate in rezolvarea problemelor, capacitate creativa, motivatie intrinseca pentru invatare, precocitate si talent. ( Benito,Y., 2002).

In ultimii ani au aparut totodata si noi puncte de vedere care se distanteaza considerabil de interpretarile psihometrice ce prezentau supradotarea ca un construct cuantificabil si usor masurabil. Accentul este mutat de-acum, de pe identificarea abilitatilor manifeste, pe dezvoltarea continua si pe promovarea acelor conditii care determina "comportamentul de individ dotat" (Renzulli) de-a lungul intregii vieti si intr-o larga varietate de contexte extrascolare. Conform noilor paradigme ale potentialului aptitudinal inalt, educatia copiilor supradotati ar trebui sa se concentreze pe dezvoltarea abilitatilor metacognitive si de selectare a informatiei relevante, pe dezvoltarea capacitatilor de mediere si de comprehensiune in contextul interpersonal al transmisiei culturale, pe transferul deprinderilor in situatii multiple. La baza actiunii educationale este statuata convingerea ca performanta intelectuala nu este determinata numai de dezvoltarea cognitiva.

Desi la acesti copii exista un potential psihic deosebit, randamentul scolar nu este la toti pe masura posibilitatilor ce le au; nefiind stimulat acest potential, ajung sa traiasca stari tensionale, conflictuale, frustrante, ce nu favorizeaza dezvoltarea motivatiei pentru activitatea scolara.

In concluzie, supradotarea este o manifestare umana deosebita, cu multiple fatete - avand ca element comun exceptionalitatea - si fiind realizata prin combinarea fericita a unor capacitati intelectuale si aptitudini deosebite cu anumite trasaturi de personalitate, si in conditiile unui mediu socio-familial-cultural favorizant. (Cretu, C., 1997).

Desi, la prima vedere, poate parea cel putin oximoronica alaturarea ideilor de supradotare si heterocronie, pentru ca - incepand de la Renee Zazzo si pana in prezent - termenii heterocronie sau heterocronia dezvoltarii s-au uzitat mai ales in delimitarea specificitatii deficientei mintale, consideram totusi ca este oportuna  imprumutarea  acestora si in psihopedagogia supradotarii, dovada fiind aceeasi dezvoltare sinuoasa si inegala, dizarmonica a personalitatii (inteleasa sub aspectul palierelor psihice) copiilor supradotati.

Diferenta dintre varsta cronologica si cea mentala a elevului supradotat implica o dezvoltare diferita la nivel emotional si social fata de restul elevilor. Referitor la nivelurile de invatare si la mediul lor social, primele experiente scolare sunt putin frustrante.Trebuie sa presupunem ca aceasta presiune a mediului social poate da nastere unor probleme emotionale si de adaptare. Copiii supradotati, in ciuda dificultatilor pe care le experimenteaza, traiesc intr-o oarecare forma, o presiune sociala si scolara, manifestata mai ales prin comportamentele antisociale. Acest decalaj mare intre nivelul inteligentei si celelalte compartimente ale activitatii psihice atrage dupa sine o dezvoltare, asadar, de tip heterocronic.

Ca si in heterocronia oligofrenica, datorita tabloului discordant, consideram ca se poate vorbi si in cazul de fata despre o anumita heterodezvoltare individuala, ceea ce ar face necesara abordarea diferentiata a individului supradotat, nu numai in raport cu indivizii din aceeasi categorie, dar si tinand cont de particularitatile care intervin in diferitele perioade de evolutie, atat in context familial cat si in context social si scolar. Trebuie mentionat ca aceasta heterocronie nu se manifesta doar intre planurile inteligentei si ale afectivitatii, asa cum am fi tentati sa credem la prima vedere, ci si intre celelalte componente ale psihismului ca procesele volitive, motivationale, in planul relationarii, al integrarii si adaptarii.

De altfel, multi autori, referindu-se la copiii supradotati, o fac in termenii de variabilitate individuala, devenind astfel clasice definitiile care includ notiunile de "dizarmonie a dotarii" (Chauvin), "dizarmonie cognitiva" (Zazzo), "disarmonie cognitiva" (Gibello), "sindromul de disincronie" (Terrasier) etc., ei atragand astfel atentia asupra problemelor speciale ale acestor copii in ceea ce priveste, pe de o parte, maturizarea lor intelectuala precoce si, pe de alta parte, intarzierile in sfera maturizarii afective, integrarii sociale, dezvoltarii psihomotorii etc., cu implicatii directe in procesul invatarii, creativitatii si randamentului lor intelectual.

Conceptul de disincronie introdus de Terrasier se refera la faptul ca tinerii precoci intelectual prezinta o serie ce caracteristici de dezvoltare specifice, constand intr-o heterogenitate in timp intre dezvoltarea intelectuala, afectiva, psihomotorie si grafomotorie. A ignora aceste fapte - adica decalajul intre maturitatea intelectuala, pe de o parte, si maturitatea afectiv-emotionala, sociala etc., pe de alta parte-, inseamna a-i expune pe copiii supradotati nu doar la riscuri educative, ci si la desocializare. ( Jigau, M. 1994).

Document online: Saracia in societatea romaneasca Referat: Sociologie economica rurala - intrebari

Se pare ca fenomenul disincroniei (intre planul intelectual si cel afectiv, de pilda) se manifesta mai pregnant - si este, deci, mai usor observabil- la niveluri ale supradotarii extrem de inalte (coeficient intelectual peste 150), acesti copii avand tendinta de a se izola si a deveni agresivi, pentru ca cei mai mari sau mai mici nu-i accepta, fie pentru ca sunt imaturi fizic, fie pentru ca sunt prea inteligenti fata de nivelul grupului de varsta cronologica. Acest fenomen al heterocroniei interne si externe constituie un argument puternic in favoarea necesitatii existentei unui mediu scolar educativ, organizat dupa alte criterii decat cele ale scolii de masa. Nivelul inalt al motivatiei se manifesta prin desincronia existenta intre viteza dezvoltarii mentale a copilului supradotat si cea a colegilor de clasa, in cadrul unui program scolar standardizat. Capacitatile acestor copii se deterioreaza de-a lungul anilor daca nu sunt antrenate. Acesti copii se simt uneori inferiori fata de ceilalti colegi, isi percep propriile abilitati ca pe ceva negativ, ca pe o povara. Asa pot aparea si fenomene de subestimare, pentru ca sunt respinsi din cauza abilitatilor lor, se simt vinovati de acest lucru, de aceea incearca sa-si ascunda capacitatile, refuzand sa-si faca temele sau realizandu-le in mare graba, fara prea mare atentie. Acest lucru le provoaca deziluzie ca raspuns la curiozitatea lor si le arata ca munca scolara nu merita efort (astfel devenind, poate supradotati subrealizati). In acest sens, scoala contribuie la formarea inhibitiilor intelectuale.

Totodata, aceasta caracteristica a supradotatilor vine sa contrazica imaginea sablon despre acesti copii, care-i prezinta drept niste creaturi atotstiutoare, cu resurse pentru orice domeniu si, in consecinta, daca sunt cu adevarat supradotati, se vor afirma chiar si intr-un sistem educativ imperfect sau conceput pentru altfel de copii.

Conjunctura prezentata mai sus implica in mod direct ideea ca esecul scolar, de exemplu, este incompatibil cu supradotarea, fapt insa aproape metodic contrazis de realitate. Stim ca multi oameni renumiti ai stiintei au trecut prin situatii scolare critice, uneori chiar in domeniul in care s-au afirmat ulterior, dar nu vom sti niciodata cati supradotati nedescoperiti nu s-u realizat datorita unui mediu scolar si social defavorabil. Pe de alta parte, Terman si colaboratorii considerau ca fiind buna, pana la superioara, adaptarea sociala si emotionala a copiilor supradotati studiati de ei; mai tarziu si Sears(1977) afirma ca exista o corelatie pozitiva intre supradotarea intelectuala si gradul adaptarii psihosociale. Insa, aceste fapte sunt considerate contradictorii de catre alti cercetatori, pentru ca inaltele aptitudini ale celor supradotati si mai ales ridicata lor sensibilitate ii predispune la fenomene de inadaptare sociala.

Datorita dezvoltarii deosebite a functiilor lor cognitive, capacitatii lor de a intelege si problemele adultilor, maturizarii rapide a gandirii, cat si constiinta ca sunt diferiti de ceilalti, duce adesea la perfectionism, autocriticism, izolare sociala. Sensibilitatea marita fata de lumea inconjuratoare si preocuparile profund legate de moralitate si justitie sunt o consecinta a sentimentului inadaptarii sociale, a cresterii conflictelor interne, a lipsei de intelegere din partea altora asupra capacitatilor si abilitatilor copiilor supradotati. (Benito, Y., 2002).

Pentru multi tineri, perioada adolescentei este o etapa de tulburari si discontinuitati, materializate prin dificultati de identificare, insecuritate si acceptare greoaie in grupul de covarstnici, fapt care genereaza dizarmonii suplimentare care-l plaseaza pe adolescentul supradotat in situatii de primejdie psihosociala. Spunem asta deoarece unii copii supradotati au dificultati in a se percepe realist, insa apreciaza realist marile asteptari ale celor din jurul lor, si incercand, astfel, sa fie perfecti, implicit devin si mai conformisti, sau unii avand dificultati in a atinge aceste asteptari isi mascheaza treptat aptitudinile. Pe de alta parte, analiza self-conceptului la supradotatii "subrealizati" evidentiaza ca acestia , avand performante scolare slabe sau nefiind perceputi ca supradotati (de catre familie ori scoala), tind sa se indrepte catre activitati profesionale mai slab evaluate sau chiar catre fapte antisociale.

In perioada adolescentei, mai ales, la supradotati se remarca o scadere a self-conceptului academic din nevoia de aderare la grupul social. (Wright si Leroux, citat in Stanescu, M.L., 2002). Desigur, fiecare caz de copil supradotat trebuie judecat in functie de mediul lui de viata si variatele sale contexte de educatie, dar nu toti supradotatii pot fi caracterizati de o imagine de sine bine conturata si o adaptare superioara la mediul social si invers. Si tocmai acea tendinta de perfectionism de care vorbeam mai sus, se percepe de catre societate ca o tendinta psihonevrotica, fiind considerat un sistem nepotrivit de viata, o caracteristica de nedorit ce trebuie eleiminata din personalitatea individului. Poate aparea, desigur, si efectul opus, la fel de negativ, ilustrat foarte bine de experimentele lui Roberts si Lovett (1994) care au indus in mod expres unor adolescenti supradotati un esec academic, ce a avut la baza nerezolvarea (expresa) a unor anagrame care, de altfel, erau extrem de dificile; s-a observat ca dupa aceasta nereusita elevii supradotati au manifestat mult mai multe reactii emotionale negative, opinii irationale despre ei insisi, stress psihologic intens si s-au autoorientat si mai accentuat spre perfectionism; toate aceste modalitati de reactie s-au dovedit a fi foarte profunde in comparatie cu cele ale unui grup randomizat de elevi cu performante intelectuale medii. (Robinson, A., 1998).

In multe cazuri, insa, semnele perfectionismului nu sunt foarte evidente pentru cel care-l percepe, deoarece, aparent, elevul pare sa lucreze intr-o forma usoara, lipsita de efort. Este important pentru adulti sa cunoasca semnele perfectionismului, astfel incat sa nu confunde comportamentul distructiv-entropic cu capacitatea de motivatie.

Leroux (1990), citat de Jigau (1994), intr-un studiu consacrat perceptiilor si credintelor vizand imaginea de sine a adolescentilor supradotati, constata la lotul studiat ca doar eul social si aptitudinile vocationale si interpersonale sunt deasupra mediei si ca exista o corelatie pozitiva intre perceptia relatiilor familiale si randamentul scolar. Totusi, necunoasterea adecvata a imaginii de sine si denaturarea self-esteemului apare, din pacate, destul de frecvent la acesti copii. Societatea, fara sa le cunoasca realitatea, sustine diverse opinii ce distorsioneaza ideea comuna pe care si-a facut-o despre supradotati. Iar acest lucru se agraveaza in randul copiilor si tinerilor supradotati, care pot ajunge sa creada ca imaginea despre ei este cu totul falsa, gresita sau negativa.

Intre copiii supradotati si cei exterm supradotati (cu un coeficient de inteligenta de peste 150), nu exista diferente semnificative in privinta precocitatii anumitor trasaturi sau etape de crestere si dezvoltare, cu exceptia invatarii cititului; pe ansamblu, insa, de 2,5 ori mai multi copii supradotati au invatat sa citeasca inaintea varstei de 4 ani, comparativ cu ceilalti copii. Copiii supradotati au insa dificultati in invatarea scrisului, consecinta a rapiditatii derularii proceselor mintale care sunt in relativa contradictie cu ritmul mai lent de dezvoltare a coordonarii neuro-musculare. Supradotatii au, de asemenea, probleme cu activitatile de tip manual, cerute de scoala, pentru ca dezvoltarea lor intelectuala este mult in avans comparativ cu psihomotricitatea, "bruiata" si de nerabdarea si rapiditatea lor in tot ceea ce fac, iar orice activitate motorie si, mai ales scrisul, presupune rabdare si meticulozitate.

Decalajul lor intre varsta mintala si cea a covarstnicilor creste, avansul lor ajungand la 1-2 ani, pana la 5-6 ani, pe parcursul intregii scolaritati. Cu cat un individ este mai extrem supradotat si sau talentat , cu atat mai mult va trebui sa-i acceptam un grad mai mare de nonconformism, si deci, implicit, dificultati mai mari de a fi inteles si acceptat de societate. (Jigau, M.,1994).

Din punct de vedere psiho-afectiv, intalnim uneori la copiii supradotati stari de anxietate, insecuritate, sentimente de izolare, complexe pentru neindemanarea lor manuala si fizica, suferinte pentru faptul ca au preocupari diferite fata de ale celorlalti (cum ar fi nevoia de a citi mereu, de a lucra singuri, de a se autoconduce, de a se interesa de lucruri marginale" ), probleme de adaptare scolara si sociala.

Daca luam in considerare punctul de vedere psihogenetic al lui Piaget, atunci ar trebui, din contra, ca elevii supradotati sa fie, poate, cei mai adaptati ; si totusi se raporteaza frecvente fenomene de depresii, marginalizare, ostilitate, suicid etc. in randul acestora. Ne aflam, asadar, in fata unui paradox : un inalt coeficient de inteligenta genereaza adaptare sau inadaptare ?

Problema nu se pune, insa, sa acordam dreptate sau nu uneia din cele doua puncte de vedere, in primul rand pentru ca nu acesta este obiectivul cercetarii noastre, si pe de alta parte, la o studiere mai atenta a situatiei pe ansamblu, observam ca ambele perspective dispun de veridicitate.

Desincronia dintre cele doua trebuie cautata nu la nivelul QI foarte inalt = adaptare eficienta, ci la nivelul altor factori. Este adevarat ca inteligenta este o baza importanta pentru reusita scolara sau sociala, dar nu este si suficienta. Asadar sunt mai multi factori care contribuie la aceasta reusita (adaptare). Din aceasta afirmatie rezulta ca insuccesul este la randul lui multicauzal, dar si ca elevii care fac dovada unui coeficient de inteligenta destul de ridicat au, totusi, sansa sa experimenteze esecul scolar si social; si dupa cum am vazut, sunt chiar mai expusi acestui risc decat ceilalti copii, din cauza trasaturilor specifice de personalitate.

Incercand sa rezumam ceea ce am afirmat pana acum, devin acum evidente cele 3 mari modalitati psihocomportamentale specifice copiilor si tinerilor supradotati, efecte directe ale heterocroniei dezvoltarii, descrise de Wallace (citat in Cretu, C., 1997):

sentimentul de a fi diferit de colegii de varsta , prin ideile dintr-un domeniu oarecare, prin interesele dezvoltate mai profund, mai variat, mai expresiv;

povara inaltei senzitivitati ("copiii supradotati au probleme de supravietuire in plus, tocmai pentru ca sunt exceptionali") - devansarea nivelurilor mentale de varsta, intelectualitatea prematura nu sunt insotite de aceeasi precocitate emotionala si fiziologica;

aptitudine exceptionala pentru invatare: ritmul rapid de invatare scoalra si sociala face din copilul supradotat intelectual un candidat sigur la experienta pluriforma a plictiselii, care conduce la o involutie fata de posibilitatile personale, daca nu sunt oferiti stimuli cognitivi si afectivi compensatori.

Desigur ca inteligenta ridicata specifica supradotatilor antreneaza in acelasi timp si celelalte paliere ale dezvoltarii psihice, si totodata, aceasta se constituie in mecanisme compensatorii ce vizeaza aspectele interactiunii sociale, insa, cu toate acestea, supradotatii sunt mai frecvent expusi riscurilor de inadaptare sociala si scolara, atat din cauza factorilor ce tin de propriile personalitati, cat si din cauza presiunilor, venite din mediul extern, la care sunt supusi.

Totusi, copiii supradotati nu constituie un grup populational omogen. Nu putem vorbi de un profil psihologic unic in cazul copiilor supradotati, acest lucru fiind chiar riscant. Doar   printr-o cunoastere adecvata si printr-o examinare a celor mai relevante caracteristici diferentiale, putem sa-i oferim copilului consiliere individualizata.

Punctul de plecare in investigatia noastra, care vine sa intregeasca imaginea noastra referitoare la aspectele heterocronice ale dezvoltarii psihice a supradotatilor il constituie faptul ca elevii supradotati, dupa cum am vazut, reprezinta un grup aparte, care se diferentiaza prin caracteristicile de personalitate, stilul de invatare, modul de interactionare cu semenii etc. Asadar, ca si indivizii aflati de cealalta parte a curbei lui Gauss (la polul opus), supradotatii reprezinta, la randul lor, obiectul psihopedagogiei speciale, deoarece prin natura si ritmul evolutiei atat de caracteristic, au cerinte educative speciale. De altfel, in unele tari, cum ar fi Spania sau S.U.A., sintagma cerinte educative speciale include in mod explicit si categoria copiilor supradotati in legislatia din domeniul invatamantului special integrat.