Postcomunismul in fostul lagar socialist Geopolitica Rimlandului occidental dupa 1989 (rezumat teza )

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE SI ASISTENTA SOCIALA

UNIVERSITATEA BUCURESTI

TEZA DE DOCTORAT

Postcomunismul in fostul lagar socialist

Geopolitica Rimlandului occidental dupa 1989

(rezumat)

Oricat de mult a fost analizata evoluția statelor din fostul "Lagar socialist", stim azi putin despre cauzele reale ale neintegrarii evidente in arealul occidental ori, pe alocuri, ale dezintegrarii sociale ce macina populațiile de la marginea estica a NATO și a Uniunii Europene. Aceasta lucrare iși propune, depașind tabuurile de abordare "politically correct", respectiv analizand contextual acțiunile cu caracter imperialist atat ale "salvatorilor" din 1989 cat și ale fostului "stapan sovietic" metamorfozat intr-un stat cu tendințe expansioniste evidente, sa cerceteze cauzele, consecințele, perspectivele, unui joc geopolitic din ultimele zeci de ani, prin care Rimlandul a fost supus unor presiuni centrifugale ce-au modificat "textura" zonei intr-un mod ireversibil și, din pacate, deloc constructiv. De ce-ar fi interesanta analiza evolutiei postcomuniste a statelor "Lagarului socialist", prin prisma interacțiunilor geopolitice?

Sa incepem prin a nota ca importanța geostrategica a flancurilor Heartland-ului a fost remarcata și subliniata chiar in anii celei de-a Doua Conflagrații Mondiale de catre geopoliticianul american Nicholas Spykman. Cine controleaza crescentul interior al Heartland-ului, spunea acesta, domina Heartland-ul. Clima mai blanda, infrastructura moderna și populația densa si numeroasa erau argumentele folosite de Spykman in susținerea preeminenței geopolitice a Rimlandului, adica zona civilizațiilor de țarm, asupra masei eurasiatice. Cel care scrisese insa anterior in mod argumentat despre importanța Eurasiei in distribuția puterii la nivel mondial era Halford Mackinder. In 1904, cand publica ,,Pivotul geografic al istoriei'', Mackinder socotea ca rolul preponderent al Marii Britanii in repartizarea puterii mondiale depindea, in buna masura, de deznodamantul Marelui Joc, respectiv inclestarea geopolitica pentru stapanirea Asiei Centrale. Daca rusii ar fi castigat, atunci Imperiul Tarist ar fi dobandit acces la ,,Marile Calde'', mai precis la Marea Arabiei, si ar fi periclitat astfel hegemonia Marii Britanii asupra Indiei. Dar despre Conventia anglo-rusa semnata la Sankt-Petersburg, in 1913, care punea capat Marelui Joc, si consecintele avute de aceasta intelegere asupra repartizarii puterii in zona Iranului de astazi, vom dezvolta mai mult in paginile lucrarii. In articolul mentionat, dupa ce sublinia importanta Heartland-ului, Mackinder soma diplomatia britanica sa depuna toate diligentele pentru blocarea incheierii unei aliante geostrategice intre Germania si Rusia. Intelegerea infiripata intre o talasocratie si o telurocratie avea darul sa primejduiasca dominatia globala a Marii Britanii. Si asta pentru ca dominația asupra Eurasiei garanta, conform analizelor geopolitice, chiar stapanirea lumii. Pactul Ribbentrop-Molotov, anuntat de Tratatul de la Rapallo din 1922, nu doar ca a sfaramat detenta imperiala a Marii Britanii, dar a fost aproape sa distruga chiar Mittelpunkt-ul pax britannica.

In viziunea lui Mackinder, stapanirea Europei Rasaritene era cheia principala a dominarii Heartland-ului. Spykman aduce corecturi perspectivei mackinderiene si extinde arealul necesar stapanirii Heartland-ului la intreaga Europa. Sa subliniem ca, daca in vremea Razboiului Rece, Europa Occidentala era principala reduta de aparare a Americii in fata amenintarii sovietice, in perioada post-Razboi Rece, in mod evident Europa Occidentala impreuna cu fostele state comuniste din Europa Centrala si Rasariteana devin trambulina intereselor americane catre Rusia si, mai departe, catre intregul areal al Heartland-ului.

In contextul celor prezentate pana aici, vom incerca sa surprindem pe parcursul acestei lucrari tocmai mecanismele inclestarii geopolitice in interiorul triunghiului de forte format din Uniunea Europeana, Statele Unite si Rusia in perioada post-Razboi Rece, conform intentiei acestora pentru dominarea statelor postcomuniste, foste membre ale Tratatului de la Varsovia, plastic definite prin cinica sintagma "lagar socialist". Culoarul de analiza il vom subordona deci teoriei precum ca, cine controleaza arealul ocupat de aceste state, domina Europa Centrala si Rasariteana si, astfel, conform lui Mackinder, are posibilitatea de a stapani masa eurasiatica. Dupa ce vom prezenta cauzele care duc la refluxul puterii Uniunii Sovietice si la iesirea formala(!) a Europei Centrale si Rasaritene din siajul Moscovei, vom observa modalitatile prin care Rusia lui Vladimir Putin isi reafirma pretentiile hegemonice asupra zonei mentionate. Inca din 1993 de fapt, prin prevederile noii doctrine de securitate, Europa Centrala si Rasariteana a fost inclusa in vecinatatea imediata a Rusiei si considerata vitala pentru siguranta granitelor statului rus. De la Washington pe de alta parte, Europa Centrala si Rasariteana este analizata geopolitic foarte atent, in primul rand de catre Zbigniew Brzezinski, cunoscut geopolitician american si consilierul pe probleme de securitate nationala al presedintelui Jimmy Carter. Pozitionandu-se mackinderian, Brzezinski arata ca pentru Statele Unite ale Americii, Europa Centrala si Rasariteana constituie un veritabil cap de pod geopolitic, gratie caruia, America nu doar ca-si proiecteaza facil puterea asupra Rusiei, dar supravegheaza si potentialele excese geopolitice ale Frantei si Germaniei. Sa ne amintim in acest context replica din toamna lui 2002 de la Bucuresti a fostului presedinte George Bush, prin care indica Romaniei rolul de "pod" catre Rusia, din punct de vedere al aliatului strategic SUA. Concomitent insa, cu motivatia discreta de a se adapta la pax americana, Uniunea Europeana a atras fostele tari comuniste in orbita sa, mai ales pentru a beneficia de resursele materiale, umane, precum si de piata acestora. Distributia puterii in Europa Centrala si Rasariteana in postcomunismul incipient parea sa fie favorabila Americii si Uniunii Europene, si mai putin favorabila Rusiei. Insa destule evenimente recente, precum intalnirea de la Deauville spre exemplu, dintre liderii Frantei, Germaniei si Rusiei, par sa constituie inceputul unui proiect de ecranare a influentei americane asupra Europei, un proiect la care potentiali participanti se anunta si un nucleu consistent din Uniunea Europeana, chiar si Turcia, bineinteles Rusia. Cu siguranța ca o astfel de arhitectura de securitate, sustinuta de patru jucatori strategici (atribut acordat Germaniei, Frantei, Turciei si Rusiei de Brzezinski), poate incurca planurile unui hegemon la scara mondiala, darmite la nivel european. Revenind insa la mai vechile frictiuni geopolitice dintre Uniunea Europeana, Statele Unite si Rusia, privite strict din perspectiva inrauririlor exercitate asupra fostelor state comuniste din Europa Centrala și Rasariteana, vom cerceta nu doar actiunile si discursurile care justifica presiunile celor trei actori asupra zonei, dar si concretizarile economice ale acestora. Cu alte cuvinte, propunem o lucrare ce va avea pe langa componenta geopolitica și una geoeconomica.

Nu suntem insa preocupați de un singur punct de presiune geopolitica. Ne preocupa in mod special și elemente vectorizante ale evoluției geopolitice a Romaniei din ultimii douazeci de ani. In acest scop, vom prezenta    ambientul geopolitic in care au evoluat fostele țari comuniste, puternic amprentat de practicile neoliberale care au adancit disparitațile Vest-Est, dar, totodata, vom releva și distribuția puterii din societatea autohtona printr-o analiza a elitelor locale, indeosebi a celor economice și culturale. Și sa demonstram ca, in temeiul unei dependențe de traseu geopolitic, de predeterminari interne, Romania postcomunista, precum si restul regiunii noastre, in locul unei libertati progresiste de miscare asumata, a continuat surprinzator sa se "zvarcoleasca" neconstructiv fie intre imperii, fie intre state sau organizații politice cu alura imperiala. Daca in secolele trecute spațiul romanesc a fost de multe ori locul in care se infruntau armatele sau influentele imperiilor din zona, fara comittment economic, dupa 1989, ciocnirea dintre puterile imperialiste in Romania devine mult mai complexa, implicit mai absconsa. Iar in lipsa oricarei rezistente ale elitelor nationale politice , economice, culturale, populatia devine victima directa ale acestor neostrategii. De altfel, ideea societații abandonate de propriile elite, este una dintre ideile calauzitoare ale cercetarii distribuției puterii in Romania postcomunista, teza pe care am asumat-o in recenta mea carte "Un ospiciu numit Romania".

"Romania are doar doua opțiuni geopolitice", scria Aleksandr Dughin spre finele anilor 90. Fie sa aleaga tabara puterilor continentaliste si sa sustina astfel viziunea geopolitica comuna a Vechii Europe si a Rusiei, sau sa se integreze in blocul atlantist dominat de Statele Unite ale Americii. Prima alegere i-ar fi asigurat Romaniei relatii amicale cu Germania si Franta, cele mai de seama reprezentante ale Vechii Europe, dar mai ales cu Rusia, in vreme ce a doua optiune urma sa apropie Romania de Statele Unite ale Americii, via Marea Britanie, inclusiv de alianta puterilor talasocrate. Dughin preciza totodata beneficiile și pierderile aferente alegerilor geopolitice pe care Romania le avea la dispoziție. Intrarea in tabara puterilor continentaliste constituia zalogul prieteniei cu Rusia, singura mare putere a momentului care produce mai multa energie decat consuma, așa cum am aratat pe parcursul lucrarii. Simultan, alegerea variantei telurocrate ar fi permis Romaniei, ca prietena a Rusiei, sa fie in prim planul deciziilor luate in sfera relațiilor internaționale, parasind astfel decorul politicii mondiale prin care ratacise de la jumatatea secolului XIX incoace:,,Aceasta alegere geopolitica confera Bucureștiului cea mai mare libertate (s.n.) de a se implica in problemele importante ale politicii internaționale'' (Dughin, 2010, p. 15). Este si varianta pentru care am militat activ de la -nceputul anilor 2000, din postura mea de secretar general al unui PSD aflat la guvernare, fiind responsabil inclusiv de directionarea politicii de aliante externe a partidului. Fara succes insa, cu explicatii extinse pe care le-am oferit publicului atat in lucrarea mai des mentionata in textul de fata "Un ospiciu numit Romania", cat si in "10 pacate ale Romaniei", publicata in 2006.

Credeam in acelasi timp ca, aportul Romaniei, ca țara cu ,,veche identitate europeana' ar fi consolidat suveranitatea Vechii Europe, care devenea astfel mai eficienta in ecranarea presiunii geopolitice exercitate de Statele Unite ale Americii asupra Rimlandului occidental. Istoria moderna dovedise insa ca alonja geopolitica a Romaniei fusese retezata de puterile continentaliste și augmentata de puterile atlantiste. In lipsa motivatiilor derizorii ale unei clase politice de repetenti, ar fi putut fi posibilul motiv pentru care, in perspectiva lui 2004, Romania alege blocul atlantist.

Analiza: Franta - populatia, asezare, valoarea PIB-ului Eseu: RELIEFUL ROMANIEI - caracteristici generale

Efectele geopolitice ale opțiunii atlantiste a Romaniei sunt comentate de catre putini, dar sa-l evocam tot pe Aleksandr Dughin. Rusia va percepe Romania ca pe un adversar, cu atat mai periculos, cu cat bazele militare ale hegemonului mondial actual vor rasari pe teritoriul romanesc. Romania va pierde totodata susținerea nucleului Vechii Europe. Iar votul de blam dat de Germania și Franța in chestiunea accesului Romaniei in spațiul Schengen, confirma intr-un mod explicit previziunile lui Dughin. Unicul caștig geopolitic al Romaniei ca parte a alianței atlantiste pare sa fie menținerea integritații teritoriale. Pare, fiindca nu exista evidențe ca, in cazul in care ar fi facut alegerea sugerata de Dughin, Romania ar fi fost mutilata. Cu toate acestea, importanța chestiunii este cruciala, așa incat ea nu trebuie trecuta cu vederea. Altminteri, daca am construi un ideal tip al democrației in maniera weberiana, pe care l-am așeza peste situația politico-economica a Romaniei de astazi, vom observa ca puține sunt dimensiunile conceptuale ale democrației care se potrivesc cu realitațile romanești ale anului 2011. Altfel spus, puține sunt beneficiile integrarii Romaniei in structurile euro-atlantice, ca sa folosim un clișeu de limbaj care a deghizat inteligent raporturile de forța dintre Occident si fostele tari comuniste, raporturi de forta favorabile, in mod evident, Vestului. Chestiunea era sesizata inca de la jumatatea anilor 90 de Vladimir Pasti, care scria negru pe alb ca importul instituțional occidental, cu tot cu discursul aferent, se facea in primul rand in favoarea Vestului. Și, in al doilea rand, tot in favoarea Vestului. Iar abia apoi in folosul Romaniei. ,,Asta nu inseamna ca trebuie sa renuntam la a mai importa forme occidentale. Ele sunt necesare in primul rand pentru a asigura integrarea in sistemul international, cel economic si cel politic sau strategic. Nu trebuie insa sa ne asteptam ca ele sa produca mai mult decat atat'' (Pasti, 1995, p. 24).

Din dorinta de a intelege mai profund evolutia si celorlalte state din lagarul socialist, am incercat sa demonstrez pe parcursul lucrarii ca geopolitica, ca disciplina ce studiaza puterea statului pe multiple dimensiuni, sapa pe sub discursul oficial și cauta sa evidențieze motivațiile veritabile ale interacțiunii dintre statele lumii, in funcție de raporturile de putere dintre acestea. Ivan Berend, bunaoara, sociolog maghiar care a surprins evoluția social-economica a Europei Centrale și Europene pe parcursul ultimelor doua secole, descrie extinderea rasariteana a Uniunii Europene ca reacție la fenomenul globalizarii. Tradusa din perspectiva distribuției puterii la nivel mondial, globalizarea inseamna Pax Americana, o lume dominata de economia și moneda americana. Adica o lume unipolara. Globalizarea poate fi definita și ca sporirea interdependenței dintre statele lumii sau ca proces de aglutinare economico-politica a spațiilor planetare sub aceeași umbrela culturala. Sunt abordari corecte, dar care nu deceleaza in mod necesar relațiile de putere din politica mondiala. Ivan Berend, care nu folosește termenul geopolitica, intreprinde insa o analiza geopolitica. In viziunea sa, extinderea rasariteana a Uniunii Europene urma sa asigure competitivitatea economiei UE intr-o lume globalizata, grație accesului la resursele ieftine ale fostelor țari comuniste. Privatizarea celei mai mari companii romanesti, Petrom, in defavoarea intereselor statului roman, favorizand o companie multinationala europeana bazata in Austria, confirma deplin ipoteza Berend. Altfel, in traducerea noastra, extinderea rasariteana a Uniunii Europene este modalitatea prin care Vechea Europa iși propunea sa contracareze dominația americana in zona batranului continent. Astfel, dupa ce mai bine de zece ani de la caderea Zidului Berlinului fostele țari comuniste contribuisera masiv la prosperitatea cetațenilor din statele membre ale Uniunii Europene, actualizandu-și potențialul social-economic mai curand in folosul Vestului și mai puțin in scop național, incepand cu anul 2004 o parte a acestora este primita in Uniunea Europeana, continuand insa sa joace rolul de rezervor de resurse ieftine pentru statele din nucleul tare al UE, dar și de debușee importante pentru economia acestora. In 2007, rolul este preluat formal de catre Romania și Bulgaria. József Böröcz, un alt sociolog maghiar, este chiar mai tranșant in privința Uniunii Europene, descrisa ca autoritate publica cu ethos imperial, ce-și impune voința prin mijlocirea acquis-ului comunitar și a corporațiilor transnaționale europene.

Scopul lucrarii fiind acela de a infațișa evoluția geopolitica a regiunii fostului "lagar socialist" in postcomunism, mai ales a Romaniei postcomuniste, probabil ca ar fi trebuit sa ținem seama doar de contextul geopolitic al ultimilor douazeci de ani. Dar, pentru ca am dorit ca lectorul sa ințeleaga mai bine oscilațiile puterii din spațiul Europei Centrale și Rasaritene, am coborat in timp pana la terminarea celui de-al doilea Razboi Mondial, evidențiind strategiile geopolitice dominante din vremea Razboiului Rece, geopolitica containmentului, angajata de SUA, și doctrina Brejnev, un proto-preemptive strike definit de Uniunea Sovietica. "Cine n-are batrani, sa și-i cumpere", afirma o butada populara. In geopolitica, situația se prezinta aidoma. Cine vrea sa ilustreze repartizarea puterii fara sa cunoasca teoriile clasice, se poate descurca. Dar, dupa parerea noastra, fara sa produca o analiza completa si penetranta. E motivul pentru care am cercetat teoriile geopolitice clasice legate de zona Rimlandului, branșandu-le la viziunile recente, americane (Brzezinski) și rusești (Dughin). Și am demonstrat cum acestea produc efecte nu doar in planul geopoliticii formale, intreprinsa de mediul academic, ci mai ales in sectorul geopoliticii practice, aplicata de catre instituțiile statului. Prelucrate de geopoliticieni contemporani, recomandarile lui Halford Mackinder sunt puse in practica de cancelariile marilor puteri. Astazi, in spațiul fostelor țari comuniste se ciocnesc nu doar interesele geopolitice ale Statelor Unite și ale Rusiei, ecuația distribuției puterii fiind complicata și de implicarea Uniunii Europene. Am prezentat, prin urmare, nu doar conduita geopolitica a Statelor Unite și a Rusiei in legatura cu acest spațiu, ci și pe aceea specifica Uniunii Europene, in contextul mai larg al triunghiului de interacțiune geopolitica (cu geometrie variabila!), SUA-UE-Rusia. Dezideratele americane de transformare a unei Uniuni Europene competitive economic, dar incoerenta din punct de vedere politic, in trambulina a intereselor Washingtonului spre zona Heartlandului, au fost contrate in mod vizibil in ultimii ani, recenta intalnire ruso-germano-franceza de la Deauville fiind emblematica pentru asta. Pomenita de mai multe ori in lucrare, intalnirea la care au participat președinții Franței și Rusiei, dar și cancelarul Germaniei, a constituit punctul de plecare al negocierilor pentru formarea unei noi arhitecturi de securitate pentru Europa, formatata in special pe contributii din Rusia, chiar Turcia, precum și tari cu potential militar din Uniunea Europeana. Dar nu și din Statele Unite ale Americii! Prinde contur astfel un bloc geopolitic continentalist care iși propune sa șarjeze dominația mondiala a puterilor talasocrate conduse de Statele Unite ale Americii. Sa ne amintim insa in acest punct ca, in secolul trecut, euro-continentalismul, materializat in pactul Ribbentrop-Molotov, declanșa al Doilea Razboi Mondial, asa cum am mentionat mai pe larg in lucrare.

Descompunerea analitica a triunghiului interacțional SUA-UE-Rusia a dovedit ca parcursul intern și internațional al tarilor fostului lagar socialist, inclusiv al Romaniei post-comuniste, a fost inraurit de entitați geopolitice cu alura imperiala, ce urmaresc sa-și procure o poziție de putere preeminenta in zona Rimlandului occidental. Intrucat, am considerat axiomatic si indiferent daca-i invocam pe Mackinder, Spykman sau Dughin, ca Rimlandul occidental este esențial pentru stapanirea uriașului bloc eurasiatic. Altfel spus, orice dezechilibru de putere ivit aici, poate afecta repartizarea puterii la nivel mondial.

Dupa ce-am disecat ambientul relațiilor internaționale si actualitatea starii de fapt in statele "lagarului", ne-am indreptat atenția spre Romania, in incercarea de a evidenția cateva dintre consecințele produse pe plan intern de jocurile de putere derulate la nivel internațional. Evident, dincolo de atenția acordata factorilor exogeni, prezentati in contextul general al lucrarii, am luat in colimator factorii endogeni, printre care și elitele autohtone. Și-am ajuns la concluzia ca la douazeci de ani de la caderea comunismului, și la tot atata timp de la demararea procesului de adoptare a tiparului instituțional occidental, Romania nu este inca o țara democratica, tocmai din cauza jocului precar si interesat al elitelor autohtone. Si asta, in pofida faptului ca intrarea in NATO și in Uniunea Europeana survenise ca urmare a garanțiilor de democratizare date de Romania. Care la randul ei, prin "grija" elitelor postcomuniste, se infațișa ca stat de drept, in cadrul caruia separarea puterilor publice era evidenta și eficienta, in sensul ca drepturile și libertațile cetațenești erau respectate, iar economia de piața era una funcționala. E de reținut ca diagnosticarea economiei autohtone ca ,,economie de piața funcționala'', condiție obligatorie pentru integrarea Romaniei in Uniunea Europeana, o face Fondul Monetar Internațional in 2004, an in care Romania devine membra de facto a NATO. Dar, in raspar cu victoriile repurtate de Romania in implementarea democrației formale, cetațenii romani nu sunt astazi nici liberi și nici prosperi. Nu sunt liberi, in primul rand pentru ca instituțiile de invațamant stimuleaza și legitimeaza incultura, instituțiile de asigurarea a ordinii publice apara germenii dezordinii, iar instituțiile judiciare disemineaza nedreptatea. Totodata, cetațenii romani nu sunt prosperi, un motiv, nu cel mai important, fiind acela ca instituțiile financiare ale statului alimenteaza nu bugetul public, ci felurite clico-structuri cu caracter parazitar. Nu ne-am propus sa cuantificam contribuția factorilor interni și externi in procesul de pauperizare a populației autohtone. E limpede insa ca, alaturi de aportul negativ al elitelor locale, a caror alura am schitat-o si pe parcursul prezentei lucrari, dar mai ales in "Un ospiciu numit Romania", instituțiile internaționale au o contribuție proprie. Ne referim aici indeosebi la Fondul Monetar Internațional, organismul internațional cu care Romania a interacționat cel mai frecvent in ultimii douazeci de ani. E perioada in care s-a demonstrat cu prisosinta ca silirea unui stat aflat in tranzitie sa-si reduca deficitul bugetar, in conditiile furnizarii de servicii publice si asa de calitate scazuta, are consecinte directe asupra sigurantei cetatenilor statului respectiv, a caror securitate fizica si psihica este primejduita. In plus, in conditiile in care clasa de mijloc, pe care noi o socotim coloana vertebrala a democratiei, a fost constant subminata de politicile FMI, e evident ca institutiile care ar trebui sa contribuie la consolidarea democratiei actioneaza in vederea demantelarii ei. Terapia de soc, asa cum am demonstrat in prezenta lucrare, a fost aplicata Europei Centrale si Rasaritene in mod nediferențiat de catre expertii FMI, fara sa se ia in seama profilul institutional diferit al fostelor tari comuniste, in unele dintre acestea, precum Polonia, proprietatea privata si practicile sociale corespunzatoare supravietuind intr-o anumita masura. In Romania, masurile neoliberale de sporire a taxelor și impozitelor, insoțite de reducerea sau chiar eliminarea subvențiilor bugetare au stimulat economia subterana și au afectat negativ sectorul privat. ,,( . ) o scadere de 22,6% a salariului real in 1997 a atras dupa sine o micșorare de 12,1% a volumului comerțului cu amanuntul. In 1999, 190 000 dintre cele 393 000 de societați private din Romania au inregistrat pierderi. Totuși, aceste societați, deși produceau doar un sfert din bogația naționala, suportau doua treimi din sarcina fiscala. Multe dintre ele fusesera inființate de persoane cu adevarate calitați de intreprinzatori, pe care comunismul le inabușise, dar nu le distrusese. A impune o sarcina fiscala impovaratoare unor intreprinderi mici și mijlocii de care depindea viitorul economic al țarii parea o strategie naiva din partea FMI (s.n.)''(Gallagher, 2005, p. 208). Dar din pacate pentru noi, nu a fost vorba despre naivitate, ci de o strategie externa cu tenta negativa, incrucisata cu slabiciunea elitelor romanesti aflate la conducerea tarii.

Analiza profilului elitelor pe care am realizat-o, a avut ca platforma paradigmatica constructivismul social și conceptul de identitate strategica. Imitația agresiva, un tip de identitate strategica observata la elitele romanești post-decembriste, amintește de ethosul elitelor xenocentrate de la cumpana secolelor XIX-XX. Importul masiv de forme fara fond și lipsa de eficiența sociala a noilor instituții sunt consecințele identitații strategice specifice unei elite care, fiind total nepregatita, n-a stiut sa cearna neoliberalismul prin ciurul geopoliticii, contribuind astfel decisiv la consolidarea statutului periferial al Romaniei.

Metode de cercetare utilizate

"Geopolitica e mai curand o conceptie despre lume si mai putin o disciplina de studiu." (Dughin, 2011) Pe cale de consecinta, am pornit in cercetarea noastra de la faptul ca analiza geopolitica nu se poate realiza cu metodele subordonate rigorii stiintifice a domeniilor precis definite din punct de vedere epistemologic, terminologic si metodologic. Astfel, intrucat geopolitica pivoteaza atat in jurul conceptului de om spatial - evidențiind felul in care insul este modelat de relief, peisaj, asezare geografica etc -, cat si in jurul grupurilor sociale mari prin care se manifesta spatiul - tari, popoare - ( altfel spus, geopolitica are determinatii geografice si sociale) am considerat ca studiul geopolitic poate sectiona procesele din zona politicii mondiale, chiar cu ajutorul metodelor folosite in geografie si sociologie, respectiv cu cele specifice stiintelor politice.

La mai bine de o suta de ani de la momentul in care Friedrich Ratzel planta ideile darwinismului social in campul relatiilor internationale si socotea ca poziția geografica - Lage - este una dintre componentele importante ale puterii statului, Zbigniew Brzezinski, consilierul pe probleme de securitate al presedintelui Carter, aprecia ca punctul de pornire in definirea prioritaților externe ale statului continua sa fie teritoriul național. Mai precis, pozitia geografica a statului. Totodata, Brzezinski aprecia ca dimensiunea spațiului național ramane un element semnificativ al prestigiului statului in sfera politicii mondiale (Sempa, 2007). La fel Mackulin Thomas Owens, potrivit caruia limitele și oportunitațile din sfera relațiilor internaționale sunt determinate de geografie, in pofida deteritorializarii anumitor componente ale puterii statului (Sempa, 2007). Intrucat lucrarea se fundamenteaza inclusiv pe principiile geopoliticii clasice, demonstrand cum spatiul inca inraureste profund interactiunea dintre statele lumii, am utilizat metoda hartilor, concentrandu-ne atentia, altfel spus, pe cercetarea atlaselor, dictionarelor de geopolitica, hartilor etc.

Fiind interesati de distributia puterii in zona Rimlandului occidental dupa 1989, adica de modul in care dominația asupra zonei a fost disputata intre Statele Unite, Uniunea Europeana si Federatia Rusa, am apelat la metoda comparativa, cu intentia de a stabili puterea de influenta relativa asupra teritoriului analizat, a fiecaruia dintre cei trei actori geopolitici precizati. Comparatia precisa intre Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeana si Federatia Rusa nefiind posibila din pricina modalitatilor distincte de guvernare ( Statele Unite ale Americii si Rusia sunt republici federale cu un sistem politic particular, Uniunea Europeana este o structura politica in cadrul careia decizia se ia atat la atat la nivel interguvernamental, cat si la nivelul institutiilor europene), am recurs, in aceste conditii, la studiul de tara, ce poate fi utilizat in analizele comparative. ,,( . ) studiul de caz al unei tari capata semnificatie comparativa daca utilizeaza concepte aplicabile altor tari, dezvolta concepte aplicabile altor tari si/sau cauta sa faca inferente. Trebuie luat in considerare faptul ca inferentele provenite din studiul de caz al unei tari sunt mai putin sigure decat cele provenite din compararea mai multor tari'' (Landman, 2003, p. 38). Una dintre conditiile obligatorii ale unei astfel de abordari este contextualizarea detaliata, ceea noi am facut pe parcursul intregii lucrari. Și, simultan, utilizarea unor elemente de analiza aplicabile și celorlalte unitați luate in calcul. In cercetarea puterii megastructurilor geopolitice care se ciocnesc in zona Rimlandului occidental, Uniunea Europeana, Statele Unite ale Americii si Rusia, am decopertat in principal patru dimensiuni: puterea militara și coerența sistemului politic (McCormick), aspect important din perspectiva actualizarii potențialului geopolitic (Golopenția), competitivitatea muncii si nivelul tehnologic (Berend).

Totusi, viziunea lui Dughin, potrivit careia geopolitica este mai curand o viziune despre lume și mai puțin o disciplina științifica, de aici decurgand carențele metodologice ale analizei geopolitice, fusese amendata de Anton Golopenția. In perioada interbelica, doctorandul lui Hans Freyer socotea ca obiectivul studiului geopolitic consista in decelarea potențialului statelor, perceput ca sinteza a elementelor definitorii ale statului: teritoriul, populația, economia naționala, structura sociala, modul de guvernare și mediul politic. Data fiind complexitatea analizei geopolitice, obligata sa scruteze simultan mai multe paliere ale puterii statului, aceasta este socotita de Golopenția regina a științelor sociale. Prin intermediul unei atari definiții - geopolitica ca cercetare a potențialului statului -, sociologul-geopolitician soma studiul geopolitic sa fie simultan geografic, demografic, economic, social, cultural și politic. Și astfel, pentru ca investiga fapte sociale, și mai ales faptele sociale petrecute pe teritoriul altor state in vederea descifrarii semnificației acestora pentru propriul stat, studiul geopolitic imprumuta și metodele de cercetare specifice sociologiei. E ceea ce am facut și noi atunci cand am apelat la analiza secundara a datelor, cu precadere in cazul Romaniei. Totodata, pentru ințelegerea motivațiilor elitei romanesti postdecembriste, respectiv a atitudinii vectorilor de putere din SUA, Rusia, UE - politica, economica, culturala, religioasa etc. -, precum si pentru nuantarea contextului, am utilizat cu sarg metoda interviului in profunzime, trecandu-se astfel in zona analizei micro-sociologice. Am avut astfel ca interlocutori, romani cu functii de cea mai inalta raspundere in statul roman atat inainte cat si dupa 1989, respectiv din afara Romaniei, actuali si fosti oficiali din structurile SUA, Rusia, UE.

Experienta profesionala a autorului in domeniul negocierilor politico-economice internationale, dobandita in perioada 2001-2011, a constituit mai mult decat un filtru util in operarea surselor si informatiilor din actualitate.