FIZIOPATOLOGIA SISTEMULUI IMUN

GENERALITATI

Ca orice sistem cibernetic biologic, si SI poate fi afectat la nivelul uneia sau mai multor segmente ale sale. In plus, folosind informatia biostructurala, SI este mai vulnerabil decat sistemele care folosesc alt tip de informatie. Usurinta cu care pot sa apara dereglari ale SI, poate fi explicata prin:

informatia antigenica de tip structural (nu energia ca in sistemul nervos), poate suferi modificari nedorite in cadrul fenomenelor de procesare;

identitatea informatiei antigenice cu cea a organismului;

modalitatea lenta de preluare a informatiei structurale, astfel ca diferite imunogene pot produce leziuni ireversibile inainte ca celelalte sisteme ale organismului sa poata interveni;

actiunea prin cooperare celulara dintre celule, eficienta dar greoaie, pasibila de numeroase greseli, cu stabilitate si randament scazute.

PARTICULARITATI ALE FIZIOPATOLOGIEI SISTEMULUI IMUN

a afectarea uneia dintre verigile SI perturba functionalitatea intregului sistem;

b - toate tulburarile afecteaza circuitul informational antigenic, cumanifestari clinice de autoagresiune;

c SI actioneaza identic fata de seIf si non seIf, patologia autoimuna este de ordin cantitativ, asa incat bolile autoimune sunt de fapt boli imune. Acestea sunt datorate unor tulburari provocate de actiunea unui antigen seIf sau non seIf.

TULBURARILE ETAPEI I

S-au descris 5 categorii de modificari patologice ale acestei etape:

1. Incrucisarea - antigenele externe cu antigenele proprii. Antigenele crossreactive sunt structuri exogene, heterologe cu proprietati imunogene, care poseda epitopi cu specificitate similara unor grupari chimice proprii.

In patologia umana, cele mai cunoscute leziuni antigene crossreactive au fost observate in:

cancerul de stomac si de ovar, in care celulele canceroase contin Ag asemanatoare cu Ag de grup sanguin si care amorseaza prin reactie incrucisata elaborarea de anticorpi hemolitici;

dupa vaccinarea antirabica, prin introducerea de antigene  asemanatoare cu cele ale tesutului cerebral uman si care produc encefalita imuna;

cardita reumatismala poststreptococica, produsa de streptococul hemolitic din grupa A, care prezinta un Ag, o proteina din structura membranei, asemanatoare cu o fractie proteica miocardica. Ag streptococic produce elaborarea de anticorpi care actioneaza si impotriva miocardului propriu, producand leziuni de degenerescenta fibrinoida. Mentionam ca leziunile endocardice se produc prin alt mecanism, si anume prin  formarea de complexe imune;

colita ulceroasa (rectocolita ulcero-hemoragica), unde s-a pus in evidenta o reactie incrucisata intre antigenele de E.coli si celulele epiteliale colonice;

spondilita anchilozanta, in care s-a dovedit o reactie incrucisata intre HLA-B 27 si unele linii de Klebsiella;

boala GRAVES-BASEDOW in patogenia careia sunt implicati anticorpi anti-yersinia enterocolitica (germene de frigider) crossreactivi cu receptorul TSH al tireocitului.

2. Expunerea neadecvata a antigenului

Un astfel de mecanism este prezent in unele infectii cronice. El consta in durata crescuta de activare a Ag, in continua lui prezentare de catre APC. Pe aceasta cale se pot produce in cantitati moderate anticorpi antistructuri proprii si leziuni tisulare. Acest mecanism se intrica adesea cu cel al reactiei incrucisate deoarece aproape ca nu exista structura non seIf care sa nu fie reprezentata in seIf. Reactia incrucisata devine insa efectiva numai daca exista o continua stimulare a efectorilor imuni. Se  adauga si eliberarea permanenta de structuri proprii modificate sau nu, din leziunile infectioase. Asa se intampla in LES.

3. Expunerea de antigene sechestrate

Referat: Vitaminele - surse alimentare de vitamine Referat: 41 de sfaturi pentru viata lunga recomandate de doctor

Ag sechestrate sunt Ag izolate prin bariere morfo­-functionale de sistemul imun in cursul dezvoltarii ontogenetice.

Ruperea barierei morfofunctionale determina invadarea mediului intern si declansarea reactiei imune. Exemple:

oftalmiile imune. Inflamatia tractului uveal (coroida, iris, procese ciliare) si a umorii apoase, prin eliberarea unor antigene sechestrate din cristalin in urma interventiilor chirurgicale care rup capsula acestuia;

sterilitatea masculina prin spermoliza. Producerea de anticorpi antispermici prin expunerea unor antigene datorate stazei si leziunilor epididimo-testiculare;

anasarca fetoplacentara prin expunerea fata de sistemul imun matern a unor Ag fetale.

4. Achizitia unui epitop de tip 'purtator'

Se face prin mai multe cai:

modificarea intrinseca a antigenului seIf;

fixarea de medicamente pe structuri proprii, carora le confera un nou epitop (metildopa, procainamida, hidralazina, hidantoina);

virusuri;

reactia grefa contra gazda.

5. Expunerea neadecvata a glicoproteinelor codificate in MHO. Asocieri de boli cu patogenie imuna si HLA (aproximativ 40 de boli):

- spondiloza anchilopoetica: HLA-B 27;

- hepatita cronica: HLA-B8.

MODIFICARI INTRINSECI ALE CELULELOR DIN ETAPA A II-A

Celulele din etapa a doua integrativa a informatiei antigenice (care inultima instanta determina amploarea efectorului) poate fi afectata in sens hipofunctional (imunodeficiente) sau hiperfunctional (boli autoimune); afectarea acestora reflectata asupra balantei clonale, confirma faptul ca celulele helper si cele supresoare sunt elemente cheie in patogenia bolilor imune.

1. Modificari ale celulelor supresoare

a. Scaderea functionalitatii celulelor Ts, ar putea 'defrenind'' functia celulelor Th, sa conduca la cresterea nivelului si a eficientei efectorilor imuni. Este o situatie caracteristica bolilor autoimune, in care functia si numarul celuleIor Ts sunt scazute.

Scaderea activitatii T5:

encefalomielita alergica experimentala;

scleroza in placi;

lupusul eritematos sistemic;

poliartrita reumatoida;

sindromul SJOGREN;

tiroidita autoimuna;

hepatita cronica experimenta autoimuna;

sclerodermia.

b. Cresterea functionalitatii celulelor Ts poate conduce la aparitia de boli imune. Ne referim la forme de agammaglobulinemie asociate cu deficite imunologice si cu cresteri ale Ts. In acest sens, se descriu asocieri intre 'imunodeficiente si autoimunitate'. Fenomenul a fost explicat prin doua mecanisme:

scaderea formarii unui efector (Ig), care fiind si Id - anti ld, determina prin dezechilibru cresterea unei celule Ig cu efect nociv;

lipsa unei imunglobuline, permite ca Ig non seIf complementara sa stimuleze neadecvat reteaua, determinind dezechilibrul in cadrul comunicarii            intercelulare imune.

Cresterea activitatii Ts:

lepra;

candidoza;

histoplasmoza;

rujeola;

boala HODGKIN;

TBC pulmonar.

IMUNODEFICIENTE ASOCIATE CU SINDROAMELE IMUNE

2. Modificari ale celulelor helper

Th sunt crescute in majoritatea bolilor autoimune, exista insa bolnavi la care nu se constata acest lucru sau se constata chiar scaderea functiei Th. Exemplu: SIDA se caracterizeaza prin scaderea considerabila a celulelor Th.

3. Modificari ale reglarii raportului Ts/Th

Prin prisma retelei imune se poate admite asocierea cresterii Ts cu scaderea Th si invers. In ambele situatii, exista tulburari imune, desi nu exista o stricta concordanta morfologica. In cadrul unui raspuns imun, la un Ag non seIf, o celula activa pe linia helper activeaza o celula inactiva pe linia supresoare. Blocarea acestui circuit poate duce la diferite forme de    boli autoimune.

MODIFICARI ALE ETAPEI A III-A, A EFECTORILOR IMUNI

Senescenta imuna.

La toate speciile de mamifere exista o scadere progresiva a performantelor SI, odata cu inaintarea in varsta si ca o consecinta, o crestere a incidentei unor boli.

La om ceasul biologic al acestui fenomen este corelat cu talia timusului. Astfel, scaderea functiilor imunitare se manifesta la o perioada scurta dupa pubertate, cand incepe si involutia gradata a timuslui, singurul organ care suporta acest proces. S-a observat ca longevitatea este invers proportionala cu ritmul de involutie a timusului.

Concret, s-a constatat si s-a reprodus experimental reducerea globala a functiilor celulelor T, atat efectorii, cat si imunoreglatoare. Raspunsul lor la agenti ai proliferarii blastice (fitohemaglutinina, concanovalina), este redus si intarziat in mediile de cultura in cazul LT provenite de la batrini, fata de cele provenite de la tineri. Acelasi lucru s-a demonstrat si fata de raspunsul lor la allogrefe si tumori.

Deficitul functional al celulelor T se manifesta si la nivelul imunomodularii. Scade mai pregnant functionalitatea sistemului celular helper. Si aici se produce mai ales o scadere functionala decat numerica. Scade semnificativ productia de IL-2, factor important in activarea etapei efectoare, atitumorale, cat si celulare (Ig, Tc). Celulele NK se pare ca isi mentin nealterata functia.

Reducerea functiei LTs este mai putin importanta, totusi exista. Cresterea libera de autoanticorpi, precum si a unor paraproteine la varstnici, care erau considerate apanaje ale functionalitatii aberante a LB, se atribuie astazi alterarii functiei LTs.

Celule NK nu par sa fie afectate de senescenta.

Toate aceste fapte sunt profund influentate de involutia timusului asociata cu procesul de imbatrinire.

Subrezirea raspunsului imun celular poate fi o justificare pentru multe afectiuni pe care le recunoastem ca imunodeficitare asociate cu imbatrinirea, cum sunt: ATS, boala ALZHEIMEN, diabetul zaharat tip II.

Spre deosebire de situatia celulelor T, exista pareri contradictorii referitoare la efectul varstei asupra limfocitelor B. Exista totusi modificari sigure ale imunglobulinelor. Nivelul sanguin al IgG si IgA este crescut, iar cel al IgM este crescut, prevalenta gamapatiilor monoclonale benigne creste la varstnici. In Scandinavia se intalnesc la peste 10% din octogenari.

Raspunsul imun cu anticorpi este redus la batrani, dar numai fata de antigenele timodependente. Raspunsul obtinut la vaccinari este slab la batrini.

Legatura cu imbatrinirea a functiei NK a fost semnalata, dar este nesemnificativa.

Pe scurt, odata cu imbatrinirea, scade activitatea celulelor T, atat cea efectoare, cat si cea imunoreglatoare. Rezulta o incompetenta a imunitatii celulare si o dereglare a productiei de autoanticorpi si paraproteine.

Se stie ca nu exista o scadere numerica a celulelor, dar este evidenta scaderea capacitatii proliferative.

Consecintele clinice ale acestor modificari nu sunt complet stabilite, dar multi specialisti considera cresterea incidentei infectiilor, a cancerului, a arteriosclerozei, a diabetului zaharat si a dementei senile ca fiind strans corelata cu imbatrinirea.