TEME PRIVILEGIATE ALE ANTROPOLOGIEI CULTURALE SI SOCIALE: RELIGIA, MITUL SI RITUL, SISTEMELE DE INTERDICTII(TABUURILE), FAMILIA, RUDENIA

RELIGIA

RELIGIE (I) * De la Spencer la Durkheim

Totemul apare legat de credinta intr-un stramos comun al grupului.

H. Spencer: venerarea stramosilor trebuie considerata prima sursa si originea religiei.

Tabu-ul se refera la distinctii intre regimuri ontologic distincte ale realului - sacru / profan.

- Or, o buna parte a interpretarilor date religiei se bazeaza pe aceasta distinctie sacru - profan si pe ideea ca tot ce tine de raportul omului cu sacrul intra in sfera religiei.

- Alte cai de definire a religiei au in vedere: "credinta in fiinte spirituale" act de credinta

Stiinta religiilor este mai veche si mai ampla decat cercetarile propriu-zis antropologice

Antichitate           o mare cantitate de date referitoare la faptele religioase ale grecilor, romanilor + popoarelor cu care acestia au venit in contact.

o prima incercare de comparatie si sistematizare.

In afara de Homer si Hesiod - la greci, v. si Diogene Laertios ii atribuie lui Teofast (320 a.H.) o "Istorie a lucrurilor divine"

Apar si interpretarile psihologice - sociologice - filosofice ale religiei.

Protagoras in dialogul Protagoras al lui Platon spune despre omul religios: "omul participant la demnitate (datorita intrudirii cu zeii) a fost singura dintre fapturi care i-a cinstit pe zei si a inceput sa le ridice altare si statui".

Perioada patriotica + medievala nu cunoaste studiul obiectiv al faptului religios, tocmai pentru ca acesta presupune "o anumita distantare fata de" religie care sa existe in acea perioada.

Totusi, ceva se intampla ca urmare a calatoriilor intreprinse de Occidentali in tari din Orient care vin in contact astfel cu cultele populatiilor de aici.

relatarile din calatoriile lu Marco Polo si Giovanni di Monte Corvino in Extremul Orient si a lui Jourdain de Severac in Persia.

sec. 13

Roger Bacon este primul care, analizand cultele religioase necrestine incearca o clasificare si o comparatie a acestora cu cele occidentale. Aplecandu-se asupra diversitatii acestora el va observa totodata o serie de elemente comune tuturor religiilor cunoscute atunci, atat la musulmani, cat si la pagani care venereaza parti din natura, ca si la crestini. Bacon va pune pe seama unor idei innascute omului.

sec

Perioada descoperirilor geografice (incepand c sec. XV se acumuleaza date, informatii, materiale referitoare la credintele religioase ale popoarelor colonizate) inaugureaza o noua etapa in studiul religiilor, care poate fi considerata incheiata odata cu aparitia in secolul al 19-lea, a stiintei moderne a religiilor.

Stiinta moderna a religiilor sta sub semnul unei duble emancipari:

- fata de filosofie, care punea in discutie cu precadere valabilitatea faptului religios,

- cat si fata de teologie, preocupata preponderent de argumentarea validitatii acestor fapte religioase .

stiinta a religiilor

1) tendinta de a pozitiviza faptele religioase, descrierea lor ca fapte care observate si explicate sau ale caror manifestari vizibile pot fi descrise si explicate.

2) tendinta de a considera faptul religios ca fapt - cultural ca celelalte fapte culturale: limba, mitul, arta.

Primele abordari stiintifice ale religiei sunt marcate de o serie de principii comune:

- ideea ca religia este un produs cultural, o creatie a omului intr-o anumita etapa a istoriei omenirii. Stiinta si ratiunea nu pareau dispuse sa accepte nici o realitate supranaturala.

- schema pozitivista de interpretare a religiei este una tipic evolutionista la inceputul sau, premisa sa de baza fiind aceea ca religia apartine unui stadiu primitiv, mitic, fabulatoriu al istoriei omenirii, de care aceasta se va emancipa ulterior, omenirea progresand permanent si aceste sens aceasta prima etapa a elaborarilor stiintifice asupra religiei.

- obsesia originii religiei (spun M. Eliade, Marc Bloch) marcate de . .toate teoriile acestei etape cauta un moment prim al aparitiei religiilor.

Schema evolutiva aplicata atat istoriei culturii, cat si religiei apartine lui H. Spencer. Iata cele mai importante principii evolutioniste:

- dezvoltarea societatii se supune unei aceleasi legi generale

evolutia presupune trecerea prin aceleasi stadii

- evolutia este lenta, dar constant progresiva.

Aceeasi schema se aplica si in stiintele naturii si in cele ale societatii si lumii spiritului.

In ciuda acestor principii dogmatice si dovedite ulterior eronate, etapa evolutionista a produs unele rezultate semnificative pentru problematizarea ulterioara a religiei de catre stiinta religiei, inclusiv de catre etnologie, antropologia culturala si sociala.

MAX MÜLLER 1832-1900 este considerat intemeietor in stiinta moderna a religiilor. In 1897 pune bazele unei opere enciclopedice de texte religioase "The Sacred Books of the East". Lucrarea sa "Mitologia comparata", scrisa la numai 24 ani (1856) este considerata "actul de nastere a stiintei religiilor".

In conceptia sa, in om exista un simt al divinului si ideea de infinitate. Omul nu se naste cu acest simt, ci il dobandeste in contact cu realitatea sensibila.

El se ocupa indeosebi de religiile vedica si greaca. Omul atribuie prin limbaj calitati lumii sensibile: stralucitorul, puternicul, apoi personifica si atribuie aceste calitati: cerul - considerat initial locul infinitului, devine ulterior divinitatea etc. Si el considera, ca toti evolutionistii, ca exista o forma primitiva a religiei pe care o identifica in Vede unde exista mai multi zei, dar numai unul este considerat suprem etc.

ANIMISMUL (E. B. TYLOR) Primitive Culture" 2 vol. Londra, 1871

animism = "credinta in fiinte spirituale", cea mai rudimentara forma de religie. Omul descopera in afara sa, un principiu de actiune diferit de al sau. Visul, transa, moartea - conduc la ideea de suflet = altceva decat corpul.

ideea de spirite ale mortilor, benefice/primejdioase.

Credinta in spirite si venerarea acestora

ap. dif. forme de politeism in cadrul carora, prin ierarhizarea multiplilor zeitatii se ajunge la monoteism

relig. primitive ierarhizarea relig. superioare

politeism divinitatilor momoteiste

animismul este astazi depasit, desi in vremea lui Tylor devenise un model de explicatie pentru toate formele de religie cunoscute.

Astazi toate presupozitiile sale sunt invalidate radical

- credinta in spirite nu este universala

- monoteismul nu a ap. din politeism

- exista si credinta intr-o putere suprema, credinta intr-o Fiinta suprema.

- chiar si in culturile arhaice religia este un fenomen mai complex decat animismul.

J.G. FRAZER considera ca magia ar sta la originea religiilor

Creanga de aur" 2 vol. Londra 1890, a 3-a ed. = 12 vol 1907-1913.

Magia este inrudita cu stiinta, caci presupune existenta unor legi

Referat: Marile calde si marile reci Lucrare: Orasul Hirlau - istoric, asezare; vecini

+ (opuse) religie pp existenta spiritelor "capricioase"

- atitudini identice ale vietii psihice, ale intelectului uman

- elaboreaza o lege care seamana cu a lui Comte

- omenirea trece de la magie la religie, apoi la stiinta

Cand magia devine ineficienta in a controla spiritele, se trece la religie.

Hubert si Mauss vor critica aceasta teorie

Nu s-au descoperit societati care sa nu fi avut vreodata religie, si deci sa fi avut intr-o etapa anterioara doar magie - ele par sa fi coexistat dintotdeauna ca "doua componente stravechi ale viziunii omului asupra lumii".

Creanga de aur, desi depasita ca teorie este valabila inca pentru colectia de fapte asupra religiei primitive

E. DURKHEIM  interpretarea sociologica a religiei

Depasirea problemei originii a dus la un real progres in cunoasterea religiei.

"Nu exista un moment anume in care sa fi aparut religia; asadar problema religiei nu trebuie sa fie pusa in sensul unui inceput absolut" (Formele elementare ale vietii religioase, 1912)

Exista o forma considerata cea mai simpla a religiei, cea totemica.

Definitia religiei: definitiile anterioare se bazau pe notiunea de supranatural,   "adevar ocult".

Definitia sa are un sens mai larg: exista o ordine a sacrului, diferita de cea a profanului

Sacrul - superior profanului

2 niveluri ierarhizate ale realitatii

2 lumi ce par sa aiba nimic in comun

eterogenitate de natura, pentru a trece din profan in sacrul este nevoie de o totala transformare a individului.

2 lumi separate prin tabu, sanctiuni severe

Dar si fenomenele magice sunt deosebite radical de cele profane.

Ce separa asadar magia de religie?

R: Biserica = o comunitate morala, o societate, deci o totalitate de credinciosi, impartasind aceeasi credinta.

Religia este un fapt impartasit cu altii, social. Magia nu. "Magicianul are doar clienti, nu o Biserica."

Def: R = "un sistem de credinte si practici legate de lucrurile sacre, adica separate, interzise; credinte si practici ce unesc intr-o singura comunitate morala, numita Biserica, pe toti cei care le accepta". p. 50, 58.

R = fapt social

Max Weber si curentul .

Fenomenologia religiei de la . la M. Eliade     

Weber (1864-1920) si curentul weberian

- accent pe legatura dintre tipul de organizare sociala si cel religios, politic, economic

"Sociologia religiei"

Economie si societate

Etica protestanta si spiritul capitalismului

Problematica - figura liderului harismatic

- persoana divina Iisus Hristos

- virtuosul religios ascet, calugar, sufit, dervis

Harisma este o putere aparte prin care cel care o detine ii poate influenta pe ceilalti.

Analizeaza 6 sisteme religioase: hinduism, budism, confucianism, iudaism, crestinism, islam

Analiza eticii protestante si relatia acesteia cu spiritul capitalismului, destul de contestata v. " Protestantisme et capitalisme" (Phipippe Besnard, 1970)

Totusi ramane ideea ca religia nu are numai rol de a genera ordinea, ci si schimbarea, inovarea.

Marile sisteme religioase propun, fiecare, o cale, o "metoda de viata": "O actiune motivata magic sau religios este orientata in constiututia sa primara spre aceasta lume. Actiunile motivate magic sau religios trebuie indeplinite "«ca sa-ti mearga bine si sa traiesti mult pe pamant» ( . )"

Aceste actiuni sunt deci de tip rational, intelegand prin rationale actiuni orientate de mijloace si scopuri, care asadar pastreaza logica si regulile experientei.

In "Etica protestanta si spiritul capitalismului apr. 1905), "metoda de viata" asceta, sobra promovata de protestantism devine un factor favorabil avantului capitalismului. Reforma este un moment important in dezvoltarea Europei moderne, insa nu poate explica totul.

Calvin a admis imprumutul cu dobanda, desi Biblia condamna camata, dar asta nu face din el parintele capitalismului modern. Conducator al unui oras comercial in pragul falimentului, Calvin a incuviintat o noua atitudine fata de ban. Ideea de "crestin activ", slujind pe D-zeu si pe ai sai prin vocatia sa.

Mentalitatea calculata, orientata spre profit este vectorul unei noi atitudini - care, desi motivata religios - are in fundal rationalizarea vietii economice.

Omul este eliberat de vechiul blestem biblic ce apasa asupra bogatului, asupra strangatorului de averi si de bani. Un bun comerciant nu era automat un crestin rau, daca el urma o vocatie. Ca si calvinismul, catolicismul a introdus de asemenea inovatii menite sa simplifice practicarea indatoririlor religioase pentru oamenii "vremurilor noi" ceea ce demonstreaza aparitia, in zorii capitalismului, a unei noi etici care sprijina orientarea in viata de aici spre cautarea profitului.

Max Weber va cauta de asemenea sa vada si in cazul altor sisteme religioase care este morala economica a acestora si in ce mod poate aparea o noua "mentalitate economica".

1915-1919 v. "Morala economica a marilor religii, eseu de sociologie religioasa comparata"

In aproape toate religiile, lucrurile pentru care se roaga credinciosii si in care spera sunt lucruri sau bunuri pamantesti: sanatate, o viata lunga, bogatiile. Religia vedica a Chinei antice, a Egiptului, a vechiului Israel, a Iranului sau in islam.

Numai tipul numit de Weber "virtuosul religios" aspira la bunuri de alt fel decat cele terestre: mantuirea, salvarea sufletului, sfintenia - dar nici acestea nu sunt totdeauna privilegiul exclusiv al lumii de dincolo. De fapt, omul preocupat de mantuirea sa cauta in religie o orientare pentru viata sa de aici, o regula de comportament cotidian.

Ideea de mantuire/salvare este prezenta in toate religiile, este veche de cand lumea. Dar si interesele legate de lumea de aici sunt la fel de prezente dintotdeauna: dorinta de eliberare de suferinta, de foame, de moarte - in viziunea lui Weber acestea ar comanda in mod direct actiunea umana.

In disputa sa impotriva calugariei, Luther revaloriza valoarea si importanta profesiei - "Beruf"- nu exprima doar "starea(pozitia)" ci si vocatia - implementarea ei este o datorie care trebuie realizata in aceasta lume. Profesia este cea mai inalta activitate a crestinului. Prin munca sa, sustinea Calvin, omul slaveste aici pe pamant pe D-zeu. Omul lui Calvin este de o extrema eficienta sociala. Reusita in profesie este o stare de gratie.

Munca ii inlatura omului nelinistile metafizice, in sfera activitatilor sale el va obtine gratia. El va reinvesti continuu profitul si va consuma cu sobrietate, caci trandavia si consumul sunt condamnabile si atrag pierderea gratiei. Acest ascetism, religios in motivatiile sale initiale este totusi, prin consecintele practice economic, si deci profan.

Importanta teoriei lui Max Weber asupra religiei - desi amendata in numeroase puncte de ale sale si pasibila de multe nuantari - este data de introducerea in analiza a unor factori multipli ai cauzalitatii sociale si de analiza interactiunii dintre atitudinea religioasa a omului si atitudinea sa in lume - ca definitorie pentru om.

"Suntem fiinte culturale - scria el - inzestrate cu capacitatea si vointa de a lua o atitudine deliberata fata de lume si dea a-i da semnificatii".

Actiunea umana se bazeaza pe sensul atribuit de actorii sociali, de modul cum actorii interpreteaza situatiile sociale, de semnificatiile pe care le acorda implicarii lor in actiunea sociala.

Sensul actiunilor estre si el rezultatul interactiunii sociale. A intelege sensul cu care actorii investesc actiunile, este cheia explicarii lor. Weber initiaza o atitudine noua a cercetatorului fata de societatile si culturile studiate: directia antipozitivista, interpretativa in st. socio-umane accentul pe interior, comprehensiunea, intelegerea sensului subiectiv al comportamentului uman, iar nu pe legaturile exterioare de tip cauza-efect dintre faptele obiective.

Analizele sale vor fi decisive pentru dezvoltarea ulterioara a antropologiei in M. Britanie si SUA.

Curentul Antropologiei interpretative - reprezentanti de seama Clifford Geertz "Interpretarea culturii" 1973 va acorda o atentie deosebita Weltanschauung-ului (de care vorbeste Max Weber) sustinand ca orice cultura dezvolta o coerenta interna cu valoare cognitiva - viziunea simbolica asupra lumii a determinat la randul sau o atentie speciala as. culturilor ca sisteme simbolice.

2. Trepte spre stiinta moderna a religiilor

2.1. Dea la antichitate la epoca moderna

2.2 Stiinta moderna a religiilor

2.3 Teorii evolutioniste H. Spencer

2.4 Max Muller

2.5 Animismul E.B.Tylor

2.6 J.G.Frazer

2.7. E. Durkheim. Iesirea din "obsesia originii" religiei

2.8 Depasirea evolutionismului si pozitivismului in cunoasterea faptului religios. Metoda fenomenologica

Metoda fenomenologica pune accent pe comprehensiunea faptului religios; propriu acestei abordari este faptul ca, "plecand de la respectarea caracterului specific al acestuia, renunta sa-l explice prin reducerea sa la orice alt tip de fenomen. "Velasco ) Religia poate sa indeplineasca o functie sociala, dar cunoasterea sa nu se poate reduce la a studia acest aspect etc. Metoda fenomenologica este o cale de acces spre lumea interioara a formelor materiale create de spiritul uman; comprehensiunea "se realizeaza prin punerea intre paranteze a problemei adevarului si a valorii faptelor religioase, concentrandu-se asuprea captarii sensului interior Velasco;1997:30) religia poate sa indeplineasca o functie sociala, dar cunoasterea sa nu se poate reduce la a studia aceste aspect etc. Metoda fenomenologica este o cale de acces spre lumea interioara a formelor materiale create de spiritul uman; comprehensiunea "se realizeaza prin punerea intre paranteze a problemei adevarului si a valorii faptelor religioase, concentrandu-se asupra captarii sensului interior Velasco;1997:30)

G. van der Leeuw, reprezentant al scolii olandeze a stiintei religiilor, distinge intre obiectul religiei - diverse manifestari ale acesteia si subiectul religiei - omul religios, pentru ca ulterior sa analizeze raportul dintre obiectul si subiectul religiei. Desi cea mai importanta lucrarea a sa, "Phanomenologie der Religions" (Tubingen, 1933) este o lucrarea de referinta in domeniu, Leeuw este criticat pentru a fi mostenit "viciile evolutioniste" anterioare in cunoasterea religiilor.

Alti reprezentanti ilustri ai analizei fenomenologice a religiei:

- Joachim Wach

- Rudolf Otto

Mircea Eliade este de asemenea considerat un reprezentant al curentului fenomenologic de interpretare a religiei, indeosebi prin "Tratatul de istoria religiilor" o sistematizare a fenomenului religios pornind de la manifestarile prin care acesta se face vizibil (hierofaniile), dar si prin analiza sa asupra sacrului ca structura proprie omului si care nu dispare decat odata cu omul. Metoda fenomenologica in analiza religiilor: structura faptului religios prin intermediul compararii celor mai diverse manifestari ale acestuia si a semnificatiilor lor. Pentru Rudolf Otto definitoriu pentru sacru este caracteristica sa de a fi "cu totul altceva", diferit de profan si de tot ceea ce exista, diferit de orice alta experienta. Omul simte, preia aceasta categorie a spiritului - care este sacrul - ca Dumnezeu este origine si cauza transcendenta a tot ceea ce exista.

Rudolf Otto, "Das Heilige"

M. Eliade va orienta la randul sau cercetarea religiilor spre aceasta categorie a sacrului, dar si spre revelatia sa in lume, hierofaniile - manifestari prin care ceea ce este sacru (hiers) apare (phanein) in lume, in istorie.

Daca riturile si credintele sunt atat de diferite de la o cultura la alta, de la o religie la alta, trebuie sa existe o categorie care sa fie definitorie pt. toate religiile. Aceasta numai sacrul poate sa fie, el fiind realitate insasi.

Experienta religioasa este una integrala si de aceea are puterea de a intemeia comportamentele umane.

"Sacrul si profanul" - ipoteza sa ca sacrul nu dispare, ci persista in profunzimea inconstientului omului modern, a avut o influenta deosebita asupra studiului religiilor, generand si o noua atitudine metodologica fata de faptele simbolice si religioase.

"Omul a-religios al societatilor moderne este inca hranit si ajutat de activitatea inconstientului sau, fara sa atinga insa o experienta si o viziune a lumii cu adevarat religioasa. Inconstientul ii ofera solutii la problemele propriei existente, indeplinind astfel rolul religiei . posibilitatile de a ajunge la o experienta religioasa a vietii zac ascunse undeva in strafundurile fortei lor."

Atitudinea non-religioasa a omului modern echivaleaza cu a 2-a cadere a omului, dupa caderea lui Adam, sansa sa de a trai din nou ca fiinta integrata in unitatea data experientei vietii de religie exista inca in om.

Religia III M. Eliade (continuare)

a)      Religiile lumii ca "structuri de sens" si sisteme simbolice

S-a ajuns - sau s-a revenit - la ideea ca o religie este un sistem diferit de multimea elementelor sale, ca ea este o gandire articulata, o explicare a lumii. pe scurt, astazi cercetarea se situeaza sub semnul logos-ului si nu sub cel al manei"

Multa vreme, spunea G. Dumezil in Prefata la Tratatul de istoria religiei, cautarea acelui "ceva care apare ca un element comun al tuturor religiilor, indiferent de numele sub care apare in diferite religii: sacer, numen, hagnos, thambos, brahman, dao, gratia crestina etc. - nu ar fi, aceasta viziune, altceva decat variatii ale "man".

Astazi ceea ce capteaza atentia in studiul religiilor "nu mai este aceasta forta difuza si confuza, a carei natiune o regasim peste tot ( . ), ci, dimpotriva, Structurile, mecanismele, echilibrele constitutive oricarei religii si definite, discursive sau simbolic, in orice teologie, in orice mitologie, in orice liturghie" (ibidem, p. 7).

Problemele legate de originea si genealogia formelor religioase cunoscute (cand, cum au aparut religiile si cine inaintea cui a aparut; religiile australiene totemice sunt formele elementare/embrionare ale oricarei religii cultului unei forte din natura; ideea de suflet apare inaintea sau din ideea de divinitate) au fost abandonate, dar abia acest abandon inseamna un pas inainte pentru stiinta religiilor.

Dumezil descrie tendinta aceasta in cunoasterea religiei ca fiind caracterizata de:

I "Descrieri din ce in ce mai extinse" in care apoi este cautata o unitate

II Problema originii si genealogiei diferitelor fapte religioase este pusa ulterior, pornind de la un anumit punct al dezvoltarii lor, de la primele forme atestate (ibid. p. 8-9).

Atentia acordata in Tratat . simbolurilor / valorificarii religioase a apelor, cerului, pamantului sau soarelui - este un semn al recunoasterii importantei acestor reprezentari - materia prima cea mai generala a gandirii mitice ( . )", ele nu sunt insa decat "vesmantul unui discurs profund", diferite parti sau forte din natura, nu sunt un suport, in toate religiile, al unei "filosofii dinaintea filosofilor". (Dumezil, Prefata la Tratat . , p. 12)

In prelungirea analizei lui R. Otto asupra sacrului ca fiind "cu totul altceva", Eliade considera ca desi sacrul (opuse radical) si profanul sunt totusi legate prin hierofanii - modalitati / manifestari ale sacrului. Sacrul reprezinta o categorie constanta si specifica religiei, insa ea reprezinta, mai mult decat atat, o categorie prin care se exprima ideea ca ceva "ireductibil real exista in lume / in raport cu fluctuatiile.

J. Piaget (1970) "gandire preoperatorie"          "gandire operatorie care opereaza concepte)

C. Hallpike /1979) "gandire simbolica" (in sec. trad)           "gand st." (soc moderna)

K. Popper (1945) opune gandirea mitica         gand. rationale

si opoz. - "societati inchise dominate de mit)

"societati deschise" (dominate de stiinta)

Durkheim

IV Religia este def. ca fapt social dar si fapt social total - are implicatii decisive in toate domeniile vietii: ordinea morala, simbolica, economica, politica, organizarea sociala.

Durkheim a pus in dificultate analiza religiei ca fapt negativ (opium pentru popor) si a evidentiat functia pozitiva a religiei in toate societatile:

Functiile religiei:

a)           explicativa - in orice religie este continuta o cunoastere asupra aparitiei omului, cosmosului, societatii, ord?

b)           organizare - tocmai pentru ca presupune o ordine in intreg universul, reguli si ierarhie

c)           securizanta - "aduce la un nivel suportabil nelinistile, tensiunile, cautarile omului", inducand speranta si incredere intr-o dreptate implacabila

d)           integratoare socializatoare - impartasind aceleasi credinte si avand aceleasi reprezentari credinciosii sunt uniti prin partea comuna a stiintei lor, constiinta colectiva.

e)           Abordate ca sisteme semnificante, ca sisteme de simboluri

V. Religiile raspund unei cautari a sensului in lume: in cadrul antropologiei interpretative "religia este un sistem de simboluri care actioneaza astfel incat sa trezeasca in oameni motivatii si dispozitii puternice, profunde si durabile, formuland conceptii de ordin general cu privire la existenta Clifford Geertz).

M. Eliade sustinea ca Occidentul, care a mizat cateva secole pe stiinta in detrimentul religiei, pare sa acorde in epoca noastra ceva mai multa atentie sistemelor religioase ale Orientului, unde credintele religioase sunt inca principiul organizant al vietii; iar "intoarcerea Occidentului descumpanit catre un Orient mitificat are, probabil, sensul unei cautari a "caii, adevarului si vietii", adica a sensului pierdut prin indepartarea de religie.

De altfel, aceasta indepartare a fost numai de fond, caci numeroase actiuni si institutii sociale sau politice pastreaza forma institutiilor religioase care, in cele mai multe cazuri a stat la originea lor: drapelul si simbolurile de pe drapel, juramantul pe Biblie a presedintelui, sarbatorirea Revolutiei, aprinderea flacarii la mormantul soldatului necunoscut etc., acte laice ca fond si ca scop, formal sunt religioase si au aceeasi functie ca si faptele religioase: de legitimare, de justificare, de comunicare si intarire a comunitatii.

Daca mitul creeaza decorul pentru viata sociala, iar ritul pozitiv sau cultul pozitiv sunt expresia simbolica a actiunilor sociale, riturile negative (interdictiile sau tabuurile) ne arata cum devine efectiva aceasta ordine. Studiul miturilor, religiei, riturilor, tabuurilor, tuturor reprezentarilor si actelor simbolice ocupa un loc aparte in antropologia culturala si sociala. Simbolul - cum spune Ernst Cassirer - ne apare ca un "sesam al lumii culturale", cultura este "ordinea simbolica a lumii" (viziunea asupra lumii - la Ion Ionica in cadrul Scolii de la Bucuresti), descifrarea semnificatiilor pe care le au lumile simbolice este calea de acces spre intelegerea culturilor si totodata spre acele elemente culturale care fac posibila ordinea intr-o societate.

ANALIZA MITULUI IN ANTROPOLOGIA CULTURALA SI SOCIALA

Mitul a constituit o preocupare constanta a antropologiei culturale de la inceputurile sale. Un bogat material etnologic despre mit a permis compararea acestora. S-a observat ca in ciuda marii diversitati a miturilor, exista teme si motive mitice comune, a caror recurenta le-ar putea impune ca "universale" (Frazer considera fecunditatea un mit generalizat de ex.). Miturile nu sunt insa, pentru antropolog, doar povestiri despre originea lumii, a fenomenelor naturii si a omului (asa cum considera filologii, de pilda). Mai mult decat o "poveste", mitul contine si cultiva intr-o societate atitudini, atasamentele general impartasite. Mitul nu este nici o fabulatie (o falsa reprezentare a lumii), absurda in ultima analiza. "Mytos" a fost considerat multa vreme ca opus lui "logos" (ratiunii). In analizele lui Claude Levi-Strauss ni se releva, dimpotriva, ca mitul transmite nu doar viziunea despre lume comuna grupului (avand deci functia de a uni grupul prin reprezentarile colective si solutiile pe care le ofera la problemele omului), ci, mai mult decat atat, legile de functionare ale gandirii. Si gandirea mitica si gandirea moderna recurg la aceleasi operatii logice si reguli de combinare: opozitii, inversiuni, substitutii, multiplicare etc.

Mitul a fost considerat multa vreme ca fiind suprapus ritului (in general, toate abordarile mitului pana la Cl. Levi-Strauss). Mitul este insa mai mult decat ritul (sau decat "reteta" pentru rit), cum se observa de pilda in mitul marii treceri, unde descrierea ceremoniei funerare nu epuizeaza mitul, gandirea mitica trece "dincolo", insoteste mintea umana intr-o ceremonie mitica, in prelungirea celei terestre, mitul devenind astfel un instrument de cunoastere: el are acces acolo unde vederea obisnuita nu are, mitul "stie" acolo unde de pilda stiinta moderna nu are un raspuns (viata omului dupa moarte).

Miturile exprima idei universale, categorii fundamentale ale mentalului colectiv sau individual dintotdeauna, ceea ce invalideaza ipoteza existentei unui mental prelogic - care ar fi caracteristic societatilor "primitive".