Peninsula Iberica in secolul al XVI-lea

Peninsula Iberica in secolul al XVI-lea

Sfarsitul secolului XVI va avea sa aduca Uniunii Castiliei si Aragonului libertatea obtinuta dupa veacuri de truda si sacrificii in lupta contra dominatiei arabe.

Populatia era relativ redusa pentru ca suprafetele agricole erau rare, cea mai mare parte a Spaniei Centrale este formata din podisuri cu clima uscata. Cresterea oilor a ramas ocupatia de baza pentru cea mai mare parte a celor aproximativ 9 milioane de locuitori. Orasele cunosc un important spor demografic prin inviorarea comertului englez sau francez.

Daca pentru secolul XV, civilizatiile mediteraneene erau strict legate de activitatea comerciala in porturi de la Venetia la Bruges, secolul al XVI-lea a adus un avant al economiei transcontinentale, ca si in cazul Peninsulei Iberice, avantajata de Castilia brazdata de numeroase drumuri comerciale, punctate de si mai numeroase puncte de vama. Creste viteza de circulare a informatiei, stirea devenind o marfa de lux. Statul, principalul antreprenor pentru actiunea comerciala inclusiv cea maritima, obtine sumele necesare cheltuielilor sale si din aceasta actiune economica, la Sevilla luand fiinta Carrera de Indias sau Casa de India in Portugalia. Creste aportul negustorului la finantarea expeditiilor maritime cu rezonante cunoscute.

Semnificativa este cresterea activitatii comerciale in stransa legatura cu exploatarea bogatiilor ce vin din America. O adevarata explozie a preturilor in Europa maritima, in zonele de vest ale sale cu consecinte si in statele este europene. Activitatea mestesugareasca si manufacturiera reusea in general sa satisfaca necesitatile interne dar nu s-a profitat de imensele perspective oferite prin instituirea monopolului comercial iberic asupra comertului transatlantic. Mestesugarii erau organizati in bresle cu clasica lor ierarhie de mesteri, calfe, ucenici, reprezentantii lor participand la conducerea oraselor. Cealalta parte a populatiei orasenesti era formata din saraci aflati la periferia societatii cu diferite ocupatii. Centre orasenesti mai importante erau Sevilla, Toledo, Lisabona, Valladolid, Barcelona. Declinul agriculturii iberice, insuficienta graului in primul rand a determinat importul acestuia, scurgandu-se in schimb mari cantitati de metale pretioase ce vor contribui la dezechilibrarea balantei de plati a Spaniei si Portugaliei. Statul a incurajat exportul de lana prin impunerea unor taxe mici ceea ce a atras marirea suprafetelor necesare cresterii oilor in dauna celei agricole. A lasat liber importul de produse mestesugaresti si manufacturiere concurate fiind cele locale de catre cele flamande, franceze sau engleze ce se obtineau in schimbul metalelor pretioase. Balanta deficitara se explica si prin politica internationala de mari proportii ale Spaniei cu cheltuieli imense, solicitandu-se imprumuturi masive de la negustorii genovezi cu dobanda foarte mare si metalul pretios din America era cheltuit pentru aceasta actiune.

Structura sociala

Pornind de sus in jos, structura sociala se prezinta astfel: aristocratia (nobilimea), clasa mijlocie si taranimea.

Nobilimea era stratificata in functie de posibilitatea economica si de titluri nobiliare. Marea nobilime - militari, clerul superior la care se adauga patriciatul urban. Putini ca numar erau totusi stapanii unor intinse domenii sau mari proprietari de manufacturi, banci sau negustori. Dispuneau de venituri imense. Mai numeroasa era nobilimea mijlocie si mica formata din cabaleros, hidalgos care incercau sa-si asigure veniturile necesare prin obtinerea unei slujbe la Stat. Din randul lor se recrutau capitani de vase, diplomati sau functionari superiori. In procesul de intarire, de consolidare a absolutismului nobilimea si-a pastrat vechile privilegii desi puterea regala nu va inceta sa le limiteze prerogativele. Un mare numar de nobili s-au stabilit la Madrid , pe langa curtea regala asteptand favorurile regelui sau a inaltilor demnitari.

Clerul si aristocratia avea in Spania, ca si in Portugalia, domenii intinse, bunuri imobiliare, venituri imense, pozitia intarindu-se la mijlocul secolului XVI in conditiile Contrareformei.

Burghezia spaniola era relativ putin numeroasa si fara posibilitati economice, procesul de formare a ei fiind foarte lent. Orasenimea - 12% din populatie - era alcatuita din patura patriciana mai bogata, proprietara de manufacturi, bancheri, dar si dintr-o patura numeroasa de saraci. Dezvoltarea burgheziei a fost franata de factorii mentionati anterior. Majoritatea populatiei o forma taranimea care in marea ei majoritate era libera din punct de vedere juridic, structurata in functie de puterea economica si de statutul juridic dar datorita statului si bisericii dadea importante redevente in munca, natura si bani.

Mentalitatea societatii iberice era ca muncile productive ar fi onorabile iar regalitatea a vandut functii si titluri nobiliare pentru a-si aduna banii necesari "cheltuielilor politice".

De mentionat existenta maurilor care mai mult cu numele erau crestini, tolerati o vreme, apoi in a doua jumatate a secolului XVI au fost expulzati in buna parte sau exterminati de tribunalele bisericesti, alaturi de musulmani ramasi in Spania. Acestia erau in jur de un milion la inceputul secolului XVI. Erau buni agricultori, mestesugari si negustori. Regele a luat masuri succesive pentru alungarea lor fapt ce a provocat rascumpararea acestora in a II-a jumatate a secolului dar si o diminuare a fortei de munca.

In plan politic Spania, spre deosebire de Franta si Anglia, a continuat sa ramana o tara feudala. Aristocratia pierde autoritatea politica iar regele invinsese cu ajutorul oraselor, trebuind insa sa tina seama si de acestea datorita numarului mare. De asemenea existau numeroase autonomii provinciale si municipale. Biserica catolica acorda sprijin statului, interesata fiind sa fie ordine si siguranta interna iar pe de alta parte trebuia sa se foloseasca de stat pentru lupta impotriva maurilor islamici si a evreilor. Pe parcursul secolului XVI, monarhia spaniola a facut progrese avand acum un singur rege, pe Carol I sau Filip al II-lea. Puterea Cortesurilor a fost diminuata, autonomiile locale au fost diminuate, puterea centrala crescand si datorita taxelor si metalelor pretioase aduse din Lumea Noua.

In conducerea treburilor publice regele era ajutat de cateva consilii cu rol administrativ, judiciar, fiscal, economic. Principalul consiliu era Consiliul de Stat, apoi Consiliul Indiilor, Consiliul Italiei, Consiliul de Finante, etc. Spania dispunea de o armata numeroasa, bine organizata si de o flota puternica ce i-a asigurat superioritatea militara si maritima in Europa Occidentala in secolul XVI, sustinute de un puternic suport financiar.

Referat: Lucrare scrisa la dendrologie Proiect: Nivelul organizarii teritoriale - teritoriu, teritorialitate si organizare in invelisul geografic

Spania in timpul lui Carol Quintul (1516-1556)

Ferdinand Catolicul de Aragon, infaptuitorul unitatii Spaniei a murit in 1516 lasandu-i nepotului sau Carol de Gand, o Spanie aflata in plina ofensiva contra islamului si a statelor din jur. Era pe atunci campioana crestinatatii dar in luptele pentru ocuparea Siciliei si Neapolelui a venit in conflict cu regele Frantei Ludovic al XII-lea, care putea sa spuna "eu sunt maurul impotriva caruia se inarmeaza regele catolic". Carol I gaseste aceasta stare de lucruri, situatia complicandu-se pentru Spania dupa ce acesta a fost ales in 1519 si imparat al Imperiului Romano-German sub numele de Carol al V-lea sau Quintul. Puterea economica a Tarilor de Jos a sustinut multa vreme politica imparatului ca si noile adaosuri din Lumea Noua. Trebuie avut in vedere ca atunci cand electorii germanii l-au ales imparat aveau nevoie de cineva care sa apere Viena deoarece turcii erau in plina ofensiva desi Belgradul era inca crestin (pana in 1521), Ungaria cazand in 1526 dar Austria salvandu-se in 1529 cand turcii au fost siliti sa se opreasca sub zidurile Vienei.

In 1517 Carol Quintul a venit in Spania insotit de consilieri flamanzi care urmareau ocuparea celor mai inalte functii in stat, nemultumind astfel clasa politica spaniola. Cerand sa se voteze noi taxe de catre Cortesuri necesare cheltuielilor pentru deplasarea in imperiu dupa 1519, a trezit ostilitatea acestora. Cortesurile cereau sa fie folosite subsidiile din Spania numai in interes spaniol.

Ungaria a ratat casatoria printesei Anna cu Carol Quintul, care in 1520 renunta la ea in favoarea fratelui sau Ferdinand.

Principalul adversar al lui Carol a fost Franta, care, incepand din 1521 avea si doua pozitii avantajoase in Italia si Tarile de Jos si visa la crearea unei monarhii universale comparabila cu Carol cel Mare. Carol se dorea seful suprem al crestinatatii, in lupta cu cealalta monarhie universala - Imperiul Otoman. Intre ele, statul francez a dus o politica abila pentru a se mentine printre puterile europene cunoscuta fiind alianta regelui Francisc I cu Soliman Magnificul. Spania ca parte componenta a Imperiului a fost angrenata in aceasta politica de mari proportii, ducandu-se lupte cu musulmanii din Africa de Nord sau impotriva principilor protestanti germani.

Trebuie adaugat ca acum se pun bazele marelui Imperiu Colonial spaniol prin ocuparea unor intinse regiuni din Lumea Noua, avand in acest fel imaginea unei monarhii cu adevarat de proportii universale. Obligat sa se deplaseze necontenit prin Imperiu, Carol Quintul n-a stat in Spania decat aproximativ jumatate din cei 40 de ani de domnie, in lipsa lui conducerea fiind incredintata unor regenti. In momentul revenirii in Spania dupa abdicare, nu mai fusese de 13 ani. A renuntat succesiv la stapanirile sale intre 1555 si 1556; va muri la 21 septembrie 1558, locul fiind luat de fiul sau Filip al II-lea (1556-1598) lasand un stat , "in care soarele nu apune niciodata", dupa abdicarea solemna de la Bruxelles.

Acesta din urma nu va mai fi ales imparat si va domni numai cu titlul de rege pana catre sfarsitul secolului XVI. Avea putina cultura, marginit, zgarcit dar credea cu putere in catolicism si misiunea acestuia pe Pamant, fiind adept al absolutismului. A fost considerat un rege de cabinet, un birocrat crezand ca treburile monarhiei universale se pot conduce dintr-un centru, fiind mai putin angajat in Europa, interesul ii era centrat catre problemele Oceanului. A fost numit Rege Prudent si s-a gandit sa candideze la coroana imperiala in 1562 dar fara succes. Caracterul esential al Imperiului lui Filip al II-lea il constituie hispanismul sau sau mai precis castilianismul. Preferand Spania care-l putea asigura financiar (o retragere catre argintul american), atragea asupra sa devotamentul spaniolilor. Daca tatal sau a calatorit de nevoie pentru a inconjura Franta cea ostila, imobilitatea lui asigura sedentarizarea aparatului birocratic central din ce in ce mai numeros si mai influent. A stabilit capitala la Madrid, aflata in mijlocul Spaniei, resedinta regala fiind la Escurial, unde s-a construit in 1563 un imens palat pe masura statului in fruntea caruia se afla. A exercitat o conducere personala directa a Consiliului de Stat si a altor servicii a caror membrii erau numiti de el. Episcopul de Limoges il caracterizeaza pe Filip al II-lea "stapan si secretar" care "nu pierde nici o ora, stand aplecat toata ziua asupra hartiilor". Decizia finala ii apartinea intotdeauna. Birocratiile spaniole erau renumite in acea vreme, un vice-rege al Neapolelui remarcand ca "daca moartea ar veni din Spania am trai vreme indelungata". Rolul Cortesurilor a fost restrans, a redus privilegiile orasenimii si a intarit rolul Inchizitiei. Drept rezultat s-a angajat cu toate fortele in stavilirea Reformei dupa 1560. Numeroase procese inchizitionale si arderi pe rug a adversarilor catolicismului marcheaza aceasta domnie.

In plan extern in 1559 pune capat razboiului cu Franta, initiat de tatal sau, impunand tratatul de la Chateau Cambresis. Se stie ca anterior tatal sau avusese relatii nu prea amicale cu papa de la Roma Paul al IV-lea ce-i considera pe spanioli si francezi ca fiind niste barbari si "ar fi bine sa ramana la ei acasa" deplangand ratarea momentului pentru eliberarea Italiei la jumatatea secolului XVI.

Indemnuri asemanatore venisera in aceeasi jumatate de veac si din partea lui Machiavelli demonstrandu-se inca odata ca subiectul acesta era discutat in cele mai diverse medii italiene.

Pacea ce s-a incheiat a avut drept cauza epuizarea financiara a adversarilor atat a lui Filip al II-lea, cat si a Frantei, cea din urma fiind lovita de o puternica miscare pe care regele voia s-o inabuse cu orice pret. Jocul intereselor avea sa se complice si prin faptul ca Spania dorea sa instaureze o monarhie universala cu sprijinul Angliei iar Filip al II-lea, dupa ce avusese de sotie pe Maria Tudor ce murise in 1558, a cerut-o in casatorie pe Elisabeta a Angliei. Elisabeta sa sprijinea revolutia din Tarile de Jos mai intai in secret apoi in mod deschis. Corsarii englezi jefuiau vasele spaniole si dadeau o parte din prada reginei Elisabeta. Pentru Filip al II-lea Anglia era atunci un cuib de talhari si eretici. Franta il pierde insa in anul 1559 pe regele Henric al II-lea si pentru o perioada indelungata de timp valoarea ei ca adversar al Spaniei se va diminua. Filip al II-lea aflat pana atunci in Flandra pleaca in Spania pe care nu o va mai parasi fiind intr-un anumit mod prizonier al Spaniei ce devine de acum inainte inima Imperiului Spaniol. De altfel nu tinea neaparat sa stea in Tarile de Jos pe care le-a iubit cam tot atat cat si populatia acestora l-a iubit pe el si pe spanioli, regele fiind "dezgustat de acest loc de sedere".

Statele spaniole aveau atunci trei capitale : Bruxelles, Yuste unde tatal sau a continuat sa guverneze si Valladolid unde reprezentantii regelui carmuiau in numele lui. La venirea lui, Spania era in pragul falimentului financiar fiind necesare pentru salvare imprumuturi externe si chiar averea personala a regelui. Capitala financiara a Imperiului era Valladolid unde ajungeau si banii proveniti din America.

In politica sa mediteraneeana, Filip al II-lea a suferit esecuri rasunatoare prin infrangerea in 1560 din cauza turcilor, aflati atunci in culmea puterii lor politice si militare. Turcii condusi inca de Soliman Magnificul n-au exploatat sistematic lasand aproape inexplicabil 4 ani de ragaz occidentalilor sa se refaca, ceea ce se va si intampla.

Filip al II-lea si-a concentrat eforturile pentru a reconstrui flota cu ajutorul careia a putut sa puna capat activitatii corsarilor turci ce stapaneau Mediterana in acea vreme. A avut in anturajul sau si comandanti militari de mare valoare precum Don Garcia de Toledo ce a luat masuri de organizare a flotei, de intretinere a ei. Turcii n-au reusit sa cucereasca insula Malta aparata fiind de cavalerii ordinului calugaresc, flota spaniola intervenind atunci cand turcii ridicasera asediul in septembrie 1565. Pentru a spala rusinea suferita la Malta, turcii ataca din nou Ungaria aflata sub stapanirea austriaca in 1566, dar pentru Spania problema cea mai grava se ivea din Tarile de Jos.

Cauzele razboiului au fost de natura sociala, politica, economica, religioasa sau chiar culturala. Aceasta regiune (Tarile de Jos) din Nordul Europei facea parte din Imperiul Spaniol, dar mai mult cu numele pentru ca dupa plecarea regelui in Spania, cativa ani au beneficiat de liniste din partea spaniolilor, apropiindu-se de Anglia. Ideile protestante in forma lor calvinista au patruns in randurile populatiei care s-a ridicat impotriva stapanirii spaniole in august 1566, culminand cu jefuirea bisericilor si distrugerea icoanelor. Filip al II-lea este hotarat sa intervina pentru inabusirea oricaror manifestari anticatolice folosind in acest scop flota renascuta in Mediterana si aurul Americii. Este trimis ducele de Alba sa inabuse rascoala dar atrage dupa sine reactia protestantilor din Franta , din Germania sau din Tarile Nordice. Wilhelm de Orania reusise sa recruteze trupe in favoarea rasculatilor din Flandra, iar Anglia se pregatea sa intervina in sprijinul lor. Venirea armatelor spaniole a determinat stingerea intr-o oarecare masura a revoltei. Anul urmator armatele spaniole, mai numeroase si mai bine organizate au castigat batalia de la Saint Denis la 10 noiembrie 1567. Corsarii englezi devenisera din ce in ce mai primejdiosi pentru navele Spaniei. Regimul de teroare impus de ducele de Alba in anii urmatori pentru infrangerea miscarii n-au dat rezultatele scontate pentru ca razboiul se va reaprinde cu putere dupa 1572. Pana in acest an trebuie mentionat si conflictul dintre turci si crestini incheiat cu batalia de la Lepanto din 7 octombrie 1571 cand cruciatii au castigat cea mai importanta si mai rasunatoare victorie navala mediteraneeana a secolului XVI. Don Juan de Austria aflat in slujba regelui Spaniei a reusit sa infranga puternica flota turceasca. A fost sfarsitul unui real complex de inferioritate al lumii crestine in fata turcilor, barand astfel drumul turcilor catre vestul Marii Mediterane. Reinvie proiectele de organizare a unei cruciade, mai toate fanteziste, lipsite de suport real, victoria maritima fiind insuficienta pentru a smulge radacinile turcilor din Europa.

Anul urmator spaniolii au fost nevoiti sa paraseasca proiectele de cruciada pentru ca vesti nelinistitoare vin din Tarile de Jos unde rascoala anticatolica a izbucnit cu putere, in partea de nord populatia reusind sa-si proclame independenta sub numele de Provinciile Unite (Olanda) cu toata interventia Spaniei. De altfel, forta acesteia era mult diminuata dupa distrugerea armatei spaniole in 1588.

Olanda avea sa fie recunoscuta oficial ca stat independent in 1648 dupa razboiul de 30 de ani la care participase de partea statelor protestante si incheiat cu pacea de la Westfalia. Spania a intervenit si in Franta in favoarea catolicilor in razboiul acestora cu protestantii dupa 1572.

Singurul mare si rasunator succes al spaniolilor a fost anexarea Portugaliei dar care avea sa-i creeze mari dificultati la jumatatea secolului urmator. Actiunea spaniola a fost usurata de catastrofala infrangere a cruciatilor portughezi in Maroc in 1578 unde chiar regele Sebastian a murit in lupta. Neavand urmasi, Filip al II-lea s-a considerat mostenitorul tronului, recunoscut si de reprezentantii Cortesurilor portugheze intrunite la Almeirim in 1580 si de cele intrunite in 1581 la Thomar. Noua resedinta a devenit Lisabona; Portugalia intrand intr-o uniune dinastica cu Spania isi pastra autonomia legislativa, limba, administratia, fiind condusa de un vice-rege sau guvernator ajutat de un consiliu. Imperiile coloniste spaniol si portughez erau acum unificate ajungand in conflict acut cu Anglia. Filip al II-lea a dorit sa indeparteze pericolul englez si a dispus construirea unei flote in stare sa apere monopolul comertului pe Oceanul Atlantic, cu coloniile sale din Lumea Noua. Sustinea cercurile catolice din Anglia si pe regina Maria Stuart a Scotiei, care avea sa fie decapitata din ordinul reginei Elisabeta a Angliei. Conflictul a atins punctul culminant in 1588 cand Invincibila Armada spaniola a fost distrusa de cea engleza, avand grave urmari pentru hegemonia spaniola. Vasele engleze mai usoare si rapide au zdrobit flota spaniola asigurand suprematia navala engleza pentru mai multa vreme.

Nici in Franta lui Filip nu a avut succes mai mare; dorind sa puna pe tronul acesteia una din fiicele sale, regele Henric al IV-lea Valois i-a infrant pe spanioli dupa care s-a incheiat pacea la Vervins (1598). Astfel la sfarsitul vietii, Filip al II-lea trebuia sa constate ca mai toate planurile sale n-au fost realizate.

Spania intrand intr-un proces rapid de decadere economica, datoria publica se ridica atunci la 100 milioane de ducati, economia nefiind in masura sa satisfaca nevoile cerute de numeroasele razboaie. Urmasii sai n-au reusit sa echilibreze situatia financiara astfel ca locul Spaniei va fi luat de Anglia, Franta si Olanda. Domnia lui - mort la 13 septembrie 1598 - desi a fost indelungata n-a adus acea prosperitate economica si nici n-a asigurat superioritate politica.