Roma si italia pana la razboaiele punice (secolul vi-264 i.hr.)

ROMA SI ITALIA PANA LA RAZBOAIELE PUNICE (secolul VI-264 i.Hr.)

Izvoare

Evident ca expansiunea Romei in Latium si procesul de cucerire a Italiei a adus Roma in conflict nu numai cu italicii, ci si cu grecii, etruscii si punii. Prin urmare, izvoarele interesate cuprind nu numai izvoarele privitoare la Roma propriu-zisa, ci si izvoarele neamurilor amintite. Pentru grecii din Italia sudica si Sicilia trebuie sa avem in vedere pe Herodot 6-7, pe Pindar, iar pe Diodor din Sicilia pentru razboaile cu Pyrrhos. Pentru conflictele cu samnitii din Italia centrala, exista informatii de la Titus Livius 4. 37 u., Diodor din Sicilia 12. 31 u. Pentru tratatele dintre Roma si Carthagina, Polybios 3. 22 u. este o sursa indispensabila.

Asa cum se stie, situatia izvoarelor primare pentru istoria romana a secolului V i.Hr. este cu totul precara, neputandu-se intemeia decat pe un calendar al sarbatorilor, care, partial provine din perioada regala, ilustrand existenta unei pluriforme lumi a zeilor. Trebuie metionata cunoscuta inscriptie gasita in Forum, Lapis Niger, redactata in scriere bustrophedon, care continea probabil reglementari pentru rex sacrorum. De o importanta deosebita este si celebrul monument juridic (451-449 i.Hr.), respectiv Leges duodecim tabularum. Date importante privind cronologia, magistratii si evenimentele importante contin Fasti Capitolini, respectiv Ostienses, adica listele care contineau insusirea analistica a consulilor si Fasti triumphales, lista triumfurilor sarbatorite de generalii romani victoriosi. Varro vorbea de o impartire a zilelor in dies fasti si dies nefasti.

In ceea ce priveste traditia literara, ea este lipsita aproape cu totul de valoare pentru inceputurile Romei. Astfel, primii analisti romani au fost utilizati pentru primele secole ale Republicii de catre Titus Livius (cartile 2-20 - pana la anul 293 i.Hr.), Dionysios din Halikarnassos (cartile 1-10, pana la anul 443 i.Hr.). cei doi au preluat necritic atat traditia anlistica, cat si informatiile oferite de marile familii romane, interesate de propria autobiografie.

Bibliografie

Th. Mommsen, Istoria romana I, Bucuresti 1987; A. Alföldi, Early Rome and the Latins, Michigan, 1963; G. Alfoldi, Histoire sociale de Rome, Paris, 1991; M. Crawford, Roma republicana, Bucuresti, 1997; L. Homo, L'Italie primitive et les debuts de l'imperialism romain, Paris, 1925; M. Humbert, Municipium et civitas sine suffragio. L'organisation de la conquęte jusqu'ā la guerre sociale, Paris-Roma, 1979; E.T. Salmon, The Making of Roman Italy, Londra, 1982; idem, Samnium and the Samnites, Cambirge, 1967; W. Walbanck (edit.), CAH VII.2, Cambridge, 1989.

Roma si vecinii in primele decenii ale Republicii

Alungarea regalitatii si obtinerea independentei de catre tanarul stat roman a dus la aparitia unei situatii noi, prin crearea unui stat independent intre posesiunile etrusce din Toscana si Campania. Instoricii moderni considera ca alungarea regilor etrusci a avut o semnificatie sociala mai ampla, care a antrenat cu sine emanciparea cetatenilor liberi, asa cum s-a intamplat la Atena lui Kleisthenes.

Polybios, 3. 22-25, ne asigura ca, indata dupa alungarea regilor, in primul an al republicii libere, romanii s-au manifestat activ in relatiile diplomatice internationale, incheind un tratat cu Carthagina in 508-507 i.Hr. Din acest tratat, rezulta ca Roma isi afirma unele tendinte de suprematie in Latium, desi nu il supusese in intregime in acea vreme. Si data acestui tratat este controversata. Astfel, Mommsen si Alföldi il plaseaza pe la 348 i.Hr., E. Kornemann propune 400 i.Hr., iar R. Werner pe la 470 i.Hr. Data propusa de Polybios este acceptata insa de Bengtson.

Se pare ca, dupa incheierea acestui tratat, Roma traverseaza o perioada de decadere, fapt care ar rezulta dintr-o informatie trnsmisa de Cato, Origines, frg. 58. Cato vorbeste despre un Egerius Baebius din Tusculum, care ar fi avut calitatea de dictator Latinus, ceea ce poate sustine presupunerea ca alte cetai, precum Praeneste, Tibur, disputau romanilor conducerea in Latium.

Analistica mentioneaza o confruntare militara dupa 500 i.Hr. intre Roma si omne Latium, desfasurata langa lacul Regillus, unde romanii - potrivit traditiei literare - ies invingatori. Numai ca tratatul de alianta incheiat acum arata altceva, si anume ca Roma si latinii au incheiat o aliata eterna, reciproca, comanda militara fiind alternativa, ceea ce ar insemna, intr-o terminologie tehnica moderna, incheierea unui foedus aequum, adica un tratat de egalitate.

Pe la jumatatea secolului V i.Hr., romanii reusesc sa preia conducerea la Feriae Latinae. Sunt mentionate tratate de alianta cu hernicii (486 i.Hr.), batalii cu aequii, volscii. Toate aceste mentiuni de confruntari militare si victorii, arestate prin triumfurile din anii 462, 459, 458, 449, 443 i.Hr., sunt considerate de catre A. Alföldi ca fiind autentice.

Evolutia interna a Romei pana la jumatatea secolului V i.Hr.

Primele decenii ale Republicii sunt marcate si de parita unui mare numar de temple. In 507 i.Hr. este dedicat templul lui Iuppiter Capitolinus, in 497 i.Hr. templele lui Saaturnus in Forum, al lui Mercurius in Circus Maximus. Este interesant de mentionat templul ridicat in 466 i.Hr. pentru Dis Fidius (Aedes Dii Fidii), adica divinitatea care veghea asupra bunei-credinte in incheierea acordurilor intre particulari, dar mai cu seama intre state. Introducerea acestui zeu arata ca se poate vorbi de un pantheon in care toate divinitatile grecesti isi gasesc un loc la Roma. In acelasi sens, meritaa fi mentionata modificarea tacticii de lupta, preluandu-se si adaptandu-se falanga greceasca.

Desigur ca acea perioada dintre alungarea regalitatii si Leges duodecim tabularum are anumite caracteristici care au facut ca istoricii sa o considere o perioada de tranzitie. Critica moderna plaseaza in acea perioada reforma centuriata serviana, adica impartirea populatiei Romei - indiferent de apartenenta la un trib sau altul - pe criteriul averii, in 5 clase cenzitare, rezultand un total de 193 centurii. Existau 18 centurii de equites si 175 centurii de pedites, care erau armati si velites.

Numarul mare de centurii este elementul care subliniaza imposibilitatea ca aceasta reforma sa apartina lui Servius Tullius. Prima clasa avea 80 de centurii, a doua, a treia si a patra cate 20, iar a cincea 30. Mai erau inca 5 centurii alcatuite din genisti (faleri), cornicines et tubicines si una din proletarii. Fiecar clasa censitara era impartita in doua: seniores (47-60 ani) si iuniores (17-46 ani). Aceasta impartire este dezvoltarea uneia care a exstat deja in epoca regala, respectiv: 1. equites (cavalerii); 2. classis (infanteristi); 3. infra classis (cei care nu aveau venituri pentru a intra in classis), situatie intalnita si in Atena soloniana, unde existau aristocrati, tarani cu gospodarie intreaga si cei cu venituri insuficiente.

Datorita diverselor tulburari, precum in timpul Atenei presoloniene, s-a ajuns la necesitatea de a se codifica dreptul. Aceasta actiune a fost incredintata unei comisii alcatuita din 10 membri, numiti decemvri (cf. T. Livius, 3. 22 u.). Legile celor XII table reprezinta codificarea dreptului cutumiar, actiunea aceasta avand acelasi rol ca si cele similare din lumea hellenica, conturand tot mai mult caracterul de normativitate, de afirmare a unor valori morale recunoscute de toti cetatenii. Decemvrii aveau un mandat de un an, pe care incercau sa-l prelungeasca ilegal, ceea ce a provocat reactia cetatenilor care i-au inlaturat (T. Livius, 3. 26 u.).

In anul 443 i.Hr., a fost introdusa o importanta magistratura, respectiv cenzura. O data la 5 ani, erau alesi doi magistrati, censores, care - timp de un an si jumatate - verificau listele de cetateni si intocmeau album Senatus, avand la baza criteriul cenzitar, dar si principiile conduitei morale ale cetatenilor romani.

Initial, ca si alte societati antice, si cea romana era organizata in triburi pe criteriul gentilic. Cele trei triburi de la Roma (Ramnes, Tities, Luceres) aveau aceleasi functii ca si cele 4 phylai de la Atena dinainte de Kleisthenes. Numele celor trei sunt etrusce. In urma diverselor reforme, s-a ajuns la o impartire teritoriala a locuitorilor, constituindu-se 20 de triburi, intre care 4 urbane si 16 rustice. In anul 241 i.Hr., sunt mentionate 35 de triburi.

Una dintre marile probleme care au marcat evolutia social-politica a Romei republicane a fost confruntarea dintre patriciat si plebe, altfel spus, eupatrides-demos. Patres erau equites, senatores, pontifices. Plebs erau rustici de diverse neamuri, in situatii de dependenta, dar fara a aves statutul hilotilor spartani. Forma consacrata a luptei dintre patres si plebes folosita de ultima pentru drepturi era secessio. Aceasta arma de lupta era utilizata in momentul in care Roma se afla in fata unui conflict militar.

Eseu: Letonia - asezare si limite, mediul Natural, potentialul uman, economia Eseu: Viitorul geopolitic al Rusiei

O prima vicorie a fost aceea de a se institui magistrati ai plebeilor, respectivii numiti tribuni plebis si aediles plebis. Traditia literara este divergenta in stabilirea numarului lor initial. Titus Livius (2. 33) atesta doi tribuni ai plebei in 494 i.Hr., cand a avut loc prima secessio plebis in montem Aventinum. Se admite ca in acest an ar fi fost doi. Pentru 471 i.Hr. sunt mentionati 4, iar pentru 449 i.Hr. sunt 10.

Ceea ce a facut ca importanta si valoarea acesei 'magistraturi' sa creasca a fost acordarea tribunului plebei a caracterului de sacrosanctitas, persoana sacra si inviolabila. Nimeni nu avea voie sa-l atinga. Atingerea sau uciderea era o crima impotriva statului. El putea aresta magistratii inferiori, mai tarziu avand dreptul de a convoca Senatul. Edilii plebei aveau grija de templul zeitei Ceres de pe colina Aventin.

Plebeii reusesc sa impuna un alt tip de adunare al poporului. Pana acum a existat comitia curiata, care va decade, avand doar rosturi religioase. Dupa reformele "serviene" exista comitia centuriata, care va ramane in vigoare. Plebea impune comitia tributa (votul pe triburi). Cand s-a constituit acea comisie pentru redactarea legilor celor XII table au participat si plebeii, numai ca acest cod de legi prevedea ca toate magistrturile si demnitatile sacerdotale erau rezervate patricienilor. Titus Livius spune ca acestea sunt fons omnis publici privatique iuris. Plebeii nu au ius conubium. Prin lex Canuleia din 445 i.Hr., plebeii obtin dreptul de a se casatori cu patricienii. Prin lex de provocatione, orice plebeu putea sa cheme pe oricine in judecata, in fata dunarii poporului. In 367 i.Hr., prin legile licinio-sextiene, plebeii primesc dreptul de a candida pentru functia de consul.

Magistraturile romane si organele de conducere

La caderea regalitatii, in fruntea Republicii au fost numiti doi magistrati. Cuvantul vine de la magis (mai in fata). De aceea primii magistrati nu s-au numit consuli, ci praetores.

Puterea la Roma aprtinea, conform dreptului public roman (adica dreptului care reglementeaza relatiile dintre institutiile statului), adunarii poporului. Tot conform dreptului public roman si realitatilor concrete, coparticipant era Senatul. De aceea, in toate documentele emise, apare mentiunea Senatus populusque Romanus: S.P.Q.R..

Initial, Senatul avea 100 membrii, ulterior 300, 600 pe timpul lui Sulla si 900 pe vremea lui Caesar. Initial, faceau parte din Senat numai patres, ulterior intrand si plebeii, senatorii de origine plebee fiind numiti patres conscripti, adica adaugati.

Senatul era alcatuit pe baza acelui album senatus, redactat de cenzori. Senatorii nu aveau potestas, ci doar auctoritas. Senatul dadea hotararilor adunarii poporului auctoritas patrum. Senatul putea fi convocat de didactor, consul, praetor, tribunus plebis.

Exista un fel de presedinte al Senatului, princeps Senatus. Toti senatorii erau egali intre ei, primi inter pares. Princeps Senatus lua primul cuvantul, vota primul si era ales dintre cei mai in varsta si mai respectati. In Senat se propunea legea, se discuta, se vota. Se emitea apoi un senatus consultum - un fel de decret, prin care patres ofereau un aviz asupra actiunilor viitoare. Competentele Senatului priveau politica interna, externa, primirea ambasadelor, procesele politice.

Comitia este adunarea poporului. La romani a purtat diverse denumiri: comitia curiata, centuriata si tributa. Comitia centuriata hotara asupra unei legi care intra in vigoare numai prin auctoritas patrum, avand competenta si de a alege magistratii superiori. Comitia tributa initial purta denumirea de concilium plebis, ea alegand magistratii inferiori. Incepand cu 287 i.Hr., hotararile ei - plebiscita - au putere de lege, in urma hotararii dictatorului Q. Hortensius, care a pus astfel capat la ultima secessio plebis in montem Ianiculum.

Magistraturile se impart in ordinare si extraordinare: cum imperio si sine imperio.

Magistraturile romane sunt eligibile, anuale, colegiale. Acestea sunt precautii luate pentru a nu se reveni la regalitate. Jignirea unui magistrat insemna jignirea poporului roman. La romani, magistratura nu e o functie, ci o onoare. Magistratii romani aveau, dupa caz, potestas (competente in ius civile), imperium, sau pe ambele.

Magistraturile romane au fost ordonate de:

1. Cursus honorum, reglementat in 180 i.Hr., prin Lex Villia annalis: quaestor, aediles sau tribunus, praetor, consul, dictator (puteau fi numai fostii consuli).

2. Sulla a stabilit limita de varsta de la care un cetatean roman putea candida pentru magistraturi: quaestor - 30 ani, praetor - 40 ani, consul - 43 ani, adaugand prevederea ca iteratio, adica repetarea unei magistraturi, poate avea loc la un interval de doi ani. Era necesar, cel putin pana la Sulla, 10 ani de serviciu militar pentru a avea dreptul sa candezi la o magistratura.

Consulii

In anul 367 i.Hr., conform legilor licinio-sextiene, emise de tribunii C, Licinius Stolo si L. Sextius Lateranus s-a stabilit ca, in locul celor sex tribuni militum consulare potestate, se vor alege doi consuli, unul fiind patrician, iar celalalt plebeu. Cuvantul consul vine de la verbul consideo - a sta impreuna pe un scaun. Cei doi consuli imparteu dreptatea si aveau puteri absolut egale. Ei erau collegae, dar din partide diferite. Consulii aveau imperium maius, fiind precedati de 12 lictores cum fascibus cum securibus. Consulii erau magistrati eponimi, adica dadeau numele anului, precum arhontii eponimi la Atena.

Praetor

Cel care merge in frunte. Praetorul are imperium si potestas. El este collega minor al consulului, se ocupa de dreptul civil si penal. Exista un praetor urbanus, care are in grija custodia urbis, si un praetor peregrinus - se ocupa de afacerile necetatenilor. Praetorul era precedat de 6 lictori. Plebeii au acces la acesta functie din 331 i.Hr.

Tribuni plebis

Beloch vorbea despre atotputernicia tribunatului, opinie respinsa de Bleicken si Bengtson, care spun ca aceasta formula este valabila incepand cu Grashii. In casa lor, mereu deschisa, fiind sacrosancta, nu putea intra armata sau un senator. Tribunul avea ius intercessionis - dreptul de a interveni in Senat, de a modifica orice hotarare, cu exceptia celor luate de consuli si praetori, ius auxilli - dreptul de a interveni in favoarea plebeilor, ius prahesionis - dreptul de a atresta magistratii inferiori, dreptul de a convoca  comitia tributa si Senatul.

Aediles

Initial, sunt magistrati ai plebei, collegae minores tribunum, alesi de catre comitii tribute. Se vor adauga doi aediles curules, patricieni. Edilii aveau drept obligatii: cura urbis - grija orasului; cura annonae - aprovizionarea; cura ludorum - grijajocurilor, ultimele fecandu-se pe banii lor.

Quaestores

Erau patru la numar. La inceput erau numiti de consuli si nu erau alesi. Numele magistraturii vine de la quaestio - a cerceta. Administrau finantele, impozitele si arhiva statului. In razboi participa cel putin un quaestor, ca insotitor al consulului, el asigurand cheltuielile armatei ti impartirea prazii.

Censor

Cuvantul vine de la verbul censeo - a calcula. Magistratura este introdusa in 443 i.Hr. Erau alesi din 5 in 5 ani, pentru un an si jumatate. In orasele italice cere imitau organizarea Romei, ei se numeau quinquenales. Din 339 i.Hr., plebeii au acces la aceasta magistratura. In competenta lor era socotirea averii si cetatenilor, impartirea in triburi si centurii, privegherea moravurilor, intocmirea listelor de cetateni si senatori.

Dictator

Se numeste si magister populi. Era sine collega, ales pe 6 luni de catre Senat in situatii grave care primejduiau existenta statului, dintre consulares, fosti consuli. Dictatoru avea maxima potestas, summum imperium, ius gladii, adica dreptul de a pedepsi cu moartea. Era asistat de un magister equitum (comandantul cavaleriei), care, incepand cu anul 368 i.Hr., trebuia sa fie plebeu.

Roma si Italia de la 450-264 i.Hr.

Evolutia constitutionala a Romei este intim legata de factorul extern, fie ca e vorba de lupta pentru preeminenta in Latium, conflictele in care romanii au fost angajati pentru unificarea Italiei si constituirea comunitatii militare italice, sau razboaie purtate pentru dominatia lumii.

Crearea a ceea ce se poate numi Republica clasica, care ar putea fi plasata intre 367 si 241 i.Hr., a fost precedata de un secol de agitatii sociale si politice, de momente de anarhie, determinate de confruntarile dintre patricieni si plebei. Dupa inlaturarea violenta a regalitatii, dominatia va fi exercitata de patricieni, atributele regalitatii fiind impartite intre mai multi magistrati care detineau potestas si imperium, puterea civila si comanda militara. Toate aceste magistraturi erau detinute initial de patricieni. Magistraturile erau colegiale si anuale, aceasta pentru a impiedica revenirea la monarhie sau exercitarea dominatiei de catre un singur individ.

Confruntarile acestea interne au fost potentate si de factori externi. Posibile exemple sunt luptele cu etruscii, care au durat aproape doua secole, sau luptele cu populatiile italice din jur. Astfel, marele adversar al romanilor a fost cetatea etrusca Veii, care ocupase Fidanae, pe malul stang al Tibrului, cetate distrusa in 396 i.Hr., dupa un razboi de 10 ani. Tinutul cetatii, situat la 18 km de roma, a fost impartit intre cetatenii romani si latini.

La inceputul secolului IV i.Hr., roma era cea mai importanta forta din Italia centrala. A avut relatii pozitive cu Massalia, Dionysios cel Batran al Syrakusei, care profitau de slabirea Etruriei. Acum, potrivit lui Piganiol, se definitiveaza trasaturile spefice ale spiritului roman.

Progresele teritoriale si politice romane au parut compromise un deceniu mai tarziu, la 18 iulie 387 i.Hr. (390 i.Hr. dupa alti specialisti), cand galii au infrant armata romana la Allia, afluent al Tibrului, si au incendiat Roma, retragandu-se dupa ce au primit o mare despagubire re zazboi.

Aceasta primesdie i-a determinat pe romani sa construiasca un zid in jurul orasului, in al carui mod de constructie se vad influente grecesti. Ca si alte realizari din istoria romana, si acesta a fost atribuit mai tarziu regelui Servius Tullius.

Un rol important in evolutia constitutionala a Romei, in constituirea si exersarea instrumentelor, care mai tarziu vor pune in miscare procesul de romanizare, l-a avut supunerea Latiumului. Romanii au avut mari dificultati cu cetatile din Latium, care intre 348 si 338 i.Hr. s-au rasculat, si si-au impus cu greu dominatia. Latium va fi supus abia in 338 i.Hr., cand Roma a reglementat relatiile cu latinii in baza unor noi principii. Acestea prevedeau divizarea Latiumului in civitates sine suffragio, cives Romani si comunitati cu statut autonom. Pana atunci, Roma a trebuit sa faca fata dorintei de independenta a cetatilor de aici, dominatia romana fiind zdruncinata datorita invaziei celtice iar teama pentru repetarea ei a constituit si un imbold pentru cetatile latine de a accepta in 358 i.Hr. reinnoirea acelui foedus Cassianum cu Roma.

In acelasi timp, incepe seria unor lungi si grele razboaie cu samnitii, una dintre cele mai importante populatii italice. Invazia celtica a provocat miscari de populatie, impingandu-i pe etrusci spre sud, si se constata apoi incercarea popoarelor de mnteni, samnitii, de a ocupa Campania, o regiune fertila. Astfel, in 343-341 i.Hr., conform traditiei liviene, ar fi avut loc primul razboi samnit, considerat, pe buna dreptate, drept legendar, de catre specialistii perioadei.

La scurt timp, s-au rasculat cetatile din Latium (340-338 i.Hr.), romanii infrangandu-le dupa grele lupte si supunand cu totul Latium, multe asezari fiind desfiintate, pamantul confiscat si trecut in ager publicus, altele fiind supuse si legate de Roma prin tratate individuale, obligate sa ofere contingente militare si sa renunte la o politica externa idependenta.

Astfel, in Latium, romanii aplica o politica pe care o vom intalni in toata istoria lor, politica gradelor diferite de dependenta, a dominatiei graduale. Exista cetateni romani si cives Latini, cetateni latini, care, in dreptul civil, erau egali cu cetatenii romani, dar nu aveau drepturi politice, exista civitates foederatae, cetati federate, legate printr-un tratat. Cetatenii unora dintre ele se bucurau la Roma de drepturi egale cu cele ale romanilor. Erau comunitati cu drept de semicetatenie (municipia civium Romanorum sine suffragio), adica cu repturi civile, dar fara drepturi de vot (politice).

In felul acesta, romanii mentin o unitate a Latiumului si o consolideaza prin impunerea propriei limbi si culturi. Latiumul a devenit nucleul viitoarei comunitati militare italice. Este dificil de definit natura Latiumului din punct de vedere al dretului public. Fara indoiala, comunitatea latina subzista prin cultul comun al lui Iuppiter Latinus. Intrebarea este daca Latium era un stat federal? Nu era, pentru ca nu exista organizatii federale. Era o liga de state? Nu se poate da un raspuns pozitiv, intrucat comunitatile latine, care mai erau autonome si legate de Roma prin tratate, nu aveau politica externa independenta, deci nu puteau avea relatii interstatale.

Maniera aceasta supla, inteligenta, de organizare a Latiumului este considerata de istorici drept prima mare realizare in domeniul politicii externe romane, la fel de valoroasa ca si modul in care romanii vor rezolva confruntarile politice interne.

Indata dupa alungarea regalitatii, prin preluarea intregii puteri in stat de atre patricieni, Roma a devenit o republica aristocratica si va ramine astfel in toata istoria ei, in pofida concesiilor facute plebeilor. Aceasta amprenta exclusivista a determinat reactia plebei lipsita de drepturi, dezvoltata intr-o adevarata lupta intre stari. Faptul ca aceasta lupta a plebeilor a avut succes se explica si din modificarea tacticii militare.

Introducerea in lumea etrusca si apoi la romani a falangei grecesti, adica a desfasurarii luptei cu unitati compacte, in locul celei individuale, a dus la crestere rolului social-militar al plebei.

In felul acesta, secessio plebis in montem Aventinum, adica retragerea plebei pe Muntele Sacru, a capatat brusc o alta revelatie. Astfel, patricienii au fost obligati sa consimta la o organizare specifica plebei, la aparitia primilor magistrati plebei, edilii plebei, care ingrijeau templul zeitei Ceres de pe Aventin aparitiea si acceptarea tribunilor plebei.

Tribunus plebis, conform Lex Sacrata, intarita prin juramant, era sacrosanctus, adica orice violenta era o profanare. Aceasta organizare a plebei separata a atenuat pentru moment confruntarea, dar ameninta prin exercitarea dreptului de veto, pe care il aveau tribunii, la ruperea in doua a organismului statal. Acest pericol a fost evitat prin asocierea plebeilor la alegerile de magistrati si la discutarea unor probleme politice. Aceasta inovatie constitutionala s-a produs prin instituirea comitiilor tribute. Comitia tributa putea sa aleaga magistratii inferiori, quaestorii, edilii, mai tarziu insa (287 i.Hr.), hotararile ei devin legi, adica plebiscita. Importanta comitiilor tribute se datoreaza unei reforme a impartirii populatiei romane pe criteriul domiciliului.

Unul dintre elementele care ar putea explica faptul ca nu s-a ajuns la o democratie ca la helleni este faptul ca votul in adunarea poporului nu se facea individual, ci pe centurii si triburi. La romani nu exista, ca la greci, dreptul egal al fiecaruia la cuvant si expresia politica.

Cu tot acest control exercitat de patricieni pentru a-si asigura dominatia statului, plebeii reusesc sa impuna codificarea dreptului. In 451 i.Hr., o comisie patriciana de 10 membrii - decem viri legibus scribundis - au redactat, pe XII table,elemente de baza obisnuite pana atunci, dar nefixate in scris, ale dreptului privat, penal si sacru.

Legile celor XII table, care in vremea lui Cicero trebuiau invatate pe de rost de scolari, nu era un cod de legi in adevaratul sens al cuvantului, ci o colec tie de norme. Trebuie precizat ca ele aparau proprietatea. De exemplu, creditorul avea voie sa-l vanda ca sclav pe debitor, dar trastiberim, adica in strainatate, peste Tibru. Distrugerea cu intentie a proprietatii era pedepsita de catre table.

Aceste concesii care il protejau pe plebeul de rand de abuzurile functionarului patrician, nu satisfaceau pe deplin plebeii bogati, asa incat lupta starilor a continuat pentru accesul plebeilor la magistraturile superioare. Invazia celtica a agravat aceste confruntari, intrucat tribuni plebis, profitand de conditiile acestea, impiedicau tinerea alegerilor. Situatia a fost rezolvata cand C. Licinius Stolo si L. Sextius Lateranus (367-366 i.Hr.), au gasit solutia:  de acum in colo pentru magistratura de consul, era prevazuta alegerea si a unui plebeu. In felul acesta, plebeii avand acces la consulat, se poate spune ca, in linii mari, lupta starilor s-a incheiat si incepe a doua faza a republicii romane, Republica clasica.

Unul dintre cele mai grele conflicte pe care romanii le vor avea au fost cele cu samnitii. Primul razboi samnit (343-341 i.Hr.), provocat de coborarea lor in regiunea Campaniei nu este considerat de toti istoricii ca fiind real. Al doilea razboi a inceput pe la 328 i.Hr. si a durat pana in 304 i.Hr. A fost razboiul care i-a solicitat foarte serios pe romani, in el inscriindu-se si episodul furcilor caudine (321 i.Hr.). Locul, Caudium, al desfasurarii bataliei este nesigur. Aici, generalul samnit Gavius Pontius a obtinut o importanta victorie, silindu-i pe romani sa se predea si sa ofere pentru garantarea acordului 600 de ostatici dintre cavaleri. Este unul dintre putinele cazuri din istoria Romei in care aceasta este atestata in situatia de a preda ostatici.

In cursul acestui razboi, romanii intra in relatie cu cetatile grecesti, in 326 i.Hr. fiind incheiat un foedus aequum cu Neapolis. Un  foedus s-a incheiat probabil cu Rhodos in 306-305 i.Hr.

La scurt timp, are loc al treilea razboi samnit (299-290 i.Hr.), samnitii asociindu-i pe etrisci si celti. Romanii obtin o victorie cu mari sacrificii la Sentinum, in 295 i.Hr. La sfarsitul razboiului, romanii au reusit sa-i supuna pe sabini, comunitatile sabine primind statutul de civitates sine suffragio.

In timpul celui de-al doilea razboi samnit, merita mentionata activitatea lui Appius claudius Caecus, care a ajuns censor in 312 i.Hr., si care a initiat construirea a doua mari lucrari publice: Aqua Appia si Via Appia. Tot acum, edilul Cn. Flavius intocmeste o lista cu dies fasti si introduce legis actiones, formula de acuzare, cod de procedura civila sau penala, fiind o masura indreptata asupra monopolului juridic al patricienilor.

Contributia plebei la razboaiele anterioare a determinat cresterea exigentelor acesteia si solicitarea de noi drepturi. In 287 i.Hr. s-a produs ultima secessio plebis in montem Ianiculum, ceea ce l-a determinat - cum am subliniat anterior - pe dictatorul Q. Hortensius sa stabileasca ca, de acum, hotararile comitiilor tribute au putere de lege, ele pastrandu-si, de asemenea, dreptul de a vota magistratii inferiori.

Comitiile centuriate aleg magistratii superiori, hotarasc in problemele pacii si razboiului, fixandu-se astfel principiile esentiale ale functionarii sistemului constitutional roman.

Victoriile romane in razboaiele semnite, extinderea teritoriala au determinat destule asversitati, atat din partea italicilor, cat si a cetatilor grecesti din Graecia Magna. Astfel se ajunge la chemarea in ajutor de catre Tarent si italicii sudici a celebrului regat al Epirului, Pyrrhos.

Razboaiele romanilor cu Pyrrhos si victoriile obtinute au facut ca, in anul 270 i.Hr., Roma sa ajunga sa domine Italia.

Formele dominatiei romane asupra Italiei

Secolele V-IV i.Hr. au prefigurat modul in care Roma a imaginat organizarea teritoriilor supuse, si care ii vor permite apoi sa domine intreaga Italie, in pofida teritoriului ei restrans.

Cel mai eficient sistem s-a dovedit sistemul coloniilor. Sigur, el nu este un novum absolutum, colonizarea de cetateni se intalneste si la assyrieni, helleni, regii hellenistici au aplicat-o la randul lor. Ceea ce este specific romanilor este faptul ca cetatenii  colonizati nu-si pierdeau cetatenia romana.

Principiul este urmatorul: romani se gasesc si la Roma, dar si in afara ei. Acest sistem a fost preluat din organizarea Latiumului, unde sunt colonii latine, dar si colonii romane. In teritoriile cucerite, romanii implantau colonii de cetateni romani, care serveau atat ca element de suparaveghere militara, dar si ca factor de asigurare a unificarii cultural-lingvistice in sens roman (romanizare).

Istoricul E.T. Salmon, (Roman Colonization under Republic), a calculat ca de la 450 i.Hr. si pana la razboiale punice, sunt mentionate 27 de colonii latine si doar 8 romane. Dupa razboaiele punice, sunt mentionate 18 colonii romane si doar cateva latine. Aceasta arata valoarea cetateniei romane,care se pierdea daca cetateanul roman ajunge intr-o colonie latina.

Dupa 340 i.Hr., Roma nu mai acorda in bloc cetatenia romana in teritoriile controlate. In ager publicus se produce, astfel, o diferentiere: 1. Apar cetati cu drepturi depline (de vot) - civitates cum suffragio. 2. Cetati fara drepturi depline - civitates sine suffragio. Acestui teritoriu i se adauga socii, adica aliatii. Erau orase si neamuri diferite politico-cultural de romani si care intrau in alianta cu Roma in societas, printr-un foedus, adica un tratat de intarit prin juraminte solemne. Foedus-ul era etern, daca era incheiat cu grecii si viager, daca era incheiat cu barbarii. El presupunea din partea aliatului oferirea de trupe in caz de razboi.

Premisele generale cele mai importante ale dominatiei romane in Italia erau utilizarea cetateniei romane ca instrument politic si utilizarea in interes exclusiv roman a marii puteri militare italice. Cetatile grecesti din Italia care dispuneau de flota se numeau socii navales. Mai tarziu, acesti socii, ale caror tratate cu roma erau incheiate ca foedera aequa, isi pierd statutul de independenti si devin supusii romanilor.

Baza tuturor noilor reglementari incheiate cu adversarii invinsi era deditio, capitularea neconditionata. Conform formulei transmise de Titus Livius, cel care era invins sau se recunostea voluntar ca invins se incredinta bunei-credinte romane, bona fides Romana, cu toate bunurile sale mobile si imobile, temple, zei, locuitori. Deditio presupunea predarea armelor, despagubiri de razboi, predarea de ostatici, renuntarea la politica externa independenta. Vorbind,deci, juridic, aceasta echivala cu autodistrugerea invinsului ca subiect de drept international. Concomitent, prin bunavointa romanilor, invinsul era reinfiintat ca subiect de drept international.

Prin utilizarea acestor instrumente de drept international si a cetateniei romane ca instrument politic, Roma a reusit crearea si exploatarea, in propriul interes, a marii comunitati militare italice, care in timpuri de cumpana isi va proba trainicia si fidelitatea, iar daca romanii au supus lumea, meritul trebuie sa-l imparta si cu aliatii italici.