Influenta alimentatiei in etiopatogenia cariei dentare

INFLUENTA ALIMENTATIEI IN ETIOPATOGENIA CARIEI DENTARE

Factorul alimentar ocupa un loc important in aparitia afectiunilor odontale dupa O.M.S., iar factorul microbian nu este patogen prin el insusi, ci numai prin combinarea cu factorul alimentar.

Dintele, pe de o parte, trebuie privit ca rezultatul unui proces de dezvoltare a carui istorie se inscrie in structura sa, iar pe de alta parte trebuie avut in vedere ca el este un tesut viu, integrat in sistemul functional, unitar al organismului, si prin aceasta starea lui poate fi modificata prin tulburari aparute in metabolismul general.

Prin etiopatogenie, debutul, evolutia, complicatiile, aspectele clinice si morfopatologia, caria dentara constituie un proces patologic complex si poate fi definita ca "un proces distructiv cronic al tesuturilor dure dentare care evolueaza fara fenomene inflamatorii tipice, provocand necroza si distructia acestor tesuturi urmata de cavitatie coronara si, in final, infectarea pulpei dentare" (Gafar).

Factorii cu actiune conditionat simultana in producerea cariilor, sunt dispusi in trei mari grupe:

terenul favorabil;

microflora bucala cariogena;

substratul alimentar fermentabil.

Potentialul cariogen al alimentelor este conditionat de cantitatea si calitatea principiilor alimentare. Actiunea alimentelor se manifesta atat prerezorbtiv, cat si postrezorbtiv.

Alimentatia ocupa un loc semnificativ printre cauzele cariei dentare, astfel lipsa unor principii, de exemplu a proteinelor, in perioada de formare a matricei smaltului, favorizeaza aparitia cariilor, iar excesul lipidelor diminua incidenta acestora. In concluzie nutritia poate influenta rezistenta smaltului dentar fata de carie atat in perioada preeruptiva, cat si in cea posteruptiva.

v         Carenta anumitor vitamine poate determina urmatoarele modificari:

carenta in vitamina A:

poate genera leziuni hipoplazice usoare ale incisivilor temporari;

atrofia organului smaltului, cu sistarea formarii de smalt;

largirea zonei de predentina;

atrofia odontoblastelor, rezultand un strat subtire de dentina.

carenta in vitamina C:

in caz de scorbut infantil poate produce microchisturi si microhemoragii in organul smaltului;

alterarea odontoblastilor in ceea ce priveste dezvoltarea si diferentierea lor, care au ca rezultat, formarea unei dentine neregulate sau incetarea depunerii de dentina in deficiente severe.

carenta in vitamina D:

duce la structurarea unui smalt hipoplazic, ceea ce favorizeaza aparitia cariilor dentare.

carenta in vitamina E:

la sobolani cu regim deficitar in aceasta vitamina, dar bogat in acizi grasi polinesaturati s-au constatat modificari histologice in organul smaltului.

carenta in vitamina B₁:

micsoreaza potentialul de aparare al organismului asupra diverselor microorganisme patogene;

cand este asociata cu o ingerare crescuta de hidrocarbonate duce la o acumulare de acizi organici in toate tesuturile, inclusiv in dinte, accelerand procesele de proteoliza si declansand aparitia cariilor dentare (Sarpenak).

Referat: Vitaminele - surse alimentare de vitamine Referat: 41 de sfaturi pentru viata lunga recomandate de doctor

carenta in vitamina B₆;

unii cercetatori au semnalat ca deficienta prelungita in piridoxina provoaca o crestere in incidenta cariei dentare la maimute.

carenta in vitamina PP:

insuficienta de nicotinamida la nivelul cavitatii bucale a semnalat leziuni ulcerative la nivelul mucoasei acesteia.

v         Proteinele participa in proportii diferite in diversele structuri ale dintelui, in smalt reprezinta numai 1-3%, iar in dentina se gasesc in aceleasi proportii ca in oase.

Carenta in proteine:

produce tulburari in formarea si mineralizarea dentinei;

in sarcina si alaptare (la sobolani) a indus la descendenti modificari morfologice cu disparitia unor cuspizi si reducerea generala a coroanei dentare;

din cereale (sarace in lizina), tot la sobolani, face sa creasca incidenta cariilor.

v         Glucidele au influenta asupra cariei dentare si acest lucru s-a aratat atat prin datele epidemiologice, cat si prin cele experimentale care au aratat ca nu este posibil sa apara carii fara glucide in cavitatea bucala.

Glucidele ar favoriza debutul proceselor carioase nu numai prin mecanismul local de fermentatie, ci si printr-o influenta sistemica si chiar structurala. Consumarea nerationala a produselor glucidice expune la deficienta tiaminica si mareste incidenta cariei dentare (tiamina fiind necesara metabolizarii glucidelor).

Tipul de glucide conteaza foarte mult, cele cu molecula mica (glucoza, zaharoza) sunt mai cariogene decat cele cu molecula mare (amidon).

v         Actiunea cariogena a dulciurilor se poate exercita atat pe cale endogena prin tulburarea proceselor metabolice si micsorarea rezistentei, in general de la nivelul dintelui, cat si exogen, cel mai important prin cresterea aciditatii pe seama glucidelor fermentescibile, retinute in retentivitatile dintilor si in spatiile interdentare. Efectul exogen depinde si de durata in timp a contactului cu dintele.

Dietele cariogene bogate in zahar, dar lipsite de acizi grasi esentiali, au produs la sobolani leziuni severe ale adamantoblastilor insotita de o structura neomogena, cu mari neregularitati a matricei smaltului, conferind aspectul de "fagure de miere".

v         Alimentatia ocupa un loc semnificativ printre cauzele cariei dentare, efectele cariogene cele mai active avandu-le hidrocarbonatele in faza prerezorbtiva, in special asocierea dulciurilor cu fainoase. Relatia dintre hidrocarbonate si carie este confirmate de numeroase observatii clinice si experimentale.

Primul studiu epidemiologic modern, efectuat in 1935 in Groenlanda, a comparat indicele de imbolnavire carioasa a populatiei din centrul insulei a carei hrana ramasese neschimbata de sute de ani, cu cel al populatiei din vestul insulei care a abandonat regimul alimentar stramosesc alcatuit din grasimi si proteine, in favoarea conservelor, a cerealelor si dulciurilor importate.

Cresterea numarului de carii a fost semnificativa la cel de al doilea lot. S-a constatat de asemenea ca daca aceasta populatie se inapoia in centrul insulei, revenind la alimentatia ancestrala, procesele carioase se opreau din evolutie si nu mai apareau altele noi.

Statisticile arata ca, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, cand reducerea hidrocarbonatelor din alimentatie s-a facut cu aproape 2/3, a scazut in mod corespunzator si numarul de carii, pentru ca dupa razboi, odata cu reluarea alimentatiei obisnuite, indicele de afectare prin carie sa creasca foarte mult.

Examinandu-se populatia africana bantu , mutata in oras, s-a constatat dupa cativa ani o crestere a frecventei cariei, desi global hidrocarbonatele din alimentatie nu se modificasera. S-a tras concluzia ca alimentatia naturala, spre deosebire de cea de la oras, contine un factor protector impotriva cariei care se pierde in cursul procesului de rafinare.

Rolul gradului de rafinare devine deci la fel de important in producerea cariei ca si cantitatea crescuta a hidrocarbonatelor in alimentatie.

Cercetarile ulterioare au scos in evidenta ca in produsele alimentare naturale neprelucrate, exista unele substante care scad incidenta cariei. Astfel, faina neagra de grau, melasa si  siropul de trestie de zahar nerafinat reduc solubilitatea hidroxiapatitei, comparativ cu produsele rezultate prin rafinarea lor, datorita prezentei unor fosfati organici sau a unor substante tampon.

In explicatia proportiei mai reduse la carii, la indivizii care se alimenteaza preferential cu produse naturale, trebuie subliniat faptul ca hidrocarbonatele din produsele prelucrate (zahar, jeleuri, caramele, prajituri, etc.) se afla intr-o proportie de 60-100%, pe cand in alimentele naturale de abia daca ating 20%.

v         In cazul deficientei de elemente minerale, s-a constatat ca dentina formata scade cantitativ, iar zona de predentina se mareste.

carenta de calciu: reduce cantitativ tesuturile dure dentare in formare, fara a afecta insa continutul mineral total.

carenta in fosfor: spre deosebire de calciu, nu  afecteaza cantitatea de tesut format, dar scade continutul mineral si este interesata structura dentinei.

De subliniat ca aceste modificari de structura afecteaza rezistenta la carie a dintilor, cu conditia ca fosfatul si calciul din alimentatie sa coboare sub 0,4%.

carenta in clor, sodiu si potasiu: inhiba secretia salivara, impiedicand astfel o autocuratire eficienta a dintilor si favorizand astfel aparitia cariei.

Dietele sarace in sare diminua incidenta cariilor si favorizeaza acumularea calciului.

carenta in iod: determina o intarziere de eruptie dentara si o predispozitie la carie.

v         Rolul fluorului  este foarte important in aparitia si evolutia leziunilor carioase, captarea fluorului de catre smalt avand drept urmare reducerea solubilitatii in solutie acida, deci cresterea rezistentei la carie.

Influenta nutritiei asupra structurilor dentare se extinde pe o perioada mare de timp, atat in perioada formativa, prin modificarile macro si micromorfologice, cat si in perioada posteruptiva de contact direct dintre suprafata dintelui cu factorii alimentari.

Pregatirea unui teren rezistent isi gaseste astfel justificarea, chiar daca retinem numai faptul ca dezvoltarea matricei dintilor temporari incepe in luna a IV-a a vietii intrauterine, iar mineralizarea lor, precum si a primului molar permanent, are loc tot in timpul dezvoltarii intrauterine. Astfel, alimentatia rationala are o componenta profilactica prenatala si una postnatala.

La consumul energetic mare al adultului (3000-5000 cal./zi) corespunde o crestere a consumului de glucide. Cand acest consum este reprezentat de folosirea zaharurilor asociate cu fainoase, exista pericolul aparitiei cariei, prin efectul de fermentatie acida din cavitatea bucala. In acelasi timp, consumul de glucide poate sa determine o insuficienta alimentara cu lipide si proteine, precum si o spoliere vitaminica.

Caria dentara, putand fi considerata un accident posteruptiv al nutritiei, ca urmare a contactului direct al alimentelor cu suprafata dintelui, rolul principal revine hidratilor de carbon, in mod special al zaharului si ca atare, un efort profilactic eficient trebuie indreptat in aceasta directie.

In vederea obtinerii unei profilaxii, la consumul hidratilor de carbon, se recomanda:

restrictie in consumul de zahar in forme periculoase, in special cele lipicioase;

orientarea orarului de consum mai putin nociv (recomandarea consumului de dulciuri o singura data pe zi cu ocazia mesei principale);

individualizarea consumului de zahar in raport cu gradul de vulnerabilitate individuala.