Teorii despre mecanismele ortodontice

Teorii despre mecanismele ortodontice

Deplasarea dentara ortodontica a fost definita ca fiind rezultatul raspunsului biologic la aplicarea unei forte externe care interfereaza cu echilibrul fiziologic al complexului dentofacial (Proffit WR. Biologic basis of orthodontic therapy. In: Proffit WR, Fields HW, editors. Contemporary orthodontics. 3rd ed. St Louis: Mosby; 2000.). Fundamentul biologic al modului in care o forta induce deplasarea dentara, a fost investigat pe scara larga in secolul 19. Aceast lucru a condus la propunerea a 2 mecanisme principale pentru deplasarea dentara: aparitia zonelor de presiune si tensiune la nivelul ligamentului parodontal, si curbarea osului alveolar.

Teoria aparitiei zonelor de tensiune si presiune

Cercetarile  histologice clasice cu privire la deplasarea dentara apartinand lui Sandstedt (1904) (Sandstedt C. Einige beiträge zur theorie der zahnregulierung. Nord Tandlaeg Tidskr 1904;5:236-56.), Oppenheim (1911) (Oppenheim A. Tissue changes, particularly of the bone, incident to tooth movement. Am Orthod 1911;3:57-67.) si Schwarz (1932) (Schwarz AM. Tissue changes incident to orthodontic tooth movement. Int J Orthod 1932;18:331-52.) au condus la ipoteza ca un dinte se misca in spatiul parodontal prin generarea la nivelul acestuia a unor zone de presiune, respectiv de tensiune Aceasta ipoteza a explicat de ce pe partea de presiune se produce dezorganizarea fibrelor ligamentului parodontal si diminuarea producerii acestora. In aceste zone replicarea celulara aparent scade din cauza constrictiei vasculare. In schimb in zonele de tensiune este stimulata intinderea fasciculelor de fibre ale ligamentului parodontal si cresterea replicarii celulare. Aceasta activitate proliferativa sporita duce in cele din urma la cresterea productiei de fibre (Reitan K. Tissue behavior during orthodontic tooth movement. Am J Orthod 1960;46:881-90.).

Schwarz (Schwarz AM. Tissue changes incident to orthodontic tooth movement. Int J Orthod 1932;18:331-52.) a detaliat conceptul, prin corelarea raspunsului tisular la magnitudinea fortei aplicate cu presiunea capilarelor sanguine. El a concluzionat ca fortele fortele aplicate in cursul tratamentului ortodontic nu trebuie sa depaseasca presiunea din capilarele sanguine (20-25 g/cm2 de suprafata radiculara). Daca se depaseste aceasta presiune, compresia ar putea provoca necroza tesuturilor prin 'sufocarea sau strangularea parodontiului .' Aplicarea unor forte si mai mari va duce la contactul fizic intre dinti si osul alveolar, producerea resorbtiei in zonele de presiune si aparitia resorbtiei subminante sau a hialinizarii in spatiile medulare adiacente.

Conceptul aparitiei zonelor de presiune-tensiune in deplasarea dentara ortodontica a fost evaluat, in principal prin studii histologice ale parodontiului. Se postula ca schimbarile in latimea ligamentului parodontal sunt cele care determina modificarile din populatia celulara si cresterea activitatii celulare. Exista aparent o perturbare a fibrelor de colagen din ligamentul parodontal si dovezi ale unor distrugeri celulare si tisulare. Primul semn al hialinizarii este prezenta nucleelor picnotice in celule, urmata de apritia de zone acelulare. Eliminarea acestor zone necrotice incepe atunci cand ele sunt invadate de elemente celulare, cum ar fi macrofagele si osteoclastele din zonele adiacente intacte. Aceste celule resorb si osul alveolar adiacent zonei necrotice din ligamentul parodontal. Acest proces este cunoscut sub denumirea de resorbtie subminanta (Kardos BT, Simpson LO. A new periodontal membrane biology based on thixotropic concepts. Am J Orthod 1980;77:508-15.), (Yee JA, Kimmel DB, Jee WSS. Periodontal ligament cell kinetics following orthodontic tooth movement. Cell Tissue Kinet 1976;9:293-302. ).

Reitan (Reitan K. Tissue behavior during orthodontic tooth movement. Am J Orthod 1960;46:881-90.), (Reitan K. Some factors determining the evaluation of force is orthodontics. Am J Orthod 1957;43:32-45.), in articolele sale clasice despre modificarile histologice care apar dupa aplicarea fortei ortodontice, a aratat ca hialinizarea inseamna aparitia de zone acelulare la nivelul ligamentului parodontal, in care arhitectura normala a tesutului si proprietatile tinctoriale ale fibrelor de colagen se pierd. Reitan (1960) a observat ca (Reitan K. Tissue behavior during orthodontic tooth movement. Am J Orthod 1960;46:881-90.) hialinizarea are loc chiar si dupa aplicarea unei forte minime, menite sa obtina o miscare de basculare. Rygh si colab. (Rygh P, Brudvik P. The histological responses of the periodontal ligament to horizontal orthodontic loads. In: Berkovitz BB, Moxham BJ, Newman HN, editors. The periodontal ligament in health and disease. St Louis: Mosby; 1995.) au aratat ca hialinizarea este mai importanta dupa aplicarea fortei daca dintele are o radacina scurt. Davidovitch (1991) (Davidovitch Z. Tooth movement. Crit Rev Oral Biol Med 1991;2:411-50.) a aratat ca in miscarea de translatie hialinizarea observata este foarte mica.

Discutiile ulterioare sugereaza ca inflamatia ar putea fi, macar partial responsabila de recrutarea celulara si de remodelarea tisulara din zonele de aplicare a fortei. Acest proces ar putea transforma resorbtia frontala (in care osteoclastele sunt responsabile de resorbtia osoasa directa a osului alveolar adiacent zonelor comprimate ale ligamentului parodontal) in resorbtie subminanta. A treia faza a remodelarii osoase consta in pierdere de masa osoasa in zonele de presiune si apozitia osoasa in zonele de tensiune (Mostafa YA, Weaks-Dybrig M, Osdoby P. Orchestration of tooth movement. Am J Orthod 1983;83:245-50.).

Baumrind (1969) (Baumrind S. A reconsideration of the property of the pressure tension hypothesis. Am J Orthod 1969;55:12-22.) a contestat aceasta ipoteza a aparitiei zonelor de presiune-tensiune, considerand ca ligamentul parodontal poate fi asimilat unui sistem hidrostatic continuu si a sugerat ca orice forta aplicata se transmite in mod egal in toate regiunile.ligamentului parodontal. Autorul a adus ca argument in sustinerea acestei ipoteze legea lui Pascal afirmind si ca prezenta de fibre in ligamentul parodontal (asimilate unui corp solid, in substanta fundamentala fluida) nu modifica aceasta lege. El a recunoscut ca in zonele considerate de presiune in ipoteza precedenta apar discrete fracturi "solide" ale fibrelor ligamentului parodontal. Baumrind a propus o ipoteza alternativa, in 1969, cunoscuta ca teoria curbarii osoase, care afirma ca fortele ortodontice produc de obicei deformarea osului alveolar si ca aceasta este insotita si de schimbari ale ligamentului parodontal (Baumrind S. A reconsideration of the property of the pressure tension hypothesis. Am J Orthod 1969;55:12-22.).

Teoria curbarii osului alveolar:

Farrar (Farrar JN. Irregularities of the teeth and their correction. Vol 1. New York: DeVinne Press; 1888. p. 658.) a fost primul autor care a sugerat, in 1888, ca prin indoirea sa osul alveolar joaca un rol central in deplasarea dentara ortodontica. Aceasta ipoteza a fost confirmat ulterior de  experimentele efectuate de Baumrind pe soareci (Baumrind S. A reconsideration of the property of the pressure tension hypothesis. Am J Orthod 1969;55:12-22.).si de Grimm Grimm FM. Bone bending, a feature of orthodontic tooth movement. Am J Orthod 1972;62:384-93.) la om. Conform acestor autori, atunci cand un aparat ortodontic este activat, fortele aplicate pe un dinte sunt transmise tuturor tesuturilor. Aceste forte indoaie osul alveolar, dintele si celelalte structuri solide ale ligamentului parodontal. Osul s-a dovedit a fi mai elastic decat alte tesuturi si se curbeaza mult mai usor ca raspuns la forta aplicata. Procesele biologic active de care urmeaza os indoirii osului alveolar implica turnoverul osos si reinnoirea celulara si a fractiunilor anorganice. Aceste procese sunt accelerate in timp ce osul este mentinut deformat. Acesti autori au afirmat si ca 'reorganizarea se produce nu numai la nivelul laminei dura si a alveolelor, ci si pe suprafata fiecarei trabecule osoase '. Forta aplicata la nivel dentar este disipata in intreg teritoriul osos determinand aparitia de linii de stres, iar aplicarea in continuare a fortei reprezinta un stimul pentru modificarea raspunsurilor biologice ale celulelor situate perpendicular pe liniile de stres. Modificarile din activitatea celulara, la randul lor, modifica forma si organizarea interna a osului, astfel incat acesta sa se acomodeze la actiunea fortelor exogene.

Prin aceste teorii si cu ajutorul legii lui Wolff, se pot explica aspecte precum: (1) deplasarea relativ lenta a dintelui in corpore, atunci cand este necesara o flexibilitate mai mare a osului pentru obtinerea alinierii rapide a dintilor inghesuiti chiar si atunci cand grosimea redusa a osului face ca flexia acestuia sa fie usoara; (2) deplasarea rapida a unui dinte spre un site de extractie; si (3) rapiditatea relativa a miscarii dentare la copii, ca urmare a calcificarii mai reduse a oaselor si a flexibilitatii mai mari decat a adultilor (Baumrind S. A reconsideration of the property of the pressure tension hypothesis. Am J Orthod 1969;55:12-22.), (Farrar JN. Irregularities of the teeth and their correction. Vol 1. New York: DeVinne Press; 1888. p. 658.).

Apozitia si resorbtia osoasa ca raspuns la fortele ortodontice care determina curbarea osului este in mod evident o ipoteza atractiva, dar ea pare sa contrazica dogma curenta ortopedica, conform careia 'orice compresie mecanica stimuleaza formarea osoasa si orice tensiune stimuleaza resorbtia osoasa ' (Melsen B. Biological reaction of alveolar bone to orthodontic tooth movement. Angle Orthod 1999;69:151-8.). Epker si Frost (Epker BN, Frost HM. Correlation of bone resorption and formation with the physical behavior of loaded bone. J Dent Res 1965;44:33-41.) au descris schimbarile in forma circumferintei osului alveolar ca rezultat al intinderii fibrelor ligamentului parodontal. Aceasta intindere a fibrelor scade raza peretelui alveolar, de exemplu in zona de tensiune in care osul este indoit, in cazul in care se produce apozitie osoasa. Ei au atribuit acest raspuns RAF (regional acceleratory phenomenon). In consecinta, orice stimul regional nociv cu magnitudine suficienta poate provoca un  fenomen RAF. Amploarea regiunii afectate si intensitatea raspunsului variaza direct proportional cu amploarea si natura stimulului. Experimentele efectuate pe mandibule de caine in vitro si in vivo, de Zengo si colab.( Zengo AN, Bassett CA, Pawluk RJ, Prountzos G. In vivo bioelectric potentials in the dentoalveolar complex. Am J Orthod 1974;66:130-9.), Bassett si Becker (Basset CAL, Becker RO. Generation of electric potentials by bone in response to mechanical stress. Science 1962;137:1063-5.) si Pollack si colab. (Pollack SR, Salzstein R, Pienkowski D. The electric double layer in bone and its influence on stress generated potentials. Calcif Tissue Int 1984;36(Suppl):S77-81.) au demonstrat ca bascularea ortodontica a caninului curbeaza osul alveolar, determinand aparitia la nivelul lui de suprafete concave si convexe, identice cu cele care apar la indoirea oaselor lungi. In zonele de tensiune ale ligamentului parodontal, suprafata osoasa de interfata prezinta o configuratie concava, la nivelul careia moleculele sunt comprimate, iar in zonele de comprimare ale ligamentului parodontal, suprafata osului alveolar adiacent devine convexa. Prin urmare, nu exista nici o contradictie intre raspunsul osului alveolar si cel al altor parti ale scheletului la solicitarea mecanica. Confuzie a rezultat din utilizarea aceleiasi descrieri pentru tesuturi diferite. Desi tensiunea ortodontica se refera la ligamentul parodontal, un ortoped ar putea spune ca zona este compresimata, deoarece osul adiacent ligamentului parodontal intins a devenit concav.

Teoria piezo-electricitatii:

In 1962, Bassett si Becker (Basset CAL, Becker RO. Generation of electric potentials by bone in response to mechanical stress. Science 1962;137:1063-5.) au propus ipoteza conform careia, ca raspuns la aplicarea fortelor, se genereaza potentiale electrice in tesuturile supuse stresului mecanic. Aceste potentiale ar putea conduce la descarcarea de macromolecule care interactioneaza cu site-uri specifice din membranele celulare sau mobilizeaza ioni prin membranele celulare. Zengo si colab. ( Zengo AN, Bassett CA, Pawluk RJ, Prountzos G. In vivo bioelectric potentials in the dentoalveolar complex. Am J Orthod 1974;66:130-9.) au masurat potentialul electric datorat stresului mecanic la nivelul osului alveolar prin experimente in vivo si in vitro pe caini. Ele au demonstrat ca partea concava a osului solicitat ortodontic este electronegativa si favorizeaza activitatea osteoblastica, in timp ce zonele de electropozitivitate sau neutre corespunzatoare suprafetelor convexe au prezentat o activitate osteoclastica crescuta. Davidovitch si colab. (Davidovitch Z, Finkelson MD, Steigman S, Shanfeld JL, Montgomery PC, Korostaff E. Electric currents, bone remodeling and orthodontic tooth movement. I-the effect of electric currents on periodontal nucleotides. Am J Orthod 1980;77:14-32.), (Davidovitch Z, Finkelson MD, Steigman S, Shanfeld JL, Montgomery PC, Korostaff E. Electric currents, bone remodeling and orthodontic tooth movement. II-increase in rate of tooth movement and periodontal cyclic nucleotide levels by combined force and electric current. Am J Orthod 1980;77:33-47).au propus ipoteza existentei unei relatii fizice intre perturbatiile mecanice si electrice de la nivel osos. Indoirea osului este urmata de aparitia a doua clase de efecte electrice generate de stres. Experimentele efectuate de autorii mentionati anterior cu curenti electrici exogeni in asociere cu fortele ortodontice au demonstrat intensificarea activitatii celulare in ligamentul parodontal si osul alveolar, precum si obtinerea de deplasari dentare rapide. Luate impreuna, aceste constatari sugereaza faptul ca raspunsurile bioelectrice (piezoelectricitate si potentialul de propagare (curgere, deplasare)) propagate in urma indoirii osului, datorita aplicarii fortei ortodontice, ar putea functiona ca prim mesager celular.

Piezoelectricitate este un fenomen observat la nivelul multor materiale cristaline, in care o deformare a structurii unui cristal produce un flux de curent electric in care electronii sunt deplasati dintr-un nod al retelei cristaline in altul. S-a constatat ca cristalele organice, nu si cele anorganice, ar putea da nastere piezoelectricitatii. Cele 2 proprietati neobisnuite ale piezoelectricitatii, care nu par sa se coreleze cu deplasarile dentare ortodontice sunt: (1) o rata de descrestere rapida a transferului de electroni de la o zona la alta, care revine la nivelul initial, dupa incetarea aplicarii fortei si care nu ar trebui sa se produca pana cand tratamentul ortodontic nu este incheiat, (2) producerea unui semnal echivalent in directie opusa, dupa indepartarea fortei (Proffit WR. Biologic basis of orthodontic therapy. In: Proffit WR, Fields HW, editors. Contemporary orthodontics. 3rd ed. St Louis: Mosby; 2000.).

Borgens (Borgens RB. Endogenous ionic currents traverse intact and damaged bone. Science 1984;225:478-82.) a studiat acest fenomen prin inducerea de curent electric la nivelul site-urilor de fractura osoasa in scopul vindecarii acestora. El a constatat ca nu exista nici o corelatie intre diferitele efecte ale piezoelectricitatii si ca dispersia curentului la nivelul leziunilor este imprevizibila. Autorul a atribuit aceasta constatare complexitatii distributiei matricelor mineralizate si nemineralizate. Cu toate acestea, el a observat generarea de curenti ionici endogeni la nivelul oaselor fie ele integre sau prezentand leziuni ale soarecilor, pe care i-a asimilat mai curand unor potentiale generate de stres, sau potentiale de propagare (curgere) (streaming potentials), mai degraba decat curentilor piezoelectrici.

In contrast cu curentii piezoelectrici, potentialele de propagare (curgere) (streaming potentials) prezinta perioade lungi de remisie (de scadere). Aceasta constatare l-a determinat sa emita ipoteza ca celulele apartinand osului supus stresului mecanic sunt sursa de curent electric si nu matricea. Ipoteza lui a fost sprijinita de Pollack si colab. (Pollack SR, Salzstein R, Pienkowski D. The electric double layer in bone and its influence on stress generated potentials. Calcif Tissue Int 1984;36(Suppl):S77-81.) care a propus ca explicatie pentru modul in care forta ce declanseaza potentialele electrice poate ajunge la suprafata celulelor osoase. In conformitate cu aceasta ipoteza, un dublu strat electric inconjoara osul, iar aparitia curentului electric este detrminata de stresul legat de fluxul de fluid. Aceste potentiale generate de stres ar putea afecta sarcina membranelor celulare si a macromoleculelor din vecinatate. Davidovitch si colab. (Davidovitch Z, Finkelson MD, Steigman S, Shanfeld JL, Montgomery PC, Korostaff E. Electric currents, bone remodeling and orthodontic tooth movement. I-the effect of electric currents on periodontal nucleotides. Am J Orthod 1980;77:14-32.), (Davidovitch Z, Finkelson MD, Steigman S, Shanfeld JL, Montgomery PC, Korostaff E. Electric currents, bone remodeling and orthodontic tooth movement. II-increase in rate of tooth movement and periodontal cyclic nucleotide levels by combined force and electric current. Am J Orthod 1980;77:33-47) au sugerat ca potentialul piezoelectric rezulta din distorsiunea structurilor fixe ale parodontiului (reprezentate de colagen, hidroxiapatita, sau suprafata celulelor osoase). Dar in tesuturile hidratate, precum lichidul interstitial, potentialele streaming sunt cele care predomina. Autorii au raportat de asemenea, ca perturbarile mecanice cu durata de aproximativ 1 minut pe zi sunt suficiente pentru a provoca un raspuns osteogen, probabil din cauza proteoglicanilor matricii care pastreaza memoria intinderii. Nici o ipoteza nu furnizeaza dovezi concludente, detaliate, cu privire la natura mecanismelor biologice implicate in deplasarile dentare. Cercetarile de histologie, histochimie si imunohistochimie din secolul XX si inceputul ecolului XXI au demonstrat ca in deplasarea dentara sunt implicate multe fenomene, atat fizice, cat si biologice. Cand fortele mecanice sunt aplicate pe un dinte, celulele, precum si matricea extracelulara a ligamentului parodontal si osului alveolar raspund concomitent, ceea ce conduce la remodelarea tesuturilor (Davidovitch Z. Tooth movement. Crit Rev Oral Biol Med 1991;2:411-50.). In timpul fazelor timpurii ale deplasarii dentare, componentele fluide ale ligamentului parodontal sunt modificate, determinand distorsiunea celulelor si matricii, precum si interactiuni intre aceste elemente tisulare. In raspunsul la aceste evenimente fizico-chimice si interactiuni sunt eliberate citokine, factori de crestere, factori stimulatori ai coloniilor celulare, si neurotransmitatori vasoactivi care initiaza si sustin activitatile de remodelare, facilitand deplasarea dentara.

Fazele deplasarii dentare:

In 1962, Burstone (Burstone CJ. The biomechanics of tooth movement. In: Kraus BS, Riedel RA, editors. Vistas in orthodontics. Philadelphia: Lea & Febiger; 1962.) a impartit miscarea dentara, functie de timp, in 3 faze: o faza initiala, o faza de latenta si o faza de postlatenta. Faza initiala este caracterizata printr-o miscare rapida imediata ca urmare a aplicarii unei forte pe dinte. Aceasta faza poate fi in mare masura atribuita deplasarii dintelui in spatiul desmodontal. Imediat dupa faza initiala, exista o perioada de latenta, caracterizata prin rate relativ scazute de deplasare dentara sau absenta deplasarii. S-a emis ipoteza ca ea este consecinta aparitiei hialinizarii in zonele de compresie ale ligamentului parodontal. Nici o miscare dentara nu se mai produce pana cand celulele indeparteaza complet tesuturile necrotice. A treia faza a deplasarii dentare urmeaza perioadei de latenta si este caracterizata printr-o crestere treptata sau brusca a ratei deplasarii.

Pilon si colab. (1996) (Pilon JJAM, Kuijpers-Jagtman AM, Maltha JC. Magnitude of orthodontic forces and rate of bodily tooth movement: an experimental study in beagle dogs. Am J Orthod Dentofacial Orthop 1996;110:16-23. ) si Vas Leeuwen si colab. (1999) (Vas Leeuwen EJ, Maltha JC, Kuijpers-Jagtsman AM. Tooth movement with light continuous and discontinuous forces in beagle dogs. Eur J Oral Sci 1999;107:468-74.) in urma experimentelor efectuate pe caini au propus un nou model pentru deplasarea dentara, care presupune parcurgerea a 4 faze. Prima faza dureaza intre 24 de ore si 2 zile si reprezinta miscarea initiala a dintelui in interiorul alveolei proprii. Aceasta este urmata de o a doua faza, in care miscarea dentara se opreste timp de 20-30 de zile. Dupa indepartarea tesutului necrotic format in faza a doua, urmeaza faza a treia in care miscarea dentara este accelerata, proces care se continua si in faza a patra. In fazele a treia si a patra se produce cea mai mare parte a deplasarii dentare din timpul tratamentului ortodontic. Numerosi cercetatori au aratat ca acest modelul este in acord cu cel propus de Burstone pentru deplasarea dentara (Pilon JJAM, Kuijpers-Jagtman AM, Maltha JC. Magnitude of orthodontic forces and rate of bodily tooth movement: an experimental study in beagle dogs. Am J Orthod Dentofacial Orthop 1996;110:16-23. ), (Vas Leeuwen EJ, Maltha JC, Kuijpers-Jagtsman AM. Tooth movement with light continuous and discontinuous forces in beagle dogs. Eur J Oral Sci 1999;107:468-74.), (von Böhl M, Maltha JC, Von Den Hoff JW, Kuijpers-Jagtman AM. Focal hyalinization during experimental tooth movement in beagle dogs. Am J Orthod Dentofacial Orthop 2004;125:615-23.), (von Böhl M, Maltha JC, Von den Hoff H, Kuijpers-Jagtman AM. Changes in the periodontal ligament after experimental tooth movement using high and low continous forces in beagle dogs. Angle Orthod 2004;74:16-25.).

Reactiile celulare si tisulare debuteaza in faza initiala, imediat dupa aplicarea fortei. Din cauza compresiei si intindereii fibrelor si a celulelor din zonele de presiune si tensiune ale ligamentului parodontal, incepe procesul complex de recrutare a osteoclastelor si celulor precursoare ale osteoblastilor, precum si extravazare si chemotactismul celulelor inflamatorii,. Prezenta hialinizarii in zonele de presiune a fost demonstrata experimental chiar si in aceasta etapa timpurie a deplasarii dentare (von Böhl M, Maltha JC, Von Den Hoff JW, Kuijpers-Jagtman AM. Focal hyalinization during experimental tooth movement in beagle dogs. Am J Orthod Dentofacial Orthop 2004;125:615-23.), (von Böhl M, Maltha JC, Von den Hoff H, Kuijpers-Jagtman AM. Changes in the periodontal ligament after experimental tooth movement using high and low continous forces in beagle dogs. Angle Orthod 2004;74:16-25.). Prezenta activitatii osteoclastice si osteoblastice a fost demonstrata de activitatea fosfatazei tartrice acidorezistente (TRAP) si a fosfatazei alcaline.

In a doua faza, zonele de compresie sunt usor de recunoscute dupa aspectul modificat al aranjamentului fibrelor parodontale. Intreruperea fluxului sanguin ca urmare a acestor distorsiuni conduce la aparitia zonelor de hialinizare si la incetarea deplasarii dentare pentru 4-20 de zile. Numai eliminarea tesutului necrotic si resorbtia osoasa din spatiile medulare adiacente (resorbtie indirecta) si a zonelor nemodificate (viabile) ale ligamentului parodontal (resorbtie subminanta) permite reluarea miscarii dentare. Aceast proces complex necesita recrutarea de celule fagocitare cum ar fi macrofagele, celulelor gigantice si osteoclastelor din zonele adiacente nemodificate ale ligamentului parodontal si din spatiile medulare osoase. Aceste celule actioneaza in tandem pentru a elimina tesuturile necrotice din ligamentul parodontal comprimat si din site-urile adiacente ale osului alveolar. In zonele de tensiune ale ligamentului parodontal, osteoblastele aflate in repaos (si care captusesc suprafata osului) sunt intinse si inceap producerea unei matrici osoase noi, osteoidul. Noi celule precursoare osteoblastilor sunt recrutate din populatia de fibroblaste asemanatoare din jurul capilarelor ligamentului parodontal (numite pericite). Aceste preosteoblaste prolifereaza si migreaza spre suprafata osului alveolar, de-a lungul fibrelor Sharpey intinse. In acelasi timp, fibroblastele din zonele de tensiune ale ligamentului parodontal incep sa se multiplice si sa se remodeleze in matricea inconjuratoare.

Fazele a treia si a patra ale deplasarii dentare ortodontice sunt cunoscute sub numele de faza de acceleratie si respectiv faza liniara, incep la aproximativ 40 de zile de la aplicarea initiala a fortei. De partea dintelui unde se exercita presiune fibrele de colagen isi pierd orientarea. La acest nivel, se observa existenta unor suprafete osoase neregulate, care indica prezenta resorbtiei directe sau frontale. Cu toate acestea, un studiu recent a lui von Böhl si colab (2004) (von Böhl M, Maltha JC, Von Den Hoff JW, Kuijpers-Jagtman AM. Focal hyalinization during experimental tooth movement in beagle dogs. Am J Orthod Dentofacial Orthop 2004;125:615-23.) arata existenta chiar si in aceasta etapa a unor arii de hialinizare in zonele de presiune, in special acolo unde fortele aplicate au fost mari. Aceasta constatare sugereaza ca dezvoltarea si indepartarea tesutului necrotic este un proces continuu in timpul deplasarii dentare si nu un eveniment singular. Aceasta concluzie este sustinuta de ipoteza lui Melsen (Melsen B. Biological reaction of alveolar bone to orthodontic tooth movement. Angle Orthod 1999;69:151-8.) conform careia resorbtia 'osoasa indirecta din site-urile de presiune nu este o reactie la aplicarea fortei, ci o incercare de a elimina ischemia din osul adiacent tesutului hialinizat. Resorbtia osoasa directa ulterioara ar putea fi considerata ca parte a procesului de remodelare '. Pe partea tensiunii in.fazele a treia si a patra apare in mod clar depunere de os, lucru demonstrat de prezenta fosfatazei alcaline pozitive in celulele osteoblastice.

Studiile recente ale lui von Böhl si colab. (von Böhl M, Maltha JC, Von Den Hoff JW, Kuijpers-Jagtman AM. Focal hyalinization during experimental tooth movement in beagle dogs. Am J Orthod Dentofacial Orthop 2004;125:615-23.), (von Böhl M, Maltha JC, Von den Hoff H, Kuijpers-Jagtman AM. Changes in the periodontal ligament after experimental tooth movement using high and low continous forces in beagle dogs. Angle Orthod 2004;74:16-25.) au demonstrat ca daca dintii sunt supusi unor forte mari hialinizarea este mai importanta decat in cazul dintilor supusi unor forte lejere. Aparitia zonelor de hialinizare are o relatiae certa cu magnitudinea fortei si nu are  nu au nici o relatie cu rata deplasarii dentare. Cercetatorii au concluzionat ca, odata ce miscarea dentara a inceput, dupa faza a doua (de latenta), remodelarea osoasa se produce cu o anumita rata, independent de magnitudinea fortei. Aceste constatari sunt agreate si de Owman-Moll si colab. (Owman-Moll P, Kurol J, Lundgren P. Effects of doubled orthodontic force magnitude on tooth movement and root resorption. Eur J Orthod 1996;18:141-50.) si de Van Leeuwen si colab. (Vas Leeuwen EJ, Maltha JC, Kuijpers-Jagtsman AM. Tooth movement with light continuous and discontinuous forces in beagle dogs. Eur J Oral Sci 1999;107:468-74.) care, au aratat si faptul ca hialinizarea trebuie sa fie in mare parte localizata oral sau vestibular fata de planul meziodistal.