Personalitati ale muzicii romanesti de tip bizantin pana la inceputul secolului al XX-lea

Prin patrunderea ideilor inaintate ale iluminismului apusean si in tarile romane in secolele al XVIII-lea si al XIX-lea, in mod direct, cat si prin intermediul culturii grecesti, laicizarea culturii romanesti in aceste canditii constituie un proces lent, progresiv. Caracteristic este faptul ca in cadrul literaturii religioase se intrevad preocupari istorice, filozofice si beletristice. Din randurile clerului se afrima carturari luminati, interesati in dezvoltarea limbii literare, dornici de a-si asimila elementele culturii europene contemporane lor, cum sunt: Amfilohie Hotinul, Iacob Stamati, Veniamin Costachi (in Moldova), Antim Ivireanul, Damaschin, Inocentiu, Filaret, Grigorie al IV-lea (in Muntenia). Ideile progresiste din aceasta vreme au avut rezonante puternice si in propagarea muzicii in general si a muzicii psalte in special.

Astfel, la sfarsitul secolului al XVII-lea, in secolul al XVIII-lea si in primele decenii ale secolului al XIX-lea se desprind figuri de psalti romani ca Iovascu Vlahul, "Protopsaltul Curtii Ungrovlahiei", Filothei sin Agai Jipei, Coman, protopsaltul bisericii Domnesti din Bucuresti, Stoica, Vasile, Radu si Nica, de asemenea dascali la aceeasi biserica. Arsenie Ieromonahul Cozianul, Calist, protopsaltul Mitropoliei Ungrovlahiei, Sarban Protopsaltul, Ioan Duma Brasoveanu, Constantin Protopsaltul, Mihalache Moldoveanu, Naum Rimniceanu, Iosif Monahul (de la Neamt), Ianuarie Protosinghelul, Macarie, Anton Pann si altii - care au adus valoroase contributii la dezvoltarea muzicii psaltice romanesti.

Incepand cu secolul al X-lea, Athosul - spatiul celor mai multe, mai vechi si mai mari manastiri ortodoxe din lume - intra in istoria Bizantului, a lumii si a intregului monahism ortodox, ca o unica, autentica, constanta si neintrerupta vatra de arta si cultura ortodoxa.

Preluand de la Bizant frumusetea slujbelor din vremea marilor imparati bizantini, manastirile athonite au pastrat, nealterat de influentele staine, tezaurul patristic al cultului ortodox, tipicul, cartile de slujba, cantarea de strana si toata traditia eclesiastica, constituindu-se - in acelasi timp - intr-o inalta scoala de randuiala ortodoxa, implicit muzicala, in care a fost promovata, un mileniu, fara intrupere, cea mai autentica muzica de cult ortodox - muzica bizantina.

Pentru cultura si istoria poporului roman, Athosul reprezinta un interes considerabil, de el fiind legate multe pagini de instorie strabuna, aici aflandu-se cele mai mari si mai multe ctitorii ale domnitorilor romani, in afara de hotare.

Fiind liberi, cu intinse puteri politice, diplomatice, culturale si bisericesti, Domnitorii Tarilor Romane, in locul imparatilor bizantini, timp de cinci secole au zidit, restaurat si intretinut, cu o darnicie si cu o bunavointa fara egal aproape toate importantele edificii athonite, exercitand aci o neintrerupta asistenta materiala si hegemonie sipirituala astfel incat ne putem socoti un "Byzance apres byzance" intrucat "nici un alt popor pravoslavnic n-a facut atata bine pentru Athos cat au facut Romanii" cum spunea - pe buna dreptate - cercetatorul rus, Porfir Uspenschi.

Se pastreaza aici o multime de carti - tiparite in vechile tiparnite romanesti - si de manuscrise rare si mii de acte de danie.

Cea mai veche mentiune referitoare la Iovascu Vlahul o gasim in volumul lui G.Papadopulos, tiparit in 1890 unde se afirma ca susnumitul melod a activat (a inflorit)in secolul al XIII-lea. Curand dupa aceea, in 1898, informatia a fost preluata de Alexandru Luca, si-n anul urmator de catre Ionescu-Gion, care spune: " Muzica datoreste in mare parte cantarile sale lui Cucuzel Albanezul din secolul al XII-lea si lui Iovascu Vlahul ", adica Romanul din secolul al XIII-lea. O alta sursa ce afirma faptul ca Iovascu Vlahul a inflorit in secolul al XIII-lea, aflam si din lucrarea lui Egon Wellesz, History of Bizantine Music en Hymnogrfy insa in manuscrisele psaltice de pe teritoriul Romaniei nu gasim informati despre el.

Referitor la activitatea componistica a lui Iovascu Vlahul, G. Papadopulos afirma : "melod neimitat (original) // a compus diferite cantari si in special doxologii dintre care se distinge aceia de la Inaltarea Sfiintei Cruci panegirica (sarbatoreasca) si vesela".

Doxologia mai sus mentionata este prezenta intr-un numar de 25 de manuscrise printre cele mai vechi fiind cea din manuscrisul aflat in Biblioteca Academiei Romane, Xiropotamu-Athos, numarul 266 si 328 scrise la sfarsitul secolului al XVII-lea - inceputul secolului al XVIII-lea.

In trei manuscrise din cele mentionate mai sus, la inceputul doxologiei, gasim mentiuni privind calitatea compozitiei lui Iovascu Vlahul.

G. Papadopulos aminteste in continuare si de "doua cantari asmatice in acelasi glas", una mai intinsa si alta mai scurta care s-au transpus de Petru Paleoponesiu in metoda lui iar in metoda cea noua de catre Hurmuziu Hartofilaxul. Aceste cantari asmatice se canta inca (si azi) la sarbatoarea Inaltarii Crucii si in Duminica a III-a a Paresimilor.

Asmaticon-ul lui Iovascu Vlahul - existent in 26 de manuscrise mentionate - are intr-adevar doua variante : "una mai intinsa" in majoritatea manuscriselor si una mai scurta in cateva manuscrise, ultimul manuscris, cel de la 1805, continand ambele forme.

In afara de doxologie si cele doua cantari mentionate de G. Papadopulos, se gasesc si alte compozitii ale lui Iovascu Vlahul si anume : in doua manuscrise un heruvic , in cinci manuscrise un Chinonic duminical.

Compozitiile lui Iovascu Vlahul, datorita calitatii lor au patruns repede in literatura universala de specialitate, impunandu-l inca din timpul vietii, acestea fiind interpretate deopotriva la Curtea si Mitropolia Ungrovlahiei, ca si la Constantinopol, la Manastirile Neamt, Bistrita, Putna, Cozia, Caldarusani, etc., ca si in cele din Meteora si Athos, avand o circulatie de peste 12 decenii. Acesta nu a fost insa numai un "original" si "neimitat melod" ci, mai ales un bun interpret al muzicii bizantine, asa cum ni-l dezvaluie doua manuscrise athonite : Protopsalt al Curtii Ungrovlahiei.

Astfel, Iovascu Vlahul intra in galeria marilor interpreti si creatori de muzica bizantina din secolele XVII - XVIII , alaturi de Filothei sin Agai Jipei, Sarban "Protopsaltul Tarii Romanesti", Duma Brasoveanu, Constantin Ftori Psalt, Mihalache Moldovlahu, Naum Ramniceanu, Iosif Monahul si altii.

Referat: Istoria cinematografului - pe ani Referat: Generatia asteptata - IIFF Anonimul - film

Filothei sin Agai Jipei se afirma in istoria muzicii bizantine romanesti ca autor al Psaltichiei rumanesti , nascut din parinti romani insa prezentat in anumite manuscrise ca fiind de origine greaca.

Prin activitatea si credinta lui partiotica, nu se abate nicio clipa de la lupta ce se dadea pentru romanirea cantarilor bisericesti, care se adresau paturilor celor mai largi ale poporului, aceasta avand loc intr-o vreme in care insusi mitropolitul Theodosie - fata de care Filothei sin Agai Jipei avea respectul datorat celui ce ii fusese ucenic - sustinea cu vehementa ca slujba sa se savarseasca numai in slavoneste, intrucat limba romana este "proasta, saraca si ingusta, fata de cea elina si slavona".

In asemenea conditii este cu atat mai meritorie activitatea desfasurata de acesta, alaturi de alti membri ai "academiei brancovene".

Cunoscand bine limbile greaca si slavona, dupa cum reiese din prefata Psaltichiei, unde precizeaza ca a alcatuit cantarile sale "nu dupa mestesuguri latinesti si rusasti", Filothei sin Agai Jipei se dovedeste un perfect manuitor al metaforelor, comparatiilor si subtilitatilor dogmatice din cele doua limbi, reusind sa gaseasca cel mai potrivit corespondent in limba lui materna, romana.

Intr-o vreme cand tot mai mult se impunea nevoia de libertate a neamului, lupta pentru omniprezenta limbii romane se constituie ca parte integranta a luptei nationale. In acest context, Filothei sin Agai Jipei reuseste sa invinga piedicile inerente. Limba expresiva, bogatia de procedee lingvistice artistice ni-l impun drept un mare om de cultura, care ne-a lasat ca mostenire de valoare adevarate monumente de limba romaneasca. Si astazi, dupa scurgerea atator ani de schimbari ale limbii romane, lucrari literare ale lui se citesc usor, cu placere si interes.

Cele trei carti traduse de Filothei sin Agai Jipei - Invataturi crestinesti, Floarea Darurilor si Catavasierul - oglindesc in mod real cea mai ingrijita forma pe care o avea limba romana literara la sfarsitul secolului al XVII -lea si inceputul secolului al XVIII -lea. Prin aceste carti cuprinzatoare de limba romaneasca, clara, simpla si armonioasa, cu filoane puternice izvorate din limba rostita de popor, se consolideaza unitatea de limba si de cultura pe intreaga arie romaneasca.

Cartile si cantarile traduse sau alcatuite de Filothei sin Agai Jipei au o mare circulatie. Astfel, Floarea Darurilor s-a raspandit - prin multe retipariri si prin copii manuscrise - in toate tinuturile romanesti, inlocuind traducerile mai vechi facute dupa texte slavone, iar Catavasierul - carte de strana intens folosita, cu o larga intrebuintare in cultul bisericii ortodoxe romane - este retiparit, de la intaia editie a lui Filothei sin Agai Jipei, 1714, pana la1826, in cel putin 38 de editii romanesti bilingve sau trilingve. Si un numar mare de cantari din Psaltichia sa a circulat in toate cele trei provincii romanesti.

Circulatia intensa a operei sale literare si muzicale pe intreg teritoriul romanesc a contribuit la faurirea unei limbi literare romanesti unitare si totodata a dus la consolidarea unitatii constiintei nationale a tuturor romanilor, premize care au contribuit la pregatirea unirii lor de mai tarziu intr-un singur stat suveran, liber si independent.

Din prefata Irmologhionului lui Macarie Psaltul avem un fragment care se refera la Sarban, unul dintre marii protopsalti ai Tarii Romanesti In zilele fericitului intru pomenire dascalului Sarban Protopsaltul, viind cel mai desavarsit si cel mai vestit dascal al vremii aceia dintre greci, Anastasie Rapsaniotul cu socoteala ca sa-si gaseasca norocul si sa ramaie in tara noastra, cand au vazut desavarsirea mestesugului si au auzit prea dulcea fireasca glasuire a lui Sarban, a lui Constandin si a celorlalti dascali din neamul nostru s-au inspaimantat si singur judecandu-se ca nu iaste trebuincios, nearatandu-se in multe zile, s-au intors si au murit in tara lui

Cea mai indepartata referire la Sarban Protopsaltul, o gasim in hrisovul dat de Constantin Brancoveanu preotilor, diaconilor, cantaretilor si gramaticilor de la biserica domneasca din Bucuresti.

Cand s-a nascut Sarban nu se stie cu precizie insa putem presupune ca la data emiterii hrisovului brancovenesc amintit, Sarban ar fi putut avea 11-14 ani adica s-a nascut in jurul anilor 1675-1678. Acesta nu a fost numai un desavarsit interpret al muzicii bizantine si un mare talent, ci si un exceptional pedagog, in lunga-i funtie de gramatic si mai ales de dascal, formandf un numar mare de cantareti, dintre care trei sunt atestati documentar: Ioan sin Radului Duma Brasoveanu, Gheorghe si Constandin.

Ioan sin Radului Duma Brasoveanu face parte dintr-o cunoscuta familie brasoveana care era renumita printr-o temeinica pregatire in domeniul muzicii bisericesti. Acesta isi incepe studiile in Bucuresti apoi dupa finalizarea lor se intoarce in la Brasov unde pe langa preocupari carturaresti promoveaza muzica psaltica in calitate de dascal de scoala si cantaret de strana.

In timpul studiilor, el creeaza unul dintre cele mai frumoase exemplare de Psaltichie romaneasca ce curpindea toate slujbele din timpul anului. Psaltichia este un manuscris voluminous - mult mai complet fata de cel al lui Filothei sin Agai Jipei - care ne arata faptul ca muzica psaltica, aflata in circulatie in epoca aceeea, a fost mentinuta nu numai in Tara Romanesca ci si in Transilvania, Brasov.

Naum Rimniceanu este un invatat calugar ardelean ce incheie lista cronicarilor din Tara romaneasca avand o activitate multipla: istorica, teologica, filologica si literara. Se cunosc putine date si despre acesta fiind nascut in 1764 in Jina Sibiului. Acesta a dus, pe langa pe langa o activitate stiintifica prodigioasa si multilaterara, si o lunga cariera de cantareti si dascal dand ore de psaltichie in diferite manastiri, bisrici, scoli si case particulare, calatorind prin tara: la Sinaia, Ploiesti, Ramnicu-Valcea, Buzau, Pitesti, Targoviste, Lipova, deci nu numai in Tara Romaneasca, ci si in Transilvania si Banat.

Ocupatia lui Naum Rimniceanu, dupa terminarea studiilor superioare de la Academia Domneasca, era de dascal, la Margineni, manastirea Sinaia si Episcopia Buzaului.

In Banat, Naum Rimniceanu a venit in 1788 promovand cantarea psaltica si in aceste parti ale tarii, unde a ramas sapte ani, lc in care a scris psaltichia sa, care cuprinde si Mestesugul cantarilor bisericesti pe glasuri. Manuscrisul lui a avut un scop didactic, cuprinzand o propedie sumara a muzicii psaltice, in limba romana, in care s-a pastrat valoarea si semnificatia neumelor vechi, necesare descifrarii textelor musicale anterioare reformei lui Chrisant din Madyte.

Meritul deosebit a lui Naum Ramniceanu consta in aceea ca, din numarul mare de cantari psaltice existe pe vremea sa, el a stiut sa aleaga cantari scurte (syntomon), concise, in stilul irmologic si stihiraric - copiind cateva si din stilul papadic - neinfluentate de muzica orientala.

Manuscrisul are o deosebita valoare istorica si documentara, dovedind prin continutul sau, ca Naum Rimnicenu a cultivat aceeasi muzica pe care o promovasera Filothei sin Agai Jipei (in Tara Romaneasca) la inceputul secolului al XVIII-lea, Bucur Gramaticul (la Sambata de sus) in prima jumatate a secoluluoi al XVIII-lea si Ioan Duma (in Brasov si Tara Birsei), in a doua jumatate.

Sebastian Bucur-Barbu (n.1930) s-a nascut in comuna Talea, judetul Prahova intr-o familie in care nici un membru nu a facut parte din lumea muzicienilor. Stelian, mai tarziu Sebastian, Bucur- Barbu face primii pasi pe drumul cunoasterii muzicii psaltice alaturi de preotul satului, Iosif Popescu si de fiul acestuia, invatatorul Stelian Popescu, pentru ca mai apoi sa-si aprofundeze cunoasterea muzicala la scoala de cantareti de la manastirea Caldarusani unde i-a avut ca profesori pe Anhirmandritul mitrofor Atanasie Dinca, ca indrumator la muzica psaltica, avandu-l pe Protosinghelul Silvan Nistor, Calistrat Stoleru la muzica liniara, Protosinghelul Chiril Arvinte, profesor de tipic.

Dupa absolvirea scolii de la Caldarusani, tanarul Stelian a fost inchinoviat la manastirea Cheia, acolo unde urmeaza o perioada de aprofundare a cantecului romanesc bizantin, dar si a Imnogrfiei, Tipicului, Liturgicii, Istoriei Bisericii Romanesti si Universale, Dogmaticii etc.

La varsta de 18 ani, dupa terminarea gimnaziului, tanarul Stelian se inscrie la Seminarul Teologic de la Manastirea Neamt unde ii va avea profesori pe Arhimandrit Menedict Ghius si Ghenadie Nitoiu, Petroniu Tanase, Nicodim Sachelarie, Andrei Scrima, Ioan Ivan, Demostene Tibeica dar si pe renumitii psalti arhidiaconii Ghimnazie Cerbu, Emilian Merlescu si Stelian Lazarica, protosinghelul Neofit Lazarica etc.

In anul 1950 tanarul Stelian imbraca haina monahala, primind numele de Sebastian, iar peste doi ani este hirotonisit diacon de Episcopul Vicar Teoctist. La varsta de 23 de ani se inscrie la Institutul Teologic de grad universitar din Bucuresti pe care il va absolvi, cu rezulatate remarcabile, 4 ani mai tarziu, cu o impresionanta lucrare de licenta apreciata de prof. Univ. Nicolae Lungu, "Scoala de psaltichie din Buzau, centru al culturii si dezvoltarii muzicii psaltice la romani"

Pana in anul 1970, activeaza ca si profesor la diferite scoli si manastiru din Romania colaborand mai tarziu cu corul Madrigal condus de Marin Constantin timp de treizeci de ani in care au sustinut multiple concerte ib tara si peste hotare. In acel an, datorita studiilor efectuate, devine Prof. Univ. Dr. Sebastian Barbu-Bucur fiind angajat ca lector la disciplina Paleografie muzicala bizantina in cadrul Conservatorului "Ciprian Porumbescu" din Bucuresti. In acelasi timp se inscrie la doctorat in cadrul Conservatorului "Gheorghe Dima" din Cluj trudind la teza "Cultura muzicala de traditie bizantine pe teritoriul Romaniei in secolul XVIII si inceputul secolului XIX si aportul original al culturii autohtone" si atribuindu-se de abia in 1982 titlul de Doctor in muzicologie datorita unor motive politice. De asemenea absolva si Conservatorul macedonean de muzica din Tessalonik.

Creatia maestrului Sebastian Bucur - Barbu este incununata cu succes de Psaltichia rumaneasca in care sunt culese date despre viata si etica lui Filothei sin Agai Jipei; depune o munca titanica, timp de 36 de ani, in a culege documente si a le descifra subtilitatile. Aceasta este constituita din 4 volume: - volumul I - Catavasier

- volumul II - Anastasimatar

- volumul III - Stihirariu

- volumul IV - Stihirar Penticostar

Pe langa Psaltichia rumaneasca Sebastian Bucur - Barbu a mai scris o alta lucrare de mare amploare "Cultura muzicala romaneasca de traditie bizantina pe teritoriul Romaniei in secolul XVIII si inceputul secolului XIX si aportul original al culturii autohtone", un corpus de studii cu profil teoretic, studii referitoare la muzica secolelor XVI-XVIII, lucrarea Anastasimatarul Protosinghelului Victor Ojog, cursuri si culegeri de cantari psaltice, piese corale: Pre Stapanul, Iubi-te-voi Doamne si multe altele.

O mare realizare a maestrului Bucur - Barbu este reinfiintarea Academiei de Muzica Religioasa in forma unei sectii care sa funtioneze in cadrul actulei Universitati de Muzica din Bucuresti.