Indatoririle functionarilor europeni

Indatoririle functionarilor europeni

Reglementarea acestei materii se regaseste tot in titlul II al
statutului, consacrat atat „drepturilor', cat si „indatoririlor',
functionarilor europeni.

Unii autori disting doua feluri de obligatii: pozitive si negative.
Primele impun o anumita conduita iar urmatoarele interzic o anumita
conduita. In concordanta cu documentele europene, cu practica
Uniunii si cu jurisprudenta Curtii Europene, apreciem ca pot fi
identificate urmatoarele obligatii:

1) indatorirea de independenta si neutralitate a
functionarului international fata de orice alta autoritate decat
organizatia care 1-a angajat.

Ea reprezinta prima dintre obligatiile prevazute de Statut in
articolele 11 (96), 11 a(96), 12 (96), 12 a (96), 12 b(96), 13 (96), 14
(96), si se concretizeaza in mai multe aspecte:

a)  Interdictia de a solicita sau accepta instructiuni de la orice
alt guvern, autoritate, organizatie sau persoana din afara institutiei;

b) Interdictia de a accepta din partea vreunui guvern sau sursa
exterioara institutiei careia ii apartine o distinctie onorifica, o
functie, un favor, un dar, o remuneratie de orice natura ar fi
acestea, cu exceptia celor pentru servicii facute inainte de
numirea sa sau in timpul unui concediu special, pentru serviciu
militar sau national si in numele acestor servicii, fara autorizarea
expresa acordata de autoritatea de numire.

c) Interdictia de a conserva sau primi, in mod direct sau
indirect, in actiuni care se supun autoritatii institutiei careia apartin sau care au de-a face cu acea institutie, vreun beneficiu atat de important sau substantial, de natura sa-i compromita independenta in
exercitiul indatoririlor sale [art. 11 (96) alin. 3].

d) Regimul activitatilor desfasurate de functionarul public in
afara institutiei careia ii apartine.

Potrivit articolului 12b (96), acest regim juridic special
reprezinta si el o dimensiune a indatoririi de neutralitate, si
include urmatoarele aspecte:

- vizeaza orice activitate exterioara Comunitatilor,
remunerata sau nu, sau un mandat exercitat in afara acestora;

functionarul in discutie trebuie sa solicite o aprobare de la
autoritatea investita cu puterea de numire.

- autoritatea respectiva poate sa refuze emiterea aprobarii, in
situatia in care activitatea ce urmeaza a fi desfasurata de functionar
este de natura sa-i afecteze independenta sau sa prejudicieze
activitatea Comunitatilor.

- functionarul are obligatia sa anunte orice schimbare
intervenita in activitatea sa exterioara, astfel cum a fost aceasta
aprobata, schimbare care intervine dupa ce functionarul a cerut
aprobarea Autoritatii investita cu puterea de numire. In cazul in care
activitatea sau mandatul exercitat nu mai intrunesc conditiile
cuprinse in aprobare, Autoritatea investita cu puterea de numire
poate sa retraga respectiva aprobare sau mandat.

e) indatorirea de independenta vizeaza nu doar pe
functionar, ci si familia sa.

Astfel, potrivit articolului 13 (96), in cazul in care sotul (sotia)
functionarului exercita, cu titlu profesional, o activitate lucrativa,
functionarul este obligat sa aduca la cunostinta autoritatii
investite cu puterea de numire acest lucru.

Autoritatea respectiva va analiza situatia, si in cazul in care va
ajunge la concluzia ca activitatea respectiva este incompatibila cu
cea a functionarului si daca functionarul nu este in masura sa
dea asigurari ca va pune capat acestei activitati intr-un anumit
termen, Autoritatea investita cu puterea de numire decide daca
functionarul este sau nu mentinut in functie sau transferat pe alt post. Autoritatea de numire este obligata sa solicite mai intai avizul
Comisiei paritare privind situatia creata.

Acesta este un aspect care caracterizeaza dreptul functiei publice
comunitare. El consta in faptul ca principiile lui vizeaza nu doar pe
titularul functiei, ci si pe membrii familiei sale. Fapte ale acestora ar
putea atrage repercusiuni in ceea ce priveste statutul celui care ocupa
o astfel de functie publica. in doctrina elvetiana, se acorda o atentie
deosebita acestei dimensiuni a regimului functionarului public.
Acestuia ii este interzis sa primeasca sau sa lase sa i se promita
daruri si avantaje pentru a indeplini o anumita functie. Foarte
important este ca aceasta prohibire nu vizeaza doar daruri pentru
un act viitor, ci si recompensa data pentru un comportament
trecut.

f) Conservarea independentei functionarului european impune
abtinerea de la orice activitate care ar putea sa-i compromita
aceasta independenta, pe de o parte, iar, pe de alta parte,
consultarea autoritatii investita cu puterea de numire asupra oricarei
posibile situatii care ar putea afecta aceasta independenta.

Astfel, articolul 11 a (96) se constituie intr-o norma cu caracter
de principiu, potrivit careia functionarul, in indeplinirea atributiilor
sale, nu va putea avea de-a face cu o chestiune in care ar trebui sa
se pronunte asupra unei probleme, in care direct sau indirect, ar avea un interes personal, de natura sa-i compromita independenta si in special familia si interesele financiare. Daca se afla intr-o atare situatie este obligat sa informeze autoritatea investita cu puterea de numire.

2) indatorirea de rezerva si de discretie, cunoscuta si in
majoritatea sistemelor nationale ale functiei publice se regaseste
prevazuta expres si de Statutul functiei publice europene. Aceasta
indatorire ii interzice functionarului public divulgarea informatiilor
de care are cunostinta din exercitarea functiei sale.

Din continutul articolului 17 (96), desprindem urmatoarele
dimensiuni ale ei:

reprezinta o indatorire foarte importanta, ceea ce a determinat
legiuitorul sa o reglementeze nu doar ca pe o simpla „discretie', ci in
formula „cea mai mare discretie', evocandu-se astfel importanta
deosebita care i-a fost acordata.

Document online: Antoninus Pius (138-161) si Marcus Aurelius (161-180) Document online: Incursiune in arhitectura Greciei antice

din punct de vedere al continutului ei, ea vizeaza orice
informatie de care functionarul ia cunostinta in exercitiul functiei
sale daca respectivele informatii nu au fost facute deja publice sau nu sunt accesibile public.

Prin articolul 19 se reglementeaza un aspect specific al obligatiei
de discretie, respectiv dreptul functionarului de a dezvalui in
justitie sau in fata comisiei de disciplina, informatii de care ia
cunostinta datorita functiei sale. Functionarului european ii este
astfel interzis, prin articolul 17 a (96) alin. 2 sa publice sau sa faca
sa dea publicitatii, singur sau in colaborare, vreun text ce are
legatura cu activitatea Comunitatilor, fara sa aiba autorizarea
necesara emisa de autoritatea investita cu puterea de numire.

Indatorirea de rezerva a functionarului european se
concretizeaza, conform articolului 12 a (96), in obligatia acestuia de
a se abtine de la orice act sau comportament care s-ar putea
reflecta negativ asupra functiei sale.

3) indatorirea de a se achita de indatoririle sale revine
fiecarui functionar, indiferent ca isi desfasoara activitatea intr-o
autoritate publica nationala sau in cadrul unui organism international.

Doctrina occidentala o mai analizeaza si sub titulatura de
„indatorirea de a se consacra functiei'.

Functionarul este obligat sa-si consacre intreaga sa activitate
profesionala indeplinirii in mod cat mai apropiat de ideal a sarcinilor care ii revin.

Pentru a crea conditii cat mai adecvate de realizare a acestei
obligatii, ea este insotita, in mai multe sisteme, de obligatia de
rezidenta regasita si in perioada interbelica in tara noastra. Ea este
prevazuta si de Statutul functionarilor comunitari, si o vom analiza
ca pe o indatorire de sine statatoare.

Credem ca functionarul public, pentru realizarea obligatiilor sale
fundamentale, de a se consacra indeplinirii cat mai bune a functiei cu
care a fost investit, este dator sa-si organizeze astfel viata
profesionala si privata, incat acest deziderat sa fie realizat.

Iar acest principiu este valabil atat pentru functionarii nationali,
cat si pentru cei europeni. Unii autori francezi analizeaza, ca prima
obligatie a functionarului public, pe cea de a-si exercita functiile
argumentand aceasta semnificatie pe urmatoarele idei:

a)  Functionarul are datoria de a ocupa postul in care a fost
numit, refuzul de a face acest lucru atragand sanctiuni.

b) Functionarul trebuie sa-si indeplineasca functia de o maniera
continua. Acest principiu reprezinta o consecinta a principiului
continuitatii serviciului public si in concret se traduce prin
obligatia de a respecta durata si orarul de lucru.

c) Functionarul trebuie sa-si indeplineasca functia de o maniera
personala. Delegarea de competenta se poate face doar in temeiul
unei prescriptii legale;

d) Functionarul trebuie sa-si exercite de o maniera efectiva
functia, pe durata reglementara de lucru.

Articolul 60 din Statut obliga functionarii europeni sa fie
prezenti la serviciu, nefiind acceptata absentarea decat in cazuri

de boala sau accident.

Regasim, in textul respectiv, principiul interdictiei de a
absenta de la serviciu si implicit, al obligativitatii prezentei la
serviciu. Orice absenta a functionarului european, alta decat cea
determinata de cauza de boala sau accident, trebuie sa fie aprobata
de functionarul ierarhic. Absentele nemotivate pot atrage, pe de o
parte raspunderea disciplinara a functionarului european, iar, pe
de alta parte, se scad din concediul de odihna, astfel incat este
posibila epuizarea concediului.

Daca a fost epuizat concediul in acest mod, functionarul nu mai
are dreptul la compensarea in bani a zilelor de concediu neefectuate.

4) obligatia de supunere, este prevazuta in majoritatea
statutelor de personal si naste problema fireasca intalnita si in dreptul intern, daca agentul trebuie sa se supuna tot timpul, daca trebuie sa execute el si un ordin ilegal.

Supunerea fata de seful ierarhic este o obligatie a functionarului public care rezulta din organizarea functiei publice[1] si corespunde ideii de subordonare ierarhica. Functionarul, national sau european, fiind plasat intr-o ierarhie, el poate primi de la superiorii sai ierarhici ordine pe care trebuie sa le execute, in caz contrar fiind pasibil de sanctiuni.

Aceasta putere de a da ordine, care apartine superiorului, se
numeste „putere ierarhica”' si ea presupune dreptul de a anula, suspenda sau reforma ordinele inferiorului, atat pentru motive de legalitate, dar si pentru motive de neoportunitate.

Fundamentele ierarhiei rezida in urmatoarele ratiuni:

a) functionarului ierarhic ii revine misiunea de a coordona
sarcinile subordonatilor sai si modul in care acestia le duc la
indeplinire;

b) in activitatea administratilor, seful ierarhic este raspunzator
pentru modul in care se realizeaza activitatea intr-o institutie sau un
compartiment;

c)  este firesc deci ca seful ierarhic, care se prezuma ca dispune si
de o competenta profesionala deosebita si de experienta, care l-au
propulsat in aceasta functie, sa coordoneze unitar activitatea
subordonatilor sai, ceea ce confera un plus de securitate si celor cu
care institutia respectiva intra in relatie.

5) obligatia de fidelitate a functionarului european
In toate tarile din Uniunea Europeana se consacra obligatia
functionarului public de a fi loial natiunii pe care o slujeste,
institutiilor democratice ale acesteia si in particular, institutiei in care
este numit.

Obligatia de fidelitate, in regimul functionarului european
imbraca forme speciale, ea facand parte din categoria acelor
obligatii care trebuie respectate atat pe perioada cat dureaza
mandatul respectiv, cat si ulterior acestei perioade. Protectia
loialitatii functionarilor internationali este la originea unei mari parti
din dispozitiile care tind sa ii confere garantii de independenta prin
stabilitatea postului, asigurarea unei cariere, o remuneratie
satisfacatoare, securitate impotriva masurilor de amenintare si
presiune.[2]

6) Obligatia unui comportament profesional corespunzator

Aceasta obligatie, desi nu este analizata de sine statator de toti
autorii si nici prevazuta, ca atare, de Statut, credem ca se impune a fi
avuta in vedere atat in regimul functionarilor nationali cat si in cel al
functionarilor europeni si internationali.

Ea vizeaza urmatoarele categorii de relatii:

a) relatiile cu ceilalti colegii;

b) relatiile cu intreg personalul dintr-o institutie;

c) relatiile cu superiorii;

d) relatiile cu subalternii;

e) respectul de sine, sau relatia cu sine insusi, care obliga pe
functionar sa fie consecvent intr-un comportament corespunzator
rangului sau si asteptarilor celorlalti.

7) obligatia de domiciliu

Unii autori[3] retin printre obligatiile functionarilor nationali si obligatia de rezidenta.

Articolul 20 (96), intr-o formulare concisa si categorica, in
acelasi timp, instituie pentru functionarul european obligatia de a
avea resedinta in localitatea unde este angajat sau la o distanta
corespunzatoare, care sa nu ii afecteze exercitarea functiei sale.
Corespunzator acestei indatoriri, functionarul trebuie sa informeze
autoritatea de numire cu privire la adresa sa si la orice modificare
intervine referitoare la aceasta adresa. Notiunea de resedinta implica o stabilire de fapt, mai mult sau mai putin indelungata, si nu se confunda cu domiciliul.

8) obligatia de a repara prejudiciile cauzate Comunitatii
prin faptele sale personale grave.[4]

O regasim consacrata de articolul 22 din statut, dupa cum urmeaza:

a)Obligatia este fundamentata pe greseli personale grave pe
care functionarul le comite in exercitiul sau cu ocazia exercitarii
functiei sale.

b) Interventia acestei raspunderi este conditionata de emiterea unei decizii motivate de catre Autoritatea de numire si cu respectarea
formalitatilor aplicabile in materia raspunderii disciplinare.

c) Curtea de Justitie a Comunitatilor are deplina competenta
jurisdictionala in a se pronunta asupra deciziilor care privesc
interventia acestei forme de raspundere.

9) indatorirea de moralitate (integritate).

Moralitatea vietii private a functionarului public face parte din
obligatiile generale ale acestuia, indiferent ca ne raportam la
functionarii nationali sau la cei internationali.

Ea poate sa priveasca, in egala masura, viata privata a
functionarului public inainte de intrarea in functie, in timpul
exercitarii functiei sau dupa incetarea raportului de serviciu.

O asemenea obligatie, este prevazuta de art. 16(96) conform
caruia functionarul este obligat, dupa incetarea functiei sale, sa
respecte indatorirea de integritate si discretie in ceea ce priveste
acceptarea anumitor functii si avantaje.

Ea se afla astfel intr-o stransa legatura cu obligatia instituita prin
articolul 12, prin case functionarului european ii este interzis sa
savarseasca vreun act sau comportament care s-ar putea reflecta
negativ asupra functiei sale.

Articolul 41(8)(46)(78)(79)(96) reglementeaza regimul
disponibilizarii functionarilor europeni, care va face obiect de analiza pe care le are in vedere autoritatea investita cu puterea de numire
atunci cand intocmeste lista functionarilor care vor fi pusi in
disponibilitate se afla si conduita in serviciu a acestora.

Un alt text care sustine ideea consacrarii implicite a obligatiei
de moralitate il reprezinta articolul 43(96) din Statut care prevede,
printre criteriile de care se tine cont atunci cand se face
evaluarea functionarului si pe cel al conduitei in serviciu.

10) efectuarea controlului medical anual reprezinta o obligatie a fiecarui functionar european.

Exercitarea unei functii publice intr-un organism european
presupune nu doar disponibilitati intelectuale, pregatirea necesara in
scopul indeplinirii ei, ci si o stare de sanatate fizica si psihica
adecvata. Aceasta este ratiunea pentru care functionarii europeni se
supun anual unui control medical, care se poate efectua fie prin
medici consilieri din institutie fie de catre medicul pe care 1-a ales
functionarul in cauza.

11) obligatia functionarului european de a se abtine de la orice forma de hartuire psihologica sau sexuala (art. 12 a (96).

12) indatorirea functionarului european care, in decursul
sau cu ocazia exercitarii indatoririlor sale, observa fapte care pot
presupune existenta unei activitati ilegale, inclusiv frauda sau
coruptie in detrimentul Comunitatilor, sau o conduita in
indeplinirea obligatiilor profesionale care poate constitui o
abatere de la obligatiile functionarilor Comunitatilor, de a
informa imediat fie pe superiorul imediat sau pe Directorul
general sau, daca el considera eficient, pe Secretarul General sau
persoanele din functii echivalente sau direct Biroul European
Anti Frauda (OLAF). Art. 22 a(96) obliga ca acest gen de
informatii sa se dea intotdeauna in scris. Obligatia subzista si in
eventualitatea neindeplinirii unei obligatii similare de catre un
membru al unei institutii sau orice alta persoana din serviciu sau care
desfasoara o activitate pentru o institutie europeana. Functionarul
european care primeste o asemenea informatie are obligatia sa o
transmita imediat la Biroul European Anti Frauda (OLAF).