Mondialismul - preistoria mondialismului - victoria globala a Occidentului

1.Preistoria mondialismului

Conceptia "mondialismului" a aparut cu mult inainte de victoria definitiva a Occidentului in razboiul rece. Sensul mondialismului se reduce la postularea inevitabilitatii integrarii planetare totale, a trecerii de la multimea de state, popoare, natiuni si culturi la o lume uniforma - One World.

Radacinile acestei idei pot fi distinse in unele miscari utopice si hiliastice , ascendente in Evul Mediu sau chiar in antichitate. La baza ei sta parerea ca intr-un oarecare moment culminant al istoriei se vor aduna toate popoarele pamantului intr-o singura imparatie, care nu va mai cunoaste contradictiile, tragediile, conflictele si problemele specifice istoriei umane obisnuite. Pe langa versiunile mistice ale utopiei mondialiste au existat si versiunile ei nationaliste, una dintre acestea poate fi considerata "A Treia Era" a pozitivistului Auguste Comte sau "escatologia umanista" a lui Lessing.

Ideile mondialiste erau specifice de cele mai multe ori socialistilor europeni moderati, in special a celor englezi (unii dintre acestia erau uniti in "miscarea Fabianica"). Despre Statul Mondial unic au vorbit si comunistii. Pe de alta parte, organizatii mondialiste similare au fost create incepand cu sfarsitul secolului XIX de catre figuri importante ale bussines-ului mondial - de exemplu Cecil Rhodes, organizatorul grupului "Masa Rotunda", ai carui membrii trebuiau sa "contribuie" la instaurarea unui sistem al comertului liber in lumea intreaga si la crearea unui Guvern Mondial unic. Deseori motivele socialiste se amestecau cu cele liberal-capitaliste, iar comunistii stateau alaturi, in aceste organizatii, de reprezentantii celui mai mare capital financiar. Pe toti ii unea credinta in ideea utopica de unificare a planetei.

Este semnificativ faptul ca asemenea organizatii cunoscute cum ar fi Liga Natiunilor, mai tarziu ONU si UNESCO, au fost o continuare a acestor cercuri mondialiste, care aveau cea mai mare influenta asupra politicii mondiale.

Pe parcursul sec.XX, aceste organizatii mondialiste, care evitau publicitatea excesiva si deseori aveau un caracter "secret", foloseau diferite denumiri. A existat "Miscarea universala pentru confederatia mondiala" a lui Hari Davis, "Uniunea Federala" si chiar "Cruciada pentru Guvernul Mondial" (organizata de parlamentarul englez Henry Asborn, in anul 1946).

In SUA, pe masura concentrarii intregii puteri conceptuale si strategice asupra Occidentului, tocmai acest stat a devenit statul major principal al mondialismului, reprezentantii caruia au format o structura paralela a puterii, alcatuita din consilieri, analisti, centre de cercetari strategice.

Astfel s-au format trei organizatii mondialiste fundamentale despre existenta carora opinia publica a Occidentului a aflat relativ nu demult. Spre deosebire de structurile oficiale aceste grupe s-au bucurat de o libertate cu mult mai mare, in proiectare si cercetari ele fiind scutite de procedurile stabilite si formale ce reglementeaza activitatea comisiilor ONU etc.

Primul grup este "Consiliul in problemele relatiilor internationale" (Council on Foreign Relation sau C.F.R.). Fondatorul lui a fost Morgan, marele bancher american. Aceasta organizatie neoficiala se ocupa de elaborarea strategiei americane la proportii planetare, scopul ei final fiind unificarea totala a planetei si crearea Guvernului Mondial. Aceasta organizatie a aparut inca in anul 1921, ca o filiala a "Fondului Carnegie pentru pace universala" si toti politicienii de vaza, care faceau parte din ea, impartaseau principiile mondialiste cu privire la viitorul planetei. Intrucat majoritatea membrilor C.F.R. au fost in acelasi timp si inalti demnitari ai masoneriei scotiene, se poate presupune ca proiectele lor geopolitice au avut o oarecare dimensiune mistica umanitara.

In anul 1954, a fost creata a doua structura mondialista - clubul Bildelberg sau grupul Bildelberg. Aceasta structura ii unea nu numai pe analistii, politicienii, financiarii si intelectualii americani, dar si pe colegii lor europeni. Ea era considerata de partea americana ca o continuare internationala a ei.

In anul 1973 grupul Bildelberg creeaza a treia structura mondialista de cea mai mare importanta - "Comisia Tripartita" sau "Trilaterala" (Trilateral), condusa de americanii care intrau in componenta C.F.R. si a grupului Bildelberg si avea in afara de SUA, unde se afla cartierul ei general (adresa - 345 East 46^th street, New York), inca doua cartiere generale - in Europa si Japonia.

Conform principiilor geopolitice fundamentale aceasta comisie a fost numita "tripartita". Ea are menirea sa uneasca sub egida atlantismului si a SUA trei "mai spatii", care sunt lideri in dezvoltarea tehnica si in economia de piata: 1) spatiul american, care include America de Nord si de Sud; 2) spatiul european; 3) spatiul oceanului Pacific, controlat de Japonia.

In fruntea celor mai importante grupe mondialiste - Bildelberg si Trilaterala - se afla membrul de vaza al C.F.R., cel mai mare bancher David Rockfeller, proprietarul "C. Manhattan Bank". Afara de el, in centrul tuturor proiectelor mondialiste se afla analistii, geopoliticieni si strategi devotati atlantismului - Zbigniew Brzezinski si Henry Kissinger. De aici face parte si renumitul George Ball.

Linia de baza a tuturor proiectelor mondialiste consta in trecerea la un sistem mondial unic, sub dominatia strategica a Occidentului si a valorilor "progresiste", "umanitare", "democrate". In acest scop au fost elaborate structuri paralele constituite din politicieni, ziaristi, intelectuali, financiari, analisti etc., care trebuiau sa pregateasca terenul inainte ca acest proiect mondialist al Guvernului Mondial sa poata fi dat publicitatii, fiindca fara pregatire, el s-ar fi confruntat cu o puternica rezistenta psihologica a popoarelor si a statelor, care nu doresc sa-si dizolve originalitatea in melting pot planetar.

Proiectul mondialist elaborat si dezvoltat de aceste organizatii n-a fost omogen. Au existat doua versiuni ale acestui proiect care, deosebindu-se dupa metode, trebuiau sa conduca spre acelasi scop.

Referat: Marile calde si marile reci Lucrare: Orasul Hirlau - istoric, asezare; vecini

2. Teoria convergentei

Prima versiune a mondialismului, mult mai pacifista si "impaciuitorista", este cunoscuta ca "teoria convergentei". Elaborata in anii '70, in subsolurile C.F.R., de grupul analistilor de stanga sub conducerea lui Zbigniew Brzezinski, aceasta teorie presupunea posibilitatea depasirii dualismului ideologic si geopolitic al razboiului rece prin crearea unui nou tip cultural-ideologic de civilizatie, care ar fi fost intermediar intre socialism si capitalism, intre atlantismul pur si continentalismul pur.

Marxismul Sovietelor era considerat un obstacol care poate fi invins trecand la versiunea lui moderata social-democrata, revizionista - prin renuntarea la tezele "dictaturii proletariatului", ale "luptei de clasa", "nationalizarii mijloacelor de productie", si "desfiintarii proprietatii private". La randul sau, Occidentul capitalist trebuia sa reduca libertatea pietei, sa introduca reglarea partiala de catrestat a economiei etc. Unitatea orientarii culturale putea fi gasita in traditiile Iluminismului si umanismului spre care duc si regimurile democrate occidentale, si etica sociala a comunismului (in versiunile lui social-democrate moderate).

Guvernul Mondial, care putea sa apara pe baza "teoriei convergentei", era conceput ca admiterea Moscovei impreuna cu Washingtonul la conducerea atlantica a planetei. In cazul acesta incepea epoca pacii universale, razboiul rece s-ar fi terminat, popoarele ar fi putut sa se elibereze de greutatea incordarii geopolitice. Este important sa facem aici o paralela, cu trecerea sistemelor tehnologice de la "talasocratie" la "eterocratie": politicienii mondialisti au inceput sa priveasca planeta nu cu ochii locuitorilor continentului de vest, inconjurat de mare (ca atlantistii traditionali), ci cu ochii "astronautilor pe orbita cosmica". In cazul acesta in fata lor aparea intr-adevar One World, o Singura Lume.

Centrele Mondialiste au avut corespondentii lor si la Moscova. Figura cheie era academicianul Gvisiani, directorul Institutului de Cercetari Sistemice, care a fost un fel de filiala a "trilateralei" in URSS. Deosebit de fructuoasa a fost activitatea lor printre partidele de extrema stanga din Europa Occidentala care, au trecut, in marea lor majoritate, pe calea "euro-comunismului", iar acest fapt era considerat baza conceptuala fundamentala pentru convergenta globala.

Victoria globala a Occidentului

Teoriile convergentei au constituit acea baza ideologica la care se refereau Mihail Gorbaciov si consilierii sai care au infaptuit "perestroica". Totodata, cu cativa ani inainte de inceperea "perestroikai" sovietice a inceput realizarea unui proiect similar in China, cu care reprezentantii "comisiei Tripartite" au stabilit legaturi stranse la sfarsitul anilor '70. Insa destinele geopolitice ale "perestroicilor" chineza si sovietica au fost diferite. China insista asupra distribuirii "echitabile a rolurilor si a progreselor corespunzatoare in ideologia Occidentului in directia socialismului. URSS a mers pe calea concesiilor mult mai departe.

Urmand logica mondialistilor americani, Gorbaciov a inceput transformarea structurala a spatiului sovietic in directia "democratizarii" si "liberalizarii". Aceasta se referea in primul rand la tarile tratatului de la Varsovia, iar apoi si la republicile URSS. A inceput reducerea inarmarilor strategice si apropierea ideologica de Occident. In acest caz, trebuie sa atragem atentia asupra faptului ca anii de guvernare ai lui Gorbaciov coincid cu perioada de presedintie a republicanilor extremisti in SUA - Reagan si Bush.

Totodata, Reagan a fost singurul presedinte din ultimii ani care a renuntat consecvent sa participe in toate organizatiile mondialiste. Dupa convingerile sale el a fost un atlantist dur, consecvent si fara compromisuri, un liberal si un radical sustinator al liberului schimb, care nu inclina spre nici un fel de compromisuri cu ideologiile de "stanga" chiar in cel mai moderat sens democratic sau social-democratic. Prin urmare, actiunile Moscovei, indreptate spre convergenta si crearea Guvernului Mondial cu o pondere semnificativa a reprezentantilor blocului de Est, au intalnit la polul opus cele mai nefavorabile obstacole ideologice. Atlantistul Reagan (mai tarziu Bush) au folosit pur si simplu, in scopuri strict utilitare, reformele mondialiste ale lui Gorbaciov. Concesiile benevole ale heartland-ului n-au fost insotite de concesiile corespunzatoare din partea Sea Power si Occidentul n-a facut nici un fel de compromisuri geopolitice sau ideologice cu Eurasia, care se autolichideaza. NATO nu s-a dizolvat, iar fortele lui n-au parasit nici Europa, nici Asia. Ideologia liberal-democrata si-a intarit si mai mult pozitiile sale.

In cazul de fata mondialismul s-a manifestat nu ca o doctrina geopolitica independenta, care s-a realizat in mod pragmatic in "razboiul rece", la a carui logica, fondata pe tezele lui Mackinder si Mahan, SUA inca nu a renuntat.

4. "Sfarsitul Istoriei" lui Francis Fukuyama

Dupa destramarea URSS si victoria Occidentului, a atlantismului, proiectele mondialiste trebuiau fie sa dispara, fie sa-si schimbe logica. Noua versiune a mondialismului in epoca postsovietica a devenit doctrina lui Francis Fukuyama, care a publicat la inceputul anilor '90 un articol-program - "Sfarsitul Istoriei." El poate fi considerat ca baza de idei a neomondialismului.

Fukuyama propune urmatoarea versiune a procesului istoric. Din epoca intunecata a "legii fortei", a "obscurantismului" si a "manageriatului nerational al realitatii sociale", omenirea se indrepta spre o societate mult mai rationala si mai logica, intruchipata in capitalism, in civilizatia occidentala contemporana, in economia de piata si ideologia liberal-democrata. Istoria si dezvoltarea ei a durat doar pe seama factorilor nerationali care, putin cate putin, au cedat locul legilor ratiunii, echivalentului banesc, comun pentru toate valorile etc. Caderea URSS simbolizeaza caderea ultimului bastion al "irationalismului". Aceasta inseamna sfarsitul Istoriei si inceputul unei existente planetare deosebite, care va decurge sub semnul Pietei si al Democratiei, unind lumea intr-o masina bine pusa la punct care functioneaza rational.

Desi este fondata pe universalizarea sistemului pur atlantic, aceasta Noua Ordine trece dincolo de limitele atlantismului si toate regiunile lumii incep sa se reorganizeze dupa un model nou in jurul centrelor sale mai dezvoltate din punct de vedere economic.

5. "Geoeconomia" lui Jack Attali

Exista o analogie a teoriei lui Fukuyama si printre autorii europeni. Astfel, Jack Attali, care a fost ani indelungati consilierul personal al presedintelui Frantei Mitterand, iar o vreme directorul Bancii Europene de Reconstructie si Dezvoltare, a elaborat in cartea sa "Liniile Orizontului", o teorie similara.

Attali considera ca in momentul actual incepe a treia era, "era banilor", care sunt echivalentul universal al valorii, fiindca, echivaland toate lucrurile cu expresia materiala a cifrelor, ele pot fi dirijate cat se poate de simplu, intr-un mod mult mai rational. Attali considera ca acest mod de abordare se datoreaza inceperii erei mesianice, inteleasa intru-un context iudeo-cabalistic (el dezvolta acest aspect mai detaliat in alta carte, consacrata in special mesianismului - "El va veni"). Aceasta il deosebeste de Fukuyama, care ramane in limitele unui pragmatism si utilitarism strict.

Jack Attali propune o versiune proprie viitorului care "a sosit deja". Dominatia pe intreaga planeta a unei singure ideologii liberal-democrate si a unui singur sistem de piata, impreuna cu dezvoltarea tehnologiilor informationale, va face ca lumea sa devina unica si omogena, iar realitatile geopolitice, care au dominat pe parcursul intregii istorii, se vor retrage in "era a treia" pe ultimul plan. Dualismul geopolitic se anuleaza.

Lumea unica primeste, totusi, o noua structuralizare geopolitica bazata de aceasta data pe principiile "geoeconomiei" Conceptia "geoeconomiei" a fost propusa pentru prima data spre dezvoltare de catre istoricul Fritz Rehrig, fiind popularizata insa, de Fernand Braudel.

"Geoeconomia" este o versiune aparte a geopoliticii mondialiste care cerceteaza cu prioritate nu factorii geografici, culturali, ideologici, etnici, religiosi etc. care alcatuiesc esenta abordarii geopolitice, ci realitatea pur economica in raportul ei cu spatiul. Pentru "geoeconomie" este absolut neimportant care popor locuieste acolo sau dincolo, care este istoria lui, traditiile culturale etc. Totul se reduce la faptul unde se afla centrele burselor mondiale, bogatiile minerale, centrele informationale, marea industrie. "Geoeconomia" abordeaza realitatea politica astfel, de parca Guvernul Mondial si statul planetar unitar ar fi existat deja.

Abordarea geoeconomica a lui Attali duce la separarea a trei regiuni de cea mai mare importanta care, in Lumea Unica, vor deveni centrele unor noi spatii economice.

1) Spatiul american, care uneste definitiv cele doua Americi intr-o singura zona financiar industriala;

2) Spatiul european, care a aparut dupa unificarea economica a Europei;

3) Oceanul Pacific, zona "noii infloriri", care are cateva centre ce concureaza - Tokyo, Taiwan, Singapore etc.⁽

Dupa parerea lui Attali, intre aceste trei spatii mondialiste nu vor exista nici un fel de deosebiri sau contradictii deosebite, fiindca atat tipul economic cat si cel ideologic vor fi identice in toate cazurile. Singura deosebire consta in asezarea pur geografica a celor mai dezvoltate centre, care vor structura concentric in jurul lor regiunile mai putin dezvoltate, situate in spatiul apropiat. Aceasta restructuralizare concentrica poate sa se realizeze doar la "sfarsitul Istoriei" sau, in alti termeni, odata cu schimbarea realitatilor traditionale, dictate de geoplitica.

Dualismul geopolitic civilizational se anuleaza. Lipsa polului opus atlantismului duce la o reconsiderare de sens cardinala a spatiului. Incepe era geoeconomiei.

In modelul lui Attali si-au gasit expresia deplina acele idei, care au stat la baza "comisiei Tripartite", instrumentul politic conceptual care elaboreaza si realizeaza asemenea proiecte.

Este semnificativ faptul ca sefii "Trilateralei" (David Rockfeller, George Bertouén - pe atunci seful sectiei Europene - si Henric Kissinger) au vizitat, in ianuarie 1989, Moscova, unde au fost primiti de Gorbaciov, Alexandr Iacovlev, au mai fost prezenti la intalnire si alti conducatori sovietici de vaza - Medvedev, Falin, Ahromeev, Dobranin, Cerneaev, Arbatov si Primacov, insusi Jack Attali avea legaturi personale cu presedintele rus Boris Eltin.

Este indiscutabil un singur lucru: trecerea la logica geoeconomica si la neomondialism a devenit posibila doar dupa autolichidarea geopolitica a URSS-ului eurasiatic.

Neomondialismul nu este o continuare directa a mondialismului istoric, care initial presupunea prezenta in modelul final a elementelor socialiste de stanga. Aceasta e varianta intermediara dintre mondialism si atlantism.

6. Mondialismul postcatastrofal al profesorului Santoro

Exista versiuni mult mai detaliate ale neomondialismului. Una din cele mai proeminente este conceptia geopolitica futurologica, elaborata de Institutul de Cercetari Politice Internationale din Milano (ISPI) sub conducerea profesorului Carlo Santoro.

Conform modelului Santoro, omenirea se afla in momentul de fata intr-o faza de trecere de la lumea bipolara la versiunea mondialista multipolara (inteleasa din punct de vedere geoeconomic ca la Attali). Institutiile internationale (ONU etc.), care pentru mondialismul optimist al lui Fukuyama, sunt destul de dezvoltate pentru a deveni nucleul "Guvernului Mondial", lui Santoro, dimpotriva ii sunt ireale si reflecta logica invechita a geopoliticii bipolare. Mai mult decat atat, lumea intreaga poarta amprenta stabila a "razboiului rece", a carui logica geopolitica ramane dominanta. Santoro prevede ca aceasta situatie nu poate sa nu se termine cu perioada catastrofelor civilizatoare.

In continuare el expune scenariul probabil al acestor catastrofe:

1) Slabirea continua a rolului institutiilor internationale;

2) Intensificarea tendintelor nationaliste intre tarile care au facut parte din tratatul de la Varsovia si din lumea a Treia. Aceasta duce la procese haotice.

3) Dezintegrarea blocurilor traditionale (aceasta nu se refera la Europa) si destramarea progresiva a statelor existente;

4) Inceputul epocii razboaielor de intensitate mica si mijlocie in urma carora se formeaza noi structuri geopolitice;

5) Pericolul haosului planetar obliga unele blocuri sa recunoasca necesitatea crearii noilor institutii internationale cu imputerniciri imense, care de fapt inseamna instaurarea Guvernului Mondial;

6) Crearea definitiva a statului planetar sub egida noilor instante internationale (Guvernul Mondial)⁽

Acest model este intermediar intre optimismul mondialist a lui Francis Fukuyama si pesimismul atlantic al lui Samuel Huntington.