Razboiul sovieto-polonez

RAZBOIUL SOVIETO-POLONEZ

Relatiile sovieto-poloneze de pina la inceputul razboiului. Dupa zdrobirea lui Denichin ramasitele armatei lui sub comanda "baronului negru" s-au intarit in Crimeea, sperind in conditii favorabile sa reinceapa ofensiva in adincul Rusiei. Dar de sine statator trupele lui Vranghel erau incapabile nu numai sa-i nimiceasca pe bolsevici, ci si sa desfasoare o ofensiva de proportii contra lor. Din aceasta cauza cercurile interventioniste ale Antantei, ce nu s-au dezis de la gindul de a nimici Puterea sovietica cu forta armelor, au pus realizarea acestui scop pe Polonia, recreata, dupa cum stim, in calitate de bufer anticomunist. Politica ei era determinata de un guvern extrem de sovin si reactionar, condus de Pilsudski, om cu convingeri extreme anticomuniste si antiruse. El de multe ori declara ca "atacarea bolsevicilor in orice moment si in orice loc totdeauna era politica lui".71 Pilsudski a declarat ca-si pune ca scop crearea in felul sau a Ligii Natiilor in estul Europei pentru lupta cu bolsevicii.72 El planuia sa smulga Ucraina de la Rusia sovietica si, predind puterea asupra ei lui Petliura, sa incheie apoi o alianta polono-ucraineana contra statului bolsevic. Mai apoi, pe baza acestei aliante se presupunea crearea unui larg bloc antisovietic cu participarea Lituaniei, Letoniei, Estoniei si Finlandei.

Propunerea de a participa la lupta contra Rusiei sovietice a fost facuta si Germaniei, insa nemtii au raspuns ca "in intentiile guvernului german nu intra participarea la actiunile militare contra Rusiei sovietice pina cind ea nu ameninta hotarele germane". Aceasta hotarire a fost adoptata contrar propunerii generalului Ludendorff, care, la inceputul lunii ianuarie 1920, a inaintat guvernului un memoriu, in care propunea, ca Germania sa ia parte activa in campania comuna a Antantei contra Rusiei sovietice. Contra acestei propuneri s-a pronuntat hotarit ministrul apararii generalul fon Seeckt, care a adresat, la 17 ianuarie 1920, un memoriu ministrului de externe Siemens: "In asa fel, se sublinia in el, planul generalului Ludendorff este o utopie din punct de vedere politic si e irealizabil din punct de vedere militar, dar chiar sa fi fost realizabil, acesta ar fi fost fatal pentru Germania"73

Rusia sovietica, sleita de doi ani de cel mai crud razboi, tindea sa evite prelungirea lui. Dupa cum se stie, inca in noiembrie 1918 guvernul sovietic a recunoscut independenta Poloniei74, iar in nota de la 29 august 1918, printr-un decret special, a anulat toate tratatele si actele, incheiate de guvernul Imperiului Rus cu guvernele regatului Prusia si Imperiului Habsburgic, care se refereau la impartirile Poloniei75. La 28 noiembrie 1918 guvernul sovietic i-a propus Poloniei stabilirea relatiilor diplomatice si l-a numit pe I. Marhlevski reprezentant al sau in aceasta tara76.

Pilsudski a respins propunerile sovietice si a inaintat pretentii teritoriale, care cuprindeau teritoriile Lituaniei, Belorusiei, Ucrainei pina la Don si Marea Neagra. La 30 decembrie 1918, guvernul polonez, oficial, a declarat pretentii teritoriale asupra Lituaniei si Belorusiei. Misiunea sovietica a Crucii Rosii, trimisa in Polonia a fost arestata si, la 2 ianuarie 1919, membrii ei in mod salbatic au fost ucisi. La 4 februarie 1919 trupele poloneze au trecut in ofensiva. La 10 februarie 1919 guvernul sovietic a propus tratative pe baza reglamentarii pasnice a tuturor problemelor77. Sub influenta grevei generale, incepute la 7 februarie, Pilsudski a cazut de acord sa inceapa tratativele, dar ostilitatile au continuat.

La 22 decembrie 1919, apoi la 28 ianuarie 1920 Sovnarcomul iarasi s-a adresat guvernului polonez cu o nota, in care a mentionat ca recunoaste si intotdeauna a recunoscut independenta si suveranitatea Republicii Poloneze. Guvernul bolsevic a subliniat ca intre ambele tari nu exista nici o intrebare litigioasa, care n-ar putea fi rezolvata pe cale pasnica, pe calea tratativelor, cedarii reciproce si intelegirilor78. Guvernul sovietic era de acord sa faca cedari teritoriale sirioase Poloniei: linia hotarului, ce se propunea, trecea la 50, iar in unele locuri cu 80 km mai la est de teritoriul, ce l-a primit Polonia dupa terminarea razboiului. Dar aceste propuneri Antanta si Pilsudski le-au conceput ca slabiciune a sovieticilor.

La 2 februarie 1920 guvernul sovietic iarasi a confirmat propunerile sale de pace Poloniei. Ministrul afacerilor externe Patek a fagaduit sa dea raspuns, dar in acelasii timp trupele poloneze, primind un ajutor masiv din partea Occidentului, au inceput operatiile militare contra Ucrainei sovietice. Numai la 27 martie guvernul polonez a cazut de acord sa inceapa tratative incepind cu 10 aprilie cu reprezentantii rusi in or. Borisov. Dar actiunile militare trebuiau oprite nu pe tot frontul, ci numai pe sectorul de linga Borisov. Guvernul polonez a respins propunerea partii sovietice de a duce tratativele intr-un oras neutru sau in una din capitalele europene: Moscova, Varsovia, Paris sau Londra.

Inceputul razboiului. Rupind negocierile, cercurile guvernamentale ultrasovine ale Poloniei la 25 aprilie 1920 au activizat actiunile militare si deja pe 6 mai au ocupat Kievul. Insa aceasta politica era nu atit un rezultat al dispozitiilor anticomuniste si antiruse si al tendintelor expansioniste ale cercurilor conducatoare poloneze, cit intr-o masura si mai mare politica a Antantei, care i-a acordat Poloniei nu numai sprijin moral-psihologic, dar si un ajutor gigantic economic si militar pentru organizarea campaniei. Franta facea aceasta deschis. Cit priveste Anglia si intr-o anumita masura SUA, apoi ele cautau sa-si mascheze participarea la lupta contra Rusiei sovietice. Pe de o parte guvernele englez si american intens inarmau trupele lui Pilsudski si, prin urmare, erau unii din principalii organizatori ai campaniei antisovietice. Pe de alta - Anglia a inceput negocieri comerciale cu guvernul sovietic. Guvernul englez facea declaratii ca nu sustine ofensiva Poloniei si doreste pace cu Rusia.

Ajutorul acordat Poloniei de catre Antanta. Lovitura combinata a Antantei - de la Sud Vranghel si din Vest Pilsudski - trebuia sa aduca la distrugerea puterii bolsevice. Dar, dupa cum deja am mentionat, sperantele principale in atingerea acestui scop erau legate de Polonia. Dupa distrugerea lui Kolciac si Denichin, Antanta privea Polonia ca o forta antisovietica de soc. Misiunile militare ale Americii, Angliei si Frantei ajutau guvernul polonez sa-si creeze armata si s-o pregateasca de campania contra Rusiei sovietice. Catre 19 februarie 1920 in Polonia se aflau 9 generali, 29 ofiteri in grad de colonel, 63 comandanti de batalion, 196 capitani, 435 locotenenti si 2120 soldati francezi79. Numai din aprilie 1919 pina in ianuarie 1920 Franta i-a acordat Poloniei un credit de lunga durata de 575 mln. franci, armament pentru 6 divizii formate in Franta si transferate in Polonia, 300 mii pusti si carabine, 2,2 mii mitraliere, 360 tunuri si obuziere pentru 30 de divizioane de artilerie grea si 1100 tunuri pentru 63 de divizioane de artilerie de cimp, 120 mii mantale, 1 mln. de perechi de papuci si altele80.

Anglia i-a transmis Poloniei fara recompensa avioane, 58 mii pusti si 58 mln. de cartuse. Italia - citeva avioane si citeva baterii de artilerie de cimp81.

SUA au acordat imprumuturi in suma de 176,5 mln. de dolari, au transmis din rezervele sale ramase in Europa dupa terminarea primului razboi mondial peste 200 tancuri si blindate, 300 de avioane, mitraliere, 3 mln. complete de echipament, 4 mln. perechi de incaltaminte soldateasca s.a. Navele americane transportau aceste materiale in Dantig82.

Armata lui Vranghel deasemenea a fost aprovizionata complet de Antanta si SUA. Ea a primit de la interventi munitii si echipament. Flota interventilor ii desirvea pe vranghelisti de pe mare. Pe linga cartierul baronului Vranghel se aflau misiunile militare ale tarilor Antantei si SUA, iar Franta a recunoscut guvernul lui.

Dar paralel cu aceasta in tarile Occidentului s-a intetit lupta in apararea Rusiei bolsevice sub lozinca: "Miinile jos de la Rusia sovietica!". Aceasta miscare, ce a atins apogeul anume in anul 1920, a fost un factor important, ce a jucat un rol de retinere asupra politicii guvernelor burgheze.

Influenta asupra politicii tarilor Antantei si lupta fractiilor burgheziei europene - moderata, care exprima interesele cercurilor, pentru care era convenabila dezvoltarea comertului cu Rusia; si de extrema dreapta, legata de cercurile coloniale si militariste, care considerau ca sarcina principala lichidarea bolsevismului si inlaturarea influentei lui revolutionarizatoare asupra miscarii muncitoresti si de eliberare nationala. De aceea, care aripa va lua virf, depindea politica acestor tari.

Pozitia Rusiei sovietice. Deja dupa navalirea Poloniei, guvernul sovietic a incercat sa inceteze razboiul. Asa, la 19 mai 1920 guvernele Rusiei si Ucrainei sovietice s-au adresat cu o nota comuna Marii Britanii, Frantei, Italiei si Statelor Unite, aducindu-le aminte ca Polonia este membra a Antantei si membru al Ligii Natiunilor si ca actiunea acestor doua asociatii internationale asupra unuia din membrii sai nu poate sa nu fie hotaritoare, cu atit mai mult, ca singura Polonia, reiesind din conditiile pregatirii sale tehnico-militare, e incapabila sa duca razboi fara ajutor strain. Tarile Antantei au raspuns prin tacere.83

In iunie 1920 Armata Rosie a trecut la contraofensiva si fulgerator s-a apropiat de Varsovia. Natural, ca aceasta ameninta sa raspindeasca revolutia comunista dupa hotarele Rusiei, ce nu ascundeau nici liderii bolsevici, care tindeau sa transforme revolutia rusa in mondiala. Falimentul ameninta nu numai existenta capitalismului in Polonia, dar si intregului sistem de la Versailles. Scoaterea Poloniei din el ameninta nu numai sa incalce "echilibrul" european postbelic, dar si sa apropie comunismul de Germania si insemna pericolul unirii lui cu fortele revolutionare germane. De aceea Antanta s-a grabit sa-i acorde Poloniei un sprijin multilateral adaugator.

Guvernul german ii ura pe bolsevici nu mai putin decit occidentalii, insa interesele de stat ii impingeau pe nemti spre o pace cu Rusia sovietica. Generalul Seeckt scria:

"Statul polonez actual este o creatie a Antantei. El a fost creat pentru a inlocui presiunea exercitata anterior de Rusia pe frontul de est al Germaniei. Lupta intre Rusia sovietica si Polonia nu loveste doar in aceasta din urma, ci mai presus de orice in Antanta - Franta si Anglia. Daca Polonia se prabuseste ,intregul edificiu al Tratatului de la Versailles se va clatina. De aici reiese limpede ca Germania nu are nici un interes sa ofere ajutor Poloniei in lupta ei cu Rusia." ⁸⁴

Pozitia Antantei fata de continuarea razboiului si a partilor beligerante in vederea incetarii lui. Conducatorii Antantei se aflau in acest timp la conferinta in orasul belgian Spa (5-16 iulie). Incoace au venit premierul polonez Grabski si ministrul de externe Patek. Ei pledau insistent pentru o interventie militara a aliatilor, insa s-a hotarit, ca cu scopul obtinerii repaosului pentru armatele poloneze in retragere, Consiliul suprem al Antantei v-a intreprinde pasi pentru stabilirea armistitiului.

La 12 iulie 1920 guvernul englez, in persoana ministrului sau de externe, lordului Curzon, a inaintat Rusiei sovietice o cerere categorica, in care a propus de oprit imediat ostilitatile si de incheiat un armistitiu intre Polonia si RSFSR si deasemenea "intre armatele Rusiei sovietice si generalul Vranghel".84 In calitate de hotar intre Polonia si RSFSR se propunea asa-numita "linie Curzon", ce corespundea hotarului etnic intre popoarele polonez si ucrainean si belorus, fiind elaborata de puterile Antantei si publicata la 8 decembrie 1919 in declaratia "Despre hotarul de est provizoriu al Poloniei".85 Guvernul englez ameninta ca, daca armatele sovietice nu vor opri ofensiva, aliatii vor acorda ajutor Poloniei "cu toate mijloacele ce sunt la dispozitia lor".86 Guvernele Antantei au indreptat la Varsovia misiuni militaro-diplomatice.

Aceasta nota exprima frica Occidentului in fata raspindirii revolutiei comuniste asupra Europei si era menita a le oferi trupelor poloneze o posibilitate de ragaz, pina cind ele vor primi un nou ajutor de la tarile Antantei. Propunerea despre "armistitiu cu Vranghel" reflecta tendinta de a transforma peninsula Crimeea intr-un azil al contrarevolutiei ruse.

Guvernul sovietic a raspuns la nota lui Curzon la 17 iulie 1920.87 El a mentionat ca guvernul polonez nu s-a adresat catre el cu propuneri de pace si ca e gata sa mearga la pace, daca Polonia, fara mediatori, se va adresa cu o propunere analoga. In acest raspuns, in afara de cerinta echitabila despre necesitatea negocierilor pasnice sovieto-poloneze, se intrevede evident si dorinta bolsevicilor de a raspindi revolutia spre Occident. Pe ei mai mult ii interesa lupta revolutionara decit reglamentarea problemelor hotarelor. Cind se discuta intrebarea de-i urmarit pe polonezi dincolo de "linia Curzon", intre conducatorii de partid nu s-au iscat divergente principiale. Erau doar diverse pareri cu privire la aprecierea gradului de maturitate a miscarii revolutionare in Polonia si "dupa ea", in Europa. Unii activisti, in particular Trotchii si Radec, se pronuntau contra continuarii ofensivei numai de aceea, ca sceptic priveau la urmarile politice ale ei.88 Insa cind Armata Rosie s-a apropiat de zidurile capitalei poloneze, in renumitul apel al lui Trotchii catre trupe a fost dat ordinul de luat Varsovia: de cealalta parte bolsevicii deja vedeau unirea cu revolutionarii germani. Cit priveste Vranghel, Puterea sovietica cerea capitularea tuturor armatelor albgardiste.

Lloyd George a declarat, in parlament, ca asa cum guvernul sovietic e contra participarii Angliei la tratativele sovieto-poloneze, el nici nu insista, insa, cere oprirea ofensivei sovietice la hotarul etnografic.89 Ca raspuns la nota sovietica Curzon a anuntat la 20 iulie la radio, ca Anglia nu insista asupra participarii sale la negocierile intre Rusia si Polonia, iar daca dupa primirea de la Polonia a cererii de pace, trupele bolsevice vor continua ofensiva, aliatii vor acorda Poloniei sprijin. Pentru a sustine cuvintele sale Curzon a declarat ca Anglia se abtine de la tratativele comerciale cu Rusia.90

La 22 iulie guvernul polonez i-a propus guvernului sovietic incheierea imediata a armistitiului si inceperea tratativelor de pace nemijlocite. Guvernul RSFSR indata a cazut de acord. La 23 iulie el l-a informat pe Lloyd George despre acordul sau de a duce tratative si a acceptat propunerea despre conferinta cu Antanta pentru reglamentarea problemelor intre Rusia si tarile Antantei, dar fara participarea Poloniei si statelor limitrofe la aceasta conferinta. Credem ca in aceasta intrebare bolsevicii ocupau o pozitie justa, fiindca relatiile intre Rusia sovietica si tarile apusene priveau numai aceste tari.

La 29 iulie 1920, dupa consfatuirea lui Lloyd George cu A.Millerend la Buloni, guvernului sovietic i-a fost trimisa o nota, in care se anunta ca ambele guverne sunt de acord cu participarea Rusiei sovietice, cu conditia, ca conferinta se va ocupa in primul rind de stabilirea conditiilor de pace intre Rusia si Polonia si numai apoi - cu incheierea pacii intre Rusia si statele Antantei. Liderii celor doua tari considerau ca din cauza pacii cu Antanta, bolsevicii vor fi de acord cu controlul ei asupra negocierilor sovieto-poloneze. In aceasta ei greseau - bolsevicii nici intr-un caz nu ar fi rabdat orice control asupra lor. Dar alta era pozitiv pentru ei in nota din Buloni - pentru prima data se exprima acordul guvernului francez in anumite conditii sa se aseze la masa conferintei cu reprezentantii sovietici.

La 25 iulie in Varsovia a sosit misiunea anglo-franceza pentru acordarea ajutorului moral si tehnic si a luat parte activa la conducerea actiunilor armatelor poloneze. Seful statului major al comandantului suprem al armatei franceze generalul Weygand a fost numit conducator al apararii Varsoviei.

In acest timp trupele sovietice continuau ofensiva.

La 1 august a avut loc intilnirea delegatilor sovietici si polonezi in Baranovici, dar polonezii nu aveau imputerniciri de la guvern de a duce tratative de pace, ci numai de la comandamentul militar pentru ducerea lor cu scopul incheierii unui armistitiu. Delegatia sovietica a declarat ca are nevoie de mandatul guvernului polonez in scris sau primit prin radio, cu aceea, ca deja la 4 august sa aiba loc intilnirea ambelor delegatii. Timpul insa trecea, dar mandatul nu venea.

Aici vedem ca ambele parti nu se grabeau cu incetarea ostilitatilor: bolsevicii, cu toate ca spiritul ofensiv al Armatei Rosii sub zidurile capitalei poloneze se epuiza, sperau la o rascoala apropiata a proletariatului varsovean si la raspindirea in asa fel a revolutiei comuniste asupra Poloniei; iar cercurile conducatoare ale Poloniei doreau numai sa impiedice dezvoltarea operatiilor Armatei Rosii si sa cistige timp pina la amestecul ce se pregatea al Antantei.

Ofensiva Armatei Rosii in directia Varsoviei a stirnit o foarte serioasa ingrijorare a Occidentului. La 4 august 1920 Ll. George si Bornar Low l-au invitat pe conducatorul delegatiei comerciale sovietice Krasin L.B., ce se afla la Londra si ducea tratative cu guvernul englez, si au cerut incetarea imediata a ofensivei in Polonia. Peste trei zile flota engleza va iesi in mare si blocada Rusiei sovietice va fi reluata, daca guvernul sovietic nu va da un raspuns satisfacator pentru Anglia.⁹² Absolut solidari cu englezii au fost Franta si SUA. La 10 august 1920 secretarul de stat al SUA Kolby a publicat o nota, in care a declarat ca SUA nu recunosteau si nu recunosc Puterea sovietica.⁹³

In rezultatul ajutorului masiv al Angliei, Frantei si SUA si deasemenea in rezultatul greselilor serioase ale conducerii politice sovietice si ale comandamentului militar, trupele sovietice vertiginos s-au retras de sub Varsovia. E necesar de mentionat ca, liderii bolsevici, in sensul aprecierii dispozitiilor oamenilor muncii polonezi, au admis o greseala politica absoluta: nici muncitorii polonezi, nici taranii nu s-au ridicat la rascoala. E drept ca multi din ei aveau dispozitii rosii, dar factor, ce a jucat rolul hotaritor, a fost nu trezirea sentimentului de clasa, ci spiritului national. Partidele poloneze necomuniste si-au unit eforturile si au izbutit sa-i mobilizeze pe polonezi la rezistenta comunismului. Nationalismul a obtinut o victorie evidenta.

Si cu toate ca la 7 august polonezii si-au dat acordul la tratative pentru elaborarea conditiilor prealabile ale armistitiului si pacii, erau de acord sa le inceapa de abia la 17 august. Dupa aceasta data armata poloneza a trecut la contraofensiva.

La 10 august in Londra delegatia sovietica a publicat conditiile armistitiului, pe care Ll. George le-a recunoscut extrem de moderate si a declarat ca Anglia nu va sustine Polonia, daca ultima le va respinge:

1.     Recunoasterea absoluta a independentei Poloniei.

2.     Refuzul din partea RSFSR si RSSU de la contributii.

3.     Hotarul pe "linia Curzon" cu unele devieri in raionul Belostoc si Holm in folosul Poloniei.

4.     Polonia isi limiteaza fortele armate cu 50 mii de oameni. Se creeaza militia muncitoreasca pentru mentinerea ordinii.

In mersul tratativelor guvernul lui Pilsudski incerca sa foloseasca succesele sale de pe front. El nu numai ca a respins toate propunerile sovietice, dar si a refuzat sa primeasca "linia Curzon" ca hotar. Franta a sustinut aceasta pozitie aventuriera, iar diplomatia ei le-a recomandat polonezilor sa intrerupa tratativele si sa solutioneze litigiul prin forta armelor. O pozitie asemanatoare in conflictul sovieto-polonez o ocupa si SUA. Dar mult timp sa continue ofensiva armata poloneza nu putea si in curind, deasemenea, s-a istovit.

Incheierea pacii Statul sovietic in declaratia CECR* din 23 septembrie 1920, s-a adresat guvernului Poloniei cu propunerea de incetare grabnica a razboiului, pentru evitarea jertfelor lipsite de sens. Una din cauzele acesteia era intentia de a concentra fortele sale pentru lupta cu Vranghel. Statul sovietic mergea la cedari sirioase. Cu scopul de a ajunge la un acord cit mai rapid cu Polonia, CECR a declarat despre refuzul de la unele conditii, care initial au fost formulate de delegatia ruso-ucraineana. A fost confirmata gatinta Rusiei sovietice de a semna imediat armistitiul si conditiile preliminare ale pacii pe baza recunoasterii hotarului intre Polonia si Rusia pe linia ce trece cu mult spre est de "linia Curzon". CECR a declarat ca propunerea lui e valabila pe parcurs de 10 zile. Daca pina la 5 octombrie conditiile preliminare ale pacii nu vor fi semnate, CCN e in drept sa schimbe conditiile preliminare.⁹⁴

In ciuda opozitiei Antantei, in deosebi a Frantei, Polonia a raspuns cu consimtamintul de a semna pacea. La 12 octombrie 1920 la Riga a fost semnat tratatul despre armistitiu si conditiile preliminare ale pacii intre RSFSR si RSSU pe de o parte, si Polonia - pe de alta.⁹⁵ Ambele parti semnatare recunosteau independenta Ucrainei si Belorusiei, iar Poloniei ii reveneau paminturile de apus ucrainene si beloruse. E cert ca aceasta era o nedreptate istorica, care devenise o piedica in calea unor relatii normale intre popoarele vecine. Ea impiedica dezvoltarea libera a poporului polonez si statului lui si in 1939 a servit in calitate de una din cele mai serioase cauze ale tragediei poloneze. Corect a fost spus ca, nu poate fi liber un popor, care subjuga alte popoare.

Pacea cu Polonia a fost foarte instabila, pina cind n-a fost zdrobit Vranghel. Dar si dupa aceasta guvernul polonez prelungea sa frineze mersul tratativelor despre incheierea tratatului de pace. Numai la 18 martie 1921, la Riga, a fost semnat tratatul de pace definitiv intre Rusia sovietica si Ucraina, pe de o parte si Polonia - pe da alta. In baza lui au fost puse conditiile pacii preliminare si la Polonia au trecut paminturile apusene ucrainene si beloruse.

Pentru Rusia sovietica semnarea acestei paci a avut o mare insemnatate: sfirsitul razboiului insemna infringerea interventiei si inceputul unei perioade istorice pasnice in dezvoltarea tarii, cind o importanta hotaritoare o capata sarcinile gospodaresti.