Definirea conceptului de securitate si aparare - Uniunea Europeana

Definirea conceptului de securitate si aparare - Uniunea Europeana

Dupa analistii politici si scriitori Amos Jordan si William Taylor conceptul de securitate nationala sau internationala dupa presupune nu numai Securitatea protectia fata de agresiunea fizica ci, implica si asigurarea, printr-o varietate de mijloace, a intereselor vitale economice si politice, a caror deteriorare poate ameninta valorile fundamentale si vitalitatea statului.

Cum de altfel nici un geniu al trecutului, fie el Sun-Tzu, Machiavelli sau Bacon insusi nu si-ar fi imaginat ca puterea depinde atat de mult de cunoastere, ca aproape s-a creat un nou imperiu, cel al cunoaster Aceasta a devenit cea mai democrata sursa de putere, iar controlul cunoasterii reprezinta nodul gordian al luptei mondiale de azi si de maine pentru omenire.

Conceptul de securitate provine din latinescul securitas si inseamna insusi faptul de a fi la adapost de orice pericol; sentimentul de incredere si liniste pe care il da cuiva absenta oricarui pericol, conform DEX.

Pe de alta parte, nevoia de securitate la nivel zonal, regional si mondial este mai acuta ca oricand, iar "sentimentul de incredere si de liniste pe care il da cuiva absenta oricarui pericol: protectie si aparare"^[1] devine o conditie primordiala si a dezvoltarii statului roman, un scop ideal ce nu poate fi atins nici macar de statele cele mai puternice. (vezi SUA).

Securitatea este

- Lipsa relativa a razboiului (Ian Bellany, 1981);

- Capacitatea unei natiuni de a promova cu succes interesele sale nationale (Penelope Hartland-Thunberg, 1982);

- O natiune are securitatea asigurata in masura in care nu se afla in pericol de a fi nevoita sa sacrifice valori importante, daca doreste sa evite razboiul, si este capabila, daca este provocata, sa le pastreze prin obtinerea victoriei intr-un astfel de razboi (Walter Lippmann, 1962);

- Capacitatea de a face fata agresiunii externe (Giacomo Luciani, 1989);

- Asigurarea bunastarii viitoare (Laurence Martin, 1983);

- Prezervarea unui stil de viata acceptabil de catre cetateni, dar care este compatibil cu necesitatile si aspiratiile legitime ale altora (Colegiul National de TEORIA SI PRACTICA SECURITATII 9 Aparare, Canada, 1989);

- In oricare dintre sensurile obiective, masoara absenta amenintarilor la adresa unor valori existente, intr-un sens subiectiv, absenta temerii ca astfel de valori vor fi atacate (Arnold Wolfers, 1962);

- Prezervarea, in conditii acceptabile de evolutie, a pattern-urilor traditionale de limba, cultura, asociere si de identitate nationala, religioasa si de obiceiuri' (securitatea societala, Waever, 1993).

In perspectiva europeana, tinand cont de extinderea spatiului Uniunii Europene, putem admite ca securitatea reprezinta arhitectura sistemica specifica organizarii si functionarii continentale, proiectata si institutionalizata astfel incat sa excluda posibilitatea oricaror amenintari sau agresiuni eficiente, de orice natura, la adresa unuia, a mai multora sau a tuturor statelor europene

Dupa conceptelor operationale ale NATO, retine atentia formularea potrivit careia securitatea este menita sa asigure unul dintre fundamentele indispensabile pentru un mediu stabil de securitate euroatlantic, bazat pe dezvoltarea institutiilor democratice si solutionarea pasnica a disputelor, in care nicio tara sa nu poata sa intimideze sau sa constranga vreo alta tara prin amenintarea cu forta sau utilizarea fortei.^[2]

Securitatea reprezinta starea, conceptia generala a unui stat, cum de altfel si a statului roman, in temeiul careia sunt definite, proiectate, promovate si aparate interesele nationale prin intermediul institutiilor abilitate constitutional acestui scop, angajand vectorial, in modalitati specifice fiecareia dintre ele, integralitatea resurselor disponibile la un moment dat, spre a asigura prezervarea intereselor nationale in conditiile infruntarii oricarui tip de agresiune, pericol, amenintare, risc sau provocare. Ca factor cumulativ si de convergenta transpartinica, securitatea urmareste sa asigure starea de normalitate democratica la care aspira societatea - cetatenii, comunitatile si statul - pe baza eforturilor ce vizeaza deplina instaurare a legalitatii, faurirea prosperitatii economice, echilibrul social si stabilitatea politica. Securitatea se realizeaza in cadrul ordinii democratice prin: exercitarea deplina a drepturilor si libertatilor cetatenesti; asumarea constienta a responsabilitatilor; perfectionarea capacitatii de decizie si de actiune a statului; afirmarea Romaniei ca membru activ al comunitatii internationale.^[3]

Conceptul de aparare

Prin conceptul de aparare, la nivel national sau international este asemanat tot mai mult cu starii de securitate, comuna/colectiva in cazul organizatiilor la care ne raportam, Uniunea Europeana si NATO, conceptul ca atare fiind, cel mai adesea, uzitat in relatie cu politica externa si politica de

Securitate.

La nivel national apare ca parte a apararii promovate de institutiile europeana si euroatlantica, regasim corelatia nemijlocita cu politica externa comuna si politica de securitate comuna, in cazul constructiei europene, si cu apararea colectiva vs. Securitate colectiva in cadrul politico-militar promovat de catre Alianta Nord-Atlantica. Pe baza cooperarii si apartenenta aplicata la acelasi sistem de valori consacrate istoric si la acelasi sistem de organizare institutionala comuna, precum si in contextul creat de natura comuna a riscurilor, provocarilor si amenintarilor cu care se confrunta fiecare dintre statele europene si euroatlantice.

Apararea colectiva inseamna securitate colectiva dupa cum apararea comuna este subsumata conceptual si operational securitatii comune.^[4]

In opinia specialistilor exista un anumit consens, potrivit caruia 'securitatea' se circumscrie asigurarii integritatii teritoriale si bunastarii materiale. Astfel, primul termen ne conduce la aspectul fizic al securitatii, iar al doilea la supravietuirea pe termen mediu si lung a actorului in cauza. Caci, in fond si la urma urmei, 'securitatea' unui actor reprezinta capacitatea sa de a supravietui ca atare in sistemul international.

In literatura de specialitate, in legatura cu acest concept, se vehiculeaza cateva probleme cu caracter mai teoretic, care se cer lamurite. Astfel, una dintre acestea este cunoscuta sub numele de 'dilema securitatii' conform careia se intelege modalitatea de a concilia, pe de o parte, necesitatea cresterii propriei securitati, cu cea ca acest lucru sa nu genereze insecuritate pentru ceilalti, pe de alta parte. (Se va vedea ca cea mai mare parte a modalitatilor de asigurare a 'securitatii' cauta sa rezolve aceasta problema/dilema). Este vorba apoi de raporturile dintre conceptul de 'securitate nationala' si cel de 'securitate internationala', stiindu-se ca cel de-al doilea nu inseamna pur si simplu insumarea 'securitatilor nationale' ale tuturor actorilor sistemului, ci este un concept in sine, care se refera la asigurare 'securitatii' sistemului ca atare, in ansamblul sau. Pe urma, literatura de specialitate abunda in termeni ca 'securitate colectiva' (prin care se intelege ca un atac asupra unui actor este considerat ca un atac asupra tuturor - vezi sistemul Ligii Natiunilor si cele doua tratate care stau la baza blocurilor militare postbelice), sau 'comuna' (care pleaca de la premisa ca, 'securitatea' mea, depinzand de a altora, trebuie asigurata de asa maniera incat sa nu o diminueze pe a altora - concept inventat si vehiculat de nordici: Comisia Palme in anii '80), ori, mai nou, 'cooperativa' (inteleasa ca un efort comun de prevenire a conditiilor izbucnirii unui razboi).

1. Securitatea nationala

Conceptul de securitatea nationala reprezinta conditia fundamentala a existentei natiunii si a statului si este un obiectiv fundamental al guvernarii; ea are ca domeniu de referinta valorile, interesele si obiectivele nationale. Securitatea nationala este un drept imprescriptibil care deriva din suveranitatea deplina a poporului, se fundamenteaza pe ordinea constitutionala si se infaptuieste in contextul constructiei europene, cooperarii euroatlantice si al evolutiilor globale.

De asemenea, strategia de securitate nationala raspunde nevoii si obligatiei de protectie legitima impotriva riscurilor si amenintarilor ce pun in pericol drepturile si libertatile fundamentale ale omului, valorile si interesele nationale vitale, bazele existentei statului. Ea vizeaza, cu prioritate, urmatoarele domenii: starea de legalitate; siguranta cetateanului; securitatea publica; prevenirea si contracararea terorismului si a altor amenintari asimetrice; capacitatea de aparare; protectia impotriva dezastrelor naturale, degradarii conditiilor de viata si accidentelor industriale.

Securitatea nationala se realizeaza prin masuri adecvate de natura politica, economica, diplomatica, sociala, juridica, educativa, administrativa si militara, prin activitatea de informatii, contrainformatii si securitate, precum si prin gestionarea eficienta a crizelor, in conformitate cu normele de conduita ale comunitatii europene si prevederile dreptului international.

Perspectiva de securitatea nationala centrata pe dimensiunea sa militara, avand ca obiectiv crearea unei forte militare puternice dar si a unei politici externe corespunzatoare.

Romania trebuie sa-si redefineasca politica de securitate, ca de altfel toate statele lumii, datorita noilor riscuri externe dar si interne, precum explozia nationalismului, tendintele revizioniste, fanatismul religios, terorismul, instabilitatea economica, sociala si politica etc. Statul roman este nevoit sa-si asigure prin forte proprii si relatii internationale propria securitate nationala. Aceasta

Se poate realiza prin: apararea si garantarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor; dezvoltarea intr-un ritm rapid; integrarea in structurile NATO si UE.

Trebuie sa se identifice factorii de risc si amenintari la adresa ordinii publice este primul pas in prevenirea si combaterea actiunilor care pot aduce atingere securitatii nationale.

Sa se faca o analiza comparativa a tulburarilor care au avut loc in tara noastra si in lume, a identificat unele cauze imediate si profunde ale tulburarilor, dar a descoperit si indicii care ne conduc catre o nelinistitoare lume viitoare, asa cum precizeaza o revista de prestigiu in domeniu.^[5]

^[6]Departamentul Securitatii Nationale (D.S.N.) reprezinta structura specializata in cadrul Administratiei Prezidentiale destinata asigurarii indeplinirii de catre Presedintele Romaniei a prerogativelor conferite de Constitutie, in domeniul general al securitatii nationale si al calitatii de Comandant al Fortelor Armate.

Instrumentul principal prin care Presedintele Romaniei isi indeplineste atributiile constitutionale in acest domeniu il reprezinta Strategia de Securitate Nationala.

Departamentul are in compunere structuri specializate pentru indeplinirea atributiilor corespunzatoare domeniilor sectoriale de competenta, incadrate cu personal angajat pe functii de demnitari, consilieri, experti, consultanti si referenti, precum si cu personal de specialitate detasat din ministerele si alte institutiile cu responsabilitati in domeniul securitatii nationale.
Domenii sectoriale de competenta:

Securitatea nationala - probleme generale;

Aparare;

Securitate interna; managementul crizelor de securitate si al urgentelor civile;

prevenirea si combaterea terorismului;

Activitatea de informatii, contrainformatii si securitate;

Protectia informatiilor clasificate;

Activitatea de secretariat pentru Consiliul Suprem de Aparare a Tar

Pentru fundamentarea si punerea in aplicare a prevederilor Strategiei de Securitate Nationala a Romaniei si a altor sarcini specifice, Departamentul Securitatii Nationale colaboreaza cu:

Departamentele si compartimentele de specialitate din cadrul

Administratiei Prezidentiale;

Ministerele si alte institutii cu atributii in domeniul securitatii nationale;

Organizatii non-guvernamentale de profil;

Institutii academice si de cercetare stiintifica.

Departamentul Securitatii Nationale are in componenta urmatoarele structuri:

A) Compartimentul Securitate Nationala;

B) Directorul Oficiului pentru Informatii Integrate;

C) Structura de Protectie a Informatiilor Clasificate (Functionarul de securitate);

D) Secretariatul Consiliului Suprem de Aparare a Tar

Dupa Traian Basescu in "Strategia de Securitate Nationala a Romaniei" - Securitatea nationala urmareste sa asigure starea de normalitate democratica la care aspira societatea - cetatenii, comunitatile si statul - pe baza eforturilor ce vizeaza deplina instaurare a legalitatii, faurirea prosperitatii economice, echilibrul social si stabilitatea politica. Securitatea nationala se realizeaza in cadrul ordinii democratice prin: exercitarea deplina a drepturilor si libertatilor cetatenesti; asumarea constienta a responsabilitatilor; perfectionarea capacitatii de decizie si de actiune a statului; afirmarea Romaniei ca membru activ al comunitatii internationale. Ea se adreseaza cetatenilor cat si apararea acestora, si a integritatii tar

Ca instrument national ce da forta si valoare practica acestor cerinte, strategia de securitate nationala reprezinta un factor integrator de sinteza; ea se operationalizeaza printr-un ansamblu de decizii, planuri, masuri si actiuni menite sa previna si sa contracareze eficient riscurile si amenintarile ce pun in pericol valorile si interesele nationale, precum si valorile care dau identitate si unitate constructiei europene.

Strategia are ca scop atat prevenirea si contracararea pericolelor generate de mediul international, cat si garantarea starii de securitate interna, in ansamblul sau, a sigurantei personale si securitatii comunitatilor. Strategia vizeaza, totodata, securitatea energetica si alimentara, securitatea transporturilor si a infrastructurii, securitatea sanatatii publice, sanitara, ecologica si culturala, securitatea financiara, informatica si informationala. Ca urmare, strategia de securitate nationala integreaza atat activitatea de politica externa, diplomatica si de colaborare internationala, cat si pe cea a institutiei militare si a fortelor de ordine publica, activitatea structurilor de informatii,

Precum si pe cea a altor agentii guvernamentale cu responsabilitati in domeniu. Integrarea si armonizarea eforturilor vizeaza atat cadrul national, cat si dinamica relatiilor in spatiul comun de securitate si aparare european, precum si in spatiul euroatlantic.

Romania are nevoie de o noua strategie de securitate nationala, capabila sa asigure diminuarea substantiala a decalajelor fata de statele dezvoltate din spatiul comunitar - indeosebi a celor referitoare la standardele de calitate a vietii - sa preintampine si sa contracareze amenintarile la adresa cetatenilor, comunitatilor, natiunii si statului roman, sa gestioneze operativ si eficient situatiile de criza si sa participe activ la procesele de integrare si cooperare. Prezenta strategie de securitate, prima dupa aderarea Romaniei la NATO si cea care gestioneaza, in esenta, procesul de integrare a tarii noastre in Uniunea Europeana, reflecta modificarile care au avut loc in mediul de securitate intern si international, realitatile si tendintele globale. Ea este parte integranta a securitatii europene si euroatlantice si constituie un tot unitar fundamentat pe efort national, pe actiune comuna, cooperare si parteneriat. Securitatea nationala se asigura prin eforturi proprii si prin cooperare cu aliatii si partenerii, in conformitate cu prevederile programelor nationale, ale strategiei de securitate a Uniunii Europene si ale conceptelor strategice ale Aliantei. Ea vizeaza armonizarea eforturilor nationale cu angajamentele internationale si identificarea modalitatilor de lucru apte sa previna si sa contracareze oportun amenintarile.

Eforturile vizeaza, totodata, promovarea democratiei, pacii si stabilitatii in vecinatate si in alte zone de interes strategic, reducerea vulnerabilitatilor, dezvoltarea capabilitatilor nationale si transformarea profunda a institutiilor de securitate.

^[7] Din punct de vedere teoretic, Apararea Nationala (AN) este definita in dictionarele militare in uz si in literatura militara de specialitate ca "totalitatea masurilor si actiunilor adoptate si desfasurate de autoritatile constitutionale ale statului roman in timp de razboi, in scopul garantarii suveranitatii nationale, independentei si unitatii statului, integritatii teritoriale a tarii si a democratiei constitutionale" 1. In ceea ce ne priveste, nu putem fi satisfacuti de aceasta acceptiune a sintagmei, decat cu doua condit Prima, sa eliminam expresia "in timp de razboi", cerinta impusa de faptul ca aceste "actiuni si masuri" se desfasoara, in forme specifice, in toate starile spectrului militar - la pace, in situatii de criza si la razboi. A mai putin categorica decat prima, are in vedere introducerea, in final, ca scop al actiunilor si masurilor specifice, a "apararii si promovarii intereselor natiunii romane in raporturile cu alte natiuni".

Cu privire la continutul sintagmei Apararea Colectiva (AC), aceasta este definita ca fiind "totalitatea masurilor luate si a actiunilor intreprinse de structurile militare interaliate pentru intarzierea, oprirea sau respingerea agresorului"

In acest caz, ne-am permite sa promovam o varianta proprie a definitiei, care, credem noi, exprima mai concis cele scrise in dictionar si, in plus, exprima o realitate faptica, si anume, participarea structurilor integrate ale aliantei la misiuni vizand pacea si stabilitatea regionala sau globala:

"Totalitatea masurilor si actiunilor politico-militare intreprinse de structurile interaliate, ce vizeaza mentinerea integritatii spatiului terestru, aerian si maritim integrat, precum si promovarea intereselor legitime de pace si

Stabilitate ale Aliantei".

Noul Concept Strategic al Aliantei, aprobat de sefii de stat si de guvern participanti la intalnirea Consiliului Atlanticului de Nord de la Washington D.C. din aprilie 1999, nu priveaza statele membre de dreptul si

Datoria lor de a-si asuma responsabilitatile suverane in domeniul apararii, ci le da posibilitatea, ca prin efortul colectiv, sa-si realizeze obiectivele esentiale de securitate nationala. In ceea ce priveste apararea colectiva, prevazuta in Articolul 5 al Tratatului de la Washington, fortele militare multinationale ale Aliantei trebuie sa faca fata descurajarii oricarei agresiuni potentiale impotriva ei, stoparii inaintarii agresorului, cat de departe posibil, in cazul unui atac si asigurarii independentei politice si a integritatii teritoriale a statelor membre.

Fiecare tara membra a Aliantei, in functie de riscurile pe care si le asuma, trebuie sa actioneze pentru:

- Intarirea fortelor proprii, astfel incat sa fie in masura sa duca un razboi de aparare nationala;

- A participa cu o cantitate de forte la efortul colectiv de aparare in cadrul Aliantei Nord-Atlantice;

- A participa la dezvoltarea si mentinerea unui mediu de securitate favorabil protejarii intereselor sale.

Cu aceasta, consideram ca ne apropiem si de definirea raporturilor existente intre cele doua concepte.

Un prim aspect de subliniat in corelatia Aparare Nationala - Aparare Colectiva este interferenta existenta intre ele, ce vine, in primul rand, din integrarea teritoriului national al Romaniei in zona de acoperire a prevederilor articolului 5 al Tratatului si, in al doilea rand, din comunitatea de integrata. Aceasta presupune existenta unor elemente ale Apararii Nationale care se intrepatrund cu cele ale Apararii Colective si invers, fenomen ce determina o alta trasatura a raportului in discutie, si anume, unitatea, aceasta fiind, in acelasi timp, si o cerinta pentru optimizarea ambelor domen

Eseu: Protocolul de la Geneva Eseu: Domnia lui Alexandru Ioan Cuza 1859-1866

Unitatea, la randul ei, este afectata decisiv de complementaritate. Complementaritatea si interdependenta celor doua sintagme sunt date de raporturile reciproce dintre elementele componente ale capabilitatilor militare ale membrilor Aliantei. Aceasta face ca o Romanie puternica, in primul rand, militar, dar si economic si politic sa contribuie la taria organismului integrat, dupa cum si puterea mai mare a acestuia aduce un plus de securitate pentru tara noastra si invers. De asemenea, o strategie politico-militare inteleapta, justa, aplicata de catre statul roman, poate avea efecte benefice pentru securitatea celorlalti membri, dupa cum aplicarea unor masuri adecvate de catre tarile membre poate avea un efect favorabil asupra securitatii Romaniei, reciproca fiind adevarata si in acest caz. In fine, existenta manifesta a unor capabilitati operativ-tactice si procedurale de inalta calitate si eficienta la nivelul structurilor decizionale si actionale ale Armatei Romaniei este de natura sa determine cresterea capacitatii operationale a Aliantei, in ansamblu, dupa cum si capabilitatile similare actuale ale membrilor marcanti ai NATO influenteaza, chiar si indirect, cresterea potentialului actional al fortelor noastre armate. Si exemplele, pe aceasta linie, pot continua.

Cele spuse pana aici, cu privire la raportul in care se afla cele doua elemente ale binomului Aparare Nationala - Aparare Colectiva, conduc, in mod necesar, la constatarea ascendentei unuia dintre aceste elemente asupra celuilalt, a rolului determinant pe care il are, in aceasta relatie vie, de continua corelare si influentare reciproca. Conform teoriei sistemelor, indiferent de pozitia noastra in problema raportului national/international in

Relatiile externe, avand in vedere si marimea contributiei, de orice natura (financiara, militara, economica, demografica etc.), la efortul colectiv, trebuie sa admitem ascendenta Apararii Colective asupra celei Nationale, sub aspectul gradului de influenta si determinare reciproca a parametrilor de stare. Aceasta nu presupune, insa, ca, intr-o situatie limita, de criza, in care se manifesta un evident conflict de interese intr-o problema nereglementata expres prin prevederile tratatului de aderare, satisfacerea interesului national al Romaniei nu va prevala asupra celui colectiv sau al unui alt stat membru, desigur, totul urmand a fi analizat si decis, in functie de contextul politicomilitar. Strans legat de acest lucru, se impune sa remarcam si faptul ca putem vorbi si de existenta unui raport de incluziune si integrare, Apararea Nationala inscriindu-se, in unele aspecte, in cadrul Apararii Colective.

2. Amenintari si provocari asupra securitatii

Conceptul de provocare (sfidarea) si amenintare presupune nu numai posibilitatea potentiala, ci si intentia manifestata de una dintre parti de a actiona impotriva intereselor oponentului, iar amenintarea reprezinta nivelul cel mai inalt al escaladarii relatiilor tensionate dintre subiecti.

^[8]

Conform Dictionarului explicativ riscul, se defineste mentinandu-se in cadrul aceluiasi sens (semantic) si, fara a indica relatii de dependenta fata de cele prezentate mai sus, si ca posibilitate de ajunge intr-o primejdie, de a avea de infruntat un necaz sau de suportat o paguba. De aceasta data, se observa ca riscul se asociaza cu cel care desfasoara o actiune, o activitate, aflat fie in postura de executant, fie in cea de conducator, si care implica din partea subiectului actiunii faptul de a risca, deci de a (se) pune in primejdie ceva, respectiv, de a (se) expune unui pericol posibil, prin activarea unui factor de risc.^[9]

Dintre tipurile de riscuri prezentate in literatura de specialitate, apte a fi corelate cu orice demers de elaborare a unor strategii, fie a securitatii nationale, fie militara, pot fi amintite:

· riscul rational, caracterizand atat o metoda de conducere, cat si un procedeu de actiune bazat pe perceperea intuitiva a situatiei determinate de evenimente greu de prevazut;

· riscul asumat, propriu celor investiti cu dreptul de a lua decizii;

· riscul de situatie, desemnat de imposibilitatea prognozarii precise a contextului existential si a evolutiei sale;

· riscul operativ, valabil pentru situatii conflictuale, in care actiunile proprii depind de conceptiile prezumtive ale partenerului concurential si de modul sau de comportare^[10]

B) Operationale

Planificarea apararii nationale se face, potrivit legii, in

Functie de prioritatile politice stabilite de autoritatile abilitate ale

Statului, de posibilitatile de care Romania dispune la un moment

Dat sau intr-o perioada de timp determinata, de evolutia

Fenomenelor politico-militare si de situatia geopolitica si

Geostrategica in plan regional, continental si global.

Este important ca provocarile sau amenintarile sa fie prevenite, neutralizate/combatute aspectul prin strategii optime de rezolvare a amenintari majore la adresa Europei:

− terorismul;

− proliferarea armelor de distrugere in masa;

− conflictele regionale;

− statele decazute;

− crima organizata.

Totodata trebuiesc evitate si provocarile la adresa securitatii spatiului aliat s-au intensificat pe masura ce riscurile au inceput sa cunoasca o delocalizare accentuata

Posibile riscurile ar putea fi generate de:

-atacuri teroriste;

- Dezvoltarea si proliferarea armelor de distrugere in masa, dublate de pericolul ca acestea sa ajunga in posesia unor regimuri politice nedemocratice, a unor entitati ale crimei organizate sau celule teroriste;

-existenta unor regimuri nedemocratice sau cu o structura institutionala fragila;

- Fluxuri masive de refugiati;

- Dezechilibre ecologice sau catastrofe naturale majore (secete, inundatii, furtuni, incendii, cutremure, accidente nucleare etc);

-insecuritate economica;

-conflicte etnice regionale sau locale;

-perpetuarea starilor de conflict - in anumite zone sau regiuni neguvernabile-, care se afla in afara controlului national, de catre grupari criminale cu interese de natura pecuniara. La aceasta mai contribuie si divergenta de interese, perceptia diferita asupra strategiilor si procedurilor de urmat, avand in vedere faptul ca interesele actorilor implicati nu converg intotdeauna, la care se adauga diferentele in perceperea riscurilor, mijloacelor si procedurilor de contracarare a acestora.

- Ar putea fi de asemenea adaugata pierderea suveranitatii, care se dezvolta in doua directii: prima directie, pozitiva, tinde sa modifice structura suverana a statelor, reducandu-le puterea si influenta prin deplasarea catre agregari supranationale mai extinse si diferentiate; a doua directie, negativa, este spre o guvernare rea: diminuarea abilitatii statelor de a gestiona viata cetatenilor lor sau a relatiilor inter-state, cu toate consecintele ce decurg din aceasta.

Insa obiectivul esential este acela de angajare in contracararea acestor amenintari, cu punerea accentului pe probleme care reprezinta o amenintare pentru intreaga omenire si participarea la constructia unei lumi mai bune, intrucat Europa, ca atare, "nu a fost nicicand mai prospera, mai securizata sau mai libera" ca acum.

Principalele tipuri de riscuri ce ar putea ameninta Uniunea Europeana sunt militare si non-militare.

Terorismul international - amenintare strategica. Care poate fi generat de miscari religioase fundamentaliste care au cauze deosebit de complexe.

Acesta ar putea ameninta deschiderea si toleranta specifice societatilor democratice. Noul tip de terorism difera de cel din deceniile precedente deoarece pare a fi interesat de utilizarea violentei nelimitate si de producerea de pierderi masive. Pentru acest tip de terorism, exemplificat de reteaua Al-Qaeda, Europa este atat o tinta, cat si o baza de lansare a atacurilor.

Proliferarea armelor de distrugere in masa - in prezent are loc o diseminare periculoasa a armelor de distrugere in masa, mai ales in zona Orientului Mijlociu.

Existenta unor structuri statale slabe (failed states) si amplificarea crimei organizate -intalnite in unele state sau regiuni precum Somalia, Liberia, Afganistan, Bosnia si Hertegovina, Serbia si Muntenegru, Kosovo etc., dezorganizarea institutionala, coruptia la nivel inalt, conflictele civile si accesul la arme au determinat intarirea pozitiilor crimei organizate. Aceste situatii sunt amenintari la adresa securitatii, prin sprijinirea traficului de droguri, a celui de fiinte umane si a terorismului si sunt localizate si in Balcanii Occidentali, Europa Rasariteana si Asia Centrala.

Masurile luate pentru asigurarea securitatii nationale

Trebuiesc realizate strategi eficiente, un management de risc pentru evitarea tuturor amenintarilor atat la nivel national cat si international.

Strategia de securitate nationala a Romaniei cat si a Europei a lumi intregi cuprinde in structura sa si "identificarea factorilor de risc din mediul intern si international"; evaluarea consecintele, in planul apararii, ale riscurilor si amenintarilor la adresa securitatii nationale fie in mediul intern, fie in cel international, ori accentuarea/diminuarea unora, care au fost deja identificati, impune reconsiderarea Strategiei de securitate nationala.

Strategia militara este supusa actualizarii, adaptata pe noile amenintari din aceeasi perspectiva, atunci cand in urma unui proces de evaluare a consecintelor riscurilor si amenintarilor la adresa securitatii nationale, se impune redefinirea volumului, structurii si modului de alocare a resurselor necesare apararii armate, ori aducerea unor modificari structurii fortelor, misiunilor, organizarii, dotarii, nivelului de infrastructura necesare organismului militar in vederea realizarii obiectivelor nationale de securitate, precum si conceptiei de pregatire si angajare in actiuni militare a armatei; folosirea diplomatiei la ralierea aliatilor si izolarea amenintarilor la adresa

Securitatii nationale; mentinerea fortelor armate eficiente.; punerea in aplicare a masurilor de aparare civila si de pregatire de urgenta (inclusiv legislatia anti-terorism).; asigurarea rezilientei si redundantei infrastructurii critice; utilizarea serviciilor de informatii pentru a detecta si invinge sau evita amenintarile si spionajul, pentru a proteja informatiile clasificate.

-utilizarea serviciilor de contrainformatii sau politia secreta pentru a proteja natiunea de amenintarile interne

In lumea de azi intr-o continua miscare, schimbare si reinventare, inovatie, tehnologie ultramoderna ne determina tot mai mult pasul cu aceasta, sa ne adaptam strategiile si modalitatile de securitate si siguranta la un nivel mai ridicat fata de noile amenintari posibile.Sa pastram securitatea ca stare obligatorie pentru progres si prosperitate, dar si cel de langa noi sa contribuie sa ne doreasca binele si in nici un caz impotriva. Depindem tot mai mult unii de altii, avem nevoie de solidaritati impartasite pentru a combate amenintarile la adresa viitorului nostru.

Astfel, prin solidaritate, buna cooperare o serie de probleme politice, economice, de securitate si culturale pot fi mult mai bine abordate si rezolvate intr-un cadru relativ omogen, unde exista o anumita coeziune si o experienta comuna de dezvoltare. Regiunile pot oferi cadrul propice pentru stabilirea unor mecanisme de cooperare, care contribuie la climatul international de securitate.

3. Perspectiva/Politica Europeana de Securitate si Aparare

In politica externa europeana dimensiunea militara de aparare a inceput sa fie din ce in ce mai importanta pentru apararea nationala si internationala pt prevenirea, neutralizarea amenintarilor si realizarea unui management eficient pt risc pentru evitarea situatiilor neplacute, de terorism, crima organizata in masa, razboi.

Astfel ca sunt necesare politicii de securitate si de pastrare a ordinii la nivel international in primul rand ca:

- mentinerea unui potential militar suficient pentru a preveni razboiul si pentru a asigura o aparare eficienta;

- o capacitate globala de a gestiona crize ce pun in pericol securitatea membrilor Aliantei;

- promovarea activa a dialogului cu alte tari;

- o intelegere a securitatii europene in termenii cooperarii, mai ales pentru a face sa avanseze tratativele legate de controlul armamentelor si dezarmarea.

^[11].3.1. In octombrie 1950, s-a propus constituirea Comunitatii Europene a Apararii^[12], in scopul intensificarii eforturilor comune de aparare^[13]Acest organism viza asumarea unor responsabilitati la nivel Continental in domeniul "elaborarii, promovarii si aplicarii politici de aparare." ^[14]Comunitatea Europeana a Apararii -in conformitate cu "Planul Pleven" - urma sa fie condusa de un "ministru al apararii"; sa aiba un buget militar comun si "un program european de dotari militare "^[15]

Marea Britanie a refuzat sa semneze proiectul Tratatului de constituire a "Armatei comune Europene ", nefiind de acord cu "integritatea fortelor armate ".

Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg au semnat Tratatul Comunitatii Europene de aparare, iar cinci dintre ele l-au rectificat. Adunarea Nationala a Frantei a respins "Planul Pleven ", neratificandu-se Tratatul la 30 august 1954. Adunarea Legislativa a Frantei a apreciat ca prin ratificarea Tratatului " "si-ar fi asumat responsabilitatea stirbirii suveranitatii nationale ale Frantei,", lipsind "statul francez de o armata proprie" Presedintele Frantei, generalul Charles de Gaull s-a opus proiectului Pleven, sustinand ca "apararea tarii este un atribut fundamental al oricarui stat suveran "s-a esuat acest fapt.

^[16]Politica Externa si de Securitate Comuna a urmat si semnarii Tratatului de la Roma, constructia europeana s-a focalizat indeosebi pe aspecte economice, cooperarea politica in sfera relatiilor internationale fiind adesea subiect tabu, in primul rand in urma esecului crearii unei Comunitatii Europene de Aparare la mijlocul anilor `50, dar si datorita actiunilor pe scena europeana a unor lideri, precum Charles Gaulle, ce au descurajat astfel de initiative.

Asa se face ca, timp de aproape patruzeci de ani, insasi expresia "cooperare politica comuna" nu si-a gasit locul in cazul tratatelor europene.

Totusi incepand din anii `70, statele membre ale Comunitatii Europene cooperau si se consultau reciproc in privinta marilor probleme de politica internationala, cu ocazia unor reuniuni la nivel interguvernamental ce au generat asa numitul proces de "cooperare politica europeana "

Prin Actul Unic European (1986) acestui proces i s-a conferit si un caracter formal, fara insa a-i schimba natura sau metodele de operare.

Transformarea majora de atitudine s-a produs aproape un deceniu mai tarziu, prin Tratatul de la Maastricht, in care, pentru prima data, a fost incorporat obiectivul unei "Politici Externe si de Securitate Comune" (PESC), care a devenit una dintre cele trei directii fundamentale de dezvoltare ale Uniunii Europene. Condorm acelui tratat, UE isi poate exprima pozitia in privinta conflictelor armate, a drepturilor omului si a oricarui alt subiect legat de principiile fundamentale si valorile comune care formeaza baza Uniunii Europene si pe care aceasta se angajeaza sa le respecte.In plus, la doar cinci ani de la creare, PESC a fost consolidata prin Tratatul de la Amsterdam, care stabilea cinci obiective fundamentale "

1.) apararea valorilor comune, a intereselor fundamentale, a independentei si integritatii Uniunii in conformitate cu principiile Curtei Natiunilor Unite,

2) intarirea securitatii Uniunii sub toate formele ei

3) mentinerea pacii si intarirea securitatii internationale, in conformitate cu principiile Curtei Natiunilor Unite, ale Actului Final de la Helsinki si ale obiectivelor Cartei de la Paris, inclusiv ele referitoare la frontierele externe,

4) promovarea cooperarii internationale

5) dezvoltarea si consolidarea democratiei si a a statului de drept, asigurarea respectarii drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

Incepand cu Tratatul de la Amsterdam, s-a pus bazele unei Politici Europene de Securitate si Aparare (PESA), in cadrul Politicii Externe de Securitate Comune (PESC).

Proiectul dezvoltarii unei politicii europene de securitate si aparare independente a fost lansat in cadrul Consiliului European de la Koln (iunie 1999), cu scopul de a completa si intari capacitatea de actiune externa a Uniunii, prin dezvoltarea unor capabilitati civile si militare pentru prevenirea conflictelor si gestiunea crizelor.

Viziunea centrala a acestui proiect se regaseste in documentul de strategie de securitate intitulat "O Europa singura intr-o lume mai buna," elaborat de Secretarul General al Consiliului, Javier Solana. Consiliul European de la Laeken (decembrie 2001) a adoptat o declaratie privind capacitatile operationale ale PESCA, recunoscand in mod oficial ca Uniunea este capabila sa conduca o serie de operatiuni de gestionarea a crizelor, structurilor provizorii prevazute prin Tratatul de la Amsterdam devenind dupa aceasta data permanente. PESCA a cunoscut o evolutie graduala, ajungandu-se la crearea unei Forte Europene de Reactie Rapida, destinate interventiei in cazul unor situatii de criza, pentru mentinerea pacii sau prevenirea conflictelor. Din punct de vedere institutional, pentru o coordonare a activitatilor din cadrul acestei politici a fost infiintata o Agentie Europeana de Aparare.

Tratatul Constitutional (in curs de ratificare) plaseaza PESA in cadrul Actiunii Externe Uniunii si permite statelor sa opteze daca vor sau nu sa participe in cadrul structurii militare a misiunilor PESA.In prezent, fortele militare ale UE au fost deja angajate intr-o serie de operatiuni cu caracter militar, dintre care cele mai importante sunt cele din Congo (Operatiunea Artemis, 2003), sau din Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei/F.Y.R.O.M. (Operatiune a Concordia, 2003)

In 2005 UE a preluat pentru un an operatiunile din Bosnia si Hertegovina, efectuate anterior sub conducerea NATO.In general insa, in politica sa externa UE urmareste promovarea principiilor multilateralismului si rezolvarea pasnica a conflictelor si cooperare internationala.

^[17]Aderarea statelor europene la Alianta atlantica (1949) a determinat limitarea suveranitatii in domeniul apararii^[18], punand trupele europene sub comanda americana. Acest transfer de suveranitate catre NATO a ridicat numeroase obstacole in calea construirii unei politici europene de aparare deoarece "este dificil de transferat Europei ceea ce apartine deja NATO.

Din aceasta cauza, problemele de securitate si aparare au excluse initial din campul cooperar

Insa prin Actul Unic European (1986), statele membre s-au declarat gata sa isi coordoneze pozitiile privind" aspecte politice si economice ale securitatii", iar prin Tratatul de la Maastricht facandu-se pt prima data referire la problema securitatii si apararii, ajungandu-se la alianta de compromitere intre partizanii apararii in sanul Aliante atlantice si partizanii unei identitati europene a aparar

Astfel ca, conform acestui tratat politica externa si de securitate) PESC) a constituit unul dintre pilonii UE, alaturi de Comunitatea Europeana, de Afacerile Interne si de Justitie.

Argumentul in favoarea crearii unei uniuni politice europene a fost intarit de relevanta slabiciunii Europei in timpul crizei din Golf (1990-1991):" Criza din Golf nu este numai dubla. Aceasta se subdivide in tot atatea crize nationale pe cate tari participa sau nu la coalitie. Confruntarea din zona Golfului reprezinta o criza pentru Franta, dupa cum este si pentru Marea Britanie, Arabia Saudita, Egipt sau Germani"^[19]

Comunitatea Europeana a intentionat sa adopte o pozitie comuna privitoare la razboiul din Golf si sa actioneze in mod colectiv in fata razboiului civil din fosta Yugoslavie, insa aceste tentative au esuat, reflectand divergentele dintre interesele statelor membre"^[20]

Dezamagirea cauzata de acest esec si constientizarea deficitului politico-militar al Europei au dus la restructurarea programului de integrare politica a Europei:" Kosovo s-a dovedit un element catalizator intr-o noua negociere transatlantica si pentru o autonomie mai mare a Europei, manifestata sub forma unei politici comune de securitate si de relatii externe "^[21]

Astfel la Consiliul European de la Helsinki (decembrie 1999), statele membre UE au decis sa isi dezvolte capacitatile militare si sa isi construiasca noi structuri politice si militare in scopul investirii Uniunii cu o capacitate autonoma de a decide si acolo unde si in masura in care nu este angajata NATO, sa lanseze si sa conduca operatiuni militare sub directa sa conducere, in cazul izbucnirii unor crize internationale. ^[22]Chiar daca toate statele membre NATO au recunoscut ca este necesar ca europenii sa dispuna de capabilitati militare, independente de contributia SUA, pentru promovarea politicii externe si de securitate comuna a UE, ideea formarii unei armate europene a fost respinsa, existand temerea ca ar putea duce la crearea unei aliante pur europene si la discriminarea statelor europene, care sunt membre ale NATO, dar nu si ale UE, precum si la dublare a asumarii sarcinilor si alocarii resurselor de catre NATO si aplicarea principiului crearii unei forte europene, separabile, dar nu separate," a afirmat in iunie 1996, la Consiliul Nord - Atlantic de la Berlin, sunt destinate evitarii acestor probleme.

3.1.Institutii pentru sprijinirea actiunii externe de securitate

^[23]Dupa integrarea in Uniunea Europeana s-au creat institutii ala Uniunii Europene Occidentale (2000) si pentru a raspunde necesitatilor dezvoltarii Politicii Externe si de Securitate Comune (PESC) si Politici Externe de Securitate si Aparare (PESA).

Agentia Europeana de Securitate (EDA)

Este una dintre cele mai recente institutii ale Uniunii Europene (2004), Agentia Europeana de Securitate a fost creata pentru a sprijini dezvoltarea Politici Europene si Aparare (PESA).Cu sediul in Bruxelles si sub conducerea Consiliului Uniunii Europene, EDA contribuie prin expertiza de dezvoltare capacitatilor de aparare ale statelor membre, a cooperarii in materie de armament, de monitorizare a pietei, precum si dezvoltarea tehnologiei si cercetarii in domeniu.

Centrul European pentru Observatii prin Satelit (EUSC)

Acesta a fost infiintat in 2001, ca agentie a Consiliului Uniunii Europene, cu personalitate juridica proprie si operational din 2002, EUSC continua activitatea Centrului pentru Observatii prin Satelit al Uniunii Europene Occidentale.

Cu sediul in Torrejon de Ardoz (Spania), Centrul are ca atributii producerea si analiza informatiilor obtinute de sateliti care monitorizeaza Pamantul, cu scopul de a sprijini procesul decizional in ceea ce priveste actiune externa a Uniunii Europene.

Pe langa activitati de cercetare si dezvoltare se formeaza specialisti EUSC in sisteme digitale de informare geografica si in analiza imaginilor.In plus, prin monitorizarea constanta a suprafetei terestre, in acord cu legislatia internationala in domeniu are rol important in prevenirea si supravegherea crizelor (inclusiv umanitare), a conflictelor armate si poluarii (OS).

Institutul Uniunii Europene pentru studii de Securitate (ISS)

ISS ca si EUSC continua activitatea unei institutii similare a Uniunii Europene Occidentale.

S-a infiintat in anul 2001 si operational in 2002, ISS are sediul la Paris, conform statului este o institutie autonoma si are drept obiective crearea unei culturi europene de securitate comuna, dezvoltarea dezbaterilor strategice si promovarea sistematica a intereselor Uniun Practic, este un centru de cercetare, documentare si dialog cu privire la securitatea europeana si mondiala, care contribuie la dezvoltarea actiunii externe comune Uniunii Europene prin dezvoltarea unor probleme de securitate ale Europei, Canadei, Sua.

Totodata se pregatesc si tineri pentru personalul din compartimentele ale ministerelor nationale de resort (CV)

Institutii pentru sprijinirea realizarii spatiului de securitate, libertatea si justitie

Exista in acest domeniu trei institutii descentralizate de coordonate, cea mai veche si mai cunoscuta fiind Europol (Biroul Europeana de Politie).

Aceste organisme au centre de coordonare la nivel european ale unor retele de informatii si experti ce au rol de a facilita schimbul de informatii si derularea unor procese care sa permita consolidarea unui spatiu de securitate, libertate si justitie si in vecinatatea Uniunii Europene.

Colegiul European de Politie (CEPOL)

Retea de institutii nationale de pregatire si formare profesionala pentru cadrele de politie infiintata in 2000. Coordonat de un secretariat cu sediul la Hampshire (Marea Britanie), are rolul de a pregati ofiteri de politie pentru operatiuni de teren, gestionarea crizelor civile si combaterea infractionalitatii organizate.

Biroul European de Politie (Europol)

A fost infiintat in anul 1999 cu rolul de a aplica legislatia comunitara in vedere combaterii infractionalitatii la nivel european.

Conform Tratatului de la Amsterdam, Europol ofera cadrul necesar colaborarii intre organele de politie si vamale din statele membre ale Uniunii Europene pentru prevenirea si combaterea infractionalitatii organizate (trafic de droguri, retele de imigratie, traficul cu autoturisme, traficul de fiinte umane, falsificarea de bani sau a altor mijloace de plata, traficul cu substante radioactive si nucleare si terorismul).

Cu sediul la Haga, Europol furnizeaza date si analize, elaboreaza rapoarte si expertize si ofera sprijin pentru desfasurarea de investigatii si operatiuni.

Bugetul institutiei este alimentat in general prin contributia statelor membre (MC).

Eurojust

Este o institutie descentralizata cu sediul la Haga, infiintata in 2002, cu scopul de a sprijini autoritatile competente din statele membre UE in investigarea si instrumentarea cazurilor grave de crima transfrontaliera organizata.

De asemenea, faciliteaza cooperarea intre statele membre in derularea anchetelor la nivel international, de pilda prin furnizarea e expertiza legislativa in vederea punerii in aplicare a cererilor de extradare sau prin furnizarea unor servicii de traducere. Din punct de vedere organizatoric, aceasta institutie reprezinta o retea de organisme nationale si principalul interlocutor in domeniu pentru Parlamentul European, Comisia Europeana si Consiliul Uniun

Colegiul Eurojust, principalul sau organism executiv, este format din 25 de reprezentanti al statelor membre (i general magistrati cu experienta) asistati de un Colegiu administrativ. Pana in prezent a colaborat in special cu Reteaua Judiciara Europeana, Europol si Oficiul European de Lupta Contra Fraudei (OLAF). (LG)

Astfel ca Organizatiile internationale ofera statelor ca impreuna sa coopereze si sa rezolve problemele comune, in cadrul unui proces decizional colectiv, chiar daca unele dintre ele, de fapt, divid in loc sa unifice.

Perspectiva securitatii este foarte importanta sa stabileasca strategiile necesare si sa actioneze pentru prevenirea combaterea si rezolvarea situatiilor de conflict pentru a oferi pace siguranta si securitate atat la nivel national si international.

Unirea dintre statele membre si buna cooperare ofera mai multa putere de neutralizare a amenintarilor la nivel mondial sau statal.

Totodata fenomenul global de unire a statelor ofera si interdependenta, fiind ca un bun circuit/lant care trebuie sa functioneze in mod optim fara a fi afectat si fara a deteriora o veriga importanta din acel circuit pentru a nu le afecta si pe celelalte.

Cu cat functioneaza bine totul cu atat ne este bine la toti. Ex. Criza financiara a afectat una dintre puterile lumii si ulterior s-a extins si asupra celorlalte tari in toata lumea. Insa s-au incercat gasirea de strategi potrivite care sa ofere cresterea economica atat tarii noastre cat si celorlalte si interventie reciproca sau acolo unde este nevoie si utilizarea resurselor optim. Puse la dispozitie

Asadar este de preferat sa ne dorim binele uni altora si sa fim uniti pentru a ne fi bine sau a rezolva orice problema care perturba echilibrul bunei functionari, al armoniei, fiindca in fond ne priveste pe noi toti sa avem o viata mai buna, frumoasa, in siguranta, prospera, iar in mod contrar ne - ar putea afecta tot pe noi toti, inclusiv si in primul rand pe cei care au generat problema.

Pe de alta parte, trebuie sa mentinem buna relationare fara sa ne afectam pentru a ne fi bine si sa primim conform faptei noastre-numai bine, siguranta, securitate intr-o lume multa mai bune pe care o putem face noi asa cum ne o dorim. Totodata, trebuie sa ocrotim si natura, Planeta Pamant in stare buna, fara sa o afectam pentru a nu avea efecte nedorite calamitati naturale, inundatii, si deci sa nu o poluam.

"sa traim o astfel de viata incat daca fiecare om ar fi ca voi si fiecare viata ca a voastra, acest Pamant sa fie Paradisul lui Dumnezeu" (Phillip Brooks, preot american).

LUMINA+IUBIRE+INIMA+MINTE=ECHILIBRU SI INTREG=ALINIERE PERFECTA SI ACTIUNE PERFECTA=EXPRESIA SUPERIOARA SI ILUMINARE=PARADIS

Programul pentru pace planetara.

- Sa se radieze in permanenta iubire pura in lume, deoarece iubirea reprezinta in acest moment, pasarea pt celalalt, dorinta de salvare, infuzia de frecventa perfecta pentru Biocamp Global.

Si tot se reechilibreaza prin utilizarea Iubirii Divine.

Sanatatea fizica, emotionala, mentala si spirituala, ne permite sa trecem de la supravietuire, la prosperitate, armonie si pace mondiala*=un viitor numit Paradis

De asemenea, inca de la sfarsitului secolui XX si inceputului de secol XXI, inclusiv cu evenimentele neplacute, confruntarea Est-Vest, in ceea ce s-a numit Razboiul Rece si 11 septembrie 2001 au influentat si a modificat considerabil participarea si profilul organizatiilor internationale de securitate, atat din punct de vedere al adaptarii strategiilor la provocarile mediului de securitate (NATO, UE, ONU, OSCE etc.), cat si al sporirii numarului de membri (NATO si UE). In lupta impotriva terorismului international, organizatii precum Uniunea Europeana, Organizatia Natiunilor Unite sau Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa nu s-au rezumat doar la elaborarea unor documente, ci au analizat si au implementat modalitati de cooperare in lupta impotriva terorismului international, in timp ce altele (CSI, GUAM, CENCOOP, SEECP etc.) nu si-au mai facut auzita vocea pe scena internationala cu aceeasi forta ca in anii precedenti.

Organizatiile internationale de securitate au ca atributii sa coopereze in probleme de reducere a violentei si realizare a pacii si securitatii, prin folosirea unei largi game de acorduri si mecanisme. 1. Promovarea dialogului de securitate si gestionarea crizelor ca sarcini de baza destinate stabilirii si/sau mentinerii pacii;

2. Crearea de sisteme de cooperare militara bazate pe constrangeri reciproce, destinate reducerii pericolelor ce decurg din activitatile militare, sau pe capacitati comune pentru misiuni de pace;

3. Promovarea standardelor democratice si respectarea drepturilor omului ca scopuri in sine;

4. Promovarea securitatii prin mecanisme economice, intarind atat prosperitatea, cat si interdependenta actorilor, si prin abordari cooperative ale riscurilor si provocarilor, inclusiv terorismul si proliferarea armelor de distrugere in masa.

Uniunea Europeana poseda o serie de instrumente politico-economice ce ii permit o abordare globala a noilor tipuri de riscuri si amenintari la adresa securitatii, in special in ceea ce priveste diplomatia preventiva si aspectele civile ale managementului crizelor.

Organizatiile internationale asigura stabilitate prin cresterea implicarii marilor organizatii internationale in definirea starii de

Securitate a lum

Astfel ca, la nivel institutional cooperarea s-a realizat in primul rand si cu:

- NATO, fiind cel care a constituit un rol esential in intarirea securitatii

Euroatlantice dupa incheierea razboiului rece. NATO a deschis si dezvoltat parteneriatul politico-militar, cooperarea si dialogul consolidat cu fostele state adversare, inclusiv Romania; a manifestat interes si receptivitate pentru primirea de noi membri; si-a demonstrat angajamentul de a contribui la prevenirea conflictelor si managementul crizelor, inclusiv prin operatiuni in sprijinul pacii (de exemplu in Balcani).

- ONU, mai ales prin intermediul Consiliului de Securitate, care a detinut un rol important in dialogul international pe tema securitatii si stabilitatii mondiale. Aceasta importanta a fost confirmata si de conferirea, in anul 2001, a Premiului Nobel pentru Pace Organizatiei Natiunilor Unite si secretarului sau general.

- OSCE, care a reprezentat cea mai cuprinzatoare institutie regionala de securitate, si care a jucat un rol semnificativ in promovarea pacii si stabilitatii, in intarirea securitatii prin cooperare si in promovarea democratiei si drepturilor omului. OSCE s-a manifestat vizibil mai ales in domeniile diplomatiei, prevenirii conflictelor, managementului crizelor si reabilitarii post-conflict.^[24]

Conform Tratatului de Instituire a unei Constitutii pentru Europa, apararea nationala a statelor membre ale Uniunii este parte a apararii comune a Uniunii, aceasta obligandu-se ca, "In cazul in care un stat membru ar face obiectul unei agresiuni armate pe teritoriul sau, celelalte state membre sunt obligate sa ii acorde ajutor si asistenta prin toate mijloacele de care dispun, in conformitate cu Articolul 51 din Carta Organizatiei Natiunilor Unite", precizandu-se ca "Acest lucru nu afecteaza caracterul specific al politicii de securitate si aparare a anumitor state membre", in acelasi context operand si aplicarea clauzei de solidaritate, potrivit careia "Daca un stat membru face obiectul unui atac terorist sau al unei catastrofe naturale sau provocate de om, celelalte state membre ii ofera asistenta la cererea autoritatilor politice din statul in cauza".^[25]

In ceea ce priveste exercitarea apararii nationale in contextul apartenentei la Alianta Nord-Atlantica, lucrurile sunt precizate conceptual in art. 5 al Tratatului de la Washington: "Partile convin ca orice atac armat impotriva uneia sau a mai multora dintre ele, care survine in Europa sau in America de Nord, va fi considerat drept un atac indreptat impotriva tuturor partilor si, in consecinta, ele convin ca, daca un asemenea atac se produce, fiecare dintre parti, prin exercitarea dreptului la legitima aparare, individuala sau colectiva, recunoscut prin Art. 51 din Carta Natiunilor Unite, sa sprijine partea sau partile atacate, recurgand, totodata, individual si de comun acord cu celelalte parti, la orice actiune pe care o considera necesara, inclusiv la folosirea fortei armate, pentru restabilirea si mentinerea securitatii in regiunea Atlanticului de Nord".^[26]

^[27]Carta Natiunilor Unite care a fost semnata la San Francisco la 26 iunie 1945, la incheierea Conferintei Natiunilor Unite pentru Organizatia internationala si a intrat in vigoare la 24 octombrie 1945 arata.

Amendamentele la Articolele 23, 27 si 61 ale Cartei au fost adoptate de Adunarea Generala la 17 decembrie 1963 si au intrat in vigoare la 31 august 1965. Un alt amendament la Articolul 61 a fost adoptat de Adunarea Generala la 20 decembrie 1971 si a intrat in vigoare la 24 septembrie 1973. Amendamentul la Articolul 109, adoptat de Adunarea Generala la 20 decembrie 1965, a intrat in vigoare la 12 iunie 1968. Amendamentul la Articolul 23 sporeste de la unsprezece la cincisprezece numarul membrilor Consiliului de Securitate. Amendamentul la Articolul 27 dispune ca hotararile Consiliului de Securitate in probleme de procedura sa fie luate cu votul afirmativ a noua membri (anterior sapte), iar hotararile sale asupra oricaror alte chestiuni sa fie luate cu votul afirmativ a noua membri (anterior sapte), cuprinzand si voturile concordante ale celor cinci membri permanenti ai Consiliului. Amendamentul la Articolul 61, care a intrat in vigoare la 31 august 1965, sporeste de la optsprezece la douazeci si sapte numarul membrilor Consiliului Economic si Social. Urmatorul amendament la acest articol, care a intrat in vigoare la 24 septembrie 1973, sporeste de la douazeci si sapte la cincizeci si patru numarul membrilor Consiliului. Amendamentul la Articolul 109, care priveste paragraful 1 al articolului, prevede ca o conferinta generala a Membrilor Natiunilor Unite avand drept scop revizuirea Cartei va putea fi reunita la locul si data care vor fi fixate prin votul a doua treimi din membrii Adunarii

Generale si prin votul oricaror noua (anterior sapte) membri ai Consiliului de Securitate.

Paragraful 3 al Articolului 109, potrivit caruia Adunarea Generala trebuia, la cea de a zecea sesiune ordinara, sa examineze chestiunea convocarii unei conferinte de revizuire a Cartei, a fost pastrata in forma sa originala, desi mentioneaza 'un vot al oricaror sapte membri ai Consiliului de Securitate', intrucat Adunarea Generala si Consiliul de Securitate au dat urmare dispozitiei acestui paragraf la cea de a zecea sesiune ordinara a Adunarii Generale, in 1955.

Carta Natiunilor Unite Noi, Popoarele Natiunilor Unite, hotarate sa izbavim generatiile viitoare ale flagelului razboiului care, de doua ori in cursul unei vieti de om, a provocat omenirii suferinte de nespus, sa ne reafirmam credinta in drepturile fundamentale ale omului, in demnitatea si valoarea persoanei umane, in egalitatea in drepturi a barbatilor si a femeilor, precum si a natiunilor mari si mici, sa cream conditiile necesare mentinerii justitiei si respectarii obligatiunilor decurgand din tratate si alte izvoare ale dreptului international, sa promovam progresul social si conditii mai bune de trai intr-o mai mare libertate, Si in aceste scopuri sa practicam toleranta si sa traim in pace unul cu celalalt, ca buni vecini, sa ne unim fortele pentru mentinerea pacii si securitatii internationale, sa acceptam principii si sa instituim metode care sa garanteze ca forta armata nu va fi folosita decat in interesul comun, sa folosim institutiile internationale pentru promovarea progresului economic si social al tuturor popoarelor, Am hotarat sa ne unim eforturile pentru infaptuirea acestor obiective

Drept urmare, guvernele noastre, prin reprezentantii lor, reuniti in orasul San Francisco si avand depline puteri, recunoscute ca valabile si date in forma cuvenita, au adoptat prezenta Carta a Natiunilor Unite si infiinteaza prin aceasta o organizatie internationala care se va numi Natiunile Unite.

Capitolul I

Scopuri si Principii

Articolul 1

Scopurile Natiunilor Unite sunt urmatoarele:

1. sa mentina pacea si securitatea internationala si, in acest scop: sa ia masuri colective eficace pentru prevenirea si inlaturarea amenintarilor impotriva pacii si pentru reprimarea oricaror acte de agresiune sau altor incalcari ale pacii si sa infaptuiasca, prin mijloace pasnice si in conformitate cu principiile justitiei si dreptului international, aplanarea ori rezolvarea diferendelor sau situatiilor cu caracter international care ar putea duce la o incalcare a pacii;

2. sa dezvolte relatii prietenesti intre natiuni, intemeiate pe respectarea principiului egalitatii in drepturi a popoarelor si dreptului lor de a dispune de ele insele si sa ia oricare alte masuri potrivite pentru consolidarea pacii mondiale;

3. sa realizeze cooperarea internationala in rezolvarea problemelor internationale cu caracter economic, social, cultural sau umanitar, in promovarea si incurajarea respectarii drepturilor omului si a libertatilor fundamentale pentru toti, fara deosebire de rasa, sex, limba sau religie;

4. sa fie un centru in care sa se armonizeze eforturile natiunilor catre atingerea acestor scopuri comune.

Articolul 2

In urmarirea scopurilor enuntate in Articolul 1, Organizatia Natiunilor Unite si Membrii sai trebuie sa actioneze in conformitate cu urmatoarele

Principii:

1. Organizatia este intemeiata pe principiul egalitatii suverane a tuturor Membrilor ei;

2. Toti Membrii Organizatiei, spre a asigura tuturor drepturile si avantajele ce decurg din calitatea lor de Membru, trebuie sa-ti indeplineasca cu buna-credinta obligatiile asumate potrivit

Prezentei Carte;

3. Toti Membrii Organizatiei vor rezolva diferendele lor internationale prin mijloace pasnice, in asa fel incat pacea si securitatea internationala, precum si justitia sa nu fie puse in primejdie;

4. Toti Membrii Organizatiei se vor abtine, in relatiile lor internationale, de a recurge la amenintarea cu forta sau la folosirea ei, fie impotriva integritatii teritoriale ori independentei politice a vreunui stat, fie in orice alt mod incompatibil cu scopurile Natiunilor Unite;

5. Toti Membrii Natiunilor Unite vor da acesteia intreg ajutorul in orice actiune intreprinsa de ea in conformitate cu prevederile prezentei Carte si se vor abtine de a da ajutor vreunui stat impotriva caruia Organizatia intreprinde o actiune preventiva sau de constrangere;

6. Organizatia va asigura ca Statele care nu sunt Membre ale Natiunilor Unite sa actioneze in conformitate cu aceste principii, in masura necesara mentinerii pacii si securitatii internationale;

7. Nici o dispozitie din prezenta Carta nu va autoriza Natiunile Unite sa intervina in chestiuni care apartin esential competentei interne a unui Stat si nici nu va obliga pe Membrii sai sa supuna asemenea chestiuni spre rezolvare pe baza prevederilor prezentei Carte; acest principiu nu va aduce insa intru nimic atingere aplicarii masurilor de constrangere prevazute in Capitolul V

Consolidare de facto a coeziunii, increderii si aspiratiilor europene si euroatlantice - reafirmarea unitatii Aliantei in fata amenintarilor de orice natura a avut loc la Summitul de la Istanbul unde s-a precizat ca "Apararea colectiva ramane principalul scop al Aliantei, mai ales ca amenintarile cu care se confrunta NATO si-au schimbat substantial natura", neconfirmandu-se caracterul operational, aplicat al "principiului indivizibilitatii securitatii colective."^[28]

Politicile Uniunii Europene si ale NATO privind apararea si securitatea nu sunt incompatibile, ci, dimpotriva, sunt complementare, fiind subsumate strategic aceluiasi scop. In Tratatul de Instituire a unei Constitutii pentru Europa se precizeaza ca "Angajamentele si cooperarea in acest domeniul apararii raman conforme cu angajamentele asumate in cadrul Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord, care ramane, pentru statele membre ale acestei organizatii, fundamentul apararii colective si autoritatea de punere in aplicare a acesteia", aceasta intelegere fiind dezvoltata prin mentiunea ca "Politica Uniunii nu aduce atingere caracterului specific al politicii de securitate si aparare a anumitor state membre, respecta obligatiile care decurg din Tratatul Atlanticului de Nord si este compatibila cu politica comuna de securitate si aparare adoptata in acest

Cadru."^[29]

In Conceptul Strategic al Aliantei, se recunoaste explicit existenta unei identitati Europene de Securitate si Aparare si se mentioneaza ca aceasta "va continua sa se dezvolte in cadrul NATO", "aliatii europeni au posibilitatea sa-si aduca o contributie mai coerenta si mai eficace la misiunile si activitatile Aliantei, ca o expresie a responsabilitatilor comune" si "va intari parteneriatul transatlantic."^[30]

In contextul determinarilor mentionate apararea nationala reprezinta conceptia si practica strategica adoptate de catre statul roman pentru prezervarea in fata oricaror provocari, pericole, agresiuni si amenintari, a suveranitatii, independentei si unitatii sale, a integritatii teritoriale si a democratiei constitutionale. In temeiul clauzei de solidaritate si al principiului indivizibilitatii apararii colective, apararea nationala este potentata, pana la nivelul de certitudine al protejarii eficiente a intereselor nationale, de afirmarea oportuna a solidaritatii europene si euroatlantice.