Uitarea ritualurilor si problema sensului vietii

Studiu de caz  Spre o antropologie aplicata problemelor omului contemporan

Lumea in care traim este periodic evaluata, sub diverse aspecte. Acest gen de analiza poarta diferite denumiri: Le Monde - Edition editeaza un bilant economic si social al lumii: mondoscopie (v. Alain Geledan, Mondoscopie. Le bilan economique et social du monde 1973-1996, Le Monde-Edition, Paris, 1997). Decouverte ne propune o analiza a "starii lumii", aspectele analizate incluzand starea relatiilor internationale, a economiei mondiale, precum si un bilant pe 225 tari(v."L'Etat du monde. Annuaire economique geopolitique mondial", Decouverte, Paris, 2001); periodic in Franta sunt publicate cunoscutele rapoarte Francoscopie, care includ evaluari ale unor domenii dintre cele mai diverse -  de la cel al vietii de familie, sistemului de sanatate, la cel al religiozitatii etc. In Romania au aparut evaluari ale starii natiunii, sau starii societatii romanesti in diferite momente de bilant(5 sau 10 ani de "tranzitie" etc.).

Nici evaluari ale starii lumii din punct de vedere spiritual nu au intarziat sa apara. Pornind de la date ale cercetarii sistemelor de valori, ale starii culturii, religiei, educatiei, ale mesajelor mass-media, dar si indicatori economici, demografici, politici sau ai starii de infractionalitate, aceste evaluari evidentiaza sau intuiesc un simptom sau altul care ar putea fi semn ca este afectata insasi ordinea spirituala a lumii.

Am putea spune, spre ilustrare, ca o astfel de noodiagnoza realizeaza profesorul universitar Th. De Knonik in lucrarea . Aratandu-si ingrijorarea fata de manifestarea in lumea contemporana a unui nou tip de ignoranta, caracterizata prin faptul ca ceea ce "stim" nu ne mai "ajuta", Thomas de Konink face responsabila aceasta afectiune profunda, de nivel spiritual, de multiplicarea conduitelor de autodistrugere - in care include o suita intreaga de comportamente de la fumat si consum de droguri la violenta in scoli sau comportamentul suicidar propriu zis. Pentru a gasi adevaratele cauze ale multiplicarii conduitelor de autodistrugere, spune el, trebuie sa realizam o diagnoza profunda a societatilor in care traim, in care asistam in primul rand la un fenomen de prabusire a vietii cultural-spirituale. Omul necultivat, care nu mai are bucuria vietii cultural-spirituale este usor absorbit in subculturi. Mai putem vorbi de cultura, se intreaba autorul, de trairea culturii, care inseamna in primul rand cultivarea bogatiei sensului vietii, "in fata ascensiunii, in societatile noastre de relativa opulenta materiala, mai ales in America de Nord si in Europa, a fenomenului de autodistrugere, si la persoanele in varsta, desigur, dar in special la tineri - drogul, violenta, criminalitatea, panoplia de comportamente cu simbolica suicidara, sau pur si simplu suicidul in sensul literal al termenului - ce platesc astfel cu pretul vietii pentru o societate cadaverica, lipsita de idealuri, pentru care nu e drept sa fie ei cei blamati?"

Intr-adevar, lipsa investitiei in cultura si educatie duce la fenomene care necesita apoi un cost mult mai ridicat pentru a putea fi stavilite. Ceea ce semeni, aceea vei si culege, spune intelepciunea populara. "Cultivam" de fapt, de mai multe secole, in noile generatii, o viziune despre lume care conduce ea insasi la conduite de autodistrugere. Nu am contribuit chiar noi, cu stiinta noastra, la "golirea de sens a lumii", se intreaba retoric Th. De Konink, amintindu-si de cuvintele lui Husserl din Criza stiintelor europene: "In tristetea vietii noastre - asa auzim pretutindeni - stiinta aceasta nu ne spune nimic. Problemele pe care ea le exclude din principiu sunt tocmai problemele cele mai arzatoare in epoca noastra nefericita pentru o omenire abandonata capriciilor destinului: sunt problemele ce vizeaza sensul ori lipsa de sens a intregii existente umane."[1]

Intr-adevar, stiintele progreaseaza continuu si totusi in societatile noastre contemporane asta pare sa nu ajute prea mult, dimpotriva, societatile noastre"depresive"(T. Anatrella) au o nevoie crescanda de terapeuti. "Vidul ( . ), ne spune Th. De Konink in diagnoza sa, pare dublu - afectiv si intelectual totodata, generand plictiseala, o carenta profunda de motivatie, exacerbata printr-o cultura narcisista, unde ne contemplam dupa bunul plac in iluzie si fantasmagorie; niste "idoli" tin locul modelelor de existenta, idoli precum actrita sau actorul (in greaca: hypocritos) a caror meserie conta tocmai in a nu fi ei insisi, in a parea ca sunt unul sau altul ( . )(Nimeni nu neaga faptul ca, altfel, ei pot fi oameni extraordinari.) Regasim aici una din sursele  majore si evidente ale violentei din scoala. Raoul Vaneigem observa pe drept cuvant: "Plictiseala da nastere violentei". Tot asa, dupa cum ne dezvaluie Marc Auge, "«noile tehnici din domeniul comunicarii si al imaginii fac ca raportul cu celalalt sa devina din ce in ce mai abstract ( . ) Substituirea medierilor prin media contine astfel in sine o posibila violenta.»" Traim intr-o societate in care informatia nu lipseste, dimpotriva, este supraabundenta, ne covarseste, ca si supraabundenta canalelor media; ceea ce lipseste este altceva: informatia care formeaza. Exista chiar prea multa informatie care deformeaza, atat in mass-media, cat si in programele educationale. Ceea ce ii aminteste profesorului de Konink de cuvintele lui Ch. Dickens: intr-adevar, daca pe medicul care greseste (si procedurile sale agraveaza starea pacientului in loc sa i-o imbunatateasca) il asteapta tribunalul, de ce toate aceste surse (canale media sau sisteme educationale) care aduc atingere insasi trairii vietii cu sens, nu merita un tratament asemanator?

Diagnoza lui de Konink aminteste de o analiza mai veche si atat de actuala - pe care nu putem decat sa o invocam aici, a unui ganditor roman interbelic, Vasile Bancila, a carui represiune si interdictie sub regimul comunist a facut ca opera si ideile sale sa fie din pacate prea putin dezbatute. El vorbea despre omul modern care a pierdut sentimentul trairii cu sens a vietii pentru ca a pierdut de fapt modelul trairii timpului maxim incarcat cu sens, cel al trairii sarbatorii. In viziunea sociologiei crestine a lui Vasile Bancila si de care avem, iata, atata nevoie pentru a intelege si diagnostica lumea noastra, sarbatoarea avea o functie educativa, aceea de a cultiva viata cu sens, pentru ca exista, cum spune el, un "mod formativ al sarbatorii"[3]: in spiritul teoriei sale a "modului formativ al sarbatorii", omul poate reinvata trairea vietii cu sens, integrandu-se timpului maxim incarcat cu sens al sarbatorii. Daca descoperirea lui Bancila - legatura dintre intensitatea trairii sarbatorii si sentimentul plinatatii de sens a vietii - nu poate sa ne mire la un ganditor crestin, diagnoza lui de Konink este cu totul surprinatoare pentru un universitar ocidental. A descoperi ca probleme dintre cele mai diferite pe care le intampina societatile contemporane se datoreaza trairii fara sens a vietii, experierii absurdului - inseamna, mai mult decat evidentierea unor simptome izolate, a determina profilul spiritual al unei unitati sociale, inseamna a lucra, in fundal cu postulate si metode noologice.

Nu putem sa trecem mai departe fara a sublinia cat de avansata era Scoala Sociologica de la Bucuresti pe aceasta cale a investigarii sistematice, cu metoda a "fizionomiei spirituale"[4] a grupurilor umane - ca sa folosim chiar sintagma acelor reprezentanti ai Scolii care s-au ocupat special de elaborarea unei metodologii nooscopice de investigare a unei unitati sociale. Este vorba de Ion Ionica - doctorand al lui Marcel Mauss la Paris si Octav Iosif, desemnati sa se ocupe de metodologia de cercetare a manifestarilor spirituale in Indrumarile pentru monografiile sociologice redactate in 1940 de un colectiv alcatuit din cei mai straluciti discipoli ai lui Dimitrie Gusti.

Propunandu-si sa defineasca obiectul, problemele si, in cele mai mici detalii, metodele, procedeele si instrumentele de cercetare a manifestarilor spirituale ale unei societati Ion Ionica si colaboratorul sau analizeaza mai intai posibilitatea de cunoastere a acestora, care este data de autonomia lor fata de celelalte manifestari (economice, juridice, politice), dar si fata de cadrele sau conditiile de existenta ale unei unitati sociale date(autonomie reflectata si in legea gustiana a intreitului paralelism care exista intre cadre si manifestari, ca si in interiorul cadrelor si manifestarilor). Din sistemul gustian al cadrelor si manifestarilor, Ionica dezvolta, putem spune, o sociologie a manifestarilor spirituale. In cautarea unei metode cat mai adecvate studiului manifestarilor spirituale ale unei societati, in capitolul consacrat acestei teme in Indrumarul pentru realizarea monografiilor sociologice Ion Ionica face mai intai un excurs in istoria modului de a trata manifestarile spirituale. Pentru Hegel, scrie el, "marile clase de fenomene apar la sfarsitul cursei dialectice a Ideii, cand negatiunea spiritului subiectiv prin spiritul obiectiv (manifestat prin Drept, Moravuri si Moralitate) se naste spiritul absolut cu formele sale succesive: Arta, Religie, Filozofie, ( . ). In vremea noastra, acesta linie ideologica ajunge la moderna linie a sociologiei stiintei (Soziologie des Wissens a lui Mannheim), alaturi de care trebuie sa semnalam, pentru acelasi domeniu al sociologiei spirituale, sociologia culturii (Kultursoziologie a lui A. Weber) ( . ) Din Comte ( . ) s-a dezvoltat in Franta indeosebi, interpretarea sociologica a cunostintei si a valorilor spirituale (E. Durkheim, Levy Bruhl, H. Hubert, M. Mauss etc.)" (I. Ionica, 1940, pp. 202-203). Alta directie o constituie preocuparile de istorie si etnologie. Foustel de Coulanges de pilda sustinea ca vechiul cult al stramosilor este sursa Dreptului si a Politicei, a ordinei private si publice. In Germania s-a dezvoltat de asemenea o antropologie spirituala. Adolf Bastian cu a sa Elementargedanken und Volkergedanken sau W. Wundt cu celebrele cercetari in domeniul cunoscut sub numele Volkerpsychologie (limba, mituri, arta . ). Mai trebuie inclusi aici si etnologii care au adus o contributie hotaratoare, spune Ionica, pentru intelegerea sociologica a diferitelor grupe de manifestari spirituale. Observam ca sunt luate in considerare doua serii distincte de lucrari. Mai intai avem de-a face cu lucrari care se preocupa de manifestarile spirituale dintr-o societate sau alta sau din societate in general. In al doilea rand, este vorba de teorii care sustin rolul determinant al valorilor spirituale in societate (teorii de orientare spiritualista). In cadrul noului domeniu pe care-l contureaza cercetarile din Scoala lui Dimitrie Gusti, ele apar impreuna pentru ca sociologia manifestarilor spirituale are ca obiect de studiu manifestarile spirituale ale unei societati - fiind ea insasi o sociologie spiritualista.

"Sociologia spirituala, spune Ionica, ca tendinta generala explicativa, pune accentul pe realitatea spirituala a vietii sociale" (p. 204). Iar in alta parte: "societatea apare sprijinindu-se pe realitati spirituale" (ibidem.)

Care este obiectul de studiu al noului domeniu pe care-l defineste discipolul profesorului Gusti, sociologia manifestarilor spirituale? De ce, daca avem deja consacrate ramuri specializate pentru fiecare clasa de manifestari spirituale in parte - avem adica o sociologie a stiintei, o sociologie a artei, una a literaturii, a religiei etc. - mai este nevoie de o sociologie a manifestarilor spirituale? In afara lor, a acestor manifestari spirituale luate separat, spune Ionica, "se pune si o problema de ansamblu a vietii spirituale totale a unei societati ( . ) Sociologia spirituala, considerata in ansamblu, aduec acest punct de vedere pe deasupra sociologiilor speciale ale religiei, moralei, artei, stiintei etc." (p.207). In monografiile sociologice din comunitatile rurale de pilda, se urmareste recompunerea "unitatii structurale a vietii spirituale satesti" (p. 207). De ce este nevoie de o asemenea recompunere? Pentru ca "manifestarile spirituale se raspandesc, fara vreo aparenta legatura intre ele, pe un larg camp al vietii colective. Un cantec, o icoana, un joc, cunostinta unei constelatii, reprezentarile unor fapturi ca Maestrele, un descantec sau o judecata morala sunt tot atatea puncte risipite pe multiplele directii ale vietii spiritului, a caror inrudire nu apare cu evidenta si nici nu sugereaza fazele unui proces unitar, asemanator celui economic" (p. 208). Toate aceste elemente disparate au in comun stari sufletesti. Acestea genereaza atitudini spirituale de un anume tip ale grupurilor sau societatilor. "Fie ca e vorba de obiecte (icoana), de actiuni sau reprezentari, manifestari ca acestea de mai sus ne infatiseaza, deopotriva, o seama de valori care par a avea centrul de viata in ele insele. Astfel se arata a fi trasatura generala a menifestarilor spirituale" (p. 209). Asa cum au gandit cercetarea manifestarilor spirituale discipolii lui Dimitrie Gusti, se intrevedea in sfarsit posibilitatea ca o serie de mari contributii teoretice in cercetarea poporului roman - cum ar fi O viziune romaneasca asupra lumii (Papadima), Dimensiunea romaneasca a existentei (Vulcanescu), Matricea stilistica a poporului roman (Blaga) sa poata fi supuse verificarii. Cercetarea manifestarilor spirituale era prevazut sa cartografieze in cele din urma ceea ce s-ar numi icoana lumii in viziunea poporului roman.

Determinarea morfologiei spirituale sau fizionomiei spirituale a satului avea in vedere satructura totala a vietii spirituale a unitatii sociale cercetate in legatura cu procesul de diferentiere a valorilor astfel:

1. din punct de vedere sistematic - a) manifestarile spirituale in ele insele; b)clasificarea in clase si genuri mari.

2. punctul de vedere al marilor unitati structurale. Daca luam de exemplu gospodaria ca unitate sociala, se pot infatisa manifestarile spirituale "ca izvorand din activitatea sa si exprimand formele sale de echilibru" (pp. 212-213). Monografistii aveau de urmarit, concret: decorarea casei, moralitatea domestica, credintele si riturile domestice, viata religioasa legata de biserica, cunostintele practice legate de bunul mers al gospodariei s.a.m.d.

3. manifestarile spirituale in intregurile lor de viata. Cercetarea din aceasta perspectiva avea rolul de a le fixa manifestarilor spirituale functionalitatea lor pentru unitatea sociala. Riturile agrare se integreaza organic in ansamblul muncii agricole, riturile pastorale, la fel. 2.unele si altele fixeaza intr-o societate climatul si tonalitatea activitatii respective, ele dau formula de echilibru al actiunii grupului uman" (p. 214). Alte intreguri sunt cele ceremoniale: nunta, inmormantarea. "Aici iarasi sunt prinse fapte spirituale in ansambluri semnificative pentru pozitia intregii societati".

Avem deci urmatoarele clase de valori: frumos, sfant, bine, adevar, subsumate categoriilor fundamentale ale vietii spirituale: arta, religia, morala, cunostinta, cunoasterea, stiinta.

Planurile erau construite prin prisma a doua momente: tehnic - inregistrarea manifestarilor spirituale, una cate una, trecerea lor in revista, "tratarea tehnica a faptelor", spune Ionica; sociologic - integrarea sociala a faptelor. "marile cadre ale cercetarii in domeniul spiritual" (p. 216), urmau sa fie: arta, religia si zona infrareligioasa, morala (domestica, omorurile, lepadarile, blastamile), arta, limba.

Proiectul de cercetare alcatuit de discipolii lui Gusti prevedea inclusiv modul de tratare a datelor dupa culegerea lor din teren. Interpretarea datelor intr-o cercetare de ansamblu a vietii spirituale avea sa fie facuta in trei directii:

determinarea gradului de diferentiere, de autonomie a diverselor clase de valori spirituale (p. 218)

realizarea tipologiilor diferite de spiritualitate dupa preponderentauneia sau alteia din categoriile de valori in intregul vietii spirituale. In acest sens "istoria, spune Ionica, ne da exemple faimoase de societati cu spiritualitate estetica speculativa: vechii greci, sau de societati cu spiritualitate morala: societatea puritana etc."

Determinarea stilului spiritual care ar fi propriu grupului social cercetat. Asadar, dupa ce vom cerceta arta, morala, religia unui grup la un moment dat, suntem in masura sa desprindem "atitudini care sunt comune, care se confirma de la un grup de manifestari spirituale la altul si se leaga de ceea ce este mai intim in ansamblul spiritualitatii grupului: sensul atitudinii lui in fata vietii" (p. 219).

Datele mitologiei religioase, ca si cele ale mitologiei naturale "stau alaturi in alcatuirea unei mari icoane a lumii. Pentru intregirea ei raman aici doua serii de intrebari, acelea ale inceputului si ale sfarsitului ei in legatura cu chestiunea generala privitoare la rostul omului si la valoarea vietii" (p. 249).

Cercetarea manifestarilor spirituale a stat de asemenea in atentia unui alt reprezentant proeminent al Scolii de la Bucuresti, Mircea Vulcanescu; in urma campaniei monografice de la Goicea Mare (1925), va scrie "Cateva observatii asupra vietii spirituale a satenilor de la Goicea Mare", iar dupa campania monografica de la Fundu Moldovei va tine la Institutul Social Roman comunicarea Realitatea spirituala in cercetarea monografica a societatilor (1929). Preocuparea speciala pentru cunoasterea manifestarilor spirituale ale unei comunitati se incadreaza (ca si sociologia Scolii de la Bucuresti), unei sociologii de orientare spiritualista, interzisa de ideologia oficiala comunista. Ion Ionica, Mircea Vulcanescu au fost autori interzisi (ultimul a murit in detentia comunista), dupa cum si seful Scolii, Dimitrie Gusti, n-a putut fi multa vreme acceptat de cenzura comunista pentru cele doua mari idei de sorginte spiritualista: caracterul autonom al vointei sociale si legea paralelismului.

Fundamentele unei metodologii noologice de investigare a societatii umane le aflam examinate mai recent in lucrarea Noologia Sistem de sociologie spiritualista, a profesorului Ilie Badescu. Ca stiinta a ordinii spirituale a lumii noologia are propriile sale metode. Autorul Noologiei porneste de la observatia care ar putea parea surprinzatoare ca, de altfel, in traiectul constructiei sociologiei ca stiinta "calea" noologica a existat intotdeauna adesea fara a fi numita sau invocata. Durkheim foloseste metoda sondajului pneumatologic atunci cand descopera in ruperea legaturii sociale adevarata cauza a sinuciderii egoiste, iar Max Weber o utilizeaza in examinarea factorilor care fac posibila aparitia capitalismul occidental dezvoltat.