Ficatul: a doua linie de aparare impotriva bolii

Ficatul: a doua linie de aparare impotriva bolii

Anticii respectau ficatul si il considerau centrul sufletului, organul cel mai important al corpului. Totusi, in secolele care au urmat, ficatul a fost in mod inexplicabil neglijat in profesiunea noastra: "De fapt, rela-teaza Benjamin F. Miller si Ruth Goode in cartea «Omul si corpul sau», in urma cu aproximativ o generatie, cei care au scris texte despre cor-pul uman nu au vazut in ficat decat un furnizor de bila pentru digestie. Astazi recunoastem din nou ficatul ca pe un organ extraordinar. el nu este romantic ca inima si nici profund misterios precum creierul, dar are multe motive sa pretinda la un monopol: este maistrul chimic al corpului, rezervorul si distribuitorul de carburant, centrul de control al otravurilor. Daca am face o lista, i-am putea usor recunoaste cinci sute de functii distincte."

Natura a confirmat importanta acestui organ, care este cel mai volu-minos si cel mai robust existent in interiorul corpului, acordandu-i o protectie speciala prin amplasarea sa la adapostul puternicei centuri musculare a diafragmei si a meterezei osoase alcatuite de coastele infe-rioare. Este o glanda extrem de viguroasa, capabila sa reconstruiasca ce-lulele pe care le-a pierdut si sa le regenereze pe cele deteriorate. El con-tinua sa functioneze chiar si cand este redus la 20% din volumul sau. In unele cazuri de cancer, s-a putut extirpa pana la 90% din ficat si, cateva luni mai tarziu, glanda isi recapatase marimea normala, atunci cand pa-cientul a supravietuit operatiei. Il putem privi ca pe un organ nemuritor. Cu toate acestea, abuzuri constante sub forma de malnutritie, medica-mente nocive, otravuri si infectii pot, cu timpul, sa-l epuizeze.

Omul primitiv si-a gasit hrana si mediul ambiant in jungla. Desi a fost parcurs un drum lung in miile de ani care ne separa de era preisto-rica, abdomenul uman contine un ficat a carui chimie de baza este iden-tica cu a omului din jungla. Civilizatia a adus schimbari progresive in hrana omului si in obisnuintele lui alimentare. Hrana a fost preparata, apoi sarata, iar mai tarziu tratata chimic. Dar ficatul omului nu a suferit nici o transformare.

Ficatul este, deci, in acelasi timp, laboratorul chimic al corpului si cel mai important organ de dezintoxicare. Importanta lui este atat de mare, incat omul, in lipsa lui, nu poate trai decat cateva ore. Este moti-vul pentru care chirurgii il supravegheaza cu multa neliniste si evita sa se atinga de el, mai putin in ocaziile rare in care trebuie sa extirpe o tu-moare, abces sau chist. Oricine a studiat serios ficatul poate sti ca multi-plele sale activitati sunt atat de complexe, incat te si poti pierde in ele ca intr-un labirint. Iata de ce ma voi limita la a analiza rolul ficatului uman din perspectiva a ceea ce eu numesc functiile sale de linie secundara de aparare a corpului impotriva bolii, digestia constituind prima line.

Datorita enormei influente pe care ficatul o are asupra intregului or-ganism, am consacrat mult timp studiului sau in ceea ce are ca aspecte originale. Am descoperit astfel cateva fatete ale activitatilor sale, ramase necunoscute pana atunci. Aceste cercetari mi-au permis sa pun la punct regimuri pentru bolnavii al caror ficat era epuizat si care si-au putut ast-fel redobandi sanatatea.

Dintre toate elementele alcaline ale corpului, sodiul este cel mai important. Cred ca ficatul este depozitul acestor substante alcaline nece-sare mentinerii echilibrului acid-baza din organism. Sodiul este prezent in toate celulele, iar natura a prevazut numeroase centre de aproviziona-re cu aceasta substanta la care ficatul face apel in caz de nevoie. Aceste suprafete de concentrare functioneaza ca un tampon si permit, in plus, neutralizarea otravurilor acide si corozive. Printre rezervoarele cele mai importante de sodiu primar citam: muschii, creierul, nervii, maduva oa-selor, pielea, mucoasa gastrica si intestinala, rinichii, ficatul, acesta fiind cel mai important. Este, dintre toate organele, cel mai bogat in sodiu, care este elementul sau chimic de baza. Calitatea sa de cel mai impor-tant rezervor de sodiu ii acorda statutul de cea de-a doua linie de apa-rare a corpului

Cand, pentru a neutraliza acizii, ficatul si-a epuizat rezerva de so-diu, functionarea sa este atat de dereglata, incat poate produce boala. Realizati faptul ca, daca ficatul ar putea sa mentina puritatea fluxului sanguin, filtrand otravurile nocive, omul ar trai vesnic, cu exceptia unor accidente fizice? Numai atunci cand capacitatea filtranta a ficatului este micsorata, otravurile pot trece in circulatia sanguina. Atunci apar si simptomele bolii; iata de ce este atat de important sa ne su-praveghem ficatul

Daca sodiul este atat de important pentru sanatate, cum il putem ob-tine si conserva? Sodiul este unul dintre elementele care compun hrana noastra. Sursa cea mai bogata in sodiu se gaseste in regnul vegetal si in unele tesuturi animale ca muschii si ficatul. "Asadar, ati putea spune, nu-mi prea plac legumele. Voi manca deci putini cartofi si multa carne. Nu voi fi nevoit astfel sa ma tem de nimic". Din nefericire, nu asta este solutia.

Pentru a obtine sodiul din carne ar trebui mancata cruda, sau cat mai cruda posibil. Este usor de dovedit dintr-o simpla analiza a urinei ca, cu cat carnea este mai preparata, cu atat mai multi acizi putrificati vom gasi in urina. Asta inseamna ca, cu cat mancam mai putina salata si mai multa carne fiarta, epuizam sodiul din ficat.

Dupa digerarea unei mese, tot sangele din intestine patrunde direct in ficat si il traverseaza. Elementele utile din hrana digerata sunt retinute in ficat care: 1) reconstituie tesuturi noi; 2) pregateste carburant pentru aprovizionarea muschilor; 3) pune excedentele in rezerva.

Toxinele si alte substante daunatoare sunt neutralizate de ficat si eliminate prin secretia acestuia, bila. Se intampla ca ficatul sa nu reu-seasca sa neutralizeze complet aceste substante toxice din cauza unei al-calinitati insuficiente. In acest caz, bila curge spre intestinul subtire in-tr-o forma toxica. In timpul trecerii acesteia prin intestin - in afara de cazul unei respingeri rapide sub forma de voma -, o mare parte din ma-teria daunatoare este absorbita din nou, cauzand in grade diferite, infla-matii intestinale.

Prezenta bilei toxice in intestin poate sa impiedice digerarea ali-mentelor folositoare, producand o indigestie toxica, formarea gazelor si dureri abdominale. Din anumite puncte de vedere, bila este comparabila cu urina. In mod normal, ea este de culoare galben deschis, de reactie alcalina si neiritanta pentru tesuturile cu care se gaseste in contact. In cazurile patologice culoarea ei devine mai inchisa, cel mai mare grad de toxicitate fiind atins cand este de culoare verde inchis sau neagra. In acest caz, ea exercita o actiune acida si coroziva asupra tesuturilor adia-cente. Aceasta nu poate face decat rau. O bila alcalina este necoroziva si compatibila cu orice fel de hrana. Dar, cum ficatul pierde progresiv so-diul - epuizat de neutralizarea prea multor toxine - sarurile de sodiu se formeaza mai greu. Atunci cand bila devine prea iritanta spre a fi varsa-ta in duoden (prima portiune a intestinului subtire, unde curge canalul biliar), este stocata provizoriu in vezica biliara, unde este neutralizata.

Dar o bila toxica, acida sau coroziva este incompatibila cu multe alimente, in consecinta provoaca o inflamatie a ficatului, a cailor biliare, a vezicii si a intestinelor. Uneori este impinsa spre stomac si expulzata prin voma. In duoden, iritatia cauzata de o bila anormala poate sa se tra-duca prin arsuri care provoaca spasme foarte dureroase. Victima alearga la doctor care recomanda o radiografie si, dupa ce studiaza cliseele, con-stata existenta unui ulcer. Propriile mele cercetari demonstreaza ca circa 99% din ulcerele diagnosticate nu sunt de fapt decat arsuri datorate unei bile anormale. Aceste spasme reprezinta boala cea mai frecventa a civi-lizatiei noastre moderne. Pentru a usura simptomele ei neplacute se re-comanda milioane de pilule, drajeuri sau prafuri antiacide. Bineinteles, se poate intampla ca o corodare cauzata de o bila prea acida sa evolueze in ulcer, dar, din fericire, acest lucru se produce numai in mod foarte rar.

Cand sodiul din ficat este epuizat, celulele lui mor si faza finala a acestui proces este ciroza hepatica. Insa, cu mult inainte de a se mani-festa simptomele caracteristice, ficatul amenintat de ciroza este deja afectat in mod serios.

Civilizatia, cu alimentele ei falsificate, concentrate si sintetice, este raspunzatoare pentru enormele cantitati de leacuri antiacide care sunt vandute si consumate sub forma de pilule, drajeuri si guma de mestecat - "leacuri" care aduc o usurare provizorie, dar nu vizeaza cauza raului.

Vreau sa citez aici un caz interesant de proasta functionare a rini-chilor si ficatului, cazul unui barbat care avea 61 ani cand am inceput sa-l tratez. Era tintuit la pat de doi ani, cu o hidropizie a picioarelor si a abdomenului. Burta lui era enorma, glandele sale suprarenale erau pu-ternic activate. Urina sa avea consistenta unei melase groase, incarcata de puroi si albumina, ii curgeau balele fara incetare si respira greu din cauza presiunii exercitate de lichidul abdominal asupra diafragmei. Era insa un om voluntar si hotarat sa se vindece. Avea norocul sa fie ingrijit cu un devotament admirabil de fiica sa. Istoria sa alimentara m-a facut sa descopar ca fusese un mare mancator de fainoase si deserturi. Toate mesele sale se terminau cu prajituri, tarte sau alte produse de patiserie. Putin impotriva vointei lui, fiica sa a inceput sa-i dirijeze alimentatia. A fost obligat, timp de cateva saptamani, la un regim de sucuri de fructe diluate. I-am facut punctii si, atunci cand problemele grave au fost eli-minate, peretele sau abdominal a devenit atat de flasc, incat puteai simti palpand intestinele, ficatul, splina. Ficatul era cam de marimea unei por-tocale mari, dur, noduros, sclerozat.

In toti acesti ani de practica medicala, nu am vazut vindecandu-se un bolnav a carui situatie parea atat de disperata. Dupa trei saptamani, edemul de la picioare disparuse, dar problemele abdominale se acumu-lasera din nou. Urina devenise limpede, iar albumina fusese redusa. Hrana sa consta din proteine usor de digerat, din legume si fructe crude sau fierte, iar fainurile si produsele de patiserie erau interzise. A protes-tat, dar dupa cateva saptamani s-a obisnuit foarte bine cu regimul. Dupa sase luni, orice urma de albumina disparuse. In primul an de tratament, a fost necesara o punctie abdominala pe luna pentru a elimina, de fie-care data circa 20 litri de lichid. A putut atunci sa faca mici treburi in casa sau in gradina. In al doilea an, era suficienta o punctie la doua luni, pentru a elimina 6-8 litri de lichid. In al patrulea an, nu a mai avut ne-voie de punctie. In urma uriasei distensii, muschii abdominali erau sla-biti si l-am prevenit impotriva unei posibile hernii ombilicale. Muscu-latura sa generala, in acel moment era in perfecta stare, iar pielea nete-da, supla si deschisa la culoare.

Intr-o zi insa a vrut sa ridice o greutate prea mare si, cu toate ca purta o centura abdominala, s-a produs o hernie strangulata. A fost ne-cesara o interventie chirurgicala, dupa care s-a refacut foarte repede. Astazi, la 12 ani de la inceputul tratamentului, munceste normal, ocu-pandu-se de propria gradina si de cele ale unor vecini. La 73 ani, este perfect sanatos si, extraordinar, ficatul sau si-a redobandit marimea si functiile normale.

Un caz mai simplu este cel al unui bolnav de 35 ani care se plangea de lipsa de pofta de mancare. Examenele au demonstrat ca suferea de o toxemie a ficatului. Disperat si neputand sa doarma, era un fel de carpa care se tara facandu-ti mila. L‑am obligat sa nu iasa din camera 5 zile, timp in care i-am prescris un regim cu supe de legume diluate. Ficatul sau a fost astfel destul de restabilit pentru a putea sa asimileze alimente adevarate. I-am precizat, prescriindu-i regimul, ca alimentatia si nutritia nu erau unul si acelasi lucru. Omul este hranit, nu prin alimentele pe care le absoarbe, ci numai prin ceea ce poate digera si asimila din ele.

Ficatul este, deci, principalul organ de dezintoxicare, vrajitorul care isi indeplineste magia chimica cu o eficienta calma, filtrul pe care il tra-verseaza toate substantele inainte de a se integra in circulatia generala. Atat timp cat ficatul isi indeplineste functiile, fluxul sanguin ramane pur. Cand el este afectat, toxinele patrund in circulatie si provoaca irita-rea, distrugerea si, in cele din urma, moartea.