Politica ecologica a uniunii europene

POLITICA ECOLOGICA A UNIUNII EUROPENE

Dezvoltarea economico-sociala contemporana are loc in stransa legatura cu fenomenul globalizarii economiei mondiale, ceea ce face ca multe din procesele vietii economice contemporane sa se influentate reciproc. Mai mult ca oricand, interferentele ecologice ale interdepen­dentelor globale afecteaza toate statele lumii. Caracterul global si transfrontalier al problemelor ecologice afecteaza si tarile europene in general, ale Uniunii Europene, in particular.

1. Caracteristicile politicii ecologice a Uniunii Europene

In Tratatul de la Roma nu se gasesc referiri speciale la o politica comuna in domeniul ecologic si la eforturile economice pentru sustinerea acestei politici. Politica comunitara in domeniul ecologic s-a dezvoltat mai tarziu, a prins contur si s-a cristalizat in ultimele trei decenii ale secolului douazeci. Pana in acel moment conducerea politicii ecologice a CEE s-a realizat prin Directive, Regulamente, Decizii si Recomandari catre tarile membre si se refereau mai cu seama la controlul gradului de poluare a atmosferei.

O politica comunitara ecologica cu adevarat europeana a fost lansata in anul 1972, impulsul fiind dat de Conferinta Natiunilor Unite asupra mediului inconjurator, desfasurat la Stocfcholm, si a fost conceputa ca un program managerial pentru ingrijirea si protejarea climatului ambiental ia nivelul intregii grupari.

Actul Unic European adoptat in anul 1987 a adus modificari impbrtatite in continutul politicii ecologice comunitare, inscriindu-se un capitol special in Tratat cu privire la problematica mediului inconjurator, conferind politicii comunitare in domeniu bazele principiale, legislative si institutionale necesare pentru eliminarea temerilor ca statele membre ignorau directivele comunitare in domeniu.

Actul Unic European cuprindea urmatoarele

Obiective:

- conservarea, protejarea si imbunatatirea calitatii vietii;

protejarea sanatatii colectivitatilor umane;

sa se asigure o utilizare rationala a resurselor naturale;

promovarea masurilor la nivel international pentru a trata problemele mediului la nivel regional sau mondial.

Punerea in aplicare a acestor obiective necesita respectarea urmatoarelor trei principii:

prevenirea este mai buna decat tratarea;

- orice prejudiciaza mediul inconjurator trebuie combatut la nivelul sursei;

- cel ce polueaza va trebui sa plateasca pentru repararea oricarui prejudiciu si curatirea mediului;

- principiul integrarii: cerintele privind protectia mediului trebuie integrate in formularea si implementarea tuturor politicilor sectoriale ale UE.

Actul Unic European prevedea, in acelasi timp, necesitatea ca politica legata de protectia mediului sa faca parte integranta si din "celelalte politici comunitare sectoriale" PAC, "Politica comuna in domeniul Transporturilor, Politica Energetica, Politica Regionala, Politica in domeniul Turismului

Principalii actori institutionali, la nivel european, care sunt implicati in pregatirea, formularea si punerea in aplicare a politicii de mediu sunt: Comisia Europeana prin Directia Generala pentru Mediu (DG-Mediu), Consiliul de Ministri, Parlamentul European, Comitetul Economic si Social (CES), Comitetul Regiunilor si Agentia Europeana pentru mediu. Totodata, inainte de adoptarea unei propuneri a CE, partile interesate: guvernele statelor membre, autoritatile locale si regionale, organizatii neguvernamentale de mediu, experti etc, sunt consultati si apoi implicati in procesul de decizie.

In elaborarea si urmarirea indeplinirii politicii ecologice comunitare s-a plecat de la anumite ratiuni economice si considerente socio-politice:

a. ratiuni economice:

Eliminarea barierelor comerciale genereaza castiguri in ceea ce priveste cresterea economica, dar acestea sunt insotite de efecte ecologice adverse. Progresele inregistrate prin realizarea Pietei Unice pe linia dezvoltarii economice accelerate au facut si mai acute problemele
ecologice, necesitand masuri suplimentare pentru tinerea poluarii sub control.

Uniunea Europeana trebuie sa faca posibila armonizarea normativelor si standardelor cu privire la protectia mediului existente la fiecare tara. Standardele mai reduse intr-o tara membra sunt un mijloc de concurenti neloiala deoarece sunt ignorate costurile ecologice, pretul produselor va fi mai redus, conferind anumitor companii un spor de competitivitate pe piata comunicara. Dimpotriva, daca unele tari membre, aplica standarde foarte exigente, acestea pot deveni obstacole tehnice in calea comertului cu bunuri, pentru ca vor avea preturi mai mari.

Se impune nevoia unor masuri la nivel comunitar care sa asigure aplicarea efectiva a legislatiei care exista in acest domeniu in UE.

4. Prin dezvoltarea eco-industriei la nivel comunitar (productia de echipamente de control a poluarii) se vor crea noi locuri de munca si , totodata, industria comunitara va avea avantaje, competitive la scara relatiilor comerciale globale.

b. considerente socio-politice:

Pentru ca aproape toate activitatile industriale sunt puternic interdependente, actiunile pentru rezolvarea problemelor mediului nu pot sa ramana doar preocuparea fiecarei tari in parte, deoarece politic este inacceptabil ca cetatenii unui stat membru sa fie subiect al unor standarde ecologice, iar cetatenii altui stat mai putin.

La nivelul Uniunii Europene au fost identificate si cuantificate o serie de tendinte cu consecinte negative si efecte transfrontaliere in anii urmatori:

- cresterea cererii si a productiei de energie cu pana la 25% ceea ce a conduce la o crestere cu 25-30% a emisiunilor nocive de dioxid de carbon;

se preconizeaza o dezvoltare a transporturilor auto ceea ce va conduce o crestere cu 25% a numarului de automobile;

- in agricultura, cantitatea de fertilizatori, pesticide si insecticide va creste cu mai mult de jumatate;

deseurile urbane, important factor poluant cunosc o sporire continua;

- se estimeaza o crestere a consumului de apa potabila si industriala, cu circa 35-40%;

- turismul, in conditiile in care nu este gestionat corespunzator va contribui la accentuarea poluarii, mai ales in conditiile in care se estimeaza ca va spori cu circa 60%.

Natura cooperarii economice si social-politice in Uniunea Europeana confera acesteia oportunitatea de a actiona intr-un context larg, regional si de a stabili o politica care sa protejeze efectiv mediul ambiant.

2. Etapele dezvoltarii si aplicarii Politicii Comunitare in domeniul mediului ambiant

Referat: Franta in prima jumatate a secolului al XVI-lea Referat: Formarea constiintei istorice

Momentele principale in aplicarea politicii de mediu sunt:

a fost adoptata prima Directiva de Mediu asupra clasificarii, ambalarii si etichetarii substantelor periculoase;

Consiliul European de la Paris traseaza Comisiei Europene sarcina de a elabora un plan de actiune in domeniul mediului;

se infiinteaza in cadrul Comisiei Europene, Directia pentru Protectia Mediului si a Consumatorului si se adopta Primul Program de Actiune pentru Mediu (1973-

este adoptat al doilea Program de Actiune pentru Mediu (1977-1981);

este adoptat al treilea Program de Actiune pentru Mediu (1982-1986);

Anul european al mediului si este adoptat al patrulea Program de Actiune pentru Mediu (1987-1993; Actul Unic European incorporeaza politica de mediu in Tratatul de la Roma;

al cincilea Program de Actiune pentru Mediu (1993-2000) si are loc Conferinta Natiunilor Unite asupra Mediului si Dezvoltarii, Rio de Janeiro;

intra in vigoare Tratatul de la Maastricht care acorda politicii de mediu statutul de politica a UE; se lanseaza schema de management si audit ecologic;

se infiinteaza Agentia Europeana pentru Mediu cu sediul la Copenhaga, Danemarca;

are loc summit-ul Natiunilor Unite asupra Pamantului si adoptat Protocolul Kyoto;

propunerea pentru al saselea Program de Actiune pentru Mediu;

adoptarea Strategiei Europene pentru Mediu si sanatate.

In cadrul Comunitatii Europene s-a trecut ca adevarat ta aplicarea unei politici comune in domeniul mediului ambiant dupa anul 1972, moment din care s-a trecut la elaborarea obiectivelor si principiilor de actiune, toate acestea fiind cuprinse in numeroase programe de actiune, esalonate pe parcursul a mal multe decenii.

In perioada 1973-1977 s-a derulat primul Program de Actiune Ecologica care, in principal s-a concentrat pe actiuni corective, cu deosebire in domeniul poluarii apelor. Directivele elaborate introduceau un pachet de masuri referitoare la controlul apelor si au lansat principiul valabil si azi: responsabilii pentru poluare trebuie sa suporte costurile de curatire si sa acorde compensatii pentru daunele provocate.

Al doilea Program de Actiune Ecologica s-a derulat intre anii 1978-1982 si este cunoscut prin faptul ca s-a introdus conceptul de actiuni preventive, menit sa confere o noua dimensiune si o noua orientare politicii in acest domeniu, accentuand orientarea pro-activa in raport cu cea corectiva.

Al treilea Program de Actiune Ecologica, 1987 dezvolta mai mult politica ecologica comunitara, asigurandu-i prioritate in cadrul politicilor economice si a relatiilor intracomunitare. Programul cuprinde multe domenii noi si se caracterizeaza prin promovarea dezvoltarii industriilor nepoluante, ecotehnologiilor, pe intensificarea eforturilor de promovare a reciclarii, reutilizarii si recuperarii resurselor mediului ambiant.

Intre anii 1988-1992 a fost pus in aplicare al patrulea Program de Actiune Ecologica ce insera prevederea esentiala ca protectia mediului ambiant sa constituie o componenta esentiala a politicilor economice si sociale in conditiile largirii si adancirii procesului de integrare europeana. Prevederile noi aduse de acest program se refereau la actiuni cu privire la utilizarea ingrasamintelor si biostimulatorilor si gospodarirea deseurilor.

In cadrul celui de-al cincilea Program de Actiune Ecologica intitulat: 'Catre o dezvoltare durabila' (1993 - 2000) gasim cea mai larga si cuprinzatoare abordare a problemelor ecologice. Printre caracteristicile acestui program enumeram:

a) abordarea de jos in sus a problemelor ecologice, punandu-se accentul pe dezvoltarea unui cadru consultativ cu lumea afacerilor si    aplicarea mai larga a principiului subsidiaritatii;

b) introducerea conceptului de dezvoltare durabila, care sa puna in legatura prezentul cu viitorul omenirii si sa accelereze procesul de corelare a diverselor activitati sectoriale;

c) a fost creata Agentia Europeana de Mediu cave are sarcina de a corela programele sectoriale si de a monitoriza realizarile;

d) a fost constituit pentru prima data Bugetul pentru sustinerea financiara a programelor ecologice, programul capatand o noua dimensiune, cea financiara;

e) programul cuprinde si o dimensiune sectoriala, cu speciala orientare spre industrie, energie, transport, agricultura si turism;

f) este acordata o atentie particulara urmatoarelor probleme: modificarile in climatul global, calitatea aerului, protectia naturii, gospodarirea resurselor de apa, climatul urban, zonele de coasta, utilizarea deseurilor;

g) este acordata o atentie noua managementului riscurilor si accidentelor ecologice, inclusiv cele industriale, de protectia impotriva radiatiilor, siguranta nucleara, problemelor de protectie civila si siguranta ecologica;

h) o sectiune noua introdusa in acest program se refera la impulsionarea activitatilor de cercetare-dezvoltare in domeniu;

i) pentru prima data sunt abordate dimensiunile spatiale ale protectiei ecologice si dimensiunile economice ale politicii in domeniul mediului ambiant.

Al saselea Program de actiune pentru Mediu (2001-2010), intitulat: Mediul 2010: "Viitorul nostru, alegerea noastra", reprezinta cea mai solida abordare strategica a problemelor mediului de catre UE pana in prezent, intrucat implica toate segmentele societatii in cautarea de solutii inovatoare, practice si de durata in ceea ce priveste problemele de mediu, oferind cadrul optim pentru dezvoltarea durabila. El stabileste prioritatile si obiectivele politicii de mediu pe o perioada de zece ani si detaliaza masurile ce trebuie aplicate:

accentueaza necesitatea imbunatatirii si aplicarii legislatiei existente la nivel national si regional;

- accentueaza necesitatea conlucrarii stranse a intreprinderilor cu consumatorii pentru a obtine noi forme de productie si consum care sa nu dauneze mediului inconjurator;

- promovarea de actiuni pentru o mai buna informare a cetatenilor, care sa-i orienteze in alegerea produselor ecologice;

- continuarea integrarii aspectelor de mediu in toate celelalte politici sectoriale;

- fata de programele de mediu anterioare, prioritatile de mediu trebuie vazute in contextul mai larg al Uniunii Largite, adica strategia de mediu trebuie sa tina cont de cerintele procesului de extindere.

Totodata, al saselea Program de Actiune pentru Mediu propune sapte strategii tematice: calitatea aerului prin programul "Aer curat pentru Europa"; protectia solului, utilizarea pesticidelor in contextul dezvoltarii durabile, protejarea si conservarea mediului marin, prevenirea si reciclarea deseurilor, utilizarea continua a resurselor naturale in consens cu dezvoltarea durabila si impactul mediului urban asupra dezvoltarii durabile.

Tratatul de la Maastricht a reprezentat un stimulent pentru noul curs al politicii ecologice, subliniind ca problemele integrarii si aspectele ecologice ale acestora trebuie sa fie legate de aspectul mai cuprinzator al dezvoltarii durabile. De aceea, in program se militeaza ca pentru punerea in aplicarea a strategiilor de dezvoltare durabila sa fie creat cadrul legislativ si institutional adecvat care sa actioneze articulat pentru a combina regulile ecologice existente cu cerintele ridicate de lumea afacerilor.

Tot in Tratatul de la Maastricht se arata ca un eventual obstacol in aplicarea integrala si riguroasa a Politicii Ecologice Comunitare poate fi chiar principiul subsidiaritatii, care statueaza ca organele comunitare nu au abilitatea de a se implica nelimitat la nivelul statelor membre. Trebuie deci precizat ca desi este esential ca statele membre sa-si pastreze propriile strategii in. domeniul protectiei mediului, faptul ca multe probleme ecologice si indeosebi poluare' nu respecta granitele regionale sau nationale, implica o anumita forma de coordonare pluristatala.

3. Noile componente, dimensiuni si instrumente economice ale Politicii

Ecologice ale Uniunii Europene

In conditiile in care a fost adoptat principiul dezvoltarii durabile, s-a impus realizarea unei noi corelatii intre industrie si mediul inconjurator ca o prima componenta, pentru ca activitatile industriale sunt considerate a fi o cauza principala a degradarii ecologice. De aceea se impune necesitatea reconcilierii dintre obiectivele cresterii economice si cele ale protectiei mediului. in cadrul acestei competitii intre dezvoltarea industriei si protectia mediului Comisia Europeana considera ca introducerea unor procese industriale nepoluante se impune concomitent cu identificarea si remedierea a ceea ce s-a deteriorat. Introducerea noilor eco-tehnologii de productie si realizare a produselor, raspandirea tehnologiilor curate si de reciclare se impune ca o necesitate a prezentului si viitorului.

Se ridica insa o problema de maxima actualitate: posibilitatea firmelor mici si mijlocii de a se adapta la provocarile ecologice in conexiune cu competitivitatea industriala. Firmele mici si mijlocii nu dispun de resurse materiale si manageriale pentru a fi la curent cu modificarile legislative si a se informa cu oportunitatile de afaceri aparute ca urmare a restrictiilor ecologice. Comisia a afirmat ca firmele mici si mijlocii trebuie incurajate intr-o maniera specifica dat fiind usurinta cu care acestea se pot adapta la cerintele consumatorilor. in acest context, se arata necesitatea alimentarii dialogului permanent intre decidentii de politici industriale, actorii economici si cel ce impun reguli de protectie ecologica.

Ca urmare, Comisia Europeana a stabilit patru principii organizatorice pe care sa se bazeze viitoarele initiative in domeniul protectiei mediului.

predictibilitatea - firmele sa anticipeze actiunile si ca atare sa se adapteze la acestea cultivand o abordare pe termen lung;

integrarea - politica ecologica trebuie sa fie combinata cu politicile din celelalte domenii de activitate economico-sociala din UE;

3. flexibilitatea - sa permita agentilor economici sa implementeze rigurozitatile politicii ecologice intr-o maniera eficienta;

4. raport optim costuri-efecte - ceea ce presupune ca cele mai putin costisitoare solutii optime sa fie preferate cu conditia ca integritatea ecologica sa nu fie afectata.

O noua componenta a politicii ecologice o reprezinta dezvoltarea eco-industriilor care sunt considerate a fi acele sectoare economice productive care produc bunuri sau ofera servicii menite sa permita masurarea, prevenirea, limitarea sau corectarea transformarilor produse in climatul ambiant si care dauneaza acestuia. Deci eco-industria nu trebuie confundata cu activitatile ce produc ambalajele ecologice sau cu cele care declara ca introduc procese productive mai putin poluante.

Dimensiunile Politicii Ecologice a Uniunii Europene specifice etapei actuale sunt:

1. Schema de Management si Audit Ecologic (SMAE) prin care UE incurajeaza firmele sa aspire la standarde ce stabilesc ca se realizeaza un sistem efectiv de gospodarire a mediului inconjurator. SMAE este un ansamblu de actiuni voluntare, firmele fiind libere sa opteze pentru acestea, prevederile sale se aplica la nivelul intregii UE si prin urmare, firmele nu pot sa gaseasca motive sa refuze accesul la ele. Ceea ce se impune de urgenta este incadrarea legislativa a¹ acestor noi dimensiuni.

2. Etichetarea ecologica (eco-etichetare) isi propune sa promoveze productia si consumul unor produse armonizate la cerintele de protectie a mediului prin scoaterea in evidenta a produselor care corespund criteriilor ecologice.

Un stimulent important pentru aceasta operatiune deriva din corectarea cererii populatiei pentru produsele eco-marcate, precum si din asistenta dobandita de firme prin participarea la strategiile de management ecologic.

Fiecare tara si-a stabilit o schema nationala de etichetare ecologica. La acestea se adauga schema comunitara de etichetare care prevede un lant de etichetare bazat pe un sens distinctiv care sa se pastreze pe tot parcursul produsului de la faza de concepere pana la utilizarea finala.

Schema UE de eco-etichetare se aplica la un grup foarte restrans de produse, insa se preconizeaza extinderea sa progresiva. Pentru fiecare grupa de produse care indeplinesc criteriile nationale de eco-etichetare trebuie gasite modalitatile pentru echivalarea comunitara, astfel ca treptat sa se treaca la o eco-etichetare europeana.

3. Agentia Europeana pentru Mediu are rolul de a oferi organelor comunitare si tarilor membre informatii obiective, revelatoare si comparabile despre climatul european, permitandu-i acesteia sa adopte masurile care se impun pentru echilibrele ecologice, sa monitorizeze rezultatele actiunilor intreprinse si sa se asigure ca publicul larg este prompt si corect informat despre evolutiile pe plan european si mondial in domeniul mediului ambiant. Agentia are in prezent 31 de state membre: 25 state membre UE, 3 tari membre EFTA, Romania, Turcia si Bulgaria.

Printre cele mai cunoscute instrumente economice ale implementarii politicii ecologice a Uniunii Europene gasim:

1. Fondul de coeziune. Sustinerea obiectivului coeziunii si dezvoltarii durabile al UE se realizeaza prin Fondurile Structurale si Fondul de Coeziune, care cofinanteaza actiuni regionale si sectoriale aflate in competenta guvernelor statelor membre, agregate de Comisia Europeana. Fondul de Coeziune a fost infiintat pentru a permite statelor membre care au un produs intern brut mai mic decat 90% din media comunitara sa ajunga din urma din punct de vedere economic celelalte state membre, mai ales in domeniul transporturilor si mediului. Cota maxima de contributie a Comisiei este intre 80% si 85% din fondul public. Aceasta poate fi redusa in concordanta cu principiul poluatorul plateste.

Ecotaxele si amenzile sunt prelevari asupra unor practici daunatoare in domeniul mediului, care implica de cele mai multe ori activitati poluante. Ele pot fi de asemenea aplicate si asupra unor produse pentru a ajusta preturile relative, fie pentru a stimula sau pentru a descuraja diferite tipuri de efecte ecologice. Se pot aplica fie in maniera ad-valorem, fie ca sume forfetare.

Autorizatiile de functionare care in mod normal iau forma cotelor sau a unor plafoane maxim admise si sunt acordate de autoritatile nationale si comunitare agentilor economici interesati prin mecanismul adjudecarilor sau al licitatiilor.

4.Sistemul de refinantare a fost folosit mai mult in industria bauturilor containerizate. Utilizatorii containerelor platesc un depozit pentru ambalare sau oprirea containerelor si sunt recompensate cand le restituie pentru a fi reutilizate, reciclate sau disponibilizate.

In prezent este folosit acest sistem pentru incurajarea introducerii in circuitul economic productiv a anvelopelor uzate.

Utilizarea instrumentelor economice in implementarea politicii ecologice a Uniunii Europene se datoreaza avantajelor acestora in raport cu normele administrative bazate pe comanda si control si anume:

- economii la costurile administrative derivate din inlaturarea necesitatii de permanenta monitorizare si a masurilor de sanctionare a celor ce incalca reglementarile;

- mai mare flexibilitate acordara agentilor economici in alegerea manierei in care vor actiona pentru reducerea efectelor negatie asupra mediului;

- posibilitatea stimularii dezvoltarii celor mai putin periculoase produse si metode de productie;

- o conservare mai efectiva a produselor si transmiterea acestora generatiilor viitoare exclusiv prin mecanismul pietei;

noi surse de venituri bugetare din aplicarea instrumentarului economic in ajustarea politicii ecologice.