Principalele religii ale Indiei pana la aparitia Budismului

Un lucru unanim acceptat de catre majoritatea reprezentantilor istoriei religiilor este acela ca hinduismul adica "doctrina practicata pe malurile Indusului si dincolo de el"[1], ocupa un loc major in concertul marilor religii ale timpului nostru, fie chiar si prin numarul impresionant al adeptilor sai: in jur de patru sute de milioane, numar aflat in continua crestere. Asadar, chiar si luand acest simplu indiciu si tinand seama de obiectia ca bogatia unei religii ar trebui sa fie mai degraba calitativa, totusi trebuie sa tinem seama de teologia Orientului la care Occidentul a visat atata vreme, Orient care nu se defineste atat prin geografia sa caci, unde oare intalnim si sintoismul sau hinduismul ori confucianismul daca nu in Japonia, in China sau in India?

Sub raport religios India intr-adevar este de o larga varietate, varietate care caracterizeaza in general tar si poporul indian, reflectandu-se si in viata religioasa. De aceea nu putem vorbi despre religia Indiei deci la modul singular, ci despre religiile Indiei, fiecare faza de dezvoltare a religiei indiene va deveni apoi o alta religie, aceasta la randul ei avand variate forme sau sisteme si tot atat de multe secte. In ordine cronologica aceste religii sunt: vedismul, brahmanismul, jainismul, budismul si hinduismul. Concret, jainismul si budismul sunt mai degraba doua mari secte sau doua mari diviziuni ivite aproape concomitent in sanul brahmanismului in secolul VI in. Hr., iar cat priveste hinduismul despre care am amintit in treacat mai sus acest este vechea vedica, sistematizata in perioada brahmana si adaptata la noile imprejurari create de cele doua mari secte ivite in cadrul ei anume budismul si jainismul. Iata de ce vom trata foarte succint despre hinduism (vedism) si jainism si vom aduce cateva precizari in plus referitoare la brahmanism, religie din care se va ivi budismul.

a)Chiar daca putem fi derutati de numarul mare de adepti ai hinduismului, totusi trebuie precizat din capul locului ca hinduismul nu acopera intreaga indianitate. Pe de alta part nu trebuie uitat ca foarte multi hindusi (in jur de cincizeci de milioane) sunt cetateni ai Pachistanului, Nepalului, Bangladesului si Indochinei, iar ca o precizare suplimentara vom aminti ca foarte multi emigranti hindusi traiesc in Africa, in Atile si in tot sud-estul Asiei. In plus, literatura, artele plastice si muzica sunt toate impregnate de hinduism, chiar si atunci cand emana din comunitati nehinduse, si de aici poate si tendinta foarte clara a hindusilor de a revendica intreaga indianitate si de a favoriza implicit confuzia foarte prezenta in Occident, aceea de hindus/indian.

Textele sacre hinduse spun ca pamantul stapanit de hindusi este tara aflata la dreapta cand de pe culmea cea mai inalta a Himalayei privesti soarele care rasare, deci hinduismul isi revendica de la origini nationalitatea lui si de aici vedem ca daca ar fi sa-i credem pe ei ar fi suficient sa te fi nascut intr-o familie impamantenita din totdeauna pe acest teritoriu pentru a fi considerat in mod automat hindus. Dar brahmanii nu recunosc nici convertirea strainilor la hinduism dar nici apostazia: brahmanii nu recunosc aderarea indienilor la Islam, crestinism, buddhism si nici respingerea oricarei forme de religie pentru ca acestea nu pot fi decat aberatii trecatoare datorate vremurilor tulburi pe care le traim si slabiciunii naturii umane prea inclinata sa se lase sedusa de prestigiul celor puternici, de aceea India a suportat dominatia suveranilor musulmani timp de sapte secole si pe a imparatilor crestini timp de o suta cincizeci de ani. In ceea ce-i priveste pe aceia care se amagesc ca au fost acceptati ca hindusi, deziluzia lor este crunta daca se vor aventura in India pe Pamant Sfant: nefiind nascuti din parinti indieni ei raman in mod necesar "in afara castelor", iar statutul lor social este deci inferior celui al unui paria.

Demna de remarcat este aluzia precedenta referitoare la caste componente principale ale ideologiei hinduse care ne permite sa dobandim o imagine mai cuprinzatoare a acestui hinduism a carui definitie pare a fi atat de greu de formulat: religie fara intemeietor, dar avand reputatia de traditionala, iata ca ea implica adeziunea la un tip original de societate in care indivizii sunt repartizati in grupuri autonome si ierarhizate. Este cunoscut faptul ca brahmanii se afla in varful scarii, iar Paria in partea cea mai de jos. De fapt acesta este un fenomen comparabil cu acela ce caracteriza societatea antica (greaca sau romana) in care o elita de cetateni traia din munca unei mase de sclavi. Apare totusi observatia ca aceste caste nu au in prezent nimic de a face cu clasele sociale: brahmanii sunt adesea foarte saraci, pe cand oamenii din castele de jos exercita in cea mai mare parte profesiuni foarte lucrative, multi dintre marii industriasi ai Indiei sunt paria. Si aceasta pentru ca sistemul castelor tine in mod exclusiv de religie: apartenenta unui individ anume la un grup social sau altul depinde numai si numai de nasterea sa, iar aceasta se stie, este determinata de meritele acumulate in vietile anterioare. Situarea prezenta intr-un loc sau in altul in ierarhia fiintelor, aparuta ca o consecinta a binelui respectiv raului facut de-a lungul nesfarsitului sir al renasterii, poate fi mai apropiata sau mai indepartata de puritatea absoluta. Brahmanii sunt considerati cei mai imaculati, pe cand paria, aflati la antipodul primilor, sunt considerati de cea mai mare impuritate posibila pentru indusi[2].

Trebuie precizata, referitor la caste, si pozitia marelui reformator Gandhi, caruia, la fel ca si multor altor maestri din trecut si din prezent nu le-a fost prea greu sa vada in "ierarhia castelor" o forma de superstitie: daca o casta se castiga prin merite nu prea se intelege cum prin simpla atingere a unui inferior ar putea sa-l faca pe cineva sa decada la nivelul de paria asa cum sustineau brahmanii. Totusi Gandhi nu recuza principiul insusi al castelor: luptand pentru a promova social castele inferioare, straduindu-se sa-i scoata din ghetourile lor, el totodata lupta impotriva unor forme degenerate ale lui Dharma[3], si nu impotriva acestuia. Hinduismul nu este o religie egalitara, cel putin nu in plan cultic, pentru ca nu exista o liturghie unica, facuta pentru toti, ci o cantitate considerabila de ceremonii adaptate atat destinatarilor (zei sau zeite), cat si oficiantilor (anumite ritualuri sunt rezervate doar femeilor, altele sunt destinate doar brahmanilor, precum si alte ritualuri care pot fi indeplinite doar de paria).

Pe aceeasi linie si casatoria este minutios reglementata. Norma sau cutuma cea mai raspandita este cea a casatoriei in interiorul aceleiasi caste. Incestul este prohibit si se da atentie gradului de rudenie al tinerilor, casatoriti si bineinteles pe langa acestea se tine seama de chestiunea interesului material.

Hinduismul este o Ordine sau mai bine zis este o Traditie, orice atingere a acestei ordini sau al unui element al acesteia poate sa duca la prabusirea intregului edificiu. Ori, nici o autoritate nu vegheaza la mentinerea lui Dharma, adica nu putem vorbi de o biserica indusa si implicit nu exista conducator religios si nici pazitori ai dogmelor si nici macar preoti in sensul propriu al termenului, pentru ca orice hindus poate si chiar trebuie sa indeplineasca ceremoniile cultului. Astfel ca hinduismul este mai degraba o Ortopraxie decat o ortodoxie, recunoasterea unui hindus se face dupa faptul ca actioneaza ca atare. In aceasta ordine de idei Gandhi a spus, definind hinduismul: hinduismul inseamna "respectul acordat vacii", dar tot el a completat formula continuand prin adaosul "si venerarea textelor sacre"[4]. Privind in esenta vom vedea a ceea ce cauta hindusii este eliberarea de orice forma de existenta (inclusiv de cea paradisiaca), el fiind in acelasi timp Traditie, Practica si Scriptura, toate acestea legate in mod armonios.

In concret, prima faza a hinduismului se numeste vedism, de la denumirea cartii sfinte indiene, Veda[5]. Acest cuvant desemneaza trei mari categorii de scrieri: Vedele propriu-zise, care sunt in numar de patru, Brahmanele, castele comentarii la Vede si Sutras, culegeri de precepte si reguli cu privire la ritualul cultului oficial si particular. Conform cercetatorilor sanscritologi aceste Vede au fost scrise aproximativ intre anii 1800 si 800 i. d. Hr. impartirea Vedelor este urmatoarea:

a₁)Rig-Veda sau Veda Imnurilor de lauda, care cuprinde imnuri si rugaciuni de invocare catre zei mai ales cu prilejul sacrificiilor, cuprinde 1020 de imnuri in 10 carti. Sunt celebre indeosebi "Imnul Creatiei" si "Poemul filosofic" in care se vorbeste despre originea lucrurilor. Valoarea imnurilor este foarte mare pentru ca cuprinde caracterizari ale zeilor principali si date cu privire la modul in care se executa sacrificiul.

a₂)Sama-Veda sau "Veda Cantecelor", in care sunt cuprinse textele cantecelor executate cu prilejul aducerii de sacrificii. Melodiile acestor cantece au fost transmise prin viu grai si foarte tarziu au fost puse pe note muzicale.

a₃)Yajur-Veda (Veda formulelor sacrificiale) este un fel de manual sau de ghid mai bine zis care contine formule si instructiuni pentru savarsirea sacrificiului. Redactarea este in ce mai mare parte in proza.

a₄)Atharva-Veda este denumirea folosita pentru a desemna Veda preotilor mistici ai focului care, conform traditiei, ar fi compus aceasta carte. Ea cuprinde formule magice, exorcisme, descantece compuse pentru a servi diferitele nevoi ale credinciosilor. Cartea este redactata mai tarziu decat Rig-Veda si contine fragmente din aceasta. Importanta ei este imensa pentru cunoasterea vietii sociale a indienilor cuprinzand ritualuri savarsite la nastere, la moarte sau la sacrificiile particulare. Fiecare din aceste ansambluri are o destinatie particulara precisa, in sensul ca este apanajul unuia dintre cei patru preoti principali, necesari pentru celebrarea sacrificiilor solemne: invocatorul care recita texte din Rig-Veda, diaconul care utilizeaza Yajur-Veda, cantorul ale carui cantari sunt consemnate in Sama-Veda si supraveghetorul liturghiei (preotul brahman) a carui stiinta se intemeiaza pe Atharva-Veda. Trebuie spus totusi ca nenumarate sunt pasajele comune celor patru Veda si ca cele ramase "originale" se completeaza unele pe altele. Tot o precizare importanta este si aceea ca brahmanii fac deosebire clara intre versuri si proza, versurile fiind Sacrul prin excelenta (intruparea in limbaj uman a lui brahman)[6], detinand esentialul eficacitatii magice a Vedei, considerata a fi partea cea mai buna a puterii sale mistice. Iar proza este un comentariu, o exegeza a versurilor sau o hermeneutica a Sacrului, deci poezia este mai incarcata de eficacitate magica decat proza.

Proiect: Geopolitica - definirea geopoliticii Lucrare: Viitorul geopolitic al Rusiei

b)Brahmanele si Sutras, desi sunt posterioare Vedelor, ne ajuta sa intelegem mai bine religia vedica. Ele sunt foarte voluminoase, comentand fiecare gest, nu doar ritualul propriu-zis, ci si cuvintele pronuntate in cursul ceremoniilor. De asemenea Avesta, cartea sacra a iranienilor, arunca lumina asupra unor locuri din Vede, deoarece stramosii iranienilor si ai indienilor au trait multa vreme impreuna[7].

Inca din timpuri stravechi indienii aveau divinitati distincte, grupate pe categorii, dar prezentarea panteonului vedic este un lucru anevoios, deoarece in literatura vedica nu exista istorisiri amanuntite despre zei din care sa putem deduce limpede fizionomia acestora. Apoi, lunga perioada temporala in care s-au format Vedele a facut ca fizionomia zeilor sa se schimbe de la o epoca la alta. Insasi natura ca si atributele fiecarui zeu in parte nu sunt bine definite, atribuindu-se deseori unui zeu insusirile altui zeu. La modul general insa zeii sunt conceputi ca si personificari ale fortelor naturii. Vorbim deci despre o religie cosmica in care functioneaza principiul analogiei: "ceea ce se afla jos este la fel cu ceea ce se afla sus". Nu este vorba de o identitate in sensul propriu al cuvantului, ci mai degraba de o reflectare, de o imagine: societatea umana trebuie sa fie organizata "la fel" cu aceea a zeilor: omul poarta chipul divinitatii si totodata structura intima Substantei primordiale. Astfel, liturghia celebrata pe pamant este justificata prin cea pe care zeii o celebreaza in lumea cea de sus. Sacrificiul divin si sacrificiul terestru isi raspund, sunt ca doua fete ale unui singur si unic cult celebrat in mod etern (pentru indieni etern inseamna pe durata ciclului cosmic). Astfel, ideea predominanta care domina viata religioasa vedica este acea ca universul apare in ansamblul sau ca o alcatuire bine organizata a elementelor care desigur sunt autonome, insa neavand o alta ratiune de a fi decat aceea a rolului jucat in interiorul acestei structuri fundamentale.

Ordinea universala este perceputa de brahmani atat ca energie ce actioneaza, cat si ca rezultat al acestei actiuni. Exista imnuri din Rig-Veda care merg chiar pana la a vorbi de un Artizan Universal (Visvakarman: "cel ce a facut totul"), dar aceasta viziune este doar in aparenta monoteista pentru ca zeul despre care vorbesc imnurile si anume Varuna corespunde mai curand lui Vulcan/Hefaistos, functia sa principala fiind aceea de a fauri armele pentru ceilalti zei sau de a le construi vehicule. El este un faurar, un rotar eventual dulgher (el ciopleste stalpul cosmic ce impiedica Cerul sa se prabuseasca) mai degraba decat un demiurg. Rig-Veda imparte zeii principali in trei grupe de cate unsprezece zei, prin urmare fiind in total treizeci si trei de zei principali. Impartirea aceasta in grupe este facuta dupa locul in care se considera ca se afla sediul fiecarui zeu: in cer, in atmosfera sau pe pamant, si deci vor fi zei ceresti, zei atmosferici si zei pamantesti. Vom indica numai cativa dintre cei mai importanti: ca zei ceresti primul era Dyaus, cerul insusi si tatal intregului univers. Personificari sau inchipuiri ale acestuia sunt doua: uneori era prezentat a un taur rosu care munceste, iar alteori ca un cal negru acoperit cu margaritare si reprezentand cerul nocturn acoperit cu stele. Insa importanta lui in cult era una secundara. Mult mai important era Varuna, zeul ordinii universale, printul zeilor, printre calitatile lui enumeram atotstiinta, providenta, pedepsea pe cei pacatosi, dar era milostiv cu cei ce se pocaiesc. Ca zeu al marilor si apelor in general Varuna era reprezentat cu o ghirlanda de flori de lotus pe cap, cu un bici in mana si calarind pe un crocodil care iesea dintr-o apa in fundul careia pacatosii pedepsiti erau legati strans cu ajutorul unor serpi lungi.

Impreuna cu Varuna era invocat zeul Mitra, zeul stralucitor al luminii de zi, uneori soarele insusi. Apoi un alt zeu era Visnu sau zeul soare care strabate zilnic bolta cereasca facand numai trei pasi, acesta era un zeu de o importanta secundara, iar ca zei atmosferici amintim pe Indra, zeu al furtunii, violent si razboinic inca de la nasterea sa. Indra era eroul unor mari ispravi care-l faceau iubit de catre popor, adesea el bea multa Soma[8], se imbata, devenea imoral si furios.

Tot un zeu al furtunii era si Rudra, divinitate rea, primejdioasa, ce-si avea locuinta in muntii si padurile din nordul tarii de unde navalea impreuna cu bandele sale asupra oamenilor producandu-le acestora tot felul de nenorociri.

Printre zeii pamantesti se numara Prithini sau pamantul mama cu o importanta mica in vedism. In schimb, zeul Agni zeu al focului socotit cel mai de seama dintre zeii pamantesti era reprezentat ca un zeu frumos, stralucitor ca soarele, cu barba rosie si cu parul arzand in flacari ce se inalta pana la cer. Ca o importanta a acestui zeu amintim ca in Rig-Veda ii sunt inchinate doua sute de imnuri intre care primul si ultimul imn.

Considerand ca am atins punctele esentiale ale vedismului, vom enumera foarte pe scurt cateva repere ale Jainismului urmand a incheia cu Brahmanismul.

b)Jainismul isi revendica numele de la radacina jina care inseamna invingator. Intemeietorul acestei secte este Vardhamana, supranumit si Mahavira (marele erou) care a trait intre anii 549-477 in. Hr., fiind bogat la treizeci de ani pierzandu-si parintii, renunta la avere si incepu a se supune la aspre mortificari. Rataci prin Bengalul Occidental cautand prin asceza si meditatie marea taina a atotstiintei si eliberarii. Dupa doisprezece ani de truda aflat sub un arbore el isi atinge scopul si incepe propovaduirea noii invataturi. Dupa aproape treizeci de ani de propovaduire Mahavira moare in cancelaria regelui Hastipala, intrand, dupa traditie, in Nirvana

Mahavira predicand gol arata ca sunt trei conditii pentru a ajunge la eliberarea finala: dreapta credinta, dreapta cunoastere, dreapta purtare, acestea fiind cele trei giuvaere ale Jainismului.

Dreapta credinta se refera la cunoasterea lui Mahavira ca invatator si la recunoasterea invataturii lui ce a biruit piedicile care stau in calea eliberarii finale. Dreapta cunoastere fiind de doua feluri, directa si indirecta, ne infatiseaza un intreg sistem de metafizica ale carui radacini sunt infipte adanc in cugetarea indiana. Iar dreapta purtare cea care rezuma morala jainista are la temelie ideea de Karman, care impiedica sufletul sa cunoasca adevarul, fiind o substanta materiala fluidica. Deci viata pentru o e o continua suferinta care se sfarseste odata cu eliberarea de karman. Pentru a te elibera de karman trebuie urmate cinci comandamente morale: abtinerea de la omorarea cu intentie a oricarui fel de fiinta vie[9], abtinerea de la minciuna, abtinerea de la furt, castitatea si dezlipirea sau mai bine zis neatasarea de bunurile materiale. Aceste precepte morale sunt insotite de tot felul de mortificari mai ales in randul calugarilor jainisti.

c)Brahmanismul reprezinta a doua faza a religiei indiene, fiindu-i alocat intervalul de timp dintre epoca vedica si aparitia budismului. Brahmanismul este o creatie a preotilor ce-i poarta numele si care au cautat sa sistematizeze religia vedica. Prin urmare el nu este o religie noua, ci doar aceeasi religie vedica ajunsa la conceptii religioase noi si deosebite de cele din vedism. Originea lui izvoraste din credinta ca jertfele sunt absolut necesare, ca ele trebuie savarsite intr-un ciclu recurent pentru a se mentine ordinea din univers si din sanul societatii. Intreaga ideologie a hinduismului sacerdotal este cuprinsa in textele Brahmanas (explicatii, texte ce sunt comentarii la cel patru Vede). Vedele nu cuprindeau explicatii de natura sa lamureasca legatura dintre imnurile cantate de preoti sau formulele pronuntate de ei si diferitele gesturi randuite de ritualul sacrificiilor. Trebuie spus ca brahmanii vin sa precizeze toate acestea dar in plus speculeaza si asupra fiecarui verset din Vede, folosindu-se de interpretari alegorice si mistice. Ecourile ametitoarelor speculatii filosofico-religioase ale preotilor si ale reprezentantilor nobilimii indiene din acea vreme se resimt la fiecare pas in filozofia religioasa a Budismului.

In vastele comentarii ale Vedelor numite Brahmane si mai precis sau cu precadere in partile acestor comentarii numite Upanisade preotii indieni, brahmanii si reprezentantii castei regilor si razboinicilor au dezbatut cu indrazneala dificilele probleme privind fiinta si originea zeilor, originea lumii, natura sufletului omenesc si raporturile acestuia cu materia si mai ales problema fiintei absolute si a mantuirii. "Brahmanele contin fiecare cate o sectie numita Aranyakas"[10] (cugetari in padure), cugetari ale credinciosilor retrasi in padure pentru o meditatie solitara. Aceasta sectie Aranyakas dezvolta spiritul mistic din Brahmanas si trateaza despre intelesul mistic al sacrificiului si al ceremoniilor in general, despre creatie etc.

La randul ei fiecare Aranyakas are o parte numita Upanisada sau invatatura secreta destinata sa fie cunoscuta numai de un numar restrans de discipoli. Textele silvane subliniaza necesitatea savarsirii sacrificiului spiritual "printr-un act de traire ascetica si concentrare meditativa realizandu-se astfel cunoasterea adevaratului sens al vietii"[11]. Aici mai ales isi da frau liber speculatia teologica punandu-si marile probleme filosofico-metafizico-teologice: originea lumii, fiinta si atributele zeilor, natura sufletului omenesc si raporturile sale cu sufletul divin si cu materia. In ultima instanta aceasta speculatie teologico-filosofica ajunge la un idealism pur mai precis la reducerea intregii realitati la absolut.

Pe langa aceste scrieri mai exista o categorie de scrieri care au aproape aceeasi valoare si care formeaza traditia cum ar fi asa-numitele Sūtras (fir conducator), adica niste manuale ce cuprind invatamintele traditionale cu privire la cult si la viata morala.

Panteonul Vedic ramane, in linii mari neschimbat si in brahmanism cu precizarea ca zeii iau infatisari antropomorfice accentuate. Daca unele divinitati isi pierd din importanta sau decad, altora le creste prestigiul si cultul, dar, in general, divinitatile toate palesc in fata unei divinitati noi a carei natura pare greu de definit si care ni se infatiseaza ca fiinta suprema numita cand Prajapati (stapanul creaturilor), cand Purusa (omul), cand Brahma. In limbaj religios brahman inseamna rugaciune, dar ce este fiinta absoluta Brahma? "Pentru preotii brahmani el era la inceput puterea sacrificiala"[12]. Aceasta putere n-a ramas pentru ei un simplu mijloc de comunicare cu zeii, ci avand puteri extraordinare, ea a ajuns sa fie considerata ca fiind insasi puterea creatoare a universului, principiul universal , absolutul in care brahmanii cautau sa se cufunde prin meditatii. In filozofie brahman este substratul initial absolut, atotputernic, atotprezent si, spre deosebire de crestinism, impersonal ca insasi esenta universului. Dupa unii el ar fi "sufletul lumii in care se vor topi toate sufletele individuale" . El ramane singura realitate adevarata. Tot ceea ce vedem in jurul nostru nu sunt decat manifestari temporale si finite ale lui Brahman si ca atare sunt ireale. Brahma este una cu lumea care emana din el, fiind in acest caz si o divinitate personala de genul masculin care umple lumea si lumea se cuprinde in el. desi imobil el misca totul si se risipeste in fiecare particica a lumii. Din cele tratate mai sus este imperios necesar sa facem distinctia intre Brahma ca principiu metafizic suprem, impersonal, de genul neutru si acelasi Brahma de aceasta data insa zeu al Panteonului vedic aflat la genul masculin, fiind fiinta personala.

Filozofia Brahmana a speculat in chip stralucit si staruitor asupra originii lumii. Inca din literatura vedica apar o serie de mituri cosmogonice care l-au influentat si pe poetul Mihai Eminescu in Scrisoarea I[14]. Un astfel de mit ar fi mitul referitor la haosul primordial din care a iesit lumea. Fiinta ia nastere din nefiinta prin puterea caldurii ascetice insotita de puteri magice creatoare. Legatura dintre nefiinta si fiinta este facuta de iubire: iubirea oarba, inconstienta sta la temelia lumii constiente, ea fiind prima samanta a inteligentei.

Tot o problema importanta este aceea a originii sufletului si a mantuirii. Daca in Brahmane fiinta lumii se confunda cu Brahma (principiu unic concretizat prin rugaciunea sacrificiala ridicata la rangul de principiu universal si putere creatoare a universului) in Upanisade ideea de Brahma e inlocuita cu cea de Atman. Realitatea ce ne inconjoara nu este decat un vis sau o necesara cunoastere a adevaratei esente a vietii (a lui Brahman) si a identitatii fiintiale a sufletului omenesc (atman) cu aceasta realitate ultima. La aceasta cunoastere eliberatoare se ajunge printr-o serie de exercitii psiho-fizice care duc la o stare de transa in care constiinta existentei individuale este subminata prin identificarea cu Brahman. Aceste exercitii psiho-fizice poarta numele de yoga.

Practicantul cufundarii in adancul propriului sau suflet, yoghinul, ajunge la cunoasterea marelui adevar care postuleaza ca esenta ultima a intregii existente este de natura spirituala si implicit ca propriul sau sufleteste de aceeasi natura spirituala cu marele Tot, adica cu Atman. Acesta este singura realitate a lumii si totodata marea descoperire pe care o face yoghinul strigand plin de bucurie "tat tvam asi" (tu esti acesta, adica tu esti Atman).

In aceasta descoperire si deci in cunoastere consta mantuirea in Brahmanism, si cine ajunge la aceasta se elibereaza de lanturile lumii, singura lui dorinta si suprema fericire fiind odihnirea in Brahma. Moartea reprezinta aici suprema eliberare, desprinderea de ultimele legaturi cu lucrurile din lume si fericita cufundare definitiva in Brahma.

Din pacate nu oricine ajunge intr-o singura viata la suprema fericire. Marea majoritate a oamenilor trebuie sa treaca, asa cum arata cartea "legea lui Manu", printr-un lung sir de vieti succesive in care se purifica necontenit, de la demoni, apoi animale inferioare pentru a ajunge la om. "Samsara" sau reincarnarea face, datorita faptelor bune, posibila inaintarea spre iluminare. Datorita karmei (faptei bune) sufletul se poate naste intr-o pozitie superioara celei anterioare chiar si in ordinea castelor pentru ca apoi dupa un popas in tagma brahmanilor sa poata spune "Eu sunt brahman".

Toate legile sociale religioase si morale sunt cuprinse in legea brahmana (Dharma). Aceasta lege arata ca dintre cele patru caste cea mai privilegiata este cea a brahmanilor, ea fiind in centrul vietii politice si religioase, economice si culturale din India. Viata brahmanului de la nastere pana la mormant trebuie sa urmeze legea care prevede: studii, care se incheie cu o baie solemna, dupa care tanarul aduce primul sau sacrificiu, apoi se casatoreste pentru a avea urmasi. El trebuie sa implineasca zilnic cinci mari datorii: sa ofere lui Brahma o lectura pioasa, stramosilor apa si alimente, zeilor jertfe arse in focul domestic, animalelor hrana si oamenilor ospitalitate.

Spre sfarsitul vietii brahmanul se retrage in padure, luand cu sine focul sacru si sotia.

Cand isi simte aproape moartea, brahmanul trebuie sa paraseasca totul, sa renunte la familie, sa-si petreaca ultimele zile ratacind din loc in loc, dormind pe unde se intampla si cersindu-si hrana. El nu mai aduce sacrificii acum, ci asteapta clipa intrarii in Brahma, lasandu-se practic sa moara de foame si de osteneala. In felul acesta si-a implinit complet datoria fata de legea brahmana.

Cu aceasta memorabila descriere facuta de catre diaconul profesor Emilian Vasilescu in cartea sa "Istoria Religiilor" incheiem scurta noastra disertatie despre religiile premergatoare aparitiei budismului.