Sfarsitul lumii antice. 750-1000d Cr.

Sfarsitul lumii antice. 750-1000d Cr.

14. Criza imaginii:controversa iconoclasta bizantina

Pana in 700dCr. fostul Imperiu universal al Romei rasaritene-Rum-decade deplorabil. Imperiul "Roman" de Rasarit devine Imperiul Bizantin, imparatii isi pastreaza autoritatea, noile elite fiind loiale imparatiilor crestini, iar imperiul se definea prin particularitatea cultului si anume era Imperiul"poporului botezat".

Constantinopolul se inalta nestingherit, locuitorii sai erau in principal imigranti din Balcani. Totusi mai raman in picioare palatul, hipodromul, Hagia Sofia lui Iustinian.

Viata religioasa a epocii se caracterizeaza prin dezbateri aprinse asupra unui aspect concret al cultului crestine si anume venerarea imaginilor pictate ale lui Cristos, Maicii Domnului si ale sfiintilor. Pentru cinstitorii icoanelor"iconoduli", icoanele ii pogoreau pe acestia printre oameni, in perioade de criza acestea erau scoase si purtate in procesiuni.

In primul secol al controversei, iconoclastii s-au bucurat de avantajul unui simbol si anume cel al crucii, care nu reprezenta produsul imaginatiei vreunui artist.

Domnia lui Leon al III-lea(717-741), initiatorul acestei controverse a debutat cu un spectaculos semn al binecuvantarii divine-folosirea devastatorului"foc grecesc".

In 754 Constantin al V-lea a convocat la Hieria un conciliu ecleziastic care sa elaboreze un verdict definitiv asupra ilegitimitatii venerarii imaginilor. 787 o victorie a iconodulilor-conciliul convocat de Irina la Niceea. 815"al doilea iconoclasm"revine in forta. Sub Mihail al II lea(820-829) si Teofil(829-842)cultul icoanelor a continuat sa existe. Dupa un secol de neconcludente, gestul de posternare in fata icoanelor sfintilor si sarutarea lor reventioasa devenise in mod evident, pentru ambele tabere, o chestiune"politizata"deosebit de sensibila

In 730"poporul botezat" ajunge din nou la statutul de putere mondiala Datorita lui Teodor din Studion(759-826), patriarhul Nechifor(750-828)a scris Antirretikos si lui Ioan Damaschinul s-a conturat o pozitie iconodula clara In cursul secolelor al-VIII lea si al-IX lea, un crestinism stravechi a fost a fost supus unui proces de reevaluare si redefinire.

Incepand cu secolul al VI lea crestinii rasariteni se confruntau cu faptul ca crestinismul se extinse asupra intregului spectru social. Imaginile sfintilor au devenit obiecte privilegiate. Din secolul al IV-lea reprezentarile figurilor sfinte puteau fi vazute oriunde.  In 638 Heraclius impune botezul crestin tuturor evreilor din imperiu, din aceasta cauza problema idolatriei a devenit una din prioritatiile Bisericilor rasaritene. Pana in 700 d. Cr. musulmanii si-au pus la punct propriul arsenal de eretici impotriva practicilor crestine.  In 720 Ioan Damaschinul scrie Apararea sfintelor icoane. Dupa parerea lui imaginile erau capabile sa redea esenta lui Cristos si a sfintilor. Ioan Damaschinul a revendicat pentru imagini aceiasi capacitate incontestabila de a infatisa invizibilul, anterior recunoscuta exclusiv Liturghiei si Sfintelor Taine. Imaginile erau vitale, caci ele uneau abisul dintre cele vazute si nevazute.

Incepand cu secolul al IX-lea, credinciosul ortodox vedea la intrarea in biserica bizantina chipuri umane, dispuse pe pereti intr-o ordine solemna, anticipand curtea celesta

Pe tot parcursul secolului al-VIII lea armatele imperiale au fost imobilizate intr-un razboi de aparare aparent fara sfarsit la hotarul de Rasarit. In timp ce Imperiul de Rasarit se chinuia sa si revina din pragul dezastrului, in Apus se cristalizeaza o noua ordine politica, asociata unei noi dinastii formata din descendentii lui Carol Martel.

15. Inchiderea frontierei:Frisia si Germania.

Odata cu intemeierea Bagdadului in 762, imperiul Islamic si-a asumat definitiv identitatea orientala. Carol le-a aratat devotatilor sai cum victoria pe campul de lupta le putea aduce noi bogatii. Nobilii Austrasiei vorbeau limba franca, iar povestirile si juramintele se faceau prin viu grai. Aristocratia si liderii ei de facto, familia lui Pepin si Carol Martel, au descoperit ca puteau ataca orice loc din Aquintania pana in estuarul Rinului pentru a dobandi bogatie. Asemenea Bizantului si Britanniei lui Beda, elitele dominante ale Franciei s-au identificat ca "popor al lui Israel".

Eseu: Letonia - asezare si limite, mediul Natural, potentialul uman, economia Eseu: Viitorul geopolitic al Rusiei

Roma se transformase dintr-un oras din inima Mediteranei Occidentale intr-un oras aflat aproape de frontiera din nordul Africii si Spania, care despartea crestinismul de islam. Pepin este incoronat rege, a fost uns cu mir, asemenea regilor Israelului.

Regatul franc isi pastrase ambivalenta de tip Ianus. De-a lungul Mosselei, Rinului si Dunarii se regaseau mostenirea unui trecut roman si crestin.  Se dezvolta un nou sistem feudal si anume explorarea agricola a domeniilor marilor proprietari prin munca fortata a taranilor.

In Francia, Britannia si Irlanda, regalitatea se identifica cu civilizatia. Pe vremea merovingienilor, limes-urile romane ramasesera o bariera conceptuala bine intiparita in subconstientul suveranului si al episcopilor. Dimpotriva, bariera mentala reprezentata de limes nu existase niciodata in Irlanda si Britannia saxona. Importanta era idea de peregrination, instrainarea de propria tara in numele lui Dumnezeu. Structura noilor biserici saxone din Britannia au fost menite sa produca calatori de marca

Willibrond, primul reprezentant al noii generatii de straini vroia sa mantuiasca sufletele paganilor. De la el ne-a parvenit Calendarul, adopta un nou sistem de datare, el va scrie "728 d Cr. -" in anul 728 de la intruparea Domnului. "

Dupa 670 monedele de aur au cedat locul asa-numitelor sceattas din argint. La hotarele Franciei, regele Radbod(685-719) intemeiase un stat sub-franc, regatul sau fiind unul pagan.

Willibrond intemeiaza o manastire langa Trier, el era vasalul preferat a lui Pepin, cei care ii daruiau acum domenii formau o noua generatie si nu admiteau sa fie ingropati la un loc cu acolitii lor. In 716 i se alatura un barbat Wilfried care va deveni Sf. Bonifaciu(675-754). Sprijinit de Carol Martel si apoi de Pepin, a primit din partea papilor o serie de imputerniciri de a actiona ca episcope misionar si supervisor al marilor biserici din toata "Germania". In 5 iunie ajunge la Boorne, unde este atacat de o banda de pirati, care in locul comorilor din aur gasesc doar scrieri. In decurs de 30 ani, Bonifaciu isi pusese amprenta pe tot vestul Germaniei, in 751 intemeieaza Manastirea Fulda. In schimb a dat peste un crestinism destul de raspandit si de cea mai proasta factura. Practicantii cultului faceau schimb de ritualuri.

Un element si mai separator il constitue pentru Bonifaciu prezenta rivalilor crestini din Irlanda si Francia, mult mai nocivi fiind insa cei care amenintau sa plasmuiasca in Francia versiunea lor proprie. Doi dintre acestia erau Clement si Aderbert care incarnau atitudini crestine distincte ce raspundeau problemelor contemporane intr-o maniera fundamental diferita de cea a lui Bonifaciu.

Adelbert constituia si o mai mare provocare pentru un om  ca Bonifaciu. Nascut intr-o familie de rand, el se prezenta ca episcop"prin gratia lui Dumnezeu".  El se considera o relicva vie si oferea ispasire imediata, fara a mai fi nevoie ca oamenii sa si marturiseasca pacatele.

Bonifaciu si adeptii sai au reinnodat dupa doua secole traditia reprezentata de Cezar de Arles. Vechiile credinte nu reprezentau decat niste anomalii, adesea asociate claselor inferioare. In imperiul Carolingian, o energie considerabila avea sa fie dedicate eradicarii moravurilor daunatoare prin predici si frecventarea regulata a ceremoniilor.

La jumatate de secol dupa moartea lui Bonifaciu, Carol Martel si Pepin au facut inca o data din "poporul francilor"o temuta putere in Europa. In 774 Carol a devenit regele longobarzilor.

In Germania, vechii saxoni erau potentiali"supusi", razboiul care a urmat a fost unul neobijnuit de violent si s-a caracterizat prin asedierea una cate una a redutelor bine aparate. In 785 Carol a promulgat Capitulariile saxone. De acum inainte frontiera se inchide definitiv.

16. "Sa carmuiasca poporul crestin":Carol cel Mare

Dupa 785 Carol detinea controlul asupra fostului nucleu european al Imperiului Roman de Apus, in 792 se indreapta impotriva avarilor din nord-vestul Ungariei, castiga batalia.

In 796, au inceput lucrarile la palatium, din care au supravietuit doar capelele. In 800, in ziua de Craciun, Carol se afla la biserica Sf. petru din Roma, el a ajuns acolo fara insemnele rangului, iar Leon i-a asezat o coroana pe cap. Intre 807-814 isi stabileste resedinta la Aachen, transformandu-l in capitala, aceasta perioada este surprinsa de Einhard in lucrarea sa"Viata lui Carol cel Mare".  "Legea crestina" constituia singura lege universala a imperiului Carolingian, promovarea insistenta a acesteia, reflecta ascensiunea rapida a unei noi elite clericale in Francia, care detinea mijloace de comunicare fundamental noi-o noua grafie-, inteligibila, care era utilizata pentru transmiterea textelor.

La curte"microcrestinatatiile" incepusera sa fuzioneze. Figura lui Alcuin din York(735-804)reprezenta inaltele traditii"romane" ale Northumbriei lui Beda. Alcuin  a sosit intr-o Francie care incepusera sa dezvolte conditia sine qua non  a unui plan bazat pe raspandirea unor texte corecte, o noua grafie"minuscula carolingiana". Tehnica a fost elaborata de modestii"truditori ai cuvantului scris", ei trebuiau sa scrie documente care sa vorbeasca de la sine, progresul tehnicii a marcat o ruptura semnificativa cu trecutul. Sarcina copierii evangheliilor, a cartilor de rugaciuni si a Psalmilor trebuia incredintata unor barbati in toata firea, invatati cu experienta, pentru a nu se transmite gresit informatiile.

In 789 Carol promulga Adnonitio Generalis, advertismentul general, pentru a impiedica raspandirea crestinismului popular. Problema nu se rezuma doar la lingvistica, cheia rezida in procesul lent de eroziune a unui model de participare la religia crestina. Clerul dorea ca textele sa fie redactate intr-o gramatica"corectata"unitara si sa fie citite"corect" in public.

In 813 un conciliu episcopal reunit la Tours a luat pentru prima data decizia ca predicile sa fie citite in Latina, dar si traduse de preot in"limba romanilor rustici sau in germana". Pe toata perioada domniei Carol a cautat sa impuna juraminte de loialitate unor paturi tot mai largi ale populatiei. Legislatia regala impusese progresiv obligativitatea dijmei, botezul era impus cu forta.

Carol si clerul au confiscat practica profana prin care familiile isi cautau protectori pe care sa ii faca partasi la botezul copilului lor, Carol i-a transformat pe acestia in "nasi".

Singura vointa divina unea abisul dintre Dumnezeu si om. Poporul lui Israel ii daruise Legea si Chivotul Legamantului.  Imaginile zugravite nu aveau ce cauta printre res sacratae, putinele lucruri sacre create din vointa explicita a Domnului.

Crestinii bizantini ridicau simple picturi la rangul detinut de mormintele vibrante ale sfintilor, referindu-ne la conducatorii lor, bizantinii pareau sa stearga diferenta dintre uman si divin.

17. Gear dagum:" In vremurile de odinioara"-Crestinatatea nordica si trecutul ei

Normanzii-"oamenii Nordului"-ramasesera fideli zeilor, numai ei le puteau conferii forta supranaturala si noroc celor care-l venerau. In secolele al IX-lea si al X-lea, Atlanticul de Nord a devenit un nou"spatiu intermediar" in care crestinii se intalneau cu paganii. Pana in anul 1000 d Cr.  Acest spatiu s-a inchis, iar crestinismul a ajuns sa domine si in regiunea Atlanticului de Nord datorita invaziilor vikingilor.

In 826 Harold Klak vine in Sud pentru a primi botezul. El trebuia sa instaureze o monarhie mai autoritara in Danemarca, dar a esuat inca de la inceput. Anskar, un calugar din Corbie, a fost inscaunat episcop de Hamburg si Brumen. Viata lui Anskar, scrisa de Rimbert, prezinta fiecare contact reusit intre religia crestina si populatia locala

Islandezii in adunarea din anul 1000 d Cr. , ei l-au imputernicit pe Thorgeir"vestitorul legii", sa hotareasca in numele lor daca pot imbratisa crestinismul ca unica"lege a insulei".

Succesul final al Bisericii crestine a depins pretutindeni de averea si protectia potentatilor. La sfarsitul secolului al VIII-lea, un preot din Northumbria, a facut arborele genealogic al regilor anglilor, iar la origine, in capul listei intocmite de preot pentru stramosii fiecarui regat anglic in parte se gasea zeul Wodan.  Cunostiintele noastre despre trecutul precrestin al Europei se datoreaza clerului care si-a asumat consemnarea in scris a creatilor epice si a legilor precrestine din Irlanda, Britannia, Saxonia si Germania. Epica franca nu a supravietuit, Ludovic cel Pios nu a sustinut acest proiect, pe cand in Britannia puterea regelui Offa se arata inca tributara unui stil epic saxon, credincios trecutului.

Lumea zeilor nu mai exista, ei apareau clerului doar ca niste figuri impozante demult apuse, ale unui ancien régime.  Asa cum trecutul, daca nu era crestin, trebuia izolat, asa si creaturile trecutului puteau sa se afle la marginea prezentului, cu conditia sa fie tinute la distanta

Procesul de propagare a crestinismului in mare parte a Europei Occidentale nu poate ocoli imaginarul atasat peisajului, in care s-a desfasurat. Dupa aproape un mileniu, crestinismul ajunse sa se confunde cu idea de permanenta, pana si pe tarmurile nesigure ale Atlanticului de Nord. Elitele bizantine care sarbatorisera"triumful ortodoxiei" si generatiile urmatoare erau constiente ca se bucurau de o noua prosperitate si ca si redobandisera suprematia culturala, o asemenea elita a dat nastere unei perechi de misionari, fratii Constantin si Metodiu.

Pentru Bizant miza consta in impunerea controlului imperial asupra rutei dunarene restabilite ce se intindea de la Passau si Salzburg. Constantin si Metodiu au reprodus la periferia Imperiului Carolingian cel mai sacru microcosmos al Bizantului, transpus in limba unui nou popor"barbar". Bizantul se considera o insula a ordinii mentinuta de Dumnezeu in mijlocul haosului. In Apus, mirenii au fost lasati in seama traditiilor lor profane. Apanajul de a se ocupa de cele sfinte si de a oficia sacramentele ii revenea in exclusivitate clerului. Crestinatatea ramane esentialmente profana.

Bibliografie:Peter Brown, Intemeierea crestinismului occidental, Triumf si diversitate 200-1000 D. Cr. , ed. Polirom, 2002