Ansliusul Austriei - URSS

Dupa cum s-a mentionat, primele jertfe ale nazistilor in calea cotropirilor trebuiau sa devina Austria si Cehoslovacia. Daca occidentul nu permitea acesti pasi, n-ar fi fost nici urmatorii. Germania incepe pregatirea fortata pentru invazia in Austria. In programul expus in " Main Kampf" "ansliusul" era privit ca sarcina primordiala.

La 7 februarie 1938 cancelarul Austriei Schuschnigg a primit invitatia de a vizita resedinta lui Hitler din Alpii Bavarezi - Berchtesgaden. Pentru intimidarea cancelarului austriac Keitel, in prezenta lui, i s-a comunicat lui Hitler despre gatinta armatei germane de invazie in Austria. Hitler l-a impus pe Schuschnigg sa semneze un protocol care de facto prevedea stabilirea controlului german asupra politicii externe a Austriei, legalizarea activitatii national-socialistilor austrieci, numirea unui sir de nazisti austrieci la posturile cheie in guvern. Agentului hitlerist Zeis Incvart i-au fost acordate posturile de ministru al afacerilor interne si ministru securitatii. La timida incercare a lui Schuschnigg de a aminti ca pentru Austria pot interveni tarile occidentale, fiurerul a raspuns ca cu Italia il leaga prietenia, Anglia nu va misca macar cu un deget pentru Austria, de pozitia Frantei el deasemenea nu se teme²⁸.

Realizarea protocolului insemna lichidarea independentei Austriei. Sub presiunea maselor, la 9 martie 1938, Schuschnigg a anuntat petrecerea peste trei zile a unui pleibescit, care va hotari viitorul Austriei. Aceasta ameninta cu esec total ocupatia Austriei, pregatita de fascistii germani pe calea "evolutiei pasnice". Dimineata, la 10 martie, Hitler a cerut realizarea imediata a planului "Otto" - invaziei in Austria. Ca raspuns la temerile specialistilor militari, fiurerul a declarat, (si dupa cum vom vedea nu fara temei), ca nici Anglia, nici Franta nu vor sustine Austria. Directiva Nr.1, aprobata la 11 martie , prevedea petrecerea operatiei, de dorit "sub forma intrarii pasnice".²⁹ In acelasi timp Zeis Incvart a cerut aminarea plebescitului.

Guvernul austriac incerca sa gaseasca sprigin in Anglia, dar a primit un refuz categoric. E nevoie de subliniat ca la Londra, Paris si Washington erau din timp informati despre planurile lui Hitler de a inghiti Austria³⁰, dar nici un fel de pasi in apararea ei n-au fost intreprinsi. Mai mult ca atit, capeteniile hitleriste au fost prevenite despre neamestecul occidentului - in conversatia lui Halifax cu Ribbentrop la 10 martie 1938.³¹ Tot atunci Halifax a declarat ca ei cu Chamberlain sint hotarati sa ajunga la intelegere cu Germania³². Informindul pe Hitler despre rezultatele zondarii pozitiei Marii Britanii in "problema austriaca", Ribbentrop scria: "Eu sint principial convins ca Anglia in acest moment nu va intreprinde ceva contra acesteia, ci va realiza o influenta de retinere asupra altor tari".³³ Dupa ocuparea Austriei in capitalele occidentale s-au prefacut ca "nimic nu s-a intimplat".³⁴

Contra "violarii Austriei"³⁵ s-a pronuntat Churchill. El a chemat la o riposta hotarita agresorilor, atit timp cit era posibilitate de facut acest lucru cu jertfe mici: "Peste doi ani, spunea sir Winston, armata germana va fi mult mai mare ca cea franceza" si toate tarile mici vor trece de partea nazistilor. El arata importanta strategica a Vienei ca centru de comunicatii al tuturor tarilor care intrau cindva in componenta Imperiului Austro-Ungar si Germania fascista a capatat controlul absolut asupra lor. La Germania a aparut posibilitatea sa blocheze aceste comunicatii si, in primul rind, sa stabileasca un asediu absolut economic si militar al Cehoslovaciei, celui mai mare centru industrial al fostei Austro-Ungarii³⁶. Pentru a preveni caderea acestui extrem de important element al apararii Europei, Churchill a iesit cu critica pozitiei lui Chamberlain care era contra "crearii gruparilor inchise de tari, ceea ce ar fi fost daunator pentru cauza pacii in Europa". El convingator a dovedit ca aceasta teza isi pierde pretul, daca alternativa ei se pomeneste acapararea de catre agresor a unei tari dupa alta. Pentru a nu admite acest lucru si deci si a razboiului este o singura iesire - alianta anglo-franco-sovietica³⁷. Daca securitatea statului cere de a nu refuza de la folosirea fortei in calitate de ultim mijloc, ea trebuie folosita. Daca e asa, apoi forta trebuie folosita in cele mai favorabile pentru aceasta conditii. Nu este nici un merit in aceea ca de aminat razboiul cu un an, daca peste un an el va fi mult mai greu si va fi mai complicat de cistigat³⁸. Aceasta era o argumentare foarte convingatoare a necesitatii de a se opune nazismului, chiar cu riscul de a incepe razboiul si ea ii dezminteste pe pseudo impaciuitori.

La 11 martie guvernul Austriei a capitulat. In zorii urmatoarei zile armata germana a inceput ocuparea tarii. La 14 martie Hitler a semnat un decret, conform caruia Austria se declara provincie a reihului. La 10 aprilie in Austria a fost petrecut un referendum. In conditiile propagandei demagogice desfrinate si teroarei, si deasemenea falsificarii directe a rezultatelor votarii, din 4,484 mln. buletine 4,453 mln. au fost recunoscute ca continind raspunsul "pro" pentru "Anslius"³⁹.

Neasteptind sfirsitul farsului cu referendumul, puterile occidentale au recunoscut ocuparea Austriei drept fapt realizat si au reorganizat reprezentantele lor diplomatice din Viena in consulate generale ⁴⁰.

Numai URSS, prin declaratia lui M.M. Litvinov de la 17 martie 1938 ^41, s-a pronutat contra lichidarii independentei Republicii Alpine. Textul ei cu propunerea masurilor colective de securitate contra largirii in continuare a agresiei a fost indreptat mai multor guverne, dar cele englez si francez de facto l-au respins⁴². Liddel Gart ii mentiona ca acest lucru a trezit "o satisfactie si mai mare la Hitler"⁴³ si de sigur l-a stimulat la cotropirile de mai departe.

"Alipind" Austria, Germania si-a imbunatatit brusc situatia sa geostrategica, creind pericol nu numai comunicatiilor economice si securitatii Cehoslovaciei, dar si altor tari - capatind iesire directa spre Balcani. Austria s-a transformat in cap de pod pentru actiunile agresive de mai departe ale nazistilor in sud-estul Europei. Germania a capatat hotar comun cu Italia si Ungaria, ce mai inainte nu avea. Teritoriul germaniei a crescut cu 17, iar populatia cu 10%, adica cu 6,7 mln. oameni. Intreaga armata austriaca de 50 mii de combatanti a fost inclusa in componenta vermahtului. Brusc a crescut si potentialul economic al reihului⁴⁴, posibilitatile lui de control asupra resurselor de materie prima in regiunea balcano-dunareana. Dar nu mai putin periculos pentru cauza pacii a fost acel fapt ca Hitler a devenit insolent la extrema. Pe fiurer l-a incurajat colosal acea atitudine conciliatoare, cu "care guvernele Angliei si Frantei au perceput invazia lui in Austria si includerea acestei tari in componenta reihului",⁴⁵ scria L. Gart "El a inteles ca nu numai in cuvinte, dar si in fapte lui ii este aprinsa "culoarea verde" pentru agresie, nu undeva in Etiopia, dar in insasi centrul Europei, in apropierea centrelor vitale ale Occidentului!! Hitler intelegea ca tot ce cistiga el, pierde Occidentul si ca Occidentul deasemenea intelege acest lucru. Si daca in folosul lui se jertfeste, atunci el este necesar, puternic si nevatamat, pentru rezolvarea unor sarcini mult mai mari, in interesele Occidentului, in comparatie cu care, o oarecare Austrie nu costa nimic. Prin urmare 'ansliusul' "este un avans pentru faptele viitoare si, totodata, un precedent, care permite acapararile 'pasnice' viitoare. "Anume asa trebuia sa inteleaga conducerea hitlerista politica cercurilor guvernante occidentale, care daca nu direct, apoi indirect ii indicau: "Noi am mers in intimpinarea voastra, acum a venit timpul si voi sa lucrati pentru noi, nimicind comunismul mondial"⁴⁶.

Timpul trece, dar ramine intrebarea; cum de s-a intimplat ca Anglia si Franta, fiind tari bogate si puternice, fara rezistenta i-au permis Germaniei sa acapareze un stat intreg independent, in pastrarea caruia, aceste tari, reiesind din interesele securitatii sale nationale, se parea ca erau cointeresate. Iata cum raspunde la aceasta intrebare cunoscutul istoric englez L. Mosley: "Oamenii, care tremurau de frica in fata Germaniei in fiecare din aceste tari, constituiau "clasele dominante" In Franta aceasta clica era complet molipsita de coruptie si defetism; chinuiti de cosmarurile pericolului din partea Germaniei naziste si de primejdia comunismului din interiorul tarii proprii, multi din ei tot mai mult inclinau spre gasirea compromisului cu Germania in speranta ca cu ajutorul intelegerii cu national-socialismul se va putea de inabusit primejdia revolutiei rosii. Acesti oameni nu credeau nici in sine, nici in poporul propriu"⁴⁷. In mediul unei astfel de publici era foarte popular pe atunci gindul: "Mai bine Hitler, decit Frontul popular!", iar cind Hitler a ocupat Franta ei au devenit lacheii lui. E necesar de adaugat la cuvintele lui Mosley numai ca clasele dominante ale Angliei si Frantei tindeau cu miinile lui Hitler sa nimiceasca comunismul pe plan global.

Dar afara de cele expuse mai exista inca o circumstanta (despre care am vorbit deja pe paginile precedente), care ne permite sa intelegem mai bine motivele hotaririlor adoptate de conducatorii englezi. Aceasta este tendinta de a stabili controlul si asupra Frantei. Incurajindu-i pe nazisti, englezii contribuiau trecerii de la Franta a aliantelor ei din rindurile statelor mici ale Europei in orbita influentei germane. Aceasta slabea pozitia independenta a Frantei si intarea influenta asupra ei a Angliei, permitindu-i ultimei sa-i dicteze politica sa externa. Tot odata intarirea puterii Germaniei, facea Franta si mai dependenta de ajutorul englez in cazul agresiei germane si constientizarea acestui fapt ii impingea pe francezi si mai strins in bratele englezilor. Franta de sigur avea iesire, care-i permitea sa fie o tara cu adevarat independenta si mareata - libera si de primejdia teutona si cu atit mai mult de tutela Albionului. Aceasta era alianta cu Rusia. Spre aceasta obiectiv o impingeau interesele ei nationale inca din momentul aparitiei in 1870 a Imperiului German. Dar clasele dominante, din pricina anticomunismului innascut, se fereau de apropierea de Uniunea Sovietica si aceasta inca mai strins impingea Franta spre alianta cu Anglia. Anume aceasta alianta a si adus Franta la catastrofa din 1940. Numai in alianta cu Rusia, Franta putea fi o mare putere⁴⁸. In caz contrar ea obiectiv trebuia sa pluteasca in albia politicii externe a Marii Britanii. De facto, in ajunul celui de-al doilea razboi mondial, Franta a incetat sa mai fie mare putere.