Modele de guvernanta corporativa utilizate de companiile din Uniunea Europeana

In statele membre ale Uniunii Europene se remarca doua modele generale de guvernare corporativa care prezinta caracteristici distincte: modelul de guvernanta corporativa anglo-saxon (specific firmelor din U.K., dar si celor din S.U.A., Hong Kong si Australia) si modelul de guvernanta corporativa german (specific companiilor din Germania si Europa continentala, precum si celor din Japonia).

Modelul de guvernanta corporativa anglo-saxon (similar celui american) reprezinta un sistem bazat pe influenta externa exercitata de pietele de capital active prin intermediul achizitiilor si fuziunilor asupra companiilor cotate. Astfel, prin intermediul pietelor de capital active se realizeaza controlul companiilor si tranzactionarea titlurilor de valoare, in conditiile unui actionariat dispersat. Toate tarile anglo-saxone se caracterizeaza in general prin piete de capital puternic dezvoltate, iar protectia investitorilor, in conditiile inexistentei unor actionari importanti, reprezinta o preocupare permanenta a institutiilor de reglementare a pietelor prin intermediul practicilor si politicilor de guvernare corporativa

Rezulta ca in tarile anglo-saxone (U.K., S.U.A, Australia si Canada) companiile au in general modele de guvernanta corporativa similare, respectiv un singur Consiliu de administratie independent, care monitorizeaza si controleaza activitatea managementului in scopul imbunatatirii acestuia, dar ultima modalitate de control, ameliorare si redresare a performantelor companiilor se realizeaza prin intermediul achizitiilor ostile efectuate pe pietele de capital dezvoltate ale tarilor respective.

Modelul de guvernanta corporativa german (similar celui japonez) este un sistem bazat pe controlul intern, nefiind centrat pe influenta puternica exercitata de pietele de capital active, ci pe existenta unor actionari puternici, precum bancile. Trasaturile acestui model decurg din particularitatile mediului social si comercial in care a aparut. Astfel, in Germania, ca si in Japonia, actionarii care detin blocuri mari de actiuni de obicei se implica activ in managementul companiilor respective. Rolul lor este de a sanctiona managementul de slaba calitate, de a stimula eficienta economica si de a realiza armonizarea intereselor partenerilor sociali ai firmei, inclusiv ale personalul acesteia. Capitalul uman este considerat a avea cea mai mare importanta in cadrul modelului german.

In contrast cu modelul anglo-saxon care se bazeaza prioritar pe piata de capital, modelul german este centrat pe sistemul bancar. Desi in Germania si Japonia bancile nu au detineri mari de actiuni in cadrul firmelor pe care le finanteaza, totusi acestea exercita o puternica influenta si control asupra sistemului lor de guvernare. Principalul avantaj al acestui model este monitorizarea si finantarea flexibila a firmelor, precum si comunicarea eficienta dintre banci si acestea. Implicarea puternica a bancilor in conducerea firmelor confera acestui sistem o stabilitate deosebita si o orientare prioritara spre dezvoltarea economica. Exista totusi si dezavantaje ale acestui sistem de guvernare corporativa.

Shleifer si Wishny(1997) au observat ca micii investitori n-au nici o participatie in piata capitalului.

Franks si Mayer (2001) vorbesc despre o analiza detaliata a proprietatilor si controlul corporatiilor germane. Germania are mai putin de 800 companii citate in contrast cu cele 3000 din Marea Britanie. In Germania, 85% din cele mai mari companii citate au o proprietate concentrata, un actionar detine mai mult de 25% din voturi. Proprietatea companiei adesea ia forme de piramida a proprietatilor intercorporate. Frank si Mayer n-au gasit practic nici o piata pentru controlul corporatiilor din Germania, asa cum sunt in SUA sau Marea Britanie. Ei au observat o piata activa in actiuni ale marilor proprietati: vanzatorii de mari blocuri de actiuni au parte de toate beneficiile, proprietarii minoritari neavand nici un merit.

Studiul comparativ al avantajelor si dejavantajelor celor doua modele de guvernanta corporativa din tarile dezvoltate, modelul anglo-american si modelul germano-japonez, sugereaza ca sistemul de guvernare a unei companii poate fi imbunatatit ca urmare a actiunii urmatorilor factori:

achizitiile de firme in tarile dezvoltate, precum Marea Britanie, S.U.A., Franta, Germania, Japonia exista o piata reglementata a achizitiilor;

competitivitatea produselor si a serviciilor, de asemenea influenteaza guvernanta corporativa a companiei, dar actiunea acestui factor este lenta, actionarii pot pierde sume imense ca urmare a degradarii calitatii produselor, a pierderii clientelei si a unor segmente de piata datorita eficientei scazute a managementului firmei;

piata de capital, care ofera de fapt recunoasterea oficiala a performantelor unei firme si implicit ale managementului prin nivelul pretului actiunilor firmei;

creditorii, care incheie contracte cu compania pentru a-si proteja drepturile si in cazul incalcarii acestora pot cere declansarea procedurii de faliment pentru recuperarea creantelor lor;

investitorii institutionali reprezinta o potentiala forta de influenta a guvernantei unei companii, in special in Marea Britanie si S.U.A. In acelasi timp insa, acestia constituie si un pericol din punct de vedere al controlului puternic pe care il pot exercita asupra firmelor in virtutea unui procent mare al detinerilor in capitalul social al acestora. Astfel in S.U.A. exista restrictii privind concentrarea detinerilor de actiuni in mana investitorilor institutionali si a bancilor, si de asemenea exista restrictii privind exercitarea controlului asupra companiilor publice, in timp ce in Japonia si Germania investitorii institutionali au un rol hotarator in respectarea drepturilor actionarilor;

piata fortei de munca pentru manageri, care ii santioneaza pe managerii care primesc beneficii excesive fara a avea performante pe masura, prin inlocuirea lor de catre Consiliul de Administratie, ceea ce atrage dupa sine imposibilitatea gasirii unui loc de munca similar.