Boala si multiplele ei aspecte

Boala si multiplele ei aspecte

Care sunt, exact, aceste boli ale civilizatiei? Ce este de fapt boala? De unde vine ea? De ce loveste ea corpul omenesc? Care este momentul precis in care un om sanatos devine un om bolnav? Daca trebuie sa va ajut sa intelegeti importanta regimului in viata dumneavoastra, atunci trebuie sa pun aceste intrebari si inca multe altele.

Omul de rand este in general incurcat de astfel de intrebari si, daca da raspunsuri, ele sunt de obicei incorecte.

Nu este oare straniu sa constati ca o persoana pastreaza in memorie informatii cat se poate de putin importante - rezultatele la cursele de cai sau la meciurile de fotbal, versurile vreunui cantecel la moda, laureatii recompenselor academice - si ignora mai mult sau mai putin cum lu-creaza propriul sau corp sau cauza pentru care acesta sufera durere, boa-la sau intreruperea activitatii unor organe?

Se gandeste cineva oare, atunci cand vede stralucirea unui licurici, ca observa fenomene chimice mult mai complexe decat cele mai moder-ne experiente dintr-un laborator atomic?

Puteti fi mandri ca intelegeti misterele motoarelor cu reactie sau ale rachetelor trimise pe Luna, dar puteti oare sa va localizati ficatul? In mod normal nu, adica atat timp cat ficatul dumneavoastra isi indepli-neste functiile de o complexitate uluitoare. Dar, atunci cand va face sa suferiti, il bagati oare in seama? Cum observa, cu multa intelepciune dr. Ian Stevenson: "Daca un om nu se studiaza atunci cand se simte bine, o s-o faca sigur cand este bolnav".

De o maniera generala, nu ne cunoastem decat suprafata exterioara a corpului. Activitatile sale complexe de functionare nu sunt resimtite decat ca o vaga senzatie de bunastare pana in momentul de alarma re-prezentat de durere. Daca o aschie ne-a intrat in deget, o uitam destul de repede. Mai tarziu, ne displace sa observam tesuturile umflate si rosii din cauza inflamatiei, fara sa intelegem ca organismul da fara incetare o lupta biologica pentru supravietuire. Umflatura si inflamatia (furuncul sau abces) sunt o masura inteleapta de aparare a corpului, deoarece con-stituie o izolare, o baricada care impiedica dusmanul (microb, otrava) sa inainteze cat mai mult in corp. Jenat de degetul care doare, omul se ra-neste pe fata cand se rade, si picaturi de sange incep sa-i siroiasca pe fata. El nu intelege ca inflamatia provoaca durerea in deget tocmai pen-tru a-l impiedica sa se serveasca de el. A pune in repaus elementul ra-nit pentru a-i permite sa fie reparat - iata o precautie inteleapta a naturii. Vazand uscandu-se sangele pe obraz, se gandeste omul oare ca sangele este lichid in venele sale, dar solid pe marginea ranii? Nu vede nimic miraculos in acest proces de coagulare care impiedica sangele sa se scurga prin rana deschisa? Oamenii de stiinta care studiaza fenome-nul gandesc totusi ca el este miraculos.

"Este dezonorant pentru un suflet care gandeste sa traiasca intr-o casa atat de minunat construita cum este corpul fara sa vrea sa se fami-liarizeze cu admirabila sa structura", a declarat Robert Boyle (nascut in 1627). Din nefericire, la vremea lui, el nu putea beneficia de informatii stiintifice precise asupra "admirabilei structuri a casei sufletului tau" dar, in zilele noastre, cititorul interesat poate foarte bine sa se docu-menteze asupra mecanismului corpului sau, subiect pe care nu pot decat sa-l ating in aceasta carte. Nu am, dealtfel, de loc pretentia de a face din pacient un doctor in zece lectii.

Pentru a intelege boala, trebuie sa intelegem celula vie. Corpul fie-carui om se compune din miliarde de celule, fiecare dintre ele fiind un mecanism extrem de complex. In zilele noastre insa, cunoasterea acestui mecanism este foarte imperfecta. Cand corpul este bolnav, celulele sale devin anormale in moduri diferite. Bolile se pot imparti in doua catego-rii: bolile prin infectare, cauzate de virusi sau bacterii care patrund in corp; bolile prin degenerescenta, cauzate in general de substante toxice produse chiar de organele dereglate, sau introduse odata cu aerul sau hrana. Impotriva acestor doua tipuri de atac corpul lupta cu toate mijloa-cele sale, incercand sa neutralizeze materia nociva sau sa elimine din mediul atins orice factor defavorabil. Se poate spune ca istoria medici-nei a inceput atunci cand primii oameni s-au ranit sau s-au imbolnavit. Cea mai veche dovada a bolii umane a fost furnizata de oseminte. Exa-minarea unor mumii egiptene a scos la iveala reumatisme articulare si tuberculoze ale sirei spinarii, iar pe peretii unei pesteri din Pirinei s-a descoperit o pictura din epoca aurignaciana (cca. 15000 i.H.), reprezen-tand, fara nici o indoiala, pe cel mai vechi medic cunoscut - un vraci imbracat in piei de animale si purtand pe cap ceva impodobit cu coarne de cerb.

Omul primitiv credea ca boala este cauzata de demoni introdusi in corpul sau (anumite popoare salbatice o mai cred si astazi). Persoana bolnava era considerata ca vrajita. Era izolata de trib si puterile magice ale unui om al medicinei, in speta vraciul, erau necesare pentru a speria si expulza spiritele rele, sau demonii, astfel incat victima sa poata fi vin-decata.

Intr-o epoca mai civilizata, in vechiul Egipt, se cerea pacientului care lua medicamente sa se roage: "Fii binevenit, o, tu, leac, care vei alunga ceea ce este in inima mea si in membrele mele". Chiar si pe vremea lui Platon persista credinta ca boala este datorata maniei zeilor. Numai aparitia eliberatorului Hipocrate, in epoca de aur a Greciei a facut sa dispara magia, superstitia si demonologia. El a scos arta medi-cala, asa cum spune si sir William Osler, "afara din tenebrele orientale, pline de fantome, catre lumea orbitoare a claritatii occidentale".

S-a spus ca datoram totul fie Naturii, fie grecilor antici. Din punct de vedere medical, afirmatia este adevarata, iar Hipocrate i-a invatat pe oameni cum sa o ajute pe Mama Natura in munca ei. El stia ca boala are o cauza si urma un anumit curs; ca prin diferite regimuri corpul putea sa fie afectat sau debarasat de ea. El stia ca nu trebuie sa nesocotesti legile naturii si ca aceste legi nu se schimba vreodata.

Invatamintele civilizate ale lui Hipocrate si ale discipolilor sai au fost acoperite de praful Evului Mediu cand superstitia, magia si igno-ranta au fost din nou atotstapanitoare. Biserica s-a inspirat de la oamenii medicinei, de la doctorii-magicieni, de la vracii tribului. Odata cu cre-dinta reinnoita ca boala era cauzata de o posedare demonica au aparut si tratamente pe masura: rugaciuni, exorcism, punerea mainilor, contem-plarea moastelor. Victima se vindeca sau murea. Dar gratie minunatelor puteri de recuperare ale corpului uman, se intampla adesea ca ea sa-si redobandeasca sanatatea cu toata lipsa de ingrijire sau in ciuda oribilelor decocturi pe care era pusa sa le inghita. Faptul ca unii reuseau sa supra-vietuiasca era o minunata dovada a multiplelor linii de aparare pe care corpul le ridica in calea raului.

Secolul al XVII-lea a vazut ivindu-se zorii medicinei stiintifice, dar in 1685 mai dainuiau inca metode stranii de tratament. Nici chiar un rege, Carol al II-lea al Angliei nu le-a scapat. Marturie - aceasta poves-tire pe care doctorii H.M. si A.R. Somers au publicat-o cu titlul "Doctorii, Bolnavii si Sanatatea":

"Intr-o zi, Regele, pe cand se barbierea, a lesinat in dormitorul lui. Medicul sau a aplicat urmatorul tratament. I-a scos din bratul drept o oca de sange, apoi 8 uncii din umarul stang. Apoi i-a administrat un vomitiv si o injectie compusa din 15 substante. A fost apoi ras in cap si i s-a aplicat drept pe piele un medicament vezicant. Pentru a curata creierul s-a recurs la praful de stranutat, apoi la praful de ciubotica-cucului pentru a-l intari. Intre timp, a fost pus sa inghita alte vomitive, licori calmante si s-au efectuat alte luari de sange. Picioarelor regale li s-a aplicat un plasture facut din smoala si din excremente de porumbel. Ca sa fie masa bogata, au fost administrate urmatoarele substante: se-minte de pepene galben, rasina de frasin, scoarta de ulm, apa de cirese, extract de lacramioare, de bujor, de lavanda, perle dizolvate in otet, radacina de gentiana si, la sfarsit, 40 de picaturi de extract de craniu uman. In ultima instanta, s-a recurs la piatra de bezuar. Pacientul a murit insa."

Pacientii continuau sa moara cu miile in timpul epidemiilor care de-vastau natiunile civilizate. Atunci cand, in cea de-a doua jumatate a se-colului nostru, Louis Pasteur si discipolii sai au descoperit ca organisme minuscule intra in corp pentru a provoca tulburari, stiinta medicala a fost capabila sa elimine o categorie de boli.

Inaintea lui Pasteur, Rudolph Virchow formulase doctrina sa despre patologia celulara: orice boala este, de fapt, o boala a celulelor. Dupa parerea sa, corpul poate fi comparat cu o tara ai carei locuitori ar fi celu-lele. Boala ar fi, deci, un razboi al cetatenilor - celule - un razboi pro-vocat de actiunea fortelor inamice venite din exterior.

Alti cercetatori au adoptat teoria conform careia boala este un mij-loc de protectie pentru corp, o adaptare la circumstantele naturale.

"Boala, spun ei, nu este niciodata o capitulare in fata fortelor ob-scure ale decadentei si ale mortii, ea este, in special, o lupta pentru sa-natate". Iar dr. Hans Seyle observa ca: "Insasi conceptia despre boala presupune o lupta intre fortele de agresiune si mijloacele de aparare". Durerea, oricat de putin dorita ar fi, are o misiune utila. Este un avertis-ment dat de natura ca sa oblige bolnavul la repausul necesar vindecarii. Ea ne previne si in cazul in care corpul a suferit vreo stricaciune. Extre-mitatile nervilor, actionand ca receptori, adreseaza un mesaj prin impul-suri electrice creierului, iar noi, prin reactie, simtim durerea. Durerea poate fi provocata de o varietate de stimuli senzoriali, de ordin chimic, mecanic, termic sau electric. In cazul unei inflamatii datorate unei boli sau rani, avem de-a face, in mod obisnuit, cu o combinatie de presiune mecanica si iritatie chimica. Durerea ne avertizeaza intotdeauna ca ceva nu este in regula si este pentru medic unul dintre cele mai importante simptome ale bolii.

Atunci cand v-ati lovit, simtiti o durere violenta si va intrebati de ce omul este nenorocit cu aceasta senzatie. Iar mirarea dumneavoastra se transforma in disperare atunci cand vedeti o fiinta apropiata suferind din cauza cancerului. Dar durerea, incepand cu cea mai mica intepatura si pana la tortura unui calcul renal, este cea mai buna aparare a corpului. De exemplu, ea imobilizeaza un brat rupt pentru ca atelierul corpului sa il poata repara.

Corpul ranit sau bolnav incearca intotdeauna sa revina catre o stare de sanatate. Multe persoane se resemneaza sa accepte ca normale dureri surde, migrene, neajunsuri digestive.

Nu sunt de acord ca astfel de lucruri sa fie considerate normale. Pentru mine, adevarata sanatate este mai pretentioasa. Ajungem la ea urmand legile naturii; atunci cand le incalcam, apare boala. Sanatatea nu ne este facuta cadou la nastere de o natura binevoitoare. Ea este doban-dita si mentinuta datorita unei participari active, in concordanta cu regu-lile bine definite ale unei vieti sanatoase.

Suntem inclinati sa credem ca sanatatea poate fi cumparata in cap-sule intr-o farmacie si ca toti cei care au cu ce, si-o pot procura.

Desi nu au des ocazia sa o vada "pe viu", medicii stiu ce inseamna, de fapt, "sanatate stralucitoare". Si, totusi, nu s-au pus de acord asupra cauzelor bolii. De generatii, grupati in tabere dusmane, ei discuta daca boala este cauzata de X , de Y sau de Z.