Razboiul de 100 de ani

Razboiul de 100 de ani

Primul Valois a fost regele Filip al VI-lea - 1328-1350 in timpul caruia se declanseaza un lung si pustiitor razboi cu Anglia (1337-1453).

Cauzele :

regii Frantei doreau sa elimine de pe teritoriile franceze pe puternicii regi ai Angliei. Este o mostenire a trecutului iar detinerea ca feud a unor provincii de catre regii englezi nu fac decat sa impiedice unificarea deplina a Frantei.

Dupa stingerea dinastiei capetienilor, Plantagenetii din Anglia se considerau mostenitorii directi pretinzand tronul Frantei.

Un motiv imediat a fost batalia pentru Flandra pe care ar fi dorit s-o acapareze Franta. Aici, industria de postav era bine dezvoltata iar principala furnizoare de lana era Anglia. Atunci cand s-a pus problema succesiunii la tronul Frantei, cei din Flandra au sustinut, din motive clare, candidatura lui Eduard al III-lea fiul lui Eduard al II-lea, regele Angliei.

Filip al Frantei nu se pregatea de razboi in timp ce regele Angliei cauta sprijin la imparatul Germaniei si contele de Flandra. Infanteria era formata din tarani liberi. Dupa ce in 1340 flota franceza fusese infranta si distrusa de cea engleza, a urmat catastrofala infrangere a armatei franceze de la Grecy in 1346, englezii ocupand in anul urmator portul Calais, iar Franta a fost jefuita. O nenorocire dintre cele mai mari s-a abatut in 1347-1348 asupra Frantei (nenorocirea nu vine niciodata singura) si anume ciuma neagra adusa din Orient si care, dupa unele pareri ar fi injumatatit populatia Frantei apreciata atunci la 16 milioane locuitori. Urmasul lui Filip al VI-lea, Ioan cel Bun - 1350-1364 s-a confruntat cu puternice contestari din partea altor pretendenti. Ostilitatile au inceput in anul 1355, francezii suferind o noua infrangere la Poitiers in 1356, iar regele facut prizonier. Delfinul Carol, ducele Normandiei, convoaca Starile Generale care au inceput sa-l critice, ridicandu-se impotriva unor rai sfatuitori ai regelui. Astfel in 1357 in marea Ordonanta emisa de Stari, desi nu a fost aplicata, se prevedea dreptul acestora de a se intruni ori de cate ori considera ca este necesar.

Arestarea si executarea a doi maresali ai regelui, neprotejati de delfin a condus la izbucnirea rascoalei comunelor pariziene conduse de Etienne Marcel. Delfinul paraseste Parisul devenind regent, isi ia de fapt libertatea de actiune. Convoaca din nou Starile dar nefiind reprezentantii parizienii, le gaseste supuse si pentru faptul ca principalul oponent al lui, regele Navarei nu-i sprijina suficient pe cei din Paris. Situatia se complica si mai mult prin izbucnirea unei rascoale taranesti deosebit de puternice cunoscuta sub numele de Jacquerie. Taranii nu se revoltau prima oara, dar acum aveau o motivatie grava - de 20 de ani suportau un razboi cu rezultate atat de nefaste, asupriti aproape in aceeasi masura de feudalii francezi si englezi. Evenimentele au fost in general relatate de cronicari ostili taranilor si de aici dificultatea de a cunoaste ceea ce s-a intamplat in realitate. Parizienii s-au alaturat taranilor dar cel dintai care s-a ridicat acestora din urma a fost regele Navarei macelarindu-i, iar delfinul a asediat Parisul pe care l-a ocupat macelarind la randul lui pe Etienne Marcel si pe partizanii acestuia. A fost restabilita autoritatea regala dovedindu-se ca institutia regala era bine consolidata. In anii urmatori luptele cu englezii continua datorita patriotilor francezi care vor sfarsi prin a se incheia tratatul de pace de la Calais (oct. 1360) prin care regele Angliei obtinea intinse provincii in Franta, aproximativ 1/3, nemaifiind vasal al regelui Frantei dar renunta totusi la orice pretentii asupra coroanei franceze.

Carol al V-lea - 1364-1380, rege de cabinet, bolnav de TBC, lasa conducerea efectiva a razboiului lui Bertrand Du Gueslin. Masurile fiscale luate de rege, buna organizare a armatei si conducerea priceputa a razboiului a permis ca dupa 1369 cand ostilitatiile au fost reluate, pana la sfarsitul domniei sa elibereze aproape intreaga Franta mai putin portul Calais si regiunea din jur si alte doua provincii. Prestigiul Frantei in lumea crestina este redat iar drept consecinta, Carol al IV-lea de Luxemburg, ii face o vizita regelui Frantei. Dupa moartea lui, o grava criza politica, sociala si economica izbucneste in Franta care este iarasi prada anarhiei.

Referat: Lucrare scrisa la dendrologie Proiect: Nivelul organizarii teritoriale - teritoriu, teritorialitate si organizare in invelisul geografic

-adunarea intregii obsti, numita si "gramada satului" sau "adunarea megiesilor", era formata din totalitatea membrilor maturi ai comunitatii si avea o competenta generala pentru rezolvarea tuturor problemelor comunitatii. Se intrunea numai in imprejurari extraordinare pentru a decide soarta comunitatii[22].

Pe langa organele de conducere, obstea sateasca romaneasca si-a creat si un numar de imputerniciti cu atributii gospodaresti, fiscale sau de paza, cum ar fi spre exemplu, portarii care pe timpul verii pazeau portile de intrare in sat, ori jitarii care opreau orice car care intra pe una din aceste porti spre a prelua in folosul comunitatii, o parte din incarcatura transportata.

Teritoriul obstii era marcat cu semne speciale, iar accesul catre ogoare era restrictionat pentru a impiedica atat distrugerea culturilor de catre animale, cat si neindeplinirea obligatiilor fiscale de catre membrii comunitatii .

Conditiile constituirii capeteniilor obstilor romanesti - acei oameni buni si batrani dintr-o patura conducatoare, viitori feudali - au fost favorizate si de functiile pe care acestia le-au avut si le-au obtinut din partea obstii sau a popoarelor barbare, in acest din urma caz, insarcinati cu colectarea birului, si-au consolidat pozitia si, prin folosirea functiei, au uzurpat din pamantul obstesc, dand nastere, proprietarilor de pamant, feudalii .

Dupa retragerea aureliana, in lipsa unui aparat de stat centralizat, comunitatile vicinale devin singure stapanitoare ale pamantului pe care il muncesc. Pentru necesitati de folosire a unui teritoriu unitar sau pentru necesitati de aparare, obstile s-au unit intre ele, pastrandu-si fiecare autonomia, organele si normele proprii. Necesitati economice, cum ar fi interesul de a pune in valoare o intreaga zona ori de a obtine terenuri de cultura pentru surplusul de populatie dintr-un sat a determinat fenomenul de expansiune a asezarilor[25]. Astfel, din obstea sateasca vicinala s-a dezvoltat mai intai obstea de vale, prin roirea unui sat, in cadrul propriului hotar si prin crearea mai multor sate, catune sau cranguri. A aparut, astfel, o forma superioara de organizare, denumita "obste a obstii", "uniune" sau "confederatie de obsti" . Acest lucru a marcat importantul eveniment al evolutiei de la structurile politice inferioare, uniunea de obsti reprezentand o treapta superioara, calitativ deosebita de uniunea de triburi, ea avand un caracter teritorial, fiind o forma de stapanire colectiva a unui intreg grup de sate asupra unui teritoriu extrem de vast .

Aceasta evolutie s-a datorat atat noilor realitati socio-politice din cadrul obstii, cat si nevoilor stringente de aparare in fata pericolelor venite din partea popoarelor migratoare. Organizarea sub forma uniunilor de obsti devenise, in primul rand, necesara pentru a reglementa relatiile sociale si economice dintre diferitele categorii sociale aparute ca urmare a diferentierilor de avere in cadrul obstii. In al doilea rand, necesitatea apararii comune impotriva dusmanilor comuni sau a fortelor naturii a determinat aparitia unor grupari de asezari mai mari sau mai mici in functie de cresterea densitatii populatiei si de nevoile materiale ale oamenilor .

Denumirea uniunilor de obsti variaza. Astfel, in vreme ce obstea sateasca teritoriala era numita camp, pentru uniunea de obsti se vor folosi denumirile de campulung sau de tara[29].

Dimitrie Cantemir, in celebra sa lucrare "Descrierea Moldovei", afirma ca in zona Vrancei, a Campulungului sau a Tighecii, existau un fel de republici, pastrandu-si o larga autonomie, prima avand douasprezece sate, iar a doua cincisprezece.

In Muntenia sunt amintite douasprezece sate ce ascultau de "schela" Dragoslavele, ca si satele din fostul judet al Saacului apartinand boierilor de Buzau .

Obstea de vale era condusa de un sfat mic, alcatuit din reprezentantii tuturor satelor si catunelor din obste.

Uniunea de obsti era condusa de sfatul cel mare, alcatuit din reprezentantii obstilor satesti componente. Atributiile sfatului cel mare constau in rezolvarea problemelor patrimoniale comune, solutionarea litigiilor dintre obstile componente, organizarea apararii comune, stabilirea contributiei fiecarei obsti in folosul comunitatii. Uniunea de obsti avea o organizare mai complexa decat obstea sateasca, dar ea pastra principiile de functionare esentiale ale acesteia, fara a avea caracterul unei organizari statale controlate de un singur centru de putere .

Pe langa aceste organe supreme reprezentative, obstea de vale sau uniunea de obsti aveau si capetenii civile (cneji de vale, jupanii) sau militare (voievozi, marii voievozi). Acestia devin sefii "romaniilor populare" sau "democratiilor taranesti", asa cum le-a numit Nicolae Iorga. Faptul acesta a marcat trecerea de la uniunea de obsti, inteleasa ca o simpla alianta in cadrul careia fiecare obste isi pastra organizarea si conducerea proprii, la o forma de organizare politica superioara, ce pregateste conditiile unui stat incipient, in cadrul careia obstea teritoriala va fi incadrata ca o simpla unitate administrativ-teritoriala .

Desi notiunile folosite pentru a desemna conducatorii obstilor satesti sau a uniunilor de obsti nu sunt romanesti, caracterul autohton al acestor institutii nu poate fi negat. La romani, cnezii, juzii si voievozii sunt conducatori ai unor comunitati teritoriale mai mici sau mai mari, in vreme ce la slavi, aceste capetenii conduc comunitati gentilico-tribale, in care elementul esential il reprezinta rudenia si nu teritoriul[33].

Dupa ultimele cercetari, institutia jupanului si uniunea de obsti condusa de acesta, jupanatul, constituie un prim orizont de stratificare social-politica la nivelul formatiunilor politice cu caracter statal incipient. Jupanul reprezenta aici un element din randul unei categorii sociale suprapuse, indeplinind functii politico-militare de conducere a organismelor cu caracter statal incipient.

Noua stare de lucruri in plan politic si social a fost ilustrata, pentru aceasta perioada, de existenta pe intreg teritoriul tarii, a o serie de fortificatii in care isi aveau resedinta acesti conducatori. Ele erau amplasate atat la campie, lunca, boturi de deal, terase superioare ale raurilor, cat si pe promontorii, in scopul de a le asigura o mai mare vizibilitate. Predominanta, la un anumit moment, a cetatilor de piatra fata de cele intarite cu palisade, restrangerea lor ca suprafata, atesta despre cresterea rolului politic, administrativ si militar al conducatorilor organismelor statele respective.

Fortificatia reprezenta sediul politico-administrativ al unei formatiuni politico-statale incipiente. Existenta unui varf al puterii suprapus comunitatii este ilustrata si de functia de aparare redusa a cetatii: ea nu mai are rolul de a ocroti intreaga comunitate, ci doar pe conducatorii acestor comunitati si pe slujitorii din jurul acestora. Intre seful resedintei fortificate si comunitatile satesti din jur se stabilesc raporturi de dependenta sociala colectiva, ca marturie a raporturilor feudale deja in floare[34].

Datorita vietii economice care s-a dezvoltat treptat in cadrul acestor cetati-fortificatii, sedii ale conducatorilor diverselor formatiuni politice statale, a inceput sa se infiripeze o viata urbana pe acest teritoriu.

Procesul de constituire al statelor feudale romanesti a inceput prin asocierea mai multor uniuni de obsti sub autoritatea unor capetenii militare (voievozi, duci) sau civile. Aceasta asociere a fost dictata de necesitati militare si economice[35].

Cu timpul, capeteniile acestor uniuni de uniuni de obsti si-au permanentizat atributiile. O mare parte din terenurile agricole au fost preluate si administrate de ele, pentru a intretine forta militara a comunitatii. Incetul cu incetul, ostasii devin dependenti economic de capeteniile mentionate, transformandu-se dintr-o armata a comunitatii intr-o ostire personala a celui care ii intretinea. Astfel, autoritatea voievozilor, jupanilor sau cnezilor se transforma intr-o autentica putere politica.

In perioada indelungata a stapanirii nomade, in toate cele trei regiuni ale tarii noastre, este sigur ca au existat nuclee sociale in curs de feudalizare a unor formatiuni voievodale derivate din formele ultime ale confederatiilor de obsti teritoriale, atestate documentar in preajma fazei finale de izgonire a popoarelor migratoare .

Astfel, in Transilvania sunt atestate:

-voievodatul ducelui Menumorut, situat in Crisana, cuprinzand teritoriul dintre raurile Somes si Mures, cu capitala in cetatea Biharea;

-voievodatul lui Glad, situat in Banat, cuprinzand teritoriul dintre Mures si Dunare, cu capitala la Cuvin;

-voievodatul lui Gelu, situat in Transilvania propriu-zisa, de la Poarta Muresului pana la izvoarele Somesurilor. Capitala era in preajma Clujului de astazi;

-voievodatul lui Ahtum, situat in secolul al XI-lea, in Banat;

-voievodatul lui Gyla, situat in secolul al XI-lea, in Transilvania[37].

Din 1429 situatia incepe sa se schimbe in favoarea francezilor prin aparitia Ioanei d'Arc, care reuseste in fruntea unei mici armate sa despresoare orasul Orleans asediat de englezi.

Ideea ei cea mai importanta a fost ca adevaratul rege este in sudul Frantei si acesta este Carol delfinul. Insufletita de acest ideal al eliberarii indeamna pe rege sa se incoroneze la Reims, asigurandu-l ca francezii il vor urma, ceea ce s-a facut in iulie 1429. A fost un act de mare insemnatate pentru istoria poporului francez. Carol devine regele francezilor. Ioana este insa tradata de politicienii francezi. La asediul orasul Campiegne este prinsa de burgunzi si predata englezilor. Carol al VII-lea a cazut iar intr-o stare de apatie, nu i-a luat apararea. Un proces de erezie i s-a intentat in urma caruia a fost condamnata la moarte si arsa pe rug la Rouen la 30 mai 1431. A fost sanctificata de-abia in 1920 desi francezii au considerat-o de atunci o sfanta.

Razboiul va continua pentru ca in zonele ocupate au avut loc mari rascoale antiengleze pregatind terenul pentru eliberarea de catre armatele regale franceze. Ultimele doua provincii stapanite de englezi Normandia si Guyenne au fost eliberate in 1450 si respectiv 1453, iar portul Calais in 1558.

Victoria Frantei in acest razboi a intarit puterea centrala, a grabit unificarea statului si prestigiul in Europa in timpul urmasilor lui Carol al VII-lea catre sfarsitul secolului al XV-lea.