Concertul de aranjuez - joachin Rodrigo

Este una din lucrarile celebre din repertoriul concertelor de chitara clasica si apartine compozitorului Joachin Rodrigo.

S-a nascut in anul 1901 in orasul Sagunto. Orb de la varsta de trei ani, el a inceput sa arate extraordinare calitati muzicale de foarte tanar. A inceput sa ia lectii de compozitie in Valencia iar in 1927 a fost acceptat la Schola Cantorum din Paris si la Sorbona. Un moment semnificativ al vietii sale il reprezinta casatoria cu pianista turca Victoria Kamhi, care i-a devenit un fel de ghid spiritual, si a colaborat cu el la autobiografia scrisa in 1986.

Prima auditie a "Concertului de Aranjuez" a avut loc in 1940, avandu- l solist pe Regino Sainz de la Mazza si aprecierile imediate ale criticii muzicale de atunci l-au adus pe Rodrigo aproape instantaneu atat in atentia publicului cat si a guvernului spaniol.

Incepand din 1940, meritele muzicale i-au fost recunoscute prin acordarea a numeroase distinctii, printre care: sapte premii ale Spaniei; a fost numit in 1960 "Officer des arts et des lettres" de catre guvernul francez si a castigat un prestigiu deosebit in multe din tarile latine.

Interesul lui Joachin Rodrigo pentru chitara clasica incepe in 1926, cand a compus prima lucrare pentru chitara solo. De atunci a creat aproximativ 24 de piese, suite si sonate pentru acest instrument. Dar bineinteles faima sa se datoreaza in cea mai mare masura concertelor, in frunte cu "Concertul de Aranjuez" compus in 1939. Din cele 13 concerte pentru diverse instrumente, nu mai putin de 6 sunt pentru chitara: "Fantasia para un gentilhombre" (1954) i-a dedicat-o lui Andreas Segovia. In 1966 Rodrigo a scris "Concerto Madrigal", pentru duo-ul Presti - Lagoya, dar moartea neasteptata lui Ida Presti a determinat amanarea concertului. In anul 1968, cand a fost prezentat de Pepe si Angel Romero.Intre timp Rodrigo scrie "Concerto Andaluz" (1967) pentru cvartetul Los Romeros. Isi incheie ciclul de concerte in 1991 cu "Rincones de Espagna" dedicat lui Angel Romero.

Despre celebrul Concert de Aranjuez al lui Rodrigo s-a scris foarte mult. Sursa de inspiratie a fost orasul regal de langa Madrid, Aranjuez, intr-un timp precizat chiar de catre autor, sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea, la curtea regilor Charles al IV-lea si Ferdinand al VII-lea. O alta sursa de inspiratie o reprezinta folclorul spaniol.

Concertul de Aranjuez este scris in trei parti fiecare cu o personalitate aparte.

Partea I - este o sonata atipica pentru ca principiul tonal este tratat liber, in sensul ca nu se mai respecta regula ca tema este la dominanta sau la relativa si nu se respecta revenirea in repriza a tuturor temelor in tonalitatea de baza. Tema intai este scrisa in Re major si tine de la masura 1 pana la masura 75.

Prima sectiune (masurile 1 - 26). Aceasta incepe cu un ostinato la orchestra pe o formula ritmica, ostinato care este preluat mai tarziu de chitara si devine acompaniament. Prima sectiune are si o concluzie (masurile 19 - 26) unde este adus un crescendo la chitara prin amplificarea acordurilor si prin castigarea registrelor spre acut, astfel incat momentul culminant este reprezentat de un acord, Re major, cu un ambitus de trei octave.

Sectiunea a doua a temei intai (masurile 26 - 61) reia formula ostinata a chitarei (masurile 26 - 44), iar in momentul de culminatie apare o melodie in Re major care aminteste de cantecul popular spaniol. Sectiunea se incheie cu o codeta (masurile 53 - 61).

Sectiune a treia (masurile 61 - 75) este una rezervata chitarei care prezinta variational materialul tematic anterior (astfel putem recunoaste melodia prezentata de orchestra):

Astfel (masurile 61 - 68) putem recunoaste variate elemente atat din formula ostinata cat si din melodia expusa la orchestra. Intre masurile 69 - 75 intalnim o variatie a codetei cu care se incheie fiecare sectiune anterioara.

Puntea (masurile 75 - 83) face legatura intre tema intai si tema a doua, avand rol de a slabi tonalitatea Re major prin modulatie la si minor. Puntea contine de asemenea elemente de tehnica flamenco, de exemplu: game rapide, salturi mari si arpegii.

Tema a doua (masurile 83 - 105), in mod atipic, apare tot in Re major:

dar compozitorul, pentru a nu crea monotonie tonala in restul sectiunii a doua, foloseste un mediu armonic instabil, modulant. Observam ca aceeasi tema (de la masura 96) apare in tonalitatea Fa major. Intre cele doua tonalitati (Re si Fa) se realizeaza modulatii succesive.

In concluzia expozitiei compozitorul revine la o gandire clasica si aduce concluzia expozitiei la dominanta tonalitatii la minor.

Compozitorul foloseste pe acordul dominantei tonalitatii la minor pasaje rapide si acorduri in stil flamenco.

Dezvoltarea (masurile 115 - 166) trateaza tema intai din expozitie, moduland la diverse tonalitati, fiind imbogatita din punce de vedere melodic (largiri tematice). In aceasta sectiune, chitara, pe langa micile interventii tematice, are psaje de virtuozitate pe aceleasi game si acorduri repetate.

Referat: Istoria cinematografului - pe ani Referat: Generatia asteptata - IIFF Anonimul - film

Repriza (masurile 166 - 220). Tema intai este readusa in tonalitatea Re major (masurile 166 - 180). Aici observam ca tema intai revine condensata mai intai la orchestra si apoi variata la chitara.

Puntea din repriza: masurile (180 - 187) + face trecerea de la Re major la Sol major in care apare tema a doua care tine de la masura 187 pana la 214. Este o revenire atipica din punct de vedere tonal, melodia temei a doua fiind "plimbata" mai intai in Sol major, apoi in Mi bemol major si in Si bemol major. Remarcam caracterul dezvoltator al revenirii temei a doua cat si instabilitatea tonala.

Coda (masurile 220 - 243) - In coda compozitorul suprapune la orchestra melodia temei intai cu codeta aceleiasi melodii, melodia codetei devenind acompaniament.

(Exemplu: basul si sopranul suprapunandu-se la orchestra)

In finalul codei apare un pasaj responsorial intre orchestra si chitara, finalul fiind adus in pianissimo pe contrapunctul si forma ostinata de la inceput.
Partea intai a Concertului de Aranjuez abordeaza in principal latura tehnica a solistului, avand un tempo alert (patrimea = 84), predominand pe parcursul intregii parti salturi, pasaje tehnice foarte dificile scrise nechitaristic.

Din punct de vedere armonic limbajul este tratat liber, folosind melodii preluate din folclorul spaniol. Dinamica este contrastanta, agogica se bazeaza pe respectarea stricta a tempo -ului, masura fiind de 6/8.

Partea a II-a - este construita pe tipologia temei cu variatiuni, tema fiind expusa la orchestra in masurile 2 - 6, pe fundalul de acompaniament al chitarei care incepe in si minor.

Scriitura partii a doua are un caracter melismatic.

Prima variatiune: (masurile 7 - 11) - tema este preluata de chitara fiind imbogatita ornamental. Avand in vedere ca ritmul este tratat liber, tema din variatiunea intai contine valori binare si ternare exceptionale: exemplu

avand caracter specific muzicii spaniole.

Variatiunea a doua (masurile 12 - 16) - melodia apare la orchestra si este mai putin ornamentata.

Variatiunea a treia (masurile 17 - 22) - este ornamentala si aoare la chitara in Sol major, aducand o inseninare a discursului muzical.

Variatiunea a patra (masurile 22 - 25) - melodia apare din nou la orchestra tot pe forma variatiunii ornamentale.

Variatiunea a cincea (masurile 26 - 36) - aceasta vaiatiune are caracter dezvoltator, dezvoltand elemente din tema. In primele cinci variatiuni observam caracterul responsorial al dialogului dintre chitara si orchestra.

Variatiunea a sasea (masurile 37 - 46) - in aceasta variatiune chitara isi asuma atat rolul solist cat si cel al acompaniamentului, melodia fiind adusa in bas conferind astfel discursului mai mult dramatism.

Variatiunea a saptea (masurile 46 - 56) - are un caracter dezvoltator la fel ca si variatiunea a cincea, in care apar fragmente motivice din tema, fragmente ce sunt formate tot prin tehnica responsoriala, abundand pasaje de virtuozitate.

Variatiunea a opta (masurile 57 - 83) - codeta poate fi considerata a opta variatiune datorita faptului ca intalnim in intreaga parte celula generatoare din capul tematic. Ultima parte a variatiunii a opta este practic o reiterare a temei dar la orchestra.

Coda (masurile 95 - 101) - este formata pe principiul unitativ preluand celule din tema.

Partea a doua a concertului este o parte lirico-dramatica fiind tratata liric. Din punct de vedere al interpretarii dinamica are o paleta destul de variata si in trepte de la pianissimo la forte. Dinamica se face in functie de linia melodica, urmarindu-i sensul ascendent si descendent al acesteia. Ritmul in aceasta parte este tratat ornamental (melismatic), intalnim o paleta foarte larga de diviziuni exceptionale binare si ternare, exemplu:

ajungandu-se de la patrime la subdiviziunea de saizecipatrime. Tempo -ul partii a doua este lent avand indicatia de tempo Adagio (patrimea = 44), facand astfel posibile aceste fluctuatii de valori exceptionale atat in scriitura cat si in reproducerea lor.

Partea a III-a - are o forma in lant in care este inclusa si tipologia temei cu variatiuni, avand influente neoclasice.

Sectiunea A (masurile 1 - 166) - sectiunea este construita pe principiul temei cu variatiuni. Tema este prezentata la chitara intre masurile 21 - 41.

Variatiunea intai (masurile 41 - 71) - prezentarea temei se face de data aceasta in sintaxa omofona, tema trecand pe rand de la chitara la orchestra, variatiunea fiind instabila tonal.

Variatiunea a doua (masurile 71 - 112) - tema este prezentata la chitara in sintaxa monodica dar cu valente de polifonie latenta. In aceasta sectiune apare un prim punct culminant: exemplu masura 99

Intre masurile 112 - 139 apare o sectiune cu rol de punte, bazata pe acorduri figurate si game care contureaza un contrast tematic fata de materialul precedent.

Variatiunea a treia (masurile 140 - 166) - prezinta tema neornamentata la orchestra insotita de un acompaniament la chitara pe acorduri arpegiate. Compozitorul dispunand astfel sunetele incat sa creeze senzatia de ecou (la chitara sunetele melodiei expuse la orchestra apar decalate cu valoarea de optime).

Sectiunea B este gandita ca o alternare a doua structuri muzicale (masurile 66 - 210). Prima structura este reprezentata de o melodie intonata la chitara (melodie acompaniata) si o sectiune unde chitara acompaniaza pe figuratia armonica de la orchestra, fiind prezenta o melodie izoritmica ornamentata prin mordente superioare: exemplu (masurile 166, 167, 173, 174)

dupa care structura care se inlantuie dupa forma A - B; A1 - B1, revenirea sectiunilor facandu-se in alta tonalitate.

Sectiunea A variat (variatiunea a IV-a) (masurile 210 - 230 ) - in aceasta sectiune este inserata o alta variatiune caracterizata de prezentarea temei pe pulsatia de saisprezecime in registrul acut: exemplu (masurile 211, 212)

Sectiunea C (masurile 231 - 292) - sectiunea monotematica este caracterizata prin aparitia unei melodii care sugereaza prin insotirea acesteia de intervale de terta mare, terta mica si cvinta perfecta care semnifica sunetul trompetelor. Intreaga sectiune este gandita responsorial (masura278) pe o pedala pe sunetul La pana la (masura 292), aparand un pasaj ce pregateste revenirea temei din sectiunea A. Aceasta apare intre masurile 293 - 316 exclusiv la orchestra.

Coda (masurile 316 - 323) - readuce chitara in prim plan si este construita din melodia variatiunii numarul 4.

Cadrul tonal al partii a treia se invarte in jurul tonalitatii Re major si a relativei minore (si minor). Masura alterneaza pe parcursul partii a treia intre 2/4 si 3/4, pulsatia fiind de optime. Dinamica este intrerupta iar punctul culminant al partii a treia este pregatit dintr-o secventa prin o arpegiere a mai multor acorduri, fiind pe sunetul Sol din octava a treia. Pulsatia de optime se imbogateste pe parcurs prin aparitia trioletului de optimi, pana la pasaje si arpegii de saisprezecimi care fluidizeaza discursul muzical.

Concluzii:

Caracterul piesei este dansant si foarte pregnant avand indicatia de tempo "Allegro gentile" (patrimea = 164), pregnanta datorandu-se pulsatiei de optime si a alternantei de masuri 2/4 si 3/2.

Intr-un interviu din 1999 acordat prestigioasei reviste de muzica "Le monde de la muzique", Joachin Rodrigo a raspuns la intrebarea: "Ati putea denumi muzica dumneavoastra neoclasica cu cuvintele?" astfel: "Se spune ca ar fi , dar eu cred ca muzica spaniola, daca este autentica, nu poate fi considerata neoclasica, fiindca Spania, spre deosebire de Italia, Germania si chiar Franta nu a cunoscut niciodata o astfel de perioada. As spune mai degraba ca muzica mea a urmarit tendinta Scolii Nationale cu cateva incursiuni in ceea ce eu numesc neoclasicism, intelegand prin acesta respectul formei si traditiei".

Referitor la succesul deosebit al "Aranjuey -ului", Rodrigo a mai fost intrebat daca nu crede ca faima acestui concert a urmarit alte compozitii ale sale. Diplomat a raspuns ca multi compozitori au scris o lucrare care s-a bucurat de o popularitate mai mare ca alte opere ale lor cum ar fi Maurice Ravel si "Bolero -ul" sau, de Carl Orff si "Carmina Burana" de Villa Lobos si "Bachianas Brasilieras" si altele. As zice mai degraba ca succesul concertului a depasit toate limitele.