M. Aurelius Antoninus (Caracalla) (211-217) si P. Septimius Geta (211-212)

M. Aurelius Antoninus (Caracalla) (211-217) si P. Septimius Geta (211-212)

Geta a fost ucis la 19 februarie 212 chiar in bratele mamei sale. Asasinatul a provocat nemultumire si a fost putin promitator pentru Caracalla. Cu aceasta ocazie au fost au fost asasinati alti 20.000 de oameni, printre care si marele jurist Papinian.

Caracalla devine celebru prin Constitutio Antoniniana din 212, prin care se acorda cetatenia romana tuturor locuitorilor imperiului, cu exceptia grupei dediticilor, care nu se stie, cu siguranta, ce categorii socio-etnice cuprindea. Constitutia antoniniana nu are nimic revolutionar in ea, fiind, de altfel, rolul activitatii Iuliei Domna si a juristilor. Asupra ei controversele nu au incetat nici astazi si este foarte greu de adoptat o pozitie sau alta. Deocamdata, inclin sa-i dau dreptate lui Bengtson, potrivit caruia explicatia reala a elaborarii acestui monument legislativ s-ar afla la Cassius Dio, 77. 9. 5: '. Iata cum se explica de ce toti locuitorii Imperiului, sub aparenta unui act de favoare, in realitate insa pentru a aduce cat mai mult venit tezaurului imperial si pe aceasta cale, dat fiind ca strainii erau scutiti de majoritatea acestor taxe, au fost declarati cetateni romani'. Textul notat pe papyr, Papyrus Giessensis 40, arata insa o cu totul alta motivatie si anume una juridico-religioasa, in sensul ca imparatul voia sa aduca mai multi adoratori zeilor romani. Dincolo de orice controverse, este clar ca aceasta Constitutio a avut un rol important in consolidarea si expansiunea romanizarii.

Cu toate excesele lui Caracalla, administratia a functionat bine datorita calitatii aparatului birocratic si activitatii legislative a juristilor vremii. Modelul lui Caracalla era Alexandru cel Mare. El avea o preferinta, pentru germanici, garda sa personala fiind alcatuita numai dintre acestia, asa-numitii 'lei'.

In 216, incepe o expeditie in Parthia, obtinand anumite succese si imaginand planul de a stapani intreaga oikumené, iar aducerea partilor sub stapanire romana o imagina prin casatoria sa cu fiica regelui. Nu stim ce urmare ar fi avut aceste planuri, deoarece la 8 aprilie 217 este asasinat din ordinul lui Macrinus, prefectul pretoriului, cu prilejul inaintarii spre Carrhae. Iulia Domna, mama imparatului, s-a sinucis.

Asasinul Macrinus (217-218) se proclama imparat sub numele de Imperator Caesar Marcus Opellius Severus Macrinus Augustus. Acorda fiului sau de 9 ani, Diadumenus, titlul de princeps iuventutis. Incheie o pace cu partii, platindu-le 50.000.000 denari ca despagubiri de razboi si inapoindu-le toti prizonierii, printre care si mama regelui part. La 8 iunie 218, a fost si el asasinat.

Succesorul sau este Imperator Caesar Marcus Aurelius Antoninus Pius Felix Augustus, fiul lui Sextus Marcellus si al Iuliei Soaemias, fiica Iuliei Maesa, si care este cunoscut sub numele de Elagabal, Heliogabalus, fiind preot al lui El-Gabal, 'Stapanul muntilor'.

Domnia sa a fost un scandal. De fapt, domnia sa a fost a celor doua femei, mama si bunica sa, care rezidau in Senat langa consuli. Il proclama pe El-Gabal ca zeu suprem al Imperiului. Este asasinat la inceputul lui martie 222, impreuna cu mama sa.

Locul lui Elagabal-Heliogabalus este luat de Severus Alexander, in varsta de 17 ani, fiul lui Gessius Marcianus, un Syrus si al Iuliei Mameea. A domnit sub numele de Marcus Aurelius Severus Alexander. Si el il are pe Alexandru cel Mare drept ideal. Ca si domnia predecesorului sau, este o domnie a femeilor. Din 226, Iulia Mameea apare singura sub numele de Augusta, mater Augusti, Senatus, Patriae, castrorum. Epoca este dominata de marii juristi Ulpian, Paulus si Modestinus, membri ai consiliului principelui.

In timpul lui, se produce in exteriorul Imperiului un eveniment de importanta universala: in Parthia, dinastia Arsacida a fost inlocuita de Sassanizi. Ardashir I, din familia preotilor Templului Focului al zeitei Anahita, din inima Persiei, a preluat tronul part in a. 224. E. Kornemann vede aici, pe drept cuvant, reinvierea vechii forte a iranismului persan si inceputul unei noi epoci de istorie universala. Sassanizii nu vor recunoaste primatul Imperiului Romei, impotriva caruia vor lupta pana in a. 642, cand Iranul va cadea sub arabi, care vor profita de seculara lupta dintre cele doua Imperii.

Ardashir I (224-241) este urmat de Shappur I (241-271). Ardashir cere Imperiului Roman sa evacueze tot teritoriul Asiei pana la Marea Hellespontului. Reactia romana n-a intarziat. Intre 231-232, are loc o expeditio Parthica, la care au luat parte trei armate romane, care s-a incheiat cu un esec, imparatul luandu-si, totusi, titlul de Parthicus Maximus.

Expeditia este intrerupta pentru ca in 233 alamanii germanici invadeaza Gallia. Conflictul era rezolvat prin plata unor stipendii, cu conditia ca ei sa nu mai navaleasca in Imperiu.

La 22 martie 235, soldatii nemultumiti de acest imparat nerazboinic se revolta si il asasineaza, impreuna cu mama sa, Iulia Mamaea. Comentand evenimentul, W. Enßlin (CAH XII 72) spunea ca Imperiul Roman a pierdut un imparat a carui nesansa a fost sa nu fie niciun Severus si niciun Alexandru. Astfel ia sfarsit continuitatea casei imperiale de peste un secol, chiar daca fictiva, prin imaginara legatura intre Septimius Severus si M. Aurelius.

In planul relatiilor internationale, ridicarea Imperiului Persan prin Ardashir va prefigura o noua situatie politica mondiala. Dualismul romano-persan va fi tema istoriei universale pana la inceputul Evului Mediu.