Tehnologiile si resursele Rusiei

1. Deficitul tehnologic

Una din cauzele infrangerii URSS in razboiul rece consta in inapoierea tehnologica serioasa fata de tarile din lagarul geopolitic opus. Problema e ca saltul tehnologic al atlantistilor a fost asigurat de impartirea eficienta a rolurilor intre tarile NATO. Pe de o parte SUA au concentrat in interior, polul militar strategic, lasandu-le celorlalte tari capitaliste sa dezvolte aspectul comercial, financiar si tehnologic, fara a se ingriji de investitiile nemijlocite ale "noilor tehnologii avansate" in complexul militar industrial.

SUA foloseau deseori tehnologii avansate finite in cadrul complexului lor militar industrial, acestea fiind create si elaborate in Europa, Japonia si in alte tari. Tarile aflate sub "tutela" SUA, au platit patronului un "tribut tehnologic" pentru protectia geopolitica. URSS, la randul sau, concentra radical toate operatiile tehnologice, aproape exclusive, in cadrul complexului sau militar industrial, ceea ce facea ca cercetarile si cele mai moderne proiecte sa fie un lucru cu mult mai complicat - ele ca si acum, erau deja elaborate de un organism administrativ centralizat si erau orientate spre niste scopuri planificate, ceea ce ingusta sfera inovatiei tehnologice. Cu alte cuvinte, uneia si aceleiasi structuri centralizate ii reveneau doua obiective - sa depuna un efort enorm la crearea complexului militar strategic planetar, si asigurarea tehnologica a acestui complex cat si la dezvoltarea unor productii de mare capacitate stiintifica in sfere paralele. Intreaga sfera a tehnologiilor avansate, a programelor informationale, a tehnicii de calcul etc., era strict legata de complexul militar industrial, ceea ce o lipsea uneori de flexibilitate si independenta. Se poate presupune ca daca SUA ar fi lipsite de asemenea "vasali" geopolitici ca Franta, Anglia, Germania, Japonia, Taiwan, Coreea de Sud etc., nivelul lor tehnologic ar fi fost cu mult mai scazut decat cel actual.

Inapoierea tehnologica a URSS era inevitabila. Astazi, rusii suporta pe deplin urmarile nereusitei URSS in acest domeniu, deoarece, cu fiecare zi, se intensifica dependenta industriei si economiei rusesti de licentele occidentale, de know-how etc. Totusi, orice stat care tinde sa aibe pondere in politica internationala si sa dispuna de o structura economica interna eficace, capabila sa concureze, are nevoie de un anumit nivel de dezvoltare tehnologica. Daca e sa vorbim despre o perspectiva imperiala a natiunii ruse, atunci, cu atat mai mult este necesar un nivel tehnologic ridicat pentru asigurarea tuturor factorilor strategici si geopolitici pe care se sprijina orice expansiune geopolitica si economica. Asadar, se pune intrebarea: in ce directie sa mearga rusii ca sa recupereze ce au pierdut si sa depaseasca inapoierea tehnologica, mostenita de la URSS, cu atat mai mult cu cat in ultima vreme, ea nu se micsoreaza ci, dimpotriva, creste (exodul savantilor peste hotare, reducerea finantarii de catre stat a activitatii stiintifice, conversiunea, declinul si restructurarea complexului militar industrial etc.)?

Exista trei posibilitati ipotetice. Prima consta in faptul ca Rusia sa renunte la toate pretentiile sale geopolitice, la independenta, sa capituleze total in fata atlantismului si, drept "rasplata" pentru ascultare, sa obtina, dozat, de la americani, accesul la unele "tehnologii avansate", putin invechite si care nu reprezinta niste sectoare strategice. Aceasta cale a fost, de fapt, utilizata in cazul unor tari din lumea a Treia, care, in felul acesta, au putut sa faca intr-adevar un salt economic, financiar si industrial (asa numitul "tigru asiatic" sau al "Oceanului Pacific"). In cazul Rusiei, SUA vor fi cu mult mai prudente decat cu tarile Europei sau ale lumii a Treia, deoarece scara geopolitica si istorica a Rusiei este atat de mare incat inflorirea economica si saltul tehnologic pot s-o faca din nou "dusmanul potential" al SUA. Este firesc ca accesul rusilor la "tehnologiile avansate", chiar in conditiile unei capitulari depline si a unei demontari totale a aspectelor strategice ale complexului militar industrial, sa fie stopat si sabotat. Aceasta cale este fara iesire.

A doua cale, specifica adeptilor "nationalismului mic" consta in faptul ca, fara ajutorul puterilor straine, doar cu efortul maxim al resurselor interne, sa se faca un salt tehnologic. Aceasta presupune o mobilizare maxima, aproape totala, a intregului popor si o inrautatire brusca a relatiilor cu Occidentul. Daca, cu toate acestea, totul se va limita la dimensiunea Federatiei Ruse si al Rusiei, perceputa ca o "putere regionala", atunci, asemenea incercari sunt condamnate sa esueze, intrucat vor aparea aceleasi probleme, ca in cazul URSS - rusii vor fi nevoiti sa se apere concomitent de supraputere, in calitate de "adversar potential", si sa dezvolte ei singuri domenii de cercetare asemenea celor din sfera tehnologiilor avansate. Intrucat nici URSS cand era stabila si bine organizata, n-a facut fata acestor probleme cu atat mai mult Federatia Rusa, aflata in criza si destabilizata, nu va face fata. Totodata, in acest caz, va fi necesar sa se introduca elementele "totalitarismului" care vor provoca, inevitabil, un profund protest intern. Asadar si aceasta cale trebuie respinsa.

Ultima varianta consta in faptul ca toate tehnologiile avansate vor fi imprumutate de la tarile europene si asiatice dezvoltate (si nu de la SUA), in schimbul aliantei strategice si a accesului la resursele rusesti. Aici exista toate sansele unei reusite, cu atat mai mult ca o asemenea cale va pastra, intr-o anumita masura, independenta rusilor fata de SUA si, in acelasi timp, va permite evitarea supraincordarii natiunii, a dictaturii si a masurilor drastice. Desi un asemenea proces va provoca neintarziat, furia SUA, amenintarile la adresa Rusiei si, cel mai important, fata de "vasalii sai infideli", unele tari pot recurge la aceasta in cazul in care puterea strategica a Rusiei va fi inca comparabila cu cea americana, iar ideologia rusa nu va fi vadit imperialista (sau comunista). Pe langa acestea, tehnologiile avansate vor fi, in acest caz, schimbate pe un component de cea mai mare importanta pentru Germania, Japonia si alte tari dezvoltate - pe resurse - iar accesul la ele se afla, in lumea intreaga, sub controlul dur al SUA. Resursele rusesti, Asia Centrala, Siberia etc. sunt de importanta vitala anume pentru aceste tari, intrucat SUA, in aceasta problema, sunt destul de independente.

Bogatiile minerale, materia prima, resursele de energie plus protectia strategica militara foarte puternica poate sa determine unele tari dezvoltate sa recurga la o colaborare stransa in sferele tehnologiilor avansate si sa puna rusilor la dispozitie cele mai mari realizari in acest domeniu (impreuna cu instalarea si organizarea productiei). In perspectiva s-ar putea pune la punct si orientarea nationala in aceste probleme dar in orice caz, este necesar un impuls primar.

Aceasta a treia cale, se inscrie in intregime, in proiectul general eurasiatic, fiind o concretizare a acestuia la un nivel mai practic. De fapt, el arata ca, crearea axei geopolitice Berlin-Moscova-Tokyo nu este un simplu plan politico-geografic dar si cea mai buna rezolvare a problemei inapoierii tehnologice a rusilor.

2. Resursele rusesti

Rusia este un furnizor natural de resurse in alte tari. Aceasta situatie are o istorie destul de indelungata si a fost, in multe privinte, factorul determinant in statutul geopolitic al Rusiei. Sa examinam mai detaliat importanta geopolitica a exportului de resurse si rolul asigurarii in intregime cu resurse. Exista o oarecare inegalitate la impartirea globala a resurselor pe planeta - doua zone din cele patru sectoare dezvoltate ale Nordului au acces la resurse si sunt capabile sa asigure, in caz de necesitate, autarhia de resurse (SUA si Rusia), iar celelalte doua, resimt deficitul acut de resurse (Europa si Japonia). In felul acesta, controlul asupra zonelor cu putine resurse este determinat, intr-o masura considerabila, de raporturile dintre celelalte doua.

Totodata mai exista o particularitate - SUA se straduieste sa tina sub control resursele teritoriilor coloniale sau semicoloniale si cu ajutorul lor sa influenteze tarile dezvoltate. SUA se straduieste sa-si pastreze resursele proprii pentru sine si le consuma cu mare grija, desi, in caz de necesitate, pentru SUA este o mare problema sa-si creeze o autarhie de resurse fara strategia coloniala in acest domeniu. Rusia insa, manipuleaza traditional, exportul propriilor resurse. Aceasta deosebire de pozitii dintre cele doua puteri are, si de-o parte si de cealalta, plusurile si minusurile ei. SUA are, in permanenta, o rezerva strategica intangibila dar, in acelasi timp, bazele coloniale de resurse au, teoretic, totdeauna, sansa de a iesi de sub control. Rusia, la randul ei, poate sa aiba certitudinea asigurarii cu resurse intrucat acestea se gasesc pe teritoriul ei, dar, cu toate acestea, exportandu-le, ea isi iroseste mereu rezervele strategice proprii.

In perspectiva crearii blocului continental, aceasta stare obiectiva de lucruri poate fi folosita spre binele rusilor in felul urmator. In etapa initiala, Rusia poate sa le propuna partenerilor, la Est si la Vest, resursele sale in calitate de compensare pentru incordarea relatiilor cu SUA, care se va produce, inevitabil, deja la primele etape ale realizarii proiectului eurasiatic. Aceasta se va intampla si de aceea fiindca se poate stabili o legatura directa terestra cu Europa si Japonia, care nu depinde de controlul maritim si riveran, atuul strategiei geopolitice a atlantismului. Bineinteles ca acest export nu va fi un ajutor unilateral, deoarece acest proces trebuie sa fie inscris in planul geopolitic general, care presupune o participare financiara si tehnologica activa a Europei si Japoniei la dezvoltarea strategica a Rusiei si, totodata, extinderea esentiala a frontierelor ei politice si de aparare, la Est si la Vest.

In perspectiva trebuie sa ne orientam spre eliminarea SUA din Africa, din Orientul Apropiat si din regiunea Pacificului cu o reimpartire corespunzatoare a teritoriilor bogate in resurse in favoarea partenerilor eurasiatici si a Rusiei. Acest plan este antipodul direct al "planului anacondei", al atlantistilor, care presupune controlul riguros al SUA asupra spatiilor eurasiatice de sud, africane si ale Oceanului Pacific pentru a nu permite organizarea zonelor economice autarhice pentru concurentii lor geopolitici. Cand vom izbuti sa impingem "anaconda" atlantismului inapoi pe continentul american, "Sudul sarac" al Eurasiei va deveni o completare fireasca a Nordului eurasiatic, mult mai dezvoltat. Petrolul arab, bogatiile minerale africane si resursele spatiilor din Oceanul Pacific pot sa ajunga in tarile blocului eurasiatic, ocolind SUA.

In acest caz Rusia nu numai ca poate incepe acumularea de resurse pentru sine, dar va obtine un areal nou in directie sudica. Europa eurasiatica se va deplasa spre Sud ca sa devina Euroafrica, iar Japonia va stabili in Oceanul Pacific acea "noua ordine" pe care planifica s-o realizeze in anii '30. Rusia, folosind acea experienta tehnologica pe care, o are deja sau o va dobandi in perioada asigurarii cu resurse a partenerilor de bloc, dezvoltati din punct de vedere tehnologic (la prima etapa de construire continentala), va putea sa participe activ la prelucrarea noilor zacaminte din Asia Centrala si de Rasarit si va bloca treptat acele zacaminte care sunt de o necesitate vitala pentru asigurarea viitorului sau strategic.

Cat priveste problema resurselor, intr-o perspectiva apropiata cat si indepartata, planul crearii "anti-Trilateralei" (blocul Berlin-Moscova-Tokyo) este realizabil in cel mai inalt grad, fiindca pentru axa de Vest si de Est (pentru Berlin si Tokyo), care suporta presiunea cumplita a SUA, perioada de trecere va fi usurata de posibilitatile Rusiei, capabila sa creeze, in aceasta perioada prin exportul bogatiilor minerale, conditiile necesare pentru renasterea politica si strategica a Europei si Japoniei, iar mai apoi, aceste "spatii mari" vor putea sa-si intensifice singure expansiunea economica si politica in directia Nord-Sud. Este deosebit de important faptul ca in aceasta perioada de trecere, Rusia va putea, la randul ei, sa obtina o utilare tehnologica efectiva pentru prelucrarea zacamintelor si, deplasandu-se pe calea cea mai usoara, sa aprobe metodologia dezvoltata si modelele tehnice furnizate de Occidentul european si de Extremul Orient japonez. In perspectiva, acest factor va intensifica considerabil, autarhia strategica a rusilor, independent de intorsatura pe care o vor lua evenimentele in viitor.

Bineinteles ca, in momentul de fata, problema resurselor rusesti se rezolva oricum numai nu asa cum i-ar conveni Rusiei. Astazi, rusii isi vand resursele la preturi de dumping, pe bani fictivi si marfuri straine, fie SUA nemijlocit, fie prin intermediul lor (companiile de monopol americane sau companiile transnationale, controlate de atlantisti) tarilor Europei de Vest. "Nationalistii" propun, in calitate de alternativa o cerinta, absolut irealizabila, de a inceta exportul resurselor si a lasa pe seama Rusiei valorificarea si consumul lor. Ultimul proiect necesita o asemenea incordare a tuturor fortelor nationale, incat acesta se poate realiza doar in conditiile dictaturii politice, aproape imposibila in situatia actuala. E aceeasi situatie ca in cazul tehnologiilor avansate. Doar "a treia cale" - nici exportul de resurse in favoarea SUA, nici refuzul total la oricare alt export - poate fi iesirea reala din situatia actuala.

Si iarasi totul se sprijina pe necesitatea politica a crearii cat mai rapide a blocului eurasiatic continental.