Posibile evolutii ale Marii Negre privind securizarea Marii Negre

Posibile evolutii ale Marii Negre privind securizarea Marii Negre

Cel mai mare risc din regiune il reprezinta conflictele inghetate din regiunea ex-sovietica. Dintre acestea, cel mai grav si, posibil, cu impactul cel mai negativ, este conflictul transnistrean. Conflictul transnistrean poate avea efecte negative puternice asupra securitatii regiunii Marii Negre, afectand regiunea pe toate planurile (social, economic, militar, cultu­ral, al relatiilor internationale). Asadar, nesolutionarea acestui conflict genereaza insecuritate si instabilitate in regiune, iar acestea afecteaza nu doar aceasta regiune, dar si buna desfasurare a relatiilor dintre statele aflate in vecinatatea Marii Negre. Prin urmare, apar stari de tensiune, suspiciuni si neincredere intre tarile care au interese in Transnistria, afectandu-le din toate punctele de vedere: economic, politic, militar, al relatiilor interstatale.

Pe scurt, pe teritoriul Republicii Moldova exista si functioneaza o formatiune administrativa care detine toate caracteristicile unui stat avand moneda, armata, institutii. In plan international, aceasta formatiune nu este recunoscuta, insa acest lucru nu o impiedica sa intretina relatii economice si de alta natura cu state din Uniunea Europeana. Aceasta formatiune pseudostatala sta la baza conflictului inghetat din imediata apropiere a frontierei UE. Nesolutionarea acestui conflict este riscanta pentru intreaga regiune, din cauza activitatilor ilegale care se desfasoara pe acest teritoriu: spalare de bani, trafic de armament, de droguri, de fiinte umane si care se propaga in intreg spatiul Uniunii Europene.

Evolutii pozitive:[1]

- directionarea politicii externe de securitate si cooperare a Romaniei asupra regiunii extinse a Marii Negre, precum si asumarea propriilor interese in aceasta zona;

pozitia pe care o avem in raport cu aceasta regiune de maxim interes geopolitic ne ofera statutul necesar pentru a propune marilor puteri subiecte de natura politico- militare de interes national si care, in noile circumstante, sunt opuse intereselor acestora - Republica Moldova si conflictul transnistrean, acvatoriul Marii Negre, caile de transport a hidrocarburilor caspice, etc.;

- repozitionarea Romaniei pe scena internationala in calitate de producator si furnizor de securitate, pozitie sprijinita de catre Statele Unite ale Americii;

- promovarea in plan international a acestei regiuni si a problematicilor sale specifice, regiune de maxim interes pentru securitatea europeana, pentru transportul de resurse naturale din regiunea caspica cat si pentru stabilizarea si democratizarea Asiei Centrale si a Orientului Mijlociu;

- o noua pozitie pe scena internationala si mai multa sustinere, precum si noi perspective pentru a propune rezolvarea unor probleme stringente: democratizarea si integrarea euroatlantica a Republicii Moldova, rezolvarea imediata a conflictului transnistrean, precum si a celorlalte ,,conflicte inghetate", cat si impunerea in raport cu Ucraina in ceea ce priveste constructia Canalul Bastroe;

- regiunea caspica detine importante rezerve de hidrocarburi, care se preconizeaza suficiente pentru cel putin urmatorii 20 de ani, motiv care face ca aceasta regiune sa fie considerata principala sursa de energie alternativa celei arabe si iraniene, iar Statele Unite ale Americii si Marea Britanie depun eforturi pentru a detine controlul asupra sa;

- recunoasterea importantei pe care o are Romania in propunerea unei strategii euroatlantice in ceea ce priveste regiunea Marii Negre.

Elementele importante pentru evolutia zonei sunt doar alternativele politice ale statelor riverane, procesele de reforma ale NATO si ale UE si evolutia relatiilor dintre SUA, UE, F. Rusa si Turcia.

Desi evolutia de pana acum a fost destul de limitata, interesul fata de Organizatia Cooperarii Economice a Marii Negre, la care pot si sunt dispuse sa participe toate statele din regiune, a crescut.

Actiunile UE se concentreaza pe restructurarea si reorientarea activitatilor, in functie atat de noile conditii regionale si internationale, cat si de asteptarile statelor membre. Uniunea Europeana urmareste sa permita statelor membre sa-si asume in mod direct responsabilitati in promovarea de proiecte de cooperare, in scopul dezvoltarii contributiei institutiei la consolidarea securitatii si stabilitatii in zona Marii Negre, in special prin atragerea de noi membri.

Dintre toatea statele riverane Marii Negre, Rusia este cel mai mare. Din pacate, interesele acesteia geopolitice, geostrategice si geoeconomice au ramas neschimbate, oferind continuitate intereselor din timpul URSS. Acesta este si motivul pentru care isi protejeaza pozitiile detinute dinainte in zona. Avand in vedere aceasta situatie, ori de cate ori se planifica activitati de perspectiva de catre celelalte tari riverane Marii Negre, se impune luarea in considerare a pozitiei Rusiei, a puterii sale militare, economice si altele, pentru a putea fi evitat din timp un eventual esec. Conflictele din Transnistria, Azerbaidjan si Georgia au avut la baza intr-o anumita masura implicarea Rusiei. Prin puterea pe care o are - potentialul uman, resursele naturale, puterea militara etc. - acest stat obliga celelalte tari riverane sa tina cont de opiniile, atitudinile, pe scurt pozitia sa in tot ceea ce intentioneaza acestea sa faca, pe orice plan. Votul Rusiei in proiectele economice, militare, politice si nu numai propuse de catre statele riverane Marii Negre poate avea rezultate pozitive in ceea ce priveste securitatea, pacea si stabilitatea zonei.

In ciuda tuturor intereselor din zona, regiunea Marii Negre este o zona in plina evolutie si poate dezvolta in viitor un spatiu economic dinamic, dar care va fi mereu sub presiunea intereselor. Nu este exclus ca intentiile de dezvoltare economica a acestei zone sa descopere, in viitor, mijloacele potrivite de a implementa proiectele de dezvoltare atat pe plan geopolitic, cat si economic. Extinderile NATO si UE din ultimul deceniu au transformat zona Marii Negre in granita de est a spatiului occidental de securitate si dezvoltare economica. In ceea ce priveste tara noastra, Romania, ca tara membra NATO, se confrunta la frontiera de est cu amenintari si riscuri care pot afecta intreaga securitate a comunitati euro-atlantice, deoarece statele din zona Marii Negre se situeaza, in noul context geopolitic, in prima linie in combaterea principalelor riscuri si amenintari care ar putea afecta securitatea si dezvoltarea regionala, printre acestea: migratia ilegala, traficul de droguri, traficul de armament, fiinte umane, crima organizata, coruptia, frauda, conflictele inghetate (cum este cazul Transnistriei), proliferarea armelor de distrugere in masa[2]

Pentru Romania, consolidarea cooperarii si solidaritatii regionale sunt necesare pentru a asigura securitatea in zona Marii Negre. Din pacate, in perioada post decembrista, pe fondul situarii sale in regiunea de intersectare a spatiului euroatlantic cu cel rusesc, tara noastra si-a afirmat cu moderatie interesele geopolitice si geostrategice la Marea Neagra. Retragerea din sistemul politico-militar de rezolvare a conflictului din Republica Moldova in 1992 si vinderea flotei maritime romanesti in perioada 1996 - 2000, sunt erori nefericite ale unei perioade in care rebuia sa se impuna in acest spatiu. Mai mult decat atat, a trebuit sa intre armata americana pe teritoriul Balcanilor de Vest pentru indeplinirea obiectivelor ei strategice si ale Coalitiei internationale pe care o conduce, de desfasurare a campaniei antiteroriste din Afganistan si, mai tarziu, din Irak, pentru a trezi din inertie politica romaneasca pentru Marea Neagra[3]

Interesul fata de Romania pentru proiectele de cooperare economica intre statele riverane Marii Negre a fost motivat de pozitia geostrategica, care a jucat mereu un rol cheie de intermediar intre Orient si Occident. Romania constituie unul dintre pivotii strategici din Balcani datorita pozitiei sale, potentialului economic, demografic si militar. Mai mult, ea asigura legaturile intre Orient si Occident[4]

CONCLUZII

In urma studiului intreprins, se pot desprinde urmatoarele concluzii:

Strategia Uniunii militeazǎ pentru existenta unei societǎti internationale puternice, multilaterale, cu institutii functionabile menite sǎ facǎ fatǎ provocǎrilor unei lumi globalizate si plinǎ de pericole. Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite este principala institutie nominalizatǎ pentru responsabilitatea mentinerii pǎcii si securitǎtii internationale. O prioritate a Uniunii o reprezintǎ intǎrirea organizatiei Natiunilor Unite pentru a-si indeplini la capacitate maximǎ indatoririle si obligatiile.

Pentru a preveni amenintǎrile teroriste, Uniunea Europeanǎ a luat mǎsuri care au inclus adoptarea Mandatului de Arest European, urmǎrirea unor actiuni impotriva proliferǎrii armelor de distrugere in masǎ sau sprijinirea unor state slabe in vederea construirii unor institutii menite sǎ sustinǎ valorile de bazǎ ale democratiei. Terorismul a fost si continua sa fie un fenomen prezent in Europa in totalitatea formelor sale de manifestare si prin tot ceea ce presupune el: organizatii teroriste, partizani ai acestor organizatii, atentate si vic­time, precum si, din fericire, prin dezvoltarea unor mecanisme de com­batere a terorismului ce presupun existenta unei legislatii adecvate a organismelor care sa implementeze aceasta legislatie.

Intr-o lume globalizatǎ si haoticǎ, nu mai este posibilǎ o separare artificialǎ a prosperitǎtii si securitǎtii. Influenta economicǎ si comercialǎ a Uniunii Europene, resimtitǎ profund in sistemul economic global, nu mai poate permite europenilor sǎ stea linistiti departe de convulsiile lumii sau sǎ ocoleascǎ responsabilitǎtile politice intrinseci procesului globalizǎrii.

Strategia adoptatǎ de cele 25 de state membre in decembrie 2003 constituie de fapt actul de identitate strategicǎ a Uniunii: un jucǎtor global in domeniul securitǎtii, vigilent in ceea ce priveste domenii cum ar fi terorismul si proliferarea armelor de distrugere in masǎ sau sursele de instabilitate considerate a fi mai traditionale cum ar fi conflictele regionale, state falimentare, crima organizatǎ, structuri care se sustin reciproc in diferite colturi ale lumii.

Uniunea Europeanǎ este un jucǎtor convins cǎ atat propria securitate cat si promovarea propriilor valori depind de atingerea a trei obiective strategice: infruntarea unor amenintǎri variate, mentinerea unui mediu de securitate sigur in vecinǎtatea Uniunii si promovarea unei ordini internationale fundamentatǎ pe multilateralism efectiv.

Coerenta dintre structurile civile si cele militare, dintre politica de dezvoltare si cea de securitate, dintre diplomatie si apǎrare, dintre Comisie, Consiliu si statele membre, toate acestea asigurǎ functionarea unui organism puternic menit sǎ facǎ fatǎ potentialelor pericole la scarǎ mondialǎ.