Medicina
Leacuri populare contra suferintelor primaverii - suferinte ale tubului digestivLeacuri populare contra suferintelor primaverii Redactia S-au
transmis din generatie in generatie, din om in om si
din casa in casa, mutandu-se de la sat la oras. Leacurile
populare de sanatate n-au frontiere. Aplicate de sute de ani, verificate tot timpul in
practica imediata a vietii, ele reprezinta o uriasa experienta de lupta cu
boala, care nu da gres niciodata.
Astazi, cand medicina stiintifica, cu toata puterea si stralucirea ei, nu poate
sa ofere solutii pentru toate afectiunile sau, uneori,
ofera solutii prea dure, leacurile naturale reprezinta o alternativa de
exceptie. Pretuite in toata lumea, cercetate si activate ca niciodata pana
acum, remediile traditionale au patruns in cabinetele medicale, in spitale si
farmacii. Iar intre ele, la loc de frunte se afla stiinta milenara a taranilor
din Carpati, mai conservatori cu traditia decat altii, mai convinsi ca in spatele
vindecarii se afla sufletul omului si mila lui Dumnezeu.
Viteza de transformare a aldiminei in glucoza este de aproximativ 60 de ori mai mare decat cea de trecere in ketamina, care desi este un proces lent este ireversibil. In functie de migrarea cromatografica au fost descrise mai multe subfractiuni de hemoglobina glicozilata numite A 1a, A1b, A 1c. In conditiile unei valori normale a glicemiei, hemoglobina glicozilata are o valoare de 8%, fractiunile A 1a si A 1b reprezentand impreuna 2% iar fractiunea A 1c restul de 6%.Valoare hemoglobinei glicozilate poate varia intre 6%, reprezentand un control metabolic bun si peste 15%, sugerand un dezechilibru major si prelungit (vezi tabelul 2) Tabel Gradul de control metabolic in functie de valoarea hemoglobinei glicozilate
II Produsii de glicozilare avansata (AGE - Advanced Glycoxilation End-Products) sunt compusi stabili ce pot rezulta prin mai multe mecanisme. Unul din mecanisme implica un proces oxidativ reprezentat de autooxidarea produsilor Amadori prin care se formeaza produsi de glicozilare avansata.. Sunt implicate si procese neoxidative ce au ca rezultat formarea unor compusi intermediari dicarbonilici. metilgloxalul si 3-deoxiglucozona, formarea lor fiind mai rapida in mediul intracelular. Acesti compusi interactioneaza cu gruparile amino ale proteinelor si formeaza produsi de glicozilare avansata care sunt compusi stabili, ireversibili. Compusii intermediari dicarbonilici sunt foarte reactivi insa ei pot fi metabolizati in organism de catre enzime specifice (2-oxoaldehidreductaza pentru 3-deoxiglucozona si glicoxilaza-1 pentru metilglioxal). Activitatea acestor enzime cunoaste o mare variabilitate individuala, ea fiind conditionata genetic, explicand astfel vulnerabilitatea mai mare a unor pacienti de a dezvolta complicatiile cronice specifice diabetului. Produsii de glicozilare avansata(AGE) se acumuleaza la nivelul tesuturilor, nivelul lor fiind corelat cu severitatea complicatiilor vasculare, mai ales microangiopatice. La nivelul celulelor care nu necesita insulina pentru transportul intracelular al glucozei (neuroni, celule endoteliale) cresterea concentratiei intracelulare de glucoza este urmata rapid de sinteza AGE ce are drept consecinta perturbarea functiilor proteinelor intracelulare. La nivelul matricei extracelulare se realizeaza legaturi covalente incrucisate intre proteinele matriceale (glicozilate) si lipoproteinele plasmatice ce duc la captarea LDL la nivelul colagenului matricei vasculare. Consecinta captarii LDL la nivelul colagenului vascular este cresterea riscului vascular. La nivelul unor celule precum macrofagele si celulele endoteliale exista receptori specifici pentru AGE. Legarea AGE la acest nivel determina modificari la nivelul expresiei unor gene ce initiaza o cascada de evenimente locale care are drept consecinta stimularea excesiva a proliferarii celulelor vasculare si a productiei de matrice extracelulara. La nivelul celulelor endoteliale apar modificari urmate de cresterea coagulabilitatii si adezivitatii celulelor inflamatorii la peretele vascular. Mecanismul prin care se produce acest efect pleiotopic are la baza producerea de radicali liberi ai oxigenului prin interactiunea AGE cu receptorii celulelor endoteliale. Aceste procese sunt urmate cu timpul de ingustarea si ocluzia lumenului vascular. Prin glicozilare apar modificari de tip osmotic, dar si modificari structurale si functionale la nivelul proteinelor. Prin glicozilarea neenzimatica a tubulinei neuronale apar modificari in transmiterea influxului nervos si alterarea organitelor celulare si axonale. Decompensarea metabolica de lunga durata are consecinte negative asupra nervilor periferici datorita glicozilarii mielinei si generarii unor produsi finali care altereaza modul de interactiune al mielinei cu macrofagele. Mielina glicozilata poate sa declanseze reactii imunologice care activeaza macrofagele producand liza mielinei, celulelor Schwann, neurofibrilelor si a xonilor. Procesul de glicozilare neenzimatica implica un numar mare de proteine printre care si proteinele structurale cu viata lunga a caror alterare functionala este urmata de modificari in activitatea enzimelor, acizilor nucleici, a reactiilor imunologice, toate acestea avand consecinte grave asupra structurii si functionalitatii sistemului nervos periferic. Prevenirea glicozilarii si formarii AGE cu ajutorul unor compusi precum aminoguanidina poate preveni aparitia complicatiilor cronice ale diabetului zaharat 3.1.4. Proteinkinaza C In celulele vasculare (endoteliu, celule musculare netede vasculare, mezangiu), glucoza este transportata prin intermediul transportorului GLUT-1. Prezenta hiperglicemiei in cadrul diabetului zaharat determina cresterea numarului de transportori GLUT-1 si patrunderea unei cantitati mari de glucoza in celula vasculara. Patrunsa in celula, cea mai mare parte a glucozei intra in procesul de glicoliza si numai o mica parte intra in calea poliolilor. In urma procesului de glicoliza rezulta o cantitate crescuta de gliceraldehida-3-fosfat ce va stimula productia de diacilglicerol (DAG) Productia crescuta de DAG in urma glicolizei este specifica hiperglicemiei. DAG este principalul activator al proteinkinazei C (PKC), o enzima implicata in fosforilarea proteinelor la nivelul reziduurilor de serina si treonina. Productia crescuta de DAG in conditiile hiperglicemiei duce la activarea unor izoforme diferite ale PKC (se cunosc 12 izoenzime) ce au raspunsuri diferite la hiperglicemie. S-a observat o activare preferentiala a izoformelor β ale PKC in tesutul vascular. Efectele PKC apar prin actiunea acesteia la nivelul nucleului celulelor unde determina modificari ale transcriptiei genice, intervenind in cresterea si diferentierea celulara. PKC este implicata in special in aparitia complicatiilor vasculare din diabetul zaharat. Numeroase studii au evidentiat niveluri crescute de DAG si PKC la nivelul celulelor vasculare ale pacientilor cu diabet zaharat. Activarea PKC determina reducerea cantitatii de Na/K-ATP-azei cu cresterea contractilitatii celulelor musculare netede vasculare. Aceste cai sunt implicate in producerea unor efecte asupra cresterii vasculare, favorizand aparitia vaselor de neoformatie, cresterea productiei de matrice extracelulara, ocluzia vasculara, inducerea sintezei crescute de factori de crestere (PDGF=factor de crestere derivat plachetar, TGF-β= factor de crestere si transformare, VEGF-factor de crestere al endoteliului vascular, IGF-1=factor de crestere insulin-like). Aceste efecte sunt urmate de producerea modificarilor structurale si functionale ce caracterizeaza complicatiile cronice micro si macrovasculare intalnite in diabetul zaharat. 3.1.5. Tulburari ale metabolismului lipidelor Metabolismul lipidic are un rol important in aparitia neuropatiei diabetice. Structura si functia nervilor periferici este influentata de cantitatea de Acetil CoA. La pacientii cu diabet zaharat cantitatea de Acetil CoA este mica datorita deficitului de insulina. Insulina poate creste de aproximativ 3 ori capacitatea de incorporare a glucozei in lipidele complexe ale nervului. La diabetici incorporarea glucozei si a acetatului in acizi grasi ai nervului este mai redusa datorita deficitului de insulina. Scaderea concentratiei lipidelor endoneurale se coreleaza cu scaderea volumului mielinei masurat prin diametrul fibrelor. Intr-un nerv normal Acetil CoA este utilizat pentru sinteza de acizi grasi, pe cand tulburarea metabolica prezenta in diabet duce la formarea unei cantitati mici de Acetil CoA si la utilizarea acestuia predominant pentru sinteza de fosfolipide. Pana in prezent nu a fost demonstrat daca modificarile acizilor grasi au importanta patogenica sau daca acestea sunt doar consecinta degenerarii axonale. Studii recente arata ca exista o relatie directa intre reducerea cantitatii de fosfolipide, cholesterol, cerebrozide si severitatea degenerarii fibrelor nervoase, precum si cu gradul decompensarii metabolice. Acizii grasi ai cerebrozidelor din nervii pacientilor diabetici au un lant mai scurt si mai saturat decat cei din nervii normali. Astfel se considera ca la pacientii cu diabet zaharat apar alterari structurale importante la nivelul sistemului nervos, ce fac imposibila sinteza normala de lipide avand ca substrat glucoza sau Acetil CoA. 3.1.6. Denutritia proteica Cercetarile arata o incidenta crescuta a neuropatiei diabetice la pacientii cu denutritie proteica de lunga durata, in special la cei cu deficit ponderal important. Analizandu-se prevalenta neuropatiei la diabetici s-a observat o frecventa de trei ori mai mare a leziunii la bolnavii cu echilibru metabolic necorespunzator si deficit proteic in alimentatie. La acesti diabetici durerile, crampele, paresteziile care apar, se mentin o perioada mai lunga de timp dupa ce glicemia a fost redusa la valori cat mai aproape de normal. Datorita hipoproteinemiei existente la acesti bolnavi apar tulburari metabolice importante si in alte organe cum sunt ficatul si maduva osoasa care exercita o influenta negativa asupra sistemului nervos periferic. Tulburarile metabolice care apar au repercusiuni asupra sistemelor enzimatice si PH-ului neuronal inducand modificari ale activitatii de polarizare la nivelul membranei neuronale. 3.1.7. Stresul oxidativ Organismul utilizeaza oxigenul in cadrul metabolismului energetic si a procesului de respiratie. O mica parte din cantitatea de oxigen utilizata, aproximativ 2%, participa la formarea unor molecule cu efect distructiv numite radicali liberi sau radicali oxizi. Acestia sunt produsi fiziologic in organism in scopul realizarii unor functii biologice normale ale celulelor. Din punct de vedere al structurii chimice, radicalii liberi sunt specii instabile ce au un electron necuplat pe ultimul strat si care preiau un electron de la alte molecule, generand alti compusi reactivi ce pot determina leziuni sau chiar distrugerea ADN-ului, distrugerea de enzime, membrane celulare, contribuind astfel la dezvoltarea unor boli sau complicatii. In mod normal acesti compusi oxidanti sunt neutralizati de catre substante naturale antioxidante(catalaza, seleniu, superoxid dismutaza, vitamina E, vitamina C, transferina, albumina, haptoglobina, ceruloplasmina, etc) Stresul oxidativ apare in cazul unui dezechilibru intre productia de radicali liberi si mecanismele de aparare prin factori antioxidanti. In acest caz radicalii liberi genereaza reactii biochimice in lant care duc la leziuni tisulare. Stresul oxidativ poate fi indus de hiperglicemie prin mai multe mecanisme - auto-oxidarea glucozei, care duce la formarea de anion superoxid ce este transformat apoi in hidrogen peroxid.eliberand radicalul hidroxil, - cresterea activitatii protein-kinazei C (PKC), - cresterea activitatii MAP-kinazei(Mitogen Activated Proteinkinase), ceea ce creste expresia unor efectori ai transcriptiei genice cu efecte pro-aterogene. - cresterea expresiei NF-kβ (Nuclear Factor kappa-beta) care stimuleaza transcriptia genelor inflamatorii si a moleculelor de adeziune vasculara (VCAM-1). - activarea caii poliolilor, - reducerea mecanismelor antioxidante de aparare (inhiba activitatea superoxid dismutazei si scade capacitatea antioxidanta totala a plasmei), Acizii grasi polinesaturati sunt deosebit de sensibili la atacul radicalilor liberi, rezultand hidroxiperoxizi lipidici care exercita efecte toxice directe asupra celulelor endoteliale datorita capacitatii de a modifica fluiditatea membranelor si de a le creste permeabilitatea, ceea ce poate antrena lezarea si ruperea membranelor celulare. 3.2 Teoria vasculara Si afectarea mirovasculara a fost propusa ca posibila cauza de neuropatie diabetica, hipoxia si scaderea fluxului sanguin endoneural fiind considerate elemente patogenice caracteristice, mai ales in formele de neuropatie hiperalgica si in mononeuropatii. Sistemul arteriolar al nervilor periferici are rol nutritiv si ia nastere din arterele principale sau musculare invecinate. Indiferent de originea lor, aceste arteriole se anastomozeaza pe traiect longitudinal in interiorul nervului, generand o circulatie colaterala. Prin urmare, ocluzia unei artere nutritive sau a ramurilor sale intraneurale nu poate realiza singura ischemia. Aceasta poate sa apara doar in cazul obstructiei unui trunchi arterial important sau a unui numar mai mare de vasa vasorum. Microangiopatia diabetica Leziunile de microangiopatie sunt specifice diabetului zaharat. Acestea sunt localizate atat pe ramurile intraneurale cat si pe cele perineurale unde exista modificari precum hialinizarea, reducerea calibrului vascular, subtierea peretilor sau depozitarea de fibrina si trombocite in vasa nervorum. Mecanismul fiziopatologic implicat in aparitia paraliziilor izolate este reprezentat de obstructia unei artere nutritionale a nervului. Aceste leziuni au prognostic bun deoarece in urma tratamentului zona vasculara obstruata se poate recanaliza. Leziunile de microangiopatie diabetica se c
|