Japonia

Japonia

Stat insular, situat in partea de est a Asiei, se intinde de la tropice in sud pana in zona subpolara in nord, pe o distanta de aproximativ 3800 de km, la o distanta de 800 de km de China si 170 de Coreea. Este motivul pentru care influentele externe asupra societatii japoneze au fost mai putin resimtite. Mai detine patru insule mai mari de la nord la sud Hokkaido, Honshu (cea mai importanta), Shikoku si Kyushu la care se adauga cateva mii de insule. Un climat variabil - totusi sarac in terenuri agricole - a determinat practicarea unei agriculturi intensive. In acest context trebuie mentionat ca, pe langa cultivarea orezului pe suprafete intinse, foarte importanta era cresterea viermilor de matase ce a facut ca Japonia sa fie cunoscuta pana in Occidentul european. Resursele miniere ale pamantului japonez sunt sarace, nereusind sa acopere nevoile interne. De aici necesitatea activitatii comerciale, ponderea ei in structura economica japoneza. Pescuitul a asigurat bogate rezerve de hrana pentru populatie.

Pana la introducerea budismului in secolul al VI-lea d.H. scrierea n-a fost cunoscuta, preistoria prelungindu-se pana atunci. Au existat mai multe state japoneze, organizate pe clanuri. Cel mai important a fost regatul Yamato, dupa numele campiei unde si-a avut centrul, era organizat si el pe sistemul clanurilor. Cunoscut este printul Shotoku ((572-621), om de mare cultura ce a initiat contacte permanente si directe cu suveranii Chinei, a dat tarii o riguroasa organizare sociala si primul cod de legi. Contactul cu China, dar mai ales cu Coreea, a dus la introducerea religiei budiste in dauna celei autohtone shinto ce nu va disparea insa. Cuvantul ce desemneaza aceasta religie este de origine chineza si se traduce "calea zeilor" fiind o religie naturalista, animista, la care cultul orezului este cel mai important avand sanctuare in fiecare sat si casa.

Shinto nu avea o dogma bine precizata si nici un ritual fastuos si de aceea atunci cand a patruns budismul n-a fost greu sa se impuna. Budha Sakyamuni, se naste, se pare in 567-566 sau 558 i.H. in India din familie regala. Tanarul print era inteligent, ii placea studiul si arta militara dar ignora total suferinta, ca sentiment omenesc deoarece fusese crescut in asa fel incat sa nu o cunoasca. Intamplarea il face ca cunoasca un batran, un bolnav, un mort si un calugar. El considera ca patru cauze ar fi la originea suferintei : nasterea, boala, batranetea si moartea. La 19 ani se retrage de la curtea tatalui sau impunandu-si un regim de viata auster. Nu este de acord cu impartirea societatii in caste - ridicandu-se impotriva brahmanilor care stapaneau multimile de oameni - si predica egalitatea sociala, inlaturarea suferintelor. Anul mortii nu se cunoaste cu exactitate propunandu-se 477 i.H.. Scopul budismului este de a-i elibera pe oameni de nefericirile lor si a-i ajuta sa obtina adevarata fericire. Invatatura lui Sakyamuri a fost adunata in aproximativ 7000 de volume scrise de discipolii sai. S-a raspandit intr-o buna parte a Asiei progresand din aproape in aproape, folosindu-se si de faimosul drum al matasii. In India dispare pe la 750 d.H. fiind anihilat de hinduism dar nu se intampla la fel si in celelalte parti.

In Japonia budismul va patrunde in anul 552 d.H. dinspre Coreea si in curand se vor gasi clanuri care vor adopta religia intrand in conflict cu altele ce au refuzat noul cult. Victoria adeptilor budismului in 587 avea sa duca, prin clanul Soga, la impunerea lui. Pe langa temple s-au construit spitale pentru reducerea suferintelor omenesti. Din 594 devine religie de stat sub domnia reginei Suiko (592-628), fiecare provincie avand templul sau. Au fost organizate biblioteci unde se studiau invataturile budiste, iar adeptii religiei aveau obligatia de a incerca sa vindece pe cei bolnavi. De altfel la Nara, capitala statului, avea sa se infiinteze o universitate in 701 unde se studia medicina, avand ca anexa o gradina botanica.

In plan social in epoca Taika au fost luate masuri pentru scoaterea taranimii din autoritatea aristocratiei si trecerea ei sub cea centrala careia ii achita datoriile in natura mai ales orez si in munca. Se infiinteaza Marele Consiliu in frunte cu un prim ministru iar un Secretariat General are misiunea de a transmite ordinele imperiale.

Japonia se proclama imperiu, "imparati de la Soare rasare" in apozitie cu cei din China. Capitala Nara a fost construita dupa model chinez de 10 X 8 km, cu cladiri publice impresionante, temple, palate. Avea sa fie abandonata la sfarsitul secolului al VIII-lea in favoarea orasului Heyan ce avea sa se mentina capitala imperiului pana in 1868 cu numele Kyoto.

De la numele celor doua capitale Nara si Heyan a fost numita perioada istorica dintre 710-1192.

Este perioada in care se cristalizeaza relatiile feudale in Japonia prin cresterea puterii si autonomiei marilor feudali, prin recunoasterea dreptului de proprietate asupra pamanturilor cultivate, prin defrisarea padurilor ce sunt acaparate de acestia. Taranii si mestesugarii vor fi in totala dependenta fata de stapanul de pamant. Se redacteaza primele cronici - Kojiki-712 si Nihonghi-720. In epoca Heyan 794-1192, puterea in stat o detine in principal familia Fujiwara, care, inrudindu-se prin casatorii cu membrii familiei imperiale, a acaparat intinse proprietati funciare, autoritatea imparatului fiind pur formala. Pentru a face fata deselor razboaie, marile familii aristocratice si-au constituit cete militare formate din samurai - la inceput termenul desemna pe un vasal apoi se va referi la militari.

Acest proces va lua un avant deosebit in secolele X-XII stimulat si de razboaiele dintre diferite clanuri - Taira in lupta cu Minamoto. In a doua jumatate a secolului XII se va incheia cu victoria ultimilor. Un membru al familiei Minamoto va fi numit initial "generalissim" seful militar absolut al Japoniei, apoi shogun - inaugurand perioada shogunatului. Capitala se muta la Kamakura in timp ce imparatul ramane la Kyoto. Japonia va avea doua capitale deci, doua centre. Adevaratii conducatori intre 1192 si 1868 vor fi shogunii, la curtea carora vor fi promovate spiritul militarist, actiunea, curajul, onoarea, cultul trecutului. La curtea imperiala vor fi incurajate poezia, literatura, arta in general.

Pentru perioada shogunatului, imparatul domneste dar nu guverneaza pentru ca shogunul are propria sa armata, functia este ereditara, are stat major general, Biroul afacerilor administrative si Curtea de inalta justitie. Toti functionarii erau subordonati direct shogunului atat cei din capitala cat si cei din provincii. Centralizarea statului a fost cu mult mai puternica decat in perioada anterioara. In prima perioada a shogunatului trebuie amintite cele doua expeditii mongole in 1274 si 1281 - ultima datorita unui taifun ce a distrus flota mongola. Cu aceasta ocazie, Marco Polo, celebrul calator venetian, aflandu-se la curtea lui Kubilei han ii aminteste pentru prima data pe japonezi. In 1338 este numit shogun un membru al familiei Ashigaka ce va da numele unei lungi perioade din istoria nipona (1338-1573). Ca o caracteristica generala, perioadele de pace au fost foarte scurte, continuandu-se razboiul civil. Pentru o perioada, chiar curtea shogunului se muta la Kyoto, acestia ocupandu-se de administrarea curtii imperiale ce ajunge la o adevarata decadere, existand chiar si doi imparati. Feudalii, fostii militari, devin stapani aproape totali asupra fondului funciar si a populatiei rurale. In plan economic, cu toate distrugerile provocate de razboi, se constata un avant de necontestat. Se intensifica contactele cu China iar vasele japoneze erau stapane de necontestat asupra Marilor Orientale, negustorii si marfurile putand fi intalnite in China, Taiwan, Filipine, Indonezia. Exportul consta mai ales in aur, argint, lemn de pin si cedru, obiecte de artizanat. Catre mijlocul secolului XVI isi fac loc aparitia in Japonia negustorii portughezi, apoi spanioli, olandezi si englezi, care pe langa activitatea comerciala erau si propagatori zelosi ai religiei crestine, cu succes destul de limitat.

Locuinta japonezului in acele vremuri ca si astazi era in general decorata simplu. Desigur, frumusetea si marimea ei era un indiciu clar al posibilitatilor stapanului, ca si rafinamentul. Casa n-avea mobile fixe, nici paturi, nici dulapuri, nici mese sau scaune. Locul scaunelor era luat de perne rotunde de pai de orez. Nobilii japonezi aveau intotdeauna o gradina ce incerca sa imite atmosfera naturala nu sa modifice natura. Cei ce nu-si permiteau intretinerea unei gradini o imitau pe o tava. Sunt cunoscute celebrele aranjamente de flori Ikebana care aveau darul da a infrumuseta viata locuitorilor - in special a nobilului.

Printre sarbatorile japoneze, poate cea mai mare, desi de data relativ mai recenta este fara indoiala sarbatoarea Anului Nou ce incepe la 1 ianuarie, sarbatorindu-se timp de 3 zile la familiile mai modeste si 7 zile la casele mai bogate. Are un ceremonial bine stabilit mai ales ca japonezii considerau, ca si astazi, ca daca au ajuns la 1 ianuarie sunt mai in varsta cu un an. Erau datori sa faca intai o vizita la templul preferat asigurandu-se bunavointa zeului dupa care se retrageau in mijlocul familiei sau faceau vizite.

Un eveniment incarcat cu profunde semnificatii si simboluri este ceremonia ceaiului, specific japoneza. Importat din China, ceaiul incepe sa fie folosit de prin secolul al VIII-lea; se importa si anume ritualuri mai ales prin intermediul budistilor, adaptate la specificul japonez.

Ca si in China, se scriu tratate despre ceremonia ceaiului, unele chiar de imparati. Nu lipsesc de la aceste ceremonii semnificatiile religioase iar codificarea a fost facuta inca din secolul al XV-lea de catre calugarul budist Murata Juko si cu mici adaugiri, se respecta si astazi. Se cunoaste un shogun Ashigaka Yoshimasa care in secolul XV a abdicat din functie dedicandu-se ceremoniei ceaiului. Se construiesc cladiri speciale unde se organiza ceremonia ceaiului, japonezii facand din aceasta o adevarata arta. Ceremonia respecta patru principii : al armoniei, al respectului sau reverentei, al puritatii si al linistii. Desigur se cunosc multe cazuri in care ceremonia se sfarsea cu scandaluri, dar caracteristica generala era respectarea intocmai a ritualului. Pastrarea regulilor a impus organizarea unor scoli speciale unde se invata intregul ceremonial.

In plan politic datorita deselor lupte de pana la inceputul secolului XVII, unii istorici japonezi au numit perioada aceasta Tara de lupta. Procesul de centralizare, de unificare a statului se accentueaza in secolul XVI cand puterea feudalilor locali numiti daimyo incepe sa se diminueze. Actiunea a pornit de la un mic daimyo, razboinic ce a reusit sa-si creeze un intins domeniu, izbutind chiar in 1568 sa cucereasca Kyoto, capitala imperiului si sa-l inlature apoi pe ultimul shogun Ashigaka - 1573. Diferite razboaie vor duce la mari distrugeri materiale si umane dar spre sfarsitul secolului generalul Toyotoni Hideyoshi reuseste sa unifice cea mai mare parte a Japoniei dar moare in 1598. Puterea este preluata de cel mai important vasal al sau, Tokugawa Hideyoshi, ce-si avea centrul politic si militar in regiunea orasului Edo (viitor Tokyo) care a reusit sa ajunga shogun in 1603 dupa ce i-a invins pe toti adversarii. Se inaugureza acum dinastia Togukawa 1603-1868 - cea mai importanta perioada a shogunatului. Reuseste sa-i elimine pe toti descendentii fostului shogun asigurand pentru familia sa importanta institutie. Capitala, dintr-un obscur sat de pescari, a ajuns datorita acestei dinastii un infloritor centru economic si cel mai important centru politic al Japoniei.

Tara este pacificata, un sfert din fondul funciar este detinut de familia shogunului, restul fiind impartit marilor daimyo in functie de fidelitatea de care dadeau dovada.

In plan economic este pomovata o politica de izolationism. A fost decretata interzicerea parasirii porturilor japoneze de catre negustorii locali si straini - afara de olandezi si chinezi, au fost supusi unor expulzari, si acestia din urma doar in portul Nagasaki puteau activa. Nici chiar japonezii aflati in strainatate, dupa 1640 nu mai erau primiti in tara. Aceasta politica avea sa fie continuata timp de peste doua secole. Pentru a-i supraveghea mai bine pe marii daimyo acestia trebuiau sa-si petreaca un an sau doi la curtea shogunului si sa-si trimita ca ostatec unul din fii. O politie secreta bine organizata supraveghea indeaproape pe cei capabili sa opuna rezistenta. S-a stabilit cu precizie ierarhia societatii cu un numar de 226 de mari daimyo impartiti in trei clase - samuraii - o jumatate de milion catre sfarsitul perioadei ce nu puteau sa-si schimbe resedinta nici sa se casatoreasca cu cine voiau fiind datori cu ascultare atat shogunului cat si marilor daimyo. Urmau cele trei clase inferioare - negustorii ; mestesugarii ; si agricultorii - apoi altii care erau socotiti ca impuri - macelarii, tabacarii, gunoierii, groparii - si in sfarsit neoamenii - cersetorii. Ca religie de stat va fi adoptat confucianismul, de inspiratie chineza.

Cultura si arta japoneza s-a manifestat in stransa legatura cu religia dar si cu evolutia politica si economica. S-a resimtit puternic influenta chineza; desi limba japoneza nu se aseamana cu cea chineza, ea a imprumutat un fond important de cuvintede la aceasta din urma. Poezia a fost preferata la curtea nobililor sau la cea imperiala; cel mai popular si mai mare poet al Japoniei a fost Matsuo Basho (1643-1694) cu poezii apreciate si in afara granitelor. Recitarea sau chiar compunerea poemelor intra in programul instructiv al multor scoli. Capodopere ale arhitecturii precum Palatul florilor (1378), Pavilionul de Aur (1397) si Pavilionul de Argint (1473) dau stralucire artei japoneze. In pictura s-au remarcat Kano Eitoku (1543-1591) si mai tarziu Hokusai (1760-1849) cel din urma lasand o opera uriasa - peste 35000 de opere adunate in peste 500 de volume.

Modul de viata traditional japonez a provocat o ramanere in urma fata de Europa si de aceea in a doua jumatate a secolului XIX - incepand cu 1868 au fost initiate o serie de reforme care vor duce la modernizarea rapida (asa numita epoca Meijy - 1868-1912 - cand puterea shogunilor a fost anulata apartinand de acum imparatului), reforme ce vor asigura prosperitatea Japoniei.