Situatia politica in Europa anilor '30. Ascensiunea partidelor de extrema dreapta.

Situatia politica in Europa anilor '30. Ascensiunea partidelor de extrema dreapta.

Aspectul cel mai stringent era la acea epoca ascensi­unea miscarilor de extrema dreapta in mai toata Europa. Aceste miscari apareau, pe de o parte ca reactie impotri­va bolsevismului, pe de alta datorita discreditarii in care cazuse in multe tari regimul parlamentar, privit ca ros de coruptie si incapabil sa puna capat crizei economice. Riscul de a vedea ivindu-se in toate tarile ceva asemana­tor experientei Bela Kun din Ungaria, sau ceva in genul situatiei din Germania, Spania (unde exista un puternic partid comunist) sau Italia de la inceputul anilor '20, a facut sa se nasca mai peste tot miscari de coloratura nationalista promovand suprimarea regimului parla­mentar multipartid si guvernarea unui partid unic, anti­comunist. Primul exemplu il avem din 1922 in Italia, cu venirea la putere a lui Benito Mussolini, fondatorul miscarii fasciste (nume provenind de la "fasciile' din istoria Romei antice). Vom vedea apoi aparand regimuri autoritare in tari mai aproape de noi: in 1926 in Polonia, dictatura maresalului Pitsudski (se pronunta Piusudski); in 1927 preluarea puterii de catre regele Alexandru in "Regatul sarbilor, croatilor si slovenilor', pe care el il va boteza "Iugoslavia' in 1929.

in 1933 - eveniment cu urmari mult mai grave - preia puterea in Germania Adolf Hitler in fruntea Partidului National Socialist, pe nemteste Nazional Sozialismus, de unde prescurtarea Nazi care a dat ter­menul "nazism'. (Nu e lipsit de interes sa precizez ca Hitler a fost investit cancelar de presedintele Republicii Germane de atunci, maresalul Hindenburg, dupa ce partidul sau obtinuse majoritatea relativa in alegerile parla­mentare.)

Tudor Vladimirescu porneste din Oltenia spre Bucu­resti, la indemnul unor mari boieri favorabili Eteriei, ca Grigore Brancoveanu, Grigore Ghica, Barbu Vacarescu, care l-au insarcinat sa ridice "norodul'.

Cand se apropie insa de capitala, mai toti boierii fug in Transilvania, la Brasov, de teama unei rascoale taranesti. Dar Tudor Vladimirescu este foarte disciplinat, pastreaza o ordine chiar brutala in armata lui, asa incat pandurii sosesc la Bucuresti fara sa fi provocat dezordini. La Bucuresti se intalneste Tudor Vladimirescu cu comandantul armatei grecesti care venea din Rusia, Alexandru Ipsilanti. Din pacate, ei nu inteleg razboiul in acelasi fel; Ipsilanti voia o mare Grecie, care sa se intinda pana in tarile noastre, pe cand Tudor intelegea sa lupte numai pentru romani. Si aici se petrece alta drama: Ipsilanti, care fusese aghiotant al tarului, mintise intr-un fel pe romani afirmand ca vor intra in razboi din nou si rusii. Dar iata ca tarul il dezminte. De ce? Fiindca puterile care-l invinsesera pe Napoleon in 1815, precum si Franta regala, formasera ceea ce se numea Liga Sfanta, pentru a se apara impotriva revolutiilor. Tarul nu mai indrazneste sa sprijine o revolutie greceasca, chiar daca era indreptata contra turcilor - ar fi insemnat sa nu-si respecte cuvantul dat membrilor ligii suveranilor din Europa, care tocmai in acel moment sunt intruniti in Congres la Laibach (Ljubljana) pentru a hotari o inter­ventie impotriva unei revolutii la Napoli! Tarul dezminte deci solemn ca ar avea de gand sa sprijine revolta grecilor. Vestea descumpaneste grav pe toti eteristii. Tudor Vladimirescu isi da seama ca revolutia este pierduta, si intra in negocieri secrete cu turcii. Cele doua armate inainteaza de la Bucuresti, spre vest, in paralel (cea a lui Ipsilanti trecand pe la poalele muntilor, cea a lui Vla­dimirescu prin campie), nestiind cum si cand sa se uneasca in cazul unui atac al turcilor. Dar Ipsilanti intercepteaza corespondenta dintre comandantul turc de la Dunare si Tudor. Atunci grecii il

In 1936 se instaureaza dictatura generalului Metaxa in Grecia. Tot in 1936 incepe un lung si sangeros razboi civil in Spania, care va tine trei ani, intre guvernul de Front popular socialist-comunist si nationalistii generalului Franco, in cele din urma invingator - aflandu-se in frun­tea statului ca dictator pana la moartea sa in 1975. Asadar, sa nu-l acuzam pe regele Carol al II-lea ca a impus o dic­tatura in 1938 - suntem totusi ultima tara din aceasta parte a Europei care trece la un regim dictatorial si am avut in perioada interbelica un regim relativ mai demo­cratic decat oricare dintre vecinii nostri. Chiar si in Europa apuseana, intr-o tara cu traditie democratica precum Franta, in ajunul razboiului, vreo doua-trei miscari de extrema dreapta capatasera o pondere politica neastep­tata.