Terorismul - intre vechi si nou; lumea islamica si regulile sale

Potrivit lui Petre Otu (Xavier Raufin, Cele 13 capcane ale haosului mondial, Bucuresti, Editura Corint, 2004, pp. 13-15) "explozia terorismului" dupa 11 septembrie 2001 are ca fundament sporirea inegalitatii in randul populatiilor si al societatilor, adancirea divergentelor etnice, religioase si ideologice, crearea megapolisurilor care determina o eplozie a violentei precum si publicitatea gratuita pe care o realizeaza mass-media (Margaret Thatcher, primul ministru britanic, discursul la Conferinta American Bar Association, iulie 1985: "teroristii se hranesc din publicitatea mediatica; ar trebui privati de oxigenul mass-media"-We must try to starve the terrorists of the oxygen of publicity on witch depend).

"In fiecare seara, Mohammed, la cei patru ani ai lui, priveste aceeasi banda video. Introduce caseta de unul singur si isi cheama sora mai mica s-o vada impreuna. Este un film scurt, lucrat primi­tiv, care nu dureaza mai mult de cinci minute. Se vede un sir de cladiri intr-un peisaj sumbru si, deodata, are loc o explozie.

- Acolo e taticul meu, spune Mohammed.

Tatal lui Mohammed, Salah Ghandour, a intrat intr-un convoi israelian, cu o masina plina cu 450 kg de exploziv, in sudul Libanului, la data de 25 mai 1995. S-a spulberat singur in bucati si a omorat doisprezece soldati israelieni. Hezbollahul a filmat eveni­mentul, asa cum inregistreaza toate operatiunile importante, si a distribuit caseta tuturor agentiilor mass-media din tara. A doua zi, majoritatea posturilor de televiziune au prezentat-o la actualitatile de seara.

Guvernul libanez 1-a salutat pe Salah ca pe un erou; guvernul israelian l-a denuntat ca terorist si a lansat o investigatie asupra masurilor de securitate ale armatei din Libanul de Sud. Sotia in varsta de douazeci si trei de ani a lui Salah, Maha, si-a exprimat mandria.

Din modesta ei casa aflata in Beirut, Maha, o femeie scunda si draguta, isi aminteste ultimele zile din viata sotului ei. La fel ca majoritatea siitilor ce locuiesc in capitala, Maha si familia ei s-au stabilit in suburbiile din sudul orasului. O mare parte din terenuri erau candva proprietatea claselor mijlocii crestine si sunnite, dar in zilele noastre acel cartier este cunoscut drept "Centura mizeriei': 800.000 de persoane, in majoritate tarani si agricultori siiti saraci, se inghesuie pe 28 de kilometri patrati. Sunt refugiati din Libanul de Sud, care au fugit de invaziile israeliene si ocupatiei ulterioare.

Nu exista harti rutiere ale zonei si nici insemne vizibile ale strazilor. Locatarii au pus ei insisi numele multor strazi; unele comemoreaza martiri ca Salah. Constructiile sfideaza toate legile arhitecturale, iar conceptul de planificare lipseste cu desavarsire. Cladirilor neterminate li se adauga mereu noi etaje, pentru a gazdui alte rude fugite in Beirut. Blocurile de apartamente cu opt etaje, prabusite pe cate o parte ca un castel din carti de joc, continua sa fie caminele celor disperati.

Este un labirint nesfarsit de alei si strazi intortocheate, pline de munti de gunoaie arzand mocnit, al caror fum se combina cu aroma de pui fripti si frigarui de lahem mishwi, kebab de miel, fript pe jara­tic. Deasupra strazilor se intinde o uriasa retea de cabluri, intinse ca spaghetele de la un stalp la altul si printre cladiri, pentru a asigura ali­mentarea improvizata cu energie electrica. Unii locatari s-au cablat la generatoare private; altii fura curent din sursa nationala.

Cartierul e impodobit cu fresce si afise enorme reprezentandu-i pe Khomeini, Khameini si martirii din Hezbollah. Steagurile negre de doliu si cele verzi si galbene ale Islamului si Hezbollahului flutura aproape la fiecare balcon si colt de strada. Drapelele care denunta Israelul si revendica orasul al-Quds, Ierusalim, se vad peste tot.

Aici 1-a cunoscut Maha pe Salah, in 1989. S-au indragostit, iar el i-a cerut mana. N-aveau sa stea logoditi prea mult timp. Salah era membru activ al Rezistentei Islamice si trebuia sa stea multa vreme in sud, planuind sa participe la sustinutul atac asupra inamicului, statul Israel.

Maha nu s-a indoit niciodata de destinul pe care il imbratisase sotul ei.

« Cu doua saptamani inaintea martiriului sau, am presimtit ca acesta era ultimul meu an alaturi de el. Ma avertiza un anume instinct, imi spusese intotdeauna sa fiu pregatita pentru a primi vesti despre martiriul sau. In acea ultima saptamana dinainte de a se fi infiltrat in zona de securitate din sud, unde a indeplinit atacul, mi-am exprimat teama si grijile mele. I-am spus:

- Presimt ca n-am sa te mai vad. Atunci Salah s-a uitat la mine si a spus:

- Presimtirile tale sunt intemeiate.

Cand 1-am intrebat de ce, mi-a marturisit ca urma sa duca la indeplinire un atac de martir. Nu m-am putut abtine sa-i spun:

- Te rog, nu ne parasi, cum ramane cu Zeinab, fetita noastra de patru luni?

La asta, Salah a raspuns:

- Nu m-am asteptat niciodata sa-mi spui asta. Dintotdeauna ai stiut ca aceasta avea sa-mi fie soarta.

Asa ca am inchis subiectul.

Cu doua zile inainte de plecare, Salah mi-a spus ca, daca nu primea aprobarea de a pune in aplicare atacul, urma sa se duca in pelerinaj la Mecca. Am parasit Sudul, unde locuiseram in ultimele doua luni si unde era clar ca Salah studia detaliile si zona viitorului atac, intorcandu-ne in Beirut. Pe drum, Salah s-a oprit si a scos o camera video cu care ii filmase pe copii si pe sine insusi. Mi-a spus:

- Nu-ti face griji, iti voi lasa testamentul meu pe film.

Am ajuns in Beirut si mi-am vazut de ale vietii, dar nu mai ramasese prea mult timp. Peste doua zile, in timp ce-mi luam ramas bun de la el, fara a sti ca sosise ceasul, Salah m-a privit cu tandrete si a spus:

- Stii, nu ma mai intorc, asa ca sa ai grija de tine si de copiii mei.

Eu 1-am intrebat:

- Nu pleci in Haji, in pelerinaj? Ultimele lui cuvinte au fost:

- Nu cred ca voi mai face pelerinajul asta. Si a plecat.

Stiam ca pentru el era singura cale. Chiar daca incercam sa-1 opresc, n-as fi reusit. Era sfarsitul. Salah visase de mult timp momentul acela. Se gandise la el si sperase o vesnicie sa i se permita asa ceva, iar acum avea in sfarsit sansa si ocazia; nu mai era nimic de spus. Nu avea decat un singur tel, si anume de a ucide un numar cat mai mare de dusmani.

Intelegeti, trei ani insistase si ceruse conducerii sa-i acorde privilegiul de a indeplini o misiune de acel gen. Credea ca trebuia sa-si apere tara si sa lupte pentru ea si pentru compatriotii lui, iar acela era cel mai bun mod de a o face.

Mana si-a continuat neclintita povestea, in timp ce de la spatele ei, dintr-un portret cu rama modesta, Salah o veghea. Camera devenise un altar in memoria sotului sau. Copii ale ultimei fotografii facute inainte de moarte decorau peretii si caminul ».

Hala Jaber, Hezbollah. Nascuti cu razbunarea-n sange, Filipestii de Targ, pp. 5-7.

Repere ale chestiunii Orientului Mijlociu si Apropiat:            

Beneficiind de peste un miliard de adepti, propavaduind supunerea si "stapanirea de sine" Islamul este una dintre cele trei mari religii ale omenirii, bazandu-se, mai presus de orice, pe credinta intima si implicare personala (Henri Lammens, Islamul. Credinte si institutii, Bucuresti, Editura Corint, 2003; Philippe Gaudin, coordonator, Marile religii, Bucuresti, Editura Orizonturi, 2005);

Chestiunea Orientului Mijlociu, cunoscuta ca fiind problema Orientului, a  aparut odata cu prabusirea Imperiului Otoman la finalul primului razboi mondial. Infrangerea acestuia a trezit speranta arabilor, Marea Britanie sustinand constituirea unui regat (actiunile colonelului Lawrencw); totusi, Declaratia Balfour (1917) a facut referire la constituirea unui "camin national evreiesc" in Palestina ca de altfel si aranjamentele secrete incheiate in mai 1916 intre diplomatii Sykes si Picot; in acest fel, Regatul Arab a durat mai putin de un an; In functie de interesele proprii, Marea Britanie si Franta au modificat in zona frontierele in functie de propriile interese: Londra a anexat Mosul (regiune bogata in petrol) creand Transiordania; Intre 1920 si 1923, Mustafa Kemal a recuperat prin forta regiunea de coasta a Smirnei, refuzand proiectul statului Kurdistan, prevazut in Tratatul de la Sevres, alimentand nemultumirile poporului kurd divizat in cinci state; toate aceste neimpliniri au alimentat obiectivele organizatiilor secrete ce practica activismul politic si militar: la arabi. Fratii musulmani, la evrei, Hagana, Irg-un si grupul Stern; mai tarziu, in timpul razboiului, partidul ba'th incearca sa adapteze socialismul la tarile arabe;

1922 - Egiptul si Irakul au devenit independente; in Egipt, Londra cauta sa isi protejeze "liniile de comunicatie" cu imperiul; tot acum au fost fixate frontierele Kuweitului, fost protectorat englez;

1923 - prin Tratatul de la Lausanne au fost anulate formarea Kurdistanului si a Armeniei;

Referat: Marile calde si marile reci Lucrare: Orasul Hirlau - istoric, asezare; vecini

1925 - Liga Natiunilor a atribuit Irakului, regiunea Mosul;

1925-1926 - Siria se revolta impotriva dominatiei franceze;

1926 - cu ajutorul Marii Britanii a fost format Regatul Arabiei Saudite;

1928 - prin Tratatul de la Mosul au fost reimpartite procentele la Irak Petroleum Company (in anul 1912 a fost fondata compania Turkish Petroleum, concesionata de Irak an anul 1925 si redenumita Irak Petroleum Company); capitalul la Irak Petroleum Company a fost distribuit astfel: 52,5% companiilor petrolifere engleze, 21,25% companiilor Statelor Unite ale Americii, 21,25% companiilor franceze;

1929 - au avut loc infruntari violente intre arabi si evrei in Palestina;

1930 - Irakul a devenit primul stat independent din lumea araba;

1931 - Congresul Arab de la Ierusalim instiga opinia publica impotriva emigratiei evreiesti;

1937 - comisia Peel a eloborat un plan de impartire a Palestinei intre un stat evreiesc, un stat arab si regiunea Ierusalim, plasata sub mandat;

1938 - a fost descoperit un mare zacamant de petrol in Arabia Saudita;

1939 - Cartea Alba britanica a luat in considerare formarea unui singur stat binational in Palestina si anumite restrictii asupra imigratiei evreiesti;

1941 - Iranul a fost ocupat in zona nordica de armata U.R.S.S. iar in sud de cea britanica; in anul 1945, U.R.S.S. a instalat in zona sa de ocupatie Republica Kurda si Republica Azerbaidjanului de Sud; ambele au disparut cu ajutorul armatelor Statelor Unite ale Americii

1945 - cu sprijinul Londrei, a luat fiinta Liga Statelor Arabe;

1947 - ONU a votat impartirea teritoriala a Palestinei;

1948 - a luat fiinta statul Israel; s-a declansat un razboi intre statul evreiesc si tarile Ligii Arabe;

1955 - Iranul s-a alaturat Pactului de la Bagdad prin care se prelungea spre est zona de securitate NATO;

septembrie 1960 Bagdad- a luat fiinta Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC); statele semnatare au fost: Venezuela, Iran, Irak, Arabia Saudita, Kuweit, la care s-au adaugat - Quatar, Libia, Indonezia, Abu Dhabi, Algeria, Nigeria, Ecuator, Gabon;

1961 - Kuweitul si-a obtinut independenta;

1967 - Israelul a invadat Cisiordania;

1968, Organizatia pentru Eliberarea Palestinei a inceput sa execute raiduri in Israel, din Libanul de Sud; la inceputul anilor ^,70 Libanul a devenit singura baza a OEP, in urma expulzarii acesteia din Iordania;  

11 noiembrie 1982 - un tanar a intrat cu un Mercedes alb, plin cu exploziv, in cartierul general din Tyr al armatei israeliene; explozia a distrus cladirea cu opt etaje si a omorat 141 de persoane; a fost prima bomba umana; doi ani mai tarziu a fost dezvaluita identitatea atacatorului - Ahmad Qassir, 17 ani, membru al Rezistentei Nationale Libaneze, atentatul fiind revendicat de Hezbollah (Partidul lui Dumnezeu), care nu avea atunci o identitate bine determinata;

1982-1985 - au avut loc cel putin 13 atacuri similare; modul de atac, de inspiratie iraniana, includea transportul bombelor in masini, valize sau chiar cu ajutorul unui magar;

1985 a fost constituita Rezistenta Islamica;

in timpul razboiului dintre Iran si Irak, Khomeini a justificat practica trimiterii copiilor peste campurile minate, prin proslavirea tinerilor siiti; baietii, nu mai mari de noua ani, isi sacrificau vietile ca detonaori umani de mine, pe campurile irakiene, pentru a elibera drumul in fata armatei iraniene;

18 aprilie 1983, ambasada SUA de pe faleza din Beirut a fost distrusa de o explozie masiva, soldata cu 63 de morti; in momentul atacului, membrii CIA din Beirut aveau o intalnire cu principalii experti ai Agentiei in problemele Orientului Mijlociu; in acel moment, Washingtonul, prin presedintele Reagan, a declarat: "Acest atac criminal impotriva misiunii noastre diplomatice nu ne va descuraja sa ne continuam urmarirea scopului de realizare a pacii in regiune si vom merge mai departe pe cale despre care stim ca este dreapta".

octombrie 1983 - 241 de militari din Infanteria Marina a Statelor Unite au murit in cea mai mare explozie non-nucleara, de dupa cel de-al doilea razboi mondial si pana atunci; la nici un minut a avut loc o a doua detonatie care a ucis 58 de soldati francezi din trupele aeropurtate; mentionam ca Fortele Multinationale (MNF) se aflau in Liban pentru mentinerea pacii in zona dar incepand cu 19 septembrie crucisatoarele americane s-au implicat direct in razboiul civil;

atentatele din octombrie 1983 au fost revendicate prin telefoane date la Agentia France Presse, de o organizatie necunoscuta, numita Jihadul Islamic, identificata ca fiind compusa din musulmani libanezi si "soldati ai lui Dumnezeu care jinduiesc la martiriu" () "Violenta va ramane singura noastra cale" - in fap, Jihadul Islamic nu era decat o alta denumire sau o aripa a Hezbollahului, care a numit atacul asupra ambasadei americane, in manifestul sau, "prima pedeapsa";    

liderii Hezbollah se lauda cu o lunga lista de tineri dornici sa-si sacrifice viata in atacuri de martiri (dispretuiesc termenul de sinucidere); desi multi invatati islamici considera ca in Coran este interzisa sinuciderea, Partidul lui Dumnezeu o considera jertfa suprema intr-u apararea credintei;

impotriva decretului care impiedica femeile sa devina bombe umane, s-a ridicat Rima Fakhri, licentiata in agricultura la Universitatea Americana din Beirut; Sanaa Muhaidily (17 ani), cunoscuta sub denumirea de Mireasa Sudului, a devenit primul simbol al participarii femeilor in lupta contra inamicului, cand a intrat cu masina ei Peugeot alba intr-o tinta israeliana, omorand doi soldati;  

organizatiile extremiste nu «beneficiaza » doar de copii sau de tineri neinstruiti ; Hala Jaber a intervievat pe unul din membrii Hezbollah - Hassan, un tanar inginer civil (32 de ani, a absolvit in SUA), este un asemenea caz; nu ar ezita sa plece el insusi intr-o misiune de martiraj, daca i s-ar oferi ocazia:

« O priviti cu o mentalitate apuseana. O considerati barbara si nejustificata. Noi, pe de alta parte, o socotim o alta cale de razboi, dar aflata in armonie cu religia si convingerile noastre. Sa luam, de exemplu, un avion israelian de razboi sau, mai bine, fortele aeriene americane si britanice care au luptat in Razboiul din Golf. Au aruncat tone de bombe asupra tintelor. Scopul misiunii lor si deznodamantul acestor fapte era de a ucide si de a avaria pozitiile inamice, la fel ca in cazul nostru, doar ca pentru noi dusmanul este Israelul. Singura deosebire e aceea ca ei aveau la dispozitie mijloace si arme de inalta tehnicitate si de cea mai buna calitate pentru a-si realiza sco­purile. Noi avem doar strictul necesar, insa aceasta nu ne de­ranjeaza, caci stim ca, daca si cand ni se va cere, ne avem si pe noi insine pentru a ne sacrifica. Ei primesc medalii si titluri pentru faptele de bravura si victoriile lor. Noi, din partea noastra, nu cautam recompense materiale, ci numai pe cele ceresti, din lumea de apoi.

Dar, in realitate, intre atacurile lor si ale noastre nu exista nici o diferenta. Si ei, si noi avem un scop comun - anihilarea inamicului. Restul nu e decat logistica si detalii tehnice. Fie ca atacam cu avionul, fie cu masini-capcana, obiectivul este ace­lasi. Cine are caderea sa spuna ca ei sunt mai nobili sau mai civilizati numai fiindca folosesc echipamente proprii secolului douazeci? Cine hotaraste ca e mai just, mai corect sau chiar mai acceptabil sa-ti ucizi dusmanul cu avioane, decat cu bombe in masini?

M-am alaturat gruparii fiindca, contrar convingerilor sau afir­matiilor multora, Hezbollahul e foarte sincer in motivatiile si scopurile sale. Am descoperit ca opiniile si convingerile mele politice sunt in deplina armonie cu cele ale Hezbollahului. Pentru mine, aceasta e gruparea ideala. Continua sa faca sacrifi­cii si sa lupte impotriva inamicului, cand toti ceilalti ne-au uitat. Lumea contemporana se plange de Hezbollah, si totusi nu ar ridica un deget pentru a pune capat suferintelor poporului nostrum. Ne numeste teroristi. Ca sa vezi ! Israelul ne ocupa tara si noi, populatia ocupata, suntem stigmatizati ca teroristi

1980-1988 - s-a desfasurat razboiul iraniano-irakian;

august 1990 - Irakul a invadat si anexat Kuveitul care a fost eliberat in ianuarie 1991 de catre o coalitie militara condusa de S.U.A. sub egida O.N.U; Irakul a fost supus unui embargou; potrivit surselor O.N.U., in anul 1995 numarul victimilor acestuia s-a ridicat la 5.2000.000 morti;

1991 - Israelul a fost atacat cu rachete Scut de pe teritoriul Irakului; din acel moment, Marc Noushi considera ca "frontul nu mai este inaintea ci inapoia aglomerarilor urbane" (Marc Nouschi, Mic atlas istoric al secolului XX, Iasi, Editura Polirom, 2002, pp. 57-61);

1998 - a avut loc operatiunea anglo-americana din Irak;

11 septembrie 2001 - atacul terorist asupra World Trade Centre din New York.

La 12 septembrie 2001, membrii Consiliului NATO au condamnat neconditionat atacul terorist. De asemenea, Rusia, prin Vladimir Putin, a reactionat condamnand terorismul. Nu doar Rusia, ci si alte state au inregistrat realinieri de negandit pana atunci; de exemplu, daca in prima parte a anului 2001, relatiile S.U.A. cu China au inregistrat numeroase dificultati, imediat dupa 11 septembrie a putut fi constatata o imbunatatire, pe fondul comun al combaterii terorismului; Iranul a condamnat in mod neasteptat terorismul, iar ministrul de Externe al Marii Britanii a facut o vizita, considerata istorica, la Teheran.

In vizitele facute la Berlin si la Comandamentul NATO de la Bruxelles, Vladimir Putin a facut cunoscuta dorinta sa de a strange relatiile strategice cu Occidentul. Se contureaza ceea ce unii analisti au numit incredibila alianta: SUA-Rusia.

"Times", mai retinut, a numit acest fapt, nu o alianta ci un parteneriat de problem-sharing (gestionare comuna a problemelor).

In 2002, dupa ce a fost amanat, mariajul Rusiei cu NATO a fost pecetluit la Rejkjavik, unde a fost semnat acordul asupra modalitatii de constituire a acestei asocieri, precum si stabilirea competentelor unui Consiliu NATO-Rusia, care sa fie un forum comun al dezbaterilor si deciziilor in problemele de interes comun (peace keeping) privind lupta impotriva terorismului. Intre timp, fisurile au aparut, mai ales la Moscova, unde adversarii orientarii Putin au vociferat impotriva prezentei fizice a SUA in Asia Centrala si in Caucaz (contingente mici de forte in Kirghistan, Tadjikistan, Uzbekistan, Kazahstan si Georgia); de asemenea, s-a accentuat incompatibilitatea de sistem politic intre Rusia si Occident, ultimele tribune de opinie necontrolate de Kremlin (postul TV MT-6 fiind oprit) sau afacerea contractelor fabuloase incheiate de Rusia si Irak, si Rusia si Iran.

In luna mai 2002 a fost incheiat la Moscova acordul intre cele doua parti (SUA-Rusia) privind reducerea armelor stategice; la 28 mai 2002, NATO are 20 de membri.

In fapt, atacul terorist de la 11 septembrie 2001 asupra Statelor Unite a demonstrat inca o data capacitatea noului jucator din arena relatiilor internationale - terorismul islamic - precum si vulnerabilitatea membrilor Aliantei Nord Atlantice in fata unui astfel de actiuni. Incepand cu 18 decembre 2001, s-a trecut in cadrul NATO la elaborarea unui concept militar relativ la apararea contra terorismului care a fost adoptat la Summit-ul de la Paraga din 2002 (The Prague Summit and NATO^,s transformation, NATO, 2003). Potrivit acestuia principalele obiective ale Planului de Actiune impotriva Terorismului sunt:

localizarea si stoparea actiunilor teroriste;

prevenirea atacurilor teroriste;

promovarea cooperarii inter-institutionale (NATO, PfP) in vederea combaterii terorismului.