Franta in secolul XVI

Franta in secolul XVI

A doua jumatate a secolului XV, va fi marcata de eforturile necesare redresarii economice dupa pustiitorul razboi cu Anglia. In aceasta perioada se pun bazele monarhiei absolutiste franceze numita si de tip clasic ce va dainui pana in secolul XVIII, pana la revolutia franceza din 1789.

In plan demografic, o crestere mai putin spectaculoasa ca in Spania sau Anglia datorita epidemiilor, crizelor agrare, distrugerile provocate de razboaiele religioase ce au determinat emigrarea unei mari mase de protestanti in regiuni mai sigure. Ocupatiile acestora fiind mai ales comertul si mestesugaritul, se vor resimti si in plan economic consecintele plecarii lor. Cu toate astea apreciindu-se populatia la aproximativ 16-18 milioane locuitori, statul francez era atunci unul din cele mai populate din Europa, dupa Imperiul Otoman. Aproximativ 90 din totalul populatiei traia la sate avand ocupatii specifice. In momentele de criza o parte importanta a populatiei locale se indrepta spre orase unde siguranta era mai mare. Cum insa orasul nu poate sa absoarba pe noii veniti, se creeaza o patura numeroasa de vagabonzi, cersetori, emigranti de tot felul care pun probleme deosebite nu numai orasului respectiv, ci si statului pentru ca acestia ar fi putut fi niste contribuabili la buget. Istoria acestor defavorizati ai lumii medievale este cercetata astazi de specialisti. Statul a luat masuri pentru stabilirea valurilor de noi veniti.

Societate agrara prin excelenta, ocupatia de baza era si in Franta agricultura. Aceasta se baza pe mijloace tehnice traditionale folosindu-se asolamentul trienal sau bienal. Fata de alte regiuni ale Europei, productivitatea muncii in agricultura era mai mare. O importanta parte a productiei agricole era destinata pietii. Graul era cea mai importanta planta cultivata la care se adauga legumele si vita de vie, mai ales in regiunile Bordeaux si Champagne. Cresterea animalelor nu a cunoscut o dezvoltare rapida. Se continua defrisarile pana in preajma razboaielor civile.

In plan social, specific Frantei secolul XVI era existenta unei taranimi libere dar in general saraca. Cele mai intinse suprafete erau in proprietate nobiliara, taranii primind loturi in folosinta, platind in schimb arenda in bani sau in natura. Se adauga datoria pentru biserica. Impozitele regale vor cunoaste o curba ascendenta de-a lungul secolului. Daca recoltele erau slabe 2-3 ani consecutiv, foametea se instala imediat, o parte a populatiei rurale pleca spre oras care avea posibilitatea sa importe cantitatea de cereale necesara. Se petrece si un fenomen de structurare economica a lumii satesti mai ales dupa orientarea productiei catre comert, aparand o burghezie sateasca a carei ocupatie este mult diferita de cea a taranului obisnuit. In orase exista si un sir redus de mestesugari, apropiati ca forta economica taranimii mijlocii.

Seniorul isi pastreaza influenta asupra lumii satelor, desi nu mai este protectorul acesteia. Viata si structura nobilimii este in schimbare pentru ca datorita cresterii preturilor, o parte a proprietatilor funciare a fost cumparata de elementele ce provin din patura instarita a oraselor, a burgheziei in formare. Pamantul mai reprezenta pe atunci o valoare sigura si de aceea cei care aveau bani incercau sa-i investeasca prin cumpararea unor asemenea proprietati funciare. Mai tarziu o parte a detinatorilor de seniorii vor fi innobilati, statul insusi fiind interesat in vanzarea de titluri nobiliare pentru necesitatea vistieriei. Procesul de improspatare a randurilor nobilimii a fost lent. O parte a ei era atrasa de actiunea militara in slujba regelui sau de viata de la curte. Era inca puternica din punct de vedere economic, in plan politic rolul ei ramanand preponderent. Tulburarile religioase au afectat si nobilimea , ca clasa, o parte a ei fiind de acord cu reformarea bisericii catolice. Aceasta nu se imburghezeste precum in Anglia sau precum unii membrii ai casei regale : Antoine de Bourbon, rege al Navarei si fratele sau Louis de Condè sau amiralul Coligni.

Dintre orase, mai importante sunt Parisul cu peste 100000 locuitori, apoi Lyon si Marsilia cu cate 50000. Ele sunt, in general centre administrative, ecleziastice si economice. Activitatea de producere, comertul si activitatea de credit predomina in viata populatiei. In aceasta societate se produce o puternica dezvoltare pe baze capitaliste, cu un rol in economie din ce in ce mai insemnat, manufactura creste si se diversifica productia. Numeroase balciuri unde se schimba marfuri se organizeaza de-a lungul Frantei. Ronul devine o cale comerciala foarte importanta pentru negustorii francezi, favorizand dezvoltarea porturilor ca Marsilia, Bordeaux, Nantes. Odata cu marfurile, aceste drumuri comerciale sunt si caile pe care limba franceza patrunde in zonele ce depasesc granitele statului. Se importa blanuri din Germania si tarile scandinave, mirodenii de la Anvers si Lisabona, portelanuri si cristaluri din Italia, sau covoare din Imperiul Otoman exportandu-se grane catre Spania si Anglia si produse manufacturate. Tratate comerciale dintre Franta si alte state vin sa reglementeze actualele probleme de importanta majora pentru economia tarii. Mai importante sunt cele incheiate cu Poarta, numite Capitulatii prin care Franta obtinea garantii asupra comertului sau in aceasta zona. De altfel Imperiul Colonial Francez se va inchega abia in secolul XVII, mult mai tarziu decat cel spaniol sau portughez.

Pe langa antrenamentul cu armamentul din dotare, membrii unitatii sunt obligati sa se familiarizeze cu utilizarea armelor folosite cu precadere de catre teroristi, cum ar fi M61 Skorpion si AK-47.

Unitatea dispune de automobile blindate de interventie, autoturisme Mercedes modificate, autovehicule off-road. De asemenea, exista o unitate de aviatie (Bundesgrenzschutz-Fliegergruppe) elicopterele fiind folosite atat pentru transportul rapid al luptatorilor, cat si in cadrul interventiilor tactice. Astfel, pentru luarea cu asalt a teraselor, acoperisurilor, a pistelor impracticabile, luptatorii trebuie sa fie capabili sa coboare din elicopter, de la o inaltime de 40 m, cu tot echipamentul de lupta asupra lor, in mai putin de 18 secunde. Focul executat de combatanti in timpul interventiei de la bordul elicopterelor trebuie sa atinga, de asemenea, o rata de 85% precizie.

G.S.G.-9 este divizata in trei subunitati specializate: G.S.G.-9/1 este o subunitate pentru operatiunile antiteroriste "standard", desfasurate pe sol, G.S.G.-9/2 este specializata in interventii la bordul navelor maritime, facand antrenamente comune cu o unitate a marinei militare germane (Kampfschwimmers). G.S.G.-9/3 este o unitate aeroputata, folosita in special in interventiile care necesita interventia parasutistilor. Daca se estimeaza ca primele doua subunitati numara cam 100 de luptatori, in G.S.G.-9/3 se pare ca sunt doar 50.

Din punct de vedere operational, G.S.G.-9 a optat pentru unitatea de baza formata din cinci combatanti (specialeinsatztrupp): comandantul, grenadierul, cover man, point man si lunetistul (sniper sau marksman).

Operatiunea "Strafexpedition"

Consacrarea internationala a unitatii germane s-a produs in urma

Principalele puncte de capitaluri si tranzactii franceze erau Rouen si Lyon unde veneau agenti comerciali si din alte parti.

In acest timp autoritatea statului se face tot mai mult simtita ceea ce determina o puternica opozitie in special din partea nobilimii. Regalitatea a reusit sa-si intareasca pozitiile, deciziile sale erau indeplinite, monarhul fiind considerat rege de drept divin, avand largul sprijin al bisericii. Era ajutat de un mare numar de functionari legisti, impunandu-se ideea ca regele Frantei era imparat in tara sa, regalitatea fiind o institutie sacra, (regele neavand alt suveran decat pe Dumnezeu). Actul incoronarii continua sa se savarseasca la catedrala de la Reims. El primea autoritatea cu care era investit in anume conditii, prin aparitia unor legi ale statului care reglementau succesiunea la tron, pe linie masculina si in ordine de primogenitura. Apare insa ideea moderna de stat, regele detinand cea mai mare functie politica. Regele nu moare niciodata - Regele a murit, traiasca regele. Coroana regala nu era in proprietatea regelui, ci era detinuta numai pe timpul cat ocupa tronul. Juristii francezi din prima jumatate a secolului al XVII-lea precizau ca regii si-au rezervat cinci acte de suprema suveranitate si anume :facerea legilor, numirea detinatorilor in functii publice, hotararea pacii si a razboiului, detinerea ultimei instante in justitie si baterea monedelor. Ca organe reprezentative existau Statele Generale, in care intrau reprezentantii starilor sociale: Starea I Clerul, Starea a II-a nobilimea, Starea a III-a restul populatiei.

O armata puternica pusa in slujba seniorului Frantei era mentinuta pentru a realiza seapuritele politice din Italia sau pentru asigura linistea in interior. Numai regele putea dispune de armata, ca reprezentant al statului. Creste ca importanta armata de mercenari, a carei intretinere necesita mari cheltuieli financiare, in special elvetienii erau cautati.

In conducere regele era ajutat de un Consiliu regal care discuta cele mai importante probleme ale statului. Cumpararea functiilor era o practica obisnuita cu consecinte grave asupra veniturilor statului deoarece suma primita era insusita de detinatorii de oficii si putea fi lasata mostenire.