Abordarea trasaturilor - inventarul psihologic california

ABORDAREA TRASATURILOR - INVENTARUL PSIHOLOGIC CALIFORNIA

CPI - CALIFORNIA PSYCHOLOGICAL INVENTORY

Introducere in CPI. Istoric si versiuni

Inventarul Psihologic California (CPI), a fost proiectat si experimentat de Harrison G. Gough. Este unul dintre cele mai raspandite si apreciate instrumente de investigare a personalitatii, tradus in numeroase limbi si care a facut obiectul unor extinse cercetari interculturale (Anastasi, 1976; Megargee, 1972). CPI-ul este cunoscut ca un chestionar de evaluare obiectiva a personalitatii, cu larga penetrare interculturala (Anastasi, 1976; Gough, 1990; Megargee, 1972; Murphy & Davidshofer, 1991; Taft, 1988).

De-a lungul timpului CPI a fost rafinat de autor si imbunatatit constant, astfel incat astazi exista patru versiuni comerciale, identificate dupa numarul de itemi: CPI-480, publicat in 1957, CPI-462, publicat in 1987, CPI-434, publicat in 1996 si CPI-260, publicat in 2002. In acest proces de rafinare s-a lucrat atat la scalele cat si la itemii chestionarului. Au fost introduse scale noi, s-a renuntat la anumite scale si au fost experimentate in mod constant scale suplimentare. De asemenea, au fost imbunatatite scalele existente, ceea ce s-a reflectat intr-o validitate din ce in ce mai crescuta si o fidelitate tot mai ridicata a acestor scale. De asemenea, au fost introdusi itemi noi, s-a renuntat la unii itemi si, de asemenea, unii itemi au fost reformulati pentru a tine CPI-ul in pas cu evolutiile culturale si cu presiunile legale si sociale facute asupra demersului de psihodiagnoza a personalitatii.

Concomitent cu lucrul la scale suplimentare si la rafinarea tot mai mare a inventarului, au inceput sa apara studiile referitoare la el. La publicarea manualului pentru forma CPI-480, Gough (1957) mentiona un numar de 45 de studii care folosisera CPI-ul sau scalele sale, majoritatea facute chiar de el sau asociatii sai. Manualul pentru editia de 480 de itemi a fost revizuit si republicat in 1960, 1964 si 1969 si fiecare republicare a enumerat tot mai multe astfel de studii, astfel incat in 1969 Gough (1969b) a identificat peste 600 de studii cu sau despre CPI, iar Megargee (1972) mentioneaza existenta a peste 800 de studii. Evident ca avantul subsecvent al CPI a inflatat acest numar chiar mai mult. La ora actuala exista probabil in jur de 5-6000 de astfel de studii, si lista bibliografica ce contine doar cele mai importante dintre ele, compilata de autor, contine 2000 de astfel de studii insirate pe 72 de pagini.

CPI a fost numit in repetate randuri ca fiind cel mai bun inventar de personalitate. Inca de la crearea sa Kelly (1965), in Mental Measurements Yearbook l-a numit „probabil cel mai bun instrument de tipul sau”. Kleinmutz (1967, p. 239) considera la acel moment ca CPI este „pe drumul de a deveni unul dintre cele mai bune, daca nu cel mai bun, instrument de masurare a personalitatii”, iar Anastasi (1968, p. 448) il considera „unul dintre cele mai bune inventare de personalitate care exista de vreme ce dezvoltarea sa este de un inalt nivel tehnic si validarea sa a fost facuta printr-un mare numar de cercetari extensive si instrumentul este in continuare supus unor imbunatatiri continue”. Hough (1988), efectuand un studiu metaanalitic in care a inclus 37 probe de diagnoza a personalitatii, l-a gasit ca fiind cel mai bun inventar de personalitate existent. Pana in anul 1990 au fost inregistrate traduceri si adaptari ale CPI-ului in 28 de limbi (s-au inclus aici si patru dialecte chineze).

Ideea fundamentala de psihodiagnoza a personalitatii pe care avea sa se bazeze instrumentul cunoscut astazi sub numele de California Psychological Inventory (CPI) a fost definitivata de Harrison Gough inca de la sfarsitul anilor 1940 (Gough, 1987). Pana in 1950 fusesera dezvoltate – in afara ideii fundamentale – doar doua din scalele actuale ale CPI, anume scala de capacitate de statut, Cs (Gough, 1948a, 1949a) si scala de toleranta, To (Gough, 1949b). De asemenea se mai aflau in lucru alte trei scale: scala de dominanta, Do, publicata ulterior de Gough, McClosky & Meehl (1951), scala de responsabilitate, Re, publicata ulterior tot de Gough, McClosky & Meehl (1952) si scala de socializare, So, publicata ulterior de Gough & Peterson (1952).

Forma initiala a CPI, asamblata in 1951, a continut 548 de itemi. Aceasta forma incipienta era scorata doar pe 15 dintre cele scalele actuale. Scalele care nu erau continute in aceasta versiune erau scalele Sp, Sa si Sc, care au fost introduse in CPI-480, ca si scalele In si Em, preluate de Harrison Gough abia in CPI-462. De asemenea aceasta forma incipienta si experimentala a CPI avea scale la care s-a renuntat in versiunile ulterioare, scale clinice si fundamental ireconciliabile cu viziunea lui Harrison Gough despre evaluarea de personalitate prin scale care sa aiba semnificatie directa in viata de zi cu zi (folk concepts). Acesta este de exemplu cazul cu scala de neurodermatita (Gough, Allerhand & Grais, 1950), la care s-a renuntat dupa versiunea experimentala mentionata aici.

Prima forma a CPI care este recognoscibila pentru utilizatorii actuali si care a avut succes comercial a fost forma de 480 de itemi. CPI-480 a fost publicat in 1957 (Gough, 1957) si continea 18 dintre cele 20 de scale primare pe care le contine la ora actuala. Scalele ce lipseau din aceasta forma erau Em si In, ambele introduse in versiunea ulterioara, de 462 de itemi. Este important de mentionat in acest context ca scala Em, dezvoltata de Hogan (1969) a fost creata pentru versiunea de 480 de itemi si scorata in mod experimental pe aceasta, insa a fost preluata printre scalele primare ale CPI de autor abia in versiunea ulterioara. Scala F/M se numea in aceasta versiune Fe (Feminitate, Feminity)

Versiunea de 480 de itemi a CPI a fost o versiune care inca avea multe in comun cu MMPI, un mare numar de itemi provenind din acest instrument. Goldberg & Rorer (1964) considera ca versiune de 480 de itemi a CPI are comuni cu MMPI-ul un numar de 178 de itemi cu enuntare identica sau virtual identica. Aceasta particularitate i-a facut chiar pe unii autori sa afirme ca CPI-ul este „un MMPI non-clinic” (Goldberg & Rorer, 1964) sau „MMPI-ul omului sanatos” (Thorndike, 1959), ceea ce este desigur o eroare, insa una explicabila pentru versiunea de 480 de itemi a inventarului.

Desi un instrument larg utilizat si poate chiar mai pe larg cercetat, CPI-ul nu a fost revizuit foarte rapid de autor. Din 1957, de la editarea versiunii de 480 de itemi, a trebuit sa treaca o perioada de 30 de ani, pana cand in 1987 A fost editata editia revizuita, de 462 de itemi, a instrumentului. La prefata sa pentru editia CPI-462, Gough (1987) spune ca in ciuda bunelor sale intentii din 1957, privind revizuiri periodice ale chestionarului, i-a fost foarte greu sa faca modificari tinand cont de toate potentialitatile descoperite in practica pentru instrumentul sau, de toate criticile si incurajarile primite, de toate considerentele teoretice si practice facute la adresa chestionarului si mai ales de toate uzurile pe care chestionarul le are si pe care autorul trebuie sa le pastreze in orice noua versiune

Versiunea de 462 de itemi a CPI a continut in plus fata de cele 18 scale prezentate anterior si scala In, de independenta si scala Em, de empatie. O noutate majora aparuta in CPI-462 este modelul cuboid si cele trei scale vectoriale, v.1, v.2 si v.3, care contribuie la trasarea lui. De asemenea CPI-462 contine in protocolul sau normal o serie de scale suplimentare, agreate si validate de autor si ca urmare incluse de acesta in manualul sau. Printre acestea enumeram scalele Mp, Wo, CT, Lp, Ami, Leo, Tm, Anx, B-Fm, B-Ms, Nar, D-Sd si D-Ac, precum si scalele TAK, TIM si PER, la care ulterior s-a renuntat.

Urmatoarea modificare a CPI a venit la 12 ani dupa aparitia versiunii de 462 de itemi si anume in 1996, cand Harrison Gough a publicat CPI-434. Noutatea in aceasta versiune a CPI nu consta neaparat in scaderea numarului de itemi, care de altfel nu este marcanta. Diferenta majora este una nu volumetrica, ci care tine mai degraba de calitatea itemilor, caci autorul a intervenit uneori semnificativ pe anumiti itemi in momentul elaborarii CPI-434, atat prin modificari fine cat si prin elaborarea si atragerea in setul de itemi ai chestionarului a unor itemi noi. Dupa cum recunoaste si Gough (1996), presiunea majora care a stat la baza acestor modificari nu a fost una de validitate sau fidelitate a scalelor ci una etica, facuta de o lege americana anti-discriminare (Americans with Disabilities Act).

Principalul punct slab al CPI si probabil singurul care ar putea fi indicat de cineva cu buna credinta, este faptul ca este un chestionar lung. Majoritatea celorlalte inventare de personalitate consacrate (16PF, Comrey, Eysenck, MBTI etc.) sunt semnificativ mai scurte, necesitand sub 30 de minute pentru completare. CPI, cu cei 434, 462 sau 480 de itemi ai sai necesita de obicei intre 30 si 45 de minute pentru completare, existand insa si subiecti pentru care dureaza 60 de minute.

Pentru a contracara acest minus invocat in repetate randuri de practicieni, in 2002 Harrison Gough a publicat versiunea de 260 de itemi a CPI, o versiune redusa si dedicata in general zonei organizationale si in special celei manageriale. CPI-260 este un instrument versatil, mult mai scurt si care retine cea mai mare parte a calitatilor CPI-434. Modificari majore au fost facute pe toate scalele, fiind evident ca pentru a avea un numar egal de scale ca si in CPI-434 este necesara atat o reducere a numarului de itemi inmagazinati de fiecare scala, cat si o crestere a acoperirii reciproce a scalelor si deci a intercorelarii lor.

CPI-260 are fidelitati mai scazute pe o parte din scale, desigur si datorita scaderii numarului de itemi. De asemenea prezinta corelatii mai mari intre scale, insa ce este cel mai important este faptul ca CPI-260 a pastrat intacta atat validitatea cat si semnificatia scalelor CPI. Acest lucru este demonstrat de corelatiile foarte mari care exista intre scalele CPI atunci cand sunt comparate intre CPI-434 si CPI-260 (Brief Technical Report on the CPI260 Instrument, 2002; Pitariu & Iliescu, 2004). Este de asemenea important de mentionat ca o parte a itemilor a fost astfel modificata incat sa se potriveasca limbajului managerial si organizational.

Dorim sa enuntam in finalul acestei introduceri convingerea noastra ca CPI-ul este, in ciuda succesului sau atat in lumea cercetarii stiintifice cat si in zona practicienilor, unul dintre cel mai putin intelese instrumente de diagnostic al personalitatii umane. Motivul pentru aceasta situatie este mai mult ca sigur aparenta sa simplitate. Dupa cum spune si Megargee (1972), CPI-ul se deosebeste, prin scalele sale inteligibile si simplu exprimate, in mod fundamental de 16PF cu scalele sale de Parmia si Alexia, de MMPI cu enigmanticele sale scale F si K, si cu restul scalelor formulate in jargon clinic etc. Scalele CPI sunt concepte precum dominanta, sociabilitatea, responsabilitatea – concepte ale vietii de zi cu zi, pe care le intelege oricine.

Aceasta familiaritate da de cele mai multe ori psihologului (sau mai grav, ne-psihologului) care doreste sa interpreteze CPI-ul, sentimentul fals al securitatii, al competentei in interpretare. Din acest motiv sunt putini cei care se apleaca serios asupra semnificatiei acestor concepte, asupra diferentierilor fine pe care scalele le impun si asupra semnificatiilor lor reale.

Chiar dupa cunoasterea perfecta si completa a tuturor semnificatiilor scalelor CPI, vom vedea ca interpretarea sa este un act psihologic de cea mai mare finete, interzis chiar si unui mare numar de psihologi. Este necesara experienta si fler in interpretare, pe langa o formare indelungata si serioasa in psihodiagnosticul cu ajutorul CPI.

Atragem asadar atentia asupra faptului ca CPI nu este un instrument facil. Interpretarea sa trebuie facuta doar de psihologi formati special pentru interactiunea cu acest instrument, altfel rezultatele obtinute sunt incomplete sau chiar false.