Roma antica

Roma antica fost un oras-stat a carui istorie se intinde in perioada de timp cuprinsa intre 753 i.Hr. si 476 d.Hr. Pe parcursul existentei sale de douasprezece secole, civilizatia romana a trecut de la monarhie, la republica oligarhica si apoi la imperiu extins. Ea a dominat Europa de Vest si intreaga arie in jurul Marii Mediterane prin cuceriri si asimilare, insa, in final, a cedat in fata invaziilor barbarilor din secolul cinci, marcand astfel declinul Imperiului Roman si inceputul Evului Mediu. Civilizatia romana e deseori clasificata ca o parte din 'Antichitatea Clasica' impreuna cu Grecia antica, o civilizatie care a inspirat mult cultura Romei antice. Roma antica a adus contributii importante in organizarea politica si administrativa, juridica, arta militara, arta, literatura, arhitectura, limbile Europei, iar istoria sa continua sa aiba o influenta puternica asupra lumii moderne.

Legenda intemeierii Romei

Titus Livius pune intemeierea Romei si inceputurile celei mai intinse puteri pe seama destinului, a vointei zeilor. Rhea Silvia, constransa sa-si incalce legamantul de vestala, nascu doi gemeni, atribuind paternitatea zeului Mars. Vestala a fost aruncata in temnita, iar copiii au fost aruncati in apa fluviului Tibru, care tocmai se revarsase peste maluri, formand balti, din care pricina nu se mai putea ajunge pana la albia propriu-zisa a fluviului. O lupoaica care iesise din codrii apropiati, auzind tipetele copiilor, s-a abatut din drum spre ei si le-a dat sa suga cu atata blandete, incat un cioban numit Faustulus a gasit-o in vreme ce-i lingea.

Acesta i-a adus la stana si i-a incredintat nevestei sale, Larentia, ca sa-i creasca. Copiii nascuti si crescuti astfel, indata ce au ajuns la varsta tineretii, n-au lenevit pe la stana si pe langa turme, ci au inceput sa colinde padurile vecine, umbland dupa vanat. Dobandindu-si prin aceasta indeletnicire forta trupeasca si barbatie, ei nu se multumeau numai cu vanarea fiarelor, ci atacau si talharii incarcati cu prazi, pe care le imparteau cu pastorii. Astfel, cu ceata de pastori, infruntau primejdiile si organizau si jocuri.

Pe atunci se celebra pe colina Palatin sarbatoarea Lupercaliilor: tinerii care il sarbatoreau pe Pan Lycaeus (porecla data zeului Pan) alergau dezbracati, schimband glume intre ei. Pe acest zeu, romanii l-au numit Inuus.

Hotii, maniati ca si-au pierdut prazile si surprinzandu-i pe Romulus si Remus pe cand pregateau jocurile, l-au capturat pe Remus; Romulus s-a aparat cu inversunare. Apoi l-au predat regelui Amulius, invinuindu-i pe amandoi fratii de furt de pe ogoarele lui Numitor. Remus e predat lui Numitor spre a fi pedepsit.

Faustulus banuise de la inceput ca crescuse vlastare de neam regesc. Impins de teama, Faustulus ii dezvalui lui Romulus obarsia lor. Numitor, care il tinea in temnita pe Remus, vazandu-l si pe Romulus, si-a adus aminte de nepotii sai. In felul acesta se urzi din toate partile un complot impotriva regelui Amulius. In final, acesta fu suprimat.

Romulus si Remus l-au proclamat pe bunicul lor, Numitor, rege. Dupa ce statul alban a fost dat in stapanire lui Numitor, pe Romulus si Remus i-a cuprins dorinta de a intemeia un oras pe meleagurile unde fusesera gasiti si crescuti. Dupa aceea, intre cei doi frati a izbucnit un conflict: cine sa dea nume cetatii si cine sa o carmuiasca. Din aceasta cauza s-a iscat mare vrajba, in urma careia Remus a fost omorat de fratele sau.

Astfel a ajuns Romulus singurul stapan, iar cetatea intemeiata a luat numele fondatorului: Roma.

Perioada monarhiei

Regatul Roman a fost guvernul monarhal al orasului Roma si al teritoriilor sale de la Fondarea Romei,fondarea sa in 753 i.Hr. de catre Romulus si Remus,Romulus pana la expulzarea lui Lucius Tarquinius Superbus in 510 i.Hr. si formarea Republicii Romane. Dupa legenda, orasul Roma a fost intemeiat in anul 753 i.Hr. de catre Romulus si de catre Remus, care au fost crescuti de catre o lupoaica. In legenda romana, cand grecii au dus Razboiul troian impotriva orasului Troia, printul troian Aeneas a navigat peste Marea Mediterana catre Italia si a fondat Lavinium. Fiul sau Iulus a mers mai departe, fondand orasul Alba Longa. Din familia regala a Albei Longa au venit cei doi gemeni Romulus si Remus, care au purces la fondarea Romei in 753 i.Hr .

Perioada republicii

Republica Romana a fost guvernarea republicana al orasului Romei si a teritoriilor sale din 510 i.Hr. pana la instaurarea Imperiului Roman, care este plasata uneori in anul 44 i.Hr., anul numirii lui Caesar ca dictator perpetuu sau, mai comun, 27 i.Hr., anul in care Senatul roman i-a acordat lui Octavianus titlul de augustus|August Orasul Roma sta pe malurile fluviului Tibru, foarte aproape de coasta de vest a Italiei. El marca frontiera de nord in care limba latina era vorbita si granita de sud a Etruriei, teritoriu in care se vorbea limba etrusca.

Perioada imperiului

Imperiul Roman este termenul utilizat, in mod conventional, pentru a descrie statul roman in secolele dupa reorganizarea sa din ultimele trei decade i.Hr. sub Gaius Iulius Caesar Octavianus. Desi Roma detinea un imperiu cu mult inainte de autocratia lui Augustus, statul pre-augustian este descris, in mod conventional, ca Republica Romana. Imperiul Roman controla toate statele elenizate de la Marea Mediterana, precum si regiunile celtice din nordul Europei. Ultimul imparat de la Roma a fost detronat in 476, dar, pe atunci, regiunile din estul imperiului erau administrate de un al doilea imparat, ce se afla la Constantinopol. Imperiul Bizantin a continuat sa existe, desi isi micsora incet-incet teritoriul, pana in 1453, cand Constantinopolul a fost cucerit de Imperiul Otoman. Statele succesoare din vest (Regatul Franc si de Natiune Germana) si din est (taratele ruse) foloseau titluri preluate din practicile romane chiar si in perioada moderna. Imperiul Roman a constituit un model peren, preluat, cu mici diferente, de toate statele europene post-romane, in activitatea de guvernare, drept si organizarea justitiei, tipul de arhitectura si in multe alte aspecte ale vietii. Vezi Cultura Romana.

Religia romana

Peninsula italica inainte de unificarea romana adapostea populatii de origine diversa, intre care cei mai importanti erau grecii din coloniile sudului, latinii din centru si etruscii de la nord de Tibru. Etruscii sunt, probabil, de origine asiatica. Ei erau vestiti incepand de la sfarsitul Republicii, inceputul sec. I i.H., pentru acele libri augurales, interpretari de oracole si mai ales haruspicine - ghicirea in maruntaiele jertfei. Nici unul dintre aceste texte nu a ajuns pana la noi. Sursele arheologice nu sunt suficiente ca sa ne dea o idee satisfacatoare despre credinta etruscilor.

Poporul indo-european al latinilor, cantonat, la inceput, in regiunea centrala numita Latium Vetus (Vechiul Latium), intemeiaza orasul Roma la 21 aprilie 753 i.Hr.

Religia romana arhaica se intemeia pe un panteon divin si pe o mitologie puternic inraurita de credintele grecesti. Georges Dumézil a subliniat existenta unei "ideologii tripartite" indo-europene in triada romana Iupiter (care reprezenta suveranitatea), Mars (care reprezenta functia razboinica) si Quirinus (care reprezenta functia nutritiva si protectoare). Vechiul sacerdotiu roman cuprinde regele (rex sacrorum), flaminii celor trei zei mari (flamines maiores: flamen Dialis, flamen Martialis si flamen Quirinalis) si marele preot (pontifex maximus), functie care, incepand cu Caesar va reveni imparatului.

Comparata cu iudaismul si confucianismul, religia romana impartaseste, cu primul, interesul pentru evenimentul concret, istoric iar cu cel de-al doilea respectul religios pentru traditie si pentru datoria sociala, exprimata prin conceptul de pietas.

Roma rezerva altarelor zeitatilor autohtone un cerc interior facut din pietre, care se numea pomerium. Locul unde il venerau pe Mars era situat dincolo de aceasta zona intima, unde puterea militara (imperium militiae) nu era tolerata. Zeitati mai noi, chiar cele mai importante, cum ar fi Iuno Regina, erau plasate extra pomerium, indeobste pe colina Aventinului. Exceptie face templul lui Castor, instalat in perimetrul pomerial de dictatorul Aulus Postumius in sec. al V-lea. Divinitatile intrapomeriale arhaice au deseori nume, caractere si sarbatori bizare: Angerona - zeita echinoxului de primavara sau Matuta - zeita matroanelor.

Stravechea triada Iupiter-Mars-Quirinus, flancata de zeitatile Ianus Bifrons si Vesta, este inlocuita in perioada Tarquinilor prin noua triada Iupiter Maximus-Iuno-Minerva. Acesti zei, care corespund lui Zeus, Herei si Atenei, au acum statui. Dictatorul Aulus Postumius instituie o noua triada pe Aventin: Ceres-Liber-Libera, care corespund lui Demeter, Dionysos si Kore. Romanii incorporau in religia lor culte locale pe masura ce ocupau teritoriul zeilor vecinilor. Intre cele mai celebre este cultul zeitei lunare Diana din Nemi - patroana sclavilor fugari, ce va fi transferat pe Aventin.

Cultul domestic consta in sacrificii de animale si in ofrande alimentate si florale adresate stramosilor si geniului protector al locului. Casatoria se celebra in caminm, sub auspiciile zeitatilor feminine Tellus si Ceres. Mai tarziu, Iuno a devenit garanta juramantului conjugal. De doua ori pe an, orasul sarbatorea culturile mortilor - Manii si Lemurii, care se reintorceau pe pamant si se hraneau cu mancarea ce le era pusa pe morminte. Din sec. Al III-lea i.Hr. romanii ofereau tot mai multe sacrificii zeilor grupati in perechi ale caror statui erau expuse in temple.

Sacerdotii romani formau colegiul pontifical, care cuprindea pe rex sacrorum, pe pontifices cu capetenia lor pontifex maximus, pe flamines maiores, in numar de trei, si flamines minores, in numar de doisprezece. Colegiului pontifical I se adaugau sase vestale, avand in momentul alegerii lor intre sase si zece ani, menite unei perioade de treizeci de ani, timp in care trebuiau sa-si pastreze virginitatea. In caz de incalcare a acestor reguli erau zidite de vii. O institutie similara e semnalata in imperiul incas. Sarcina vestalelor era de a pazi focul sacru.

Colegiul augural utiliza carti etrusce (libri haruspicini, libri rituales si libri fulgurales) si grecesti (oracole la care au existat contrafaceri evreiesti si crestine) pentru a stabili datele faste si nefaste. Existau la Roma si alte grupari religioase specializate, cum erau fetialii, preotii salieni, Frates Arvales - ocrotitori ai ogoarelor, Lupercii (lupa = lupoaica) desemna sexualitatea dezlantuita.

Principalii zei si zeite ale romanilor

Iupiter

Este zeul luminii si al fenomenelor ceresti: vantul, ploaia, tunetul, al furtunii si al fulgerului. Este de provenienta indo-europeana, din Dyaus Pitar sau Parintele zilei.

Iuno

Este sotia credincioasa a lui Iupiter, simbolizand zeita lunii. Ca zeita a Lunii, ea s-a contopit cu Diana, zeita vanatorii. Este cunoscuta cu atributele de protectoare a logodnicilor, de calauza a mireselor la casa logodnicului s.a.

Vesta

Era cea mai frumoasa zeita romana, luminoasa si curata ca flacara focului. Era asociata la inceput cu Ianus Pater si Tellus Mater (Pamantul mama).Proteja semanaturile si era simbolul maternitatii, desi ramanea vesnic fecioara. Purta intotdeauna val.

Vulcanus

Era zeul trasnetului si al soarelui arzator. Apoi a devenit zeul focului devastator, iar in cele din urma, zeul focului datator de viata. Era infatisat cu barba, uneori cu o usoara deformatie faciala. Insemnele sale erau: ciocanul, clestele fierarului si nicovala. Purta o boneta si o scurta care-i lasau liber bratul drept. Saturn - este o divinitate agrara de origine latina. Patrona belsugul, bogatia, abundenta. Era propagatorul vitei de vie si ingrasatorul ogoarelor.

Minerva

Zeita cunoscuta la etrusci si la greci. Era patroana intelepciunii, a artelor si a mestesugurilor de tot felul. Impreuna cu Iupiter si cu Iuno formau o triada divina.

Mercurius

Este zeul comertului si al comerciantilor, patrona castigurile dobandite din schimburile negustoresti. Avea ca pasare sfanta cocosul iar in reprezentari era cu o punga in mana.

Faunus

Este zeitatea animalelor padurilor, proteja oamenii impotriva lupilor si din aceasta cauza purta numele de Lupercus. Avea drept asociata pe Fauna si Bona Dea (Zana buna) si Ops.

Fervoarea religioasa romana creste sensibil in epoca imperiala. Caesar si Augustus sunt divinizati dupa moarte. Desi succesorii lor nu impartaseau automat acelasi destin, acest fapt a creat un precedent din plin exploatat dupa aceea, cand imparatii si intimii sai au fost adesea zeificati inca di timpul vietii. Caesar a inaugurat si cumulul, care va deveni indisolubil, al functiei de imperator si al aceleia de sef religios, pontifex maximus. La fel ca si cultul vechilor zei, cultul imperial isi avea preotii si ceremoniile sale proprii. Templele erau consacrate imparatilor, fie singuri, fie in asociere cu cate un venerabil antecesor sau cu o zeitate recenta. In sec. al III-lea imparatii tind sa se identifice zeilor: Septimius Severus si sotia sa, Iulia Domna, sunt adorati ca Iupiter si Iunona. Cultul imperial este o inovatie care marcheaza sfarsitul religiei romane traditionale, constituind etapa desueta a sa. Mircea Eliade afirma ca daca in epoca exista ceva viu cu adevarat, apoi acestea sunt sintezele intelectuale elenistice, pe de o parte, si misterele, pe de alta. Pentru a frana raspandirea masiva a crestinismului, scriitorii pagani recursesera la vechile mituri platonice, conferindu-le, astfel, un puternic simbolism. Celsus in sec. al III-lea, Porfir in sec. al II-lea, imparatul Iulian, Partidul "pagan" al lui Symmachus si platonicienii Macrobius si Servius, la sfarsitul sec. al IV-lea, vor opune totalitarismului crestin o viziune religioasa pluralista, straduindu-se sa inglobeze si sa recupereze toate credintele trecutului, chiar si acelea care, la prima vedere, repugnau ratiunii. Elita romana se va mai hrani din aceste credinte pana la caderea Imperiului, dupa care acestea isi vor continua existenta lor subterana in Bizant

Bibliografie

1. Eliade/Culianu - 'Dictionar al religiilor', Editura Humanitas, Bucuresti, 1993.

2. Drimba, Ovidiu - 'Istoria culturii si civilizatiei', Editura Stiintifica si Enciclopedica, vol. I, Bucuresti, 1984.

3. Stan, Alexandru si Rus, Remus - 'Istoria religiilor', Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1991.