Abordarea teoretica a sistemului international actual in context mondial

Abordarea teoretica a sistemului international actual in context mondial

Esenta sistemului international actual e reprezentata de fenomenul schimbarii. Aceasta schimbare realizata prin procesul de globalizare afecteaza intreaga structura a societatii internationale, modul sau de organizare si interactiunile dintre actorii politici. Nu exista inca o finalitate desemnata a fenomenului de schimbare, vorbim deci de schimbare ca si proces si scop in acelasi timp[1]. Efectele schimbarii sunt incerte, presupun conturarea unor noi riscuri, provocari dar si oportunitati pentru actorii societatii internationale, in speciali pentru actorii cu veleitati globale.

Intr-o lume care se schimba nimic nu este sigur insa totul este supus modelarii. Perspectiva potrivita pentru analiza teoretica a sistemului international in schimbare este abordarea constructivista din cadrul teoriei relatiilor internationale consolidata prin lucrarile lui Alexander Wendt[2]. Constructivismul nu poate fi conceput ca teorie a relatiilor internationale ci mai degraba ca abordare integrata a sistemului prin realizarea unei punti de legatura intre principalele teorii ale domeniului in explicarea si intelegerea social setting-ului de la nivel international. Constructivistii sunt de parere ca nicio teorie nu poate oferi explicatii valabile universal pentru toate tipurile de interactiuni si comportament observabile la nivel international. Insa o imbinare a elementelor principalelor teorii din domeniu relatiilor internationale poate oferi o mai buna intelegere a ceea ce se intampla la nivel international.

Abordarea constructivista este inovativa si originala: sistemul international nu este un dat obiectiv ci este un fapt social[3]. Perspectiva schimba ideea larg raspandita in domeniul teoretic de structura predefinita si de relatie cauzala dinspre structura spre actori. Sistemul international si implicit elementele sale definitorii, procese, actori si structuri, sunt toate produse sociale. Constructivistii sustin ideea unei modelari active de catre actori a structurii sistemului international ca urmare a interactiunilor si a sensurilor atribuite acestora, a identitatilor construite la nivel international si a intereselor definite pe baza identitatilor. Relatia dintre actori-structura este una de influenta reciproca, Wendt considerand ca intelesurile construite colectiv definesc structura care determina anumite actiuni iar actorii isi formeaza interesele si identitatile prin participare la crearea acestor intelesuri colective. Actiunile actorilor reflecta contextul existent si in acelasi timp actiunile, discursurile si comportamentele acestora creeaza contextul. Realitatea este construita prin relatia intersubiectiva creata intre aspectele materiale ale vietii si idei. Bunurile materiale sunt relevante in functie de intelesul atribuit si rolul perceput al acestora in cadrul societatiii internationale. Inovatiile materiale, in stiinta si tehnologie, influenteaza pattern-urile de comportament ale actorilor politici internationali in functie de intelesul atribuit social acestor inovatii. Emblematice in aceasta abordare constructivista sunt intelesurile intersubiective construite social si cunoasterea subiectiva a realitatii caracteristica fiecarui actor. Lumea este o constructie sociala supusa schimbarii, o lume dinamica ce nu poate fi inteleasa prin ingradirea sa in limitele rigide ale teoriilor existente care percep societatea internationala ca entitate statica si predefinita.

Constructivistii se axeaza in principal pe studiul identitatilor si a intereselor actorilor, a normelor existente la nivelul societatii internationale. Identitatile ofera perspectiva credibilitatii si predictibilitatii pe scena internationala si definesc interesele actorilor, in timp ce regulile create colectiv determina pattern-uri de comportament la nivelul institutiilor internationale. In plus se observa atentia acordata politicii domestice la nivel international prin extrapolarea unor norme, idei si principii[4] si promovarea temelor soft pe agenda internationala. In studiul lor constructivistii recurg deseori la analiza discursurilor si a limbajului, elemente care redau perceptiile subiective ale actorilor asupra scenei internationale, in functie de care isi stabilesc actiunile si comportamentele. Ca atare puterea actorilor nu este reprezentata doar de o forta bruta ci se afirma puterea materiala si discursiva, puterea ideilor de a genera schimbare[5]. Intelegerea schimbarii si a cauzelor care stau la baza acesteia este unul dintre principalele obiective ale constructivistilor, acestia nu se limiteaza la descrierea unui "social setting" ci urmaresc interpretarea intelesului si a semnificatiei atribuite de actori unei anumite situatii colective si a aspectelor sociale care pot determina schimbarea in lumea sociala internationala[6]. In acceptiunea lui Barry Buzan, schimbarea este chiar o conditie a socialului, iar motorul ei sunt ideile.

I.1.2 Fenomenul globalizarii

Globalizarea descrie conectarile existente intre diferite regiuni ale lumii privind diferite aspecte ale societatii cum ar fi cele culturale, criminale, financiare sau de mediu, si evolutia acestora in timp. Fenomenul presupune revarsari de bunuri, capital, oameni, informatii, idei, imagini si riscuri peste granitele statale in combinatie cu aparitia si dezvoltarea unei retele sociale si a unor institutii politice ce au efecte constrangatoare asupra statelor natiune[7]. Frecventa acestor legaturi si extinderea lor si la alte domenii ale vietii sociale determina perceperea lumii ca fiind un singur loc, izolarea nu e o solutie. Evenimentele care au loc intr-o zona au efecte la mii de kilometrii distanta.

Globalizarea este un fenomen relativ recent care s-a accentuat in mod continuu incepand secolul XX si care acum in secolul XXI este emblematic pentru sistemului international. Este favorizat de inovatiile tehnice, avansul stiintific si de relatiile comerciale. Acestea contribuie la transformarea lumii intr-un spatiu unitar in care relationarea se realizeaza cu usurinta datorita noilor tehnici de comunicare si in care legaturile se pot realiza cu usurinta fara cramponare de granite prin erodarea distantei fizice. Ne aflam astfel in secolul XXI intr-o tranzitie de la sistemul Westphalian spre ceva ce nu este inca bine definit.

Actorii societatii internationale nu mai sunt izolati de ceilalti iar relatiile care erau sporadice devin curente. Joseph Nye si Robert Keohane definesc globalizarea din prisma teoriei interdependentei. Acest fenomen de globalizare nu este altceva decat urmarea unei intensificarii si multiplicarii a interdependentelor existente intre actorii politici internationali. Nye si Keohane percep interdependenta sub forma unei dependente mutuale la nivel international intre state. Interdependenta presupune anumite constrangeri in luarea deciziilor si costuri asociate acestora. Astfel apare discutia despre sensibilitati si vulnerabilitati in planul relatiilor internationale in functie de dimensiunea costurilor necesare adaptarii la schimbare. Acestea se pot manifesta in variate domenii inclusiv social politic sau economic. Sursa puterii intr-o lume interdependenta este dependenta asimetrica[8] ceea ce inseamna ca unul dintre actori este mai putin dependent decat ceilati iar relativa sa independenta reduce din costurile necesare pentru adaptare la eventuale schimbari in sistem. Puterea este definita ca "abilitatea unui actor de a-i determina pe altii sa faca ceva ce altfel nu ar face. Puterea poate fi conceputa si in termenii controlului asupra resurselor si a rezultatelor"[9] si vorbim astfel de o putere potentiala care poate fi construita social prin retorica discursurilor politice, prin apelul la persuadare si influentare. Nye si Keohane fac distinctia intre putere hard, bazata pe posesii materiale si pe efective militare si putere soft, ce consta in abilitatea de a genera raspunsurile dorite prin atractie si convingerea celorlalti si nu prin apelul la coercitie. "Puterea soft se poate baza pe idei si cultura, pe abilitatea de a model agenda politica internationala si astfel sa fie exercitata influenta asupra constituirii preferintelor de actiune si comportament ale celorlalti. Elementele componente ale puterii soft: idei, norme, cultura, institutii acceptate de ceilalti, legitmitate, persuadare".[10] Trendurile actuale in teoria relatiilor internationale subliniaza accentul pus pe rolul ideilor, al normelor, al institutiilor si al culturii in definirea intereselor statelor. Relevanta puterii bazate pe teritoriu, populatie, armata si resurse naturale se diminueaza treptat.

Globalizarea nu semnaleaza sfarsitul statului-natiune sau moartea politicii ci extinde politica dincolo de relatiile interstatale[11]. Aceasta realitate impune regandirea spatiului politic si rolului pe care diversi actori il joaca in plan international. La nivel global se afirma institutiile regionale si cele globale in detrimentul statelor. Aceste organizatii acopera suprafete intinse de pe Glob si prin relatiile pe care le suscita genereaza o si mai mare globalizare. Globalizarea presupune aparitia in plan international a unor noi competitori, organizatii economice, corporatii, ong-uri si institutii cu acoperire regionala sau globala. Se pare ca statul nu mai este unicul actor international relevant iar suveranitatea sa a suferit multiple transformari ca urmare a constituirii organizatilor transnationale. Conceptul de suveranitate a devenit divizibil si astfel puterea se imparte intre mai multi centrii ai sistemului. Organizatiile internationale isi bazeaza existenta pe alocarea catre ele a unei parti din suveranitatea statelor. Se initiaza astfel o discutie noua asupra spatiului politic si asupra posibilitatii unei noi ordini mondiale.

Insa ar fi eronat sa abordam globalizarea ca si o calitate predefinita a structurii sistemului international: globalizarea este mai degraba rezultatul interactiunilor, a intelesurilor intresubiective generate de acestea printr-un discurs al schimbarii.[12] Este un fapt social ce presupune riscuri, incertitudini, provocari si amenintari la adresa actorilor politici internationali.

Prin specificul abordarii de catre actorii globali a acestor probleme globale putem vorbi de transformarea lor in oportunitati. Provocarile pot deveni oportunitati in urma adaptarii la sistemul international sau ca urmare a distributiei resurselor intre actorii din sistem. Actorii politici recurg deseori la retorica prin care descriu interdependentele ca si o necesitate naturala fata de care politicile interne si internationale trebuie sa se adapteze insa aceste interdependente sunt initiate si intensificate chiar de catre acesti actori. Este cazul organizatiilor globale si regionale care fac apel la discursul global si identificarea problemelor globale in favoarea dobandirii puterii in plan international. Problemele societatii actuale sunt definite a fi globale ca urmare a relatiilor intense si continue dintre actori, iar solutii la aceste probleme nu pot fi decat comune pentru a asigura rezolvarea lor in mod eficient. Ca atare statele transfera treptat tot mai mult din suveranitatea lor acestor institutii. Vorbim atunci de o globalizare ca fenomen politic dincolo de aspectele sale tehnice si economice, un proces de reimpartire a puterii la nivel international. Este un context creat si valorificat de cei care l-au initiat prin puterea discursului. Insa nu este un context controlat total, astfel ca nu sunt cunoscute toate efectele pe care le poate genera si riscurile pe care le implica la adresa societatii internationale.

uneori se incearca si la trecerea de aceste limite spre ceva un tot unitar, un intreg.

Iar "Limita" frontiera - este asadar o expresie a unei "fatalitati" bio-sociale, care se sustrage insa determinatiilor istorice.

Pe timp ce trece civilizatia face posibila adeziunea, comuniunea pasnica intr-o armonie universala, pace cu ceilalti tinzand spre unificare.

Ar fi minunat ca viata noastra pe planeta sa fie mai frumoasa si mai buna!

Iar limitele teritoriale sa fie inlocuite cu pacea mondiala, unificarea teritoriala dar fiecare cu originalitatea sa.

Se spune ca frontiera este tot atat de importanta pentru definirea si analiza popoarelor ca matca genezei lor sufletesti.Ca nici un popor nu se poate defini daca isi ignora marginile.

Dar prin unire devenim un tot unitar, deci o singura lume, popor mai mare, un singur Dumnezeu etc.

Roland Robertson spune ca 'globalizarea se refera la micsorarea lumii si la marirea gradului de constientizare a lumii ca un intreg'.

Definitia globalizarii

^[13]Globalizarea este 'procesul de surmontare al granitelor aparute de-a lungul istoriei. Ea devine astfel sinonima cu eroziunea (dar nu si cu disparitia) suveranitatii statelor nationale si se infatiseaza ca o 'detasare' a economiei de piata fata de normele morale si legaturile institutionalizate dintre societati', propune Elmar Altvater.

Potrivit analistului Anthony Giddens, globalizare este 'intensificarea relatiilor sociale de pretutindeni, prin care locuri aflate la mare distanta unele de celelalte ajung sa se interconecteze astfel incat evenimentele dintr-un loc sunt marcate de procese care au loc intr-un loc de la multi kilometri departare si viceversa'.

Globalizarea este 'intensificarea cantitativa si calitativa a tranzactiilor ce depasesc limitarea impusa de granite, concomitenta cu expansiunea spatiala a acestora', considera Ulrich Menzel. Cercetatorii Dirk Messner si Franz Nuscheler spun ca acest fenomen reprezinta 'cea mai mare schimbare economica si sociala de la Revolutia Industriala incoace'.
Pe de alta parte, Meghnad Desai explica globalizara ca pe 'o interdependenta sporita si integrarea diferitelor economii din lume', iar Johannes Varwick ca pe 'un proces al cresterii numarului legaturilor dintre societati si domenii-problema. In timp ce Schumann explica globalizarea pe o 'descatusarea puterilor pietii mondiale si slabirea puterii economice a statuluic', Klaus Müller crede ca 'dinamica globalizarii este controlata de puterile economice, si totusi consecintele sale cele mai importante apartin domeniului politic'.

Globalizarea economica este procesul dinamic al cresterii interdependentelor dintre statele nationale, ca urmare a extinderii si adancirii legaturilor dintre acestea si variate sfere ale vietii economice, politice, sociale si culturale.

In timp ce din punctul de vedere al FMI globalizarea este 'cresterea in
Interdependenta economica a tarilor din intreaga lume prin cresterea volumului si a varietatii tranzactiilor de bunuri si servicii peste granite, fluxul de capital international mult mai liber si mai rapid, dar si o difuziune mai larga a tehnologiei'. (FMI, World Economic Outlook, mai 1997). In schimb, globalizarea este mult mai liber si mai rapid, dar si o difuziune mai larga a tehnologiei. (FMI, World Economic Outlook, mai 1997), Banca Mondiala defineste globalizarea ca 'libertatea si capacitatea indivizilor si a firmelor de a initia tranzactii economice voluntare cu rezidenti ai altor tari'.

Globalizarea politica reflecta hegemonia ideologiei neoliberale in care a triumfat economia de piata si dominatia modelului democratic occidental in deciziile interne ale unei tari si deciziile dintre tari. Victoria democratica a fost facilitata de beneficiile globalizarii tehnologice, care a realizat mariajul intre informatie si tehnologia de comunicare, aceasta din urma dand o viteza de diseminare incredibila primei.

Globalizarea reprezinta inlaturarea tuturor barierelor de natura administrativa pe toate pietele. (Ziare.com).

Ideea federalista o forta care domina in timp si in spatiu lui Faust Bradescu este cea ca una dintre liniile majore ale istoriei europene ar fi tocmai evolutia acestei idei si a

Proiectelor croite in jurul ei.

Va ramane in tipare atitudinale care dau expresia unor adanci nazuinte precum pacea, armonia, unitatea si ordinea.

Unificarea este posibila atunci cand este unita si nu separata puterea sociala de cea a autoritatii Bisericii, cea spirituala.