Prima epoca a fierului (Hallstatt) (cca. 1200/1150 - 450/400 i.Hr.)

Prima epoca a fierului (Hallstatt) (cca. 1200/1150 - 450/400 i.Hr.)

1. Caracterizare generala a epocii

C.Thomson a pus la punct sistemul tripartit a periodizarii preistoriei; care ulterior a fost inbunatatit. In 1874, un alt savant, Hans Hildebrand a impartit epoca fierului in doua perioade distincte din punct de vedere cultural si cronologic:

prima perioada mai veche era numita Hallstatt (denumita astfel dupa localitatea eponima din Austria superioara);

cea de a doua etapa a fost numita La Tène (nume atribuit dupa o asezare de tip oppidum de pe malul lacului Neuchatele din Elvetia (asezare celtica).

Aceste denumiri s-au generalizat si prezentat cele doua etape ale epocii fierului din intreaga Europa.

La inceputul secolului al XX - lea, Paul Reinecke a impartit prima epoca a fierului in patru faze pe care le-a notat cu A, B, C si D, sistem care a fost imbunatatit de opera remarcabila a lui Heiman Mullen Carpe (adauga cronologie de contact pentru regiunea Europei Centrale).

Initial epoca fierului, ca si cea a bronzului, a fost definita pe baza unor criterii strict fenomenologice si anume e vorba de fenomenul cauzat de inventarea si raspandirea metalurgiei fierului, insa aceasta conceptie, strict fenomenologica, s-a dovedit improprie pentru delimitarea epocii fierului; inlocuirea bronzului cu noul metal nu s-a produs peste tot in acelasi timp, acest fenomen desfasurandu-se treptat. De aici isi fac aparitia o serie de nepotriviri de perioade cronologice dintre diferite regiuni ale Europei.

In cadrul Europei, Hallstattul se restrange la fazele Hallstatt B3, eventual Hallstatt C-D in cronologia lui Paul Reinecke; Hallstatt A nu apartine epocii fierului.

Pe teritoriul Romaniei, dimpotriva, constatam ca aceste evenimente se fac prezente dupa Hallstatt A. Cu alte cuvinte, cronologia si periodizarea nu corespund realitatilor arheologice din spatiul carpato-dunarean; epoca bronzului a beneficiat de o organizare tripartita conform careia se distinge un Hallstatt timpuriu (Hallstatt A si B conform cronologiei lui Paul Reinecke), apoi o perioada mijlocie (Hallstattul C) si o perioada finala (Hallstatt D).

Doar Hallstatt B final si Hallstatt C si D sunt contemporane cu cultura din centrul Europei (purtatorii culturii campurilor cu urne, pe baza carora va lua nastere si cultura Hallstattiana).

Aceasta periodizare s-a generalizat in cercurile arheologilor romani fara insa sa existe un consens in ceea ce priveste continutul si limitele cronologice ale celor trei faze mentionate. Hallstattul timpuriu are doua perceptii: 1. cum ca ar putea fi o etapa de tranzitie de la epoca bronzului la epoca fierului; 2. ori o etapa finala a bronzului (in special clujenii sustin aceasta idee).

In ceea ce priveste Hallstattul mijlociu acesta a fost echivalat cu cultura Basarabi, iar Hallstattul tarziu echivalat culturii Postbasarabi, care fac trecerea spre epoca La Tène. Avand in vedere schema periodizarii, in datele cronologiei absolute putem spune ca:

o      Hallstattul timpuriu este cuprins intre 1200/1150 - 850/800 i.Hr.;

o      Hallstattul mijlociu cuprins intre 850/800 - 650 i.Hr.;

o      Hallstattul Tarziu inceputul este conditionat de structurile culturii Basarabi si inceputul necropolelor de tip Ferigile 650 - 450/400 i.Hr..

2. Hallstatt-ul timpuriu (A si B)

Culturi caracteristice

Cultura Gava-Holihrady. Este denumita astfel dupa statiunea Gava din Ungaria si statiunea Holihrady din Ucraina Transcarpatica. Cultura a fost definita in 1857 de Amelia Moszolics pentru zona ungara, pe baza mormintelor de incineratie descoperite la Gava, pentru ca mai tarziu aceste indicii sa apara si in zonele transcarpatice si intracarpatice, cunoscute aici sub denumirea de Cultura Holihrady. Ulterior, Galina Smirnova (savanta care s-a ocupat de cercetarea acestei culturi in Ucraina), a observat trasaturile comune celor doua culturi (Gava in Ungaria si Holihrady in Ucraina) si propune unirea lor sub numele de Cultura Gava-Holihrady.

Aria de raspandire initiala a cuprins bazinul superior si partial bazinul mijlociu al Tisei (nord-estul Ungariei), nord estul Ucrainei si Ucraina transcarpatica. Ulterior s-a extins spre bazinul inferior al Tisei si spre nord-vestul Romaniei, ajungand pana in sud-vestul Romaniei, apoi s-a extins spre regiunea subcarpatica a Ucrainei si in podisul Sucevei (aici se individualizeaza aspectul Granicesti al Culturii Gava-Holihrady).

Asezarile specifice acestei culturi sunt de doua tipuri: intalnim atat asezari deschise (asezari nefortificate), cat si asezari fortificate cu val, sant si palisada asa cum sunt cele descoperite la: Teleag, Sighet, Sighetul Marmatiei, Dej, Ciceu Corabia, Tusnad, Bazna, Preotesti (Moldova pe valea Siretului).

Locuintele sunt fie la suprefata solului, fie partial adancite, in interior fiind prevazute cu vetre, cuptoare amenajate foarte minutios.

Ceramica este caracterizata printr-o mare diversitate de forme si elemente decorative, cum sunt si vasele de forma bitronconica (vase pantacoase) cu gatul inalt, unele de culoare neagra si foarte lustruite, iar interiorul de culoare rosie.

Pentru faza mai veche a evolutiei culturii, avem amforele cu gat lung si cu proeminente hipertrofiate pe umar.

Decorul caracteristic pentru aceasta ceramica este cel canelat si pliseurile la care se adauga si decorul incizat/striat. Cultura Gava-Holihrady, impreuna cu alte culturi, contribuie la conturarea orizontului ceramicii canelate.

Uneltele sunt din piatra: cutite, varfuri de sageti, razuitoare; obiecte din os si corn, bronz si in numar mai mic obiecte din fier.

Economia, principala ocupatie o constituie cresterea animalelor si agricultura; animalele crescute: bovinele, ovinele si porcinele (Valentin Vasiliev) Granicesti. Se cultiva grau, dar si orz si mei.

Ritul funerar era incineratia in necropole plane cu resturile cinerare depuse in urne. O exceptie de la aceasta regula funerara o reprezinta necropola de la Volovat (Suceava), o necropola tumulara a caror morminte se afla in interiorul mormintelor sapate anterior. Aceasta particularitate a tumulilor de la Volovat par a fi morminte familiare (apartinand familiilor).

In ceea ce priveste geneza, lucrurile sunt discutate inca, dar se considera ca la ea au contribuit cel putin trei factori si anume: culturile locale din epoca bronzului (de tipul celor Otomani, Suciu de Sus, Piliny din Ungaria, peste acest fond local s-au suprapus elemente Cruceni-Belegis si elemente ale culturii campurilor de urne din Europa Centrala patrunse spre est). La acestea s-a adaugat si un al treilea element venit dinspre Cehaluti, Igrita si Lapus.

Un consens nu exista nici in ceea ce priveste perioada in care evolueaza aceasta cultura, ea are o evolutie diferita in functie de regiune, astfel in anumite regiuni ea evolueaza de-a lungul a trei faze, iar in alte teritorii in doua faze. Indiferent, insa de perioada adoptata se pare ca, cel putin in unele regiuni, cultura Gava-Holihrady dureaza pana in Hallstattul B3 (podisul Sucevei), sau pana chiar la inceputul Hallstattului mijlociu in jumatatea nordica a Transilvaniei.

Orizontul cu ceramica canelata din sud-vestul Romaniei. Cuprinde mai multe grupuri culturale care au ca elemente comune ceramica decorata prin tehnica canelurii; sunt localizate in Banat, in regiunea de sud-estica a Romaniei (Oltenia, Banatul sarbesc, nord-estul Ungariei). Aceste grupuri sunt esentiale pentru evolutia in sens hallstattian a unor grupuri si culturi locale din bronzul mijlociu si tarziu.

Grupul Susani. Se constituie in nordul Banatului (Zona piemontana). Pe fondul grupului Balta Sarata din bronzul tarziu la care contribuie grupul Ignita (Crisana). Cea mai reprezentativa descoperire apartinand acestui grup cultural este marele tumul de la Susani cu un inventar ceramic impresionant, intratat de numeros incat s-a putut realiza si definirea culturala a acestui grup.

Din punc de vedere cronologic, grupul Susani este contemporan cu faza tarzie a evolutiei culturii Gava, elemente de tip Ignita participa la geneza acestei culturi.

(Marian Guma, Epoca timpurie a fierului in sud-vestul Romaniei)

Grupul Bogda. Este prezent in vestul si nord-vestul Banatului si nord-estul Voivodinei. Ca si in cazul grupului Susani, denumirea grupului Bogda provine de la o necropola plana de incineratie iar resturile crematiei sunt depuse in urne.

Eseu: Letonia - asezare si limite, mediul Natural, potentialul uman, economia Eseu: Viitorul geopolitic al Rusiei

Diferanta intre cultura Susani si cultura Bogda o reprezinta geneza, cultura Bogda ia nastere pe fondul Cucuteni-Belegis. Cele doua grupari sunt contemporane. Pe acelasi fond Cucuteni-Belegis s-a format si grupul Ticvaniu Mare- Karaburma III ilustrat prin complexe funerare si depozite, nefiind inca cunoscute asezari din aria acestui grup cultural.

Ceramica acestui grup este caracterizata de vase bitronconice de culoare bruna sau bruna-neagra, lustruita; strachini, cesti cu torti suprainaltate.

Aria de raspandire: sud-vestul Banatului si limita vestica a piemontului banatean (forma de relief situata la contactul unor munti cu o campie sau cu o depresiune, formata prin acumularea depunerilor aduse de apele curgatoare la schimbarea de panta); (se intinde in sudul Voivodinei).

Marian Guma - elementele de tip Ticvaniu Mare-Karaburma III se deplaseaza la est pe linia Dunarii, ajungand in spatiul est-carpatic unde contribuie la formarea culturii Corlateni.

Prelegerea 13_101.2008

In zona Dunarii din sudul Banatului si al Olteniei, nord-estul Serbiei si nord-vestul Bulgariei, apar mai multe grupuri culturale cu ceramica canelata inrudite intre ele a caror geneza poate fi pusa pe fondul culturii Garla Mare la care se adauga si o componenta Cruceni-Belegis, dand nastere astfel la grupul cultural, mai recent denumit, Moldova Noua si Hinova, ilustrate in special prin prezenta monumentelor funerare.

Ceramica specifica acestui grup cultural este reprezentata de vase de forma bitronconica de culoare brun-neagra cu peretii lustruiti, decorati cu caneluri si fatete la care se adauga apoi strachini, cesti, castroane, etc.

Evolutia acestui grup cultural, cu statiuni in localitatile: Susani, Ticvaniu Mare va fi intrerupta de venirea purtatorilor culturii Gava, fapt ce se intampla an Hallstatt B1, asa cum sugereaza si asezarile de la Remetea Mare sau cea de la Vradia.

La randul ei, evolutia culturii Gava va fi intrerupta de patrunderea purtatorilor culturii Gornea-Kalakača, fenomen ce se petrece la sfarsitul secolului al X -lea i.Hr.

Acest grup (Gornea-Kalakača), isi va continua existenta pana la inceputul secolului al VIII -lea i.Hr. cand intervin purtatorii complexului Basarabi.

Alaturi de gruupul cultural Susani-Hinova-Moldova Noua, in sud si sud-vest apar si o serie de descoperiri de tip Virtop si Balta Verde (Oltenia).

Cultura Corlateni-Chisinau. Aceasta cultura a fost definita pe baza cercetarilor efectuate la Corlateni, Trusesti, Andrieseni, Candesti (Romania), Chisinau si Lukasevka (Basarabia). Aria sa de raspandire cuprinde regiunea de dealuri si silvostepa dintre Carpatii Orientali si bazinul Nistrului cu exceptia partii nordice, ocupata, probabil, de purtatorii aspectului Granicesti al grupului cultural Gava-Holigravi.

Asezarile sunt in general deschise, dar sunt prezente si asezari fortificate cu val de pamant, sant si palisada, asa cum sunt cele de la Candesti.

Locuintele sunt in marea majoritate reprezentate de constructii usoare de suprafata, dar care prezinta la interior vetre si chiar cuptoare.

Ritul funerar specific este incineratia in urne in morminte plane (Cotu Mori, judetul Iasi etc.).

Ceramica este caracterizata, ca si ceramica culturii inrudite, prin vase de forma bitronconica cu protome duble, indreptate in jos si in sus, decorate cu caneluri oblice. Pe langa acestea, mai apar si alte forme functionale, cum sunt cestile si strachinile.

Uneltele si armele sunt reprezentate de ciocane, topoare-ciocan, varfuri de sageti din piatra si silex, unelte din os, corn si metal.

In ceea ce priveste economia comunitatilor de tip Corlateni-Chisinau, predomina cresterea animalelor, dar si practicarea agriculturii, lucru ce se observa si in inventarul uneltelor mai sus amintit.

Cat priveste originea acestei culturi, momentan nu exista o opinie aceptata de toti cercetatorii, constituit pe fondul local al Bronzului tarziu, dar nu este exclus ca o deplasare de populatii de tip Tigvaniu Mare- Karaburma III pe linia Dunarii pana in sudul Moldovei asa cum par sa demonstreze o serie de descoperiri din lunca Dunarii si in plus, inrudirea ceramicii celor doua manifestari culturale; teorie sustinuta si de Marian Guma.

Evolutia culturii Corlateni-Chisinau se realizeaza pe parcursul a 3 faze, desi nici definirea acestora nu este pe deplin conturata.

Sfarsitul acestei culturi in jurul secolului al IX -lea i.Hr. cand are loc expansiunea in Moldova si Basarabia a grupului cultural Cozia-Brad si Saharna-Solonceni care apartin complexului hallstattian cu ceramica incizata si imprimata, care patrunde pe teritoriul tarii noastre.

Pe teritoriul Romaniei au fost diferentiate mai multe culturi si grupuri culturale care apartin acestui complex: Babadag, Insula Banului, cultura Cozia-Brad, grupul Tamaoani (sudul Moldovei, nord-estul Munteniei si nord-vestul Dobrogei), iar in Basarabia: cultura Saharna-Solonceni, grupul Psenincevo.

Cea mai temeinic cercetata cultura este cultura Babadag. Descoperitorul si cercetatorul acesteia este Sebastian Morintz, care in anul 1964 o defineste astfel si stabileste etapele de evolutie.

Geneza acestei culturi nu este pe deplin elucidata, se pare ca aceasta cultura are origini in grupul Tamaoani sau Prebabadag, care contin si elemente specifice fazei Babadag I. Acest grup cultural se plaseaza din punct de vedere cronologic in intervalul de timp corespunzator structurilor de locuit de tip Corlateni din asezarea de la Candesti si inceputul culturiii Babadag. (Attila László este cel care utilizeaza termenul de Prebabadag)

Aria de raspandire initiala este sudul Moldovei, nord-estul Munteniei si nordul Dobrogei (Tamaoani), ulterior, in faza II, se extinde in toata Dobrogea, Muntenia pana in Valea Mostistei. Ceramica cuprinde formele functionale: cesti cu una sau doua torti, oale pantecoase cu gat inalt, strachini.

Decorul initial utilizat este decorul incizat, cercurile cu tangente, iar in faza a II -a apare si decorul imprimat.

Faza Babadag III are o evolutie destul de indelungata (secolele VIII - VII i.Hr.) subetapele III A si III B. De-a lungul evolutiei acestei culturi, aria de raspandire va suferi transformari, astfel, daca in subetapa III A, ea ramane neschimbata, in subetapa III B aria se va restrange datorita patrunderii in estul Munteniei precum si in centrul si sudul Moldovei a purtatorilor culturii Basarabi. Astfel, elementele acestei culturi vor dainuii inclusiv in Hallstatt-ul mijlociu.

Acest sincronism cultural: Babadag III final-Basarabi este vizibil in statiunea eponima de la Basarabi.

3. Hallstatt-ul mijlociu

(cca. 850/800 - 650 i.Hr.)

Aceasta perioada este caracterizata pe teritoriul tarii noastre de  evolutia si dezvoltarea culturii Basarabi.

Aceasta cultura este rezultatul celei mai complexe sinteze si tot odata o etapa a evolutiei organice a fenomenului local hallstattian, la care se adauga puternice influente culturale exercitate dinspre sud si sud-vest.

Interesant pentru aceasta cultura este reaparitia unor elemente de decor tipice pentru culturile Bronzului mijlociu, ceea ce ar fi inca un argument in favoarea continuitatii fondului cultural autohton.

Spre deosebire de Hallstatt-ul timpuriu, caracterizat printr-o puternica fragmentare a ariilor culturale, cultura Basarabi se prezinta ca o mare unitate culturala si spirituala a populatiei din aceasta regiune.

Aria de raspandire a culturii Basarabi: Banat, Voivodina, Serbia (Valea Moravei), in nord bazinul Muresului, in sud ea se intinde si in spatiul dintre Dunare si Balcani. Intinsa pe o arie geografica asa mare, cultura prezinta o serie de variante regionale, dar cu toate acestea unitatea culturala materiala este foarte puternica, lucru vizibil in special in ceramica caracteristica acestei culturi.

Ceramica este reprezentata de un repertoriu de forme deosebit de bogat, iar decorurile sunt realizate printr-o multitudine de tehnici si motive (geometrice, spiralo-meandrice, crucea de Malta, pasarile acvatice, calul si chiar reprezentari antropomorfe).

Asezarile sunt in general deschise, dar sunt prezente si asezari fortificate, cele din urma depistate mai recent. Situate in pozitii dominante, in special, pe terasele mai inalte ale raurilor si in general de forma rasfirata. Au fost identificate si asa numite salase, ceea ce denota specificul pastoral al acestor populatii. Asezari intarite au fost descoperite la Remetea-Poganici, Vasika (Banatul sarbesc), Zidova, Popesti (Giurgiu), Poiana (Galati) si la Teleac.

Structura economica a comunitatilor de tip Basarabi nu se deosebeste de cea Babadag, agricultura si cresterea animalelor avea o pondere aproape egala, probabil activitatea pastorala avea o pondere mai insemata.

Locuintele erau preponderent de suprafata, dar apar si bordee. Din punct de vedere al ocupatiei,  in perioada de evolutie culturii Basarabi se constata o intensificare a metalurgiei fierului, astfel armele din bronz dispar si sunt inlocuite de cele confectionate din fier.

Spiritualitatea comunitatilor Basarabi constituie o continuitate cu epoca bronzului, astfel se pare ca credintele religioase erau centrate in jurul cultelor uraniene, fapt sugerat si de simbolistica solara: discuri, cruci inscrise in cerc, spirale, dar si simbolistica ornitomorfa reprezentata de pasari acvatice purtatoare ale Carului Solar, dovada in acest sens sunt reprezentarile de pe vase, dar si cele doua care votive descoperite la Bujoru (Hallstatt mijlociu) si cel de la Orastie (Epoca bronzului).

Obiceiurile funerare: incineratia, marturie stau necropolele de la Iernut, Blejesti, Teleorman, dar si inhumatia: Izvorul Dulce (Buzau), Matca (Galati), Bujoru, Basarabi, Ostrovu Mare, Balta Verde etc.

In ceea ce priveste sfarsitul culturii Basarabi, este in stransa legatura cu inceputurile grupului Ferigile, marturie fiind in acest sens necropola tumulara din localitatea Ferigile. Se presupune ca inceputul acestei culturi are loc la mijlocul secolului al VII -lea i.Hr.

4. Hallstatt-ul tarziu

(cca. 650 - 450/400 i.Hr.)

Este o perioada in care societatea traco-getica a cunoscut o accelerare a evolutiei sale ca urmare a contactelor cu grecii, in special Dobrogea, sudul Moldovei, Campia Munteniei si Oltenia vor fi beneficiarele acestor contacte, de aici si o anumita accelerare a progresului in aceste regiuni, spre deosebire de aria transilvaneana, care va evolua mai lent.

Nu trebuie neglijata nici influenta scitica care se va exercita in special in sfera artistica dar si militara.

In ceea ce priveste Hallstatt-ul tarziu, se constata faramitarea marii culturi Basarabi pe fondul careia se constituie mai multe grupuri culturale, intre care si grupul Ferigile.

Grupul cultural Ferigile, denumit astfel dupa necropola tumulara cu morminte de incineratie descoperita in localitatea cu acelasi nume.

Raspandit in zona de dealuri subcarpatice a Munteniei, Olteniei si Banatului.

Evindent isi are originile in fondul de tip Basarabi, peste care se sprapun influente scitice si ilire fapt dovedit de descoperirile din necropola de la Ferigile. In aceste morminte s-au descoperit varfuri de sageti scite si cutite de tipul akinakes.

Grupul Ferigile a cunoscut in evolutia sa III faze care se intind de la mijlocul secolului al VII -lea i.Hr. pana in secolul al V -lea i.Hr., chiar jumatatea secolului al V -lea i.Hr. Caracteristici sunt tumulii de dimensiuni nu prea mari cu morminte de incineratie in care s-au descoperit arme, piese de harnasament din fier, ceramica. Prin intermediul acestora, constatam ca inventarele funerare apartin unor razboinici.

Grupul Barsesti este inrudit cu grupul Ferigele cu care formeaza complexul Barsesti-Ferigele. Denumirea este data de necropola tumulara de la Barsesti, judetul Vrancea.

Aria sa de raspandire cuprinde sudul Moldovei si nordul Dobrogei. Evolueaza de-a lungul a II faze, fiind specifici tumulii de incineratie, ceramica hallsatattiana tarzie, pise din fier, bronz si celebrele akinakes (cutitele miceniene), varfuri de sageti, aplice cruciforme toate de influenta/apartenenta scitica.

Aproximativ contemporane cu mormintele de tip Barsesti-Ferigile sunt unele descoperiri din nord-estul Bulgariei, sudul Dobrogei, descoperiri ilustrate prin necropolele de la Dobrina, Ravna Gora si altele.

In Transilvania, o pozitie aparte o ocupa grupul Ciumbrud - morminte de inhumatie cuprinse in necropola de la Ciumbrud, orasul Aiud, judetul Alba; alaturi de aceste morminte apare si incineratia. Acest grup este raspandit in Podisul Transilvaniei si in Campia Transilvaniei.

In complexele funerare, apar, in deosebi, podoabe, dar si arme (varfuri de sageti, varfuri de lance, akinakes) la care se adauga piese de harnasament, aplice cu decor zoomorf, oglinzi etc., lucruri care ne trimit spre lumea scitica.

Dintre necropolele mai importante amintim pe cele de la Teius, Blaj (judetul Alba), Baita (Mures), Budesti (Bistrita-Nasaud), etc.

Aceste descoperiri s-au bucurat de o serie de interpretari privind apartenenta etnica (scitica/prescitica), dupa alte pareri apartenenta populatiilor autohtone, tracice, care insa recepteaza puternice influente din lumea scitica. Pana in prezent problema nu a fost definitiv solutionata, Baita apartine unei etape mai tarzii, astfel incat in inventarul arheologic se poate constata un anume proces de asimilare, de autohtonizare a acestei populatii.

In imprejurimile localitatii Satu Mare si Campia Nirului se dezvolta grupul Sanislau-Nir caruia ii sunt specifice mormintele de incineratie, din inventarul caruia fac parte multe vase lucrate la roata, cu analogii in necropolele de incineratie/inhumatie din Campia Tisei si din Slovacia, alaturi de ceramica lucrata la roata dar si ceramica lucrata cu mana.

De asemenea, in zona Bucovinei si nord-estul Moldovei o serie de morminte tumulare (Suceava) precum si o necropola cu morminte plane de incineratie la Strahotin (Botosani).