Monopartidismul
Se apropie alegerile, dar evenimentul imi
trezeste interesul si imi da fiori cam tot atat de putin
cat o facea acelasi eveniment inainte de '89. Iar tot ca mine simte
cam vreo jumatate din natiune - bazinul electoral al Partidului
Absenteistilor.
De
ce acest dezinteres din partea cuiva care s-a dus cu entuziasm, ba chiar a
facut coada in fata urnei, la primele alegeri pluripartidiste
din 1990, si a votat cu destula convingere inca pana in
2000? Dintr-un motiv foarte simplu: ciclurile electorale de pana acum, fie
ca vorbim de 'continuarea' din 1992, de 'schimbarea'
din 1996 sau de 'schimbarea schimbarii' din 2000, m-au convins
ca avem de-a face, in Romania postrevolutionara ca si in
cea antebelica, de fapt cu un monopartidism cu mai multe fete ce
poarta numele de partide si imbraca cu randul cand haina
Puterii, cand cea a Opozitiei. Iar in aceste conditii alegerile nu
sunt altceva decat o rotatie a cadrelor, procedura pe care o
practicau si comunistii fara atata tam-tam si
fara prea mari cheltuieli. Unii baieti vin in teren,
altii pleaca pe banca de rezerve si se pregatesc sa
revina din nou, cam ca la hochei. Decat ca acolo cei de pe banca de
rezerve se odihnesc de atat patinat, in politica romaneasca se odihnesc de
atata furat!
Desigur
ca mi-ar fi foarte usor sa demonstrez identitatea de program
intre 'partidele' din monopartidismul nostru plurimorf, similar cu
pluripartidismul formal din timpul comunismului de prin Polonia sau Ungaria.
Toate partidele in competitie vor acelasi lucru: democratie,
pluralism, drepturile omului, capitalism si garantarea
proprietatii, adica noi sa pastram in veci
puterea si, odata cu ea, ce-am furat si ce vom mai fura de-acum
incolo. Ca proprietatea e sacrosancta si a te indoi ca e
facuta prin merit incalca drepturile omului, fiind un pacat
echivalent cu tortura comunista. Desigur, unii vor realizarea acestui
program politic unic prin impozite fixe, de 16%, iar altii prin impozite progresive,
intre 16 si 17%, daca se poate - ceea ce le da un bun pretext de
a se diferentia si a lupta politic pana la moarte, pentru
ciolan.
Decat
ca principala arma in aceasta lupta politica este a
tipa ca din gura de sarpe, cand esti in opozitie:
"fratilor, astia de la putere va fura, sunt
corupti, alegeti-ne pe noi si-i vom pedepsi, la tepe cu
ei!', pentru ca dupa ce ajungi la putere sa-i pedepsesti
prin aplicarea dogmatica si aiurea a principiului prezumtiei de
nevinovatie, prin judecarea in stare de libertate pana la certa
achitare si prin garantarea proprietatii furate. Nu de alta, dar
peste patru ani vine o noua rotatie a cadrelor, si daca nu
esti 'democrat' cu ei dupa ce au furat, risti sa
nu fie nici ei 'democrati' cu tine dupa ce ai furat
Regula
asta a luptei aparente si a complicitatii de fapt, mascate, au
aplicat-o partidele de dreapta cu partidul 'de stanga'
PSD/PDSR/FDSN/FSN in 1996 (va mai amintiti de 'coruptul de
serviciu' Viorel Hrebenciuc?), apoi PSD/etc-ul cu partidele de dreapta in
2000 (va mai amintiti de 'coruptii de serviciu' Ioan
Muresan, Radu Sarbu, Traian Basescu?), apoi iar partidele de dreapta
cu PSD-ul in 2004 (va mai amintiti de 'coruptii de
serviciu' Adrian Nastase, Miron Mitrea, Dan Ioan Popescu, Hildegard
Puwak, Rodica Stanoiu?). Sau: marea prajitura a "modernizarii"
Portilor de Fier n-a fost inpartita frateste
si transpartinic intre ministrii succesivi ai Industriei, liberalul
Tariceanu, pedistul Berceanu si pesedistul DIP? Aceeasi
regula a scatoalcelor simulate au aplicat-o taranistii
cu liberalii si reciproc, in perioada interbelica, ori liberalii cu
conservatorii si reciproc, inainte de primul razboi mondial.
Adica, ori de cate ori am avut rotatia cadrelor pardon, alegeri
pluripartidiste.
O
exceptie totusi exista. Prin 1921 niste baieti
intrebara: "- Romania asta, e o tara democratica,
pluripartidista?" - "Da!", li s-a raspuns. - "Foarte bine, atunci
vrem si noi sa facem un partid!" - "Faceti-l
sanatosi, da' ce vreti voi cu partidul asta al vostru,
comunist, sau cum ii spuneti?" - "Pai, vrem sa luam averile
de la bogati si sa le dam la saraci!" - "Ah, asa,
atunci ia stati sa punem noi oleaca democratia la
naftalina si drepturile omului in cui, cat sa va
bagam pe voi la inchisoare, dupa care prin himenoplastie ne
facem iar democrati, pluralisti si drepturile omului". Vreo
douazeci de ani au stat aia la-nchisoare, timp in care
taranistii, liberalii, cuzistii, averescanii, se
roteau la putere, furau pe rupte, se amenintau unii pe altii cu
puscaria pentru coruptie, dar Doamne-fereste nu se
bagau la zdup, ca nu cumva sa se molipseasca si altii
de la comunisti. Dupa care a dat Dumnezeu, in '44, de au iesit
comunistii de la inchisoare, si i-au bagat in locul lor pe
ailalti, cam tot cu atatea manusi cate folosisera
si ailalti impotriva lor. Si tot vreo douazeci de ani,
pana prin '64, i-au tinut si astia pe aia!
Dupa care, i-a pus sa semneze ca vor colabora cu Securitatea,
ca se vor turna unul pe altul, si le-au dat drumul prin natura.
Aia,
de semnat, au semnat, ca nu aveau incotro - sa te vedem pe tine cum
rezistai, daca crezi ca au pacatuit! - dar unii, odata
iesiti, le-au dat cu tifla comunistilor si
securistilor; altora insa incepuse sa le placa chestia asta
cu turnatul, drept care turnau intr-o veselie. Peste alti vreo
douazeci de ani, insa, in '89, vine ma-ntelegi momentul
sa se schimbe iar kalimera. S-au gandit ce s-au gandit securistii cei
mari si comunistii cei mari, in mintea lor: '- Mai
baieti, capitalismul asta parca n-ar fi asa de
rau, dar cu o singura conditie: sa fim noi capitalistii!'.
'- Bine zici, tovarase', raspunse altul, 'dar cum
o facem, practic?'. '- Pai am eu niste baieti
buni, turnatori zelosi, scriitori harnici, baieti
devotati, ca stii vorba aia americana: Once you've got them
by the balls, their hearts and minds will follow! Ii facem sefi de partide
pro-capitaliste!'. '- Asa e, scoate-i de la naftalina: mai
ales ai in legatura pe unul, cu numele de cod Calinescu: imi
place baiatu' - are un stil desavarsit al notelor informative.
Sa-i spunem de acum inainte - Seniorul!'. '- Bine-bine', a
zis altul 'pe cei care au semnat si au turnat ii folosim la instalarea
capitalismului victorios la orase si sate; dar cu cei care au semnat
si n-au turnat, ce facem? Acestia sunt adevaratii
dusmani ai poporului!'. '- Nici o problema:
infiintam CNSAS-ul!'.
Oare
de ce voi fi scris eu acum acest articol, care fara-ndoiala
ca va irita pe multi dintre cei cu musca pe caciula,
asa cum irita un acord corect intr-un concert de acorduri false?
Poate pentru ca se apropie sorocul celor vreo douazeci de ani de la
ultima schimbare de kalimera in Romania
