Tuberculoza primara

TUBERCULOZA PRIMARA

Definitie: tuberculoza primara este prima etapa in evolutia tuberculozei. Infectia este totdeauna exogena. Alergia la tuberculina e prezenta: leziunea initiala o constituie complexul primar, iar leziunile caracteristice sunt adenopatia, inflamatiile perifocale si leziunile cazeoase extensive. Evolutia poate fi acuta sau subacuta. Diseminarile se produc pe cale limfatica si mai ales, hematogena in plaman, meninge, oase, seroase, aparat urogenital. Pleurezia apare rar. Prognosticul este benign atunci cand nu apar complicatii, involutia leziunilor fiind datorata in general calcifierilor. Principalele aspecte sub care se prezinta tuberculoza sunt: primoinfectia tuberculoasa, adenopatia traheobronsica si tuberculoza miliara.

PRIMOINFECTIA TUBERCULOASA

Definitie: primoinfectia tuberculoasa este ansamblul manifestarilor clinice, umorale si anatomice ale unui organism, care sufera pentru prima data contactul cu bacilul tuberculos.

Etiopatogenie: bacilul Koch patrunde aproape totdeauna pe cale aeriana, fapt pentru care leziunile apar in marea majoritate a cazurilor in plamani. Primoinfectia este carac diagnosticului de tuberculoza. Leziunea initiala (primoinfectia) este situata aproape intotdeauna in plamani, bacilul Koch raspandindu-se de aici in organism prin urmatoarele cai: calea limfatica; calea hematogena, in care diseminarea bacilului se face prin deschiderea unui ganglion limfatic sau a altor leziuni intr-o vena; calea bronhogena, cand bacilii dintr-o leziune activa sunt transportati prin bronhii in alte parti ale aparatului respirator.

Bacilul trebuie cautat in expectoratie si in lichidul de spalatura gastrica, in cazul tuberculozei pulmonare; in urine in cazul tuberculozei; in uro-genitale; in lichidul cefalorahidian, in cazul tuberculozei meningiene; in puroiul unui abces, in cazul tuberculozei osteoarticulare sau ganglionare.

Examenul bacteriologic se face de obicei direct, cu coloratia Ziehl-Nielsen, bacilii aparand sub forma de bastonase fine, colorate in rosu pe un fond albastru. In situatii speciale, examenul se face in fie dupa omogenizare, metoda care permite concentrarea bacililor, fie prin cultura pe medii speciale, cel mai cunoscut fiind mediul Lwenstein, sau inoculand la cobai produse patologice continand bacili tuberculosi. in principiu se incepe totdeauna cu examenul direct si, daca acesta este negativ, se recurge, dupa caz la culturi sau inoculare. Bacilul tuberculos este foarte sensibil la lumina solara, mai ales la razele ultraviolete. Este sensibil de asemenea la caldura si fierbere; in schimb, rezista la uscaciune si frig. Antisepticele actioneaza diferit. De obicei, pentru dezinfectarea produselor patologice se foloseste un amestec in parti egale de soda caustica 30% si crezol 30%, din care se prepara o solutie apoasa 5%. Se mai folosesc formolul 5% si acidul fenic 5%.

Imunitate si alergie: prezenta bacilului Koch in organism modifica profund felul de a reactiona al acestuia. Este binecunoscut fenomenul Koch, dupa numele celui care 1-a descris, fenomen aflat la baza notiunii de imunitate. Astfel, inocularea unor bacili Koch la un cobai sanatos, determina local o reactie minima; in schimb, bacilii se raspandesc in tot organismul, provocand o adenopatie generalizata, iar animalul moare in cateva saptamani. Aceeasi inoculare facuta unui animal deja tuberculos, provoaca o intensa reactie locala, care poate merge pana la ulceratie, dar care se vindeca. Iata deci ca bacilii Koch au conferit animalului bolnav o stare de imunitate, care se opune inmultirii si raspandirii lor in organism, dar si o stare de hipersensibilitate, de care tin brutalitatea si masivitatea reactiilor la noul contact cu bacili Koch. Aceasta stare particulara pe care o prezinta organismul infectat cu bacili Koch poarta numele de alergie. Deci, termenul de alergie, creat de Pirquet in 1907, arata reactivitatea schimbata a organismului infectat fata de o noua infectie cu B.K. Alergia se cerceteaza in clinica prin reactia la tuberculina. Tuberculina este o substanta care se gaseste in culturile de bacii Koch vechi de 3 - 6 saptamani si care rezulta, probabil, din distrugerea bacililor. Injectarea tuberculinei nu produce nici o reactie particulara la omul neinfectat. Alergia tuberculinica se manifesta prin reactii locale (la locul de inoculare): edem, eritem si papula; reactii focale (procese congestive la nivelul leziunilor tuberculoase); reactii generale: febra, dispnee. Rezulta din cele de mai sus ca alergia din tuberculoza se caracterizeaza printr-o stare de hipersensibilitate si printr-o oarecare imunitate sau rezistenta a organismului fata de o reinoculare de bacili.

Simptomele fizice se mai numesc si semne, pentru ca necesita o anumita tehnica pentru evidentierea lor. Denumirea de simptom se foloseste numai in cazul bolilor, cea de semn fiind utilizata si pentru a descrie starea de sanatate. Astfel, corect se spune semn de sanatate, si nu simptom de sanatate.

Se mai utilizeaza termenul de semn in cazul in care un anumit simptom sau grup de simptome e caracteristic pentru o anumita boala si suficient pentru a o diagnostica (de exemplu, semnul Argyll-Robertson din sifilisul sistemului nervos central; semnul Babinski din leziunea cailor piramidale etc). De aceea, se spune despre aceste semne ca sunt patognomonice.

intr-o anumita grupare, diferite simptome (generale, functionale si fizice) pot deveni semnele unei boli. De exemplu, simptomele: frison, febra, junghi toracic, dispnee, sputa ruginie, suflu tubar si raluri crepitante reprezinta semnele pneumoniei lobare; febra, cefalee, durerea lombara, edemele, oliguria, albuminuria, cilindruria, hipertensiunea arteriala si hiperazotemia sunt semenele glomerulonefritei difuze acute. Exista si grupari de simptome numite sindroame, comune unor grupe de boli, nefiind caracteristice unei boli anume. De exemplu, sindromul de condensare pulmonara (vibratii vocale exagerate, matitate, raluri crepitante si uneori suflu tubar) se poate intalni in pneumonia lobara, in cancerul bronsic, in infarctul pulmonar sau in tuberculoza pulmonara; sindromul lichidian pleural (dilatarea unui hemitorace, largirea spatiilor intercostale, absenta vibratiilor vocale, matitate si tacere auscultatorie), se poate intalni in pleurezii, hidrotorax, hemotorax.

De la simptome si semne, prin conturarea sindromului, se ajunge de obicei la diagnostic. Adeseori sindromul e precedat de prddrom - o totalitate de manifestari subiective si obiective foarte putin caracteristice, generale si comune, fugace si inconstante.

Elaborarea diagnosticului impune nu numai depistarea si interpretarea simptomelor clinice, dar si a celor radiologice si biologice. Pentru ilustrarea simptomelor biologice, cel mai frecvent sunt utilizate probele functionale, destul de numeroase si specifice pentru fiecare organ.

Formele clinice: in practica medicala nu trebuie sa se utie faptul ca cei care fac obiectul ingrijirii sunt bolnavii, si nu bolile si ca fiecare organism reactioneaza intr-un fel aparte fata de aceiasi factori patologici. Cu alte cuvinte, flecare om imprima o pecete particulara bolii. Daca se coreleaza acest fapt cu existenta unor particularitati determinate de teren, evolutie, varsta, factori asociati etc., se intelege existenta in cadrul unei boli a diferitelor forme clinice.

Formele clinice au in general aceeasi etiologie, patogenie, acelasi aspect anatomo-patologic, aceleasi simptome de baza si tratament. Fiecarei forme clinice ii sunt proprii insa anumite caractere, particularitati, care-i confera individualitatea. De exemplu, in cadrul reumatismului articular acut se descriu forma latenta, reumatismul cardiac malign, reumatismul cardiac evolutiv, forme articulare, reumatismul articular subacut etc.; pneumonia lobara prezinta de asemenea numeroase forme clinice, atat la copii, cat si la batrani: dubla, centrala, migranta, a varfului, adinamica, cu delir, gastrointestinala, forme abortive, atipice etc.

Evolutia unei boli este de asemenea foarte importanta, urmarirea indeaproape a evolutiei permitand adeseori stabilirea mai exacta a diagnosticului, aprecierea prognosticului, prevenirea complicatiilor, Exista boli grave care prezinta anumite dificultati de diagnostic in fazele initiale, urmarirea zilnica a acestora facand posibila insa stabilirea diagnosticului se stie ce importanta are, de exemplu, diagnosticul precoce al unui cancer, in perioada operabilitatii, diagnosticul tardiv in aceasta boala, dupa aparitia metastazelor, echivaland practic cu pierderea bolnavului.

Complicatiile: in evolutia unei boli pot aparea modificari patologice, care de obicei agraveaza prognosticul. Acestea se numesc complicatii. De exemplu, in evolutia ulcerului gastroduod

Factori care contribuie la aparitia bolii: desi marea majoritate a populatiei, cel putin in tarile europene, este infectata de tuberculoza, numai aproximativ 1% contracteaza tuberculoza-boala. Factorii care contribuie la aceasta, sunt urmatorii:

- terenul, care cuprinde ansamlul caracterelor care fac un organism rezistent sau fragil;

repaus, semne de bronsita cronica sau de emfize, disfunctii ventilatorii restrictive si obstructive. Tabloul radiologie este dominat de accentuarea desenului pulmonar si aparitia opacitatilor nodulare.

Evolutia este lenta, progresiva, aparand importante complicatii, cele mai grave fiind insuficienta respiratorie si cordul pulmonar cronic. Frecvent, scleroza pulmonara se insoteste de emfizem, realizand scleremfizemul pulmonar, tulburare in care apar semne ale ambelor boli.

O forma clinica speciala este sindromul Hamman-Rich - fibroza pulmonara difuza de origine necunoscuta, care apare la varsta de 30 - 40 de ani, cu cianoza, tuse, dispnee si puseuri febrile cu evolutie rapida.

Tratamentul este indeosebi preventiv, urmarind terapia corecta si energica a bolilor insotite de scleroza pulmonara. In sclerozele cu etiologie necunoscuta se obtin unele ameliorari prin corticoterapie. Indiferent de natura sclerozei, trebuie instituita o terapie simptomatica si antiinfectioasa; corticoterapia si oxigenul pot fi uneori utile.