Colaborare trans-atlanticǎ. Uniunea Europeanǎ si NATO - contra terorismului

Colaborare trans-atlanticǎ. Uniunea Europeanǎ si NATO - contra terorismului

Uniunea Europeanǎ este constienta cǎ, atat propria securitate cat si promovarea propriilor valori depind de atingerea a trei obiective strategice: infruntarea unor amenintǎri variate, asigurarea unui mediu de securitate in vecinǎtatea Uniunii si asigurarea unui echilibru la nivel international bazat pe multilateralism.

Pentru a fi legitimǎ si efectivǎ, Strategia de Securitate trebuie sǎ continǎ instrumente reale de actiune[1]. Exista mai multe instrumente legale aflate la dispozitia institutiilor europene pentru a lupta impotriva terorismului; ele sunt diferite, in functie de domeniul in care sunt aplicate si de gradul de integrare atins in domeniul respectiv. Astfel, in domeniile ce intra sub incidenta Titlului IV al Tratatului instituind Comunitatea Europeana (Vize, azil, imigratie si alte politici legate de libera circulatie a persoanelor) se aplica instrumente avand efect asupra statelor membre - directivele si reglementarile, in timp de in domeniile ce tin de Titlul VI al Tratatului instituind Uniunea Europeana ( Dispozitii asupra cooperarii judiciare si politienesti in materie penala) instrumentele aplicabile - deciziile si deciziile-cadru - sunt instrumente fara efecte directe asupra statelor membre[2].

Comform art. 34 parag. 2 al Tratatului Uniunii Europene, Consiliul este insarcinat sa adopte masuri care sa permita si sa intareasca cooperarea statelor in vederea realizarii obiectivelor Uniunii. Scopul acestor decizii este acela de a corela dispozitiile legislative ale statelor membre. Deciziile-cadru sunt documente cu caracter obligatoriu pentru toate statele membre in ceea ce priveste rezultatele ce trebuie atinse, lasand insa autoritatilor nationale posibilitatea de a decide in ceea de priveste metodele si mijloacele folosite pentru realizarea acestora. Consiliul poate, de asemenea, incheia conventii. Acestea sunt insa subiecte ale ratificarii statelor membre, proces ce poate dura ani de zile, fiind astfel un instrument legal greoi, mai putin potrivit pentru lupta impotriva terorismului care, de cele mai multe ori, presupune o reactie rapida[3].

Alaturi de Statele Unite, Uniunea Europeanǎ poate simboliza o adevǎratǎ fortǎ mondiala.  Obiectivul este un parteneriat echilibrat cu America.

Este interesanta evolutia acestui parteneriat, unic in lume ca amploare. Aceasta deoarece, desi parteneriatul transatlantic este, in principiu, esential si de neinlocuit, relatia euro-americana evolueazǎ in functie de transformarile ce apar pe scena relatiilor internationale. Atat organizarea cat si regulile parteneriatului strategic transatlantic nu sunt stabilite in termeni precisi si valabile la infinit. In cazul unui pericol iminent sau a unei amenintari complexe, stabilirea prioritǎtilor sau cadrelor cooperǎrii nu mai apare imediat, asa cum se intampla in perioada Rǎzboiului Rece[4].

Consiliul Euro­pean a stabilit drept obiectiv principal al Uniunii Europene lupta impotriva terorismului si a luat masuri cat mai detaliate pentru crearea unei coalitii impotriva terorismului, pusa sub egida Natiunilor Unite, ca instrument de realizare a acestui obiectiv.

Planul de actiune a fost structurat in 5 parti in care sunt cuprinse atat aspectele juridice ale luptei impotriva terorismului, cat si cele economice (ce pot fi incluse in primul pilon al Uniunii) si cele legate de pozitia UE la nivel global cu privire la fenomenul terorismului (apartinand PESC).

Prima parte a Planului de actiune se refera la intensificarea cooperarii politienesti si judiciare intre statele membre[5]. Masurile care trebuiau luate in acest domeniu erau adoptarea unei definitii comune a terorismului, instituirea mandatului european de arestare, intocmirea unei liste a organizatiilor teroriste si imbunatatirea schim­bului de informatii intre statele membre si Europol.

Partea a doua Planului se referea la completarea si eficientizarea instrumentelor legale internationale, precum si la implementarea conventiilor ONU si OECD relevante pentru combaterea terorismului.

Partea a treia aborda probleme de natura economica si financiara, aratand necesitatea adoptarii de masuri pentru stoparea finantarii terorismului si blocarea accesului la resurse al organizatiilor teroriste.

Cea de-a patra sectiune a Planului de actiune aborda necesitatea asigurarii securitatii aeriene, in timp ce ultima parte a acestuia se referea la masurile ce trebuiau adoptate in cadrul celui de-al treilea pilon comunitar pentru coordonarea actiunilor la nivel mondial ale Uniunii Europene. In aceasta ultima parte, se solicita integrarea luptei impotriva terorismului in cadrul Politicii Externe si de Securitate Comuna si asumarea rolului de coordonator al acestei lupte de catre Consiliul Afacerilor Generale (fapt ce indica in mod clar reorientarea catre un raspuns la nivel international la adresa terorismului).

Statele membre au delegat, treptat, Comunitǎtii Europene, si apoi Uniunii Europene, o serie de responsabilitati de ordin economic, comercial sau monetar proprii, insa ezitǎ sǎ­-si uneasca puterile politice, diplomatice sau militare. Un exemplu este evitarea discutiilor unui subiect extrem de complex in cadrul statelor membre: construirea unei armate comune europene.

Masurile de combatere a terorismului la nivel legislativ au fost intensificate in iarna anului 2001 prin adoptarea, la 27 decembrie, a unei Pozitii comune a Consiliului privind combaterea terorismului[6] si a Reglementarii 2580/2001 care se refera la "masuri restrictive specifice pentru combaterea terorismului'. Cele doua acte aveau drept obiectiv inghe­tarea fondurilor organizatilor teroriste si ale persoanelor care sprijina terorismul, iar adoptarea lor era justificata prin Rezolutia 1373/2001 a Consiliului de Securitate al ONU, acestea fiind instrumente de implementare a respectivei Rezolutii. La baza lor se aflau definitiile existente in conventiile internationale, in special Conventia pentru suprimarea finantarii terorismului, incheiata sub egida Organizatiei Natiunilor Unite.

Conform art. 1 al Pozitiei comune, statele membre tre­buie sa considere infactiune strangerea intentionata de fonduri, directa sau indirecta, cu intentia ca acestea sa fie folosite pentru comiterea unui atac terorist. Consecinta directa a acestui fapt trebuie sa fie inghetarea fondu­rilor persoanelor care comit sau incearca sa comita acte teroriste, a entitatilor controlate de astfel de persoane si a persoanelor care actioneaza in numele unor asemenea entitati sau la comanda acestora (Art 2).

Articolul 6 al Pozitiei comune interzicea acordarea de adapost per­soanelor care finanteaza, planifica, sprijina sau comit acte teroriste.

Celelalte articole ale acestui act se refera la aspecte generale in combaterea terorismului, stipuland acordarea de asistenta juridica in chestiunile penale intre statele membre, intarirea controlului la frontiere si ratificarea conventiiIor internationale relevante in acest domeniu.

In intregirea Reglementarii 2580 si in completarea Art. 2 parag. 3 al acesteia, a fost adoptata o lista a persoanelor si organizatiilor care faceau obiectul Reglementarii[7]. Inaintea acestei completari, lista continea  un numar de 8 persoane si 2 organizatii teroriste (Hamas-lzz al-Din al-Qassem si Jihadul Islamic Palestinian), pentru a fi extinsa mai tarziu, in repetate randuri - la 12 decembrie 2002 numarand 52 de persoane si 33 de organizatii teroriste. Importanta pentru nivelul consensului atins in ceea ce priveste numirea unei persoane drept terorist sau a unui grup drept organizatie terorista este adoptarea, la 27 decembrie 2001, a unei alte Pozitii comune a Consiliului cu referire la aplicarea de masuri specifice pentru combaterea terorismului[8] Pozitia comuna definea conceptele "persoane, grupuri si entitati implicate in activitati teroriste', "act terorist" si "grupare terorista' si era insotit de o anexa continand o lista a persoanelor si organizatiilor teroriste. Aceasta cuprindea 29 persoane considerate teroriste si 13 organizatii.

Parteneriatul euro-american este "crucial pentru interesele Statelor Unite. Fara Europa, America isi pastreaza preponderenta, dar nu este atotputernica in lume; fara America, Europa isi pastreaza bogatia, dar sufera de neputinta. Singura optiune realista implica nu un partener european cu greutate egala sau o contrapondere europeana, ci un partener european influent".

Duupa 11 septembrie 2001, combaterea terorismu­lui a devenit una din preocuparile centrale ale OSCE.

Tendinta sesizabila la nivelul OSCE in ceea ce priveste lupta impo­triva terorismului este o deplasare a centrului de greutate dinspre actiuni de combatere efectiva catre actiuni menite a preveni aparitia si dezvoltarea acestui fenomen. Acest lucru poate fi explicat prin corobo­rarea a doi factori: pe de o parte, lipsa de resurse si a mandatului de a intreprinde actiuni operationale de combatere a terorismului, si pe de alta parte, adoptarea la nivelul OSCE a unui concept extins al securitatii, incluzand dimensiunile politico-militara, economico-sociala si de mediu, conform caruia toate aceste dimensiuni sunt interdepen­dente si o amenintare la adresa oricareia dintre ele constituie o amenin­tare la adresa securitatii[9]. Astfel, angajamentele OSCE urmaresc, in principal, eliminarea cauzelor profunde ale terorismului, prin promo­varea valorilor democratice, a statului de drept si drepturilor si liberta­tilor fundamentale ale omului, precum si prin masuri de imbunatatire a conditiilor generale de viata ale cetatenilor din intreaga regiune OSCE.

Unul dintre cele mai mari obstacole in calea nasterii unei identitǎti strategice europene se aflǎ in interiorul Europei, continent care a inventat conceptul de suveranitate nationalǎ, considerat drept un principiu fondator al ordinii de drept, fapt care determinǎ o anumitǎ reticentǎ a statelor nationale de a transcende sau eluda aceste principii nationale. Statele membre au delegat, intr-un mod treptat, Comunitǎtii Europene, si apoi Uniunii, o multitudine de capacitǎti de ordin economic, comercial sau monetar proprii, dar ezitǎ sǎ­-si impǎrtǎseascǎ intr-un mod similar puterile politice, diplomatice sau militare. Un exemplu in acest sens este evitarea atingerii unui subiect extrem de sensibil in cadrul statelor membre: construirea unei armate comune europene.