Rezistenta antiotomana a tarilor romane de la sfarsitul sec XIV; sec XV, ineputul sec. XVI

La sfarsitul secolului XIV Imperiul Otoman ajunge la Dumare . Ultimul bulgar dispare (1393). Politica externa a Imperiului Otoman este de expansiune spre vestul Europei prin Belgrad-Viena

Din initiativa Bisericii Catolice se organizeaza in acest context cruciadele tarzii=expeditii militare pentru orpirea inaintarii turcilor in Europa.Tarile romane direct amenintate au participat la cruciadele tarzii.

Domnitorii romani vor urmarii apararea independentei, a fiinteii statale si religioase. Vor folosi pentru aceasta calea rezistentei armate dar sic ea a tratativelor cu Imperiul Otoman.

Domnitorii vor urmarii si colaborarea intre tarile romane si aliante cu alte state interesate in lupta antiotomana. Ei vor fi atenti si la raporturile cu Ungaria si Polonia care manifestau tendinte de catolicizare si expansiune asupra spatiului romanesc.

In lupta antiotomana se foloseste strategia defensiva combinata uneori cu ofensiva pe teritoriul inamic.

Cu turcii domnitorii duc un conflict asimetric bazat mai mult pe hartuirea inamicului , razboiul de uzura, tratatice si mai putin pe confruntari militare deschise. S-a folosit tactica pamantului parjolit sau ars si a golului demographic. De asemenea erau atacate unitati militare isolate ale inamicului.

Clasa politica romaneasca, boierimea a sprijinit lupta antiotomana in care era amenintata independenta statala (transformarea tarilor romane in pasalacuri). Cand acest pericol nu exista se prefera calea diplomatica a tratativelor si intelegerilor.

Lupta antiotomana a tarilor romane a constituit un motiv pentru care turcii nu au transformat statele romanesti in provincii otomane. Un alt motiv a fost acela ca expansiunea imperiului catre centrul Europei (Viena) era prin Belgrad, deci ocolea tarile romane. Un alt motiv era acela ca interesele imperiului Otoman economice si nu numai erau mai bine deservite prin conducerea unor tari romanesti autonome.