Iulian in Galia

Iulian in Galia

In noiembrie 355 cand a aflat de dezastrul de la Köln, Iulian, Cezarul numit de Constantius al II-lea, era in drum spre Galia. Tot atunci a fost asaltat si Autunul, iar noul Cezar a fost surprins de o banda de alamani in apropiere de Troyes.

Asemeni lui Probus in secolul anterior, Iulian a salvat Galiile si a restabilit, cu o admirabila energie, o situatie ce fusese in mod inutil compromisa de predecesorii sai. Principalul succes al campaniilor din perioada 356-361 a fost victoria din 357, cand in fruntea unei armate de doar 12.000 de oameni a reusit sa infranga langa Strasbourg o redutabila coalitie alamana a 7 regi si 10 printi. Dintre dusmani, 6.000 au ramas pe campul de lupta, iar regii care au supravietuit dezastrului au fost constransi prin mai multe campanii sa-i elibereze pe cei aproape 20.000 de prizonieri luati din Galia si chiar sa plateasca un tribut. Prestigiul invingatorului lor a fost atat de mare, incat ei au platit tributul pana in 363, cand au aflat de moartea lui Iulian in Orient.

Pacificarea regiunii de N-E a fost mai usoara. Presate din spate de triburi care erau la randul lor supuse atacurilor saxonilor, popoarele din liga franca au profitat de uzurparea lui Magnentius (350-353) - caruia i-au oferit cele mai bune trupe - pentru a ocupa Batavia si pentru a-si extinde influenta asupra "Toxandriei', teritoriul de la S de Meuse si la E de varsarea raului Escaut. Dupa ce i-a invins in mai multe randuri pe francii de dincoace de Rin, Iulian le-a permis sa se stabileasca acolo doar francilor salieni, in timp ce un alt trib franc, chamavii, a fost constrans sa se intoarca pe malul drept al Rinului. Potrivit surselor noastre, reglementarea din 358 este prima mentionare a salienilor, neam cu un rol remarcabil in istoria Galiei france. Ei au fost admisi in Imperiu in calitate de dediticii, statut al barbarilor invinsi carora statul roman le atribuia pamant in schimbul obligatiei serviciului militar. Primirea in mod individual in armata romana a recrutilor franci veniti de pe ambele maluri ale Rinului era un lucru curent: dintre cele 6 noi unitati de elita, auxilia, intemeiate de Iulian, 2 poarta numele salienilor si chamavilor. Instalarea salienilor are insa si o alta semnificatie, ei devenind o comunitate germanica aflata in interiorul Imperiului. Considerandu-se provinciali cu mult inaintea altor franci, ei au ramas de altfel linistiti pana in a doua treime a sec. al V-lea.

Iulian a restabilit sistemul de aparare de pe Rin si punctele fortificate de la Bonn, Neuss si Birten langa Xanten. Opera sa a fost incheiata de Valentinian I care intre 365 si 367 i-a invins pe alamani, intre 368 si 374 i-a atacat in propria lor tara si a construit in plus un mare numar de castra si castella, reorganizand sistemul defensiv pe Rin si Meusa inferioara. Sistemul a functionat intr-un mod satisfacator pana in sec. al V-lea. Datarile arheologice obtinute din cimitirele de leti din interiorul Galiei sunt foarte rar anterioare mijlocului sec. al IV-lea si indica foarte bine ordinul de marime al numarului de prizonieri facuti de Iulian si Valentinian I.

Sejurul lui Iulian in Galia este memorabil si din alte motive ce au o legatura directa cu bazele istorice ale Frantei. Intr-un moment cand Trierul era mult prea expus incursiunilor barbare, Parisul a aparut in timpul lui Iulian pentru prima oara ca un centru politic si militar. La definirea functiei sale cvasi-naturale au contribuit o serie de calitati: pozitia strategica aflata la intretaierea marilor drumuri ramase la adapost de atacurile barbarilor, capacitatea sa de a asigura legatura dintre nord si sud, catre Italia, pozitia inexpugnabila a insulei cetatii, insula care a fost de altfel si fortificata. Un alt motiv a fost bogatia regiunii inconjuratoare a orasului care putea asigura aprovizionarea trupelor, calitate cu atat mai importanta cu cat zonele cerealiere ale Belgiei suferisera ravagii. Iulian si apoi Valentinian I, intre 365-366, si-au petrecut iernile in civitas Parisiorum. Reorganizarea apararii Galiei de catre Iulian a fost facuta din Paris, si tot acolo, in martie 360, trupele sale l-au proclamat imparat. In acelasi an, la Paris s-a tinut si un sinod al episcopilor Galiei. Mentionam faptul ca Iulian foloseste in continuare numele celtic al orasului, Lutetia, nume cazut apoi in desuetudine. Din sec. al III-lea fostele capitale ale vechilor neamuri celtice au preluat in majoritatea cazurilor numele popoarelor: cetatea parisii-lor a devenit Paris.

Cetate bogata si frumoasa in timpul Principatului, in sec. al IV-lea Parisul este in primul rand un oras militar de prim rang. In Paris existau o serie de magazii militare, o tabara militara aflata probabil pe drumul spre Lyon si Italia, in apropiere de rascrucea de astazi de la Gobelins si, in sfarsit - caz unic in Galia - o flotila de razboi pe Sena. Ar fi o eroare daca s-ar crede ca in urma devastarilor din sec. al III-lea orasul din afara cetatii a fost complec distrus si abandonat. O dovada in acest sens este fortificatia din jurul forum-ului, de pe malul stang al Senei.

Faptul ca un incident extrem de semnificativ pentru viitorul Galiei a avut loc la Paris are o valoare simbolica. Constantius al II-lea a ordonat Cezarului sau, Iulian, sa-i trimita in Orient o buna parte a trupelor sale de elita. Indeplinirea ordinului ar fi reprezentat o catastrofa pentru sistemul roman de aparare a Galiei, sacrificat in trecut, sau cel putin neglijat in favoarea Italiei, iar acum in beneficiul Orientului, pe atunci partea cea mai bogata a Imperiului. Ordinul imperial a provocat o reactie violenta si aproape o razvratire din partea soldatilor gali, in special a barbarilor de dincolo de Rin angajati in armata cu promisiunea de a nu fi folositi niciodata dincolo de Alpi. Galii si francii din Imperiu si de dincolo de Rin nu doreau - si chiar au spus acest lucru - sa abandoneze Galia alamanilor tocmai cand, dupa grelele lupte duse sub conducerea lui Iulian, reusisera sa le smulga mii de prizonieri. Mai ales refuzau sa-si vada femeile si copiii "sclavi ai alamanilor' in timp ce ei s-ar fi luptat in Orient. Evenimentul reprezinta un prim semn al unei anumite comunitati de interes si destin a galilor si a francilor si, de asemenea, al urii lor comune fata de alamani. Vedem cum, de la mijlocul sec. al IV-lea, incepe sa se contureze o constelatie pe care o vom regasi in sec. al V-lea si al VI-lea la originea insasi a Galiei france.

In urma acestor incidente, Iulian a fost ridicat pe scut. Odata imparat (Augustus), el nu mai era obligat sa se supuna ordinelor lui Constantius al II-lea. Atunci cand, putin mai tarziu, a plecat el insusi in Orient, Iulian a trebuit sa accepte ca trupele france sa-si poata lua familiile cu ei. Le-a permis chiar sa foloseasca mijloacele de transport ale Imperiului!

Cateva detasamente france au ramas in Orient ca Galli. Printre insemnele lor, reproduse catre 400 in Notitia dignitatum, un manual al administratiei si armatei romane, regasim ca simbol si o securis, topor de lupta numit de sursele ulterioare francisca. Cu mult inaintea lui Clovis, armamentul specific al francilor i-a insotit pe franci in serviciul militar roman: in cele din urrna el a fost livrat de fabricile de armament si arsenalele romane. Superioritatea militara, tactica si tehnica a infanteriei france fata de alti barbari dateaza din epoca romana. Singurul care preda armele atunci cand parasea serviciul miilitar era soldatul roman; cel germanic le pastreaza chiar si dupa moarte. El avea nevoie de arme si in Lumea de Dincolo, iar noi le gasim in mormantul sau, care devine astfel semnificariv din punct de vedere "etnic'!