Principii generale ale angiofluorografiei

Angiografia fluoresceinica este o metoda de diagnostic ce permite vizualizarea secventiala a circulatiei sangvine la nivelul retinei, coroidei si irisului si care are menirea de a clarifica cauza proceselor patologice vizibile clinic oftalmoscopic.

Este o investigatie ce se aplica pe scara larga de peste 40 de ani si care a ramas si in prezent un valoros instrument in studiul, intelegerea si tratamentul afectiunilor retiniene. Totodata, aparatura folosita a devenit din ce in ce mai sofisticata, iar imaginile obtinute prezinta o acuratete inalta

Tehnica angiofluorografiei presupune injectarea unei substante de contrast fluorescente intravenos, aceasta ajungand in scurt timp in vasele retiniene si coroidiene. Prin intermediul unui filtru, fluoresceina este excitata de o lumina cu o anumita lungime de unda, avand drept urmare emisia de lumina cu o lungime de unda mai mare. Aceasta este trecuta printr-un filtru selectiv si inregistrata apoi fotografic.

In oftalmologie se folosesc actualmente doua substante fluorescente cu administrare intravenoasa: fluoresceina si verdele de indocianina. Ele se deosebesc prin spectrele de emisie si absorbtie si prin proprietatile farmacologice, in special capacitatea de legare de proteinele plasmatice, eliminare si pasajul prin vasele coroidiene.

Succesul acestei investigatii depinde de mai multi factori:

- proprietatile fizice si chimice ale fluoresceinei;

- particularitatile anatomice ale ochiului uman;

- echipamentul fotografic;

- tehnica corecta si experienta fotografului;

- interpretarea corecta a informatiei inregistrate.

1. Fluoresceina

Principii fizice ale luminescentei

Istoric

Colorantul fluoresceina a fost sintetizat in 1871 de catre Adolf von Baeryer si a fost utilizat initial pentru diagnosticul diferitelor afectiuni corneene.

In 1882 Paul Ehrlich demonstreaza prezenta intraoculara a fluoresceinei la iepuri dupa injectare parenterala. Urmeaza apoi multiple studii la animale, cu vizualizarea angioscopica a fundului de ochi dupa injectarea intravenoasa a fluoresceinei, iar in 1955 Mac Clean si Maurmenee utilizeaza colorantul si la om. Ulterior, Novotny si Alvis dezvolta sistemul fotografic necesar pentru documentarea secventiala a circulatiei fluoresceinei la nivelul retinei. Publicatiile lor revolutioneaza diagnosticul si tratamentul afectiunilor polului posterior.

Referat: Dieta - sugestii Document online: Determinarea clorurii de sodiu din produsele din carne

Definitia fluorescentei

Angiografia cu fluoresceina este o aplicatie practica a principiului fizic al luminescentei. Luminescenta se refera la emisia de lumina avand drept cauza alt proces decat temperatura inalta. Astfel, emisia de lumina prin temperatura inalta defineste incandescenta, iar cea prin alte cauze defineste luminescenta.

Anumite substante sunt luminescente doar atunci cand sunt stimulate de catre o radiatie electromagnetica. In acest proces mai sunt implicate doua legi fizice: teoria cuantica si a doua lege a termodinamicii.

Teoria cuantica explica cum o radiatie excitanta cu o anumita frecventa este capabila sa induca saltul electronilor liberi ai substantei supuse excitatiei pe un nivel energetic superior. Aceasta energie poate fi reemisa prin trecerea spontana a electronilor la un nivel energetic inferior. Daca aceasta emisie are loc la frecvente din spectrul vizibil, fenomenul se numeste luminescenta

A doua lege a termodinamicii postuleaza ca energia emisa trebuie sa fie mai mica decat energia absorbita. Tinand cont ca E=h/ (E= energia radiatiei electromagnetice, h= constanta lui Planck, = lungimea de unda), reiese ca luminescenta implica trecerea de la o lungime de unda mai scurta a radiatiei excitante la o lungime de unda mai mare in lumina emisa

Fluorescenta este luminescenta care poate fi mentinuta printr-o excitatie continua, emisia avand loc imediat dupa excitatie si oprindu-se imediat ce excitatia inceteaza. Spre deosebire, fosforescenta este luminescenta ce persista si dupa incetarea stimularii.

Proprietatile fluoresceinei

Fluoresceina sodica (C20H12O5Na2) folosita la efectuarea angiofluorografiei este o molecula organica complexa, stabila, inerta, solubila in apa, cu o greutate moleculara de 376, 27 daltoni. A fost sintetizata prima oara de Adolf von Baeyer in 1871 prin reactia Friedel-Crafts.

In solutii ce este excitata de o energie luminoasa cu lungime de unda cuprinsa intre 465 si 490 nm( care se incadreaza in portiunea albastra a spectrului vizibil, iar lumina emisa ( fluorescenta) are lungimea de unda cuprinsa intre 520 si 530 nm, corespunzand portiunii galben-verde a spectrului.

Curbele de absorbtie si emisie ale fluoresceinei

In sange fluoresceina este excitata de catre o lungime de unda de 465nm si emite o lungime de unda de 525nm. Aceasta distantare intre frecventele de absorbtie si emisie este utila clinic pentru separarea lor mai buna prin filtre fotografice in cursul angiofluorografiei.

Greutatea moleculara confera fluoresceinei o capacitate crescuta de difuzie in aproape toate fluidele corpului, dar previne trecerea prin stransele jonctiuni ale endoteliului vascular retinian( bariera hemato-retiniana interna si prin jonctiunile de tip zonulae occludens dintre celulele pigmentare ale epiteliului pigmentar retinian( care formeaza bariera hemato-oculara externa

In curentul sangvin fluoresceina se leaga de proteinele plasmatice, in special de albumina, in proportie de pana la 80%. Acest proces implica insa electronii liberi care nu mai sunt disponibili pentru a fi excitati. In consecinta, fluorescenta acestor complexe este mult redusa (pana la 50% in ceea ce priveste complexele albumina-fluoresceina

De asemenea, fluoresceina poate fi legata de suprafetele hematiilor in proportii reduse. Molecula hemoglobinei absoarbe selectiv fluorescenta emisa diminuand astfel fluorescenta globala a sangelui.

Nu sunt cunoscute legaturi stabile intre fluoresceina si tesuturi.

Dupa injectarea intravenoasa, fluoresceina este rapid diluata in compartimentul intravascular (de circa 600 de ori), iar fluoresceina nelegata difuzeaza rapid si in compartimentele intra- si extravascular. Ea are capacitatea de a strabate peretele vascular cu exceptia vaselor retiniene si ale sistemului nervos central. Concentratia ei scade rapid, atingand nivele neglijabile in timpul celui de-al doilea si al treilea pasaj circulator( faza de recirculare).

Fluoresceina este eliminata predominant prin rinichi si mai putin prin ficat, in 24 de ore sau in timp mai indelungat in caz de functie renala alterata. Astfel, pielea si mucoasele se vor colora in galben la cateva minute de la injectare si coloratia va persista cateva ore (2-6 ore). Urina va avea o culoare mai portocalie pana la 24-36 de ore, desi urme mai pot fi detectate timp de o saptamana

Prezenta fluoresceinei in urina are o importanta deosebita la pacientii ce urmeaza sa fie supusi unor teste ce implica tehnica fluorescentei, cum ar fi dozarea biochimica a catecolaminelor. Astfel de teste trebuie amanate cel putin 2 zile dupa efectuarea angiofluorografiei. Un alt test ce poate fi afectat 3-4 zile printr-un rezultat fals pozitiv este testul Benedict pentru zaharuri.