Stiinte politice
Functionari internationaliFunctionari internationali Dezvoltarea fara precedent a organismelor internationale in cursul ultimilor ani, a antrenat cresterea numarului personalului acestora, care indeplineste o varietate considerabila de functii. Evolutia politici internationale pune in evidenta o serie de probleme, care trebuie rezolvate de catre un personal cu calitati specifice. La desfasurarea activitatii unei organizatii internationale participa 3 categorii de persoane cu titluri diverse: persoanele care au responsabilitatea de a decide si de a formula politica, organizatiei internationale: secretarul general sau directorul general, directorii si sefii serviciilor, inclusiv functionarii insarcinati cu redactarea documentelor; persoanele care ajuta prima categorie sa-si indeplineasca sarcinile: interpretii, traducatorii, stenodactilografele etc.; personalul de serviciu: usierii, soferii etc. Din aceasta clasificare se deduce ca, numai anumite persoane au dreptul sa se numeasca functionari internationali. Functionarul international este acea persoana care este delegata de catre reprezentantii mai multor state sau de catre un organism sa actioneze in numele lor, ca urmare a unui acord interstatal si sub controlul unora sau a tuturor statelor interesate pentru a indeplini, intr-un sistem de reguli juridice speciale, functii in interesul ansamblului de state participante. Aceasta definitie se refera, de asemenea, la functionari angajati de o organizatie prin contract pentru o sarcina limitata atat ca obiect, cat si ca durata. In aceasta categorie intra: insarcinatii cu misiuni speciale, insarcinatii internationali pentru realizarea unor studii cu scop special etc. Aceste persoane actioneaza in interesul activitatii generale a organizatiei internationale care le-a angajat, dar pe contul acestor organizatii.
Calitatea de functionar international este atribuita urmatoarelor persoane: 1. Persoanele care apartin organizatiilor interguvernamentale. Aceasta situatie decurge din principiul conform carora nu pot fi functionari internationali decat functionarii de stat. Personalul organismelor nongvernamentale nu poate pretinde a avea calitatea de functionar international si nici prerogativele, privilegiile si imunitatile recunoscute organizatiilor internationale interguvernamentale. 2. persoanele care exercita o functie si nu o meserie, ceea ce exclude, in principiu, agentii permanenti care formeaza personalul de executie si serviciu; 3. Persoanele care indeplinesc o functie pe langa o organizatie internationala fie cu titlu permanent, fie cu titlu temporar. O persoana care exercita o misiune in cadrul organizatiei internationale nu trebuie, in perioada mandatului, sa exercite functii sau servicii pentru fostul sau loc de munca, fie ca este in sectorul de stat, fie particular; 4. Persoanele care nu depind sub nici o forma de o administratie nationala statala. Nu poate indeplini calitatea de functionar international o persoana care depinde de un stat membru, chiar daca este chemata cu titlu de cooperant, cum sunt, de exemplu, membrii delegatiilor la o adunare unde persoanele sunt delegate pentru a face parte dintr-un organism permanent de conducere in care ele sunt reprezentate. Exemplu cel mai elocvent este calitatea de membru in conducerea Parlamentului European. Statutul acestora, stabilit prin conventii specifice, ii distinge de alti functionari ai altor organisme internationale, care se includ in categoria paradiplomatilor. Cresterea fara precedent a numarului de organizatii internationale determina mutatii importante in regulile si restrictiile care definesc acordarea calitatii de functionari internationali si modul lor de comportament in raport cu statele de provenienta.
|