Revoluția engleza - revoluțiile din Anglia

Revoluția engleza

Istoria politica a secolelor a XVII - XVIII-a este dominata de revoluțiile din Anglia, America de Nord și de Franța. Cea dintai a imbracat, inițial, forma unui razboi civil intre armata regelui si cea a Parlamentului; revoluția americana s-a desfașurat ca un razboi de independența al coloniilor engleza fața de metropola; in cazul Franței, revoluția era considerata "clasica" prin desfașurarea și consecințele sale. Cele trei mari evenimente istorice au inaugurat forme noi, moderne de organizare a statelor: monarhia constituționala și republica. Revenind la Anglia, aceasta avea o populație de aproximativ 4 milioane de locuitori la inceputul secolului XVII, iar capitalismul era vizibil atat la orașe cat și la sate.

In domeniul agrar apar primele forme de tip capitalist, se dezvolta manufacturile. In plan social apare noua nobilime și se dezvolta burghezia.

Exista doua tradiții ale opoziției parlamentare fața de monarhie. Magna Charta Libertatum (1215) stabilea un echilibru intre rege și reprezentanții Starilor din regat.

Putem spune ca are loc o revoluție burgheza timpurie, dar capitalismul comercial dobandise inca din secolul al XVI-lea poziții puternice in economia țarii.

"Avand economic și tehnic, creșterea producției și schimbului, intensificarea circulației banești, destramarea structurilor societații feudale, au facut sa apara intr-o serie de zone ale Europei Apusene relații capitaliste. Istoricii apreciaza, ca doar revoluția din Anglia a fost prima revoluție burgheza de anvergura europeana care a exercitat o influența puternica pe plan mondial, in sensul subminarii regimurilor feudale, revoluția franceza fiind aceea care a dus la victoria deplina a capitalismului in majoritatea statelor de pe glob. Revoluțiile din 1648 și 1789 nu au constituit o revoluție engleza și una franceza, ele au fost revoluții pe scena europeana. Ele nu au constituit victoria unor anumite clase a societații asupra vechii oranduiri politice, ci au proclamat oranduirea politica a noii societați europene. In aceste revoluții burghezia a ieșit biruitoare, dar victoria burgheziei a insemnat atunci victoria unei noi oranduiri sociale, victoria proprietații burgheze asupra celei feudale, a națiunii asupra provincialismului, a concurenței asupra sistemului breslelor, a dreptului burghez asupra privilegiilor medievale."

Aparați fața de vecinii lor continentali de apa marii și eliberați, mulțumita ei, de orice temeri care au paralizat in Franța atația oameni de stat, ei au putut, fara a intampina mari primejdii sa-și organizeze pe indelete instituții originale."

Politica monarhiei absolutiste era una prielnica și intereselor nobilimii noi și a burgheziei. Proprietarii și arendașii de ferme foloseau, ca de altfel și nobilii, lucratori agricoli salariați, astfel spre sfarșitul secolului al XVI-lea, Anglia deținea o insemnata clasa de fermieri capitaliști instariți chiar, pentru condițiile de atunci.

Cum regii Franței, Spaniei și Australiei au aliați in biserica de la Roma, pentru a crea monarhii absolute, și regii Angliei aveau ca susținatori Parlamentul și burghezia.

Țaranii, din punct de vedere juridic, erau liberi in majoritate dar dependenți de obligația posesiunii lotului. Țaranii liberi, superiori foștilor vilani, erau ca și razeșii sau moșnenii la noi.

" . Cromwell pe aceștia iși va baza puterea. Lor nu le era frica nici sa munceasca cu brațele și nici sa lupte. In parte, și Tudorii și-au sprijinit pe ei edificiul statal, dar mai ales pe gentry / totalitatea gentelmenilor care traiau la țara, n.r. / și pe comercianți."[3]

In timpul dinastiei Tudorilor, Henric al VIII-lea și Elisabeta I, a fost introdus anglicanismul și a fost cultivat protestantismul, obținand beneficii considerabile din secularizarea averilor manastirești.

De altfel "ultimii ani de domnie ai lui Henric VIII s-au caracterizat prin facționalism, razboi și ambiguitate religioasa. In ciuda eforturilor susținute, conservatorii nu au reușit sa il nimiceasca pe Thomas Cranmer. Gardiner a incercat din rasputeri sa-l distruga pe arhiepiscop in 1543, dar regele l-a aparat pe vechiul sau prieten. Mai mult, dupa promulgarea Legii celor Șase Articole, era evident ca insuși Henric avea tot interesul de a gasi o cale de comunicare acceptabila intre protestanți și conservatori. Situația a ramas practic neschimbata in ultimii ani de domnie, din vara lui 1540, dupa executarea lui Cromwell. Protestanții erau pedepsiți pentru violarea Legii celor Șase Articole, iar susținatorii papei erau de asemenea executați pentru ca nu acceptau supremația regala."

"Henric a ramas in esența un adept al doctrinei tradiționale, dar a respins anumite elemente de religie medievala. Era clar ca, in ciuda convingerilor sale, Henric nu se opunea reformei, atunci cand considera ca aceasta era necesara. E posibil ca regele sa fi ințeles ca existau forțe pe care nu putea sau nu mai dorea sa le controleze (in anumite zone, cum ar fi Kent, mișcarea era mult prea puternica pentru a fi eradicata); aceasta s-a vazut din faptul ca regele nu a revocat toate schimbarile introduse de protestanți. Pe de alta parte, Henric se afla in razboi cu Scoția (din 1543 pana la sfarșitul domniei sale) și cu Franța (1543-1546), și e posibil sa fi ințeles importanța consensului și a unitații in cadrul propriului regat. Oricare ar fi fost motivele lui Henric, consecințele au fost urmatoarele: conservatorii nu au reușit sa ii infranga pe protestanți, dar, pe de alta parte, mișcarea protestanta era strict controlata. In mod ironic, in 1545 il gasim pe Henric insuși, pe care nu-l caracterizase niciodata toleranța, pledand pentru ingaduința si condamnand extremiștii din ambele tabere"

Insa dupa moartea reginei Elisabeta I, in anul 1603, care a marcat de altfel și stingerea dinastiei Tudorilor, la tronul Angliei ajunge regele Iacob al VI-lea al Scoției, sub numele de Iacob I (1603-1625). "Cult, amabil, nerazbunator, era cu totul ignorat in privința cunoașterii Angliei. Iacob al VI-lea a fost fiul Mariei Stuart" Inaugurand dinastia Stuarților, Iacob I a cultivat anglicanismul, iar faptul ca nu ii susținea, chiar era impotriva lor, unii dintre catolici și puritani au emigrat in America. Tot el a cautat sa fundamenteze monarhia absolutista de drept divin, insa a intampinat opoziția Parlamentului.

"Iacob I a neglijat complet flota, in timp ce micuța Olanda strangea averi fabuloase, Portugalia avea o colonie numai in America de Sud, care iși depașea metropola de circa 90 de ori (Brazilia), iar Spania și Franța o amenințau pe cale navala. Pirații arabi din zona Magherbului (Alger, Maroc, Tunis) au avut indrazneala sa faca raiduri in zona Canalului Manecii, englezii fiind eliminați de olandezi și din comerțul cu Rusia, prin Marea Alba."

Principala instituție care s-a opus dinastiei Stuart a fost Parlamentul, opoziția fața de acesta imbracand sub forma puritanismului, o dimensiune religioasa. Puritanii urmareau "purificartea" bisericii de toate ramasitele catolicismului, indeosebi suprimarea episcopatului si introducerea in forma cea mai clara a calvinismului. De asemenea cereau cult religios si o viata simpla, fara stralucire, respectarea libertatilor civile.

Dupa moartea regelui la tron a urcat fiul acestuia, Carol I (1625-1645), in varsta de 25 ani "care parea serios, distins, curajos și inclinat spre științe și arte frumoase. In practica manifesta curajul și incapațanarea timizilor, dorind sa conduca autocrat."

Conflictul dintre Parlament și rege s-a accentuat in timpul domniei lui Carol I Stuart.

In vederea impunerii de noi impozite, la 7 iunie 1628, Parlamentul a incercat sa limiteze din prerogativele regale prin intermediul unui act numit "Petiția Drepturilor" inaintat regelui. In cadrul acestuia era expus programul minimal al garanțiilor politice, tinzand la bararea absolutismului: nici un om liber "nu va putea fi arestat și intemnițat, nici lipsit de libertațile și drepturile sale", "nimeni, in viitor, sa nu fie silit( . ) a plati vreo taxa sau impozit fara consimțamantul comun votat de Parlament". Dar acest document a ramas fara efect.

Proiect: Rezervatia Naturala Lacul Jirlau Visani Referat: Flora,fauna si vegetatia in Targu-Ocna

In 1637 monarhia se afla intr-o crima financiara din cauza conflictului cu Scotia inceput tot din greseala lui Carol I. Dupa ce a fost infrant de scotieni in 1639, a fost nevoit sa semneze pacea cu scotienii la Berwick, prin care le recunostea drepturile, in materie politica si religioasa.

Guvernand fara parlament, dupa 11 ani de abuzuri regale, pentru a putea face rost de bani, este nevoit sa cedeze in fata englezilor si sa convoace Parlamentul in 1640. Dupa trei saptamani, insa, regele a dizolvat Parlamentul, cunoscut in istorie cu numele de "cel scurt".

Infrant din nou de scotieni, la Newburn si refuzat de Spania in a-i acorda subsidii, constrans de situatie a fost nevoit sa convoace un nou Parlament intrat istorie ca "cel lung" (1640-1653).

"Acest Parlament va juca un rol exceptional in desfasurarea revolutiei fiind sufletul si centrul organizatoric al tuturor fortelor care luptau impotriva absolutismului regal. A fost o adevarata cotitura in istoria politica a Angliei, iar marele aliat i-a fost populatia Londrei, unul din marile si activele orase ale lumii. Camera Comunelor a acestui Parlament va conduce revolutia burgheza, va rasturna si va schimba forma de guvernamant a Angliei.

La 12 mai 1641, dupa decapitarea lui Strafford, regele a mai semnat un act prin care se stabilea faptul ca Parlamentul nu poate fi dizolvat prin propriul sau consimțamant. Deci se pun bazele unui regim constituțional.

Noul Parlament adopta o serie de masuri, printre care dizolva armata regala; desființarea drepturilor casei regale de a cumpara prima la prețuri preferențiale; desființarea legii asupra padurilor, prin care regele și familia sa erau proprietarii suprafețelor impadurite - legea datand din epoca cuceririi

Nomade (sec al XI-lea); desființarea Camerei Instelate și a Curții Inaltei Comisiuni.

Deoarece intreaga Londra susținea Parlamentul, regele era neputincios, fiind obligat sa nu acționeze.

In 1641 gruparea parlamentara a lui John Pyn elaboreaza actul ,,Mustrarea cea Mare" (adoptat dupa o ședința care a durat 14 ore, cu 159 pentru și 148 contra). La sfarșitul lunii noiembrie 1641 ii este inmanata regelui, dar pe care a refuzat sa o sancționeze incurajat de cele 148 de voturi ale moderaților și regaliștilor in Parlament .

Și astfel ia naștere marele razboi civil (1642- 1646). Incercarea regelui de ai aresta pe cei 5 fruntași ai opoziției eșuand, el va parasi Londra de la 10 ianuarie 1642, pentru a gasi sprijinul de care avea neaparata nevoie in mijlocul nobilimii din provincie și stabilindu-și cartierul general la Oxford.

Anglia s-a scindat, am putea spune, in doua tabere: tabara realista (a cavalerilor) formata din simpatizanții regelui, marea nobilime și clerul anglican; apoi tabara parlamentara (capetele rotunde) cuprinde burghezia, noua nobilime, țaranimea.

"Baza armatei Parlamentului o formau acei fermieri liberi (Yeomani), care devenisera cei mai zeloși luptatori, mai ales cei din regimentele de calareți din East England conduse de Oliver Cromwell. Nascut in 1599, membru al Parlamentului din 1629 (cand a și luat cuvantul prima data), incepe sa se impuna din 1643, luptand cu abnegație și pricepere in calitate de capitan al escadronului 67 de cavalerie, echipat pe cheltuiala sa. El a ințeles valoarea cavaleriei și necesitatea unei bune pregatiri, deoarece atat unitațile regelui, cat și unitațile de mercenari din serviciul acestuia formau unitați de cavalerie, care au avut un rol deosebit in primii ani ai razboiului.

In jurul lui Cromwell se schițeaza un curent mai radical, care nu dorea un compromis cu regele, ci infrangerea acestuia."

Nicolae Iorga il vedea ca pe "unul din exemplarele cele mai curioase de umanitate, in sensul manifestarii unei energii extraordinare."

Dupa ce inițial, regaliștii ocupasera porturi importante ca Hull și Bristol, au suferit o infrangere destul de puternica la Marston Moor (2 ianuarie 1644) unde trupele conduse de Cromwell au jucat rolul decisiv. Reorganizata de el intr-o forma extrem de eficienta, purta numele de "Armata Noului Model". Camera Comunelor a votat in ianuarie 1645 crearea acestei armate de tip nou (New Model Army). Comandant suprem a fost numit Thomas Farifax in varsta de 35 de ani, cu o inalta calificare militara de altfel. Cromwell, adjunctul sau, comanda intreaga cavalerie. Astfel organizata și cu ofițeri care aveau grad de colonei, din oameni obișnuiți, exclusiv pe baza meritelor militare - Ch. Pride, Hewson, Fox, Herrison etc., - va da o batalie hotaratoare in iunie 1645, la nord de satul Naseby.

"Batalia de la Naseby a pecetluit soarta armatei regelui, cetațile asediate s-au predat una dupa alta, iar in iunie 1646 a capitulat și Oxfordul. In ianuarie 1647, scotienii l-au predat pe rege englezilor, dupa ce Parlamentul le achitase suma de 400.000 lire - reprezentand cheltuielile armatei conventiste scotiene in timpul razboiului.

Regele, prizonier si fara trupe, era acum la discretia Parlamentului. De acum, cuvantul Parlamentului era singura lege pe intregul teritoriu al Angliei.

Intre iunie 1646 (capitularea Oxfordului) si ianuarie 1649 (executia regelui), patru parti erau interesate in a stabili viitorul Engliterei. Parlamentul victorios, regele prizonier, Cromwell - care se detasase tot mai mult de celelalte varfuri ale revolutiei - si armata."

Profitand de conflictul dintre Parlament si armata, de separarile din cadrul armatei, reuseste sa fuga din captivitate pe insula Wight (Scotia), dar apoi a fost predat din nou Parlamentului. Carol I a fost judecat pentru tradare, la 20 ianuarie 1649 si condamnat la moarte pe esafod; decapitarea a avut loc in fata palatului Whitehall la 30 ianuarie.

La 19 mai 1649, dupa ce a fost abolita monarhia, fiind considerata, "nefolositoare, impovaratoare si primejdioasa". Anglia a fost proclamata oficial "republica si stat liber". (Commonwealth and Free State). Puterea legislativa apartinea, in continuare, Parlamentului, iar cea executiva Consiliului de stat, format din 40 de membrii, dar in care Oliver Cromwell avea rolul hotarator. Unul dintre cei mai puternici rivali ai Angliei era Olanda, posesoarea unei flote impozante, de peste 15.000 de corabii care concurau vasele engleze pretutindeni. Deoarece Olanda a refuzat crearea unei "uniuni", in care problemele pacii și ale razboiului ar fi trebuiau stabilite in comun, Anglia a raspuns prompt prin "Actul de navigație" (9 octombrie 1651), prin care Parlamentul cel Lung a interzis navelor straine sa desfașoare activitați comerciale in coloniile engleze și a hotarat ca toate marfurile sa patrunda in Anglia pe nave britanice. Acest document aplicat pana in 1849, este considerat baza constituirii puterii maritime și comerciale a Angliei, flota engleza devenind cea mai mare din lume, iar Anglia - "stapana marilor".

Cromwell iși impune, treptat, autoritatea, culminand cu dizolvarea "Parlamentului cel Lung" (1653) și promulgarea a diferite instrumente de guvernare prin care se instituia in Anglia Protectoratul.

"Spre sfarșitul anului 1653, Republica intrase in impas. De aceea, i-au oferit lui Cromwell titlul și demnitatea de "Lord protector al Angliei, Scoției și Irlandei"."[12]Protectoratul a fost, in realitate, o dictatura militara, baza acestuia fiind asigurata de armata. Faptul ca Parlamentul a fost dizolvat (1655) a intarit caracterul autoritar al regimului care ia sfarșit dupa moartea lui Oliver Cromwell. "Moartea, imprevizibila (avea doar 59 ani), survenita la 3 septembrie 1658, l-a surprins fara a-și fi desavarșit opera. In ultima clipa a desemnat și un succesor, pe fiul sau Richard." Richard Cromwell s-a dovedit a fi incapabil sa faca fața opoziției, permițand astfel victoria regaliștilor.

Restaurația Stuarților a parut ca o soluție acceptabila atat pentru burghezie cat și pentru mare parte a nobilimii. Restaurația s-a produs datorita faptului ca opoziția era indreptata impotriva absolutismului monarhic, nu asupra monarhiei, ca instituție.

In perioada 1660 - 1688 cat a durat restaurația, pe tronul Angliei s-au succedat Carol al II-lea Stuart (1660-1685) care "s-a dovedit a fi un rege slab, perfid, ușuratic, pus pe distracții. De multe ori cand era solicitat sa rezolve probleme importante de stat prefera sa se joace cu cainii sau sa petreaca cu amantele sale."[14] și Iacob al II-lea Stuart (1685-1688).

Carol al II-lea a promis prin ,,Declaratia de la Breda" (mai 1660) o amnistie generala si garantarea libertatii de constiinta. Regimul instaurat de Carol al II-lea evolua spre un echilibru politic in cadrul societatii engleze. A acceptat prin Actul de marturisire a credintei (Test Act, 1673) excluderea catolicilor din toate functiile statului. Cel mai important document promulgat de rege a fost Habeas Corpus Act din 1679, care garanta libertatea individuala si stabileste normele de arestare si judecarea detinutilor. Prin aceasta lege, Parlamentul incerca sa contracareze tendintele de reinstaurare a absolutismului regal. Trecerea la catolicism a urmasului la tron, Iacob al II-lea, si nasterea fiului acestuia, a determinat o puternica reactie populara.

Iacob al II-lea a promulgat Declaratia de indulgenta (1687) care acorda catolicilor, libertate religioasa si politica. In consecinta, Parlamentul a votat Actul de excludere care garanta succesiunea la coroana doar a celor care nu erau catolici. Regele Iacob al II-lea a incheiat o alianta cu regele Ludovic al XIV-lea, alianta ce ii permitea sa intretina o armata redutabila. Vazand in aceasta alianta o amenintare, Parlamentul face apel la Wilhelm de Orania, stathouder-ul Olandei, sotul fiicei lui Iacob al II-lea, Maria.

Instalarea in noiembrie 1688 ca regent al Angliei, fara nici un fel de incident, a lui Wilhelm de Orania a intrat in istorie sub numele de ,,Revolutia glorioasa".

"Legea drepturilor, votata in februarie 1689, dadea putere de lege prin confirmarea Parlamentului, declaratiei pe care Wilhelm si Maria o facusera in momentul debarcarii in Anglia si detronarii lui Iacob al II-lea Stuart. Astfel autoritatea regala nu putea suspenda legile sau dispense de lege sau executaraea lor fara acordul Parlamentului. Nu putea fixa contributii banesti, aduna armata fara aprobarea Parlamentului care, spre a pazi legile si a le indrepta trebuie sa se intruneasca cat mai des, iar alegerile acestuia sa fie libere. Astfel, balanta intre puterea parlamentara si cea regala a fost in favoarea Parlamentului, creandu-se in Anglia o armonie intre puterea executiva si cea legislativa."

Actul de toleranta(1689) acurda o relativa libertate a cultelor.

Trienal Act (1694) fixa durata unei legislaturi la 3 ani, instituind obligativitatea alegerilor periodice si luand regelui posibilitatea de a convoca sau nu Parlamentul dupa bunul sau plac. Se puneau bazele primei monarhii parlamentare din lume.

Actul de succesiune (1701), prin care tronul putea fi oferit, in caz de lipsa de urmasi directi, si pe linie colaterala a dinastiei, cu coditia de apartenenta la confesiunea protestanta. Deci se elimina clar dinastia Stuart, de confesiune catolica, de la succesiunea la Coroana, deschizand astfel calea instaurarii dinastiei protestante germane de Henovra.

Actul de unire (1707), constituirea Regatului Unit al Marii Britanii, din unirea efectiva a Angliei cu Scotia. Ulterior, in 1801, prin uniunea cu Regatul Irlandei, se va numi Regatul Unit al Marii Britanii si al Irlandei.

"Irlandezii au fost mai putin norocosi decat scotienii. La prabusirea regimului lui Cromwell, bastinasii su sperat sa li se inapoieze domeniile, dar au fost dezamagiti. Cu toata toleranta religioasa manifestata de Wilhelm de Orania carmuitorii englezi aflati in Irlanda se abateau in mod voit de la perceptele regelui. Multi iau calea Americii, iar cand cele 13 colonii se rascoala impotriva metropolei, irlandezi plateau niste polite acumulate de secole."[16]

'Revolutia glorioasa' consacra monarhia parlamentara in care ,,regele domneste, dar nu guverneaza'. Regele este seful bisericii, al armatei, al justitiei, al diplomatiei. Puterea executiva apartine Cabinetului, condus de primul-ministru, care este raspunzator in fata Parlamentului. Puterea legislativa este incredintata unui parlament bicameral alcatuit din Camera Lorzilor (membri ereditari sau numiti de rege), si Camera Comunelor (membri alesi prin vot cenzitar). Se edifica un sistem al partidelor politice: Tory, care sustineau puterea regala, erau in principal reprezentanti ai marii nobilimi; si Whig, protestanti si antiabsolutisti, erau reprezentanti ai burgheziei si claselor mijlocii, fiind adepti ai liberalismului.

"A scrie o sinteza a istoriei lumii, de la imijlocul secolului al XVII-lea (pornind, la fiecare popor si tara, de la evenimente-cheie anterioare) si pana la sarsitul primului razboi mondial este o sarcina dificila si complexa, datorita imensitatii izvoarelor, cat si a evenimentelor care, pur si simplu, il sufoca pe autor, incat aici - mai mult decat oriunde - trebuie urmat perceptul istoricului german Leopold Ranke, de la care a avut multe de invatat si Mihail Kogalniceanu: " acela este cu adevarat istoric, care stie ce sa arunce la cos"."[17]

BIBLIOGRAFIE:

Ciachir, Nicolae, Istoria universala moderna, vol. I (1642 - 1789), București, 1998.

Maurois, André, Istoria Angliei, București, 1970.

Newcombe, D. G., Henric VIII și reforma engleza, traducere de Alexandra Iavorschi, București, 2003.