Interventii chirurgicale elementare

Interventii chirurgicale elementare

4.1.Incizia

Incizia reprezinta o metoda chirurgicala prin care se sectioneaza tesuturile cu scopul de a evacua o colectie patologica sau de a crea o cale de acces spre un organ tinta.

Instrumentarul necesar consta din: bisturiu, foarfece, pense de hemostaza, sonda canelata, tuburi de dren, material moale.

Corecta efectuare a unei incizii impune respectarea cu strictete a unor principii:

cunoasterea in amanuntime a anatomiei zonei in care se realizeaza incizia;

respectarea regulilor de asepsie si antisepsie;

asigurarea unei anestezii suficiente pentru un confort chirurgical adecvat;

plasarea inciziei in zona de maxima fluctuenta a unei colectii;

incizia sa fie suficient de larga pentru o vizualizare corecta;

traiectul inciziei sa evite vase de sange si nervi;

incizia se va face paralel cu pliurile de flexie sau chiar pe ele.

Tehnica efectuarii inciziei unei colectii superficiale: dupa anestezie se vor imobiliza, prin apasare cu policele si indexul mainii stangi, tegumentele de la nivelul viitoarei incizii, apoi cu bisturiul aflat in mana dreapta, se va efectua incizia dintr-o singura miscare, se vor cerceta peretii colectiei care dupa evacuare va fi debridata. Se va recolta un esantion din continutul leziunii pentru examen bacteriologic si citostatic. Plaga va fi spalata din abundenta cu apa oxigenata sau cloramina. La nevoie se va completa hemostaza si se va institui un drenaj corespunzator. Se aplica un pansament absorbant, steril si se imobilizeaza regiunea.

4.2.Sutura chirurgicala

.Sutura chirurgicala este o metoda de refacere anatomica a continuitatii straturilor unei plagi chirurgicale sau accidentale.

Pentru corecta efectuare a unei suturi trebuie respectate anumite principii:

conditii de asepsie si antisepsie riguroasa;

marginile plagii suturate sa fie bine vascularizate si regulate;

la plagi profunde se sutureaza strat cu strat din profunzime catre surafata;

suturile se realizeaza la plagi recente (pana la 6 ore) dupa 6 ore sunt considerate plagi infectate;

asigurarea unei hemostaze perfecte pentru a se evita formarea de hematoame ce pot compromite sutura.

Din punct de vedere a timpului cand sunt efectuate suturile ele se clasifica in:

a)     suturi "per primam intentione" efectuate pana la 6h de la producerea plagii;

b)     suturi "per secundam" pentru plagi mai vechi, deja infectate, supurate.

Instrumentarul chirurgical va cuprinde: ace de sutura curbe si drepte, port-ace, instrumente speciale pentru manevrarea acelor, pense anatomice si chirurgicale; fire de sutura. (resorbabile si neresorbabile).

Suturile pot fi efectuate:

a)     cu fire separate (discontinuu), ce constau in trecerea la distanta egala (1-1,5 cm) a mai multor fire separate ce prind fiecare ambele buze ale plagii;

b)     cu fir continuu (in surjet), cand se foloseste acelasi fir pentru intreaga lungime a plagii, trecut alternativ prin cele doua margini.

4.3. Cauterizarea

Cauterizarea este o metoda chirurgicala prin care se urmareste distrugerea prin mijloace fizice sau chimice a anumitor tesuturi.

Acest procedeu se bazeaza pe urmatoarele efecte:

a)     distrugerea structurilor proteice prin coagulare;

b)     actiune hemostatica prin vasoconstrictie si coagulare;

c)      actiune revulsiva la distanta.

Indicatiile cauterizarii:

indepartarea sau distrugerea unor tumori vegetante superficiale (polipi, papiloane, veruci, negi vulgari);

realizarea hemostazei in plagile superficiale;

sectionarea intraoperatorie a unor organe cavitare cu continut septic (intestin, colon);

distrugerea unor tesuturi inflamate (gangrena gazoasa).

Tipuri de cauterizari:

prin caldura - termocauterizarea. Se face cu termo-cauterul, al carui electrod metalic este adus la incandescenta. Este o metoda depasita, abandonata.

cu curent electric - electrocauterizarea. Se realizeaza cu bisturiul electric, cu curent de inalta frecventa. Acest lucru face ca dupa sectionarea tesuturilor sa se produca coagularea instantanee. Este o metoda des utilizata, deoarece hemostaza este eficienta iar plaga este curata.

prin frig - criocauterizarea. Se bazeaza pe efectul local necrozant pe care il are temperatura scazuta. Utilizand ca agent chimic CO₂ solidificat, care in amestec cu acetona realizeaza o temperatura de pana la -80⁰C, metoda se aplica in special in dermatologie pentru tratamentul angioamelor superficiale, papiloamelor etc.

cu agenti chimici. Se utilizeaza substante cu efect caustic, necrozant si coagulant local precum: acidul azotic, nitratul de argint, acidul fenic. Si aceasta metoda se aplica cu precadere in dermatologie la veruci, papiloane;

Referat: Determinarea grasimii din smantana prin metoda acidobutirometrica Referat: Painea - ce paine si in ce cantitate ingrasa?

cu fascicol laser. Metoda este deosebit de utila pentru cauterizarea unor formatiuni din interiorul tubului digestiv care altfel nu ar fi putut fi abordate decat prin operatie.

4.4. Drenajul

Drenajul reprezinta o metoda chirurgicala prin care se evacuiaza la exterior anumite colectii cu lichide patologice (secretii, puroi) din interiorul unor cavitati naturale sau neoformate. Drenajul chirurgical poate avea doua scopuri:

a)     preventiv (profilactic), necesar cand complicatiile operatorii ridica problema unei infectii, hemoregii sau fistule;

b)     terapeutic (curativ), cand se urmareste asigurarea evacuarii permanente a colectiilor patologice.

Drenajul se poate realiza:

cu tuburi, pentru colectiile mari. Tuburile sunt din cauciuc sau din materiale plastice. Ele trebuie sa fie elastice, rigide, usor sterilizabile si neiritante pentru tesuturi;

cu mese de tifon, pentru colectiile mici. Mesele se bazeaza pe capacitatea mare de absorbtie si pe fenomenul de capilaritate pe care il prezinta.

Drenajul trebuie sa respecte urmatoarele principii:

Drenul trebuie sa fie asezat in zona cea mai de jos (decliva) .a leziunii. De exemplu, in fundul de sac Douglas la cavitatea peritoneala.

Drenul nu va fi plasat in vecinatatea unor formatiuni vasculare, trunchiuri nervoase sau diverse organe, pentru a nu produce ulceratii, hemoragii, fistule sau nevralgii;

Calibrul tubului va fi adaptat consistentei fluidului ce trebuie evacuat;

Traiectul tubului de dren pana la exteriorul organismului trebuie sa fie cat mai scurt posibil;

Drenajul va fi fixat la piele pentru a nu fi aspirat inauntrul cavitatii sau expulzat afara;

Durata drenajului poate varia in limite largi, in functie de evolutia leziunii. Drenajul va fi suprimat dupa 48 ore de la disparitia secretiilor sau cand ele au capatat un aspect seros. Pentru plagile adanci, drenajul va fi suprimat progresiv prin scurtare cu 1-2 cm la 2-3 zile, dirijand astfel procesul de granulare catre suprafata.

4.5. Sondajele

Prin sondaj se intelege introducerea unei sonde de cauciuc, material plastic sau metal in scopul golirii, explorarii sau tratarii uei cavitati naturale.

In functie de cavitatea astfel explorata, materialele folosite in vederea practicarii sondajului sunt diferite. Sondajele mai des utilizate sunt:

sondajul vezical;

tubul gastric si duodenal;

aspiratia intestinala.

Sondajul vezical consta in introducerea prin uretra, in scop evacuator, a unei sonde in rezervorul vezical. Operatorul trebuie sa aibe in vedere faptul ca acest act medical, atat de frecvent efectuat, este mereu insotit de un risc hemoragic si infectios grav, care poate pune in pericol viata bolnavului. Acest lucru impune cunoasterea amanuntita a tehnicii sondajului, a materialului folosit si a indicatiei, diferita in functie de starea morfofunctionala normala sau patologica a arborelui urinar.

Sondajul trebuie efectuat in conditii de maxima asepsie, in asa fel incat riscul infectios al manevrei sa fie pe cat posibil limitat. Medicul trebuie sa-si spele mainile bine, sa execute o tualeta atenta a glandului, preputului si a portiunii terminale a uretrei prin spalatura cu apa calduta sau cu un anatiseptic slab in vederea eliminarii florei saprofite, abundenta in aceste regiuni. Regiunea trebuie izolata cu campuri sterile realizandu-se un camp asemanator celui operator, iar manusile sterile nu trebuie sa lipseasca de pe mainile operatorului. Se poate realiza la nevoie anestezia uretrei prin injectarea in lumen a unei mici cantitati de novocaina. Bolnavul va fi asezat in decubit dorsal, iar medicul se va aseza la dreapta bolnavului. In cazul barbatilor, cu mana stanga se apuca intre police si index penisul in usoara tractiune. In mana dreapta se afla sonda, lubrefiata la varf, care se introduce fara presiuni excesive pe intreg traiectul uretrei pana la aparitia urinei la capatul extern. Atunci cand este necesara lasarea sondei pe loc, fixarea ei se face cu ajutorul unor benzi subtiri de leucoplast care sa solidarizeze sonda de penis. In cazul cand sondajul este dificil, se impune folosirea bujiilor filiforme. Manopera trebuie facuta cu rabdare fiind de cele mai multe ori migaloasa si greoaie.

Tubajul gastric este realizat prin introducerea pe cale naturala a unui tub de cauciuc in stomac in vederea aspirarii continutului lui, a spalaturii gastrice sau a alimentatiei. Prin intermediul tubajului gastric se realizeaza explorarea activitatii secretorie gastrice, tratamentul intoxicatiilor acuteingestionale sau a celor cronice datorate stenozelor de pilor si uneori a alimentatiei. Pentru efectuarea tubajului este necesar un tub Faucher, lung de 1,5 m, cu un diametru de 8-12 mm. Tubul este de regula rigid, pentru a favoriza progresia si pentru a nu fi strivit si astfel obturat o data introdus in stomac.

In vederea examenelor de laborator aspiratia ("a jeun") se efectueaza dupa cel putin 7-8 ore de la orice fel de ingerare (lichide sau solide). In mod normal, tubajul gastric "a jeun" nu poate evacua o cantitate mai mare de 20-30 ml de suc gastric. Probele extrase sunt trimese la laborator pentru studiul chimismului si a examenului citologic (sange, leucocite, celule neoplazice).

Tubajul duodenal consta in introducerea, pe cale digestiva, a unui tub fin, in portiunea a II-a a duodenului, in vederea recoltarii secretiilor biliare si pancreatice, precum si a sucului duodenal. Recoltarea urmareste studierea functionalitatii cailor biliare, biologia secretiei, functia pancreatica si duodenala.

Lichidul duodenal prelevat "a jeun" va contine un amestec al acestor trei componente lichidiene aparute la simpla excitatie mecanica provocata de prezenta sondei in lumenul duodenal.

Tubajul duodenal se efectuiaza cu sonda Einhorn, care este un tub de cauciuc lung de 1 m. si avand diametrul de 4 mm. Ea este o sonda maleabila a carei progresie se realizeaza foarte lent datorita peristaltismului segmentelor digestive parcurse, de aici rezulta ca timpul necesar tubajului este destul de lung. Sondele tip Camus pot realiza un tubaj mai rapid deoarece ele sunt mai rigide si pot fi conduse de operator mai rapid. Ele parcurg un mandren special care usureza progresia sondei.

Tubajul duodenal in afara de scopul recoltarii bilei mai poate fi utilizat si in scop terapeutic pentru drenarea bilei. Atat rolul diagnostic cat si cel curativ al acestei tehnici s-au diminuat in ultimul timp ca indicatie, deoarece a devenit perimat fata de alte metode moderne (endoscopia gastrica).

4.6. Punctiile

Punctiile reprezinta o manevra chirurgicala prin care se realizeaza o cale de comunicare, prin intermediul unui ac, intre exterior si o cavitate naturala sau patologica a organismului. Dupa scopul urmarit punctiile pot fi:

a)     exploratorii sau de diagnostic, atunci cand se urmareste certificarea existentei unei cavitati cu lichid patologic;

b)     evacuatorii, cand se urmareste golirea unei cavitati;

c)      terapeutice, utilizate in scopul introducerii in cavitate a unor substante medicamentoase;

d)     pentru biopsie, cand se urmareste recoltarea unui mic fragment de tesut dupa aseptizarea tegumentelor. Inainte de efectuarea punctiei se va efectua anestezia locala cu un sedativ (Diazepam) si un vagolitic (Atropina).

Cele mai utilizate tehnici de punctie sunt:

Punctia simpla de evacuare a unei colectii, din zona de maxima confluenta. Se efectuiaza cu un ac gros sau un trocar sub anestezie locala.

Punctia pleurala (toracocenteza) pentru revarsatele lichidiene libere ale cavitatii pleurale. Se efectuiaza in spatiul VII-VIII intercostal pe linia axiala posterioara. Evacuarea lichidului se va face progresiv, chiar in sedinte succesive (max. 1 litru pe zi).

Punctia cavitatii peritoneale (paracenteza) se efectuiaza pe linia ce uneste ombilicul cu spina pubelui, pe partea stanga la 1/3 de spina si 2/3 de ombilic.

Punctia fundului de sac Douglas, pe cale transrectala la barbat si pe cale transvaginala la femee.

Punctia pericardica, utilizata in scop diagnostic sau evacuator. Ea se poate efectua atat pe cale transtoracica prin spatiile V sau VI intercostale stangi, cat si pe cale epigastrica.

Punctia rahidiana, utilizata in scop diagnostic sau terapeutic (anestezic). Se efectuiaza intervertebral intre L₂-L₃.

Punctia vezicii urinare, utilizata in scop evacuator de urgenta, daca urina nu poate fi golita altfel (de ex. in ruptura de uretra). Se foloseste un ac lung de 7-8 cm, introdus perpendicular pe tegumente, razant cu marginea superioara a simfizei pubiene.

4.7. Injectiile

Injectiile reprezinta cel mai simplu gest chirurgical efectuat in scop diagnostic sau terapeutic, prin care sunt introduse in circulatia generala substante, folosind alte cai decat cele naturale (digestiva, respiratorie), numite de aceea parenterale.

Pentru efectuarea injectiilor sunt necesare: seringi de unica folosinta cu capacitate adecvata volumului, ace tubulare de diferite tipuri si marimi, solutii antiseptice, vata sau comprese de tifon sterile, garou, benzi adezive.

Dupa locul de efectuare a injectiei, acestea pot fi:

intramusculare;

intravenoase;

intradermice;

subcutanate;

intraarteriale.

Injectia intramusculara este indicata pentru:

- administrarea unor droguri in scop terapeutic, care nu pot fi administrate subcutanat sau intravenos;

- efectuarea unui tratament de lunga durata cu substante care, administrate pe cale enterala in doze echivalente, ar fi urmate de efecte secundare ce ar obliga intreruperea tratamentului (de ex. antibiotice).

Pozitia pacientului este in functie de locul efectuarii injectiei, care poate fi orice zona in care tesutul muscular este bine reprezentat. Zona cea mai folosita este zona fesiera, si anume: pentru delimitarea zonei se alege imaginar cadranul supero-extern al fesei obtinut prin impartirea acesteia cu doua linii perpendiculare intre ele, una verticala care imparte in doua jumatati - laterala si mediana, si una orizontala intrertrohantera. Recomandabil este ca efectuarea injectiei sa se faca cu acul atasat la siringa pentru a nu se compromite sterilizarea gestului medical. Imediat dupa patrunderea in tesutul muscular se executa o tractiune asupra pistonului pentru a verifica daca acul nu a patruns intr-un vas de sange, fapt dovedit de aparitia sangelui in siringa. In cazul cand aspiratia este negativa, se introduce substanta de injectat printr-o apasare usoara a pistonului seringii. In final, se retrage seringa cu acul si se aplica o presiune la locul injectarii cu o compresa imbibata in alcool, masand usor timp de aproximativ 1 minut. Este important ca muschiul ce urmeaza a fi injectat sa fie relaxat, in caz contrar existand riscul durerii la injectare sau al ruperii acului. Importanta este si alegerea unui ac de lungime potrivita care sa patrunda strict intramuscular.

Injectia intravenoasa

Inainte de prezentarea tehnicii injectiei intravenoase se prezinta tehnica punctionarii unei vene superficiale, gest mai simplu dar necesar a fi insusit de fiecare cadru medical.

Indicatiile punctionarii venelor superficiale:

obtinerea unei probe de sange pentru teste de laborator;

montarea uneiperfuzii endovenoase pe cateter venos periferic.

Membrul toracic este cel mai folosit pentru extragerea sangelui venos si injectarea de substante. Pacientul va fi asezat in decubit dorsal, cu membrul toracic respectiv pe un suport solid. Se aplica garoul proximal de fosa antecubitala in asa fel incat sa permita indepartarea sa rapida cu o singura mana. Garoul va fi suficient de strans ca sa produca obstructie venoasa si suficient de larg ca sa permita circulatia sangelui arterial. Pentru alegerea unei vene potrivite, pacientul va fi rugat sa inchida si sa deschida pumnul, gest ce pompeaza sangele din zonele musculare in circulatia venoasa superficiala. Pot fi folosite urmatoarele vene:

- antecubitale (cefalica si bazilica) - sunt vene superficiale aflate pe fata volara a antebratului, de-a lungul marginii laterale. Se palpeaza fosa antecubitala cu varful indexului pentru a simti elasticitatea venei si a o diferentia de o vena trombozata.

- bratului - se afla pe fata mediala a bratului;

- mainii - se gasesc pe fetele dorsale ale mainilor, sunt de calibru mic, colabeaza si se sparg repede, nefiind adecvate pentru extragerea unei cantitati mari de sange.

Se curata apoi tegumentul, se prinde siringa cu mana dominanta , palpand simultan vena cu cealalta mana, se executa o tractiune distala asupra venei, catre operator in aval de locul ales pentru punctie, se aliniaza acul la traiectul venei, astfel incat bizoul sa fie orientat in sus. Cu o miscare rapida, dar blanda, se impinge acul prin tegument sub un unghi de 10-20⁰ si se avanseaza de-a lungul venei. Daca vena a fost penetrata, sangele va umple amboul acului la aplicarea unei tractiuni asupra pistonului seringii. Daca nu se obtine sange venos, se reexamineaza traiectul venei si se face o noua incercare. O data acul patruns, se extrage cantitatea necesara de sange, tractionand pistonul incet (la o tractionare rapida, vena colabeaza si acopera varful acului).

In cazul injectarii intravenoase, dupa verificarea prezentei acului in lumenul venos, se indeparteaza garoul cu mana nondominanta si se impinge usor pistonul introducand substanta de injectat.

Dupa terminarea recoltarii de sange sau a injectarii intravenoase, se extrage usor acul si se comprima locul punctiei cu o compresa sterila imbibata in alcool, timp de 2-3 minute.

Cateterizarea unei vene periferice este indicata pentru administrarea de fluide prin acces venos periferic. Ea ofera un avantaj major pentru protejarea integritatii venoase, permitand perfuzii indelungate (pana la 48 de ore). In acest caz sunt necesare:

- materiale si solutii pentru aseptizarea pielii;

- garou;

- benzi adezive pentru asigurarea cateterului;

- camp de material textil absorbant care va fi plasat sub bratul pacientului;

- cateterul de inserat care se alege dupa marime, tipul lichidului de perfuzat si grosimea venei. Diametrele lumenelor cataterelor sunt codificate in culori ale amboului. Aceste calibre sunt notate cu G (gage): 24G - galben (0,6mm); 22G - albastru (0,8mm); 20G - roz (1mm); 18G - verde (1,2mm); 17G - alb (1,4mm); 16G - gri (1,7mm); 14G - portocaliu (2mm). Pentru administrarea solutiilor de glucoza sau electroliti este suficient un cateter de 20G; pentru perfuzia de sange, solutii coloidale sau o cantitate mai mare de solutii electrolitice sunt necesare catetere de 18G-16G; la pacientii politraumatizati, care necesita cantitati mari de solutii sau sange, sunt de preferat cateterele de 14G.

In vederea montarii cateterelor venoase periferice se aleg vene ale membrului toracic sau orice vena aferenta sistemului cav superior. Ocazional, se pot folosi venele membrelor pelviene, cand celelalte nu sunt accesibile. Pacientul va fi asezat in decubit dorsal sau sezand, cu membrul respectiv pe un plan dur. Se conecteaza continutul solutiei de perfuzat cu tubulatura perfuzorului, se umple aceasta cu lichidul respectiv, golindu-se complet de aer. Se aseaza ansamblul langa pacient. Se aplica garoul deasupra fosei antucubitale si se selecteaza o vena potrivita. Se verifica alunecarea usoara a cateterului pe acul dirijor. Se aseaza un camp textil absorbant sub membru respectiv. Se aseptizeaza tegumentul zonei respective. Se patrunde in vena cu ansamblul ac - cateter sub un unghi de 10-20⁰ cu planul zonei, cu bizoul acului in sus si tractionand distal de tegument. Cand acul a patruns in vena, amboul se umple de sange. Mentinand cateterul pe loc, se retrage usor ghidul din cateter pana la patrunderea sangelui intre ghid si cateter Se imping impruna de-a lungul venei inca 3-4mm, si mentinand acul pe loc este impins de-a lungul venei numai cateterul. Se extrage ghidul, se indeparteaza garoul si se monteaza tubul perfuzor. Se asigura cateterul cu benzi adezive.

Injectiile intradermice sunt utilizate pentru realizarea unor reactii biologice in scop diagnostic si pentru testarea sensibilitatii organismului la anumite substante care urmeaza a fi injectate i.v. sau i.m. in scop terapeutic, substante ce pot determina reactii alergice.

Materiale necesare: siringa de capacitate mica (2-2,5ml) cu ac subtire si scurt; substanta care se cere a fi testata; alcool, comprese sterile.

Locul de electie este fata anterioara a antebratului. Se face asepsia cu alcool si nu cu iod, pentru a putea fi citite rezultatele date de culoarea locului injectat. Varful acului trebuie sa se opreasca strict in derm, nu se va patrunde mai mult de 2-3mm sub un unghi de 10-15⁰. Depasirea dermului este anuntata de scaderea brusca a rezistentei la inaintarea acului. Se introduce substanta respectiva (0,1-0,2ml) astfel incat locul injectiei sa ia aspectul unei coji de portocala. Concomitent, se face o injectie martor cu solutie de ser fiziologic la nivelul antebratului opus. Rezultatul pozitiv ce denota sensibilitatea organismului este dat de aparitia semnelor de inflamatie la locul de injectie: eritem, edem, caldura locala, durere sau parestezii.

Injectiile subcutanate sunt folosite pentru administrarea in scop terapeutic a unor droguri continute in solutii hidrosolubile.

Se pot executa in orice zona a corpului in care nu exista traiecte vasculare nervoase sau care nu reprezinta repere osoase palpabile. Se aseptizeaza zona, se prinde o zona de tegument intre doua degete, astfel incat sa formeze un pliu, iar in acest pliu se introduce acul montat la seringa. Se verifica daca acul nu a patruns intr-un vas de sange, apoi se introduce substanta. Se retrage siringa cu o miscare scurta si se comprima locul cu un tampon imbibat cu alcool.

Injectiile intraarteriale au drept scop introducerea de substante terapeutice sau diagnostice, sau punctionarea pentru extragere de sange arterial in vederea analizarii gazelor sangvine si a pH-ului. Se foloseste punctia arterei radiale si a arterei femurale, utilizand tehnici diferite.

Materialul nacesar: seringa heperinizata de 2-2,5ml din sticla sau plastic siliconat, cu acul atasat, subtire (23-25G); material pentru aseptizarea tegumentelor; ghiata pentru transport.

Pacientul se va aseza in decubit dorsal sau in pozitie sezanda cu bratul pe un plan dur, pentru punctionarea arterei radiale si doar in decubit dorsal pe o suprafata tare, pentru punctionarea arterei femurale. Se palpeaza artera radiala, imediat proximal de articulatia pumnului, identificandu-se zona de pulsatie maxima. Se aseptizeaza zona, se fixeaza artera pe planul dur osos, cu degetele 2 si 3 orientate perpendicular pe traiectul arterei. Se introduce acul siringii heparinizate perpendicular pe planul antebratului printre cele doua degete care fixeaza artera. Se ghideaza acul spre locul de maxima pulsatie si se urmareste patrunderea sangelui arterial in seringa. Pistonul siringii se va ridica singur datorita presiunii arteriale. Sunt necesari 1-2ml sange pentru analiza gazelor si a pH-ului. In final, se retrage siringa si acul din artera si se comprima locul respectiv cu o compresa cu alcool, timp de 2-3 minute. Se elimina bulele de aer din seringa si se acopera acul cu mansonul sau protector.