Institutiile politice in Mesopotamia

Institutiile politice in Mesopotamia

Regalitatea

Orasele-state din Mesopotamia, indiferent de etnicul creatorilor lor, sunt monarhii Regalitatea va deveni din motive obiective, dintr-un accident, o institutie permanenta. Se pare ca, initial, ele aveau un regim republican, iar un istoric american a propus chiar formula 'democratie primitiva'. Aceasta ipoteza se intemeiaza pe faptul ca in coloniile asiriene din Kappadikia existau organe colective ale unui patriciat urban, nefiind exclusa nici existenta unei adunpri a poporului.

Fiecare cetate apartinea unei anumite divinitati care era adorata cu precadere in raport cu celelalte. Templul acestei divinitati era mi important decat celelalte. Divinitatea inspira deciziile politice ale regelui si, astfel, puterea monarhica era considerata de origine divina. In izvoare se intalneste frecvent expresia 'regalitatea a coborat din cer'.

La inceput suveranul nu poarta titlul de rege. El are alte titluri: guvernator, cand este cumulata si functia de mare preot, vicar locotenent al divinitatii. De exemplu, primii regi assyrieni, desi isi spun regi ai Universului, poata si titlul de vicar ai zeului Assur. Multa vreme, zeii si zeitele sunt numiti regi si regine ai/ale cetatilor.

Monarhia nu se laicizeaza, ea pastrandu-si un caracter teocratic. Monarhul este ales de divinitat care 'il priveste favorabil', 'pronuntandu-i numele'. Astfel, incoronarea in Assyria se face nu la Ninive, capitala politica, ci la Assur, capitala sfanta. De asemenea, se stie ca in Sumer, orasul sfant era considerat Eridu, locul unde a coborat din cer regalitatea.

Regele assyrian Assurnazirpal al II -lea[1], desi era fiu de rege, se prezinta ca fiind de origine modesta, un muntean: 'Tu, Ishtar, puternica stapana a zeilor, tu m-ai ales cu privirea ochilor tai, tu ai vrut sa ma vezi domnind. Tu -ai luat din mijlocul muntilor. Tu mi-ai icredintat sceptrul dreptatii

Pietatea este unul dintre atributele esentiale ale suveranului, care are importante datorii rituale. Regele este marele preot al zeului national. El indeplineste riturile de purificare, ofera sacrificii si consulta oracolele. El supravegheaza gestiunea templelor. 'La cererea zeului', numeste sacerdotiu din propria sa familie.

El are importante datorii morale. Textele vorbesc pretutindeni de preocuparea regelui pentru justitie, echitate, adevar. Hamurappi primeste codul sau de legi de la zeul Shamash 'pentru a face sa straluceasca dreptatea in tara'. Zeul face dreptate, iar oamenii nu-I inteleg vointa si nu o pot judeca.

Regele nu este ca in Egipt un zeu. Sunt cu totul izolate actiunile in cere vreun monarh este trecut in panteonul local. Este cunoscut un singur caz, al regelui Naram-Sin, regele Akkadului, un succesor al lui Sargon cel Batran, intemeietorul Akkadului, care poarta o coroana cu coarne, atribuit rezervat doar divinitatii. In Egipt, faraonul are un tata divin, e crescut de zeitati si este el insusi un zeu, in vreme ce in Mesopotamia regele este numai un intermediar intre zeu si si comunitatea sa. Regele este un talisman pentru supusii lui, pe care ii protejeaza, asigurandu-le bunavointa zeilor.

Regele este, in primul rand, comandant militar, este seful suprem al armatei, iar textele contin numeroase glorificari ale faptelor sale personale de arme. Sunt cazuri exceptionale in care regele nu comanda personal armata in campanii.

O dovada a acestor prerogative este atentia acordata armatei de catre statele din Mesopotamia. Astfel, cea mai redutabila armata din Mesopotamia a fost armata assyriana a secolelor VIII-VII i.Hr., compusa din mai multe unitati cu o forta de izbire nemaivazuta pana atunci. Existau copuri de care de lupta trase de cai, cavalerie cuirasata, infanterie cuirasata, arcasi, prastiasi, unitati de genisti, un parc de masini de asediu, assyrienii avand si o remarcabila tehnica poliorketica. Aceasta teribila armata a fost infranta in cele din urma de o cavalerie mai buna, care a reutit sa o epuizeze, cea medo-persana.

Recrutarea armatei se facea pe mai multe cai. Astfel, Hamurappi a introdus obligativitatea serviciului militar, dar a apelat si la profesionisti, care primeau un lot de pamant ereditar. In Assyria obligativitatea serviciului militar a devenit si mai stricta, iar instructia militara era foarte severa. Pe de alta parte, Imperiul Noului Babilon recruteaza mercenari greci, cei mai redutabili soldati ai vremii, asa-numitii 'oameni de bronz'.

Administratia

Administratia tinde, din nevoi financiare si militare, spre centralizare. Ea incepe de fapt cu palatul regal,  numit in texte si Casa, care are intendenti si titulari ai serviciilor domestice pentru a se extinde apoi la intregul regat sau imperiu. Existau, de asemenea, si Casa reginei si Casa printului mostenito

Initial, s-a pus si problema acomodarii autoritatii regale cu autonomia oraselor, care a fost bine rezolvata de catre Hamurappi. Hamurappi a mentinut 'in functie' pe fostii regi, numindu-I guvernatori si apoi 'rotindu-i' dintr-o cetate in alta. Regele va intreprinde un control riguros, nu numai prin agentii sai, dar si printr-o corespondenta activa. Arhivele au dat la iveala rapoarte, ordine, contraordine, de multe ori pentru fapte minore.

Preocuparea regelui pentru organizarea si administrarea justitiei a fost efectiva, fie si daca ne referim la codul lui Hamurappi, care nu este cel mai vechi cod din Mesopotamia, fiind precedat de cel al lui Lipit-Ishtar.

Desi codul lui Hamurappi nu este un veritabil cod de legi, ci mai de graba o culegere de spete din diverse domenii - drept penal, drept civil, drept comercial - el reprezinta dovada elocventa atat a preocuparii regelui pentru justitie si buna functionare a administratiei, dar si de nivelul de civilizatie la care a ajuns Imperiul Babilonian atunci.

O asemenea administratie, impune a in necesar, si exienta corp birocratic. Functionarii erau retribuiti, ca si militarii, cu un lot de pamant. Aparatul regal era foarte fastuos. Marea casa rivaliza in grandoare cu marele templu zeului. Exista o eticheta foarte stricta, care facea dificil accesul la rege. Poza regelui apare in toata maiestatea sa in scenele violente: in razboi, la vanatoare.

Sumerul si Akkadul

Cronologia privind istoria sumero-akkadiana este extrem de controversata. Din listele dinastice, de dupa Potop, aflam ca 'regalitatea a coborat din cer la Kish'. Prima dianstie cuprinde 23 de regi, care ar fi domnit peste 20.000 de ani. A doua dinastie a durat 'doar' 2310 ani. Intre regii acestei dinastii, care este dinastia din Uruk, s-ar fi numarat si celebrul Ghilghamesh.

A treia dinastie, situata in timp dupa 2600 i.Hr., apartine deja perioadei istorice. Este vorba despre prima dinastie din Ur, intemeiata de catre regele Mes-anni-padda. Fiul acestuia, A-anni-padda a construit templul de la Ninhoursag de la actualul Tell-al-Obeid.

Lagash

Regii acestei cetati nu sunt inscrisi in listele regale. Al treilea rege, Eannatum, sustine ca a cucerit cetatile Ur si Uruk. Evenimentul s-a produs undeva pe la 2400 i.Hr. Eannatum a atacat apoi Elamul[2], apoi cetatea Umma, cu care prilej va inalta cunoscuta Stela a vulturilor

Eseu: Letonia - asezare si limite, mediul Natural, potentialul uman, economia Eseu: Viitorul geopolitic al Rusiei

Lagash-ul cunoaste si activitatea unui reformator, regele Urukagina, care a dezvoltat cetatea, ea ajungand la cca. 36.000 de locuitori si care a incercat sa limiteze abuzulrile preotilor si functionarilor.

Umma

Regele Lugal-zaggizi a cucerit Ur si Uruk, proclamandu-se rege al Urukului si cucerind teritoriul de la Golful Persic pana la Marea Mediterana. Este de notat ca deja Lugal-zaggizi va folosi in inscriptiile sale limbile sumeriana si akkadiana, ceea ce dovedeste existenta unor vechi si profunde infiltratii semite in Mesopotamia.

Akkad

Infiltratiile semite mentionate nu au ramas fara urmari in plan politic si, astfel, se constata aparitia unei forte care va  porni din Akkad, un oras-stat semit, aflat sub autoritatea lui Sargon[3], care a devenit o figura centrala a istoriei Mesopotamiei dintre anii 2584-2530 i.Hr. sau, potrivit unei alte cronologii, anii 2370-2320 i.Hr. Sargon a supus toate orasele state sumeriene, si-a intins stapanirea pana la Mediterana, iar in nord pana in Anatolia. Dominatia Akkad-lui dureaza cateva sute de ani.

Ea a fost inlaturata de 'dinastia lui Gutim', instituita in urma invaziei unor triburi de pastori numiti guti, inruditi cu elamitii. Acesti guti coboara pe la nivelul anului 2.190 i.Hr. din Muntii Zagros, jefuind Babilonia de la un capat la altul.

In acest context, se produce asa-numita 'renastere sumeriana', in timpul careia apare 'Imperiul' regilor din Ur. Sigur ca este greu de spus daca aceasta renastere sumeriana este o renastere literara sau 'nationalism'. Intemeietorul ei a fost, pare-se, regele Ur.-Namu, mentionat pe la 2050 i.Hr. El isi ia titlul 'rege al Urului, Sumerului si Akkadului'. Ur-Namu a refacut ceatea Ur devastata, a reconstruit templul zeului Namar precum si Zigguratul. A refacut canalele de navigatie si irigatie. Lui I se atribuie si realizarea unui cod de legi, socotit a fi cel dintai monument jurudic de acest gen.

Succesorii sai, Shoulgi, Bour-Sin, Ibbi-Sin, au contribuit si ei la buna guvernare si la administrarea eficienta a teritoriului stapnit. Shoulgi a purtat si titlul de 'regele celor patru tinuturi'.

Este inca in discutie statutul avut de Lagash. Nu este sigur daca a fost sau nu un stat vasal. Din aceasta perioada este de retinut guvernarea Lagash-lui de catre Gudéa, care a contribuit la inflorirea culturala a cetatii si la organizarea si intretinerea de relatii economice cu Syria, cu regiunile din preajma Golfului Persic si tinuturile din Zagros, de unde era adus cupru.

Inca din timpul domniei lui Ibbi-Sin, pe la 1950 i.Hr., stapanirea din Ur incepe sa se desfaca in mai multe centre de putere: Isin, Larsa, Uruk, Kish, Babilon, Assur. Titlul de 'rege al celor patru tinutiri' nu mai este purtat, dar important este insa titlul de 'rege al Urului', acesta inseamna ca, cel putin teoretic, imperiul continua sa existe, avand drept capitala cetatea Ur.

Pe acest fundal, completat de infiltratii semite continui, se desfasoara lupte interne intre Babilon, Elam si Assyria, premergand epoca in care cele trei state vor avea in fruntea lor trei mari personalitati contemporane: Hamurappi, Rim-Sin si Shamsi-Adad I.

Babilon

Vechiul imperiu babilonian este o creatie anterioara lui Hamurapp, prima dinastie din Babilon fiind mentionata pe la 1830 i.Hr. Adevaratul imperiu este creat de Hamurappi[4]. El a mostenit de la cei cinci predecesori un teritoriu relativ restrans pe valea Eufratului, pe care l-a extins apoi, pana va avea ca frontiere Elamul si Marea Mediterana.

Hamurappi a fost mai degraba un diplomat decat militar, dar nu a fost un stapanitor mai putin eficient. A sezvoltat comertul, relatiile economice, creand o anumita prosperitate in timpul sau, ceea ce i-a permis si dezvoltarea culturala, in timpul sau fiind cunoscute si desavarsite vechile poeme ale Creatiei sau Epopeea lui Ghilghames

Celebritatea i-a asigurat-o insa codul de legi. Acest cod al lui Hamurappi nu este un cod de legi propriu-zis asa cum il intelegem noi astazi, ci mai degraba o colectie relativ sistematizata de spete si nu de principii juridice generale. Gasim aici elemente de drept privat, civil, penal, al familiei. Toate la un loc arata cat de complicata si de riguroasa era administratia acelui timp.

Succesorul lui Hamurappi, Samsu-Iluna[5], a continuat activitatea tatalui sau si a dus mai departe specializarea monarhiei centralizate. Astfel, provinciile erau conduse de guvernatori, justitia de  doi judecatori regali, iar fiscalitatea de un sef al negustorilor. Cu toate eforturile sale, el nu a putut inlatura particularismul funciar, care a ajuns in ultima instana la disparitia Imperiului.

Astfel, a fost posibil ca, pe la 1600 i.Hr., kasitii, un amestec de populatii asianice si indo-europene, venind tot din Muntii Zagros ca si guti, sa se instapaneasca in Mesopotamia pana pe la 1160 i.Hr. punand capat si incercarilor Assyriei de a deveni mare putere in aceasta regiune, intarziindu-I ascensiunea cateva secole.

Eclipsa Babilonului va dura mai mult timp. Abia in secolul VII i.Hr., marea cetate va redeveni o mare putere. Dupa moartea lui Assurbanipal in anul 631 i.Hr., Nabopalassar, 'regele tinutului de la mare' se proclama in anul 625 i.Hr. regele Babilonului. Babilonul se va alia cu mezii si, in 612 i.Hr., impreuna vor reusi sa cucereasca Ninive. Intre 608-605 i.Hr. Imperiul Noului Babilon se consolideaza, profitand de distrugerea Assyriei de catre mnezii lui Kyaxares.

Apogeul nului Babilon a fost in vremea lui Nabucodonosor al II -lea[6]. babilonul va intreprinde o mare politica de expansiune, cucerind Palestina si mutand o parte a polulatie Ierusalimului, ecourile acestei 'captivitati babilonice' gasindu-se in Vechiul Testament, in cartea lui Ezechiel.

Nabucodonosor a fost un mare constructor, reconstruind Babilonul distrus de assyrieni. O parte a acestor impresionante constructii a putut fi vazuta si de Herodot, care a vizitat orasul cu peste 100 de ani mai tarziu. Ultimul rege babilonoian, Nabonid[7], si-a vazut imperiul disparand sub loviturile persilor lui Kyros cel Mare, care a cucerit Babilonul in 539 i.Hr.

Assyria

Vechiu imperiu assyrian este creatia lui Shamsi-Adad I, contemporan cu Hamurappi mentionat la 1770 i.Hr. Imperiul sau cuprindea regiunile de pe cursurile mijlocii ale Tigrului si Eufratului, atingand Libanul si Zagrosul. Administratia era foarte bine pusa la punct, fiind impartita in districte conduse de un administrator ajutat de un consiliu. A fost introdus serviciul postal. Totul era supus unui control regal foarte sever.

Un fenomen important al expansiunii assyriene il constituie coloniile asezate in afara oraselor din regiunea respectiva, erau strict organizate si pastrau o stransa legatura cu Assyria.

In jurul anului 1500 i.Hr., se constata o renastere a Assyriei, dar care nu a fost insotita si de o expansiune semnificativa, fiindca intentiile ei in acest sens se loveau de existenta Imperiului hittit, cea mai mare putere militara din Asia Anterioara a acelui timp. Noul echilibru politic, creat atunci, se intemeia pe confruntarea dintre hittiti, pe de-o parte, si egipteni pe de alta parte, care fie direct, fie prin state vasale controlau Palestina, Fenicia, pana spre nordul acestor teritorii, unde se intalneau cu hittitii.

Pe la 1365 i.Hr., regele Assurbanipal I reuseste sa anexeze o parte a regatului Mittani, rau lovit de hittiti, iar in 1308 i.Hr. Adad-Nirari I supune intregul regat mittanian, profitand de dificultatile externe ale Imperiului de la Hattussa. Confruntarile cu hittitii continua si, in anul 1243 i.Hr. Tukulti-Ninurta obtine o victorie importanta impotriva aceste inca mari puteri in regiune.

Assyrienii continua si in secolul XI i.Hr. sa se afirme ca un stat important, meritand a fi mentionata activitatea regelui Tiglath-Palassar I, care dupa ce reusit sa apere frontierele impotriva triburilor vecine, va intreprinde expeditii spre Marea Mediterana, insotite de obisnuitele atrocitati assyriene.

Pe la 1050 i.Hr., se inregistreaza o slabire a Assyriei si a Babilonului, car evor fi jefuite de alte populatii semite, arameenii si suteenii, fapt care pune si mai mult in evidenta efemeritatea imperiilor din Mesopotamia.

Revenirea Assyriei se produce la sfarsitul secolului X i.Hr. si la inceputul celui urmator, cand pe tron se urca un alt monarh important, Tukulti-Ninurta al II -lea[8]. in timpul lui Assyria devine centrul unui imperiu. El promoveaza politica de jaf si impunere a tributului populatiei supuse.

Dintre monarhii cei mai importanti de pana in 605 i.Hr., cand Assyria dispare, trebuie amintit regele Sargon al II -lea[9], care a dus Assyria la apogeul ei, invecinandu-se la nord cu Urartul, la est cu Elanul si la sud cu Egiptul.

Succesorii sai, Senacherib[10], Assarhadon[11] si Assurbanipal[12] au continuat aceeasi politica expansionista activa, ultimii doi reusind chiar sa supuna si egiptul.

III  Formele evolutiei economice si sociale

Palatul

Si in Mesopotamia, palatul este centrul activitatii politice si al celei economice. Aici se concentraza veniturile statului. In felul sau, palatul constituie un microcosmos in cadrul caruia se regaseste intreaga societate. Marea casa constituie o lume aparte legata de suveran prin legaturi speciale. In jurul palatului se afla un grup social numeros, foarte divers in ceea ce priveste compozitia sa profesionala, grup condus de un intendent. Se aflau lucratori de toate profesiile: scribi, servitori domestici, negustori, agricultori, pastori, paznici ai depozitelor si magaziilor.

Palatul si domeniul regal reprezinta o vasta intreprindere economica, pe care se intemeiaza puterea materiala a suveranului. Teoretic, intreaga suprafata a statului este la dispozitia monarhului. Din domeniul regal, care e de fapt fondul funciar al tarii, se creaza apanaje pentru regina si print, loturile pentru soldatii profesionisti si functionari.

Exista o confuzie intre domeniul regal si stat. depozitele sunt comune, primind veniturile domeniului regal si ale statului. Dreptul de proprietate privata exista, dar este nereglementat, deosebit de lax, si nimeni nu poate invoca un drept de proprietate in defavoarea monarhului.

Aristocratia primeste domenii, le administreaza, le poate lasa chiar mostenire. Dar, in principiu, aceste alocatii sunt facute cu titlu personal, revocabile oricand.

Templul

Templele existau in numar mare, fapt care arata puterea lor in economia tarii. Templul reprezinta, pe langa palat, un alt element esential al economiei acestor state. Astfel, Lagash avea in mileniul III i.Hr. aprope 50 de sanctuare. Ca si palatul, templul este o lume sui-generis in care sunt reprezentate toate clasele sociale. Exista un personal ce tine strict de serviciul religios, asa-zisii initiati. Intre acestia se gaseau numerosi mesteri, fie pentru diverse lucrari de constructie, inclusiv brutarul, care cocea painea zeului.

Exista si o lume a neinitiatilor. Toti acestia traiesc sub autoritatea marelui preot sau a marii preotese. Ei traiesc in serviciul zeului si din venitul zeului. Mare parte din acest personal are propriile averi, independent de templu. Uneori, chiar si mesterii puteau lucra pentru public. Este interesant ca demnitatile sacerdotale, fiind renumerate, sunt considerate ca un beneficiu, iar regalitatea le acorda pe o durata determinata, uneori chiar pe fractiuni de zile.

Domeniile templului sunt impartite in loturi sau arendate. Altele sunt exploatate direct. Templul are propriile mijloace de manuire a banilor. Este important de subliniat ca, in acelasi timp, au si rol caritabil. Ele acordau imprumuturi cu dobanda mica, imprmutau grau fara dobanda, rascumparau soldatii captivi, ajutau sclavii sa se elibereze, toate acestea intrucat templul gestioneaza bunurile zeului conform vointei acestuia de caritate.

In ceea ce priveste interventia statului in economie, aceasta este activa, dar nu ca in Egipt. Hamurappi va fixa cuantumul salariilor si al preturior. Pamantul este cadastrat si inregistrat, iar saparea si exploatarea canalelor de irigat e precis reglementata.

Din acelasi cod al lui Hamurappi si din analiza tablitelor din arhivele descoperite ne putem face o idee despre statutul mestesugarilor si negustorilor, despre existenta locatiei, a gajului, a cautiunii, a contractului mai cu seama. Stim cate ceva despre mecanismul afacerilor. De exemplu, produsele agricole se imprumutau cu o dobanda de 33,33% pe an. Argintul se imprumuta cu dobanda de 20% pe an. Templul imprumuta argint cu 1,16% dobanda pe an.

Societatea

Din codul lui Hamurappi pot fi extrase indicatii privitoare la societatea mesopotamiana. Codul mentioneaza 'omul', care e omul liber. Il mentioneaza pe subaltern, inferior, sub expresiile 'cel care se prosterna', 'omul mic'.

Mentioneaza si sclavul. Este interesant ca acest cod recunoaste valoarea economica a sclavului, pentru ca pedepsele date pentru delicte minore nu urmareau uciderea acestora. Cel mai adesea li se taia o ureche. Sclavul e considerat un bun mobiliar si este insemnat cu semne particulare.

Subalternul reprezinta clasa intermediara. E dificil de stabilit exact originea sa. Trebuie precizat ca in codul lui Hamurappi recompensele si pedepsele sunt in functie de statutul social al respectivilor.

Desi a fost in cele din urma supusa de persi si greco-macedoneni, Mesopotamia nu a disparut din istorie, influentele culturii si civilizatiei sale ramanand puternice, mai cu seama ca persii au fost in general toleranti, iar filosofia ioniana datoreaza datoreaza mult contactului cu ceea ce au creat popoarele din Mesopotamia.