PRINCIPALELE
TRASATURI ALE RAZBOIULUI RECE
- Ornamentele
pseudo-ideologice
Razboiul rece nu era numai un razboi
teritorial, ci unul de potentiala amploare mondiala.
Pseudo-ideologiile au
facut ca, in ciuda primei victorii in criza Berlinului din 1949 (care pe
de o parte, a trasat liniile de demarcatie din Europa, dar, pe de
alta parte, a eliminat posibilitatea confruntarilor militare),
razboiul rece sa continue si sa fie intretinut de
victoria comunismului in China, de razboiul din Coreea, de seria de
razboaie din Vietnam si de un lant de lupte
fatise sau ascunse in multe alte parti ale lumii.
Un produs secundar al acestei prelungiri dramatice a ceea
ce fusese initial o lupta pentru putere in Europa a fost
surprinzatoarea si extrem de rapida reabilitare a Germaniei si
Japoniei , cu o diferenta totusi: Germania urma sa fie
integrata in asociatiile internationale (ca NATO si Uniunea
Europeana), in timp ce Japonia urma sa devina o putere independenta
de prim rang, mult mai putin interesata de politica internationala
decat de economia internationala.
- Inventarea
armelor nucleare
Aceste arme erau extrem de inspaimantatoare,
dar din punct de vedere militar, aproape inutile. Primele arme nucleare erau
arme de distrugere in masa si, pentru scurt timp, numai Statele Unite
le-au detinut. In aceasta perioada Statele Unite ar fi putut
sa le foloseasca impotriva Uniunii Sovietice, dar, desi le
folosise impotriva Japoniei si mai tarziu se gandea serios sa le
foloseasca impotriva Chinei, utilizarea lor impotriva unei aliate atat de
recente ca Uniunea Sovietica - si pe timp de pace - era
imposibila si, in orice caz, nu prea mai ramasese mare
lucru de bombardat in Uniunea Sovietica in primii ani de dupa
razboi. Iar odata ce Uniunea Sovietica a dobandit si ea un
arsenal nuclear, desi inferior celui american, riscurile de a
declansa o lupta nucleara sinucigasa erau prohibitive
pentru ambele parti. O incercare de a scapa de aceasta
constrangere prin inventarea unor arme de mai mare precizie, cu raza de
distrugere mai mica - arme cu raza medie de actiune si apoi
arme tactice sau de lupta, a fost din punct de vedere strategic si
logic imposibil de realizat. Nici unui comandant militar nu ii plac armele care
contamineaza zona in care isi propune sa avanseze si care
mai degraba ar duce la anarhie decat la victorie (anarhia fiind un lucru
ce-i sperie pe comandanti la fel de mult ca si infrangerea); si,
de vreme ce efectul de intimidare al unei arme nucleare mai slabe depinde de
amenintarea de a o folosi pe cea imediat superioara din seria armelor
nucleare, amenintarea de a o folosi
pe cea mai slaba depinde de amenintarea de a o folosi in
ultima instanta pe cea mai mare din serie, ceea ce este exclus.
Dezvoltarea unei serii de arme nucleare nu a eliminat elementul de mistificare
care, desi prezent in toate manevrele politice internationale, era,
in cazul armelor nucleare, prea mare ca sa asigure credibilitate. Armele
nucleare erau menite sa intimideze - dar ele intimidau ambele
parti, deci nu erau suficiente pe plan politic. Un factor de
intimidare are efect politic numai atunci cand poate afecta un echilibru. Armele
nucleare au mentinut statu quo-ul, chiar si atunci cand unul dintre protagonistii
era mult mai slab decat celalalt: aceasta inseamna ca ele au
mentinut dezechilibrul.
Principala caracteristica a armelor nucleare este
capacitatea de a ucide un numar
urias de oameni, dar uciderea acestora nu este un scop in sine (cu
exceptia genocidului), uciderea oamenilor este un mijloc folosit intr-un
scop politic, pentru schimbarea modului de a gandi, a politicii si
actiunilor adversarilor. Datorita armelor nucleare, razboiul
rece a parut o competitie intre doua puteri aproximativ egale,
dar aparentele nu au fost conforme cu realitatea, Statele Unite au fost
intotdeauna mai puternice decat Uniunea Sovietica, nu numai in
privinta armamentului, ci si a resurselor care le dadeau
posibilitatea continua de a-si dezvolta si multiplica armele,
permitandu-le totodata sa suporte costurile acestei curse a
inarmarii. Pretul ridicat pentru producerea si mentinerea
armelor nucleare la o scara internationala a adancit
prapastia dintre cele doua superputeri, pana cand Uniunea
Sovietica, condusa incompetent si corupt a fost silita
sa iasa din aceasta competitie. Inegalitatea dintre cele
doua superputeri a fost atestata de faptul ca Uniunea
Sovietica a fost distrusa de razboiul rece, in timp ce nu s-a
pus niciodata problema ca Statele Unite ar putea avea o soarta
asemanatoare. Sub conducerea lui Stalin si a succesorilor
sai pana la Gorbaciov, Uniunea Sovietica a incercat din
rasputeri sa se modernizeze. Problema nu era daca Statele Unite
puteau continua sa predomine, ci daca o puteau face fara a
suferi pierderi inacceptabile pe toata durata acestui proces.
