Tratativele anglo-franco-sovietice au inceput la Moscova, la 12 august 1939, cu expunerea de catre Vorosilov a gindului despre necesitatea prezentarii de catre parti a planurilor actiunilor comune, dar s-a clarificat ca misiunile engleza si franceza au sosit la Moscova fara planuri concrete de colaborare militara a celor trei state in caz de agresiune²⁷⁶. Vorosilov a propus urmatoarea schema de lucru, cu care Drucks si Doumenque* au cazut de acord: in prealabil de examinat planurile anglo-franceze, apoi pe cel sovietic, apoi intrebarea despre razboiul pe doua fronturi, iar in sfirsit problema legaturilor nemijlocite ale fortelor armate ale celor trei state. «Acest plan, a subliniat narcomul, trebuie examinat in detalii, pus de acord, de semnat conventia militara, de plecat pe la case si de asteptat evenimentele, fiind siguri de fortele proprii» ²⁷⁷.

Comentind pozitia delegatiei sovietice, P. Drucks scria: «Primele 24 de ore a prezentei mele la Moscova marturiseau ca sovietele tindeau spre atingerea intelegerii cu noi» ²⁷⁸.

La sedinta din 13 august generalul Doumenque a raportat despre actiunile militare presupuse ale fortelor aliate si i-a propus lui Vorosolov sa faca acelasi lucru la sedinta urmatoare²⁷⁹. Narcomul a accentuat ca ar dori sa auda cum francezii si englezii isi inchipuie actiunile Armatei Sovietice pe Frontul de rasarit, deoarece URSS nu are hotare nici cu Franta si Anglia si nici cu Germania, si participarea ei la razboi este posibila numai de pe teritoriul statelor vecine - Polonia si Romania. Doumenque a declarat ca la sedinta urmatoare el va face despre aceasta o informatie²⁸⁰.

Ambasadorul britanic W. Sids in telegrama la Londra mentiona, in legatura cu aceasta, ca delegatia sovietica a inaintat «problema principala», de la solutionarea careia va depinde succesul sau esecul tratativelor²⁸¹.

Apreciind rezultatele celei de a doua zile P. Drucks a concis ca Vorosilov «nu dorea sa piarda timpul si tindea cit mai repede sa incheie acordul cu Franta si Britania» ²⁸².

Problemei trecerii trupelor sovietice prin teritoriul Romaniei si Poloniei i-au fost consacrate tratativele din 14 august. La intrebarea lui Vorosilov despre aceasta, din partea anglo-franceza nu a urmat nici un raspuns real. Era evident ca cu guvernele polonez si roman aceasta intrebare n-a fost pusa in discutie²⁸³. Vorosilov a pus intrebarea principial: aceasta este conditia prealabila a tratativelor intre cele trei state si a tratatului lor comun; fara rezolvarea pozitiva a acestei intrebari tratativele sint inutile²⁸⁴. Delegatia anglo-franceza s-a adresat cu rugamintea de a-i da posibilitatea sa interpeleze la Londra si Paris pe aceasta intrebare, iar in acest timp de ascultat planurile partii sovietice²⁸⁵. Vorosilov a cazut de acord cu aceasta propunere²⁸⁶.

In aceeasi zi Doumenque si Nadjiar au expediat telegrame la Paris²⁸⁷ cu raport despre mersul tratativelor si cu cererea partii sovietice. Cum se vede din aceste documente, ei au optat pentru un raspuns pozitiv la intrebarea pusa.

Fara solutionarea acestei intrebari, Germania in cei mai scurti termeni ar fi zdrobit fortele armate poloneze si romane si vermahtul ar fi iesit la hotarele sovietice. In aceasta situatie apareau doua minusuri:

unul pentru coalitia antihitlerista in ansamblu: pierderea aproximativ a 60-70 de divizii poloneze si romane, care puteau fi salvate de distrugere numai de contactul la timp in stadiul initial al conflictului al Armatei Rosii cu Vermahutl (mai mult ca atit, dupa cum astazi cunoastem englezii si francezii nu se gindeau sa inainteze, ci isi puneau in gind sa se adaposteasca dupa linia Maginot);

al doilea pentru URSS. In caz de pasivitate in Occident, ceea ce deja atunci la Moscova se admitea, Vermahtul intra in contact armat cu ARMT la hotarul sovietic, in apropierea centrelor sovietice vital importante si Uniunea Sovietica ar fi trebuit sa duca unul la unul lupta cu Germania. Anume acest lucru si incercau sa-l obtina «münhenistii». «Nu incape indoiala, spunea in legatura cu aceasta Bonnet, ca Germania si Rusia, capatind hotar comun in fine vor ajunge la confruntare» ²⁸⁸. Iar sarcina diplomatiei sovietice consta in aceea ca sa evite o asa evolutie a evenimentelor. Trecerea armatelor sovietice prin coridorul de la Vilno si Galitia asigura aceasta chiar si in cazul, cind francezii ar fi ramas in vest in aparare. Si in acest caz, Hitler ar fi fost nevoit sa tina contra liniei Maginot circa 40 de divizii, iar la un loc cu rusii ar fi luptat minimum 40 de divizii poloneze. E clar cu ce se termina totul. Dar e clar si altceva - nimic nici nu incepea daca ar fi fost creata alianta militara a celor trei puteri. Hitler niciodata n-ar fi indraznit sa inceapa razboiul - despre aceasta noi am vorbit si inca va fi vorba.

Iar acum ne intoarcem in ziua de 14 august 1939. «Eu cred, a observat Drucks dupa sedinta, misiunea noastra a luat sfirsit» ²⁸⁹. Doumenque in zilnicul sau a constatat, ca «sedinta, ce a avut loc in acea zi, a avut un caracter dramatic, semnificind sfirsitul adevaratelor tratative» ²⁹⁰. Probabil si Drucks si Doumenque stiau ce spun. Si cu toate ca se mai pastra speranta, dar cum apoi s-a constatat, tratativele definitiv au intrat in impas.

La 15 august a fost ascultat raportul lui Saposnicov B.M. despre actiunile presupuse ale ARMT si FMM si fortele care vor fi alocate pentru aceasta²⁹¹ si deasemenea planurile englezilor si francezilor despre ducerea razboiului maritim²⁹². Si de data aceasta in telegramele trimise la Paris, Doumenque si Nadjiar au mentionat necesitatea satisfacerii cererii sovietice, fiindca aceasta-i in primul rind in interesele Occidentului si au facut concluzia, ca Uniunea Sovietica este decisa in cazul agresiunii germane sa le vina in ajutor aliatilor sai. Aceasta informatie cu comentariile respective a fost transmisa de MAE prim-ministrului Daladier²⁹³.

Planul colaborarii, expus de Saposnicov, ne denota pregatirea Uniunii Sovietice la actiuni hotarite impreuna cu Anglia si Franta pentru zdrobirea agresorului. Faptele, aduse la tratative de parti despre fortele lor armate, ne aduc la o singura concluzie: statele iubitoare de pace posedau o superioritate colosala de forte si resurse asupra agresorului, care niciodata n-ar fi indraznit sa lupte contra tuturor concomitent. De aceea incheierea intelegerii era o garantie mai mare de 100% ca razboiul nici nu s-ar fi inceput. Si invers, razboiul putea incepe numai daca statele iubitoare de pace nu ajungeau la intelegere.

Propunerile Uniunii Sovietice evident combat afirmatiile, ca la Moscova visau la un razboi intre doua grupari ale tarilor capitaliste, in acel timp cind URSS va ramine la o parte. aceasta pozitie din domeniul politicii externe a URSS a ramas in trecut odata cu venirea nazistilor la putere. la aceasta etapa guvernul sovietic se conducea de alte principii - sa nu fie atras in razboi, iar daca ii va reveni sa lupte, apoi la un loc cu aliatii sai puternici si sa posede o superioritate gigantica asupra agresorului. Cum se spunea atunci: «De luptat pe teritoriu strain si cu putin singe!». In acele conditii concrete aceasta se putea asigura numai printr-o alianta cu Occidentul.

Referat: Marile calde si marile reci Lucrare: Orasul Hirlau - istoric, asezare; vecini

Iar despre aceea ca Hitler planuia pe rind sa zdrobeasca Polonia, Occidentul, iar apoi URSS, noi deja am mentionat si aceasta o dovedesc multiple fapte, si in primul rind cuvintarile lui secrete in fata conducerii politico-militare supreme a Reihului²⁹⁴. Stiind despre aceste planuri si conducindu-se de interesele asigurarii securitatii proprii, URSS trebuia sa faca tot posibilul, pentru a preveni navalirea Germaniei asupra Poloniei si Frantei. Iar fara ajutorul sovietic nici Polonia, nici Franta, nici ambele la un loc erau incapabile sa reziste presiunii Germaniei fasciste, iar zdrobirea lor facea in principiu inevitabila navalirea Germaniei asupra URSS. Dar in asa caz, fie si cu un an-doi mai tirziu Germania hitlerista devenea o forta gigantica. Folosind resursele Europei cucerite, ea era capabila substantial sa depaseasca potentialul economic al URSS, iar aceasta insemna ca si in plan, militar si geopolitic, corelatia se schimba in folosul lui Hitler. Iar in Extremul Orient deja mergea, cu toate ca si micro, dar razboiul cu Japonia. Totul ne vorbeste despre aceea ca in Kremlin intelegeau acesta si nu doreau realizarea unui astfel de scenariu nici in vis rau. Prin aceasta si se lamureste faptul ca vazind nedorinta Angliei si Frantei sa intre in alianta cu URSS, conducatorii moscoviti atit se straduiau pentru aceasta alianta. Astazi foarte mult se vorbeste si se scrie despre tendinta URSS sa raspindeasca revolutia asupra intregii Europe. Aceasta desigur era, dar la nivel general-teoretic, ci nu in politica concreta a momentului deoarece in fata tarii statea o problema complet de alta natura - supravietuirea elementara. Si in acele conditii de izolare internationala aproape absoluta, de incercari a «münhenistilor» sa organizeze o cruciada antisovietica, Stalin, Molotov si K^o nu puteau pune ideologia si raspindirea ei drept scop in sine. Principalul era de asigurat securitatea tarii. In acest sens Stalin se conducea de vechiul, bunul, pina la banalitate cunoscutul principiu englez: «Nu sint prieteni permanenti si dusmani permanenti, sint interese de stat permanente!». Anume acest principiu, orbiti de anticomunism, l-au incalcat Chamberlain si K^o. Anume de acest principiu erau determinati pasii conducerii sovietice in anul 1939. Anume aici trebuie de cautat cheia spre descifrarea tuturor pasilor si cotiturilor la 180 grade a liniei sovietice in politica externa. Dar despre aceasta noi vom vorbi mai jos. Acum insa Stalin era gata sa lupte pe viata si pe moarte cu Hitler si pentru Polonia, si pentru Franta, si inca mai inainte pentru Cehoslovacia, prin aceasta luptind de facto pentru URSS: «cu singe putin», impreuna cu aliatii si pe teritoriul lor. In august 1939 Stalin putea gindi numai asa si in felul urmator: «Daca nu-l oprim pe Hitler astazi, miine vom lupta cu el, dar de citeva ori mai puternic, fara aliati, cu singe mare si numai propriu si cine stie pe al cui teritoriu». Cu toate ca, desigur, scenariul anului 1941, nici el, nici nimeni altul in URSS nu si-l inchipuia.

Bineinteles ca si in cercurile militare ale Angliei si Frantei intelegeau ce pericol ameninta in cazul ruperii tratativelor moscovite, fiindca erau bine informate ca pina la data fixata de hitleristi a navalirii asupra Poloniei ramineau zile numarate. La 16 august 1939, Foreign Office a cerut parerea unui comitet de experti special - loctiitorilor sefilor cartierelor ale celor trei genuri ale fortelor armate ale Angliei. Raspunsul a fost primit la 17 august. Militarii recomandau guvernului «de presat puternic Polonia si Romania pentru a obtine acordul lor de a avea o atitudine pozitiva fata de aceasta», adica fata de trecerea trupelor sovietice prin teritoriul lor. Ei au ajuns la concluzia ca fara ajutorul rusilor polonezii si romanii vor suferi o infringere rapida si inevitabila.

« . Daca rusii vor colabora in respingerea agresiunii germane contra Poloniei si Romaniei, ei vor putea face aceasta eficient numai de pe teritoriul polonez sau roman .

. Polonezilor in deosebi trebuie de indicat ca ei au obligatii fata de noi . si ca ei n-au temei sa astepte de la noi indeplinirea oarba a garantiilor noastre, daca ei in acelasii timp nu vor colabora in luarea masurilor indreptate spre atingerea scopului comun.

Incheierea tratatului cu Rusia ne pare cel mai bun mijloc pentru evitarea razboiului. Incheierea reusita a acestui tratat va fi pusa in primejdie daca propunerile inaintate de rusi despre colaborare cu Polonia si Romania vor fi respinse de aceste tari .

CONCLUZIE

. e nevoie de infaptuit o presiune puternica asupra Poloniei si Romaniei cu aceea ca ele din timp sa-si dea consimtamintul, pentru folosirea de catre fortele rusesti a teritoriului lor in cazul navalirii Germaniei» ²⁹⁵.

Pe aceleasi pozitii statea si generalul Gamelin²⁹⁶. E nevoie foarte bine de memorizat concluziile militarilor englezi si francezi, fiindca la ele noi inca nu o data vom reveni. Dar, din cauze binecunoscute, guvernul britanic a ignorat parerea expusa mai sus.

Ce priveste intrebarea despre trecerea trupelor sovietice prin teritoriul Poloniei si Romaniei pusa de delegatia sovietica, atunci raspunsul n-a venit nici pe saisprezece, nici pe saptesprezece august, dupa ce, la propunerea lui Drucks, tratativele au fost intrerupte pina la 21 august²⁹⁷. In acelasi timp Nadjiar si Doumenque continuau sa insiste in fata guvernului sau asupra unui raspuns pozitiv²⁹⁸.

Dar reactia polonezilor raminea neschimbat - negativa²⁹⁹. Guvernele englez si francez n-au intreprins nimic real pentru a schimba atitudinea conducerii poloneze fata de aceasta intrebare.

La 21 august sedinta a fost prelungita fara a primi din Londra si Paris raspunsuri pozitive si iarasi a inceput polemica in jurul intrebarii despre trecerea armatelor sovietice prin teritoriul Poloniei si Romaniei pentru contact armat cu Vermahtul. Englezii si francezii incercau sa dovedeasca ca se poate de prelungit lucrul cu scopul elaborarii conventiei fara a astepta raspunsul guvernelor sale. Vorosilov iarasi a declarat ca fara solutionarea pozitiva a acestei intrebari in principiu nu poate fi colaborare militara intre cele trei tari. El a adus in calitate de argument un precedent analogic din timpurile primului razboi mondial, cind englezii si americanii n-ar fi putut lua parte la colaborarea militara cu fortele armate franceze, daca nu actionau de pe teritoriul Frantei. «Daca, continua narcomul, aceasta intrebare axiomatica francezii si englezii o transforma intr-o problema mare, ce necesita examinare indelungata, atunci aceasta inseamna ca exista tot temeiul de a ne indoi in tendinta lor spre o colaborare militara reala si serioasa cu URSS»³⁰⁰. Responsabilitatea pentru intreruperea tratativelor el a depus-o pe englezi si francezi, dar, in caz ca sosea raspunsul pozitiv, misiunea militara sovietica era gata din nou sa continue lucrul.

In aceste conditii, intre 21 si 23 august, a avut loc un schimb intens de telegrame intre ambasada franceza la Moscova si Quai d'Orsé si de asemenea intre aceasta si ambasada Frantei in Polonia³⁰¹. Ele ne marturisesc despre o anumita «trezire» in Paris, dar, pentru a obtine rezultate reale, francezii n-au intreprins pasi reali nici la Londra, nici in Varsovia, intrebarea despre trecerea armatelor sovietice n-a fost pusa dur. Francezii se ocupau cu induplecarile lui Beck, cu toate ca in interesele Frantei (si natural ale Poloniei), in cazul dat, era necesar de presat guvernul polonez cu toate fortele existente. In acest plan este foarte pretioasa marturia membrului misiunii militare franceze A. Bofr care descopera scopurile reale ale diplomatiei franceze in acele zile: «Problema consta nu in a obtine raspunsul polonezilor, daca ei sint de acord sau nu sa permita trecerea trupelor sovietice prin teritoriul sau, ci a gasi o varianta, care ar permite continuarea tratativelor» ³⁰²

In aceste conditii la 21 august guvernul sovietic l-a anuntat pe Hitler ca este gata sa-l primeasca, la 23 august, la Moscova, pe Ribbentrop pentru semnarea pactului de neagresiune cu Germania³⁰³. Natural ca aceasta informatie a trezit o ingrijorare colosala la Londra si Paris, despre ce Maiskii a informat CNAE³⁰⁴ si prin aceasta in mare masura si se lamureste activizarea diplomatiei franceze. Sub presiunea evenimentelor, la 21 august, la Moscova, se indreapta  telegrama lui Gamelin in care, din numele lui Daladier, Doumenque este imputernicit in sfirsit sa semneze conventia militara³⁰⁵. Dar asa cum de la polonezi raspunsul dorit nu a sosit si pozitia lor la acel moment a ramas neschimbata³⁰⁶ (Beck le spunea ambasadorilor francez si englez ca Polonia nu numai ca nu are tratat cu URSS, dar ea nici nu doreste sa-l aiba³⁰⁷), Bonnet ii telegrafiaza ambasadorului Frantei in Polonia, Noel³⁰⁸, urgent sa obtina de la Ridz-Smigla inlaturarea barierelor pentru incheierea acordului la Moscova. El cerea de la polonezi, «ca minimum, dreptul tacit pentru semnare . » fiindca numai Rusia le putea veni in ajutor. Aceasta ar fi limitat si importanta acordului sovieto-german ce se prevedea. Dar adresarea aceasta catre polonezi avea un caracter declarativ, parca convingindu-i sau chiar induplecindu-i sa permita sa-i salveze pe ei insasi, pe cind era nevoie de presat «cu toata greutatea».

In aceeasi zi Doumenque a avut o discutie cu Vorosilov in care l-a informat ca este imputernicit sa semneze conventia militara³⁰⁹. Insa de catre Vorosilov intrebarea a fost pusa astfel: «Aceasta este pozitia numai guvernului francez sau si a celui englez, polonez, roman? Asa cum de la polonezi nu a venit un raspuns pozitiv, atunci nici intelegerea nu poate fi.» ³¹⁰

In ziua urmatoare dupa masa Noel i-a trimis lui Doumenque o telegrama in care-l informa ca, in cazul agresiunii germane, colaborarea intre Polonia si URSS nu se exclude.» ³¹¹ Dar realitatea era alta: polonezii nu si-au schimbat pozitiile si aceasta era o incercare de a prelungi tratativele sterile. Aceasta formulare «superdiplomatica» a fost elaborata cu acordul lui Beck, care din «considerente tactice», a aprobat-o dar a declarat ca punctul de vedere principial al polonezilor fata de URSS este definitiv si ramine neschimbat.» ³¹² Este uimitoare incapatinarea acestor oameni, care refuzau unicul ajutor capabil sa le salveze tara de perzanie.

Nadjiar, raspunzind la telegrama lui Noel, mentiona ca 'aceasta cedare are loc prea tirziu. In afara de aceasta ea este insuficienta, intrucit . nu permite de facut trimitere la insasi decizia guvernului polonez'.³¹³ Comentariul este in plus. Si daca aceasta ar fi spus-o Vorosilov, apoi n-ar fi fost mai exact si laconic. La 23 august Noël a incercat inca o data sa-l influenteze pe Beck, dar fara rezultat. ³¹⁴ El trebuia convins nu cu vorbele. Daca francezii intre 17 si 23 august macar ceva au intreprins in privinta polonezilor, atunci englezii n-au facut nici a zecea parte din aceasta. Iar cind tratativele au esuat, pozitia Poloniei a devenit un paravan comod pentru a acoperi nedorinta proprie de a crea o alianta tripla reala.

La suprafata poate parea ca compromisul n-a fost atins din cauza neintelegerilor pe unele intrebari. Dar in practica soarta tratativelor a fost hotarita de lipsa tendintei politice a celor doua capitale occidentale de a incheia un asa pact, pe care il propunea URSS - atotcuprinzator si 'fara fisuri'.

Din toate acestea guvernul sovietic a facut concluzia ca acordul cu englezii si francezii este imposibil si a mers la semnarea pactului cu Germania. Dar despre aceasta inca va fi vorba. Iar acum e nevoie de raspuns la intrebarea: a fost oare posibil, folosind pozitia Frantei, care 'in ultimul moment' a dat raspuns pozitiv in ce priveste semnarea acordului, de obtinut rezultat real? Reiesind din mersul tratativelor din primavara si vara anului 1939, aceasta nu se poate de spus. Incepind cu anul 1938, Franta s-a aratat absolut dependenta de Anglia si n-a intreprins nici un pas de sine statator pe arena internationala. In istorie inca n-a fost caz cind aceeasi oameni care au adus societatea in impas, au putut s-o scoata din el. Nu puteau si nu doreau oamenii de tipul lui Bonnet sa se inteleaga cu URSS, dar si cele '200 de familii' n-ar fi permis aceasta. Noi deja am mentionat ca printre acest public domneau dispozitiile de tipul: 'Mai bine Hitler, decit Frontul Popular!' Desigur nu toata clasa dominanta a Frantei era intr-atit de oarba ca sa nu vada pericolul ce venea din partea nazistilor si printre acesti oameni fara indoiala era si generalul J.Doumenque. Dar ei erau in minoritate si nu erau admisi la primirea deciziilor. Plus la aceasta, urmind in albia politicii externe engleze, Franta era deja incapabila sa iasa din ea. Guvernul englez nu intentiona sa schimbe cursul spre intelegere cu Germania si in taraganarea tratativelor cu URSS vedea numai un mijloc pentru aceasta. Despre aceasta ne marturisesc in zilnicele sale si Doumenque si Villon. Nu, conducatorii francezi din acel timp erau incapabili sa schimbe ceva, fiindca nu puteau influenta asupra pozitiei guvernului lui Chamberlain si chiar asupra cirmuitorilor polonezi. In acest caz, chiar daca sa admitem ca Stalin si Vorosilov ar fi cazut de acord sa semneze intelegerea bilaterala cu francezii, ea ar fi ramas pe hirtie din cauza imposibilitatii realizarii ei, din cauza pozitiei guvernului polonez. De aceea guvernul sovietic a ales alta cale pentru asigurarea securitatii sale - a mers la un tratat cu Germania si a ramas in afara conflictului european atunci, cind el s-a dezlantuit.