Importanta etapei 1790-1845 inscrierile despre muzica

Importanta etapei 1790-1845 inscrierile despre muzica

In efortul de a afla cum s-a ajuns la constituirea unei gandiri formale in sensul general intrebuintat in veacul al XX-lea am constatat ca intelegerea contemporana a istoriei muzicii a fost si este puternic marcata de viziunea veacului romantic. Conceptele cele mai importante circulate in analiza ( incepand chiar cu cel de forma muzicala ) provin din tratatele de la inceputul acestui secol. Metoda semnata de Anton Reicha ( Cours de composition musicale, 1816-1818) poate fi vazuta ca poarta spre o noua intelegere a alcatuirii muzicale, iar tratatul de compozitie a lui Adolf Bernhard Marx ( Die Lerhe von der musikalischen Composition, praktischtheoretisch, 1837) ca un punct final si o sinteza a contributiilor deceniilor anterioare in campul teoriei melodiei si a formelor.

Notiunii de forma (desemnata Reicha cu termenul de coupe) i se acorda aici o atentie nemaiintalnita pana atunci. "<Coupe>" - scrie el in Traité de mélodie - "este matricea (patron) melodiei si a unei piese muzicale in general; asa cum un cadru poate fi patrat, rotund sau triunghiular si melodia poate avea cadre diferite. Desi studiul acestor cadre este foarte important pentru un compozitor, nimeni nu s-a ocupat de ele pana acum. Studiul compozitiei se limiteaza in zilele noastre la studiul contrapunctului simplu, dublu al canonului si al fugii. Asupra a cincizeci de alte obiecte, unele mai importante decat celalalte, manualele sunt mute ca si cum aceste discipline ar fi cu totul straine muzicii."¹ Cateva decenii mai tarziu, Adolf Bernhard Marx si Gottfried Weber au preluat de la Reicha principalele repere ale gandirii formale si le-au impus prin influenta scrierilor lor. Viziunea lor formala va domina analiza muzicii baroce, clasice, romantice si neo-romantice, perpetuandu-se, in mare parte, pana in zilele noastre.

S-ar spune ca intreaga istorie a muzicii am vazut-o si o mai vedem inca, in mare parte, prin ochelarii predecesorilor nostri de acum aproximativ 200 de ani; ochelari care insa, intre timp, si-au pierdut acuritatea, si arata lucrurile usor deformate. Se incearca acum " curatarea" acestor ochelari, pentru a putea "vedea" din nou muzica cu ochii unui Marx, Lobe sau Momigny. . Din simplu interes pentru optica contemporanilor lui Haydn si Beethoven asupra compozitiei, interes de factura nu numai istorica, ci si estetic-analitica.

Primele decenii ale secolului al XIX-lea par a fi un moment cheie in definirea noului tip de gandire formala, nascut din analiza stilului clasic. Apar acum tratate de compozitie importante: Versuch einer Anleitung zur Composition ( 1782-1793) de H.Chr.Koch, Cours complet d'harmonie et de composition, d'aprés une théorie generale de la musique (1803-1805) de Jerôme de Momigny. Cours de composition musicale ou Traité complet et raisonné d'harmonie practique (1816-1818) si Vollständiges Lehrbuch der praktischen Composition - praktisch - theoretisch de A.B.Marx ( 1837-1847) sau Compositions-lehre (1844) de J. Chr.Lobe.

Aceste scrieri descriu limbajul omofonic si formal post-baroc (limbaj care afirmase-imbinand reminescente ale Barocului tarziu cu mijloace "moderne" de expresie-incepand cu mijlocul secolului al XVIII-lea, in compozitiile lui Tommaso Traetta, Niccolo Jommelli, Francesco di Majo, Niccolo Piccinni, iar mai tarziu la Johann Christian Bach, Christoph Willibalt von Gluck, Jan Stamitz si Michael Haydn), teoretizand sintaxa clasica si ridicand-o la rang de model artistic (idee alimentata si de pasiunea romanticilor pentru modele exemplare, "geniu" si "genialitate"). Tratatele de compozitie ale perioadei 1790-1840 cuprind primele descrieri ale stilului desemnat mai tarziu drept clasic si impun noile notiuni formale, odata cu terminologia aferenta. Se afirma acum in plan teoretic muzical ceea ce in plan practic se produsese cu doua, trei generatii in urma. Este vorba despre o fundamentare conceptuala tarzie a compozitiei de la sfarsitul secolului al XVIII-lea in scrieri care, inevitabil, vor purta si unele caractere ale spiritului romantic (cu care se suprapune istoric).

Are loc o schimbare profunda si multilaterala a fenomenului muzical, in toate aspectele lui: componistic, conceptual, terminologic, social, institutional.

Retorica muzicala si teoria afectelor isi pierd orice actualitate. Apar in schimb discipline noi (teoria formelor, a ritmului), se infiinteaza institutii (conservatoare, filarmonici, ziare, societati corale), intregul cadru social al muzicii se schimba ( ca de pilda relatia creator-interpret-public ori locul artistului in societate, emanciparea sa din pozitia de protejat al nobilimii la cea de creator liber, neingradit de gustul sau preferintele unui comanditar). In secolul urmator, toate aceste schimbari, nu au fost decat tarziu, si in mare parte, doar local "revolutionate". Asa se explica de ce, in mare parte si astazi, gustul muzical, intelegerea istoriei muzicii, analiza tehnica a unei partituri si, intr-o anumita masura, interpretarea sunt tributare veacului romantic: cand structurile sunt pastrate, si ideile pe care se sprijina se perpetueaza, prin simpla transmitere spontana, inertiala.