Infectia - definitia infectiei, boala infectioasa, factorii de risc ai procesului infectios, interactiunea agentului patogen cu organismul gazda

Infectia

1. Definitia infectiei

2. Boala infectioasa

2.1 Relatia gazda agent patogen

2.2 Agentul cauzal

2.3 Rezervorul infectios

2.4 Poarta de iesire

2.5 Modul de transmitere

2.6 Poarta de intrare in organismul gazda

2.7 Susceptibilitatea gazdei

3. Factorii de risc ai procesului infectios

3.1 Slabirea mecanismelor de aparare

3.2 Factori de mediu

3.3 Factori de dezvoltare

3.4 Caracteristicile agentului patogen

3.4.1 Specificitatea

3.4.2 Invazivitatea

3.4.2.1 Enzimele bacteriene

Cantitatea

3.4.4 Virulenta

Adezivitatea

3.4.6 Antigenitatea

3.4.7 Viabilitatea

3.4.8 Toxicitatea

3.4.8.1 Exotoxinele

3.4.8.2 Endotoxinele

4. Interactiunea agentului patogen cu organismul gazda

4.1 Dublu beneficiu

4.2 Beneficiu unilateral

4.3 Interactiune parazitara

5. Stadiile bolii infectioase

5.1 Faza de incubatie

5.2 Faza prodromala

5.3 Faza acuta

5.4 Faza de convalescenta

6. Semne si simptome

6.1 Semnele celsiene ale inflamatiei

6.2 Febra

6.3 Leucocitoza

6.4 Comparatie intre infectia virala si bacteriana

7. Diagnosticul bolii infectioase

8. Inflamatia cronica

8.1 Infectia de focar

9. Sepsisul

10. Alte forme de infectie

10.1 Infectia secundara

10.2 Infectia subclinica

10.3 Infectia si cancerul

1. Definitia infectiei

Infectia consta in procesele biologice cauzate de penetrarea si multiplicarea unui agent patogen in organism. Un agent patogen este de obicei considerat un organism microscopic, incluzand paraziti, ciuperci, virusuri, prioni, bacterii si virusuri.

In infectie, agentul patogen infectant urmareste sa utilizeze resursele gazdei pentru multiplicare. Raspunsul gazdei la infectie este inflamatia.

2. Boala infectioasa

Infectia nu este acelasi lucru cu boala infectioasa, deoarece exista infectii fara boala infectioasa. Boala infectioasa se caracterizeaza prin tulburari functionale cauzate de patrunderea agentul patogen.

2.1 Relatia gazda agent patogen

Boala apare doar in cazul in care agentul patogen incepe sa se multiplice si produce simptome, respectiv atunci cand mecanismele de protectie (mecanismele imune) esueaza sau sunt compromise.

Unii agenti patogeni se multiplica la locul initial de intrare. Alti agenti patogeni patrund prin barierele naturale ale organismului pielea, mucoasele, tesutul conjunctiv, bariera limfatica si intra in sange. Multe microorganisme invadeaza si incep sa se multiplice in diferite organe, caz in care devin greu de detectat. Unii patogeni cresc in interiorul celulelor gazda, iar altii cresc in mod liber in sange.

Pentru ca infectia sa fie transmisa, urmatoarele trebuie sa fie prezente:

• Agent cauzal
• Rezervor infectios cu poarta de iesire
• Mod de transmitere
• Poarta de intrare in organismul gazda
• Gazda sensibila

2.2 Agentul cauzal

Un agent cauzal este un agent patogen capabil de a produce boala
Agentii infectiosi care provoca boli la om includ bacterii, virusuri, paraziti, fungi.

2.3 Rezervorul

Rezervorul este mediul sau un obiect in sau pe care, un microorganism poate supravietui si in unele cazuri, se multiplica.

Obiectele neinsufletite, fiintele umane, animalele, pot servi ca rezervoare, oferind conditiile esentiale pentru ca un microorganism sa supravietuiasca in etapele specifice ale ciclului sau de viata. De exemplu, unele organisme traiesc in apa Mycobacterium tuberculosis), unitati de aer conditionat Legionella), mobilier virus) sau intr-o capusa boala Lyme). Oamenii sunt rezervor pentru virusul rujeolic, deoarece acest virus nu infecteaza alte mamifere. Virusul rabiei este purtat de multe mamifere mici si caini salbatici.

2.4 Poarta de iesire

Aceasta este calea prin care un agent infectios paraseste rezervorul. Portalul de iesire variaza de la un agent infectios la altul. De obicei, aceasta poarta este locul in care organismul creste.

Spre exemplu la om, pot servi drept porti de iesire

• Tracturile respirator, genito-urinar si gastro-intestinal
• Pielea si mucoasele
• Placenta transmiterea bolii transplacentar la fat)
• Produse biologice: sange, scaun, urina, secretii genitale, sputa, voma s.a.

2.5 Modul de transmitere

Modul de transmitere este mijlocul prin care agentul infectios trece de la poarta de iesire la organismul gazda susceptibil.

Organismele infectioase pot fi transmise prin contact direct sau indirect.

Contactul direct are loc atunci cand o persoana intra in contact cu rezervorul. Acest lucru poate insemna atingerea lichidelor infectate, consumarea apei contaminate sau a fi muscat de caine.

Infectie directa inseamna si inhalarea organismelor infectioase aflate in aerosolii emisi prin stranut sau tuse. O alta modalitate directa, frecvent intalnita este contactul direct in cursul activitatii sexuale (sex oral, vaginal sau anal).

Contactul indirect apare atunci cand organismul patogen este capabil sa reziste in conditii grele de mediu, in afara gazdei pentru perioade lungi de timp si ramane infectios atunci cand apare oportunitatea specifica.

Obiecte neinsufletite, care sunt frecvent contaminate includ jucarii, mobilier, manerele usilor, tampoane, produse de ingrijire personala ale unei persoane infectate.

Consumarea de produse alimentare si lichide care au fost contaminate prin contact cu un organism infectat este un alt caz de transmitere a bolii prin contact indirect.

O metoda comuna de transmitere este calea fecal-orala de transport.

Transmiterea poate fi:

Orizontala in cazul in care organismul infectant se transmite de la persoana la persoana in aceeasi generatie.

Verticala de la mama la copil in timpul nasterii sau a dezvoltarii fetale. Infectii frecvent transmise in acest mod includ HIV, hepatita, herpes, citomegalovirus.

2.6 Poarta de intrare

Organisme infectante au nevoie de o poarta de intrare in organismul gazda. Intrarea in organismul gazdei, se produce in general, prin orificiile naturale, cum ar fi cavitatea bucala, orificii nazale, ochi, organe genitale, anus sau rani deschise. Alte microorganisme intra prin piele, de exemplu, in cazul unei incizii chirurgicale.

Referat: Clasificarea alimentelor permise pentru mentinerea echilibrului ponderal Document online: Trebuie inlocuit zaharul copiilor cu indulcitori?

Uneori, in practica medicala, este necesara introducerea unor tuburi de dren sau a unor catetere in vezica urinara, care pot servi drept porti de intrare si pot provoca infectii (ex. infectia tractul urinar). Chiar si o linie intravenoasa se poate infecta la locul de intrare a acului in piele.

2.7 Susceptibilitatea gazdei

Majoritatea oamenilor nu se infecteaza usor. Microorganismele provoaca infectii, de obicei, la persoanele debilitate, la subnutriti, la cei cu boli cronice (cancer, diabet zaharat) sau sunt imunodeprimate Majoritatea infectiilor cronice sau persistente apar la persoanele care au alterate mecanismele de aparare imunologica.

3. Factorii de risc ai procesului infectios

Organismul unei persoane sanatoase indeparteaza de obicei infectiile cu ajutorul mecanismelor de aparare fizice (bariere anatomice), umorale si celulare:

• Piele, mucoase intacte
• Structuri defensive, cum ar fi cilii care matura corpii straini din caile respiratorii;
• Flora normala care populeaza pielea si flora diferitelor organe;
• Lizozimul enzima care poate distruge unele microorganisme, in special bacterii gram pozitive), aflat in lacrimi, secretia nazala, stomac si secretie genito-urinara;
• Sistemul imunitar;

In cazul in care apare un dezechilibru, creste potentialul de infectie.

Factorii de risc pentru dezvoltarea infectiei includ:

• Slabirea mecanismelor de aparare
• Factorilor de mediu si de dezvoltare
• Caracteristicile agentului patogen

3.1 Slabirea mecanismelor de aparare

Aceasta situatie se refera la cei imunodeficienti sau imunocompromisi.

Alterarea functiei leucocitare, precum si nivelurile scazute de limfocite T si B, caracterizeaza imunodeficienta. O imunodeficienta poate fi congenitala cauzata de un defect genetic si prezent de la nastere) sau dobandita (dezvoltata dupa nastere). Imunodeficientele dobandite pot rezulta din cauza altor infectii, malnutritiei, stresului cronic. Afectiuni cronice ca diabetul zaharat, insuficienta renala, ciroza hepatica pot suprima raspunsul imun. Unele tratamente, cum ar fi corticoterapia, chimioterapia au si ele efect imunosupresor.

3.2 Factori de mediu

• Igiena necorespunzatoare
• Pielea neigienizata corespunzator ofera un mediu propice pentru colonizarea bacteriana;
• Subnutritia
• Organismul are nevoie de o dieta echilibrata pentru a oferi nutrientii de care un sistem imunitar eficient are nevoie. Malnutritia proteica inhiba producerea de anticorpi, fara de care organismul nu poate monta un atac eficient impotriva invaziei microbiene. Organismul are nevoie de un aport adecvat de vitamine si minerale (cofactori in rectii enzimatice necesare in sustinerea raspunsului imun ex. fagocitoza, raspunsul umoral nespecific ex. activarea coagularii, activarea sistemului complement).
• Lezarea barierelor fizice
• Stres emotional si fizic
• Tratamentele medicale si chirurgicale
• Imunizare inadecvata

3.3 Factori de dezvoltare

Cei foarte tineri si cei varstnici sunt supusi unui risc mai mare de infectie.

Sistemul imunitar nu se dezvolta pe deplin pana la aproximativ varsta de 6 luni. Expunerea la boli transmisibile continua pe tot parcursul copilariei, in legatura si cu expunerea in comunitati (gradinita, scoala). Accidentele sunt frecvente in copilarie, escoriatiile, ranile vor deschide calea pentru invazia microorganismelor. Lipsa de imunizare, de asemenea, contribuie la incidenta crescuta a bolilor copilariei.

Inaintarea in varsta, pe de alta parte, este asociata cu un sistem imunitar in declin, in parte ca urmare a reducerii functiei timusului. Bolile cronice, cum ar fi diabetul si ateroscleroza, frecvente la varste inaintate, pot slabi apararea prin hipoxie si lipsa de nutrienti in sisteme ale organismului.

3.4 Caracteristicile agentului patogen

Un microb trebuie sa fie prezent in cantitate suficienta pentru a provoca o boala intr-un organism sanatos.

Numarul de microorganisme necesar pentru a provoca o boala variaza de la un microb la altul si de la gazda la gazda si poate fi afectat de modul de transmitere. Severitatea unei infectii depinde de mai multi factori, inclusiv patogenitatea, adica probabilitatea ca agentul sa provoace modificari patogene sau boala.

Factorii care afecteaza patogenitatea includ:

Specificitatea se refera la potentialele gazde pe care le poate avea un microorganism. Unele microorganisme pot fi atrase de la o gama larga, atat oameni cat si animale, in timp ce altele selecteaza doar gazde umane sau doar gazde animale.

. Invazivitatea denumita uneori infectiozitate) este capacitatea unui microorganism de a invada tesuturile. Unele pot intra prin pielea intacta; altele pot intra doar in cazul in care exista solutii de continuitate la nivelul pielii sau mucoaselor. Unii microbi produc enzime care le faciliteaza invazia in tesuturi.

Enzimele bacteriene

Unele bacterii, cum ar fi Streptococcus pyogenes, Staphylococcus aureus si Pseudomonas aeruginosa, produc o varietate de enzime care cauzeaza leziuni ale tesuturilor gazda.
Astfel de enzime pot fi:

• Hialuronidaza, care descompune componenta tesutului conjunctiv acidul hialuronic;
• O serie de proteaze si lipaze;
• Unele bacterii, cum ar fi Streptococcus pyogenes agentul cauzator de scarlatina si a multor alte patologii), sunt capabile sa distruga imunoglobulinele gazdei, folosind proteaze.
• DNAzele, care descompun ADN-ul
• Hemolizinele care descompun o varietate de celule gazda, inclusiv hematiile din sange.

Cantitatea se refera la numarul de microbi care reusesc invadarea si reproducerea in organism.

Virulenta se refera la gradul de severitate al bolii pe care un agent patogen o poate produce. Virulenta poate varia in functie de apararea gazdei; orice infectie poate pune viata in pericol in cazul unui pacient immunodeficient. Infectia cu un agent patogen cunoscut a fi deosebit de virulent necesita diagnosticarea si tratamentul precoce.

Adezivitatea este capacitatea agentului patogen de a se atasa la tesuturile gazda. Unii agenti patogeni secreta substante lipicioase care ii ajuta sa adere la tesuturi si in acelasi timp ii protejeaza de mecanismele de aparare ale gazdei.

3.4.6. Antigenitatea este gradul in care un agent patogen poate induce un raspuns imun specific. Microbii care invadeaza si se localizeaza in tesuturi stimuleaza initial un raspuns celular; cele care difuzeaza rapid in organismul gazda vor induce un raspuns imun cu sinteza de anticorpi.

Viabilitatea este capacitatea unui agent patogen de a supravietui in afara organismului gazda. Cei mai multi microbi nu pot trai si nu se pot multiplica in afara unui rezervor.

3.4.8. Toxicitatea este legata la virulenta. Acesta descrie potentialul unui agent patogen de a deteriora tesuturile gazda prin producerea si eliberarea toxinelor.

Bacteriile dauneaza tesuturilor organismului prin interferarea cu functii esentiale celulare sau prin eliberarea de exotoxine sau endotoxine, care la randul lor determina deteriorarea celulelor.

Exotoxinele

In timpul cresterii bacteriene se elibereaza exotoxine, enzime care fie distrug celulele gazda, fie le altereaza functia. Enterotoxinele sunt un tip specific de exotoxina secretate de bacterii care infecteaza tractul gastro-intestinal, cu efect asupra centrului vomei din creier si care produc gastroenterita acuta. Exotoxinele, pot provoca de asemenea, reactii difuze, cum ar fi inflamatie, sangerare, coagulare, si febra.

Cele mai puternice doua exotoxine cunoscute la om sunt toxina tetanica tetanospasmina) secretata de Clostridium tetani si toxina botulinica secretata de Clostridium botulinum.

Exotoxinele sunt extrem de puternice si pot provoca daune majore organismului gazda. Ele poate fi secretate, sau, similar cu endotoxinele, pot fi eliberate in cursul lizei bacteriene. Acestea pot exercita efectul lor pe plan local sau pot produce efecte sistemice. Stimuleaza sistemul imunitar sa produca anticorpi, insa uneori sunt atat de toxice incat pot fi fatale, inainte ca sistemul imunitar sa aiba sansa de a monta raspunsul imun.

Cele mai multe exotoxine pot fi distruse prin incalzire. Sub actiunea temperaturii si a formolului, exotoxinele pot fi transformate in anatoxine, substante care si-au pierdut toxicitatea, dar sunt imunogene.

Endotoxinele

Endotoxine sunt cuprinse in peretii bacteriilor gram-negativ si sunt eliberate in timpul lizei bacteriene. O endotoxina este este o molecula structurala bacteriana, care este recunoscuta de catre sistemul imunitar. Aceastea difera de exotoxine prin faptul ca nu sunt produse de bacterii pentru a avea un efect daunator asupra gazdei. Exemplul tipic este endotoxina numita lipopolizaharid LPS).

Endotoxinele sunt in mare parte responsabile de manifestarile clinice dramatice ce insotesc infectiile cu bacterii patogene Gram-negative, cum ar fi Neisseria meningitidis (provoaca boala meningococica).

La om, LPS se leaga de proteina ligand pentru lipide LBP) prezenta in ser, care va transfera LPS pe CD14 situat pe membrana macrofagelor, si care, la randul sau, transfera LPS unei alta proteine (MD2), care se asociaza cu receptorul Toll-like TLR4). CD14 si TLR4 sunt prezente in mai multe celule sistemului imunitar inclusiv macrofage si celulele dendritice), declansand cascada de semnalizare pentru macrofage/celulele endoteliale de a secreta citokinelor pro-inflamatorii si oxid nitric. Cand reactia este exacerbata se poate ajunge chiar la soc endotoxinic.

4. Interactiunea agentului patogen cu organismul gazda

Interactiunea cu oraganismul gazdei poate fi:

Dublu beneficiu

Unele dintre microorganismele din flora normala interactioneaza cu organismul in moduri reciproc avantajoase. De exemplu Escherichia coli, o parte din flora intestinala normala, obtine nutrienti de la gazda si in schimb secreta vitamina K, de care organismul uman are nevoie pentru procesul de coagulare a sangelui.

Beneficiu unilateral

Alti microbi din flora normala au o interactiune comensala cu corpul uman, adica beneficiaza una dintre parti in acest caz, microbi), fara insa a dauna organismului.

Interactiune parazitara

Unii patogeni, cum ar fi viermii intestinali sunt paraziti, adica beneficiaza de interactiunea lor cu gazda si in acelasi timp dauneaza gazdei.

5. Stadiile bolii infectioase

Dezvoltarea unei infectii, trece de obicei prin patru etape:

Prima etapa, de incubare, ar putea fi aproape instantanee sau poate dura ani de zile. In acest timp, agentul patogen se replica si persoana infectata este contagioasa.

In etapa prodromala etapa a doua) gazda inca contagioasa se va plange de unele semne si simptome comune, nespecifice, cum ar fi febra, dureri musculare, dureri de cap, letargie, lipsa starii de bine.

In etapa a treia, cea de boala acuta, microbii distrug activ celulele gazda si afecteaza sistemele specifice ale gazdei. Pacientul recunoaste care zona a corpului este afectata si apar semne si simptome specifice.

Etapa de convalescenta etapa a patra), incepe atunci cand mecanismele de aparare ale organismului au oprit invazia microbiana, iar procesul de vindecare a tesutului afectat progreseaza.

Expresiile clinice ale bolii infectioase variaza in functie de agentul patogen implicat si de organul afectat. Cele mai multe dintre semne si simptome rezulta din raspunsurile gazdei, care pot fi similare sau foarte diferite de la gazda la gazda.

Cu toate acestea, anumite boli raman asimptomatice si sunt detectate numai prin teste de laborator.

6. Semne si simptome

Inflamatia acuta este raspunsul imediat al organismului la leziune sau la moartea celulara.
6.1 Semnele cardinale ale inflamatiei includ roseata, caldura, durerea, edemul si afectarea functionala a partii implicate.

Roseata rubor) este rezultatul obtinut prin dilatatie arteriolara si prin intensificarea circulatiei.
Caldura calor), apare din cauza vasodilatatiei locale si datorita intensificarii proceselor metabolice locale.

Durerea dolor) apare atunci cand sunt stimulati receptorii durerii prin tumefiere, modificarile locale de pH si metabolitii formati in timpul procesului inflamator.

Edemul tumor) este cauzat de vasodilatatie locala, scurgerea de lichid in spatiul interstitial si blocajul drenajului limfatic.

Pierderea functiei functio laesa), se produce in principal ca urmare a edemului si durerii.

Febra

Cresterea temperaturii este un mecanism de aparare al organismului, deoarece multe microorganisme sunt in imposibilitatea de a supravietui intr-un mediu cu temperatura ridicata. Pe de alta parte, cand temperatura corpului creste prea mult, celulele corpului pot fi deteriorate, in special cele ale sistemului nervos.

Diaforeza este metoda organismului de a-si cobori temperatura si de a reveni la temperatura normala' pentru persoana in cauza. Metodele artificiale de reducere a febrei usoare pot afecta de fapt apararea organismului impotriva infectiei.

Leucocitoza

Organismul raspunde la intrarea agentilor patogeni prin cresterea numarului de leucocite circulante (ca raspuns la eliberarea mediatorilor proinflamatori). Acest proces se numeste leucocitoza. In faza acuta creste numarul de neutrofile. Maduva osoasa incepe sa elibereze leucocite imature, deoarece neutrofilele existente nu pot satisface cererea organismului.

6.4 Comparatie intre infectia virala si bacteriana

Simptomele clasice ale unei infectii bacteriene sunt localizate si reprezentate de roseata, caldura, tumefiere si durere. Unul din semnele distinctive ale unei infectii bacteriene locale este durerea, care este de obicei localizata intr-o anumita parte a corpului.

In general, infectiile virale sunt sistemice. Aceast lucru inseamna semne si simptome din partea mai multor sisteme ale organismului (ex. rinoree, congestia mucoasei nazale, tuse, dureri musculare, cefalee). Durerea este dificil de localizat de catre pacient (exista si exceptii - ex. infectia cu herpes virus), iar uneori este descrisa ca senzatie de mancarime sau de arsura.

7. Diagnosticul bolii infectioase

Evaluarea corecta ajuta la diagnosticul bolilor infectioase, la un tratament adecvat si la evitarea complicatiilor.

Ea incepe cu obtinerea istoricului medical complet a pacientului, efectuarea unui examen fizic amanuntit si efectuarea testelor paraclinice adecvate.

Testele care pot ajuta la identificarea si masurarea gradului de extindere al unei infectii includ teste de laborator, explorari radiologice:

• Numarul de leucocite si formula leucocitara
• Frotiu perferic
• Viteza de sedimentare a hematiilor VSH) ;
• Frotiul colorat Gram;
• Cultura din diferite probe biologice: sange, urina, scaun, lichid cefalorahidian, sputa, secretie faringiana, nazala, secretie de pe piele, rana, etc.
• Serologie pentru identificarea antigelor virale sau a anticorpilor antivirali
• Culturi pentru identificarea fungilor
• Detectarea infectiilor parazitare conform ciclului de viata a acestora
• Radiografii, CT, RMN

8. Inflamatia cronica

O reactie inflamatorie care dureaza mai mult de 2 - 3 saptamani este considerata drept o inflamatie cronica. Acesta poate urma sau nu unui proces acut.

Organismul va izola un agent patogen pe care nu il poate distruge, cum este cazul micobacteriilor in tuberculoza.

Virusuri comune care pot provoca infectii cronice includ virusul rujeolei, hepatitei, prionii, herpes virus, citomegalovirus). Bacteriile pot provoca si ele infectii cronice in special persoanelor cu diferite afectiuni cronice (ex. diabet zaharat).

Un proces inflamator cronic, infectios sau nu, reprezinta o stimulare antigenica continua pentru organism care se poate solda cu aparitia unor afectiuni autoimune (ex. cardita reumatismala dupa infectia cu sterptococ beta hemolitic). Procesele inflamatorii cronice nu cedeaza la AINS, fiind necesara corticoterapia pentru stingerea lor.

8.1 Infectia de focar

Infectia de focar este o infectie localizata, cu evolutie cronica, cu modificari minime locale, asociate cu manifestari clinice generale (ex. febra, stare de rau, mialgie) si sindrom inflamator paraclinic VSH, fibrinogen crescute).

Infectia de focar este de obicei asociata cu sfera stomatologica, infectiile dentare localizate fiind legate de manifestari sistemice ale aparatului cardiovascular, osteo-muscular si ale sistemului nervos. Se crede ca aceste conditii sunt cauzate prin difuzarea microorganismelor sau a produselor lor toxice de la nivelul infectiilor dentare, ale gingiilor si sau amigdalelor in circulatie.

9. Sepsisul

Sepsisul este o conditie medicala grava, care se caracterizeaza printr-un raspuns inflamator sistemic si prezenta unei infectii cunoscute sau suspectate.

Sepsisul poate duce la soc septic, disfunctie multipla de organ si deces.

Sepsisul presupune prezenta

• Portii de intrare
• Focarului septic
• Bacteriemiei prezenta de bacterii viabile in sange
• Metastazelor septice

Conceptul actual asupra sepsisului consta in faptul ca raspunsul imunitar al gazdei la infectie cauzeaza cele mai multe dintre simptome, ele fiind  consecinta modificarilor hemodinamice si leziunilor de organ.

Acest raspuns al gazdei a fost numit sindromul de raspuns inflamator sistemic SRIS) si se caracterizeaza prin:

• Un ritm cardiac accelerat peste 90 batai pe minut)
• Frecventa respiratorie ridicata peste 20 respiratii pe minut)
• Valori crescute ale numarului de leucocite peste 12000/microlitru)
• Temperatura corporala crescuta sau redusa peste 38 ° C sau sub C).

Sepsisul este diferentiat de SRIS prin prezenta unui agent patogen cunoscut.
De exemplu, SRIS si o cultura de sange pozitiva pentru un agent patogen indica prezenta sepsisului.

10. Alte forme de infectie

10.1 Infectia secundara

Infectia secundara este o infectie care apare in timpul sau dupa tratamentul efectuat pentru o alta infectie. Aceasta poate fi rezultatul tratamentului in sine sau consecinta imunosupresiei datorate primei infectii.

De exemplu, o infectie micotica vaginala care apare dupa tratamentul cu antibiotice pentru o infectie bacteriana este o infectie secundara sau dezvoltarea unei pneumonii bacteriene ca urmare a unei infectii virale ale tractului respirator superior.

10.2 Infectia subclinica

O infectie subclinica este o infectie asimptomatica fara semne clinice aparente) determinata de un agent microb, parazit intestinal, sau un virus), care de obicei este patogen si  care, cel putin la unele persoane va produce boala. Multi agenti patogeni sunt raspanditi silentios de catre gazdele lor.

Un exemplu de o infectie asimptomatica este o raceala usoara, care nu este observata de persoana infectata, dar este raspandita de aceasta si va produce boala altor persoane.
Aceste infectii, pot deasemenea, cauza probleme clinice ce nu au legatura directa cu infectia. De exemplu, o infectie netratata a tractului urinar la femei, poate provoca nastere prematura.

10.3 Infectia si cancerul

Exista mai multe cauze posibile de infectie, la pacientul cu cancer. Anumite tipuri de cancer interfera cu raspunsul sistemului imunitar (infiltrarea maduvei osoase), ceea ce duce la un risc crescut de infectie a pacientului. Aceste tipuri de cancer includ leucemia acuta, leucemia limfocitara cronica, mielomul multiplu, boala Hodgkin si limfom non-Hodgkin.

Anumite terapii utilizate pentru tratarea cancerului, cum ar fi chimioterapia (care suprima productia in maduva osoasa de leucocite, hematii si trombocite), radioterapia, transplantul de maduva osoasa, tratamentele care folosesc corticosteroizi, pot duce la cresterea riscului infectios la pacientul cu cancer .

Mielosupresia este termenul folosit pentru a descrie scaderea numarului leucocite, hematii si trombocite din sange circulant. Mielosupresia este adesea un efect secundar al chimioterapiei si / sau radioterapiei.

In acest context, neutropenia este cel mai mare predictor al infectiei la pacientii cu cancer. Doi factori cheie sunt importanti in estimarea potentialului ca un pacient sa experimenteze un episod infectios atunci cand este in mielosupresie. Acesti factori includ:

1. Gradul de neutropenie, si anume, cu cat numarul de neutrofile este mai mic, cu atat mai probabil pacientul va avea o infectie;
2. Durata neutropeniei, adica, cu cat mai mult timp pacientul este neutropenic, cu atat mai mare este probabilitatea de infectie;

Malnutritia proteica pe care o au unii pacienti cu cancer poate avea ca rezultat suprimarea sistemului imunitar, ceea ce duce la un risc crescut de infectie.

Multi pacienti cu cancer dezvolta infectii din cauza procedurilor care intrerup integritatea pielii, reprezentand porti de intrare pentru microorganisme. Aceste proceduri includ interventii comune in ingrijirea pacientilor cu cancer, cum ar fi punctiile venoase, biopsiile, inserarea de catetere urinare, precum si utilizarea pe termen lung a cateterelor venoase centrale. Rata de infectare asociata cu utilizarea pe termen lung a cateterelor venoase centrale la pacientii cu cancer este estimata a fi aproximativ 60%.